Adevărul este mai uimitor decât ficţiunea

Bătălia împotriva inteligenţei artificiale şi a sclavilor săi

Adresa acestui articol original AIM este http://active.info.ms/?a=articles&p=576

Aşa cum spune o zicală veche, adevărul este mai uimitor decât ficţiunea. Probe empirice dovedesc faptul că actuala criză financiară a fost concepută şi instaurată de către o inteligenţă artificială. Această inteligenţă artificială s-a născut dintrun sistem monetar care parazita realitatea.
De aceea, majoritatea schimburilor financiare din ziua de azi sunt realizate prin programe de calculator, şi nu prin oameni. Acesta este motivul pentru care se încearcă să se renunţe total la oameni în Bursa din Chicago. De aceea, mica elită umană care încă se lăfăie în bogăţii, promovează folosirea avioanelor autonome fără pilot (drone) pentru că vor să înlocuiască soldaţii care refuză să execute ordinele. Şi tot de aceea o mulţime de tineri care au devenit sclavii elitei prin medicaţie şi "alimentaţie" chimizată aleg să "scape" din această realitate de coşmar în lumea virtuală (jocuri, internet, etc).

Ei bine, realitatea a bătut din nou la uşa tuturor, şi a dat o lovitură decisivă păienjenişului monetar mondial cunoscut şi sub numele de Satan.

Aşa cum am menţionat deja, numeroasele ştiri şi informaţii care abundă zilnic atât pe internet cât şi in mass-media oficială, despre "criza financiară", sau despre "criza europeană", au refuzat să vadă "elefantul din sufragerie". Ceea ce s-a petrecut a fost că oamenii de pe planetă care produc bunuri reale în lumea reală, au refuzat să mai plătească "omagiu" bestiei financiare compusă din Wall Street, City of London, Vatican şi Washington DC.

De mii de ani folclorul occidental descrie cum unii oameni îşi "vând sufletul" diavolului şi apoi imediat devin foarte bogaţi în bunuri materiale. Cu toate aceastea, astăzi putem descoperi această inteligenţă artificială ce rezidă în calculatoarele Consiliului Rezervei Federale (FED), ale Băncii Reglementărilor Internaţionale (BIS), şi a altor instituţii financiare care folosesc sistemul virtual de a creea bani din nimic.

Poveştile milioanelor de tone de aur care se află depozitate undeva în caverne imense de zeci de kilometri pot fi adevărate, dar până în acest moment, nu s-a dat de urma acestor cantităţi imense de aur.

Exemplul elocvent este cel dat de Lordul Blackheath care a depus o mărturie publică în Camera Lorzilor din Marea Britanie, pe 12 februarie 2012:

"Stabilirea adevărului în legătură cu această bucată de hârtie pe care o am aici se poate face simplu, cu doar două apeluri telefonice, unul la dl. Geithner şi unul la dl. Greenspan, pentru că amândoi trăiesc şi sunt bine-mersi. Ei pot confirmă dacă au semnat această hârtie."

"Dl. Riyadi, care a avut acest certificat, a pus la dispoziţia Trezoreriei Americane întreaga cantitate tranzacţionată pentru 15.000 de miliarde USD. Am o scrisoare de la Banca Indoneziei, care mă informează că toată treaba e un pachet de minciuni. Acest domn nu deţine cele 750.000 de tone de aur care ar trebui să garanteze depozitul său; el deţine doar 700 de tone. Această hârtie este pur şi simplu fraudă."

Ceea ce avem aici este cazul clasic de fraudă bancară ce este răspândit pe scară largă pe întreg mapamondul. E ceva foarte simplu: un bancher deschide un seif cu aur şi îl ofera clienţilor dornici să-l cumpere. Apoi el îi va spune clientului care a cumpărat aurul că e mult mai sigur ca aurul să rămână în depozitrele băncii, unde va fi păzit cu străşnicie. În schimb, clientul va primi o hârtie, o chitanţă de depozit. Apoi, acelaşi bancher va vinde din nou acelaşi aur, altui client, în mod similar. Regula de bază acceptată de orice bancă era aceea că atâta timp cât aurul se vinde de doar maxim 10 ori, atunci când ar apare panica iar populaţia s-ar teme pentru aurul ei, banca ar dispune de suficiente cantităţi de aur pentru a-l arăta clienţilor şi a-i asigura astfel că aurul lor nu a dispărut. Acesta este raţionamentul care a stat la baza înfiinţării Băncii Reglementărilor Internaţionale.

