Despre viata de cuplu cu Anatol Basarab

Nici o relatie de cuplu nu va merge daca relatia ta cu tine nu merge.

Fie ca este vorba de un barbat sau de o femeie, fiecare dintre ei se plang la un moment dat de ceva, cu toate ca inceputurile relatiei erau foarte promitatoare.
Care este motivul? Oamenii ajung in relatia de cuplu si nu stiu sa traiasca. Oamenii au nevoie sa fie invavati sa traiasca in cuplu, a trai cu celalalt. Noi am evoluat, valorile au evoluat si s-au modelat si am ajuns intr-o societate in care barbatul habar nu are ce inseamna  o femeie si femeile nu stiu ce este acela un barbat. Si de aici incepe o serie intreaga de probleme si situatii anecdotice uneori dar si foarte dureroase pentru cei implicati in acest joc dintre sexe, in razboiul si relationarea dintre acestea. Aici incepe tragicomedia vietii, descrisa in toata literatura clasica mondiala.
Ne aflam intr-o relatie sau avem o relatie sunt situatii foarte diferite. Cand oamenii pronunta acest cuvant, nici barbatii si nici femeile nu stiu nimic despre a lega o relatie si ca urmare ceea ce se intampla astazi in familii este tragic si foarte dureros.
Pentru ca femeile au pierdut taina relatiei, taina armelor lor feminine, din ce in ce mai mult, incearca sa copieze barbatul, considerand ca acesta este un comportament de succes in societatea moderna. Foarte multe femei cred ca daca isi modeleaza comportamentul, astfel incat acesta sa semene cu cel al barbatului, sa adopte apucaturile barbatilor, inclusiv si cele de fidelitate sexuala, atunci vor avea mai mult succes si vor deveni independente. In cele din urma, comportamentul si conduita lor, inclusiv si cea verbala, chiar ajunge sa semene cu a unui barbat. Acestea devin indeendente intr-atat incat nici un barbat nu le mai doreste, deoarece, de regula, un barbat nu se prea culca cu alt barbat.
Daca vorbim de relatia dintre un el si o ea, in trecut femeile cunoasteau foarte multe lucruri despre taina casniciei. Ele aveau rolul lor foarte bine distribuit atat in societate cat si in cuplu.
Intre timp societatea s-a modificat, dar ca de-a lungul istoriei rolul masculin sau rolul barbatului nu prea s-a schimbat. Ceea ce facea el in trecut face si astazi in mod normal. Cum vana acum milioane de ani, exact la fel, vaneaza si astazi. Numai ca astazi nu vaneaza mamutul ci milionul, nu vaneaza o pozitie in haita ci o pozitie in societate. Cum inainte asculta de masculul Alfa, acum asculta de un lider. Cum inainte, avea un rol bine determinat in haita sau trib, exact la fel si astazi, barbatul isi gaseste sau i se arata locul exact pe care il poate detine in conformitate cu suma tuturor caracteristicilor si calitatilor lui intr-o societate. In viata barbatului, aproape ca nimic nu s-a schimbat. Decat poate metodele de vanatoare, capcanele, strategiile si insasi vanatul. Cu totul diferit insa stau lucrurile in viata femeilor.
Rolul femeilor s-a schimbat. Din aceasta cauza femeile aproape ca nu mai stiu ce au de facut. Au pierdut toate talentele si toate darurile din invataturile mistice si sacre de a stapani si controla un barbat, de a-l hrani si energiza. Si asta s-a intamplat pentru ca pe de o parte societatea le-a impins, iar femeile au acceptat sa iasa din matca lor fireasca, sanatoasa si plina de puteri.
Masculinizarea feminina este direct  proportionala cu efeminarea barbatului. Rolul barbatului nu s-a schimbat, ci doar tipologia lui. Astfel barbatii nu mai sunt nici razboinici, nici vanatori si nici nu ii mai ofera aceeasi protectie si siguranta a traiului pe care o faceau barbatii in trecut fata de femeia lor. Ca urmare totul este un raport cauza efect.
Femeile au incept sa ia locul barbatilor si pentru ca barbatii au inceput cumva sa se schimbe. Nu mai au barbatie, cuvant si onoare. Adica si barbatul si-a pierdut din atributele virilitatii sale si atunci femeia in compensatie si-a marit energia masculina.
Natura nu suporta deloc locurile goale. Astfel daca femeile vin in locul barbatului si ocupa rolurile specifice masculine la randul lor si barbatii ocupa locul femeilor. Asta pentru ca natura si viata insasi functioneaza in echilibru si armonie. Astfel femeia si-a parasit locul ei mistic, laboratorul ei chimic si cedeaza locul barbatului pentru a indeplini sarcinile cuvenite acesteia.
Este bine, insa toate aceste schimbari nu sunt conform legilor naturii si a Universului, unde absolut toate lucrurile sunt in conformitate deplina cu principiul Ying si Yang. Barbatul trebuie sa isi indeplineasca in viata, cuplu si societate, natura lui. El are o natura, guvernata de anumite legi care sunt diferite de ale femeii.
La fel si femeia,  trebuie sa intre in natura ei, sa joace rolul sau si sa nu atenteze sau sa pretinda rolurile masculine. Poate face asta, insa din cate am observat niciodata nu rezulta ceva bun. Nici la barbati care ocupa rolurile feminine si nici la femei care le ocupa pe cele masculine.
Fiecare barbat are in el o parte feminina la fel cum fiecare femeie are in ea o parte masculina. Este bine ca partile feminine din barbati si cele masculine din femeie sa fie dezvoltate in proportie de 25%. In rest, femeia sa fie femeie si barbatul sa fie barbat. Daca lucrurile stau altfel, incepem sa ne confundam intre noi. Intram pe teritorii care nu sunt ale noastre si constatam ca pe acele teritorii nu stim sa ne jucam rolul. De aici apar o serie intreaga de conflicte, chiar interioare care se revarsa asupra celuilalt.
In trecut, femeia avea un rol foarte bine determinat. Ea trebuia, de exemplu sa stea in pestera, sa se ingrijeasca de copii, sa tina focul aprins, sa gateasca si sa faca anumite activitati pe langa locuinta. Barbatul construia casa si femeia se ocupa de amenajarea ei si a vietii in acel loc. Atat in trecut cat si in prezent, barbatul este cel ce construieste forma (casa, bloc, barlog) iar femeia, este cea care da acelei forme un continut – viata – culoare. Femeia este creatoarea conditiilor in care un barbat se va dezvolta si va ajunge cineva. Barbatului nu ii este dat sa construiasca conditii in care o femeie sa se dezvolte, precum nici femeii nu ii este dat sa se dezvolte in conditiile ca si cum create de un barbat.
De cand se ,femeia este educata intr-un stil diferit decat barbatul. Din cauza acestei educatii apar o sumedenie intreaga de probleme. De mica, incepe sa invete cum trebuie sa atraga un mascul. Functia ei de baza este sa reproduca, iar daca nu a reprodus natura nu mai investeste in ea deoarece o considera o femela nerealizata, nedistribuita in jocul vietii si prin urmare inseamna ca s-a defectat sau stricat. Nu mai investeste in ea, o arunca ca prada in lantul trofic al vietii de aici pot incepe o sumedenie de probleme, inclusiv de sanatate.
