CURSUL EVOLUŢIEI PRIN CELE 7 STĂRI DE CONŞTIENŢĂ, CELE 7 STĂRI DE VIAŢĂ ŞI CELE 7 STĂRI DE FORMĂ

Un profan în materie, care aude spunându-se că numărul 7, ca şi altele, joacă un rol deosebit de important în expunerile noastre, ar putea foarte bine să spună: Ei bine, aceşti antroposofi nu fac decât să reia, să răstălmăcească vechile superstiţii legate de numărul 7, de numărul 12 şi de altele. Şi îndată ce iluştrii noştri contemporani aud că ceva evoluează cu regularitate legat de cifra 7, ei se gândesc imediat că totul este superstiţie, deşi aceşti contemporani ei înşişi, în ceea ce îi priveşte, în ceea ce cunosc, trăiesc exact cu aceleaşi superstiţii.
Ei vorbesc de exemplu, fără şovăire, de cele şapte culori ale curcubeului, de cele şapte note muzicale, de cele şapte sunete ale gamei, întrucât al optulea nu este decât repetarea primului. Şi chiar şi în alte domenii se vorbeşte de numărul 7, şi pe bună dreptate. La fel şi noi, în acelaşi sens în care fizicianul vorbeşte de şapte culori sau, în teoria muzicală, de cele şapte sunete ale gamei, vorbim de numărul 7 când studiem relaţiile numerice în Univers. Numărul 7 nu este decât rezultatul experienţei oculte. Aşa cum omul vede şi numără şapte culori, la fel cercetătorul pe plan spiritual numără şapte stadii succesive în evoluţia universală. Şi pentru că înţelepciunea lumii a cunoscut întotdeauna aceste lucruri şi a vorbit despre ele, au trecut în conştienţa colectivă şi s-a înţeles semnificaţia deosebit de importantă a numărului 7, de exemplu.
Pământul, înainte de a deveni planeta Pământ (Terra), a trecut printr-o stare de evoluţie planetară, pe care o numim vechea Lună, că aceasta, la rândul său, înainte de a deveni Lună, a trecut prin stadiul planetar pe care îl numim vechiul Soare, iar acesta anterior a evoluat ca un corp pe care îl numim vechiul Saturn. În viitor, după ce va fi parcurs această stare actuală de „Pământ“, va trece într-un alt stadiu planetar, pe care îl vom numi Jupiter, apoi în alt stadiu, pe care îl vom numi Venus, iar în final, al şaptelea stadiu pe care îl vom numi Vulcan. Există, aşadar, şapte stări sau încarnări planetare ale Pământului şi anume: Saturn, Soare, Luna, Pământul (Terra), Jupiter, Venus, Vulcan. Acestea sunt cele mai mari etape sau diviziuni care se pot cuprinde cu vederea – până la un anumit punct – prin clarvedere în ansamblul evoluţiei  -  
Acest ansamblu sau cicluri de evoluţie se numeşte în terminologia sanscrită „Manvantara“. Este perioada de activitate cosmică a lumii, este ceea ce se cheamă şi „zilele“ lui Brahma, timpul în care lumea apare în mod obiectiv, manifestată – spre deosebire de perioadele de repaus, de noapte cosmică –, „nopiile“ lui Brahma, când Universul exista în stare subiectivă, pur spirituală, şi care se numeşte, aşa cum s-a mai arătat, „pralaya“. Exista „marea pralaya“, perioada de repaus între stările planetare, şi „mica pralaya“, perioadele de repaus în interiorul unei stări planetare 
 Pământul trebuie să parcurgă aceste şapte stări. Ele corespund dezvoltării conştienţei umane. Fiecare din aceste şapte stări caracterizează o anumită stare precisă a conştienţei umane.
Să ne întoarcem cu gândul la vechea şi primordiala stare planetară a vechiului Saturn. Ştim că el din tot ceea ce compune fiinţa umană de astăzi nu exista atunci decât o slabă aparenţă, nu exista decât un prim germen a ceea ce avea să devină corpul fizic. Acesta nu putea, bineînţeles, să dezvolte în om o conştienţă ca cea pe care o are acum. Numai alte fiinţe care existau atunci pe Saturn aveau o conştienţă „de om“, dar omul propriu-zis, adică acel germen al omului, nu avea decât o conştienţă pe care astăzi, în condiţiile actuale ale Pământului, o are regnul mineral pe plan fizic. Era o stare de conştienţă pe care o putem caracteriza drept o „conştienţă de transă profundă“; aceasta este prima treaptă a conştienţei pe care a avut-o omul, pe vechiul Saturn. A fost nevoie să parcurgă întreaga evoluţie saturniană pentru a se ridica la stări superioare de conştienţă, încetul cu încetul. Atunci a avut şi a străbătut prima treaptă. Evoluţia saturniană coincide cu starea de conştienţă de transă profundă; acesta este primul grad de conştienţă.
Bineînţeles, nu trebuie să ne închipuim că această stare de conştienţă rămâne neschimbată în tot cursul evoluţiei saturniene, dar în general gradul de conştienţă al omului pe Saturn poate fi considerat, aşa cum am spus, ca o stare de transă profundă. Era chiar mai profundă decât aceea pe care omul actual o are în timpul somnului profund, fără vise. De fapt, această stare de somn fără vise a dobândit-o omul mai târziu, în a doua etapă de evoluţie, pe vechiul Soare. Aşadar, în timpul evoluţiei solare, fiinţa umană trece de la starea de transă profundă la aceea de conştienţă a somnului fără vise, comparabilă acum, pe plan fizic, cu starea de conştienţă a plantelor.