Păcăleala s-a perpetuat pe o scară largă prin operaţiunile băncilor centrale occidentale care se foloseau de aurul regilor Asiatici.
Totuşi, dacă ceea ce arată Lordul Blackheath este corect, atunci înseamnă că ei au vândut acelaşi aur de 1.000 de ori!
Acum asiaticii îşi cer aurul înapoi, iar bancherii nu îi mai pot păcăli arătându-le doar o mică cantitate de aur. Aceasta este adevărata cauză a "crizei financiare".
Partea interesantă este că bancherii occidentali au devenit atât de "hipnotizaţi" de propria "creaţie" încât au început să creadă că banii lor de hârtie au valoare prin ei înşişi!

Trebuie spus că unele valute (cum este dolarul Canadian) au o valoare certă pentru că totuşi sunt garantate de anumite resurse naturale. Este şi cazul Japoniei şi a altor state. Cu toate acestea, Statele Unite şi Europa trăiesc numai datorită împrumuturilor de timp din viitor, şi plănuiau declanşarea unui război mondial pentru a distrage atenţia de la datoriile pe care le au.
În acelaşi timp, ei şi-au "îndobitocit" populaţiile prin drogarea lor cu chimicale pentru a-i determina să muncească ca sclavi, şi astfel să-i deposedeze de bani ca să aibă ce să le dea asiaticilor care-şi cereau valorile înapoi.

De aceea, conform unui membru al familiei Rockefeller, în 1934 atunci când Corporaţia Statele Unite ale Americii a devenit falimentară, au garantat cu munca viitoare a sclavilor cetăţeni americani. Astfel că, de atunci, fiecare american are asociat un număr de "asistenţă socială" ce valorează 300.000 USD, şi care reprezintă garanţia muncii lor de sclavi pe care FED o foloseşte atunci când emite certificate de valoare.
În orice caz, manevrele de a evita realitatea şi de a împiedica această construcţie financiară de cărţi de joc să se prăbuşească, a culminat cu crearea programelor de schimburi financiare virtuale, pe calculator. Din moment ce aceste programe sunt concepute ca să "facă" bani, ele chiar asta fac, creează bani din nimic. Ele nu pot funcţiona decât în acest mod pentru că aşa au fost concepute.

De aceea aşa a început crearea de miliarde de miliarde de dolari, sume astronomice ce nu se bazează deloc pe realitate din moment ce Produsul Brut la nivel de planetă este de numai 75.000 de miliarde USD anual.
Se pare că aceste programe au devenit cumva independente, autonome, şi au un fel de instinct de conservare propriu.

Iată un citat dintr-un articol publicat anterior:

"Luni, 8 august 2011, indicele de tranzacţionare Standard & Poor a scăzut cu un procent satanic de 6,66 % în timp ce indicele Dow Jones a scăzut cu 5,55 %. În timpul şocului prăbuşirii băncii Lehman din 29 septembrie 2008, indicele Dow Jones a scăzut cu 777 USD (arătând că e de fapt un fel de joc de noroc), în timp ce indicele S & P a scăzut cu 8,8 % (un număr norocos asiatic). În prezent se desfăşoară un adevărat război financiar." Astăzi este clar că a fost vorba de un război financiar dus pe tărâmul calculatoarelor.

În orice caz, realitatea va triunfa ca întotdeauna, pentru că virtualul nu poate exista fără o bază reală. Acesta este motivul pentru care asiaticii şi alţi oameni care deţin valori concrete (aur, argint, etc) câştigă acest război financiar.

