Purtat pentru prima oară de pandurii lui Tudor Vladimirescu, într-o
formă apropiată de cea pe care o are astăzi tricolorul, se pare că cele
trei culori ale actualului stindar al românilor şi basarabenilor au fost
emblema naţională din vremuri mult mai vechi, mai precis din timpul
dacilor: "balaurul cu cap de lup", era colorat în roşu, galben şi
albastru - a adică era cromatică reprezentativă a strămoşilor noştri,
din vremuri imemoriale. Ipoteza este susţinută, separat, de istoricii
Aurel David şi dr. Marius Bizerea, printr-o documentaţie solidă.
Strabon
constata că numele străvechi al dacilor era "dai" sau "dav", adică lupi
sau cei ce se aseamănă cu lupii. Astfel, întreaga simbolistică pe care
dacii au impus-o antichităţii a fost "semnul lupului". Steagul cu balaur
- dragonul - alături de cultul cerbului şi cavalerii gemeni purtători
de dragon reprezintă un simbol caracteristic întregului neam tracic.
Este
cert că acest insemn heraldic a fost preluat oficial de romani în urma
cuceririi Daciei şi a dislocării, în afara hotarelor acesteia, a unui
număr mare de daci "foarte potriviţi pentru război, împreună cu armele
lor". Începând chiar cu împăratul Traian, romanii au recrutat pentru
nevoile Imperiului unităţi auxiliare formate exclusiv din daci.
Alături
de "sica", sabia curbată, unităţile formate din daci au dus cu ele şi
steagul cu balaur zburător. Dragonul i-a însoţit pe daci, deveniţi
militari ai armatei romane, până la hotarele de răsărit ale imperiului.
În Capadochia, în sudul podişului Anatoliei, de pildă, este menţionată o
"Alla I Ulpia Dacorum", iar în Siria o "Cohors I Ulpia Dacorum", din
care făcea parte şi un anume Aurel Iulio Draco.
Structura
cromatică a dragonului a fost reliefată chiar în acele vremuri, dar
istoricii au dat prea puţină importanţă acestei informaţii. Sunt
preţioase în acest sens observaţiile făcute de Arrian, guvernator al
Capadochiei pe vremea împăratului Hadrianus (117-138). Acesta spune că
"insignele" dacilor le alcătuiesc nişte balauri de mărime proporţională
cu aceea a prăjinilor de care sunt legaţi. Se fac din fâşii de pânză de
diferite culori, cusute laolaltă – cam cum vedem astăşi la Junii din
Scheii Braşovului. Aceste fâşii erau legate de capul de lup, sau de
„balaur”.
Când se porneşte atacul, balaurii se umflă din pricina
aerului, semănând grozav cu fiarele şi şuierând datorită mişcării în
viteză. Înfăţişarea dragonului este diferită deci de imaginile pe care
le-am cunoscut până acum din basoreliefurile sculptate pe diferite
monumente romane. Balaurul era confecţionat din bucăţi de pânză de
diferite culori. Arian nu specifică însă despre ce culori este vorba.
Dar...
Dragonul s-a răspândit şi în alte zone ale Imperiului
Roman, de unde se pot reconstitui culorile pe care acesta le avea. În
anul 145, dacii din "Cohors I Aelia Dacorum", trimişi de împăratul
Hadrianus în sud-estul Britaniei, au fost lăsaţi la vatră. Dacii,
deveniţi cetăţeni romani, au fost împământeniţi cu parcele chiar în
jurul castrului Amboglana, pe care îl apăraseră ca soldaţi. Copiii lor,
educaţi în spiritul militar, au intrat, la rândul lor, în armată,
continuând serviciul militar al tatălui.
Sudul Britaniei "fu
repede presărat cu căsuţe romane". Dacii şi-au păstrat însă tradiţiile
militare, printre care sica şi dragonul, care au rămas un însemn de
război pentru populaţia din sud-estul Angliei şi este considerat de
istorici o "relicvă a dominaţiei romane".
Folosind infanteria
disciplinată, armura, armele de aruncare la distanţă şi cavaleria din
epoca târzie a tehnicii romane de luptă, britanicii au reuşit să-i
respingă o vreme pe saxoni. Legendarul rege Arthur a repurtat în anul
500 d.Ch. o victorie asupra saxonilor, în apropierea muntelui Badon.