Daca femeia reproduce, ea s-a realizat pe ea insasi ca femela, nu ca mama, deoarece a naste, este o functie naturala a oricarei femele iar a deveni mama este o functie spirituala. Urmatoarea lege dupa care ea traieste, este sa mentina maxim posibil in jurul sau un mascul. Pentru ca daca nu o face, daca nu mentine un mascul sufleteste langa ea, daca nu il hraneste energetic, il pierde.
Daca il hraneste energetic corect, atunci energia barbatului modifica intreaga ambianta iar energia lui se revarsa asupra femeii, aducandu-i tot ce are el mai bun. Dar asta se intampla doar daca femeia vindeca. Daca este sa dam un exemplu, barbatii sunt stecherul si femeile sunt priza. Astazi, pentru ca femeile se abat de la rolurile lor, prizele devin goale, fake-uri, astfel ca stecherul introdus nu mai primeste energie.
Si atunci barbatul in mod firesc, in mod animalic, indiferent de cultura, va cauta o sursa de energie.
In momentul in care un barbat primeste suficienta energie de la o femeie, el este gata sa lupte pentru acea femeie, sa lupte pana la moarte pentru sursa lui de energie. Exact la fel cum statele sunt gata sa se lupte pentru sursele de petrol si energie. Societatea in care traim, este dominant creata de mintea barbatului si logica acestuia. Si din acest motiv, problemele barbatilor, cum ar fi cea energetica de exemplu, se rasfrange si se oglindeste in intreaga societate moderna. Cum barbatul duce lipsa de energie, tot asa si societatea  se lupta pentru sursele de energie si mereu incearca sa gaseasca surse alternative.
De obicei marii barbati gasesc marea femeie care indeplineste in ea toate cele trei ipostaze ale femeii, adica regina, gospodina si curva in pat. Pentru el, ea este o zeita.
Un barbat cu o astfel de femeie poate rasturna muntii pentru ca acea femeie tot timpul il va energiza. Daca femeile ar stii astazi care sunt puterile lor mistice profunde legate de feminitate si sexualitate, ele ar invata foarte usor sa isi ajute barbatul  sa devina geniu sau milionar. Asta depinde de modul cum il energizeaza. Exista si o vorba care spune ca in spatele unui barbat puternic se ascunde o femeie cel putin la fel de puternica, daca nu chiar mai puternica decat el.
Toate aceste lucruri s-au pierdut iar acum barbatii incearca sa compenseze anumite lucruri, nu masculine ale lor ci incearca sa faca lucruri care nu le sunt lor specifice. Ei le pot face mai bine sau mai rau, insa nu la fel de bine pe care le face reprezentantul acelui rol. In mod sigur femeia face mult mai bine anumite lucruri stiintific demonstrate decat le face barbatul. Si el le poate face, dar mai altfel decat o femeie.
Suferintele apar din cauza incalcarii unor legi ale naturii, ale Universului si ale abaterii de la ele. Asta inseamna ca nu traim in lege ci traim in fara de lege. Orice abatere de la orice lege a naturii sau Universului, atrage dupa sine in mod inevitabil, suferinta. Gradul si marimea suferintei, este egala cu gradul si marimea nedreptatii, viziunii incorecte asupra realitatii.
In orice familie trebuie sa existe niste legi, o anumita ordine, niste reguli care nu le instauram noi ci sunt create de natura si vor exista intotdeauna.
Una dintre aceste legi este ca barbatul este principiul solar. El este cel care se ocupa de tot ce este inafara casei. Femeia este cea care se ocupa de casa, care este microuniversul ei si tot ce este in jurul ei. Casa, copii, ingrijirea lor. Barbatul este centrifug prin natura sa. El trebuie sa iasa din casa si sa mearga, sa cucereasca, sa dobandeasca, sa convinga, sa invinga. Iar atunci cand se sleieste de puteri, puterea centripeta a femeii (principiul lunar) trebuie sa il intoarca la ea. Atentie ! Nu acasa, ci anume la ea.
Familia este compusa dintre un barbat si o femeie. Comuniunea bunurilor, sarcinilor si responsabilitatilor, impartirea dintre ele, placerile si necazurile.
Rolul barbatului in familie este sa impuna limitele, sa arate granitele de unde pana unde se poate si de unde pana unde intervine o pedeapsa. Tata trebuie sa fie bun, dar drept ca Dumnezeu, este cel care stabileste ordinea, si se ocupa ca toate regulile sa fie respectate. Daca limitele sunt incalcate si copii cresc fara limite se comporta fara limite. Un adolescent crescut fara limite va consuma alcool, droguri, femei, casatorii sau divorturi fara de limite. Mama este cea care iubeste neconditionat si fara limite. Deci este foarte importanta influenta parintilor asupra copiilor.
Acolo unde nu exista limite inseamna ca tatal nu a fost foarte prezent si acolo unde tata nu a existat, el o copie pe mama, nu a avut un model. Copii care nu au un model copie pe cei din jur sau au un model ideatic. Mama este cea care educa, care hraneste,energizeaza sufleteste. Tata este cel care procura hrana si care vine seara acasa si verifica daca lucrurile sunt in ordine. El este cel care urmareste ca regulile sa fie indeplinite.
Foarte multi au incercat sa faca si sa schimbe lumea, insa nu in conformitate cu legile naturii si ale Universului. Oricat de destepti am fi, nu avem cum sa mergem impotriva legilor Universului si nici sa ne abatem.
Daca femeia incearca sa lupte cu un barbat cu instrumente masculine, ea va fi cu siguranta invinsa sau va transforma acel barbat daca este mai slab,  intr-o femeie. In acest fel putem gasi o explicatie logica asupra faptului ca anumiti barbati se comporta mult mai feminin decat multe dintre femei. In mod sigur, in spatele unei femei puternice, independente, se ascunde un barbat cu burta mare, berea intr-o mana si telecomanda in cealalta, care deja demult nu mai stie sa faca aproape nimic, si se comporta ca un copil mai mare al acestei femei.  Daca un barbat s-a oprit din mers, el inceteaza sa mai fie barbat. Daca o femeie se apuca sa mearga, sa vaneze, sa invinga si sa cucereasca, ea inceteaza sa mai fie femeie.
Daca urmarim evolutia societatii occidentale, catre care tindem cu totii, conceptul de familie sau de taina a familiei a disparut fundamental. Exista contracte prenuptiale, relatia de cuplu a devenit ca un angajament comercial intre doua persoane. Este ca si cum am face un angajament intre doua firme. Eu vin cu un capital, tu cu altul si daca nu ne mai intelegem ne despartim. Eu imi iau capitatul inapoi, tu pe al tau. Eu am banii tu ai anii. Familia SRL  “inainteaza”.

