Drumul către divorț începe o dată cu admiterea faptului că cei doi nu mai împărtășesc un scop comun și nu mai există atracție energetică reciprocă.
Nu toate relațiile sunt desemnate să devină căsătorii. Unele sunt experiențe temporare, în cadrul cărora partenerii învață și care durează câteva luni sau câțiva ani. Din nefericire, oamenii se căsătoresc înainte de a ști în inimile lor că și-au găsit un partener pentru toată viața. Dar, atunci când greșeala este recunoscută de ambele pâri, râul se poate repara.
Rușinea că s-a făcut o greșeală în cadrul căsătoriei nu îi servește nimănui. O mulțime de oameni fac asemenea greșeli. Unii suferă din cauza lor - rămânând în cadrul relației, mult după ce aceasta a pierdut caracterul ei sacru. Albii, ies din relație mult prea devreme. înainte de a fi învățat lecuia și de a ajunge la o împlinire cu partenerii lor.
Aceasta nu este o poveste nouă.
Divorțul, ca și căsătoria, începe mai întâi în inimile partenerilor. Este un proces organic
de eliberare. Atunci când oamenii au ajuns împreună atât de departe cât sunt capabili să ajungă sau cât vor să o facă, divorțul este singura soluție umană. Este un lucru lipsit de etică să încerci să ii lângă tine o altă persoană, împotriva voinței ei. în forma lui cea mai bună, divorțul apare în contextul recunoștinței facă de partener pentru timpul trăit împreună. în acest caz, el nu este o separare, ci o treabă dusă la bun sfârâit.
Ar fi necinstit să sugerăm că divorțul părinților nu-i rânește pe copii. Pe de altă parte, ei sunt rânii și de lipsa de dorință a părinților de a se iubi și respecta unul pe altul. Dacă detașarea oferită de divorț îi ajută pe parteneri să se întoarcă la respect reciproc, atunci acesta este un factor de progres pentru copii. Copiii beneficiază, ori de câte ori îi văd pe adulai comportându-se unul facă de celălalt într-un mod plin de iubire și de respect. Dar, într-o
situație de vindecare de după divorț, părinții trebuie să-și concentreze foarte puternic atenția spre a oferi o grijă deosebită copiilor, astfel încât ei să nu se simtă abandonai sau acuzai. Importanta acestui lucru este extraordinară și de netăgăduit. Procedeu și granice învăța să fii într-o relație necesită înțelegerea granicelor. Trebuie să înțelege-i ce atitudine psihologică trebuie să adoptai, astfel încât să nu vă proiectai fricile și nesiguranțele asupra partenerului vostru - sau, dacă o faceți, să șpiți cum să le luai înapoi. Nimic nu creează o confuzie mai mare în cadrul unei relații, decât ciclul de proiecții reciproce reactive. Dacă procesul de oglindire - a-ci vedea propriile calități în cealaltă persoană - poate fi de ajutor, majoritatea oamenilor nu au suficient simt al granicelor pentru a folosi cu măiestrie acest gen de feedback. Pentru majoritatea oamenilor, proiecția nu are ca rezultat o conștientă mai înaltă, ci o mai puternică reacție subconștientă. Chiar dacă durerea
resimțită poate să ducă, în cele din urmă, la ridicarea conștientei, există și moduri mai blânde de a învăța. Pentru a învăța într-un mod mai blând, alege-ci un partener care nu îi apasă deodată pe toate butoanele. Alege un partener care dorește o relație conștientă și care vrea să-și asume responsabilitatea pentru a-și privi în facă fricile. Alege un partener care-ci place și pe care-1 respecți, un partener care-ci poate oferi un mediu sigur și plin de iubire. Nu accepta ceva ce este mai puțin decât atât.
Apoi, începe să exersezi următorul procedeu simplu, ori de câte ori tu și partenerul tău nu avei o stare de pace în cadrul relației voastre.
1. Identifică-i frica.
Frica este rădăcina tuturor emoțiilor negative și stresante, inclusiv mânia și sentimentul că ești jignit.
