’Eternel Feminin' de Pierre Teilhard de Chardin (fragmente)

Am apărut încă de la originile Lumii.
Încă înaintea veacurilor, am ieşit din mâinile lui Dumnezeu…
 destinată să ma înfrumuseţez tot mai mult prin timpuri,
conlucrătoare la opera sa.

Totul, în Univers, se face prin uniune şi fecundare –
prin adunarea elementelor care se caută,
şi se reunesc două câte două,
şi renasc într-un al treilea lucru.

Dumnezeu m-a răspândit în Multiplul iniţial
ca forţă de condensare şi de concentrare.

Eu sunt faţa ce  rezulta din unirea fiinţelor, -
eu, parfumul care le face să vină în fugă
şi le antrenează, în libertate, cu pasiune,
pe calea unificării lor.

Prin mine se mişcă toate şi se coordonează.

Eu sunt farmecul împrăştiat în Lume pentru a o face să se grupeze,
- Idealul suspendat mai presus de ea
pentru a o face să se ridice.

Eu sunt esenţialul Feminin.

La început nu eram decât un abur capricios,
mă disimulam sub afinităţi abia conştiente,
sub o polaritate moale şi difuză.

Dar cu toate acestea existam deja! –

Întinderile de substanţă cosmică, ce poartă în pliurile care se nasc promisiunea de Lume, cu miile,
desenează, prin vârtejurile lor,
primele liniamente ale chipului meu.

Aidoma unui Suflet aţipit dar esenţial,
agitam Masa originară, aproape amorfă,
care se precipita în câmpul atracţiei mele;
- şi insinuam până în atomi, aceste abisuri de micime, neliniştea obscură şi tenace de a ieşi din solitudinea lor spulberată,
- de a se agăţa de ceva, din afara lor.

Eu cimentam astfel bazele Universului.

Căci orice monadă, oricât de umilă ar fi ,
- cu condiţia să fie într-adevăr un centru de activitate –
se supune, în mişcările ei,
unui rudiment de iubire pentru mine,
- Universalul Feminin.

Odată cu Viaţa, am început să iau trup
în fiinţele alese pentru a fi în mod special imaginea mea.

În mod gradual m-am individualizat.

Indistinctă şi fugitivă, la început,
ca şi cum aş fi ezitat să mă fixez
sub o formă palpabilă…
- mai diferenţiată, totuşi, după cum
sufletele deveneau susceptibile de o uniune
mai bogată,
mai profundă,
mai spiritualizată.

Astfel, se elabora cu răbdare,
în secret,
tipul soţiei şi al mamei…

În cursul acestei transformări, n-am respins niciuna din atracţiile inferioare care au marcat fazele succesive ale apariţiei mele,
- aşa cum miezul măslinului nu se goleşte
la fiecare nouă primăvară.

Le-am înglobat doar, şi le-am impregnat,
ca să poarte o conştiinţă extinsă.
Aşa încât, pe măsură ce
fiinţele vii se perfecţionau pe Pământ,
la toate zonele concentrice ale dorinţelor lor
am putut să mă pun faţă în faţă, cerc cu cerc,
- mereu depăşind, totuşi, creşterea lor -,
ca formă adecvată a beatitudinii lor.

Priviţi imensa fremătare care trece în goană,
de la un orizont la altul,
prin oraşe şi păduri.

Priviţi cu atenţie, din susul până în josul Vieţii,
efervescenţa umană prin care fermentează Lumea, -
cântecul şi podoaba păsărilor, -
zumzetul nebun al insectelor, -
înflorirea neobosită a florilor, -
activitatea perseverentă a celulelor, -
truda fără margini a germinărilor…

Eu sunt raza unică prin care sunt provocate,
şi în sânul căreia vibrează
toate acestea.

Omul, sinteză a Naturii, face multe lucruri,
cu focul care arde în inima lui.
El acumulează Puterea,
urmăreşte Gloria,
creează Frumuseţea,
se devotează Ştiinţei.
Şi nu-şi dă seama, de multe ori, că
sub atâtea forme diferite,
cea care îl însufleţeşte este mereu aceeaşi pasiune, -
epurată, transformată, dar vie -,
atracţia Femininului.

Odatã cu Viaţa, am început să mă revelez.

Dar Omul este cel dintâi care m-a recunoscut,
după tulburarea în care l-a aruncat prezenţa mea.

Când bărbatul iubeşte o femeie,
el îşi imaginează la început
că iubirea lui merge numai spre un individ ca şi el,
pe care-l înfăşoară cu puterea lui,
şi pe care şi-l asociază nestânjenit.

El remarcă însă, aureolându-mi faţa,

o strălucire care-i sensibilizează inima,
şi care străluminează toate lucrurile.

Dar el atribuie această iradiere a fiinţei mele
unei dispoziţii subiective a spiritului lui fermecat,
sau unui simplu reflex al frumuseţii mele
asupra miilor de faţete ale Naturii.

Curând, totuşi, se miră de puterea pasiunii
care se declanşează în el la apropierea mea
şi tremură constatând
că nu se poate uni cu mine fără a fi luat, obligatoriu,
ca slujitor al unei opere universale de creaţie.

El credea a găsi aproape de el doar o companie;
şi îşi dă seama că atinge, în mine, 

marea Forţă secretă,
misterioasa Latenţă, -
venită sub această formă
pentru a-l antrena.