1. Saturn
2. Soarele
3. Luna
4. Pământul
5. Jupiter
6. Venus
7. Vulcan

Evolutia continuă şi apare stadiul lunar, vechea Lună. Omul trece atunci la o stare de conştienţă nouă, mai avansată, mai uşor de înţeles pentru noi, starea de conştienţă a somnului cu vise. Această stare este mai accesibilă înţelegerii noastre, pentru că în starea noastră actuală de somn cu vise se mai găseşte o urmă a vechii stări de conştienţă lunară. Conştienţa de vis de astăzi este o stare intermediară între somnul fără vise şi conştienţa actuală, normală, din starea de veghe, clară, lucidă, aşa cum o avem acum, de dimineaţă, când ne sculăm, până seara, când ne culcăm. A1 treilea grad de conştienţă a fost, deci, pe vechea Lună şi este comparabilă cu ceea ce astăzi este somnul cu vise, numai că era mai vie, mai animată. Somnul însufleţit de vise oferă o conştienţă care seamănă cu licăriri de reprezentări şi imagini izolate care nu au decât o legătură minimă cu lumea exterioară reală. Conştienţa lunară, corespunzătoare cu imaginile de vis, avea în schimb legături foarte semnificative cu lumea exterioară, căci ea nu lucra în timpul somnului, ci în timpul zilei. Ea corespundea exact cu ce se afla în mediul sufletesc-spiritual ambiant. Această stare de conştienţă a dăinuit, ca un fel de repetiţie, şi în timpul stadiului terestru, până în perioada atlanteană, când apare ca o stare de conştienţă imaginativă de vis, chiar o stare de conştienţă somnambulică.
A patra stare de conştienţă o avem în prezent, acum pe Pământ şi este ceea ce numim conştienţa obiectivă din starea de veghe.
 În viitoarea încarnare a Pământului, pe Jupiter, oamenii vor avea o stare de conştienţă despre care astăzi cei mai mulţi dintre noi nu pot avea nici o idee; este o conştienţă mai evoluată, pe care o vom dobândi când se va fi împlinit tot ceea ce s-a spus în  Apocalipsa lui Ioan.
Atunci când omul va fi, ca să spunem aşa, salvat de Abis, când va fi salvat de la pierzanie, când se va fi ridicat până la nivelul Pământului astralizat, spiritualiazat, atunci vor fi îndeplinite condiţiile necesare pentru a dobândi, pe Jupiter, o conştienţă pe care o putem numi conştienţa imaginativă lucidă. Nu este posibil acum să facem o caracterizare şi o descriere a acestui stadiu de conştienţă, decât dacă ne referim la unele experienie iniţiatice. Căci, de fapt, iniţierea nu este altceva decât accesul la un stadiu precoce, un stadiu viitor de evoluţie, accesul la aptitudini pe care oamenii obişnuiţi le vor avea abia într-un stadiu de evolutie ulterioară. Înzestrat cu această stare de conştienţă imaginativă lucidă, omul este totodată şi conştient de sine însuşi, aşa cum este în prezent în timpul stării de veghe, numai că atunci nu va percepe numai realitatea exterioară, ci în câmpul vizual al sufletului îi apar şi imagini care nu numai că nu sunt confuze, ci, dimpotrivă, sunt scăldate în claritatea conştienţei stării dc veghe. Putem spune că această conştienţă clară pe care o avem în timpul zilei asociată cu conştienţa imaginativă lunară constituie împreună starea de conştienţă imaginativă lucidă care va exista pe Jupiter. Omul va păstra ce are acum şi în plus va dobândi facultatea de a percepe ceea ce este de natură sufletesc-spirituală. 
Un iniţiat vede în prezent din om nu numai aparenţa sa fizică, ei şi tot felul de forme imateriale care îl înconjoară ca nişte raze şi care nu sunt altceva decât expresia instinctelor, a pasiunilor, a gândurilor, într-un cuvânt ceea ce numim „aura“. Aceasta învăluie pe om cu o lumină arzătoare, ca un fel de flăcări subtile şi, în parte, ca un fel de ceaţă luminoasă. Aura, care poate fi văzută de un iniţiat în corpul astral al omului, aşa cum un ochi obişnuit vede corpul fizic în conturul nostru, este exact imaginea a ceea ce se petrece în interiorul sufletului. Iniţiatul dispune de o conştienţă combinată, pe care o putem defini drept o conştienţă lunară împletită cu o conştienţă terestră.
Pe Venus va apărea a şasea stare de conştienţă, pe care o vom numi conştienţă inspirativă, o conştienţă a inspiraţiei. Se numeşte aşa pentru motivul că la acest nivel de conştienţă un iniţiat este capabil să perceapă nu numai expresia trăirilor sufleteşti – sentimente, impulsuri, pasiuni etc. –, dar el poate percepe şi caracterul intim al sufletului, într-o tonalitate omogenă. El vede chiar tot ce impregnează lumea, adică structura de culori şi forma care apare ca o muzică a sferelor, în aşa fel încât fiecare fiinţă izolată în cadrul a ceea ce fusese perceput mai înainte ca imagine astrală apare acum şi ca sonoritate.