Trăiește-i suficient de mult timp sentimentele, pentru a identifica rădăcina fricii. Dacă este necesar, exagerează-i frica.
2. Identifică modul în care te vezi pe tine însumi ca victimă. Pacea părăsește inimile noastre, numai atunci când credem că e posibil ca altcineva să ne facă ceva împotriva voinței noastre. în ce mod anume te simi neputincios în această situație?
3.
Însușește-ți frica și sentimentele de victimă și comunică-le celeilalte persoane, într-un mod care presupune o asumare totală a responsabilității pentru experiența ta.(De exemplu: ,Atunci când nu m-ai sunat, mi-a fost teamă că o să mă părăsești. Mă simt slab și neputincios când depind de tine ca să mă iubeți într-un anumit fel.')
Cere-i să te asculte, fara să judece sau săi răspundă.
4. Verifică dacă persoana te-a înțeles, ca să ai siguranța că ai fost pe deplin auzit.
5. Intreab-o dacă are vreun sentiment (nu judecată sau atitudine de autoapărare) în privința a ceea ce tocmai i-ai comunicat.
6. Ascută ce îi spune ea, tara să judeci sau să interpretezi și a-nun-o că ai auzit tot.
7. Mulțumiți-vă unul altuia pentru că v-ti ascultat.
8. Nu încercai să rezolvai nimic acum. Simțiți-vă bine că v-au auzit unul pe altul. Cadei de acord să vorbii din nou, dacă vreunul dintre voi mai are ceva de spus în privința a ceea ce s-a întâmplat. Acest procedeu funcționează întotdeauna, deoarece vă ajută pe amândoi să vă asumai responsabilitatea totală pentru sentimentele pe care le avei în orice situație. Nu vă dă voie să o faceți pe cealaltă persoană responsabilă pentru ceea ce simiți, sau viceversa. Atunci când „îi asumi" și comunici ceea ce simi, cealaltă persoană nu se simte atacată, deoarece tu dezvălui niște informalii referitoare la tine însumi și nu o a-Cuzi pe ea pentru experiența pe care ai trăit-o. Aceasta păstrează intacte granicele și nu invită la încălcări reciproce.
Procedeul reunește și deoarece nu se concentrează asupra „îndreptării" - fie a celeilalte persoane, fie a ta însumi. Singurul rezultat dorit este o comunicare mai deschisă (într-un mod ne-amenințător) a
ceea ce simte fiecare dintre cei doi. Comunicarea cinstită, de la suflet la suflet, reface imediat legătura și sentimentul de iubire. Atunci când se întâmplă acest lucru, dispar toate problemele - care sunt doar simptoame ale separării și întreruperii legăturii. A încerca să te concentrezi pe problemă nu face decât să o acutizeze. Energia se îndreaptă înspre „a repara" separarea, mai degrabă decât spre a-i înțelege cauza. Toată nevoia de reparație provine de la presupunerea că ceva nu este în regulă.
Iar dacă ceva nu este în regulă, de obicei „cineva" trebuie să fie de vină. Este mult mai bine să începe-i cu presupunerea că nimeni nu este de vină și că totul este în regulă.
Este vorba doar de un sentiment pe care-I avei și pe care simiți nevoia să-I comunicai. Separarea începe atunci când vă ascunde-i sentimentele. Ea se va încheia atunci când le împărtășii unul altuia. Acesta este fluxul și refluxul tuturor relațiilor. Dar, de cele mai multe ori, ascunzișurile duc direct la proiecție și acuze. ªi, imediat, pacea se depărtează. In acele momente, e nevoie să retragem proiecția - „să ne însutim" sentimentele și să ne asumăm responsabilitatea de a le comunica. Acest gest simplu reface granicele și creează un spahiu sigur în care ceilalți ne pot auzi și în care ne putem face auzii.
http://astrodeva.files.wordpress.com/2014/03/paul-ferrini-linistea-inimii.pdf
