Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

vineri, 28 septembrie 2012

PROIECTUL CAMELOT / AVALON

Proiectul Camelot a fost înființat în anul 2006 de către doi oameni admirabil de curajoși - Bill Ryan și Kerry Cassidy - cu scopul declarat de a oferi anumitor persoane, deținătoare de informații ascunse, posibilitatea de a-și difuza cunoașterea marelui public.

Iată ce au declarat ei în ceea ce privește misiunea pe care și-au asumat-o:
- Să le oferim cercetătorilor și activiștilor dispuși să scoată la lumină adevărul accesul la toate formele mediatice.
- Urmărim să acoperim o gamă largă de domenii, dar ne concentrăm în special pe:
• vizitele și contactele extraterestre
• călătoriile în timp
• controlul minții
• tehnologia avansată secretă
• energia liberă
• posibile schimbări ale Pământului din viitor
• divulgarea planurilor de control al rasei umane

- Vrem să oferim „siguranța de a face parte dintr-un grup numeros” și să unim facțiunile disparate sub o umbrelă de protecție pentru activiștii și divulgatorii care-și fac griji pentru siguranța lor și a celor dragi.
- Dorim să aducem un omagiu tuturor celor care au activat în domenii ce sfidează paradigma actuală, care au muncit în beneficiul omenirii și care au avut de suferit sau au fost reduși la tăcere pentru că au spus adevărul. De-a lungul timpului, au existat mulți indivizi curajoși, cu gândire liberă, care au suferit consecințele angajamentului lor de a ajuta omenirea. Îi onorăm aici și oferim protecție și sprijin celor care le calcă pe urme.
- Dați click aici pentru a accesa Pagina de omagiu, unde onorăm un număr de bărbați și femei de excepție, care au plătit prețul suprem pentru că au spus adevărul.

În anul 2008, pe aceeași linie, a fost lansat Proiectul Avalon. În acest cadru, le permitem activiștilor din domenii care sfidează paradigma actuală să-și afirme explicit munca, intențiile și starea de spirit. Proiectul Avalon vă oferă accesul la toate formele mediatice. Obiectivul nostru este acela de a scoate la iveală adevărul și de a facilita publicitatea potrivită și în condiții de siguranță tuturor celor care au de împărtășit informație, dar care se tem de represalii din cauza demersului lor.
Vom învinge! Având mintea, inima și spiritul sănătoase, fiecare dintre noi declarăm ca fiind adevărate următoarele:
- Nu avem nici o intenție să ne curmăm viața.
- Nu vom tolera suprimarea adevărurilor noastre, ideilor noastre, libertăților noastre, sau a muncii noastre.
- Ne unim pentru a-i sprijini pe alții să-și exprime liber adevărurile, indiferent cât de radicale par a fi acele idei.
- A apăra libertatea necesită curaj; împreună vom fi puternici în fața tuturor obstacolelor.
- Dacă vreodată se va susține că ne-am sinucis, că am dispărut, că am fost instituționalizați, sau că ne-am vândut financiar sau în orice alt fel facțiunilor interesate, declarăm că acele susțineri sunt false și inventate.
- Depunem mărturie, declarăm și afirmăm fără rezerve, în numele tuturor celor care și-au dedicat viața curmării secretomaniei și promovării libertății de gândire, a ideilor și a exprimării, că vom învinge.

Inelia Benz de vorbă cu Bill Ryan (RO)

