Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

luni, 30 iulie 2012

EUROPENII AU DAT UN AS POPORULUI ROMAN !!!

NU! NU merg la Referendum !

EUROPENII au insistat, in mod inexplicabil, ca Referendumul sa fie valid doar in conditiile in care se vor prezenta la vot 50% dintre cei inscrisi pe listele electorale plus 1!

Politicienii europeni nu sint nici naivi, nici intoxicati asa cum cred USLASII care au pus laba pe Romania. Nu, politicienii europeni sint foarte buni, uneori chiar cinic de pragmatici. Iar cei din UE cunosc foarte bine atit pe Traian Basescu cit si pe Ponta & Antonescu si cei din spatele lor, si ce vor ei! Si mai stiu si ca poporul roman, aflat la mijloc, face parte din marea familie europeana. Deci, au actionat in deplina cunostinta de cauza, pentru ca niciun roman sa nu ii faca, vreodata, responsabili pe politicienii UE.
Europenii stiu ca Basescu a fost un partener onest al UE si NATO, indiferent de greselile de politica interna. NATO si Occidentul s-au putut baza in ultimii 8 ani pe cuvintul Presedintelui, la bine si la greu. Mai mult, Romania a devenit un exemplu de sacrificiu al populatiei atunci cind a trebuit salvata tara, spre deosebire de greci care s-au inecat in propriul populism, nationalism derizoriu si oceane de mediocritate politica. Europenii stiu ca “singele din instalatia lui Basescu” si nu lasitatea guvernarii PDL a salvat Romania, fiindca Basescu si-a asumat deschis cea mai dura masura indreptata impotriva populatiei, taierea banilor! Cu riscul prabusirii sale politice!

Asadar, ASUL este la noi! Daca validam Referendumul atunci automat il demitem pe Presedinte si ni-i asumam, la pachet, pe cei doi zaltati cu discursuri profund anti-europene!
Deci cind UE ne va elimina din lumea buna, noi poporul nu vom mai avea ce sa comentam! “Bai romani, asta e democratia, v-ati asumat ZALTATII, iesiti cu totii!”

http://www.nasul.tv/2012/07/23/europenii-au-dat-un-as-poporului-roman-al-doilea-as-ramine-la-bruxelles/

Traian Băsescu: "E cert în proporţie de 99% că referendumul va fi invalidat şi voi reveni la Cotroceni".

N-AU PUTUT FRAUDA MAI MULT !

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com