Christos, Domnul şi Stăpânul karmei, Ideea de Mântuire

"Cu cât înveți mai mult cu atât ştii mai mult cât de puțin ştii!" - Socrate

În cadrul ştiinţei spiritului trebuie efectiv să te obişnuieşti cu gândul că doar în mod treptat, progresiv, ajungi să ai acces la tainele şi adevărurile Universului. Iar cine nu are răbdare, cine nu vrea să lase un timp, în sensul arătat în cursul acestor conferinţe, pentru ca adevărurile respective să se coacă, nu va progresa prea mult. Desigur, toată lumea ar vrea să posede dintr-odată toată ştiinţa spiritului, preferabil într-o singură carte sau într-un singur ciclu de conferinţe. Dar nu merge aşa.
 Chiar astăzi multe lucruri nu pot fi decât sugerate, sub formă de jumătate de adevăr. Cine are răbdare să meargă împreună cu noi, fie în această încarnare fie în alta, după karma fiecăruia, cine a văzut felul în care ne-am ridicat de la o descriere a căii mistice în sens creştin la descrierea faptului obiectiv, care de fapt este sensul acestei iniţieri creştine, va vedea de asemenea, în cursul următorilor ani sau a epocilor următoare, că adevăruri mult mai înalte vor fi scoase la lumină din ştiinţa spiritului.

Prin ceea ce a fost caracterizat drept iniţiere rosicruciană şi, în general, prin tot ceea ce poate avea ca iniţiere astăzi un om, se obţine într-un fel, numai că prin mijloace diferite, acelaşi lucru, o forţă de atracţie între om, pe durata în care este încarnat într-un corp fizic, şi ceea ce a înviat din mormântul de pe Golgota drept arhetipul originar al corpului fizic. Mai ştim că ne aflăm la începutul unei epoci cosmice noi, în cursul căreia este de aşteptat un eveniment care, de data acesta, nu se va desfăşura exact precum Evenimentul de pe Golgota pe plan fizic, ci în lumea superioară, în lumea suprasensibilă, dar care se află într-o legătură precisă şi corectă cu Evenimentul de pe Golgota.
 
Ceea ce se întâmplă acum şi aparţine unei lumi supersensibile, care nu poate fi observat decât într-o lume suprasensibilă, a fost caracterizat prin următoarele cuvinte: Christos devine Domnul karmei omeneşti. Aceasta înseamnă că reglarea problemelor karmice se va face în viitor prin Christos; din ce în ce mai mulţi oameni vor simţi în viitor: Eu trec prin poarta morţii cu bilanţul meu karmic. De o parte stau faptele mele bune, gândurile mele înțelepte, frumoase, bune şi inteligente, iar de cealaltă parte tot ceea ce am făcut rău, stupid, prost, nechibzuit şi urât. În viitor însă, pentru toate încarnările care vor urma în cursul evoluţiei omeneşti, cel care va împlini funcţia de judecător, pentru a pune ordine în acest bilanţ karmic al oamenilor, este Christos!

