oamenilor. Însufleţind inimile oamenilor, El a mers de la est la vest, din Palestina, prin Grecia şi prin Italia, până în Spania. Creştinismul Graalului s-a răspândit prin sângele, prin inimile oamenilor. Christos îşi făcea în acest fel trecerea de la est la vest. În întâmpinarea acestui curent, din vest venea imaginea eterică a Spiritului lui Christos, rod al Misteriului de pe Golgotha, dar purtându-L încă în ea pe Christos şi Misterul Soarelui.
În culisele istoriei lumii se întâmplă ceva grandios, minunat. Venind din vest, creştinismul păgân, creştinismul lui Arthur, apare sub un alt nume şi într-o altă formă; venind din est, Christos în inimile oamenilor. Întâlnirea: Christos, Christos cel adevărat venit pe Pământ, îşi întâlneşte imaginea, care Îi vine în întâmpinare dinspre vest spre est. Întâlnirea are loc în 869. Până la această dată, noi avem, clar distincte unul de altul, un curent trecând prin Europa de Nord şi Centrală şi care Îl purta în sine cu adevărat pe Christos ca Erou Solar, indiferent că s-ar fi numit Baldur sau în vreun alt fel. Şi sub stindardul lui Christos ca Erou Solar şi-au răspândit cavalerii lui Arthur cultura lor.
Celălalt curent, înrădăcinat lăuntric în inimă, care a devenit apoi curentul Graalului,
este vizibil mai mult în sud, venind din est, el Îl poartă, propriu-zis, pe adevăratul Christos, pe Christosul real. Curentul care vine din vest aduce oarecum în întâmpinare o imagine cosmică. Întâlnirea lui Christos cu El-Insuşi, a lui Christos ca frate al omului cu Christos ca Erou Solar, care nu este prezent decât în imagine, această întâlnire, această unire a lui Christos cu propria Sa imagine are loc în secolul al 9-lea.
Când ne îndreptăm privirea asupra acestui important curent al lui Arthur care merge de la vest spre est, el ne apare drept curentul care introduce impulsul solar în civilizaţia pământească. Prin aceasta, în lăuntrul acestui curent al lui Arthur unduieşte şi urzeşte ceea ce în terminologia creştină poate fi numit curentul lui Mihael, acel curent al lui Mihael din viaţa spirituală a omenirii în care noi intrăm din nou, ca oameni moderni, o dată cu sfârşitul anilor ‘70 ai secolului trecut. După ce puterea care poate fi desemnată cu numele creştin de Gabriel a domnit timp de trei până la patru secole ca putere care a condus civilizaţia europeană, această putere a fost înlocuită – la sfârşitul anilor ‘70 ai secolului trecut – prin domnia lui Mihael, care va dura, la rândul ei, trei până la patru secole, şi care va trăi în continuare unduind şi urzind în viaţa spirituală a oamenilor şi în lăuntrul căreia ne aflăm noi acum.
Găsim acest curent al lui Mihael când, în timpul care precede îndeaproape Misteriul de pe Golgotha, privim curentul lui Arthur venind din vestul englez, care a fost inspirat iniţial de Misteriile din Hybernia. Vedem o formă mai veche a acestui curent al lui Mihael când ne îndreptăm privirea asupra a ceea ce, cu secole înainte de Misteriul de pe Golgotha şi venind din nordul Greciei, din Macedonia, a avut loc datorită acelui curent internaţionalist, universal, care este legat de numele lui Alexandru cel Mare şi care se afla sub influenţa acelei concepţii despre lume cunoscută sub numele de aristotelism. Ceea ce a avut loc înainte de era creştină datorită lui Aristotel şi Alexandru se afla atunci sub domnia lui Mihael, aşa cum suntem noi din nou astăzi sub domnia lui Mihael, şi în acea epocă era prezent pe Pământ, la fel ca astăzi, în viaţa spirituală, impulsul lui Mihael. Întotdeauna când în sânul vieţii pământeşti este prezent un impuls mihaelic, ne aflăm într-o epocă în care ceea ce a fost întemeiat într-un centru cultural, într-un centru spiritual, se răspândeşte în multe popoare ale Pământului, în toate regiunile unde acest lucru este posibil.
