Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Mesaj important referitor la ceea ce este posibil să se petreacă pe planeta Pământ în următoarele luni


Profesorul yoga Gregorian Bivolaru a transmis participanților la Tabăra spirituală yoghină de vacanță – Costinești 2013 un important mesaj referitor la anumite evenimente catastrofale ce este posibil să se producă în următoarele luni. Va oferim în continuare transcrierea acestui mesaj.

"Dragii mei,
Considerăm că este stringent necesar să vă aducem la cunoștință anumite informații recente extrem de semnificative.
Actualmente, Soarele trece prin o serie de schimbări acute majore, ce se vor resimți și pe Terra.
În urmă cu câteva săptămâni, o furtună solară electromagnetică de proporţii a trecut razant pe lângă planeta noastră, omenirea fiind la un pas de un dezastru major. Experți în amenințări de tip puls electromagnetic (EMP) au informat că furtuna solară a intersectat orbita Pământului cu doar aproximativ două săptămâni înainte ca acesta să ajungă în acel punct. Henry Cooper, președintele organizației de apărare antirachetă High Frontier, cel care în timpul administrației Reagan a condus negocierile cu Uniunea Sovietică cu privire la armele strategice, a declarat, referitor la acest eveniment, că „Omenirea a fost foarte aproape de o catastrofă de tip EMP”.
 Peter Vincent Pry, fost membru al comisiei pentru ameninţări de tip puls electromagnetic în perioada 2001-2008, în cadrul Congresului SUA, a afirmat la rândul său că ejecția masivă de masă coronară produsă în urmă cu câteva săptămâni a intersectat orbita Pământului și practic am trecut „la mustaţă” pe  lângă un dezastru de tip Carrington, relatează Washington Examiner şi Next News Network. În opinia lui Peter Pry, „Practic, este un fel de ruletă rusească.”.

Cea mai mare furtună magnetică solară cunoscută a avut loc în anul 1859, când pulsul electromagnetic a întrerupt comunicațiile radio și chiar a topit liniile telegrafice din America de Nord și Europa, fapt cunoscut sub numele de evenimentul Carrington. Însă în societatea actuală, consecințele unui eveniment similar ar fi cu adevărat dramatice.
 
Conform datelor furnizate de Agenția Spațială Americană (NASA), în următoarele 3-4 luni polii magnetici ai Soarelui se vor inversa, ceea ce corespunde unui vârf de activitate solară. Evenimentul va genera puternice furtuni magnetice, ale căror efecte vor fi resimțite la nivelul întregului sistem solar şi implicit asupra câmpului magnetic terestru. Deși oficial nu se face nicio mențiune referitoare la existența unui pericol  major, așa-zisele elite ale planetei se pregătesc în secret pentru a face față unei calamități de proporții. Potrivit anumitor surse, Agenţia Americană de Management al Situaţiilor de Urgenţă (FEMA) a contactat direct mai multe firme, printre care se numără și furnizorul de produse alimentare My Patriot Supply,  în vederea achiziţionării de urgență a unor stocuri mari de hrană, cu termen de livrare în maximum trei zile – fapt care alimentează suspiciunile cum că oficialii americani se pregătesc pentru o catastrofă majoră, urmată de dezordini sociale.
Analizând cu luciditate aceste informații și corelându-le cu profețiile făcute de Fecioara Maria la Fatima, ne putem da seama că în perioada următoare există un real pericol ca una dintre exploziile solare gigantice ce se vor produce să fie orientată către Pământ, afectând funcționarea tuturor echipamentelor electrice din anumite zone de pe planeta noastră și, tocmai de aceea, va exista posibilitatea ca multe orașe întregi să nu mai poată fi alimentate cu apă, cu gaze și cu electricitate. De asemenea, în cazul în care aceste evenimente apocaliptice se vor dezlănțui, hrana și, la modul general vorbind, produsele alimentare vor deveni greu sau chiar imposibil de procurat pentru milioane de ființe umane care, cu ocazia acelor evenimente tragice, își vor găsi în felul acesta sfârșitul.
Chiar dacă guvernele lumii nu au comunicat nimic populației cu privire la evenimentele tragice care pot urma, atât serviciile secrete cât și agențiile guvernamentale din întreaga lume cunosc ceea ce urmează să se producă și, într-un anume fel sau altul, elitele planetei sunt pregătite, în conformitate cu anumite planuri secrete, să acționeze pentru a se pune la adăpost dar nu pentru a face ceva, câtuși de puțin, pentru salvarea milioanelor de ființe umane. Anumite emanații masive ale coroanei solare, ce se vor manifesta sub forma unor uriașe mingi de foc, este foarte posibil să se îndrepte spre Terra și să pună în pericol întreaga tehnologie de pe planeta Pământ. Într-o asemenea situație, cele mai vulnerabile sunt sistemele automatizate, transformatoarele mari de curent electric, dar și calculatoarele. Într-un oraș în care brusc toate sistemele electrice nu ar mai funcționa, în scurt timp s-ar instala un adevărat haos. Atunci când se va dezlănțui un astfel de eveniment apocaliptic, umanitatea va trebui, vrând-nevrând, să se confrunte cu ceva ce o va face să plătească prețul dependenței ei de tehnologie.
Încă din anii ’70, marile puteri ale lumii s-au pregătit pentru astfel de explozii solare și au construit pe ascuns imense buncăre nucleare în care urmează să se adăpostească doar cei aleși, în timp ce populația ce va fi afectată de o astfel de catastrofă va fi abandonată și lăsată la mâna sorții.
Schimbările acute majore prin care trece Soarele și implicit faptul că omenirea ar putea fi lovită de o veritabilă apocalipsă se numără printre secretele păstrate cu strășnicie de „elitele” aflate la putere, sub pretextul de a nu genera panică în rândul populației. (De altfel, același motiv este invocat și în cazul OZN-urilor și a civilizațiilor extraterestre, a căror existență nu a fost niciodată recunoscută de către guvernul american sau de către specialiștii NASA, care au susținut întotdeauna cu impertinență fie că este vorba de niște iluzii optice, fie că toate acele manifestări erau niște simple baloane meteorologice care își îndeplineau misiunea în atmosferă.)