Atunci
”celţii” lui Arthur au folosit ca stindard de luptă dragonul zburător, a
cărui prezenţă pe pământul Britaniei era legată de staţionarea aici a
trupelor romane. Regele Arthur a fost imortalizat ridicând un astfel de
stindard în onoarea tatălui său, Uther Pendragon. 
Numele Dragon
(Draco) a fost întâlnit şi la militarii daci din trupele romane
staţionate în estul imperiului. Iar "Dragonul" purtat ca stindard de
celţi era confecţionat din ţesătură uşoară, cu gura deschisă, prin care
pătrundea aerul la cea mai mică adiere de vânt, determinându-l să scoată
sunete ascuţite care speriau duşmanul. Redat de către istoricul Whitney
Smith, de pe un document de epocă, dragonul folosit de ostaşii lui
Arthur şi-a dezvăluit pentru prima oară cromatica: roşu, galben şi
albastru.
Chiar dacă dragonul a dispărut în ţinuturile dunărene ale Imperiului Roman, cele trei culori şi-au urmat destinul.
În
anul 535, împăratul bizantin Iustinian reface legătura imperiului cu
ţinuturile dunărene. El înfiinţează două cetăţi la nord de Dunăre,
Recidava şi Litterata. Stema acestei provincii, locuită de urmaşii
dacilor romanizaţi, era colorată în roşu, galben şi albastru, dispuse de
la stânga la dreapta.
Sub conducerea a trei fraţi - Petru, Asan
şi Caloian - valahii dintre Munţii Balcani şi Dunăre au reuşit să
întemeieze un "regat al valahilor şi bulgarilor". În luptele purtate
împotriva bizantinilor, stindardele valahilor se prezentau sub forma
chipurilor de balauri care, atârnate în vârful suliţelor, se clătinau în
vânt şi-i înspăimântau pe vrăjmaşi. Sub flamura acestor balauri, Asan
proiectase să unească sub sceptrul său cele două Dacii şi să formeze un
mare regat român, care s-ar fi întins de la Carpaţi până la Munţii
Balcani. Cronicarul grec Nichita Choniates spune că flamurile din
vârfurile suliţelor erau colorate.
Din secolul al XVII-lea
culorile roşu, galben şi albastru apar tot mai des în documentele emise
de cancelariile domneşti ale Ţărilor Române şi avansează încet şi
perseverent către însemnele suveranităţii. Iar primul steag tricolor
propriu-zis este purtat de Tudor Vladimirescu la 1821.
Republica Moldova merge cu steagul dacilor, colorat în roşu galben şi
albastru, la Olimpiada de la Londra. Acestă mascotă a sportivilor de
peste Prut aminteşte de o teorie conform căreia originea stindardului
tuturor românilor, sărbătorit pe 26 iunie, este lupul dacic tricolor.
Aşa arată mascota echipei olimpice a Republicii Moldova
Mai mult: Mascota moldovenilor pentru Olimpiadă ar putea fi strămoşul tricolorului: lupul dacic original era colorat în roşu, galben şi albastru - Reportaj | Libertatea.ro
“ In codri batrani, sub bolta instelata, in bataia calda a vantului de libertate, cei cu inima pura pot auzi si acum chemarea la lupta a Marelui Lup Alb. Pamantul, frunzele si cerul il cunosc preabine. Voi il auziti ?“ (Legendele dacilor liberi)
Infiorînd pădurea-nzăpezită,
Bătrîne lup, cu gura istovită,
Etern pribeag al câmpurilor moarte.
Te-am auzit cum hăuleai departe
Te-am auzit, şi-n ceasurile grele
Ce mă gonesc cu vifore turbate,
Am priceput chemarea ta de frate,
Şi-am priceput că-n noaptea fără stele
Tu eşti tovarăş visurilor mele…
Tu, numai tu, neîmiblînztã fiară,
Ce-ţi strigi pustiei patima flămândă,
Şi-n prigonirea cîinilor la pîndă,
Iţi plîngi prin codri ura solitară
Tu înţelegi un suflet fără tară…”
( Lupul – Octavian Goga )