Aceasta este ceea ce a avut loc înainte de era creştină datorită campaniilor lui Alexandru. Ceea ce fusese cucerit în cadrul culturii greceşti a fost răspândit în acea omenire în lăuntrul căreia a fost posibil acest lucru. Şi dacă i-am fi întrebat pe Aristotel şi pe Alexandru: De unde aveţi voi ceea ce se află în inimile voastre ca impuls de a răspândi viaţa spirituală a timpului vostru? – ei ar fi răspuns, pronunţând, ce-i drept, un alt nume, dar ar fi spus, în esenţă: Din impulsul lui Mihael, din impulsul celui care acţionează din Soare ca slujitor al lui Christos.
Căci dintre diferiţii Arhangheli care au condus pe rând civilizaţia şi cultura ,
Mihael, care domnea în epoca lui Alexandru şi domneşte din nou în epoca noastră, ţine de Soare.
Cel care a urmat după epoca lui Alexandru, Orifiel, ţine de Saturn.
Cel care a urmat după Orifiel, Anael, ţine de Venus.
Arhanghelul care a condus în secolele 4 şi 5 civilizaţia europeană, Zahariel, aparţine sferei lui Jupiter.
Apoi urmează Rafael, din sfera lui Mercur, în epoca în care a înflorit în special un fel de gândire medicală în substraturile a ceea ce se desfăşura drept civilizaţie europeană.
Apoi vine Samael, în secolul al 12-lea. Samael ţine de Marte.
După aceea vine Gabriel, care ţine de sfera Lunii.
Şi, în sfârşit, din anii ‘70 ai secolului trecut, a apărut din nou Mihael, care aparţine de sfera Soarelui.
În lumea spirituală care se învecinează în mod nemijlocit cu lumea noastră pământească fizică s-au întâlnit Alexandru şi Aristotel, Harun al Rashid şi consilierul său, confruntându-se cu privire la drumul viitor al creştinării Europei, indicând ce trebuie să intervină la sfârşitul secolului al 19-lea, în secolul 20, când domnia lui Mihael putea reveni pe Pământ.
Şi toate acestea au avut loc, s-au desfăşurat ca şi cum asupra lor ar fi radiat acel
eveniment care a fost întâlnirea lui Christos cu imaginea Sa. Totul se afla sub această impresie. Viaţa spirituală a oamenilor a fost proiectată în mod intens în lumea spirituală care se învecinează în mod nemijlocit cu lumea pământească fizică, ea a fost marcată, ca să spunem aşa, ca printr-un fir. Iar jos, pe Pământ, s-au reunit la Constantinopol, la al optulea Sinod ecumenic, Părinţii Bisericii , care au conceput acea dogmă, conform căreia omul nu este constituit din trup, suflet şi spirit, ci numai din trup şi suflet, iar sufletul este înzestrat cu unele însuşiri spirituale.
Trihotomia – aşa se numea această concepţie care considera că omul este constituit din trup, suflet şi spirit –, trihotomia a fost suprimată. Cel care mai credea în Europa în trihotomie era un eretic. Părinţii creştini din Europa evitau în toate împrejurările să mai vorbească de trihotomie, de trup, suflet şi spirit, ei nu mai vorbeau decât de trup şi suflet.
Acest eveniment determinant care a avut loc în anul 869 în lumile suprasensibile, aşa cum vi l-am descris, şi-a proiectat umbrele sale în lume. Éra întunecată Kali Yuga a fost marcată de un impuls deosebit de întunecare, în timp ce deasupra se întâmpla ceea ce tocmai v-am descris.
Acesta a fost cursul real al evenimentelor: în lumea fizică, Sinodul de la Constantinopol, la care spiritul a fost suprimat, iar în lumea imediat învecinată cu lumea fizică, un conciliu ceresc care se desfăşura chiar în momentul în care Christos Însuşi îşi întâlnea imaginea.
Un lucru era clar: Trebuia să se aştepte ca pe Pământ să poată începe o nouă domnie a lui Mihael. Dar întotdeauna se găseau învăţători care, deşi oarecum în decadenţă, mai ştiau ceva din ceea ce se întâmpla, propriu-zis, în culisele existenţei; se găseau întotdeauna învăţători care ştiau, chiar dacă uneori ei nu îl zugrăveau în imagini prea exacte, care este conţinutul spiritual al lumii, ce anume stă la baza lumii spirituale imediat învecinate cu lumea fizică. Şi asemenea învăţători găseau uneori urechi care să-i asculte. Şi acele urechi care îi ascultau aparţineau unor oameni care auzeau vorbind despre creştinism în aşa fel încât, fireşte, ei percepeau doar ici-colo câte o frântură de frază, dar ei auzeau totuşi câte ceva despre ceea ce trebuia să vină în secolul 20, după ce se va fi instaurat din nou domnia lui Mihael.