Cel care m-a găsit se află la intrarea tuturor lucrurilor.
Nu numai prin intermediul sensibilităţii lui,
ci prin conexiunile fizice ale naturii mele,
eu mă prelungesc în sufletul Lumii; -
sau, mai degrabă,
eu sunt atracţia Universalei Prezenţe
şi nenumăratul ei surâs.

Eu sunt accesul la inima totală a creaţiei, -
Poarta Pământului, -
Iniţierea…

Cel care mă prinde,
mi se dă mie,
şi este prins de Univers.

Ştiinţa mea, neintalmplator, este Bine şi Rău laolalta…

Omul a fost sedus prin iniţierea lui…

Când a văzut că eram universul pentru el,
a crezut că poate să mă cuprindă în braţele lui.

Voia să se închidă împreună cu mine într-o lume închisă,
în doi, unde să ne fim de ajuns.
Exact în acel moment eu m-am destrămat în mâinile lui…

Putea să se i pară că sunt pierderea Umanităţii, - Tentaţia!

O, Oameni, pentru ce vă opriţi
în efortul de purificare laborioasă
la care farmecul meu este făcut să vă invite?

Eu sunt esenţialmente fecundă, -
adică, aplecată asupra Viitorului,
asupra Idealului.

Din clipa în care încercaţi să mă fixaţi,
să mă posedaţi într-o Formă gata făcută,
mă sufocaţi…

Mai mult,
voi pervertiţi,
răsturnaţi din punct de vedere geometric
natura mea.

Pentru că echilibrul Vieţii vă forţează să urcaţi fără oprire,
nu puteţi să vă agăţaţi de Idolul meu încremenit
fără a fi deturnaţi înapoi;
voi vă materializaţi în loc să deveniţi dumnezei.

Cu cât mă căutaţi în direcţia Plăcerii, o, Oamenilor,
cu atât vă îndepărtaţi de Realitate…

…
Neîndemânatic în a distinge Mirajul de Adevăr,
Omul n-a ştiut, pentru mult timp,
dacă trebuia să se teamă de mine
ori să mă adore.

El mă iubea pentru vraja şi dominaţia mea;
se temea pentru puterea mea străină lui
şi pentru inexplicabilele vertijuri.

Eram Forţa şi Fragilitatea lui –
Speranţa şi Încercarea lui. –
După mine se făcea separarea în bune şi rele.
Poate că m-ar fi considerat definitiv rea dacă Christos n-ar fi venit.

II

Et usque ad futurum saeculum non desinam…

Christos m-a salvat. El m-a eliberat.
Atunci când s-a spus: Melius est non nubere,
m-au crezut moartă pentru Viaţa veşnică.

În realitate, prin aceste cuvinte, el m-a înviat, ca pe Lazăr, - ca pe Magdalena, -
şi m-a plasat între El şi oameni,
ca pe un nimb de glorie:

Revelând Virtutea, El a definit, de fapt,
adevărata mea esenţă,
şi i-a repus pe Oameni,
care pierduseră urmele mele,
pe adevărata cale pe care îmi purtam paşii.

În Lumea regenerată, eu continui să fiu,
aşa cum sunt încă de la naşterea mea,
apelul la uniune cu Universul, -
atracţia Lumii aşezată pe o faţă omenească.

Dar adevărata uniune este cea care simplifică,
adică spiritualizează.

…Adevărata fecunditate este cea care asociază oamenii
în generarea Spiritului.

Pentru a rămâne Femeie în sfera cea nouă în care accede Făptura,
a trebuit să-mi schimb forma,
fără ca vechea mea natură să fie alterată.

În timp ce faţa mea înşelătoare continuă să-l fascineze pe cel voluptuos spre Materie,
Realitatea mea s-a înălţat, atrăgătoare;
ea planează între Creştin şi Dumnezeu.

Seduc mereu, dar spre lumină.
Şi pun în mişcare, dar în libertate.

Eu sunt Virginitatea.

Fecioara este şi femeie si mamă:
iată semnul timpurilor noi.

Vocea lui Christos nu este semnalul unei rupturi, a unei emancipări: -
ca şi cum aleşii lui Dumnezeu, 

respingând Legea Firii,

ar fi putut rupe legăturile care îi ataşau de destinele rasei lor,
şi ar fi putut evada din curentul cosmic în care au luat naştere.

Cel care aude chemarea lui Christos, 
nu trebuie să-şi scoată iubirea afară din inima lui.
El trebuie, dimpotrivă, să rămână esenţialmente uman.

El are, aşadar, încă nevoie de mine
pentru a-şi sensibiliza puterile,
şi a-şi trezi sufletul la pasiunea divină.

Pentru Sfânt, mai mult decât pentru oricine,
eu sunt umbra maternă care se apleacă asupra leagănului,
- şi forma strălucitoare pe care o iau visele de tinereţe,
- şi aspiraţia fundamentală care traversează inima
ca o putere neîndoielnică şi străină,
- urma, în fiinţa individuală, a axei Vieţii.

(fragment tradus din poemul filosofic ’Eternel Feminin' de Pierre Teilhard de Chardin,

traducerea ceruldinnoi.ro)

http://arta-feminitatii.blogspot.ro/2014/03/eternului-feminin-ce-traieste-prin-tine.html