Crezul ortodox al lui Nicolae Steinhardt

"Cred în Sfânta Treime
...Cred într-Unul Domn Iisus Hristos Care neschimbat, din milă şi iubire pentru noi, S-a întrupat spre a ne mângâia, a ne veni în ajutor şi a ne da simţul demnităţii şi nobleţei. Care pentru noi oamenii S-a urcat vitejeşte pe cruce deoarece n-a fost numai bun, blând şi smerit cu inima ci şi mai presus de orice, curajos. Care a mers către moarte nu numai ca un miel dus la junghiere, ci şi ca un leu hotărât să înfrunte chinul. Care n-a vrut să pătimească măreţ şi solemn, ci să fie batjocorit şi ocarât şi să rabde până la capăt agonia cea mai cumplită şi mai înjositoare din câte pot fi. Pentru ca astfel să asume cel mai caracteristic dintre elementele condiţiei omeneşti: suferinţa.

Care pe cei drepţi îi iubeşte şi de cei păcătoşi se îndură, însă celor netemători le poartă o trainică şi nedezminţită afecţiune, fie ei încărcaţi cu grele trecute poveri. Care nu uită că a fost şi El om pe pământ, unde Şi-a primit stigmatele şi a dobândit o silă anume faţă de turnători, funcţionari straşnici şi birocraţie.

Cred în Duhul Sfânt, care suflă unde şi când vrea, spre scandalul şi zăpăceala fariseilor, angeliştilor şi habotnicilor, care, ca şi Tatăl şi Fiul, vrea altceva decât numai forme, filosofic, dovezi istorice şi scripturale. Căruia îi este lehamite de ţapi şi viţei sub orice chip, pricepându-se a-i desluşi şi identifica în formele lor cele mai moderne şi mai neaşteptate. Carele nu grăieşte pilduitor, serafic şi preţios, Carele ne călăuzeşte modest şi sigur, după dreapta socotinţă şi nu apreciază în mod deosebit stilul voit onctuos, mâinile cucernic împreunate şi morala ostentativă.

Credinţa noastră, sunt convins, nu se confundă cu „înalta spiritualitate”, nu urmăreşte o cunoaştere ocultă, o igienă mintală ori constituirea unei prime de asigurare la Judeţul de Apoi şi este străină de unele intransigenţe naive ca de pildă: orice ar fi, eu nu mint (pe când monahul îmbunătăţit din Pateric minte pentru a salva, la nevoie, viaţa unui om). Şi nu se potriveşte cu o concepţie pur organizatorică a Bisericii – organizare juridică şi rece şi, până la urmă, inchizitorială: frunţi încruntate şi grumaji ţepeni; după cum nici cu hlizeala prostesc serafică ori neorânduiala şi neastâmpărul. Nu se lasă înfrântă şi convinsă de toate silniciile, durerile, nedreptăţile şi cruzimile lumii; crede în Dumnezeu adversativ: împotriva, în ciuda, în pofida lor, deşi ele, vai, există cu prisosinţă.

Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor şi dezrobirea de sub jugul prejudecăţilor, micimilor şi meschinăriei, spre adoptarea unor reacţii creştineşti în iureşul vieţii de toate zilele, faptelor şi evenimentelor ei.

Nu aştept ca Dumnezeu să ne rezolve treburile noastre lumeşti, a căror înţeleaptă chivernisire ne revine nouă ca fiinţe înzestrate de El cu minte raţională şi o inimă fierbinte. Nu dau treburilor acestora lumeşti mai multă însemnătate decât se cuvine, dar nici nu le dispreţuiesc deoarece ţin de creaţia divină. Iar viaţa, defaimându-i deşărtăciunile, o iau în serios, pentru că într-însa şi printr-însa ni se joacă soarta de veci.

Cred în Biserică şi în Sfintele Taine, mă aştept ca Biserica să nu se amestece unde nu-i șade bine a interveni şi să păstreze cu sfinţenie cele duhovniceşti spre întărirea noastră. Totodată, contradictoriu şi paradoxal, n-o vreau nici oarbă şi nepăsătoare la păsurile credincioşilor şi la complicaţiile existenţei.