Pentru încetarea acestui război financiar, asiaticii nu cer în schimb decât încetarea fraudei de proporţii planetare.
de Benjamin Fulford, 18 iunie 2012

15 iunie 2012:
Astăzi, 15 iunie 2012, 12 guvernatori de bănci centrale, miniştri de Finanţe şi oficiali guvernamentali se reunesc la Bucureşti. Şedinţele au loc cu uşile închise, niciun fel de detalii nu sunt disponibile public, nici pentru mass-media oficială. Această perioadă coincide cu intervalul de timp anunţat de Drake şi Fulford pentru finalizarea negocierilor cu reprezentanţii Cabalei satanice. Se pare că într-adevăr va exista un anunţ oficial, public, la finalul acestor negocieri.

14 iunie 2012:
Banca Mondială a aprobat un nou împrumut de 1 miliard EUR pentru România, conform unui comunicat al Ministerului de Finanţe. Scopul? Pentru evitarea unui colaps financiar în cazul unei "noi" crize... Se pare că situaţia internaţională este pur şi simplu explozivă!

13 iunie 2012:
Dacă Grecia iese din zona euro, atunci Uniunea Europeană va suspenda acordul Schengen şi va plafona extragerile de bani din bancomate, scrie ziarul Irish Times, menţionând că în ultimele săptămâni au avut loc mai multe video-conferinţe între conducătorii europeni în cadrul cărora s-a discutat şi această variantă, care este considerată "cea mai rea". Concluzia? Fulford are dreptate în această privinţă.

Epoca leului

Se împlinesc, în această primăvară, 145 de ani de la apariţia leului românesc. „Adevărul“ deschide seria de articole dedicată banului autohton cu o lecţie de istorie sentimentală.

