Până atunci forţele cosmice l-au ridicat pe om pe scara sa evolutivă. Ce face el deci?
Acum însuşi omul începe să-şi ia evoluţia în propriile sale mâini, începe să lucreze asupra sa, să se educe în mod conştient. Cu care dintre corpuri începe el munca? Este foarte important să observăm atent ordinea în care se face aceasta. La început omul era, şi este, în stare să acţioneze asupra corpului său astral şi în corpul său astral. În mare parte omul prezentului se găseşte încă şi astăzi pe această treaptă a aptitudinilor sale. Despre omul de azi, în linii generale, putem spune următoarele: El îşi utilizează vieţuirile şi experienţele sale pentru a-şi metamorfoza corpul astral.
În acest scop să comparăm un om cultivat cu un sălbatec. Sălbatecul urmează la început, fără niciun fel de reţinere, impulsurile, dorințele şi pasiunile sale, orice poftă. El poate apoi să înceapă să conlucreze la Sinea sa. Anumitor impulsuri el le spune: rămâneţi; altora le spune: plecaţi de aici. În felul acesta antropofagul pune capăt cumva obiceiului lui de a-şi mânca semenii; el părăseşte astfel o anumită treaptă culturală şi devine un altul. Sau învață să acţioneze logic, de exemplu învaţă să are. În acest fel corpul său astral se diversifică, se articulează tot mai mult. Înainte forţele exterioare îl determinau pe om, acum o face el însuşi. Corpul astral al unui hotentot se roteşte în vârtejuri roşii-întunecate sălbatece, la un om precum Schiller în cercuri luminoase verzi şi galbene, la Francisc din Assisi într-un albastru
minunat. Astfel
corpul astral se cizelează. Ceea ce Eul prelucrează deplin conştient
în corpul astral numim Sine spirituală sau Manas. Odată cu
implicarea conştientă a Eului în această muncă începe ceva
cu totul aparte. Anterior, înainte să se ajungă la plămădirea
acestui Manas, acea parte a corpului astral pe care o are şi animalul,
rămânea complet nemodificată. În ciuda creşterii în
inteligenţă, corpul astral poate rămâne în esenţă
neschimbat, plin, să zicem aşa, de pofte animalice. Există însă
influenţe ce transformă benefic corpul senzaţiei: religiozitatea
conştientă şi arta. Din acestea noi ne extragem forţa de a ne
învinge pe noi şi de a ne înnobila. Ele reprezintă o forță
mult mai mare decât morala searbădă. Omul are cu atât mai
mult din Manas sau Sinea spirituală cu cât a acordat mai mult
timp pentru munca în corpul astral. Acesta, Manas-ul, nu este
ceva exterior, el este metamoforza a ceea ce anterior fusese sufletul
senzaţiei.Cât timp lucrez doar la corpul senzaţiei, îmi folosesc cuceririle pentru a-mi preface, pentru a-mi prelucra corpul astral. Toată morala din lume şi toată inteligenţa nu pot face mai mult. Dacă însă în mine lucrează religiozitatea adevărată, această forţă mai puternică pătrunde prin corpul meu astral până la următorul mădular inferior, corpul eteric. Aceasta este, desigur, o treabă mult mai grea pe care o face Eul, decât aceea de a prelucra astralul, căci materia primă a corpului eteric este mult mai grosolană, mai brută, decât aceea mai diafană a corpului astral. Rezultatul acestei transformări noi îl numim Spirit al vieţii sau Budhi. Spiritul vieţii este deci corpul vieţii spiritualizat.
Un astfel
de om, care a reuşit să aducă corpul vieţii pe cea mai înaltă
treaptă, era numit în Orient Buddha. Această forţă morală imensă
porneşte de la conştiență, de la puterea de a guverna cele trei suflete
printr-un Eu puternic. Pentru omenire, în general, acestea sunt
trepte pregătitoare. Abia Chela
[ Nota 19 ] lucrează în
mod deplin conştient la corpul său eteric. Chela urmăreşte direct să
spiritualizeze totul, până în corpul eteric. Treapta de
Chela se încheie atunci când a reuşit să reverse complet
starea de Budhi în corpul vieţii, astfel încât corpul
vieţii, pe care el îl înnobilează pornind din Eu, să devină
Spirit al vieții. Aşa se atinge a doua treaptă a facultăţilor
sufleteşti.A treia treaptă este şi cea mai înaltă pe care o poate atinge omul deocamdată. Pe această treaptă el este în stare să acţioneze până în corpul său fizic. Prin aceasta el depăşeşte gradul de Chela şi devine „Maestru” sau „Învăţător”. Când pe treapta a doua Budhi încinge, pătrunde până la incandescență corpul eteric, omul, în afară de faptul că dobândeşte nişte principii morale, devine stăpân pe puterea caracterului său. El îşi poate schimba temperamentul, forța memoriei, obişnuinţele. Omul actual stăpâneşte doar în mod cu totul imperfect toate acestea. Pentru a înţelege misiunea de Chela,
comparaţi-vă pe dumneavoastră din prezent cu cel care eraţi la
vârsta de zece ani. Cât de mult v-aţi îmbogățit de
atunci cu cunoştinţe şi ce puţin s-a schimbat caracterul dumneavoastră!
