Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

duminică, 29 decembrie 2013

Cele 12 Nopţi Sfinte - A şasea Noapte Sfântă

A sasea noapte Sfanta-Kristina Kaine

29-30 decembrie. Gemeni. Acum urmeaza cele 3 nopti ale sabiei.
Noaptea lui Petru. Noaptea consacrarii sabiei.
Fiecare dintre noi ne-am construit propria sabie a discernamantului. Fiecare dintre noi trebuie sa isi uneasca vointa spirituala cu eternul, partea nemuritoare cu indestructibilul – si in acest mod vom recunoaste adevarul.
Misteriul: Aducerea impreuna a Fiului lui Dumnezeu cu Fiul Omului – Unitatea. (Rudolf Steiner)
Cea de-a sasea contemplare – Kristina Kaine
Petru este discipolul care a lovit sclavul marelui preot si i-a taiat urechea dreapta. Iisus l-a mustrat sever pentru aceasta interventie in drumul sau catre cruce. Mai apoi, Petru a mintit ca nu il cunoaste pe Iisus. De cate ori facem si noi asa in viata? Ne dorim nespus sa fi capabili sa actionam in mod just in orice situatie, dar adesea nu functioneaza. Conteaza aceasta? Nu devenim oare astfel constienti de vointa noastra? Experimentam vointa noastra in actiune si apoi in regretul ca am infaptuit ceva nepotrivit.
Atunci putem sa ne exercitam vointa in a ne pune in ordine pe noi insine, astfel incat sa nu fim distrusi de efectele greselilor noastre. Rezulta de aici ca daca nu am fi facut nimic in neregula, nu am fi devenit constienti de vointa noastra. Parte din procesul sufletesc in a deveni Fiul Omului, in a da nastere la Sine, la umanitatea deplina, este sa ne folosim vointa in mod constient. Angajarea in acest proces cat mai constient posibil este sarcina noastra actuala.  Poate fi descurajant sa ne gandim la aceasta stradanie si putem fi inclinati sa o amanam. Totusi, daca putem macar sa ne observam vointa, chiar si in faptele marunte, o trezire va avea loc.
Principala dificultate apare atunci cand incercam sa facem asta doar dintr-o perspectiva pamanteasca. Nu putem cunoaste adevarul numai cu mintea de zi cu zi, pentru ca natura intrinseca a mintii pamantesti este ca a uitat adevarul.
Adevarul, aletheia, inseamna a depasi uitarea.
Vom putea depasi uitarea numai cand Christos umple Eu sunt-ul si Fiul Omului se uneste in fiinta noastra cu Fiul lui Dumnezeu. Numai atunci avem puterea de a vedea adevarul, de a ne reaminti ce uitasem. Totul incepe cu momentele aparent neinsemnate de a deveni constienti de modul in care ne folosim sabia noastra – vointa.

A şasea Noapte Sfântă.
Viaţa care izvorăşte din omul însuşi…
Eul superior este izvorul Vieţii spirituale din om. Să ne amintim de remuşcări, milă sau compasiune, de faptele altruiste şi momentele de dăruire sufletească. Atunci am acţionat în consens cu Eul superior, am fost în EL.
Şi Viaţa va izvorî în fiecare din noi.

sursa
http://waldorf-educatie.ro/a-sasea-noapte-sfanta-kristina-kaine/

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com