TRÃIASCÃ REGELE!

DE 10 MAI, SÃ NE BUCURÃM: 

"TRÃIASCÃ REGELE!"

Anul acesta se împlinesc 149 de ani de la începerea domniei lui Carol I 

- pe data de 10 mai 1866 

- si 69 de ani de la ultima sărbătorire a acestei zile 

- ca ziua natională a României - de 10 mai 1946.

IMNUL ROMÂNIEI: ''TRÃIASCÃ REGELE'' (1884-1948)

                                                                                                            Muzica: Eduard Hübsch
                                                                                                         Versurile: Vasile Alecsandri

Trăiască Regele

În pace și onor

De țară iubitor

Și-apărător de țară.

Fie Domn, glorios,

Fie peste noi,

Fie-n veci, norocos,

În război, război.

O! Doamne Sfinte,

Ceresc părinte,

Susține cu a Ta mână

Coroana Română!

Trăiască Patria

Cât soarele ceresc,

Rai vesel pământesc

Cu mare, falnic nume.

Fie-n veci, el ferit,

De nevoi, nevoi.

Fie-n veci, locuit,

De eroi, eroi.

O! Doamne Sfinte,

Ceresc Părinte,

Întinde a Ta mână

Pe Țara Română!

Variantă corală:

Vin Floriile cu Soare Şi Soarele cu Florii

„Primăvara-ncântătoare
Scoală iarba pe câmpii.
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii“

Praznic împărătesc, sărbătorit cu o săptămână înaintea Sfintelor Paşti în toată Biserica Creştină, Floriile nu înseamnă numai ramuri de salcie şi măslin. Mulţimile l-au întâmpinat pe Iisus cu ramuri de finic şi măslin la intrarea triumfală în Ierusalim dintr-un prinos de bucurie, ca un semn al biruinţei împotriva morţii înfăptuite prin învierea lui Lazăr. An de an, acest semn al prea-plinului biruinţei prevesteşte Paştele, înnoieşte sufletul, netezeşte cărările dintre oameni, dezvăluie bunătatea şi dărnicia din noi.

Sâmbăta, în toate bisericile ortodoxe, credincioşii poartă în mâini ramuri de salcie sau mâţişori care au fost sfinţite la slujba de dimineaţă, simbolizându-i pe locuitorii Ierusalimului care l-au primit cu bucurie pe Mântuitor. Începând din seara Duminicii de Florii, intrăm în săptămâna Sfânta a Patimilor care va culmina cu Sfânta zi de Joi, când a avut loc Cina cea de taină, şi cu Vinerea Mare, când a fost răstignit Iisus.

„Floriile“ reprezintă termenul popular al sărbătorii, amintind de o veche serbare romană de la începutul primăverii – „Floralia“. După slujba de dimineaţă de la biserică, ramurile sfinţite şi binecuvântate de salcie sunt aduse acasă şi se ating cu ele copiii, ca să crească mari şi frumoşi. Sunt păstrate la icoane, la porţi, la grinda casei, pe morminte sau puse într-un loc curat, fiind folosite în decursul anului în gospodărie. Alteori, crenguţele de salcie sfinţite se plantează undeva în grădină. Se spune că ele vindecă animalele bolnave sau aduc o recoltă mai bogată. Cele puse la icoană se păstrează tot anul şi se folosesc ca leac împotriva relelor care ar putea lovi casa şi familia.

În plus, de Florii işi sărbătoresc ziua onomastică toti cei care la botez, au primit nume de flori.

Sâmbăta dinaintea Floriilor este dedicată comemorării morţilor. Ziua aceasta este numită şi Moşii de Florii sau Lazărul, obişnuindu-se ca femeile să facă „plăcinte lui Lazăr“ şi să le dea de pomană. La sate, femeile nu torc deloc, pentru ca nu cumva morţii, care aşteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ, să se îmbăieze. Despre Lazăr circulă mai multe legende, fiecare regiune având specificul ei. În una dintre acestea, Lazăr moare după ce a poftit la nişte plăcinte pe care mama lui nu a putut să le facă, pentru că torcea.