" Când cauţi semne şi indicii, dacă eşti atent, dacă eşti vigilent, dacă ai antene ultra sensibile, vei observa mici semne care care îţi vor spune ceva.  Şi observă propria ta reacţie când oamenii spun câte ceva. Urmăreşte propria ta reacţie atunci când… dai peste ceva, din coincidenţă, pe Facebook, sau pe Internet, sau când te uiţi la televizor şi cineva spune ceva şi acel ceva rezonează, dintr-o dată, cu tine. 
Aceasta înseamnă ceva. Are o semnificaţie anume.
Acesta este modul în care universul din jurul tău îţi… furnizează oglindirea de care ai nevoie, pentru ca tu să acorzi atenţie acelei reflecţii şi să-ţi dai seama ce ar trebui să faci.
Iată de unde vin răspunsurile.
Dacă ar fi să ne spui… În esenţă, rezumatul ar fi că, în loc să cauţi locul cel mai sigur în care tu şi copiii tăi să supravieţuiţi cataclismului, ar trebui să spui   
„Unde am putea fi, eu şi copiii mei, cel mai de folos societăţii.”
E bine spus aşa?
Exact, pentru că… depinde pentru ce eşti aici. 
Dacă eşti aici ca să te ascunzi până trece furtuna, iar apoi să ieşi la suprafaţă ca să faci ceva, atunci ascunde-te.
Vorbesc foarte serios, aceasta ar fi decizia ta corectă.
Dar dacă eşti aici ca să-i ajuţi pe oameni, dacă eşti aici ca să formezi echipe, dacă eşti aici ca să te re-califici ca paramedic, dacă eşti aici ca să mergi în Africa şi să-i ajuţi pe oamenii de acolo, care trăiesc ceva ce n-am vrea ca oamenii să trăiască, pentru ca nu vrem ca semenii noştri să aibă parte de asemenea experienţe de viaţă. Dacă pentru asta eşti aici, du-te acolo şi fă-ţi menirea. 
Nu e vorba de securitatea personală.
Vezi tu… Vreau să spun că totul e riscant.
Fiecare decizie pe care o iei e riscantă. N-ai să cunoşti niciodată răspunsurile.
Naşterea e riscantă. Copilăria e riscantă.
Găsirea unei slujbe e riscantă. A te căsători cu cineva e riscant.
Acceptarea unei misiuni e riscantă. Totul e riscant.
Viaţa e un risc. N-ai să scapi viu din ea!
Totul e riscant! Deci fă ceea ce ai venit aici să faci.
N-ai să pleci viu de aici.
Prin urmare, fă cel mai bun lucru pe care ai putea să-l faci, pe timpul acelei perioade, 
şi fă ceea ce trebuie...."

"Pentru ca...  specia umana sa fie mintita, sa fie stapânita, sa fie îndobitocita, sa fim deposedati de capacitatile noastre, iar copiii nostri sa fie îndopati cu toxine în mâncare si bautura, pentru ca sa ne puna fluorina în apa, precum faceau nazistii ca sa-si subjuge prizonierii… Pentru ca sa fim hipnotizati de spectacole TV cretinoide si pentru ca oamenii sa fie...bagati în tarcuri si buimaciti si învatati la scoala ca…însusirile spirituale nu exista, ca noi suntem cu totii niste halci de carne animate, ca reîncarnarea e o bazaconie, si ca tot ce s-a întâmplat aici e un fel accident neo-Darwinist…
Daca au recurs la toata aceasta retea de suprimare a potentialului nostru, 
cu siguranta ca le e foarte frica de noi. Trebuie ca sunt înspaimântati.
 Ca sa aplice o asa mare cantitate de amestec de droguri unui grup de oameni, înseamna ca ei se tem foarte tare de ce ar putea face acei oameni daca li s-ar permite sa prospere cu adevarat."

Vizionare plăcută !




Vă recomandăm să urmăriți acest interviu deosebit, înregistrat în aprilie 2011. Bill Ryan vorbeşte despre viaţa, valorile și pasiunile sale, dar şi despre misiunea pe care și-a asumat-o prin crearea Proiectului Avalon.
Sub.: Dumitru Şonea

 Iată un playlist de interviuri realizate de Proiectul Camelot/Avalon, pus la dispoziție de echipa Lukasig, care a și tradus aceste filme. Ne exprimăm deplina apreciere pentru munca lor.
http://www.youtube.com/playlist?list=PL74B983EF804AFB7E 


Surse:
http://projectcamelot.org/mission.html 
http://projectavalon.net/lang/ro/flag.html
http://frumoasaverde.blogspot.ro/2012/09/proiectul-camelotavalon-misiune.html

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com