La un anumit timp după ce am trecut prin poarta morţii, noi ne încarnăm din nou într-o epocă următoare. Atunci va trebui să ni se întâmple anumite evenimente, prin care karma noastră să poată fi compensată; căci fiecare om trebuie să recolteze ce a semănat. Karma rămâne o lege a dreptăţii. Dar ceea ce trebuie să împlinească această lege a karmei nu se produce numai pentru omul individual. Karma nu şterge numai egoismele individuale; pentru fiecare om compensarea trebuie să se facă în aşa fel încât ea să se insereze cât mai bine în ansamblul evenimentelor cosmice. Noi trebuie să echilibrăm karma noastră în aşa fel încât să putem favoriza cât mai bine progresul întregului neam omenesc de pe Pământ. Pentru aceasta avem nevoie de o iluminare; pentru aceasta nu este destul să ştim, la modul general, că pentru faptele noastre trebuie să existe o compensare karmică, că pentru o anume faptă trebuie să intervină cutare sau cutare împlinire karmică, fiindcă aceasta poate fi compensarea acelei acţiuni. Întrucât însă unele ar putea fi mai utile, altele mai puţin utile pentru progresul general al omenirii, trebuie alese mereu acele gânduri, sentimente sau senzaţii care pot achita datoria noastră karmică şi, în acelaşi timp, să contribuie la progresul general al evoluţiei omenirii. În viitor, lui Christos îi revine sarcina de a subordona compensarea noastră karmică karmei generale pământeşti, progresului general al omenirii. Aceasta se va realiza, în esență, în perioada în care noi ne aflăm între moarte şi o nouă naştere; dar ea se va pregăti începând şi din epoca spre care noi ne îndreptăm şi în pragul căreia ne aflăm, prin faptul că oamenii vor dobândi tot mai mult facultatea de a avea o anumită trăire. Numărul celor care o au astăzi este foarte mic. Dar în cursul secolelor viitoare, începând chiar de acum, de la mijlocul secolului nostru, tot mai mulţi oameni vor avea următoarea viețuire:
Un om care a comis o acțiune oarecare va trebui să reflecteze, să îşi aducă aminte de cele ce a săvârşit. Atunci, în fața lui se va înălța un fel de imagine de vis. Aceasta va face o impresie extrem de curioasă asupra lui. El îşi va spune: Eu nu pot să-mi amintesc la ce faptă a mea se referă; cu toate acestea, ea mi se pare a fi o experiență personală. – Această imagine va sta ca o imagine de vis în fața omului, ca ceva ce îl priveşte direct, înă de care el nu-şi poate aminti să o fi viețuit sau să o fi săvârşit în trecut. Se poate întâmpla ca omul respectiv să fie antroposof şi să înțeleagă despre ce este vorba, sau el va trebui să aştepte până când se va apropia de antroposofie şi să învețe să o înleleagă. Antroposoful însă va şti: Ceea ce tu vezi aici ca o consecință a faptelor tale este o imagine a ceea ce se va întâmpla cu tine în viitor; este ca o viziune anticipativă a ceea ce trebuie să fie contrabalansarea faptelor tale! – Suntem la începutul unei epoci în care oamenii, în momentul în care au săvârşit o faptă, vor avea un presentiment, poate chiar o imagine clară, o impresie a ceea ce va fi compensarea karmică a acelei fapte.