Noi suntem puternici numai alaturi de un partener. Nu degeaba se spune ca unde-s doi puterea creste. Un barbat fara femeie este ca o femeie fara barbat. Este incorect spus ca noi suntem jumatati si suntem in cautarea jumatatii, noi suntem intregi, dar cand este vorba de o familie, de o relatie sau parteneriat, acolo nu putem merge mai departe decat cu un partener.

https://anatolbasarab.ro/dintr-o-conferita-despre-viata-de-cuplu-cu-anatol-basarab/

Inainte de a ma judeca, intelege-ma

Aceasta povestioara plina de inteles circula in lumea internetului, fiind inspirata de intelepciunea uneia din invataturile lui Stephen Covey:
“Mai intai incearca sa intelegi, apoi sa fii inteles.”

“O fetita tinea in mainile sale doua mere.
Mama sa a venit la ea si a intrebat-o bland pe mica ei fiica, afisand un zambet: scumpa mea, poti sa ii dai mamei tale unul din cele doua mere?
Fata s-a uitat la mama sa pentru cateva secunde, apoi brusc a luat o muscatura dintr-un mar si apoi repede o alta imbucatura din celalalt. Mama a simtit ca ii ingheata zambetul pe fata. 

Se straduia din greu sa nu isi dezvaluie dezamagirea.

Apoi fetita i-a inmanat mamei sale unul din merele muscate si i-a spus:
“Mamico, uite. Marul acesta este mai dulce.”

Indiferent de cine esti, de cat de multa experienta ai si de cate cunostinte crezi ca detii, evita sa judeci. Ofera-le celorlalti privilegiul de a se explica. Ceea ce vezi poate ca nu este realitatea. Nu trage niciodata concluzii pentru altii. Prin urmare, niciodata sa nu ne concentram doar pe ceea ce se vede la suprafata si sa nu ii judecam pe ceilalti fara sa ii intelegem mai intai.

De exemplu:
Cei carora le place sa achite ei nota de plata... nu fac asta fiindca sunt prea bogati, ci fiindca pun prietenia deasupra banilor.
Cei care iau initiativa la munca… nu fac asta fiindca sunt prosti, ci fiindca inteleg concepul de responsabilitate.
Cei care isi cer primii scuze dupa o cearta… nu fac acest lucru deoarece ei sunt cei care au gresit, ci fiindca ii pretuiesc pe oamenii de langa ei.
Cei care sunt dispusi sa te ajute fac asta nu fiindca iti datoreaza ceva, ci fiindca te vad ca pe un prieten adevarat.
Cei care iti trimit adesea mesaj pe telefon, nu fac asta fiindca nu au nimic mai bun de facut, ci fiindca tu esti in inimile lor.

Intr-o zi, ne vom separa unii de altii si vom duce dorul conversatiilor noastre despre tot si nimic, despre visurile pe care le-am avut.
Vor trece zile, luni, ani, vom pastra legatura din ce in ce mai putin..
Intr-o zi, copiii nostri vor vedea fotografiile cu noi si vor intreba: “Cine sunt acesti oameni?”.
Iar noi vom zambi cu lacrimi invizibile fiindca inima este atinsa de un cuvant puternic si vom spune:
“Cei alaturi de care am avut cele mai bune zile din viata mea.”

 Lumea Spirituala

Scrisoarea secreta a lui Albert Einstein catre fiica sa Leiserl. Dezvaluie care este forta suprema din univers, singura noastra salvare!

Una dintre cele 1400 de scrisori donate in anii 1980 de Lieserl, 
fiica lui Einstein, Universitatii Ebraice din Ierusalim, cu mentiunea de a nu fi publicate decat dupa minim doua decenii de la moartea tatalui sau.

Iata una dintre ele, in care se vorbeste despre legea suprema a universului, cea mai puternica forta ce poate exista: 

“Cand am propus teoria relativitatii, foarte putini oameni m-au inteles, iar ceea ce urmeaza sa destainui umanitatii acum, se va ciocni de neintelegerea si prejudecatile din aceasta lume. Te rog sa pastrezi aceste scrisori atat timp cat este necesar, ani, decenii, pana cand societatea este suficient de avansata pentru a accepta ceea ce voi explica mai jos.

Exista o forta extrem de puternica, pentru care, cel putin pana in prezent, stiinta nu a gasit o explicatie formala. Este forta care include si guverneaza totul, este chiar in spatele oricarui fenomen care are loc in univers si inca nu a fost identificata de noi. 

Aceasta forta universala este IUBIREA. 

Cand cercetatorii au investigat o teorie unificata a universului, au uitat cea mai puternica forta nevazuta. Iubirea este Lumina, care ii lumineaza pe cei ce o ofera si o primesc. Iubirea este gravitatie, deoarece ii face pe unii oameni sa se simta atrasi de altii. Iubirea e putere, deoarece multiplica tot ce avem mai bun si ofera umanitatii sansa de a nu pieri in propriul egoism orb. Iubirea expune si reveleaza. Pentru iubire noi traim si murim. 

Iubirea e Dumnezeu si Dumnezeu este Iubire.