După cum mulți dintre voi vă amintiți, noi v-am vorbit în extenso despre o astfel de alternativă încă în anul 2010, cu ocazia apariției celor două volume intitulate Programul planetar de acțiune urgentă „NU APOCALIPSA!!!”. După cum vă amintiți și după cum ați observat, în întreaga mass-media din România nu au apărut niciodată niciun fel de comentarii cu privire la acest program de acțiune urgentă. Mass-media din România nu menționează mai nimic cu privire la aceste evenimente catastrofale ce este posibil să se producă în perioada următoare, în conformitate cu informațiile pe care vi le-am oferit.

După cum ați putut constata, Peter Vincent Pry consideră că această situație este un fel de ruletă rusească și nu ne rămâne nimic de făcut decât să stăm cu mâinile în sân și să așteptăm aceste cumplite evenimente apocaliptice. Pentru a vă împrospăta memoria, cităm ceea ce apare la pagina 18 a acestei lucrări intitulate Programul planetar de acțiune urgentă „NU APOCALIPSA!!!”
La ora actuală, puține ființe umane sunt dispuse să creadă că în numai câteva minute, pe planeta Pământ s-ar putea produce o catastrofă de mari proporții. Totuși, este cu putință să ne imaginăm că la un moment dat, poate chiar la miezul nopții, cerul de deasupra Danemarcei sau al unei țări situate mai la sud va fi luminat de o mulțime de străluciri scânteietoare, viu colorate. Cei care vor observa toate acestea vor crede, poate, că această manifestare este chiar aurora boreală ce rareori a putut fi admirată manifestându-se cu atâta putere și într-un mod atât de feeric la aceste latitudini, dar iată că acest fenomen fascinant nu durează mult. La numai 2-3 minute după aceea, toate becurile aprinse de pe străzi sau din clădiri ori din case ar putea începe brusc să pâlpâie, ar deveni uimitor de strălucitoare pentru câteva clipe, după care întregul teritoriu al acelei țări s-ar scufunda brusc în întuneric. În numai 2-3 minute, chiar întregul continent european ar putea rămâne pentru o lungă perioadă de timp fără electricitate. O astfel de situație s-ar putea însă prelungi după aceea, fără speranțe de remediere, pentru 15 sau 20 de luni. Dar, după numai 10 luni de la un astfel de fenomen, zeci de milioane de ființe umane din Europa ar putea să moară, iar infrastructurile continentului european s-ar putea prăbuși în ruine. În același timp, China, Japonia și Statele Unite ale Americii s-ar zbate în fel și chip să-și revină de pe urma acestei situații cataclismice.
O astfel de catastrofă este oricând posibilă la ora actuală. Ea ar putea în orice moment să survină datorită unei furtuni solare însoțite de erupții extrem de violente, ce s-ar putea declanșa la peste 150 de milioane de kilometri distanță de Terra, undeva pe suprafața Soarelui. În felul acesta, faimoasa profeție a Fecioarei Maria ce a fost realizată la Fatima, ar deveni în scurt timp o zguduitoare realitate. La prima vedere, ființele umane sceptice, excesiv de preocupate de aspectele materiale și inerte ar putea considera că, deși o astfel de catastrofă nu a apărut, totuși noi, oamenii care trăim pe această planetă, nu avem nimic de făcut și, chiar dacă o astfel de posibilitate catastrofală ar exista, nu putem să întreprindem nimic pentru a face să dispară grava amenințare. Cu toate acestea, dacă ne amintim de profețiile Fecioarei Maria, ne putem da seama imediat că aceste profeții ne-au fost oferite tocmai pentru ca noi (cei care suntem suficient de conștienți de posibilitatea unei astfel de alternative înfricoșătoare) să putem acționa acum, când încă nu este prea târziu, spre a face ca această posibilitate înspăimântătoare să dispară pentru noi, pământenii.
Profețiile ce au fost oferite la Fatima, deloc întâmplător, sunt și vor rămâne totdeauna pentru această planetă un avertisment de care este stringent necesar să ținem seamă începând de acum încolo. Mai mult decât atât, este urgent necesar să urmărim să facem ceea ce Fecioara Maria ne-a îndemnat, căci este cu putință ca noi, oamenii să oprim cu ajutorul bunului Dumnezeu această catastrofă, acum când ea încă nu s-a dezlănțuit, căci dacă vom aștepta până în momentul în care o astfel de catastrofă se va dezlănțui, după aceea va fi deja prea târziu și atunci chiar va deveni evident pentru noi toți că nu se mai poate face nimic în această direcție.”