La sate, pe vremuri, se practicau de Florii câteva obiceiuri păgâne. La miezul nopţii dinspre Florii, fetele fierbeau apa cu busuioc şi cu fire de la ciucurii unei năframe furate de la înmormântarea unei fete mari. În Duminica de Florii, ele se spălau cu această apă pe cap, aruncând-o apoi la rădăcina unui pom fructifer, sperând că în acest fel să le crească părul frumos şi bogat. În alte locuri, oamenii nu se spală pe cap în această zi tocmai ca să nu încărunţească la fel ca pomii în floare. Se crede că cel care înghite trei mâţişori întregi in ziua de Florii nu va suferi tot anul de dureri de gât. Tot la sate exista credinţa potrivit căreia dacă aprinzi mâţişori şi afumi casa cu ei când este furtună, căminul va fi ferit de fulgere. În ziua de Florii nu se lucrează, iar în toate casele de la sate se coc pâini din făină de grâu împletite şi ornate cu cruci, care se dau de pomană la săraci.

Se spune că aşa cum va fi vremea de Florii, aşa va fi şi de Pasti.

În unele sate din Ialomiţa se mai păstrează încă obiceiul de a colinda de Florii. În Sâmbăta Floriilor copiii colindă cu crenguţe de salcie sfinţite la biserică de preotul satului, apoi merg la fiecare casă, cântă şi urează de bine şi sănătate. Glasuri curate de copii povestesc peste vremuri despre Iisus. Cel primit cu slavă şi ramuri de măslin şi finic în Ierusalim de aceleaşi mulţimi care peste o săptămână aveau să-l răstignească. Ca de fiecare dată când vin colindătorii gazdele primesc copii cu drag. Îi ascultă şi îşi împodobesc împreună casa cu salcie sfinţită, se bucură şi speră. 

Speră şi spun cu credinţă: „Vă aşteptăm şi la anul!“. 

Aşa cum îşi amintesc bătrânii satului, plata pentru colindători erau ouăle albe, nefierte. Tocmai bune pentru pregătitul Sfintelor Paşti.

 sursa

http://www.traditieialomita.ro/obiceiuri/cu-data-mobila/floriile/

Legenda Martisorului

Legenda Martisorului
written by Marinica Sonica |



Una din legendele simbolului primaverii ne spune ca odata soarele a coborat pe pamant, luand chipul unui tanar, pentru a participa la o hora dintr-un sat. Zmeul cel rau, vazand ca a luat chipul unui tanar, l-a rapit si l-a inchis intr-o temnita, provocand suferinta intregii naturi. Se spune ca raurile au incetat sa mai curga, pasarile nu mai cantau... pana nici copii nu mai radeau.

Nimeni nu stia ce sa faca pana cand, un tanar voinic s-a hotarat sa il infrunte pe zmeu si sa elibereze soarele. Acesta a pornit la drum, avand puterea multora dintre pamanteni. Calatoria tanarului a durat 3 anotimpuri: vara, toamna si iarna. Spre sfarsitul ierni, acesta a gasit castelul zmeului si s-au luptat zile intregi pana cand zmeul a fost doborat.
Slabit si grav ranit, tanarul a reusit sa ajunga pana la temnita soarelui, l-a eliberat, dupa care a murit, sangele acestuia curgand pe zapada alba. Soarele a urcat pe cer si a vestit venirea primarii, umpland de fericire inimile pamantenilor.
De atunci, tinerii impletesc doi ciucurasi, unul alb si unul rosu, oferindu-i fetelor pe care le iubesc sau celor apropiati. Rosul semnifica dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sangelui tanaralui voinic. Albul simbolizeaza sanatatea si puritatea ghiocelului, prima floare a primaverii.

O alta legenda a martisorului ne spune ca intr-una din zile, umbland cu oile pe munti, baba Dochia a gasit o para pe care a legat-o cu un fir de ata. Toate acestea s-au intamplat intr-o zi de 1 Martie, de atunci extinzandu-se obiceiul.

Descoperiri arheologice

Trecand de la legende la lumea de basm la cea reala, descoperirile arheologice arata ca se celebra prima zi a primaverii inca de acum 8000 de ani, pe vremea dacilor simbolurile primaverii fiind confectionate din timpul iernii, urmand sa se poarte dupa ziua de 1 Martie. Pe atunci martisoarele erau fie niste pietricele colorate in alb si rosu insirate pe o ata fie o moneda (sau mai multe) legate cu fire subtiri de lana albe si negre (in unele locuri alb cu rosu). Dacii credeau ca martisoarele aduceau si le purtau pana cand infloreau copacii.