Aceasta forta explica totul si ofera sens vietii. Aceasta este variabila pe care am ignorat-o de prea mult timp, poate pentru ca ne este frica de iubire deoarece este singura energie din univers pe care fiinta umana nu a invatat sa o controleze dupa vointa sa. Pentru a evidentia iubirea, am creat o simpla subtituire in cea mai faimoasa ecuatie de-a mea. 

Daca in loc deE=mc², acceptam ca energia pentru a vindeca intreaga lume poate fi obtinuta din multiplicarea iubirii cu viteza luminii la patrat, atunci ajungem la concluzia ca iubirea este cea mai puternica forta ce exista, deoarece nu are nici o limita.

Dupa esecul umanitatii in a utiliza si controla celelalte forte din univers, care pana la urma s-au intors impotriva noastra, este imperios sa ne hranim pe noi insine cu o alta forma de energie… 

Daca vrem ca speciile noastre sa supravietuiasca, daca vrem sa descoperim sensul vietii, daca vrem sa salvam lumea si fiecare fiinta constienta ce traieste, atunci iubirea este unicul raspuns.

Probabil nu suntem inca pregatiti sa cream o bomba a iubirii, un mecanism destul de puternic pentru a distruge ura, egoismul si lacomia care devasteaza planeta.

Cu toate acestea, fiecare individ poarta cu sine un mic, dar puternic generator de iubire, a carui energie asteapta sa fie eliberata. Cand o sa invatam sa oferim si sa primim aceasta energie universala, draga Lieserl, vom putea afirma ca iubirea invinge tot, ca poate transcende totul si orice, deoarece iubirea este chintesenta vietii.

Regret profund ca nu am fost capabil sa exprim ceea ce este in inima mea, care a batut in liniste pentru tine intreaga mea viata. Poate e prea tarziu pentru scuze, dar cum timpul e relativ, simt nevoia sa iti impartasesc ca Te Iubesc si datorita tie am ajuns la raspunsul suprem!

Tatal tau, Albert Einstein”

Sursa acestui articol este contul de twitter al faimosului cercetator Gregg Braden, cunoscut pentru cercetarile sale din domeniul fizicii cuantice. In paralel, este pasionat de culturile antice si desfasoara analize amanuntite atat la situri arheologice, cat si asupra manuscriselor vechi. 

“Exista doar doua cai de a-ti trai viata.

Una, ca si cand nimic nu e miracol,

Cealalta, ca si cand totul e miracol.”

Albert Einstein

Alegeti sa vedeti miracolul!

Alegeti iubirea!

„Mitul copilului perfect“

„În cultura românească am fost şi suntem învăţaţi să ne ascundem cât mai bine defectele“

Societatea românească încurajează foarte mult „modelele perfecte” şi zona de creştere şi educare a copilului nu a ratat această tendinţă nocivă, în care este la modă să te lauzi cu copilul perfect care există doar în mintea părintelui, consideră psihologul Gaspar Gyorgy.

Însă întrebarea la care părinţii trebuie să-şi răspundă este dacă îşi doresc un copil perfect sau un copil fericit.

„Copilul meu nu a avut nevoie de suzetă, nu plânge, nu face mofturi la masă, a învăţat să vorbească engleza înainte să vorbească româneşte, merge la cea mai bună grădiniţă din oraş şi face la oliţă de la 7 luni“,
sunt numai câteva exemple auzite frecvent de părinţii cu copii „problemă“ de la părinţii dornici să arate că micuţii lor se situează întotdeauna deasupra celorlalţi.

Dorinţa permanentă de a arăta că eşti un părinte mai bun decât restul şi de a evidenţia numai aspectele pozitive ale copilului conturează ceea ce scriitoarea americană Meredith Hale numeşte „mitul copilului perfect“.

„Acest copil pare să existe mai mult în mintea părintelui decât în realitate. Observ adesea că aceşti părinţi ori sunt cufundaţi într-un soi de nostalgie, ori sunt mult prea epuizaţi ca să observe că micuţii lor sunt departe de imaginea pe care şi-au format-o. Copilul perfect este o creatură mitică, la fel ca unicornul“, este de părere autoarea cărţii „ Mommy A to Z: An Encyclopedia of the Joys, Wonders and Absurdities of Motherhood /Mămică de la A la Z: O enciclopedie a bucuriilor, minunăţiilor şi absurdităţilor maternităţii“. Mai mult, aceasta se întreabă dacă nu cumva în spatele acestor inepuizabile exemple de tipul „copilul meu niciodată nu a făcut asta“ sau „copilul meu ştie“ se ascund frustrări personale ale părinţilor sau nemulţumiri legate de alte probleme pe care le întâmpină cu propriii copii.

„Normalitatea“ care ascunde frica de respingere
Psihologul Gaspar Gyorgy observă că şi „în cultura românească am fost şi încă suntem învăţaţi să părem invulnerabili, să ne ascundem cât mai bine cu putinţă defectele şi să nu vorbim despre lucrurile care ne pot activa emoţiile de ruşine sau vină“.

„«Este o mare greşeală să arăţi că-ţi este frică şi că nu te descurci» îmi spuneau adesea adulţii din jur, încercând astfel să-mi cultive o imagine a «omului perfect», o trăsătură pe care dacă o dobândesc, voi beneficia de iubire şi acceptare necondiţionată din partea societăţii. Sunt convins că mulţi din părinţii de azi au crescut cu «încurajări» şi «mantre» asemănătoare, care ajung la un moment dat să devină parte din vocea noastră interioară şi încetul cu încetul se instalează convingerea ca asta este realitatea şi normalitatea. Fără să fim conştienţi de faptul că la baza acestei «normalităţi» se află multă frică şi o anxietate uriaşă de respingere sau abandon“, spune acesta.

Din păcate, societatea încurajează excesiv modelele „perfecte”, subliniază psihologul, şi domeniul parentingului nu a ratat acest trend nociv, în care este „cool” să te lauzi cu copilul perfect, extrem de diferit de copilul din realitate, care ca orice fiinţă umană este imperfect.

Un exemplu este oferit de Sorana M. din Bucureşti, mama unei fetiţe de 4 ani, care mărturiseşte că nu se simţea un părinte suficient de bun pentru că fetiţa ei nu merge la o grădinţă cu predare în limba germană, nu face ore de pictură, dezvoltare personală sau pentru că nu are o bonă filipineză care vobeşte cu copilul numai în limba engleză.

