S-a atras atenţia asupra modului în care a vieţuit pretutindeni în Misterii ceea ce este istorisit din
Misteriul de pe Golgota ca „legenda Paştelor“, adică
legenda centrală a patimilor, morţii şi învierii lui Christos.
Iar din aceasta s-a tras apoi concluzia că Taina de Paşte a
creştinismului este în fond numai un fel de transferare a unor
vechi datini ale Misteriilor păgâne asupra persoanei lui Iisus
din Nazareth. Şi unora lucrurile li se par a fi atât de
grăitoare, încât nu se mai îndoiesc de veridicitatea
ideii pe care vor să o exprime, spunând: Ceea ce povestesc
creştinii, că Dumnezeul Christos a pătimit, că a fost dat morţii, că a
înviat, că de această înviere este legată speranţa şi
dorinţa oamenilor de a fi mântuiţi, ceea ce şi-au format
creştinii cu astfel de idei, toate acestea – spun respectivii oameni –
au vieţuit şi în cele mai vechi culte ale Misteriilor. După ei,
obiceiurile păgâne au fost reunite şi amalgamate, fiind
transferate personalităţii lui Iisus din Nazareth şi devenind legenda
de Paşte. Se poate spune că în contemplarea cultelor păgâne ale Misteriilor şi compararea lor cu ceea ce a rezultat ca Misteriu pascal crestin se află o infinită ispitire. Căci este suficient să ne îndreptăm atenţia asupra vreunei descrieri prezumtiv fidele a sărbătorilor frigiene. Şi la fel cum am putea aminti sărbătorile frigiene, tot asa ne-am putea referi şi la alte sărbători asemănătoare, care erau foarte răspândite. Firmicus relatează, de pildă, într-o scrisoare adresată fiilor lui Constantin despre sărbătoarea frigiană: Portretul lui Attis, deci al unui anumit zeu – nu e deloc nevoie să specificăm al cairui zeu – era fixat pe un trunchi de copac şi era astfel purtat – fixat pe trunchiul de copac – în decursul unei
procesiuni rituale în miez de
noapte, apoi erau celebrate şi patimile zeului; în acest timp,
lângă trunchiul de copac era asezat un miel. În ziua
următoare era anunţată învierea zeului. Şi în timp ce
în ziua anterioară – când portretul fusese fixat pe
trunchiul de copac, fiind deci ca şi predat morţii – se izbucnise
conform ritualului în cele mai jalnice bocete, iată că în
ziua următoare, la sărbătorirea învierii zeului, bocetele se
transformau brusc în strigătele celei mai exuberante bucurii.
În alte pării – povesteste Firmicus – portretul zeului Attis era
îngropat. În timpul nopţii, când doliul atingea
punctul culminant, era aprinsă pe neasteptate o lumină, iar
mormântul era deschis: zeul înviase.Apoi preotul rostea cuvintele:
„Curaj vouă, cucernicilor, căci datorită faptului că Dumnezeu este mântuit vi se va dărui şi vouă mântuirea de care aveţi nevoie“.
Cine ar nega că aceste sărbători rituale care au fost celebrate pretutindeni secole de-a rândul înaintea săvârşirii Misteriului de pe Golgota prezintă o tulburătoare asemănare cu ceea ce a pătruns în creştinism prin taina Paştelui? Din cauză că era aşa de ispititor să gândească astfel, iată ce credeau unii: Credinţa într-un Dumnezeu care a pătimit, a murit şi a înviat a fost răspândită pretutindeni; variantele acestei credinţe au fost într-o oarecare măsură centralizate printre creştini şi transpuse asupra lui Iisus din Nazareth.
Ce simţeau cei ce se îmbulzeau să participe la Misteriul creştin al Paştelui?
Ei simţeau că, dacă pe Pământ nu se va mai produce altceva decât ceea ce s-a întâmplat de când lumea, atunci în viitor se vor naşte pentru a vieţui în repetate rânduri pe Pământ doar oameni fără suflet. De aceea aşteptau ei altceva. Ei aşteptau ceva ce nu putea apărea în interiorul evoluţiei Pămaîntului, ceva ce trebuia să pătrundă din afară în viaţa Pământului. Cu alte cuvinte, ei aşteptau Misteriul de pe Golgota. Ei aşteptau intervenţia în evoluţia Pământului a unei Entităţi care va salva sufletescul, smulgându-l morţii. Spiritul nu trebuia să fie smuls morţii, însă sufletescul trebuia neapărat să fie smuls morţii. Această Entitate care a pătruns din afară în evoluţia Pământului prin trupul tui Iisus din Nazareth a fost percepută a fi Christos; Cel care a apărut spre a mântui sufletele.