Conţinutul sufletului s-a modificat fundamental, obişnuinţele şi
înclinaţiile însă doar foarte puţin. Cine în
copilărie era irascibil, uituc, invidios, neatent, rămâne la fel
adesea şi la maturitate. Cât de mult s-au schimbat
gândurile şi reprezentările noastre şi ce puţin obişnuințele!
Aceasta poate fi un reper în a aproxima cu cât este mai
vâscos, mai rezistent şi mai greu modelabil corpul eteric
în comparaţie cu corpul astral. Şi viceversa, cu cât mai
fecundă şi mai bogată în consecinţe este o ameliorare obţinută
în corpul eteric!Un exemplu pentru a vedea tempoul diferit al posibilităţii de metamorfozare poate fi următorul: cele învăţate şi experimentate de dumneavoastră s-au schimbat cu viteza minutarului unui ceas, obişnuinţele însă cu viteza arătătorului orelor. Învățatul este uşor, dezvăţatul greu. Puteţi fi recunoscut şi acum după scrisul de odinioară; acesta face parte, de asemenea, dintre obişnuinţe.
Este
foarte uşor să-ţi modifici punctele de vedere şi cunoştinţele, mai greu
însă obişnuinţele. Această muncă, de a modifica un lucru
atât de inert, respectiv obişnuinţele, este sarcina Chelei.
Aceasta înseamnă să poţi să devii un alt om prin crearea unui nou
corp eteric, adică să-ţi transformi corpul vieţii în Spirit al
vieţii. Prin aceasta îți iei în propriile mâini
forţele de creştere. Obişnuinţele fac parte din forţele de creştere
vizibile, manifeste. Dacă le-am distrus, atunci forţa de creştere, vis vitalis, este la dispoziţia
mea, devine liberă întru a-mi dirija conştienţa. Christos spune:
„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” [ Nota 20 ] Christos este
personificarea forţei care transformă corpul vieţii.Şi acum, pe a treia treaptă, avem ceva şi mai greu de avut în stăpânire prin liberă voinţă decât
obişnuinţele,
decât impulsurile noastre sufleteşti: acesta este corpul fizic
sub aspectul dependenţei sale animale şi vegetative, mecanice sau
reflexe. În evoluţia omului există o treaptă în care niciun
nerv nu este activat, nicio globulă de sânge nu se mişcă fără
voinţa conştientă a omului. Această transformare de sine acţionează la
nivelul unor raporturi şi stări fixate cu foarte, foarte mult timp
înainte în Atlantida şi Lemuria, deci a unor stări
înrădăcinate solid, foarte greu reversibile: în stările
cosmice primordiale. În această muncă omul dezvoltă Atman,
Omul-spirit. În orice om există astăzi în stare latentă un
germene al acestuia. Tot acest circuit depinde de atingerea deplinei
clarităţi a conştienţei de Eu.Legile cele mai bine, cele mai puternic înrădăcinate sunt cele ale procesului respirator. Întregul Om-spirit depinde de respirația pulmonară, căci ea este expresia exterioară a intrării treptate a Eului în corp. Această predispoziţie s-a exteriorizat apoi în epoca atlanteeană, când omul a început să-şi spună „Eu”. În Lemuria omul nu respira prin
intermediul
plămânilor, ci prin organe de genul branhiilor. De asemenea, el
nu mergea cum mergem noi astăzi, ci plutea sau înota în
elementul mai mult fluid de atunci, unde apa şi aerul erau încă
neseparate. Pentru menţinerea echilibrului el avea un organ analog
băşicii plutitoare a peştelui. Pe măsură ce aerul se separa, această
băşică se transforma, devenind ceea ce este astăzi plămânul
nostru. Paralel cu dezvoltarea plămânilor se elaborează
conştienţa de Eu. Acest fapt se mai păstrează încă în
zicala: „Şi Dumnezeu a suflat suflare de viaţă în om şi el a
devenit un suflet viu.” [ Nota 21 ] Atman nu
înseamnă altceva decât viată. De aceea în practica
yoga reglarea respiraţiei este unul din cele mai puternice instrumente
ajutătoare, care te învaţă să stăpâneşti toate funcțiunile
corporale.Conform terminologiei creştine, următoarele denumiri sunt corespondente:
| Tatăl | Cuvântul-Fiu | Spiritul, Duhul Sfânt | ||
| Atman | Budhi | Manas |
Aşadar, în fizic avem forţa capacităţii de reproducere, prin care viaţa este produsă şi transmisă mai departe, dincolo de propriul trup, prin care ea devine ceva durabil.