"Fiind şi la primul copil mi-a luat ceva timp să-mi dau seama că nu astea sunt lucrurile care contează cel mai mult pentru Irina mea. Ştiu că toţi avem impresia că avem copii perfecţi sau ne dorim asta, dar e bine când perfect înseamnă aşa cum este el. Sunt fericită că la vârsta asta i se pare extraordinar totul, mai ales dacă mami şi tati sunt lângă ea. Încerc să mă bucur cât mai mult de perioada asta şi să-i acord cât mai multă atenţie, dincolo de greşelile pe care sunt sigură că le voi face oricât aş încerca să fac bine", spune Sorana.

Psihologul Gaspar Gyorgy spune că la baza perfecţiunii se află anxietatea că ceilalţi ar putea să descopere cât suntem de imperfecţi şi, ca urmare, astfel vom fi izolaţi de comunitate. „La nivel mondial se fac foarte multe studii în acest sens, iar doctorul Brene Brown este unul din cei mai apreciaţi experţi pe domeniul vulnerabilităţii, ruşinii şi sentimentului de vină. În seminariile sale, Brown îi ajută pe oameni să accepte imperfecţiunea ca pe un dar care ne poate ajuta să fim fericiţi şi împăcaţi cu noi înşine“, mai arată acesta.

Perfecţionismul, „boala“ secolului

Vorbind despre „mitul copilului perfect“ avansat de autoarea Meredith Hale, psihologul Gaspar Gyorgy atrage atenţia că vânarea acestei himere, încercarea de a fi altceva decât eşti în realitate, este o povară imensă atât pentru copil, cât şi pentru părinte.

"Nevoia de autenticitate este extrem de importantă pentru cultivarea unui sine sănătos şi echilibrat. O familie în care copilul trebuie să renunţe la sine pentru a le face pe plac părinţilor este un context toxic de viaţă. Un astfel de copil ajunge: fie să devină cameleonic şi să se modeleze în funcţie de părerile şi aşteptările celorlalţi, fie să devină extrem de regid, ca adult, deoarece are convingerea că dacă dă dovadă de flexibilitate, graniţele îi vor fi încălcate cu multă intruziune. Toate acestea sunt strategii de supravieţuire în copilărie şi la vârsta adultă devin tipare de relaţionare", subliniază psihologul.

Perfecţionismul este „boala secolului”, spune specialistul, iar pentru părintele care cade în această capcană experienţa poate fi foarte dureroasă. Suferinţa este însă mult mai mare pentru copilul care ajunge să se compare sistematic cu toţi semenii lui. „Am întâlnit mulţi copii, în special şcolari, care nu pot tolera un răspuns negativ sau care înainte de o evaluare nu pot să doarmă întreaga noapte. Iar asta se întâmplă deoarece anxietatea este foarte mare, ei considerând că dacă «prestaţia» nu a fost perfectă «viaţa nu mai are sens». Iar o astfel de atitudine de viaţă nu duce la nimic sănatos, doar la suferinţă“, exemplifică Gyorgy.

Pentru a creşte sănătos şi a-şi atinge adevăratul potenţial, copilul are nevoie să fie acceptat cu plusurile şi minusurile sale. Ca psihoterapeut de familie, Gyorgy Gaspar a observat că cel mai greu le este părinţilor să facă diferenţa între ei şi copiii lor, să accepte aceste diferenţe, să fie curioşi faţă de persoana copilului şi să nu-i pedepsească dacă văd, simt şi gândesc în felul său. „Foarte mulţi dintre adolescenţii cu care lucrez nu se simt «acasă» în propriul corp, şi asta nu doar schimbărilor specifice vârstei, ci pentru că au învăţat că dacă nu sunt «perfecţi» nu sunt demni de iubire“, spune psihoterapeutul.

Părinţii trebuie să înveţe că nu cresc copiii pentru ei

Ca părinţi avem nevoie să învăţăm că nu creştem copiii pentru noi, ci că îi ajutăm să se dezvolte pentru că-i iubim si pentru că aceasta este responsabilitatea noastră. Parentajul înseamnă şi „creşterea“ părintelui, vindecarea rănilor din copilarie şi efortul de a nu transmite moştenirea suferinţei generaţiilor viitoare.

Copiii au dreptul să fie ei înşişi nu ca să ne facă pe plac nouă, adulţilor, iar aceasta este o atitudine care nu va duce la comportamente extreme, aşa cum probabil că o minte anxioasă ar crede, ci la o generaţie echilibrată şi funcţională, consideră psihoterapeutul Gyorgy Gaspar.

De aceea, părinţii ar trebui să se autoeduce în relaţia cu copilul şi să renunţe modelarea copilului în funcţie de aşteptările lor. Un prim pas spre această înţelegere a nevoilor reale ale unui copil se referă, în opinia psihologului, la „starea de prezenţă conştientă“ din partea părintelui. Iar asta înseamnă, conform psihoterapeutului, capacitatea părintelui de a rămâne în momentul prezent, de a conştientiza ceea ce simte şi gândeşte şi de a fi deschis faţă de trăirile copilului, fără a judeca sau a respinge. Cu alte cuvinte, conectarea la sine şi la copil. O abordare care poate să pară simplă în teorie, dar deloc uşor de pus în practică. Aceasta este însă este una dintre cele mai bune abordări pentru a evita capcanele „pilotului automat”, care generează perfecţionismul, negativitatea, critica sau judecata de valoare.

Nu putem da dovadă de respingere şi de acceptare în acelaşi timp.

Părintele este un model pentru copil şi este foarte important ca acţiunile şi comportamentele acestuia să fie umane şi demne de respect. Acceptarea faptului că părintele şi copilul sunt două persoane diferite este primul pas, apoi urmează respectarea acestor diferenţe şi renunţarea la perfecţionism şi critică în favoarea compasiunii, aprecierii şi respectului faţă de sine şi de celălalt“,
punctează psihologul.

http://adevarul.ro/life-style/parinti/mitul-copilului-perfect-In-cultura-romaneasca-fost-invatati-ascundem-mai-defectele-1_5570200ccfbe376e35e96b02/index.html#

"Univer­sul e o oglindă. Dacă zâmbeşti, îţi zâm­beşte şi el!” - OVIDIU BOJOR

“N-am confundat niciodată iubirea cu dragostea”

- Domnule Bojor, numele dvs. e nedespărţit de cel al plantelor medicinale, ale căror secrete le stu­diaţi de o viaţă. Cum s-a născut pasiunea asta răsco­litoare pentru lumea verde?