După cum ați putut constata, aceste informații recente corespund cu ceea ce noi am prezentat încă din anul 2010, în cadrul celor două volume intitulate Programul planetar de acțiune urgentă „NU APOCALIPSA!!!”. ...

În acest context, vă oferim o mărturie recentă și semnificativă. Iată ce ne-a transmis Eva Kilien, care este anul 17 în cadrul acestei Școli de yoga. Considerăm că este necesar să precizăm că această mărturie a Evei Kilien este o mărturie spontană, care apare la momentul potrivit, dar ea este și rămâne mobilizatoare. „Trebuie să vă spun că de când m-am abandonat și caut în permanență și cu toată ființa să fac Voia lui Dumnezeu, îmi trăiesc viața cu o mare bucurie și curiozitate. Iar de când realizez zilnic Tehnica supremă și eficientă trăiesc o intimitate foarte profundă ce mă ajută să mă ancorez în Dumnezeu. În plus, am început, datorită acestei tehnici, să am stări supramentale care apar în ființa mea pentru un timp din ce în ce mai îndelungat. Toate acestea sunt pentru mine niște îmbucurători indicatori de progres spiritual. Totodată am început să iubesc mai mult ființele umane. Îl simt pe Dumnezeu viu în ființa mea.” Această mărturie sinceră arată, fără doar și poate, că realizarea zilnică a Metodei supreme și eficiente nu numai că ajută planeta Pământ și este de un real folos pentru întreaga umanitate, dar totodată face să apară ecouri benefice, complexe, elevate, profunde în universul ființei umane care o pune zilnic în aplicare.

Tocmai de aceea, începând cu data de 1 septembrie 2013 și până la data de 31 iulie 2014 inclusiv, vă rugăm, vă implorăm pe toți, pe toate să realizăm de mai multe ori pe zi Metoda supremă și eficientă, pentru a face astfel cu putință ca evenimentele apocaliptice ce sunt foarte posibile în lunile care vor urma nu apară deloc pe această planetă. Vă rugăm să nu pierdeți nicio clipă din vedere că doar noi, cei puțini, care știm că se poate face totuși ceva în această situație, mai precis care știm să realizăm Metoda supremă și eficientă, avem îndatorirea să facem neîntârziat ceva pentru ca aceste evenimente apocaliptice să nu se dezlănțuie deloc. Tocmai de aceea vă rugăm să dați dovadă de abnegație, de bun-simț, de responsabilitate și să nu considerați într-un mod meschin că „Lasă că acționează ceilalți pentru că eu am alte treburi mai importante de făcut!”. Nu lunecați în această tentație periculoasă, pentru că nu știm niciodată ce surprize cumplite ne așteaptă dacă ne complacem în inerție, în larvaritate, în egoism, în lene.
Așa să ne ajute Dumnezeu! AMIN! "

 Gregorian Bivolaru

Sursa




Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com