In zilele noastre...

In zilele noastre, banutul purtator de noroc al dacilor aproape ca a disparut, el fiind inlocuit cu diferite personaje din lumea desenelor animate, cu animalute din plastic sau din sticla, inimioare , fete zambitoare, pietricele frumos colorate sau orice poate atrage un cumparator grabit sau in pana de idei. Astazi, ziua de 1 Martie e o adevarata comoara pentru comerciantii ambulanti care iti iau ochii cu fel si fel de “martisoare”, fara a cunoaste insa adevaratul legenda traditionalului martisor.

Ziua de 1 Martie are o bogata incarcatura comerciala, incarcatura ca o depaseste de multe ori pe cea traditionala.

Dar... trecand peste partea comerciala, putem spune ca in zilele noastre, obiceiul este ca orice femeie (doamna sau domnisoara) sa primeasca un martisor. Orice barbat care se respecta ofera sefei, colegei sau persoanei iubite un martisor, reprezentantele sexului frumos mandrindu-se in aceasta zi cu martisoarele primite.

Traditia spune ca martisorul se poarta pana in momentul in care infloresc trandafirii sau visinii. Atunci firul rosu se pune pe un trandafir sau pe o ramura a unui visin. In alte regiuni, martisorul se poarta atat cat dureaza zilele Babelor sau pana la Florii, cand se scoate si se agata de crengile unui copac. Se crede ca, daca pomul va rodi, omul va avea noroc. Atunci cand martisorul este aruncat dupa o pasare, purtatorul va fi usor precum pasarea.

Poetul George Cosbuc, intr-un studiu dedicat martisorului afirma: ” scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, mai intai frumusete ca a lui, apoi veselie si sanatate, cinste, iubire si curatie de suflet… Taranii pun copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca.”

Cu banul de la snur se cumparau vin rosu, paine si cas proaspat pentru ca purtatorii simbolului de primavara sa aiba fata alba precum casul si rumena precum vinul rosul.

Despre istoricul martisorului, Tudor Arghezi afirma in volumul “Cu bastonul prin Bucuresti”: “…La inceput, atunci cand va fi fost acest inceput, martisorul nu era martisor si poate ca nici nu se chema, dar fetele si nevestele, care tineau la nevinovatia obrazului inca inainte de acest inceput, au bagat de seama ca vantul de primavara le pateaza pielea si nu era nici un leac. Carturaresele de pe vremuri, dupa care au venit carturarii, facand “farmece” si facand si de dragoste, au invatat fetele cu pistrui sa-si incinga grumazul cu un fir de matase rasucit. Firul a fost atat de bun incat toate cucoanele din mahala si centru ieseau in martie cu firul la gat.

…Vantul usurel de martie, care impestrita pleoapele, nasul si barbia, se numea martisor si, ca sa fie luat raul in pripa, snurul de matase era pus la zintii de mart. Daca mai spunem ca firul era si rosu, intelegem ca el ferea si de vant, dar si de deochi.”
http://voice.talkfusion.com/blog/1436/Legenda-artisorului#.VPIYYmsGLBU.google_plusone_share

Sfântul Valentin

Începuturile Sfântului Valentin

În ciuda eforturilor pe care îndrăgostiţii le fac pentru a arăta cât mai bine de Valentine's Day, pentru a-şi impresiona partenerii cu cele mai potrivite cadouri şi pentru a face cele mai romantice gesturi, puţini sunt cei care ştiu adevărul puţin macabru al acestui obicei. Şi mai puţini sunt cei care ştiu că îl pot vizita pe Sfântul Valentin, patronul iubirii pe care îl celebrează pe 14 februarie, şi că pentru români Valentine's Day este o sărbătoare fără sărbătorit.

Foto:Octav Ganea/Mediafax Foto

Romano-catolicii au fost cei care au început să prăznuiască pe 14 februarie pe Sfântul Valentin, dar nu unul singur, ci trei. Sărbărtoarea este atribuită astfel mai multor martiri pe lume Valentin. Primul dintre aceştia, cel mai cunoscut şi cel asociat în principal cu data de 14 februarie, a fost un preot care slujea în Roma în perioada domniei Împăratului Claudius II, supranumit "Claudius cel Crud".