– Primele lucruri despre plante şi etno­bo­tanică le ştiu de la tatăl meu, profesor de ştiinţe naturale la Reghin şi la Târgu-Mureş. Făcea, în fiecare duminică, expediţii în Munţii Căli­man, în care mă lua şi pe mine şi-mi arăta cu răb­dare florile, ierburile, micile vieţui­toare. Le însoţea de fiecare dată cu denumiri latineşti şi cu interminabile poveşti care aveau darul să mi le fi­xeze în memorie. Cu ajutorul lui, îmi pu­sesem la punct acasă un mic laborator de biologie. Aveam tot fe­lul de sticluţe cu soluţii chimice, cu preparate, dar şi borcane cu şerpi şi şopârliţe, insecte pe care le hră­neam şi le observam, acvarii cu peşti şi colivii cu pă­sări. Şi foarte multe cărţi, pe care le citeam pe rupte, ca să înţeleg mai bine ce e cu lumea din jur. Eram foarte curios, mereu mă întrebam “de ce”?

- Şi aţi găsit răspunsul?

- A venit treptat, de-a lun­gul anilor. Întâi a fost o simplă in­tuiţie, dar o intuiţie care m-a dus în conflict cu tata, care era materialist, darwinist. La 14 ani, am scris un articol pentru o revistă de ştiinţe naturale, în care argumentam că nu putem include omul în regnul animal, deoarece e singura fiinţă vie înzestrată cu o scân­teie divină. Omul e singurul căruia Crea­torul i-a lăsat puterea de a iubi necondiţionat. Eram, bineîn­ţeles, influenţat şi de mama, care era foarte credin­cioasă. Dacă tata mi-a dat ştiinţă, creier, de la mama am învăţat ce înseamnă credinţa şi iubirea.

“O singură am­biţie este legitimă, aceea de a fi mai buni!”.

“Universul e o oglindă. Dacă zâmbeşti, zâmbeşte şi el!”

- Domnule Bojor, aveţi o dragoste infinită pentru lumea plantelor. Am putea noi, oamenii, învăţa ceva de la ele?

- Edward Bach a avut o intuiţie fantastică atunci când a instituit terapia lui cu flori. Florile au o sen­sibilitate extraordinară, care a fost deja dovedită de nenumărate experimente. Se ştie azi că gândurile noas­tre le influenţează direct. N-aţi observat cum oamenii depresivi uscă florile din jurul lor cu gându­rile pe care le au? Am avea multe de învăţat de la ele, dar în primul rând despre ce înseamnă dăruirea şi jert­fa. Îmi amintesc vorbele Monseniorului Ghika: “Flo­rile parfumează mâinile ca­re le strivesc”.

- Superb!

- Trebuie să învăţăm să dăruim şi să ne jertfim mai mult. Tot Monseniorul Ghika spunea foarte frumos “Dieu donne a ceux qui se donnent”, Dumne­zeu dăruieşte celor care se dăruiesc. Să dă­ruieşti ce poţi: dacă ai o haină, o hai­nă, dacă poţi da un sfat, un sfat, o îm­bră­ţişare, un ajutor, un zâmbet măcar. Şi ce vei dărui se va întoarce înzecit. Univer­sul e o oglindă. Dacă zâmbeşti, îţi zâm­beşte şi el!

- Pe Dumnezeu când l-aţi desco­pe­rit?

- Când eram mic, într-o anumită for­mă. Dar, pe măsură ce am crescut, mi-am dat seama că Dumnezeu e altceva. Eu nu sunt religios, sunt credincios. Sunt anumite lucruri din religie cu care nu sunt de acord. De pildă, felul în care se spune în liturghie “Cu frică faţă de Dumnezeu să vă apropiaţi!” Cum adică? Spre Dumnezeu trebuie să te duci cu dragoste. Sau alta “şi nu ne duce pe noi în is­pită”. Păi, nu Dum­nezeu ne duce în ispită, noi singuri ne ducem. Corect ar fi “şi fereşte-ne pe noi de ispită”. Eu nu cred nici în iad, iadul e pentru proşti. Dumnezeu nu te arde cu smoală şi nici nu te fierbe-n ca­zane! Dar pe unii oameni nu-i poţi convinge să facă binele decât de frică! Cu timpul, m-am îndepărtat de lucru­rile astea, am învăţat să comunic în­tr-un anumit fel cu natura şi am înţeles că natura e Dumnezeu. Am mers foarte mult pe munţi, am făcut zeci de mii de kilometri pe jos, să cartez flora României. Eram zile întregi sin­gur, doar eu cu iarba, cu cerul, cu animalele sălbatice, dar nu mi-era teamă, ştiau că nu le fac niciun rău. În 1983, am ajuns în Himalaya. Condu­ceam ultima din cele patru expediţii ştiinţifice, în care colaboram cu colegi nepalezi pentru cartografiere, evaluare şi creare a unei mici industrii de prelucrare a plantelor. Acolo sus m-am simţit cel mai aproape de Dumnezeu. Ţin minte o zi când m-am trezit şi am ieşit din cort. Era trecut de miezul nopţii, sus bolta era înstelată şi luna plină. Niciodată nu m-am simţit mai aproape de Dumnezeu. Era peste tot, printre stele. Dumnezeu care le-a făcut pe toate, cele văzute şi ne­văzute.

- Spuneaţi că aţi re­nunţat la multe lucruri nefolositoare. E şi ăsta un secret al longevităţii?

- Întâi m-am debara­sat de mărunţiş, de lu­cru­rile care nu-mi serveau decât, cel mult, orgoliului per­so­nal. Am renunţat la tot ce e negativ. Dacă simţi că te chinuie un sâm­bure de invidie, de ciudă, de enervare, arun­că-l imediat la pubelă, nu-l lăsa să stea, se poate amplifica. Nici nu ştiţi cât de mult ne îmbolnăveşte şi ne îmbătrâneşte răul. Dar dincolo de asta, n-am trăit ca un sfânt. Puteam să mă izolez de oameni şi să mă călugăresc. Dar eu am gustat din toate plă­cerile vieţii, să ştiţi. Atâta doar, că am simţit de mic că e nevoie de cumpătare. Făceam în fiecare zi gim­nastică, mer­geam regulat la schi, la patinaj, la înot. Mă opream din mâncat înainte să mă satur. Niciodată n-am avut prea multe haine sau prea multe bunuri şi nici n-am alergat după bani. Simplitatea e cel mai de preţ dar. Sfânta simplitate! Să te arăţi oamenilor exact aşa cum eşti. Să nu încerci să fii alt­cineva. Câtă uşurare îţi adu­ce! Cu timpul, sigur că am renunţat şi la lucrurile care nu se mai potriveau vârstei. Omul a fost clădit în­tr-un echilibru perfect, de trei etaje. Sus e mentalul (creierul), la mijloc e sentimen­talul (inima) şi jos de tot e biologicul (vis­cerele). A înainta frumos în vârstă înseamnă să urcăm de jos, de la viscere, spre raţiune. Exact ca pe munte, pe măsură ce urci în toate, şi-n iu­bire, şi-n dăruire, se deschide orizontul. Şi sus de tot e infinitul.

