„Dacă nu veţi redeveni ca nişte copilaşi, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor” pentru că „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul timpului Pământului”

Să ne cufundăm, dragii mei prieteni, în gândul de Crăciun, care este atât de strâns legat de misteriul naşterii omului.
Să aducem în faţa sufletelor noastre prin câteva trăsături ceea ce ni se revelează din spirit în ziua de azi drept continuare a gândului de Crăciun.
Putem simţi că este ceva fortifiant, ceva care să ne susţină în viaţă. Putem simţi că ne situează în impulsurile evoluţiei lumii, indiferent ce ar veni, astfel încât să ne putem simţi una cu aceste impulsuri divine ale evoluţiei lumii, astfel încât să le putem înţelege, să putem extrage putere pentru voinţa noastră din această înţelegere,  să putem extrage lumină pentru viaţa noastră de reprezentare din această înţelegere.
Omul se află în evoluţie; ar fi nedrept să negăm această evoluţie. Drept este să mergem împreună cu această evoluţie.
Christos a spus şi „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul timpului Pământului”[ Nota 5 ].
Aceasta nu este o frază, acesta este un Adevăr.
Christos nu ni s-a revelat numai prin Evanghelii, Christos este cu noi, Christos se revelează necontenit.
Urechi trebuie să avem, să auzim ceea ce ne revelează El mereu  nou în ultima vreme.
Putem deveni slabi, dacă nu avem credinţă în aceste noi revelaţii; putem deveni puternici dacă o avem.

Puternici vom deveni, dacă avem credinţă în aceste noi revelaţii, chiar dacă ar răsuna din durerile şi nefericirea vieţii, care aparent o contrazic. Cu propriul nostru suflet trecem prin vieţi pământeşti repetate, în care se înfăptuieşte destinul nostru. La acest gând, care ne îngăduie să resimţim spiritualul în dincolo de viaţa fizică exterioară, ajungem numai dacă preluăm în noi în sens creştin corect revelaţiile care se continuă. Creştinul, adevăratul creştin să înceapă cu gânduri fortifiante în sensul timpului nostru, atunci când are în faţa sa lumânările Pomului de Crăciun, gânduri care îi pot veni astăzi din noua revelaţie cosmică spre fortificarea voinţei sale, spre luminarea vieţii sale de reprezentare. Şi el trebuie să se umple (cu acestea) în aşa fel încât prin puterea şi lumina acestui gând să se poată apropia în anul creştin de celălalt gând, care îl previne în privinţa misteriului morţii: gândul de Paşti, care aduce în faţa sufletului nostru trăirea finală a existenţei pământene omeneşti ca pe ceva spiritual. Îl vom simţi tot mai mult pe Christos dacă putem să punem în relaţia corectă propria noastră existenţă cu existenţa Lui.
Ex Deo nasacimur, In Christo morimur, Per Spiritum sanctum reviviscimus.
– Din Dumnezeu ne-am născut, în măsura în care ne considerăm ca oameni aici, pe globul pământesc. În Christos murim. În Spiritul Sfânt vom învia. –
Totuşi, acestea se referă la viaţa noastră, la viaţa noastră omenească.
Dacă privim din viaţa noastră la viaţa lui Christos, avem ceea ce se prezintă în viaţa noastră ca imagine oglindită.
Putem exprima aceasta ca pe adevărul lui Christos, cel dintâi frate care a trăit printre noi, în aşa fel încât să îl resimţim ca pe Adevărul lui Christos, ce radiază de la El şi se oglindeşte în entitatea noastră omenească:
Din acel Spirit Sfânt a fost El conceput – aşa cum scrie în Evanghelia lui Luca, care este expus în simbolul porumbelului care coboară, din acest Spirit a fost El conceput, în trup omenesc a murit, în Dumnezeire va învia.
Percepem adevărurile care sunt veşnice numai dacă le vedem în reflectarea lor actuală şi nu absolutizate, abstractizate într-o formă. Şi dacă noi nu ne simţim oameni doar în sens abstract ci oameni încadraţi într-adevăr într-un timp în care sarcina noastră este să acţionăm şi să gândim în conformitate cu timpul, atunci vom încerca să-L percepem pe Christos, Cel care este cu noi în toate zilele până la sfârşitul timpului Pământului, în limbajul său actual, aşa cum ne învaţă El prin gândul de Crăciun, ne luminează, ne fortifică prin gândul de Crăciun.
Atunci vom voi să-L preluăm în noi pe acest Christos în noul Său limbaj, căci Christos trebuie să ne devină înrudit. Atunci putem împlini prin noi înşine adevărata sarcină a lui Christos pe globul pământesc şi după moarte. Omul fiecărei epoci trebuie să-L preia pe Christos în sine în felul său.
 Oamenii au simţit acest lucru atunci când au privit în sens corect la cele două mari coloane ale spiritului, la gândul de Crăciun şi la gândul de Paşti. 
 Profundul mistic german, silezianul Angelus, Angelus Silesius [ Nota 6 ], a spus, privind spre gândul de Crăciun:

