cu celalalt, cu lumea, si mai ales cu noi insine, e momentul
sa pui pauza si sa te uiti la matrixul vietii tale.Liberul arbitru este o iluzie pana in momentul in care nu vezi realitatea si pe tine insuti asa cum esti, si sus si jos, si urat si frumos, si lumina si intuneric. Abia apoi poti face alegeri constiente si asumate, fara manie si fara preferinte. Atunci doar vezi lucrurile asa cum sunt, ca un martor detasat si abia atunci poti decide cine vrei sa fii si care-ti vor fi ambroziile si otravurile.
A muri inainte sa mori inseamna sa-ti ingropi cu disperare si cu bucurie deopotriva, miturile despre dragoste, despre divin, despre fericire si mai ales, despre sens si nemurire.
Mitul iubirii spune ca dragostea exista.
Iubirea aceea care trece peste orice obstacol, transfigurarea organica
in esente emotionale pretioase care vor alchimiza banalul in poezie si
in intriga sexistentiala.
Demitizarea iubirii inseamna sa vezi dragostea nu ca si scop al vietii far’-de-care viata nu exista, ci ca un bonus destinic pentru performanta ta ca Om. Vei fi iubit asa cum vrei tu cand tu vei fi asa cum iti doresti sa fii la modul ideal.
Demitizarea iubirii incepe cu demitizarea imaginii tale despre tine, cu acceptarea de sine in toata splendoarea si nimicnicia ta. Integrarea contradictiilor tale intr-o versiune asumata, pogoara har si linistire in haosul redundant al existentei tale.
Mitul divinului spune ca divinul exista. Ca un inger protector si calau corectiv deopotriva, menit sa te indrepte cu joarda moralei pe drumul cel drept. Un divin dincolo de capacitatea noastra de intelegere, cu legiuiri misterioase, rezultante ale unei logici divine care functioneaza dupa alte reguli. Nu stim de care, dar de nepatruns pentru nevrednicii pacatosi de noi. Care suntem.
Demitizarea divinului incepe cu cunoasterea si infruntarea animalicului. Inseamna explorarea excesului, a patologicului de a simti cu inversunare, inseamna a savura fara vina, a cartografia placerea si puterea in toate ungherele lor pacatoase.
Spiritualizarea animalicului vine doar atunci cand l-ai privit in ochi si ai vazut ca farmecul lui e limitat. Ai ajuns la marginea placerii egoiste, iar prapastia ce se intinde in fata ta nu poate fi strabatuta decat pe covorul magic al principiilor corecte de viata.
Atunci incepe negocierea cu diversele credinte despre ce este dincolo de principiul placerii fizice. Sau poti apela la stiinta, care nu lucreaza cu credinte si imaginar ci cu certitudini, mai putin categorice si mai putin moraliste.
Mitul fericirii spune ca fericirea exista. Ca este scopul vietii fara atingerea caruia viata nu merita a fi traita. Mitul fericirii spune ca ea este la indemana oricui si ca este un barometru pentru motivatia de a continua sa traiesti.
Demitizarea fericirii incepe cu a accepta ca scopul evolutiei nu e nicidecum fericirea, ci supravietuirea – care inseamna sa fii tot timpul atent la pericole, sa vezi partea negativa a lucrurilor tocmai pentru a fi pregatit cand nenorocirea ataca.
Fericirea este o imposibilitate psihica pentru oamenii prea realisti. Ei prefera oricand insa depresia existentiala a intelegerii decat euforia mediocra a halucinarii de bunastare. Unii oameni nu se pot pacali ca lumea e buna, ca adevarul si dragostea inving intotdeauna, ca exista o justitie suprema care-i va razbuna pentru nedreptatea sociala.
Demitizarea fericirii inseamna a nu alerga dupa fericire ca un dependent dupa drogul sau. Inseamna a trai congruent cu principiile tale de viata iar fericirea va veni ca un byproduct a actiunilor tale fata de sine si fata de altii.
Mitul sensului spune ca exista un sens. Ca existenta noastra este subscrisa din
constelatii ancestrale unui sens pe care
nu-l pricepem acum dar care, daca ai rabdare pana dupa ce mori, ti se va
revela in toata splendoarea sa misterioasa.Mitul sensului te face sa te asezi mediocru in nefacere, in neiscodire, in acceptare fatalista a misterului suferintelor tale. Inseamna a te orbi singur, dintr-o lipsa de infruntare a unei autoritati indescriptibile care ti-a scris legenda personala.
Demitizarea sensului incepe cu asumarea prozaicului existentei si cu a-ti asuma ca esti vrajitorul si samanul propriei vieti. Inseamna a decide singur ce-ti aduce poezie si intriga deopotriva, inseamna a te detasa de un scop anume – cum ar fi dragostea, divinul sau fericirea.
Inseamna a deveni martorul detasat al propriei desfasurari, ca om si supraom, ca animal si zeu, ca stapan si supus, ca anxietate si entuziasm dement. Inseamna a intelege ca atunci cand te nasti,
ursitoarele darwiniene ti-au daruit un bilet in randul intai
intr-o sala de teatru pe scena caruia se joaca propria ta viata.Te vei bucura si vei plange alaturi de actorul principal, dar la final vei sti ca totul a fost un joc, fara scop si fara morala, singurul sens fiind jocul si joaca in sine, alternanta de banuiala si de certitudine, de extaz si de disperare.
sursa
http://www.artdevivre.ro/teatrul-tau-este-sensul-dragostea-si-fericirea/