Îndreptar de viaţă lungă

- Azi, toţi specialiştii s-au pus de acord că ali­men­taţia greşită e principalul factor de boală. Aş vrea să ne daţi nişte sfaturi. Ce ar trebui să mân­căm, ca să ne păstrăm tinereţea?

- Studiile au arătat că o celulă umană moare şi renaşte la o distanţă de un an şi jumătate, doi. Însă pe măsură ce înaintăm în vârstă, capacităţile noilor ce­lule se dete­riorează trep­tat. Cei care le pot în­tări sunt acizii nu­cle­ici. Îi putem găsi în ger­meni de grâu, pâine in­te­grală, al­ge marine, fulgi de ovăz, ciuperci, leguminoase (so­ia, fa­so­le, linte, ma­ză­re, spa­nac, andive), în mie­re şi sucuri de fructe. Carnea trebuie evitată. Carnea conţine în ea moartea ani­malului ucis. Consu­ma­­torii de carne, s-a do­vedit, sunt mult mai a­gre­sivi. Celebrul medic ja­ponez George Osha­wa susţine, de altfel, că hrana ideală pentru per­soanele în vârstă ar tre­bui să constea – 60%, în cereale nede­cor­ticate, 30% în legume, fructe şi seminţe, şi doar 10% în ouă, lapte şi carne. Eu mănânc câte puţin, de cinci ori pe zi. Cred că deja s-au săturat oame­nii de câte ori le-am spus as­ta.

“Suntem infiniţi. Nu ne terminăm niciodată”

- Care sunt bucuriile unui om de 90 de ani?

- La 90 de ani te bucură totul. Tinerii nu ştiu să se bucure de întâmplările şi oamenii de lângă ei, nu ştiu să le vadă, pentru că aşteaptă mereu fapte şi gesturi mari. Eu mă bucur de ce este, nu de ce ar putea fi. Azi dimineaţă am ieşit la plimbare cu Fetiţa, mai­da­neza noastră. M-am plimbat 20 de minute, era foarte senin şi frumos. Apoi am venit pe jos, la birou. Mi-a plăcut, era un aer tare, de munte, afară. Şi aici m-am întâlnit cu tine. Te-am îmbrăţişat, aşa cum îm­brăţişezi un copac.

- Gândul la moarte vă mai aduce vreo tulbu­rare?

- Nu. Nu cred în moarte. Moartea de mult nu mă mai sperie. Ştiu că pare utopic, dar cred în tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Suntem infiniţi, nu ne terminăm niciodată. Dacă suntem gata să ac­ceptăm legea lui Lavoisier care spune că “nimic nu se pierde, totul se transformă”, de ce să nu credem şi că sufletul nostru va exista pentru totdeauna? Avem de partea noastră un bagaj ancestral: religia dacilor, pri­ma religie monoteistă, cu 5000 de ani înaintea iudais­mu­lui. Ce însemna ea? Un singur Dumnezeu şi viaţă veş­nică! Dacii se bucurau la înmormântări şi plân­geau când un nou născut era condamnat la viaţă. Ei ştiau ceva ce noi am uitat, că viaţa adevărată e din­colo. Când ştii că ai trăit frumos, că n-ai făcut rău şi ai dăruit, moartea e doar o trecere cu zâmbetul pe buze.

"Cred în tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte"

OVIDIU BOJOR 

sursa

http://www.formula-as.ro/2015/1155/stil-de-viata-100/ovidiu-bojor-cred-in-tinerete-fara-batranete-si-viata-fara-de-moarte-18846

Stiinta tibetana a viselor si a somnului constient

Orice Creator este un primul rand Visator.

”Ma trezesc acum
Prin puterea Cerului
Stralucirea Lunii
Splendoarea Focului
Viteza Fulgerului
Iuteala Vantului
Adancimea Oceanului
Stabilitatea Pamantului
Fermitatea Stancii”

Visele reprezinta o poarta extrem de importanta in experientele de extindere a constiintei. Pentru unii dintre noi visele sunt o cale naturala de a ne muta constiinta departe de planul fizic si de starea de veghe in scopul constientizarii si experimentarii altor stari de constiinta. Inca de la inceputurile civilizatiilor, visele au fost privite ca fiind o modalitate de a patrunde intr-o alta lume. Despre semnificatia viselor se mentioneaza inca din cele mai vechi scrieri ale umanitatii. De la oracolele din templele antice grecesti pana la tehnicile de terapie prin vise ale psihologilor si psihiatrilor contemporani, visele au furnizat indicii pretioase ale mintii subconstiente. Visele pot actiona ca un semnal sau un declansator al starilor de extindere a constiintei. Una dintre cele mai bune metode de a initia o experienta de extindere a constiintei este sa devenim lucizi sau constienti in timpul unui vis. Pentru a ajunge la luciditate in timpul unui vis trebuie sa ne schimbam atitudinea fata de vise. Programele pentru dobandirea constientei in vise si in somn au la baza stravechile tehnici tibetane, tehnici recunoscute pentru nivelul profund de constientizare (atat in vis cat si in somn) la care se ajunge in urma aplicarii lor. Stiinta tibetana a viselor si a somnului constient este practica prin care se poate ajunge la dobandirea constientei in timpul viselor si a somnului. In viziunea initiatica, aceasta practica este esentiala pentru trezirea constiintei. ”Corpul de vis” se trezeste si incepe explorarea constienta a Universului. O treime din viata o petrecem dormind. Indiferent ce facem in timpul zilei, indiferent cine suntem, seara ne retragem cu totii la culcare. Nu putem trai fara somn, este singura noastra sansa de regenerare. Inchidem ochii si ne dizolvam in intuneric. In fiecare seara ne cufundam in misterul viselor si al somnului. Cu totii visam, chiar daca ne amintim sau nu. Visam de cand ne nastem, pina cand murim… de fiecare data cand adormim. In fiecare noapte intram intr-o lume necunoscuta. De obicei nu dam atentie prea mare viselor. Dar visele ne pot spune multe lucruri despre noi si despre Univers. Visele, in mod special visele initiatice, pot fi o fereastra spre alte lumi. Invataturile sacre ne spun ca putem duce o viata intreaga in adormire, in inconstienta atit noaptea cit si ziua sau ne putem trezi la Realitate. Depinde doar de noi…