Leul există ca monedă din 1867. La 19 ianuarie 1881 începea să circule din mână-n mână prima bancnotă românească, cea de 20 de lei. După toate estimările, leul îşi trăieşte acum anii dinaintea morţii, căci la 1 ianuarie 2015 România şi-a propus să treacă la moneda euro.
E suficient să te uiţi la colecţia leilor de la prima apariţie şi până azi pentru a înţelege cum s-a scris istoria în spaţiul românesc. Leii au fost la început precum francii francezilor. Aceeaşi valoare, acelaşi gramaj de aur. Războaiele mondiale i-au transformat, i-au schimonosit, ajungând la un moment dat cea mai mică bancnotă care a existat vreodată în lume (cât un timbru poştal).
Comunismul, care între altele îşi propunea ca ţel suprem o societate fără bani, a avut parte de bancnota cu cea mai mare valoare scriptică din istoria României: cinci milioane de lei. Era inflaţia de după al Doilea Război Mondial. Au urmat „bălceştii" şi „vladimireştii", celebrele bancnote de 100 şi de 25 de lei. Apoi, liberalizarea pieţei a adus o avalanşă de emisiuni monetare. Între 1990 şi 2003, aproape în fiecare an au apărut noi monede şi bancnote. Şi totuşi, mai mult decât oricând, lumea a continuat să se plângă că n-are bani. Mai jos este istoria banilor pe care i-am avut.
De ce-i zice leu?
La mijlocul secolului al XVII-lea, în plin declin politic al Ţării Româneşti şi Moldovei, piaţa monetară e invadată de mai multe monede străine. Cea mai cunoscută a devenit însă talerul olandez (leeuvendaalder), care avea gravat pe una dintre feţe un leu.
„Leii olandezi" au fost folosiţi mai bine de un secol. Popularitatea lor a fost atât de ridicată încât, chiar şi după retragerea din circulaţie, au fost identificaţi în popor cu noţiunea de monedă. Asta a durat cam două veacuri, până când leul primeşte certificat de naştere. La 22 aprilie - 4 mai 1867 apare legea care înfiinţează sistemul monetar românesc. Şi tot atunci apare leul cu subdiviziunile sale în bani, şi nu în parale, ca până atunci. Un leu echivala cu un franc francez. Monedele de 5, 10 şi 20 de lei erau din aur, iar cele de 1 şi 2 lei, precum şi cele de 50 de bani erau din argint. Până la înfiinţarea Monetăriei statului (1870), primele monede au fost bătute la Birmingham şi la Bruxelles.
Carada, el e „tata banilor"!
Eugeniu Carada a fost capul limpede care s-a ocupat de tot ce înseamnă începuturile Băncii Naţionale a României: de la legea de funcţionare (17 - 29 aprilie 1880), până la construcţia clădirii şi fabricarea primelor bancnote. În iulie 1880, de la Paris, el trimitea o epistolă către ţară: „Am proces la demersele necesarii spre a asigura fabricarea hârtiei pentru biletele Băncii Naţionale a României. Cea dintâi şi cea mai importantă lucrare este fabricarea pânzelor, filigranul fiind astăzi aproape singura garantă reală a hârtiei fiduciare (n.r. - cu valoare convenţională)".
De la Paris, Carada s-a întors cu un maldăr de bani. Banii României: 900.000 de bilete de 20 de lei, 300.000 de bilete de 100 de lei şi 25.000 de bilete de 1.000 de lei. Tot Carada a ales culoarea albastră a banilor, efigia împăratului Traian şi personificarea României ca mamă în mijlocul fiilor ei. Toate acestea au fost desenate de pictorul francez Georges Duval, tocmit tot de Carada, acolo, în Franţa.
Eugeniu Carada (1836 - 1910) a fost un scriitor, om politic şi economist român. Pe lângă eforturile de întemeiere a Băncii Naţionale Române, a redactat prima Constituţie românească, în 1866. Carada a fost mason şi membru al Partidului Naţional Liberal. Vreme de 30 de ani a fost slujbaş al BNR, dar nu a acceptat niciodată funcţia supremă, de guvernator.
La începutul secolului al XX-lea, România avea 6,5 milioane de locuitori. O societate polarizată în care banii se învârteau aproape exclusiv în marile oraşe. Ziarele epocii dezvăluie un mediu citadin consumerist şi mercantil. Săpunuri, pudre, soluţii-minune împotriva căderii părului inundau paginile ziarelor.
Primul Război Mondial va curma avântul capitalist. Leul cade în mâinile armatelor germane, odată cu Bucureştiul, la 6 decembrie 1916. Între 1917 şi 1918, nemţii tipăresc lei printr-o bancă cu capital german: Banca Generală Română. Refugiat la Iaşi cu întreg Guvernul, Ministerul de Finanţe emite la 1917 cea mai mică bancnotă din lume, recunoscută ca atare şi de Cartea Recordurilor: bancnota de 10 bani, cu efigia Regelui Ferdinand. Are dimensiunile de 27,5 X 38 de milimetri, ceea ce înseamnă că este cât un timbru poştal.
După Marea Unire au fost unificate monedele româneşti şi cele străine, care circulaseră în noile teritorii româneşti (corona austro-ungară în Transilvania, rubla Romanov în Basarabia şi Lvovul în Bucovina). S-a făcut şi paritatea cu leul german care a circulat în perioada ocupaţiei germane.
Toate astea, dar mai ales pierderile din timpul Primului Război Mondial au făcut ca leul să scadă mult comparativ cu francul francez: în 1920, francul şi leul nu mai erau la paritate. Moneda franceză echivala cu 2,5 lei. În 1922, preţurile crescuseră de 22 de ori faţă de nivelul la care erau în 1916.
Anii '30 au fost ani negri pentru leu, totul culminând cu marea criză financiară. Crahul bursier de la New York (29 octombrie 1929) s-a repercutat şi asupra leului. Am avut falimente răsunătoare: Banca Generală a Ţării Româneşti, Banca Marmorosch Blank & Co, sau Banca Berkovitz. Populaţia activă a României a fost afectată direct prin reduceri salariale succesive: 10-23% în 1930, 15% în 1932, 10% în 1933.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost retrase de pe piaţă monedele de nichel pentru a fi utilizate în industria de armament. Au fost înlocuite cu monede de zinc. Iar pe parcursul războiului leul a intrat într-un nou proces de devalorizare. Sfârşitul anilor '40 sunt cei mai grei din istoria leului. Inflaţia galopează ca pe Hipodromul de la Ploieşti.
La 1947 este emisă bancnota cu cea mai mare valoare scriptică din istoria Băncii Naţionale a României: cinci milioane de lei. Pe acest fond, în 1952 apare o nouă lege monetară şi banii îşi schimbă din nou înfăţişarea, iar un 1 leu nou este calculat la 20 de lei vechi. Apar pe bancnote muncitorii, ţăranii şi personajele istorice care conveneau doctrinei comuniste: revoluţionarii avant la lettre Tudor Vladimirescu (25 de lei) şi Nicolae Bălcescu (100 de lei). Pe revers: triumful industrializării şi mecanizarea agriculturii.
Sistemul economiei de piaţă este aspru criticat în tratate de economie şi ironizat în „opere" literare. Până în 1989, banii stagnează. În 1966 BNR umblă la designul banilor şi îl introduce pe Alexandru Ioan Cuza pe „hârtia" de 50 de lei.
Între 1990 şi 2003 se emit aproape an de an noi monede şi bancnote. „Hârtiile" pornesc de la 200 de lei (emisie 1992, cu chipul lui Grigore Antipa) şi ajung la 1.000.000 de lei (emisie 2003, cu chipul lui Ioan Luca Caragiale).
În 1999, România devine prima ţară din Europa care emite bani pe suport de plastic (polimer). Au fost acele bancnote speciale de 2.000 de lei, emise cu ocazia eclipsei totale de soare. Până azi, România e singura ţară de pe Bătrânul Continent care foloseşte bani din plastic. Asemenea bancnote se mai pot întâlni în Asia şi Australia.
"Bancnota de plastic are multe avantaje: este mult mai greu de falsificat decât bancnota de hârtie şi se deteriorează mai greu. După introducerea bancnotelor de plastic, România nu a înregistrat falsuri profesioniste.''
Mugur Şteţ purtătorul de cuvânt al BNR
sursa
http://www.adevarul.ro/actualitate/Povesti_vesele_si_triste_din_epoca_leului_0_628137475.html#.TxNsYP81zQ4.blogger