În următoarea epocă a omenirii vor apărea facultăţi superioare, care vor avea o strânsă legătură cu experiențele omeneşti. Ele vor fi pentru om impulsuri puternice spre moralitate, iar acestea vor mai însemna şi ceva cu totul diferit de ceea ce a fost doar o pregătire pentru aceste impulsuri: vocea conştiinței. Omul nu va mai crede: Ceea ce tu ai săvârşit este ceva ce poate să moară odată cu tine, ci el va şti: Fapta nu va muri odată cu tine. Ea va avea, ca faptă, o urmare care va trăi împreună cu tine. – Şi el va mai şti încă multe alte lucruri. Epoca în care porțile lumii spirituale erau închise pentru oameni se apropie de sfârşit. Oamenii trebuie să urce din nou către lumea spirituală. Facultățile care se vor trezi îi vor permite omului să devină un participant la lumea spirituală. Clarvederea va rămâne în continuare ceva diferit de această participare. Dar, aşa cum a existat o clarvedere veche, asemănătoare stării de vis, va exista o clarvedere a viitorului care nu va avea această consistență de vis, şi prin care oamenii vor şti ceea ce au făcut şi ce atrage după sine aceasta. 
Va mai interveni însă şi altceva. Oamenii vor şti: Eu nu sunt singur; peste tot trăiesc entităţi spirituale care stau în legătură cu mine. – Și omul va învăța să comunice cu aceste entități, să trăiască cu ele. Iar în cursul următoarelor trei milenii un număr destul de mare de oameni vor ajunge să considere un adevăr ceea ce noi putem numi: funcția de judecător karmic a lui Christos. Pe Christos oamenii îl vor viețui sub o formă eterică. – Și îl vor viețui în aşa fel încât vor şti foarte precis – precum Pavel înaintea Damascului – că Christos trăieşte, că El este izvorul pentru redeşteptarea acelei imagini fizice originare pe care am căpătat-o şi cu care am venit la începutul evoluției noastre pământeşti şi de care avem nevoie pentru ca Eul să poată ajunge la deplina sa înflorire.
Dacă pe de o parte, prin Misteriul de pe Golgota, a intervenit ceva care a dat evoluției omeneşti pe Pământ cel mai puternic imbold, nu trebuie să uităm totuşi că acest Misteriu a avut loc într-o epocă a evoluției omenirii în care viața afectivă omenească, sufletul omenesc, a cunoscut cea mai mare întunecare. Au existat desigur epoci anterioare ale evoluției omenirii în care oamenii, deoarece aveau darul de a-şi aminti lucruri trecute, ştiau foarte precis că individualitatea omenirii trece prin mai multe vieți. În Evanghelii, doctrina despre viețile pământeşti repetate transpare doar dacă ştim să citim, dacă putem să descoperim, fiindcă în epoca în care au apărut Evangheliile oamenii erau cel mai puțin în stare să înțeleagă această doctrină. În epocile care au urmat, mergând până în zilele noastre, în care la început oamenii îl căutau pe Christos pe calea pe care am indicat-o ieri, totul trebuia să fie ca un fel de pregătire elementară. De aceea, omenirea nu putea fi încunoştințată despre ceva care nu era încă matur, aceasta fiind cunoştinţele despre viețile pământeşti repetate. Vedem astfel cum creştinismul s-a dezvoltat timp de aproape două milenii, fără să se poată face o referire la doctrina reîncarnării.
Pentru conştiența europeană doctrina vieţilor pământeşti repetate este o chestiune care priveşte întreaga omenire, în timp ce în budism omul o consideră o problemă personală, ce are a face doar cu viața sa interioară. Orientalul nu vede decât că trece de la o viață la alta, pentru a se elibera treptat de setea după existenţă. În timp ce orientalul face din ceea ce i se spune referitor la doctrina vieţilor pământeşti repetate un adevăr al mântuirii sale personale, pentru Lessing, de exemplu, esențialul era altul: Cum poate avansa întreaga omenire? Şi el îşi dă răspunsul: În cadrul avansării în timp a omenirii noi trebuie să deosebim mai multe intervale succesive.În fiecare epocă omenirii i se dă ceva nou. Dacă urmărim mersul istoriei, vedem că în cursul evoluției omenirii survin mereu alte impulsuri culturale. Cum ai putea să vorbeşti despre progresul întregii omeniri, spune Lessing, dacă sufletul nu ar trăi decât în timpul uneia sau alteia dintre aceste epoci? De unde ar putea proveni roadele civilizației, dacă oamenii nu s-ar naşte din nou şi nu ar transporta ceea ce au învățat într-o epocă în epoca următoare, apoi în cea care urmează şi aşa mai departe? Pentru Lessing, ideea vieţilor pământeşti repetate devine astfel o problemă a întregii omeniri. El nu face din ea o problemă a sufletului individual, ci o problemă a ansamblului civilizațiilor care se succed pe Pământ. Şi pentru a lua naştere civilizalia avansată de astăzi a trebuit ca sufletul care trăieşte în secolul al XIX-lea să aducă în existența sa actuală ceea ce el a dobândit anterior. Oamenii trebuie să se nască din nou, ca o datorie față de Pământ şi de civilizația sa!
 