Şi aşa cum organele de
procreaţie dau viaţă fizică, tot aşa organele ce dau naştere la
cuvânt – limba, laringele, răsuflarea – transmit mai departe
viaţă spirituală, precum focoasele. În plan fiziologic, legătura
strânsă dintre voce şi procreare este evidentă. Ea ne apare
în cântul privighetorilor, în cântecul de
împerechere la păsări, în schimbarea vocii, în magia
vocii, în cânt, în uguitul porumbeilor, în
cântecul cocoşului, în boncăluitul cerbilor. Putem chiar să
numim larginele organul genital superior. Cuvântul reprezintă o
forţă de procreare pentru noi oameni-spirit. În cuvânt omul
obţine o forţă de creaţie spiritualizată. Astăzi, prin cuvânt
omul stăpâneşte aerul prin faptul că îl plăsmuieşte,
îl excită, îl vivifiază ritmic-organic. Pe o treaptă
superioară el va reuşi să facă acest lucru în elementul fluid şi
în cele din urmă în elementul solid. Veţi avea atunci
cuvântul metamorfozat în cuvânt creator. În
evoluția sa omul va ajunge până acolo, căci aşa a fost el creat
la origini. Corpul vieţii, revărsat din Cuvântul Spiritului
originar, aceasta trebuie luată literal. Budhi este numit
Cuvântul, deoarece el nu înseamnă nici mai mult nici mai
puțin decât „Eu sunt”. | Dumnezeu | Viată | Lumină | 
|
|||
| Corp fizic | Cuvânt | Corp astral | corespund celor trei regnuri | |||
| Corp eteric | Corp al senzaţiei | |||||
| Corp al vieții |
Vedem aşadar, cu claritate geometrică, să zicem aşa, cuvintele-minune folosite de Ioan:
„La început era Cuvântul
şi Cuvântul era la Dumnezeu şi un Dumnezeu (Creator) era
Cuvântul. În acesta era Viața, şi Viața era Lumina
oamenilor.” Corpul astral, care luminează stelar, devine lumină
verbală; Dumnezeul originar, Viaţa şi Lumina, acestea sunt cele trei
noţiuni de bază ale Evangheliei după Ioan. Pentru a putea să
înțeleagă ceea ce se revela în Christos Iisus, Ioan a
trebuit să se înalţe până la treapta de Budhi. Ceilalți
trei evanghelişti nu erau atât de avansaţi. Ioan oferă cea mai
înaltă cunoaştere, el este unul care a fost trezit. Ioan se
numesc toţi cei care sunt treziţi. Acesta este un nume generic, un
apelativ, iar trezirea lui Lazăr din Evanghelia după Ioan nu este
altceva decât descrierea acestei treziri. Autorul Evangheliei
după Ioan – acest nume îl auzim rostit mai târziu – nu este
altul decât „discipolul pe care Domnul îl iubeşte”. Aceasta
este denumirea pentru discipolii cei mai intimi, pentru cei pe care
Învăţătorul şi Maestrul a reuşit să-i trezească. Autorul
Evangheliei după Ioan oferă o descriere a unei astfel de treziri
în Învierea lui Lazăr: „Domnul îl iubea”, El l-a
putut trezi.Numai dacă ne apropiem cu cea mai profundă smerenie de un astfel de document religios precum este Evanghelia după Ioan, putem spera să ajungem până la înţelegerea literală şi măcar o mică parte a conţinutului lui sacru să o facem accesibilă înţelegerii noastre.
sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA094_100/GA94_Te02.html