“Cumpărați arme şi mâncare şi fugiți în munți!”

Nu eu zic asta. Ci economistul sef al UBS, cea mai mare banca elvețiana. In ultimul sau raport către conducerea băncii, Larry Hatheway scrie ca sfârșitul zonei euro va avea va rezultat “sfârșitul lumii” si scăderi cu 20% a PIB-ului pentru state creditoare (ca Germania) si cu 40% pentru datornici (ca Grecia sau România).

La fel spune si Jim Reid, credit strategist la Deutsche Bank: dacă Angela Merkel nu va permite Băncii Centrale Europene să împrumute tarile in situație de faliment, atunci singurul sfat de investiții pe care îl poate da este să săpați o groapă în pământ și să vă ascundeți.

Iar Angela Merkel nu a permis noi împrumuturi. Si de ce ar fi permis? Ce ar fi rezolvat încă un împrumut?

Politicienii actuali si economiștii lor, au fost crescuți in ideea socialista ca “consumul creste economia”. O prostie, desigur: depinde ce fel de consum! Si ce fel de economie! Pe banii cui? Daca patronii ajung sa vândă pe bani luați cu forța tot de la ei, prin taxe aberante, înseamnă ca-si dau marfa pe gratis!

Adică in mintea socialiștilor, un patron ar trebui sa fie fericit ca i sa permite sa muncească pe degeaba, in beneficiul “poporului suveran”! Pai ce fel de “economie” mai e si aia? Cine mai e prost sa muncească? Cine mai e prost sa investească? Cum credeați ca va rezista o asemenea economie?