A şaptea treaptă de conştienţă, care va exista pe ultima încarnare a Pământului, pe Vulcan putem numi conştienţă intuitivă. „Intuiţia“ nu are în acest context sensul banal care i se atribuie în mod obişnuit, acela al unui sentiment confuz prin care cineva crede că înţelege sau descifrează ceva; este o înţelegere eronată a termenului. În şcolile iniţiatice, termenul de „intuiţie“ era utilizat pentru a desemna forma cea mai înaltă pe care o putem imagina despre conştienţă, o conştienţă prin care sufletul este identificat, este una cu celelalte fiinţe, se află în ele, se identifică cu ele. Sufletul rămâne totuşi independent, îşi păstrează întreaga individualitate şi în acelaşi timp se contopeşte cu toate lucrurile şi fiinţele prezente în câmpul său vizual.

Astfel, cele şapte mari etape ale evoluţiei ni se prezintă şi ca şapte trepte succesive de conştienţă. La rândul lor, aceste stări planetare parcurg şapte faze succesive care se numesc stări de viaţă, cu alte cuvinte, evoluţia* trece prin şapte mari stări planetare sau stări de conştienţă, iar fiecare stare planetară parcurge, la rândul său, alte şapte etape, care sunt stări sau regnuri de viaţă. Este foarte anevoios să găsim în limbajul nostru curent cuvinte care să descrie aceste stări de viaţă. Numai dacă ne vom referi la faptul că, pe Pământ, în condiţiile de azi, putem vorbi de regnuri, am putea spune că cele şapte stări de viaţă ar corespunde pe Pământ cu şapte regnuri. În felul acesta s-a convenit ca primele trei stări de viaţă să se numească respectiv: primul regn elementar, al doilea regn elementar şi al treilea regn elementar. A patra stare de viaţă sau al patrulea regn este „regnul mineral“, al cincilea va fi „regnul vegetal“, al şaselea „regnul animal“ şi al şaptelea „regnul uman“. În felul acesta putem spune că fiecare stare de conştienţă, sau stare planetară, a trecut prin şapte stări de viaţă sau şapte regnuri succesive.
Ce capacitate de înţelegere are omul astăzi? Aceasta este problema esenţială. El nu poate înţelege decât regnul mineral. Pus în faţa regnului vegetal, el nu mai are capacitate de înţelegere. Omul poate înţelege numai ce este de esenţa regnului mineral, se poate folosi de forţele acestui regn pentru a construi case, maşini etc. Numai când va ajunge să înţeleagă deplin forţele prezente într-o plantă, forţe care o fac să crească, numai atunci se va putea înălţa cu conştienţa sa în regnul vegetal. Şi când va reuşi să înţeleagă ce şi cum simte un animal va putea să se considere că este în regnul animal. lar când va înţelege nu numai propriul său eu ci şi un altul, când va înţelege în totalitate fiinţa interioară a altui om, atunci abia va aparţine de regnul uman.
Gândiţi-vă că acum mulţi savanţi spun: „Dar bine, plantele şi animalele nu sunt altceva decât minerale mai complexe“. Aceşti savanţi speră că ei vor putea combina, într-o zi, diverse substanţe în aşa fel, încât acestea să devină plante şi animale. Ei se pierd în iluzia că se poate concepe că plantele sunt minerale, pentru că nu pot crede şi nu-şi pot imagina că ar exista şi altceva decât regnul mineral. Mulţi spun: Voi antroposofii visaţi că există un corp eteric, că ar exista ceva dincolo de regnul mineral, dar visul vostru se va spulbera când noi vom reuşi să producem o fiinţă vie în laborator, aşa cum în prezent combinăm, de exemplu, diverse substanţe, sulf, oxigen, hidrogen pentru a obţine acid sulfuric etc. Se crede că viul s-ar putea obţine prin diverse combinaţii ca şi acidul sulfuric, se crede că ştiinţa pur materialistă va reuşi, într-o zi, să realizeze aceasta.