Astfel că prin Christos omul posedă ceva cu care se poate uni în sufletul său, care, datorită unirii sale cu Christos, îşi pierde forţa sa de corupere a trupului, iar treptat, treptat tot ceea ce se pierduse poate fi redobândit.
Acesta este motivul pentru care Misteriul de pe Golgota este situat în centrul evoluţiei Pământului. De la începutul evoluţiei Pământului până la Misteriul de pe Golgota se pierde tot mai mult, datorită faptului că forţa corupătoare sălăşluieşte în suflet, pentru a-l transforma pe om într-un automat al spiritului. Iar de la Misteriul de pe Golgota până la sfârşitul existenţei Pământului există acel timp în decursul căruia se va strânge iarăşi la un loc ceea ce se pierduse până la Misteriul de pe Golgota. Astfel încât, atunci când Pământul va ajunge la sfârşitul evoluţiei sale, spiritele umane se vor întrupa în ultimele lor corpuri, în acele corpuri care sunt din nou nemuritoare. Care sunt iarăşi nemuritoare! Aşa simţeau oamenii taina Paştelui.
Însă pentru aceasta era necesară biruirea puterii care îi permitea sufletului coruperea morală. Această putere este biruită prin ceea ce creştinismul simte propriu-zis ca fiind Evenimentul de pe Golgota.
Primilor creştini, familiarizaţi cu aceste
lucruri, cum le suna oare în urechi un anumit cuvânt
important? Căci ei asteptau din afară un eveniment prin care putea
surveni posibilitatea ca forţa care corupea sufletul să-şi piardă
puterea. Astfel că lor cuvântul lui Christos pe Cruce
„Săvârşitu-s-a“ (Ioan 19, 30, n.tr.) le suna ca o mărturie că
acum începe vremea când încetează activitatea forţei
sufleteşti corupătoare.Un eveniment remarcabil, un eveniment care închide în sine taine imense, nebănuite. Căci cu privire la Misteriul de pe Golgota se pun astfel de întrebări coplesitoare. Mergând cu analiza noastră mai departe, vom vedea că Misteriul de pe Golgota este de neimaginat fără Christos Cel Înviat. Christos Cel Înviat – iată esenţialul! lar spusele apostolului Pavel: „Căci dacă
Chriatos
n-ar fi înviat, zadarnică ar fi predica voastră şi zadarnică ar
fi şi credinţa voastră“ (l Cor. l5, 14) constituie cele mai profunde
cuvinte. Christos Cel Înviat aparţine creştinismului. Iar fără
Christos Cel Înviat nu poate exista nici un fel de creştinism.
Din creştinism face parte şi moartea, adică moartea lui Christos.
Gândiţi-vă însă cum este relatat Evenimentul? Şi cum
trebuie să fie relatat? Nevinovatul este dus la judecată, este supus la
patimi, este dus la moarte. Cei ce îl duc la moarte se
încarcă în mod evident cu un păcat greu. Pentru că este dus
la moarte un nevinovat. Ei iau asupra lor o vină grea. Şi totuşi ce
semnificaţie are pentru omenire acest păcat? Nimic altceva decât
mântuirea omenirii! Căci dacă Christos nu ar fi murit n-ar fi
avut loc nici mântuirea omenirii. Stând în faţa
întâmplării de pe Golgota, ne aflăm în faţa unui
Eveniment unic, încât trebuie să spunem: Cea mai
înaltă mântuire de care a avut parte omenirea
pământească este tocmai faptul că Christos a fost ucis. Şi cea
mai mare vină pe care şi-a asumat-o omenirea este aceea că Christos a
fost omorît. În acest caz, mântuirea cea mai
înaltă coincide cu vina cea mai profundă.Dacă vă veţi gândi la toate acestea,
veţi începe să
înţelegeţi că de Misteriul de pe Golgota trebuie să ne apropiem
cu noţiunea tripartiţiei omului (trup, suflet şi spirit).Căci Christos a murit pentru sufletele oamenilor.
El aduce sufletele oamenilor înapoi în lumea spiritutui, de care ar fi rămas despărţite dacă nu ar fi venit El.
Moralul ar fi dispărut din lume. Spiritul ar fi fost vârât în trupuri automatizate de o necesitate lipsită de morală. Cu un astfel de trup omul n-ar fi putut avea parte de nici o trăire sufletească.
Christos urmează să întoarcă sufletele înapoi.
Importanţa lui Christos pentru sufletul umanităţii iese în evidenţă prin lumina care ni-l arată pe om din nou în fiinţa lui întreită, ca trup, suflet şi spirit, precum şi în interdependenţa lăuntrică existentă între întâmplările reale obiective şi întâmplările morale;
o legătură lăuntrică pe care nu o vom cunoaşte nicicând în adevărata ei lumină,
dacă nu vom recunoaşte adevărul tripartiţiei omului -
trup, suflet şi spirit.
sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA175p/GA175_CF02.html
