Omul potrivit pentru tine nu te trage în
jos, ci te duce sus, printre nori. Te ajută să vezi ce e dincolo de
zid, dincolo de obstacole şi de zona de confort.
El te ia de mână, te ajută să te ridici din locul din care ai căzut, şi-ţi arată un început acolo unde credeai că e sfârşit.
Într-un mod miserios doreşti să-i
povesteşti viaţa ta, modul în care ai suferit, ştiind că tot ce spui,
depozitezi într-un loc sigur. În inima lui.
Nu desconsideră lacrimile care ţi-au
curs pe obraji în trecut, tocmai de aceea se străduieşte acum să te facă
să zâmbeşti cât mai des.
Îţi dă liniştea şi siguranţa că totul o să fie bine, chiar dacă factorii externi spun cu totul altceva.
Omul potrivit pentru tine e cel care-ţi
umple golurile, nu care te secătuieşte puţin câte puţin. E cel care te
face să înfloreşti, nu să te usuci.
Omul potrivit pentru tine se pliază perfect pe forma sufletului tău, intrând cu uşurinţă pe poarta inimii tale.
Omul potrivit te face să fii un om mai
bun. Zâmbeşti mai des, ierţi mai mult, te cerţi mai puţin. Cel care te
transformă într-o variantă mai rea a ta, nu e omul potrivit.
Omul potrivit ţie, vede ceea ce alţii nu
văd la tine: inima ta caldă, sufletul blând, frumuseţea interioară. Şi
te iubeşte pentru asta.
Omul potrivit te face să te simţi bine
în pielea ta. Cel care îţi aminteşte constant de defectele tale,
înseamnă că nu e omul potrivit.
Omul potrivit pentru tine, când e la
distanţă, te face să-ţi doreşti să ieşi din tine şi să mergi să-l
îmbrăţişezi. Şi să nu-i mai dai drumul.
Omul potrivit te susţine, îţi este un sprijin moral şi un sfătuitor bine intenţionat.
Omul potrivit pentru tine e acela la
care te gândeşti prima oară când ai o bucurie sau un necaz. Mintea ta
îţi aminteşte de cel cu adevărat important.
Omul potrivit pentru tine e acela spre care alergi cu braţele deschise, sperând să te prindă şi să te ţină mereu lângă el.
Omul potrivit pentru tine e din Dumnezeu.