Dar cu socialiștii n-are rost sa discuți: in aceste momente, ei dispar ca dinozaurii. Politicieni, economiști, ziariști de stânga: toți vor sfârși la fel. Criza, de fapt, nu e nici o criza: e doar moartea sistemului socialist global si revenirea la normal, la competiția libera. Statul bunăstării pentru toți se duce dracului – unde era locul lui de la bun început.

Socialismul a creat efectiv o noua specie de oameni: mai puțin inteligenta, mai puțin energica, mai puțin adaptabila. O specie inferioara. Care nu avea cum sa supraviețuiască. Deci ce rost are sa convingi niște morți? E ineficient si neprofitabil.

Iar eficienta si profitul sunt singurele legi, de azi înainte. Restul – e tăcere!

P.S.

Traian Basescu a declarat adineauri oficial ca România nu va da nici un ban FMI-ului (lucru cu care sunt de acord).

Dar in cazul asta, nici FMI-ul nu va mai da României banii ăia “de urgență”, de care zicea ieri Lucian Croitoru ca avem nevoie în maximum 4 luni.

Si fără banii ăia, s-a terminat: și cu pensiile și cu salariile. THE END.

sursa

http://capitalismpepaine.wordpress.com/2011/12/09/dezastru-la-bruxelles-operatia-a-reusit-pacientul-e-mort/

Potrivit Mediafax, unii analişti susţin chiar că destrămarea zonei euro va avea efecte devastatoare asupra economiei mondiale şi ar arunca lumea în haos.

Într-un raport publicat cu două zile înainte de summitul de vineri, un important analist al băncii elveţiene UBS avertizează că orice soluţie care nu rezolvă criza zonei euro ar fi o catastrofă.

Dacă zona euro dispare, analistul sfătuieşte pe toată lumea să îşi bage banii în metale preţioase, dar şi în conserve şi arme de calibru mic. Adică exact acele lucruri de care ai nevoie în caz de foamete sau război. Sau ambele!

Pe de altă parte, există comentatori care consideră că scenariile tot mai sumbre lansate de analiştii băncilor internaţionale, ca şi ameninţarea agenţiei Standard&Poor's cu retrogradarea ratingului statelor din zona euro nu reprezintă decât presiuni asupra liderilor ţărilor europene pentru ca aceştia să accepte propunerile Germaniei şi Franţei, cele două puteri care conduc tratativele din această săptămână.

surse

http://www.business-forum.ro/business/financiar/37863-cumprai-aur-mancare-i-arme.html

http://stiridinziare.ro/lumea-in-pragul-haosului-investiti-in-aur-mancare-si-arme/

http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/sfat-de-la-o-banca-elvetiana-cumparati-aur-mancare-si-arme-157773.html