Împăratul avea nevoie de cât mai mulţi soldaţi în armata sa şi credea că bărbaţii romani evitau să urmeze calea acesteia pentru că erau prea ataşaţi de soţiile lor şi se temeau pentru soarta lor în cazul în care îşi pierdeau viaţa în luptă. Pentru a se asigura că tinerii nu vor avea o astfel de mentalitate, Claudius cel Crud a interzis nunţile.

Foto: Wikipedia

Preotul Valentin l-a sfitat însă şi a continuat să oficieze, în secret, căsătorii între tineri îndrăgostiţi. El a fost prins însă şi încarcerat. În cele din urmă, acesta a fost bătut cu nuiele şi cu pietre, iar apoi executat prin decapitare în anul 269. Două legende vorbesc despre ultimele momente ale vieţii acestui martir. Prima dintre acestea spune că preotul i-a lăsat un bilet fiicei unuia dintre judecătorii care urmau să îi dicteze soarta şi l-a semnat "De la Valentinul tău", expresie preluată şi folosită în zilele noastre în felicitările pe care îndrăgostiţii şi le dau (forma "From Your Valentine" din limba engleză a fost extensiv popularizată). O altă legendă spune că fiica judecătorului era oarbă şi că preotul a făcut un miracol înainte să fie ucis, respectiv că a făcut-o să vadă din nou prin puterea rugăciunii sale.

După mai bine de 200 de ani de la moartea sa, preotul a fost considerat martir, iar Papa Gelasius a hotărât sărbătorirea acestuia pe data de 14 februarie, înlocuind astfel Lupercalia, o sărbătoare păgână a iubirii.

Moaştele Sfântului Valentin sunt păstrate în mai multe lăcaşuri de cult. Craniul încununat cu flori al martirului este expus în Bazilica Sf. Maria din Roma, în timp ce alte moaşte au ajuns la o biserică din Dublin.

Foto: Atlas Obscura

Al doilea martir cu numele de Valentin sărbătorit în aceeaşi zi este Valentin din Terni, un fost episcop devenit ucis în vremea Împăratului Aurelian. Moaştele sale sunt depuse la o bazilică din Terni, Italia. Catolicii vorbesc însă şi de un al treilea Valentin sărbătorit pe 14 februarie. Se cunosc puţine detalii despre viaţa acestuia, în afară de faptul că el ar fi murit în Africa. Capul său este expus şi astăzi într-o biserică din Winchester.

Jack Valentine, un Moş Crăciun al dragostei

Britanicii au fost cei care au transformat vechea sărbătoare într-un prilej de manifestare a dragostei. Ei îşi trimiteau felicitări şi dăruiau flori şi ciocolată.

Foto: letstalk24.co.uk

În perioada victoriană, cei din Norfolk, regiune din estul Angliei, au pus bazele unei tradiţii speciale care se păstrează şi astăzi. Este vorba despre Jack Valentine, un Moş Crăciun al dragostei care lăsa, pe ascuns, cadouri îndrăgostiţilor şi copiilor.

Nu se cunoaşte cu exactitate cum a apărut Jack Valentine, dar acesta continuă se se bucure de popularitate în rândul locuitorilor din acest comitat.

Sărbătoarea de Valentine's Day este pentru români una fără sărbătorit. În calendarul ortodox, pe data de 14 februarie nu este celebrat Sfântul Valentin, ci Sfântul Cuvios Auxenţiu, Maron şi Avraam, Sfântul Filimon şi Episcopul Gazei.

Pentru ortodocşi, Sfântul Ierarh Mucenic Valentin, episcopul Umbriei, este Valentin din Terni pentru romano-catolicilor. El este pomenit însă vara, pe 30 iunie, nu la începutul anului. Acesta a fost încarcerat, torturat şi decapitat, iar o parte din moaştele sale se găsesc şi la Biserica Delea-Nouă Calist din Capitală.

Foto: crestinortodox.ro

sursa

http://www.descopera.ro/descopera-istoria-amorului/13812795-valentines-day-inceputul-macabru-al-unui-obicei-romantic

Mos Nicolae !!!

