dar având ca fir roşu cei trei paşi: ideea că există o lume divină, ceva mareţ şi plin de iubire, care ne însoţeşte, pacea sufletească, ce deschide auzul şi vederea spirituală, şi ceea ce Biblia spune aşa de cuprinzător: Nu eu, ci Cristos în Mine! vom face ceea ce furtunile de noiembrie fac pentru Pământ, dizolvarea vechiului, răului, necesară primenirii şi primirii în sufletul nostru a Pruncului.Crăciunul este sărbătoarea Eului, sărbătoarea perfecţiunii, căci sărbătorind Naşterea lui Isus, sărbătorim idealul omenesc: să devenim cândva îngeri, a zecea ierarhie. Urmează cele 12 Nopţi Sfinte, când Cerurile se deschid şi ierarhiile îşi revarsă asupra Pământului şi oamenilor toată iubirea lor (a câta oară?)
În mijlocul celor 12 Nopţi Sfinte, adică între Crăciun şi Epifanie, serbăm Anul Nou. Acest moment este aşa cum ne spune şi numele lunii Ianuarie, ce derivă de la numele zeului Ianus, cel cu două feţe, una care priveşte spre trecut, şi una care priveşte spre viitor. Nu este doar o dată înscrisă în calendar, ci un centru de greutate între noaptea Păstorilor şi ziua Celor trei Magi. Practic, dacă ne aflăm în noaptea de 31 decembrie, Crăciunul cu toată bucuria şi lumina lui este undeva în urmă.
Crăciunul în sine priveşte înapoi la naşterea omului Isus. În omul Isus se află chintesenţa întregii omeniri trecute, fie şi dacă luăm ad literam genealogia din Evanghelie. Tot ce avea nobil şi superior omenirea Vechiului Testament, adică un ciclu de evoluţie, s-a făcut om în Isus din Nazaret, om ce purta în sine destinul de până atunci al omenirii. Crăciunul ne face să privim spre trecut, aducând în atenţia noastră figuri de oameni sfinţi, în care toate vremurile trecute se încarnează în diverse virtuţi sau nevirtuţi. Rememorând povestea Naşterii lui Isus ne putem întreba cu cea mai mare sinceritate:
Unde este Maria în noi? Unde este Iosif în noi? Unde este Pruncul în noi? Unde este Irod în noi? Unde sunt păstorii în noi? Unde este hangiul cel rău în noi? Unde este hangiul cel bun în noi? Unde sunt magii în noi? De Crăciun Cerurile seamănă în sufletul nostru sămânţa unei vieţi noi, a unei vieţi spirituale conştiente…Ce facem cu acest dar?
Mai toţi ne preocupăm intens de ceea ce Anul cel Nou ne va aduce din punct de vedere exterior sau material. Şi ar trebui să dobândim curajul, liniştea şi tăria de a primi tot ceea ce Anul Nou ne aduce în mod exterior şi material, cu smerenie şi fără teamă, pentru că toate fac parte din viaţă.
Poate că în acest nou an vom putea interioriza adevărul că durerea şi suferinţa îndurate cu demnitate sunt o binecuvântare, o treaptă în devenirea noastră spirituală.
Nu putem comanda celorlalţi ce să facă, cum să fie, nu le putem reproşa că odată cu lumea se adâncesc în materialismul mortificator.
Problema mea nu sunt ceilalţi, ci eu însumi. Eu pentru mine şi numai pentru mine pot alege, în deplină libertate, să nu mă scufund în materialism ori să las ca lumina Naşterii să mă însoţească tot anul, să mă schimb interior pentru ca astfel să-i servesc mai bine pe ceilalţi şi pe Dumnezeu. Dacă eu devin mai bun şi lumea va fi mai bună, pentru că oceanul este alcătuit din mii şi mii de picături, adică lângă mine eşti tu…şi tu… şi tu… şi tu… şi tu… mereu mai buni.
La celălalt capăt al Nopţilor Sfinte este Epifania, adică Botezul, coborârea Sf. Duh peste Isus, altfel spus Naşterea lui Cristos. De Bobotează au ajuns Regii Magi la Bethleem…
Ileana Vasilescu
Bibliografie: S.O.Prokofieff –Ciclul anului-un drum de iniţiere
E.Bock-Cercul sărbătorilor anului
sursa
http://waldorf-educatie.ro/anul-nou/