Învăţături care stabileau un fel de confluenţă dintre vechiul creştinism cosmic precreştin şi învăţătura creştină lăuntrică, învăţături care erau legate de viaţa şi urzirea spirituală din sânul naturii şi care, cu toate acestea, puteau găsi legătura cu Misteriul de pe Golgotha, au fost transmise în permanenţă, au fost transmise pe Pământ în epoca în care sufletele care simt acum imboldul spre antroposofie
trecuseră din nou prin poarta morţii, trăiau între moarte şi o nouă naştere, iar unele coborau spre Pământ, reîncarnându-se. Vedem cum au continuat să trăiască pe Pământ vechile învăţături care încă mai vedeau creştinismul sub aspectul său cosmic, vechile învăţături care perpetuau tradiţiile vechilor Misterii, vedem cum asemenea învăţături sunt transmise în nişte şcoli europene importante, cum ar fi, de exemplu, mai ales Şcoala de la Chartres din secolul al 12-lea , unde au predat nişte învăţători remarcabili ca Bernardus Sylvestris, Alanus ab Insulis şi alţi mari învăţători. Vedem cum asemenea învăţături trăiau şi urzeau, de exemplu, în Brunetto Latini, pe care vi l-am menţionat duminica trecută. Acest mare profesor al lui Dante purta în sufletul său astfel de învăţături. Noi vedem în acest fel răspândindu-se ceea ce încă mai putea face o legătură între creştinismul cosmic şi creştinismul pur omenesc, pământesc, care a început să predomine pe Pământ din ce în ce mai mult. Atunci a avut loc, în secolul al 15-lea – durând până în secolul al 16 lea, raporturile temporale sunt cu totul altele pentru lumea spirituală –, a avut loc în suprasensibil, această grandioasă instruire pe care Mihael însuşi o dă alor săi. Atunci a fost întemeiată, ca să spunem aşa, o Şcoală suprasensibilă, o Şcoală spirituală, o şcoală în care Învăţător era Mihael însuşi, o şcoală la care participau oameni deschişi unei asemenea instruiri, care fuseseră inspiraţi odinioară mai ales cu ocazia precedentei epoci mihaelice, şi apoi inspiraţi prin integrarea în creştinism în felul descris. Toate sufletele umane excarnate care aparţineau de Mihael au luat parte la acea mare Şcoală suprasensibilă care a existat în secolele 14, 15, 16. Toate entităţile aparţinând Ierarhiei Îngerilor, Arhanghelilor şi Arhailor şi curentului lui Mihael au luat parte la această şcoală. Au luat parte şi numeroase fiinţe elementare.
Acolo s-a practicat o privire retrospectivă importantă asupra tuturor vechilor Misterii.
Sufletelor le-a fost transmisă o cunoaştere exactă a naturii vechilor Misterii. Erau contemplate Misteriile solare, Misteriile celorlalte planete. Dar se deschidea de asemenea perspectiva asupra viitorului, asupra a ceea ce trebuia să înceapă în noua epocă a lui Mihael, care urma să înceapă spre sfârşitul secolului al 19-lea şi care domneşte acum. Toate acestea treceau atunci prin suflete. Acestea erau aceleaşi suflete care în era noastră mihaelică simt imboldul spre Mişcarea antroposofică. Între timp avea loc pe Pământ, aş putea spune, ultimul asalt. Harun al Rashid s-a reîncarnat, a întemeiat în această încarnare noul impuls al materialismului, reapărând ca Baco de Verulam. Universalitatea lui Baco de Verulam îşi are originea în Harun al Rashid, iar puterea intelectului şi a materialismului care trăiau în Bacon proveneau tot de la Harun al Rashid. Bacon a apărut ca Harun al Rashid reîncarnat. Consilierul său, care a urmat un alt drum, a apărut în aceeaşi epocă în persoana lui Amos Comenius.
Şi astfel vedem cum în timp ce creştinismul îşi parcurge în lumea suprasensibilă, în secolele 14, 15, 16, 17 etc., evoluţia sa esenţială în lumina aristotelismului, vedem cum pe Pământ a fost întemeiat din punct de vedere spiritual materialismul, a fost întemeiat în domeniul ştiinţei prin Bacon, Harun al Rashid reîncarnat, a fost întemeiat în pedagogie prin Amos Comenius, consilierul reîncarnat al lui Harun al Rashid. Ei acţionau împreună.
