Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

marți, 4 mai 2010

2012 - Anul Selectiei Spirituale

Traditia Kalachakra (Roata Timpului) ne transmite ca, dupa 960 de ani de la revelarea invataturii in Tibet (1027), va veni o perioada de 25 ani ce va culmina cu Sfarsitul Timpului. Iar anul ce rezulta din calcul (1027+960+25) este (tot) 2012!

Schimbarile care se asteapta in 2012 vor modifica total viata pe Terra si Omenirea insasi. Ele sunt cunoscute de peste 2.500 ani (a se vedea Avesta persana si scrierile vedice) si nu este o
surpriza sa constatam ca, inca din 1957, dr. Gerstein (de origine iudaica) avertizeaza ca viata va deveni imposibila pe Pamant incepand cu mileniul III. In aceste conditii, deloc surprinzatoare apare si dorinta elitei de a-si cauta salvarea in subsolul Terrei, al Selenei sau al Planetei Rosii. Naivitatea disperatului, dupa cum ne vom convinge, pentru ca exact elita egoista este sortita pieirii!

Primele semne ale Marii Treceri au fost observate, oficial, in 1961, cand satelitii au oferit ocazia descoperirii in Spatiu, a unui nor cosmic imens, alcatuit din gaz sau praf cosmic. O nebuloasa denumita mai intai Nebuloasa Aurie, apoi Centura Fotonica.

Centura Fotonica atat de imensa, incat trebuie strabatuta timp de 2000 ani, emite o intensa radiatie electromagnetica, atat in spectrul vizibil, cat si in cel invizibil, de inalta frecventa (inclusiv raze X). Fotonii Centurii vor exercita o multipla si socanta influenta asupra materiei terestre. In primul rand, se va constata fluorescenta tuturor corpurilor iar ca rezultat...nu va mai exista noapte timp de 2000 de ani!!! Corpurile vor emite o lumina fara temperatura si nu vor avea umbra. Intregul sistem solar isi va schimba structurile moleculare ale materiei iar energia
fotonica nu va mai da dureri de cap la NASA, va deveni sursa majora de energie libera si nepoluanta (gandita de Tesla).
Planeta va suferi o scadere progresiva a densitatii si isi va schimba "bataia inimii". Dupa ce a avut o valoare constanta timp de milenii, "rezonanta Schumann" a Terrei a inceput sa creasca, din 1980, de la 7,8Hz, apoi sa se accelereze, ajungand la 12 Hz, nivelul de astazi.Aceasta inseamna ca, data fiind cresterea frecventei vibratorii a Pamantului, cele 24 de ore de viata ale unei zile sunt ...doar 16 ore reale! Deocamdata este inca bine si acceptabil, desi explica de ce nu mai avem suficient timp, suntem tot mai grabiti si mai obositi. Ce se va intampla in momentul intrarii in Centura Fotonica, in 2012 sau in alt an, este pur si simplu de neinchipuit: intreaga planeta, inclusiv Omenirea, va trece intr-o alta dimensiune! Inca neclar? Mai concret: 24 de ore vor fi... 0 ore efective, deci timpul terestru nu va mai exista!!! Iar pentru ca o nenorocire nu vine niciodata singura, dupa cum au constatat romanii )), in acel "Punct Zero" se vor inversa si Polii Magnetici ai Pamantului.. .Veste buna este, repet, ca Sfarsitul Timpului nu inseamna Sfarsitul Lumii.
Mayasii ne retransmit si ei informatiile primite de la zei despre schimbarile ce vor urma:
- intregul sistem solar se va sincroniza cu Galaxia si intregul Univers, cu efecte benefice;
- vom depasii tehnologia actuala si ce cunoastem despre Timp si Spatiu;
- banii vor disparea ca necesitate;
- vom intra in Dimensiunea 5;
- ADN-ul uman va fi reprogramat, ajungand la 12 spirale, de la 2 in prezent;
In ce priveste fiinta umana, schimbarile vor fi deci, colosale in sens pozitiv. Insotite totusi de simptome neplacute:
- migrene, dureri de cap, oboseala, ameteala sau palpitatii;
- simptome specifice racelii (febra, transpiratie, dureri osoase etc.) ce nu pot fi tratate prin tratamente clasice;
- slabiciune musculara, respiratie greoaie, oboseala nejustificata;
- modificari in sistemul limfatic si imunitar, neliniste, depresii, stres si fascinatia trecutului.
Inca o veste buna: este semnul ca organismul se purifica.


In momentul intrarii in Centura Fotonica se va produce un amplu proces de rearmonizare, de recalibrare a frecventelor propriului corp uman cu cele de referinta din Univers, ducand la o crestere a celor umane. Este asa-numita "ascensiune" , "ridicare la Cer", de care vorbesc si vechile scrieri. "Ascensiunea" fiind brusca si puternica, cei cu vibratii joase, negative (rautate, egoism etc.) nu vor rezista transformarii. Frecventele genomului uman si ale ADN-ului sunt foarte inalte, vibratiile foarte fine. Sunt in fapt lumina, ceea ce explica vizibilitatea aurei la zei si sfinti.
- intuitia si capacitatile paranormale se dezvolta mai repede;
- folosirea unei parti mai mari din creier, peste 10-15% cat in prezent;
- toate bolile incurabile vor disparea, inclusiv SIDA si cancerul;
- se vor inmulti bioterapeutii si telepatii;
- corpul fizic va incepe sa se schimbe si probabil vom vedea(cei care scapa!) o aura de lumina ca sfintii de pe peretii bisericilor.

Ideea este ca 2012 este foarte aproape de noi si majoritatea vor ajunge cu siguranta sa vada daca aceasta profetie este reala sau falsa.

sursa - Istoria Secreta a Omenirii - de Eugen Delcea

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com