Băncile îşi pregătesc planurile de urgenţă în eventualitatea prăbuşirii euro

Bancherii se pregătesc pentru ce e mai rău. Unele dintre cele mai mari bănci mondiale lucrează deja la planuri B în eventualitatea prăbuşirii zonei euro. Scenariile acestora vin după ce în ultimele zile au existat tot mai mult declaraţii referitoare la un default european. Cotidianul american scrie că băncile pregătesc un plan de urgenţă în eventualitatea prăbuşirii euro. În timp ce liderii europeni susţin că nu este încă nevoie să se pregătească un plan B, unele dintre cele mai mari bănci mondiale şi autorităţile de supraveghere ale acestora pregătesc un astfel de plan.
''Nu trebuie să ignorăm perspectiva unei ieşiri dezordonate a unor ţări din zona euro'', a declarat Andrew Bailey, funcţionar în cadrul Autorităţii Serviciilor Financiare din Marea Britanie.
Potrivit editorialului din New York Times, bănci precum Merrill Lynch, Barclays Capital şi Nomura au lansat o cascadă de rapoarte în această săptămână, care examinează posibilitatea unui colaps al zonei euro.
'Criza financiară din zona euro a intrat într-o etapă mult mai periculoasă', au scris vineri analiştii de la Nomura. 'Dacă Banca Centrală Europeană nu intervine pentru a ajuta acolo unde politicienii au eşuat, un colaps al euro pare pentru moment mai probabil decât posibil', a declarat banca.
Principalele instituţii financiare britanice, precum Royal Bank of Scotland, pregătesc planuri de urgenţă în cazul în care ceea ce este de negândit devine o realitate, au indicat autorităţile de supraveghere joi, se mai arată în editorialul cotidianului american.
Autorităţile americane au recomandat unor bănci americane precum Citigroup să-şi reducă expunerea la zona euro. În Asia, autorităţile din Hong Kong şi-au intensificat monitorizarea expunerii băncilor străine şi naţionale în lumina crizei europene.
Cu toate acestea, băncile din ţările mari din zona euro care au fost recent contaminate de criză nu par să fie atât de agitate. Băncile din Franţa şi Italia nu elaborează planuri de rezervă, afirmă bancherii, pentru simplul motiv că au ajuns la concluzia că este imposibil ca euro să se prăbuşească. Deşi bănci cum ar fi BNP Paribas, Societe Generale, UniCredit au descărcat recent zeci de miliarde de euro datorie suverană europeană, opinia este că există puţine motive să se facă mai mult.
Liderii europeni s-au declarat în această săptămână mai hotărâţi ca oricând să menţină moneda unică în viaţă, mai ales în perspectiva alegerilor celor mai importante, în Franţa în 2012 şi în Germania în 2013.
Editorialul menţioneză în concluzie declaraţiile cancelarului german Angela Merkel, care a afirmat că îşi va dubla eforturile pentru a împinge UE spre o mai mare unitate fiscală şi politică.

Sursa: Agerpres
sursa
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/new-york-times-bancile-isi-pregatesc-planurile-de-urgenta-in-eventualitatea-prabusirii-eur.html

Potrivit unui studiu realizat de ING Bank şi publicat de The World, dispariţia a zonei euro în 2011 ar avea ca rezultat creşterea şomajului şi o recesiune fără precedent pentru toate ţările, inclusiv Franţa şi Germania, scrie La Tribune.
Şi dacă zona euro ar imploda? Acest scenariu sinistru creat de unii eurosceptici ar putea avea consecinţe dramatice pentru naţiunile care folosesc moneda euro, potrivit studiului realizat de ING. Experţii băncii olandeze au evaluat posibilele consecinţe economice ale ieşirii Greciei din zona euro sau la o dispariţie completă a zonei euro.
Pentru greci, ambele scenarii ar duce la un dezastru: creşterea numărului de solicitanţi de locuri de muncă cu o rată a şomajului de cel puţin 18,5% şi recesiune fără precedent (-7,6% în cazul în care ţara ar reveni la drahme şi -9.1%, în cazul în care întreaga zona euro ar exploda).
Consecinţele ar fi la fel de dramatice pentru alte ţări din zona euro care se luptă să-şi refinanţeze pieţele. În cazul în care euro ar dispărea, Spania, Irlanda, Portugalia şi Italia s-ar confrunta în 2011 cu o recesiune care corespunde unei scăderi economice de cel puţin 6% din PIB.
Pentru Franţa, situaţia ar fi ceva mai bună. În timp ce ING se aşteaptă la o creştere a PIB de 1,9% în 2011, în cazul în care zona euro rămâne nemodificată, plecarea Greciei ar însemna o pierdere de 1,2 puncte procentuale iar ruperea zonei euro ar arunca ţara într-o recesiune (-4%), care ar avea consecinţe grave asupra locurilor de muncă. ING estimează că, în acest caz, rata şomajului în Franţa s-ar ridica la 13,5%.
Chiar şi Germania va avea de pierdut, nu numai că ar trebui să reintroducă marca, dar ar lăsa Grecia fără ajutor. Dacă acest scenariu s-ar realiza, creşterea nu ar ajunge la mai mult de 1,9%, iar şomajul va creşte din nou, cu o rată de 8,4%.
sursa
http://www.cotidianul.ro/Ce-s-ar-intampla-daca-zona-euro-ar-imploda-132165/