Dau puţină importanţă filosofiei, argumentelor istorice, moralismului, estetismului şi erudiţiei, care toate nu-s de o fiinţă cu dreapta credinţă liberă, nemotivată, pascaliană. Nu-mi fac iluzii, i-am citit pe existenţialişti, dar nici nu văd totul numai în negru, ştiu că lumea e neunitară şi surprinzătoare, că totul – în bine ca şi în rău – se poate petrece în cuprinsul ei.

Mă rog fierbinte să fiu cucerit de Domnul Hristos şi slobozit din mrejele părelniciilor şi de frică, să mă port bine cu semenii, să mă învrednicesc de o ţinută nimerită unuia ce poate fi oricând numit prieten al Domnului şi să-mi fie nu numai faptele ci şi gândurile curate şi onorabile.

Cred în minuni (ca şi eroul lui Mircea Eliade în O fotografie veche de 14 ani) şi că Iisus Hristos cu instinct de vânător, se va milui de mine, deşi mă las atât de greu răpus de nesfârşita Lui iubire.

Aştept, mort de spaimă şi plin de nădejde, Judecata de Apoi, ştiu că nu ştiu nimic, n-am nici o dovadă, nici un argument şi nici o îndreptăţire şi singurul lucru pe care-l ştiu este că Domnul e Calea, Adevărul şi Viaţa. Aflat pe Golgota în vremea răstignirii sunt sigur că nu l-aş fi cerut Domnului să coboare de pe cruce spre a crede că e împărat. Ci, odată cu Dostoievski, cred că măcar de-ar fi adevărul altceva decât Hristos, eu tot voi rămâne, orice s-ar întâmpla, cu Hristos."

Muţumesc puterilor cereşti că m-am învrednicit a crede, că mi s-a făcut această neasemuită onoare şi din tot sufletul rostesc, strigând cu lacrimi ca la Marcu 9, 24:
„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele”.


sursa
http://www.iubiresilumina.com/


EU CRED – aceasta este cheia pentru înţelegerea Crezului: convingerea, credinţa, vero.
Meditaţii ce trezesc în inimile credincioşilor o credinţă înfocată. Ele picură credinţă curată în sufletele însetate. Ele luminează cugetele căutătoare ale credincioşilor cu razele strălucitoare ale credinţei adevărate.
De fiecare dată când rostim Crezul din inimă, noi de fapt confirmăm realitatea acestei iubiri.

EU CRED că acest adevăr divin, etern şi nemuritor este realitate.

EU CRED că acest Simbol al Credinţei divin, etern şi nemuritor a fost lăsat lumii de Însuşi Dumnezeu – Izvorul a toată iubirea – pentru ca oamenii să poată cunoaşte iubirea lui Dumnezeu şi să-L iubească şi ei.

EU CRED că aceasta este credinţa poporului ales, a celor ce poartă în sine icoana lui Dumnezeu.

EU CRED că acesta este adevăratul înţeles al credinţei părinţilor noştri – Credinţa Ortodoxă.

Crezul – Simbolul credinţei noastre ortodoxe

Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute.
Şi într-Unul Domn lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii. 
Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. 
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om. 
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit şi S-a îngropat. 
Şi a înviat a treia zi după Scripturi. Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vie cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care de la Tatăl purcede; Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor, aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie. Amin.
• Cred într-Unul Dumnezeu •

Cine seamănă seminţe bune pe un câmp ce nu a fost curăţat ? Un om raţional nu va face aşa ceva. Un om raţional va acţiona în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu. El va curăţa mai întâi câmpul de neghină şi apoi va semăna seminţe bune.

Câmpul este sufletul uman, neghina este politeismul, iar sămânţa cea bună este credinţa într-un Dumnezeu.

sursa
http://hristosesteortodox.wordpress.com/2008/09/11/explicarea-crezului-simbolul-credintei-noastre-ortodoxe/

Nicolae Steinhardt - Crez ortodox

Asculta mai multe audio podcast