Christos se poate naşte de o mie de ori la Betleem,
Dacă nu se naşte în tine rămâi pe veci pierdut.

Şi privind spre gândul de Paşti:

Crucea de pe Golgota nu te poate elibera de Rău
Dacă nu este înălţată şi în tine.

Într-adevăr, Christos trebuie să trăiască în noi, pentru că noi nu suntem oameni în sens absolut, ci oameni ai unui anumit timp. Christos trebuie să se nască în noi aşa cum răsună cuvintele Sale în epoca noastră.
Trebuie să încercăm să-L naştem pe Christos în noi, spre fortificarea noastră, spre străluminarea noastră, aşa cum a rămas El acum cu noi, aşa cum vrea El să rămână la oameni în toate timpurile, până la sfârşitul zilelor Pământului, aşa cum vrea El să se nască acum în sufletul nostru.
Dacă încercăm, aşadar, să trăim în propriul nostru suflet astăzi naşterea lui Christos, aşa cum luminează ea şi fortifică ea sufletul nostru ca lumină veşnică şi putere veşnică în timp, atunci privim în mod corect la naşterea istorică a lui Christos la Betleem şi la imaginea ei din propriul nostru suflet.

Christos se poate naşte de o mie de ori la Betleem,
Dacă nu se naşte în tine, rămâi pe veci pierdut.

Să privim la naşterea Sa, la naşterea Sa în procesul omenesc, la naşterea Sa în propriul nostru suflet, aşa cum o depune El astăzi în sufletul nostru; astfel ne adâncim corect în gândul de Crăciun. Şi apoi să privim la acea noapte sfântă, pe care ar trebui să o simţim răsărind pentru o nouă fortificare şi iluminare a oamenilor în privinţa unor rele şi dureri care i-au cutremurat în prezent şi care îi vor mai cutremura încă.
„Împărăţia mea”, aşa spune Christos, „nu este din această lume” [ Nota 7 ].
Cuvinte care ne solicită, dacă privim în sens corect la naşterea Sa, să găsim în propriul nostru suflet calea spre acea Împărăţie unde se află El, să ne fortificăm acolo unde se află El, să ne luminăm atunci când se face întuneric şi suntem lipsiţi de putere, din impulsurile care sunt din acea lume despre care vorbea El însuşi, despre care vrea mereu să vestească apariţia Lui în noaptea de Crăciun. „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”.
Dar El a adus această Împărăţie în lumea aceasta, astfel încât noi să putem găsi mereu în această Împărăţie putere, consolare, încredere şi speranţă în toate situaţiile de viaţă, numai să voim să venim la El, punând la inimă cuvintele sale, cuvinte ca acestea:

„Dacă nu veţi redeveni ca nişte copilaşi, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor”.

http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA187/GA187_CF01.html