În viitor, în natura omenească se vor dezvolta anumite forțe, care vor acţiona în sensul că omul, îndată ce ajunge la o anumită vârstă şi devine conştient de sine însuşi, are următoarea senzație: În mine este ceva ce trebuie să înțeleg. – Acest sentiment va pune tot mai mult stăpânire pe oameni. În timpurile trecute, oricât de conştienți erau oamenii, această formă aparte de conştiență nu exista. Ea se va manifesta cu aproximație astfel: Eu simt în mine ceva, aceasta are legătură cu Eul meu. Dar ceea ce este curios este că acest ceva vrea să se adapteze, să se potrivească la ceea ce eu pot să ştiu de la naştere! Atunci unii vor putea înțelege ceea ce acționează acolo, alții nu. Va putea fi înțeles, dacă s-a făcut din învățăturile ştiinței spiritului de orientare antroposofică, propriul conținut de viață. Atunci ştii: Ceea ce simt acum şi mi se pare a fi ceva străin, este Eul care mi-a parvenit din viețile mele precedente. – Acest sentiment va fi un izvor de angoasă şi va acționa paralizant asupra acelora care nu reuşesc să şi-1 explice prin viețile pământeşti repetate. Aceste sentimente, care acum nu sunt doar nişte îndoieli teoretice ci adevărate depresii, angoase existențiale şi factori inhibanţi ai vieții, pot fi risipiți prin acele gânduri şi simțăminte care ne pot veni din cunoaşterea spirituală şi care ne spun: Tu trebuie să te gândeşti că viața ta se extinde pe mai multe vieţi pământeşti anterioare. – Atunci oamenii chiar vor vedea ce va însemna pentru ei să resimtă legătura cu impulsul lui Christos. Fiindcă acest impuls al lui Christos va fi cel care va anima întreaga noastră privire retrospectivă, întreaga noastră panoramă a trecutului. Vom avea sentimentul: Atunci a fost această încarnare, atunci cealaltă. Apoi urmează o epocă dincolo de care nu putem urca fără să ne dăm seama: Atunci a coborât impulsul lui Christos pe Pământ! Şi în continuare urmează încarnările în care Evenimentul christic încă nu se înfăptuise. Pentru încrederea în viitor oamenii vor avea nevoie de această iluminare a privirii înspre trecut prin impulsul lui Christos, ca o necesitate şi un ajutor care se poate repercuta asupra încarnărilor următoare.
Acei oameni în care s-au trezit facultățile superioare vor putea să-l vadă pe Domnul şi Stăpânul karmei. Oamenii care vor vieţui această experienţă nu o vor vieţui numai în lumea fizică. Mulți dintre dumneavoastră ar putea spune desigur că, dacă tocmai ce este mai important în Evenimentul christic urmează să se producă în secolul al XX-lea, mulți din cei care trăiesc în prezent vor fi răposaţi şi se vor afla în perioada dintre moarte şi o nouă naştere. Dar, indiferent dacă un suflet se află într-un corp fizic sau în perioada dintre moarte şi o nouă naştere, dacă el se va fi pregătit în vederea Evenimentului christic va vieţui acest Eveniment. Contemplarea Evenimentului christic nu depinde de faptul că suntem încorporați într-un corp fizic, ci de pregătirea în acest sens. Aşa cum pentru salvarea omului a fost nevoie ca primul Eveniment christic să aibă loc pe planul fizic, tot astfel, pentru contemplarea Evenimentului christic al secolului al XX-lea, pentru contemplarea lui plină de înțelegere şi lumină, pregătirea trebuie să se facă aici, în lumea fizică.

Socrate spune că, dacă omul recunoaşte ideea binelui, a moralului, a eticului, el o resimte ca un impuls magic, care îl face capabil să şi trăiască conform ei. Astăzi noi nu am ajuns încă să facem acest ideal să devină o realitate; noi n-am ajuns astăzi decât ca omul să conceapă eventual binele, să fie chiar inteligent şi înţelept, şi totuşi să nu simtă nevoia să fie bun din punct de vedere moral. Dar dezvoltarea vieţii interioare merge în sensul că ideile pe care noi ni le facem despre bine devin în mod nemijlocit şi impulsuri morale. Acesta este sensul evoluţiei spre care noi tindem în epocile viitoare. Iar în secolele şi mileniile viitoare instrucţia şi doctrinele răspândite pe Pământ se vor transforma tot mai mult, astfel încât limbajul omenesc va căpăta o forţă de acțiune infinit mai puternică decât a avut-o în trecut sau o are în prezent.

Când următoarele trei milenii se vor fi scurs, va fi posibil să se vorbească oamenilor într-o limbă care astăzi nicicum nu poate fi destăinuită capului nostru; atunci orice intelectualism va fi în acelaşi timp moralitate, iar moralitatea va pătrunde în inimile oamenilor. În cursul viitoarelor trei milenii specia umană va trebui să fie îmbibată de moralitate magică; în caz contrar, ea nu va putea suporta o astfel de evoluţie, nu va face decât să abuzeze de ea, să o profaneze.

Ideea de Mântuire – să ne fie un imbold pentru aspirația noastră viitoare: pentru ca întru aspiraţie să ne putem întâlni, în această încarnare şi în următoarele, tot mai mult.
Acestea să fie roadele cu care să rămânem din astfel de studii, îndemnul de a aspira mereu spre a vedea pe de o parte ce este Christos şi, pe de altă parte, spre a ne apropia de ceea ce este Mântuirea, care nu trebuie să fie numai o eliberare de calea inferioară terestră şi de destinul terestru, ci şi o eliberare de tot ceea ce ne împiedică să ajungem la demnitatea de om.
Acestea sunt însă lucruri care, în întregul lor adevăr, sunt înscrise doar în analele spiritului. Căci numai scrierea care poate fi citită în țara spiritului este cea adevărată. Să ne străduim de aceea să citim în această scriere din lumile spirituale capitolul în care stă scris despre demnitatea omenească şi misiunea omenească.

sursa

http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA131/GA131_CF10.html