Există în ocultism un dicton care spune:

Oamenii nu vor putea crea fiinţe vii în laboratoare, aşa cum produc astăzi mineral, decât în clipa când laboratorul va deveni un altar, iar operaţiunea de chimie un act sacramental.
Este un principiu ocult care a fost formulat în toate timpurile. Într-adevăr, atât timp cât se crede că cineva poate lucra în laborator animat de gânduri şi sentimente necurate, crezând că ar putea obţine ceva ca şi atunci când intră cu sentimente de veneraţie şi sfinţenie, nu va putea crea niciodată fiinţe vii în acord cu voinţa entităţilor care conduc cu înţelepciune evoluţia lumii. Crearea de fiinţe vii nu ar fi posibilă decât atunci când se va şti în mod ferm că într-un laborator se poate obţine o substanţă minerală chiar dacă cel care lucrează este un netrebnic, un ticălos, dar că niciodată nu se va putea produce o fiinţă vie în asemenea cazuri. Căci în fiinţa vie pe care o creăm pătrunde ceva din sufletul creatorului. Dacă omul este o canalie, atunci tocmai acest caracter de canalie va însufleţi fiinţa creată şi va purta această amprentă. Numai când vom înţelege că omul participă cu toată fiinţa lui, cu toată trăirea lui interioară la ceea ce creează, abia atunci lumea va fi pregătită să dea naştere, prin liberă voinţă şi acţiune, la creaturi vii, vegetale, animale, şi chiar la fiinţe umane. Omul se va ridica până la regnul vegetal când va înţelege profund acest regn, aşa cum astăzi înţelege regnul mineral. În continuare, va progresa până la regnul animal când va înţelege natura sentimentelor în asa măsură încât să creeze o fiintă înzestrată cu sentimente prin propria sa forţă spirituală, aşa cum ar confecţiona abiecte materiale. Şi, în final, se va ridica până la regnul uman când va putea prin libera lui voinţă să participe la reînnoirea fiinţei umane.
În prezent, omul se află numai la nivelul regnului mineral şi fiinţa umană, adică noi înşine, este singura care a atins la acest nivel o dezvoltare completă, pe când fiinţele din celelalte regnuri se găsesc în multe privinţe la un nivel inferior celui căruia, în ocultism, i se dă denumirea de regn mineral. Astfel, planta prezintă un fel de stagiu pregătitor a ceea ce omul el însuşi va experimenta în momentul când va fi atins nivelul regnului vegetal. Dar plantele nu sunt cu adevărat în regnul vegetal; ele sunt cel mult prototipuri, nu arhetipuri, ci un fel de indicatori ai viitorului regn, în care omul va fi, când va trăi în interiorul sufletului său, natura vegetală, aşa cum participă acum, cu toată fiinţa sa, la natura minerală.
Fiecare stare de conştienţă este parcursă neapărat prin şapte stări de viaţă. Fiecare stare de viaţă este parcursă prin şapte stări de formă. Dacă le socotim 7 x 7 x 7 = 343 stări de formă. O evoluţie completă ca aceea a Pământului parcurge în total 7 x 7 x 7 stări de formă. Ştim că prima încarnare sau manifestare a Pământului a fost Saturn, care a parcurs şapte stări de viaţă, iar acestea câte şapte stări de formă. Au existat deci 49 stări de formă pe Saturn, apoi 49 pe Soare, 49 pe Lună, în total, până la sfârşitul ciclului de evoluţie, 343 stări de formă. Omul trece aşadar prin 343 stări de formă.