Şi când Amos Comenius şi Bacon au trecut prin poarta morţii, amândoi au provocat în lumea spirituală lucruri ciudate. Când Baco de Verulam a trecut prin poarta morţii, s-a arătat, ca provenind din trupul său eteric, prin modul specific de a gândi pe care îl adoptase în încarnarea sa ca Bacon,
s-a arătat cum o întreagă lume de idoli, de idoli demonici, emanau din el, iar aceştia umpleau lumea spirituală despre care vorbesc eu, în sânul căreia se manifestau consecinţele acestui conciliu al sufletelor din rândul individualităţilor pe care le instruia Mihael. Idolii se răspândeau în această lume. Ei bine, luptei împotriva a toate acestea, împotriva acestor idoli demonici, trebuiau să i se consacre acele individualităţi care fuseseră odinioară pe Pământ sub conducerea lui Alexandru şi a lui Aristotel. Aceasta s-a desfăşurat până în momentul în care a avut loc pe Pământ Revoluţia Franceză.
Acei idoli care nu putuseră fi biruiţi, acei demoni, acei demoni-idoli care, ca să spunem aşa, scăpaseră în luptă, au coborât pe Pământ şi au inspirat materialismul secolului al 19-lea, cu tot ce a urmat. Ei sunt inspiratorii materialismului secolului al 19-lea!
Sufletele care rămăseseră în lumea spirituală, care se bucuraseră de învăţătura lui Mihael, asistat de individualităţile lui Aristotel şi Alexandru, au revenit pe Pământ la sfârşitul secolului al 19-lea, începutul secolului 20, purtând în sine impulsurile pe care le-am descris. Şi putem recunoaşte multe din aceste suflete în cei care se apropie de Mişcarea antroposofică.
Aceste realităţi ar trebui de fapt să-i însufleţească pe antroposofi:
Aici sunt eu; impulsul antroposofic se află în mine; eu recunosc în acesta impulsul lui Mihael. Aştept, fortificându-mă în prezent în vederea acestei aşteptări printr-o justă muncă antroposofică, şi folosesc scurtul interval care este acordat tocmai sufletelor antroposofilor în secolul 20 între moarte şi o nouă naştere, pentru a reveni la sfârşitul secolului 20 şi pentru a continua mişcarea cu mai multă putere spirituală. Eu mă pregătesc pentru această epocă nouă de la răscrucea dintre secolele 20 şi 21 – aceasta este ceea ce îşi spune un adevărat suflet de antroposof –, căci pe Pământ se află multe puteri de distrugere. Întreaga viaţă culturală, întreaga viaţă a civilizaţiei trebuie să alunece în decadenţă, dacă spiritualitatea impulsului mihaelic nu îi cuprinde pe oameni, dacă oamenii nu sunt capabili să ridice din nou spre înălţimi civilizaţia care vrea astăzi să se rostogolească pe pantă.
Dacă se găsesc asemenea suflete sincere de antroposofi, care vor să introducă în acest fel spiritualitatea în viaţa pământească, atunci va exista o mişcare ascendentă. Dacă nu se găsesc asemenea suflete, atunci decăderea va continua. Războiul mondial, cu toate grozăviile ce l-au însoţit, nu va fi decât începutul unor grozăvii şi mai mari. Căci astăzi (1924) omenirea se află în faţa unei mari alternative: fie de a vedea rostogolindu-se în prăpastie tot ceea ce este civilizaţie, fie de a o face să se ridice prin spiritualitate, de a merge mai departe în sensul a ceea ce se află în impulsul lui Mihael, care precede Impulsul lui Christos.
Rudolf Steiner
KARMA ÎN OMUL INDIVIDUAL ŞI ÎN EVOLUŢIA OMENIRII
pentru o intelegere mai claravedeti
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA240/GA240_5K_CF1.html
Pentru cei care au avut șansa să le descopere, cunoașterea și cercetarea lui Rudolf Steiner în domenii precum educația, medicina și agricultura sunt de multă vreme un izvor de uimire și de inspirație. De la moartea sa în 1925, viziunea lui Steiner a crescut atât în ce privește importanța cât și actualitatea, totuși sunt încă multe persoane care nu au aflat despre viața și opera sa. "Provocarea lui Rudolf Steiner", film realizat de regizorul britanic Jonathan Stedall, caută să prezinte istoria unui public mai larg. Informații despre film pe http://rudolfsteinerfilm.com și despre Rudolf Steiner pe http://antroposofie.ro