Mos Nicolae este o personificare la varsta senectutii, a timpului imbatranit care a preluat din Calendarul crestin numele si data de celebrare ale Sfantului Nicolae (6 decembrie), personaj real (episcop din Myra, mort probabil in anul 342), aparator al dreptei credinte in Iisus. 
In traditiile romanesti Mos Nicolae are atributii straine de statutul sau ierarhic: apare pe un cal alb, aluzie la prima zapada care cade la inceputul iernii, pazeste Soarele care incearca sa se strecoare pe langa el spre taramurile de miazanoapte pentru a lasa lumea fara lumina si caldura, este iscoada lui Dumnezeu pe langa Drac, ajuta vaduvele, orfanii si fetele sarace la maritat, este stapanul apelor si salveaza de la inec corabierii, apara soldatii pe timp de  razboi, motiv pentru care este invocat in timpul luptelor. 
In noptile marilor sarbatori, cand se deschide cerul pentru o clipa, oamenii pot sa-l vada stand la Masa Imparateasca in dreapta lui Dumnezeu. Mos Nicolae imparte astazi, asemanator lui Mos Craciun, daruri celor mici. Mai veche este insa traditia pedepsirii copiilor neascultatori cu nuielusa lasata in incaltarile lor in noaptea de 5/6 decembrie. 
Ca sfant, Mos Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decat cu recompensele. Conform traditiei crestine, el pedepsea pe cei care se abateau de la dreapta credinta lovindu-i cu nuiaua peste maini. Ziua de 6 decembrie incheie ciclul de sarbatori si practici magice, dedicate in special lupilor si spiritelor mortilor-strigoi, inceput la mijlocul lunii Noiembrie (Filipii de Toamna, Filipul cel Schiop, Ovidenia, Lasatul Secului de Craciun, Noaptea Strigoilor si Santandrei) si incheiat la inceputul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Mos Andrei), specific unui stravechi inceput de an autohton, probabil Anul Nou dacic.
Sannicoara reproduce un vechi nume propriu, gr. Nikolaos, folosit in Grecia antica cu multe secole inaintea erei noastre. "Nikolaos se incadreaza intr-o bogata familie de compuse al caror prim element este nik- (verbul nikao - "a invinge", substantivul nike- "victorie"), semnificatia acestuia explicand in buna masura favoarea de care se bucura numele si, implicit, frecventa lui in onomastica greaca" (Ionescu c., 1975, p. 219).  

Traditiile populare romanesti par a nu fi straine de semnificatiile stravechi ale numelui grecesc. Sarbatoarea de pe sase decembrie prefigura victoria binelui asupra raului, a luminii asupra intunericului: "la Sf. Nicolae se intoarce noaptea la ziua cu cat se suceste puiu-n gaoace" (Radulescu-Codin, Mihalache, 1909, p. 91), spune o zicala musceleana. Aceleasi simboluri optimiste apare si din legenda ardeleana despre Sannicoara si Santoader, pazitori ai Soarelui, ca si din traditia bucovineana care sustine ca Sannicoara poate fi vazut in noaptea de Anul Nou "in lumina mare, atunci cand cerurile se deschid de trei ori" (Pamfile, 1914, p. 157). 
Legendele si traditiile dedicate lui Sannicoara, in esenta precrestine, vorbesc de puterea sa neobisnuita invocata de soldatii care porneau la lupta, de ajutorul dat, ca stapan al apelor, corabierilor; de sprijinul acordat fetelor sarace la maritat, de grija purtata sufletelor etc. Daca la informatiile etnografice si folclorice de mai sus adaugam contextul favorabil in care este prezentat Sannicoara in colinde, ca si pozitia sa privilegiata in Panteonul romanesc, putem afirma ca acesta a fost un personaj mitologic al carui cult se asemana cu cel al Santoaderului, Sangiorzului, Santiliei si Samedrului. 
Sunt indicii ca unele atributii ale lui Sannicoara au fost preluate, treptat, de sarbatorile vecine: Santandrei si de sarbatorile de iarna.
 
Seara lui Mos Nicolae
In noaptea de 5/6 decembrie se spune ca Mos Nicolae vine la geamuri si vede copiii care dorm si sint cuminti, lasindu-le in ghete dulciuri si alte daruri, insa tot el este acela care-i pedepseste pe cei lenesi si neascultatori.
In dimineata de Sf. Nicolae, copiii cuminti gasesc daruri in ghetute. E un obicei vechi, nu numai la romani, de a face cadouri in aceasta zi.
Spre deosebire de Mos Craciun, Mos Nicolae nu se arata niciodata.
De altfel, povestea darurilor impartite pe furis in aceasta noapte incepe din vechime.