 Vedeţi cum numărul 7 predomină întreaga evoluţie şi ceea ce am descris, în zilele precedente, cu ajutorul unor imagini  reprezentăm acum ca un fel de schelă, ca un eşafodaj. Este asemănător oarecum cu schelăria care se ridică în jurul unei construciţi, schelărie absolut exterioară, destinată numai să ajute pe zidari.
Dacă ne facem acum o reprezentare globală a întregului ciclu de evolutie împărţit în aceste intervale mai mici – dar care, în timp, sunt destul de lungi – vom avea 7 x 7 x 7 x 7 x 7 intervale de evoluţie, de mărimea, de exemplu, a epocii de cultură veche indiană sau persană. Prin atâtea faze sau epoci trece omul în evoluţia sa, de la prima fază a lui Saturn până la ultima, pe Vulcan. Deci:
7 stări planetare x 7 stări de viaţă x 7 stări de formă = 343 stări de formă x 7 perioade = 2 401 perioade x 7 epoci = 16 807 epoci.
Vedeti cum prin epoci şi perioade succesive numărul 7 dirijează întreaga evoluţie. Şi după cum sunetele muzicale progresează din octavă în octavă, la fel şi Universul parcurge întreaga sa evoluţie din octavă în octavă.

sursa
CONFERINŢA a X-a, CURSUL EVOLUŢIEI PRIN CELE ŞAPTE STĂRI DE CONŞTIENŢĂ, CELE ŞAPTE STĂRI DE VIAŢĂ ŞI CELE ŞAPTE STĂRI DE FORMĂ - Rudolf Steiner



Există şapte secrete ale vieţii despre care nu s-a vorbit niciodată până astăzi, decât în cadrul confreriilor oculte.
 În epoca noastră ele pot fi dezvăluite şi în afara acestor societăţi. Se mai numesc şi cele şapte secrete inexprimabile sau de nespus.
 Iată cele şapte secrete:

1. Secretul abisului.
2. Secretul numărului (care poate fi studiat în filosofia pitagoreică).
3. Secretul alchimiei (care poate fi înţeles prin operele lui Paracelsus şi Jacob Boehme).
4. Secretul morţii.
5. Secretul răului (este atins în Apocalipsă).
6. Secretul Cuvântului, al Logosului.
7. Secretul fericirii dumnezeieşti (cel mai ocult).

http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA094/GA094_CF17.html

Adevărul îi face pe oameni liberi: 

„Veţi cunoaste adevărul şi adevărul vă va face liberi“.

 -  Apostolul Pavel în Epistole.

Drumul evoluţiei noastre duce spre libertate. 

Când omul va trezi în el tot ceea ce conţine profetic cuvântul lui Christos, el va fl liber. 

Căci dacă necesitatea este legea lumii materiale, libertatea domneşte peste lumea spirituală. 

Libertatea se cucereşte treptat şi ea nu se va manifesta în întregime în om decât la capătul evoluţiei când natura lui va fi cu adevărat spiritualizată.