In timpul acestor retrageri de meditatie pentru dobandirea constientei in vise si in somn, se vor invata modalitati practice, pozitii de dormit si tehnici de respiratie care trezesc ”corpul de vis”. Odata trezit corpul de vis, infinitul este tarimul sau. Vom cunoaste libertatea absoluta a eliberarii de limitarea fizica precum si posibilitatea vindecarii spirituale si fizice. Vom infinge pentru totdeauna frica de moarte. Practicile speciale de la sfarsitul cursului ne pot ajuta la atingerea iluminarii spirituale in timpul somnului. Marii maestrii ai meditatiei afirma ca timpul somnului este cel mai bun timp de meditatie, doar sa putem ramane constienti. In timpul somnului nu mai avem distragerile simturilor. In acest fel, resorbtia meditativa se poate face mult mai rapid. De ce sa pierdem o treime din viata in ignoranta somnului inconstient cand putem sa o folosim in mod constructiv, pentru evolutia spirituala? Stiinta tibetana a viselor si somnului pune accent pe marele potential pe care–l pot avea visul si somnul in calatoria spirituala. Acest fapt este recunoscut in toate religiile si culturile, pornind de la samanismul antic sau practicile amerindiene la buddhismul tibetan, hinduism sau crestinismul esoteric. Stiinta tibetana a viselor si somnului aduce multa lumina si constienta in vietile noastre. Avem astfel ocazia sa invatam sa nu mai fim sclavii gandurilor, viselor si viziunilor haotice atat in timpul noptii cat si in timpul zilei. Vom deveni mai treji si mai constienti. In etapa finala de evolutie, un cautator spiritual atinge continuitatea constiintei. Constienta nu mai poate fi pierduta nici o clipa, in nici o stare.

sursa
http://traiesteconstient.ro/stiinta-tibetana-a-viselor-si-a-somnului-constient-10-12-mai/

Un Medicament pentru o Viata Sanatoasa - Respiratia -

Tu, prietene, stai pe o mina de aur.

Ai o super-putere care se afla in stare latenta, dar care te implora sa o accesezi: respiratia. 

Ea nu poate suna sexy, insa respiratia ta este instrumentul cel mai fundamental pe care il avem pentru a putea trai.

Cand am aflat prima data despre exercitiul de respiratie ce va fi relatat mai jos, am fost destul de ironic pentru ca a trebuit sa invat cum sa fac ceva cu corpul meu, lucru pe care-l faceam inca de cand m-am nascut, in mod natural. Respiratia este ceva normal, insa pentru a reusi sa iti umpli cu adevarat plamanii, este nevoie de un exercitiu, in urma caruia iti vei incarca mintea de fericire.

Cand te culci sau nu esti atent la nimic, respiratia ta are grija de ea, ceea ce este destul de pacat. Dar conducerea constienta a respiratiei deschide o lume de magie. O lume in care devi puternic, prezent, treaz si constient.



Aici sunt patru motive pentru care trebuie sa-ti cunosti plamanii:

1 Vor fi deschisi aici si acum.

Respiratia se intampla doar in prezent, astfel incat ori de cate ori atingeti punctul de varf al respiratiei, asta trebuie sa se intample "aici si acum." Respiratia este o modalitate foarte buna de a opri gandurile negative. In loc de ingrijorarile despre trecut sau viitor, respiratia ajuta mintea sa devina interesata de senzatiile corpului si de noutatea a ceea ce "este".

2 Va veti conecta spiritual.

In yoga, respiratia reglementeaza si canalele de fluxul de prana, sau forta vietii, in corpul subtil. Pentru ca respiratia este intangibila, ea ne conecteaza la ceea ce este intangibil si de necunoscut in univers. Noi ne putem simti mai bine interconectati si "parte a unui intreg", atunci cand suntem atenti la respiratia noastra.

3 Veti calma corpul.

Fiind macinati de stresul de zi cu zi, avem tendinta de a restrange in mod inconstient respiratia noastra. Asta este o mare problema. Respiratie superficiala ne transpune in modul de supravietuire, stimuland sistemului nervos simpatic (de exemplu, lupta / zbor / agitatie), care invoca eliberarea hormonilor de stres in organism. Respiratia completa abdominala, stimuleaza sistemul nervos parasimpatic (de exemplu, odihna / relaxare / digerare) si putem deveni rapid calm si relaxat.

4 Vei fi mai rezistent in perioadele dificile.

Daca va confruntati cu o emotie puternica, respiratia dumneavoastra va poate ajuta sa treceti de sentimentul respectiv fara a deveni coplesit. Respiratia face tolerabil intolerabilul;insuportabilul, suportabil. Ea ne sustine pentru a merge mai departe, atunci cand suntem siguri nu putem.

Respiratia ta este epica, nu-i asa? Face mult mai mult decat doar sa te tina in viata – doar daca o lasi…...

Cu cat respiri mai adanc cu atat mai mult vei trai.

Exercitiul Dirgha Breath:

Exercitiul Dirgha, sau cele trei parti de respiratie, este imprumutat de la yoga si este un exercitiu minunat pentru o respiratie de baza. Cele trei "parti" sunt abdomenul, coastele si pieptul. Acesta este conceput pentru a crea un schimb complet de oxigen in organism si pentru a calma mintea.

Stati intr-o pozitie confortabila si cu coloana dreapta.
Inchide usor ochii, relaxeaza-ti fruntea, gura si ochii.
Inspira usor si expira urmand miscarea coastelor si cresterea pieptului.
Cand expiri, pieptul va cobora, coastele se vor relaxa si abdomenul se va aplatiza tragand buricul spre interior.
Repetati exercitiul prin extinderea abdomenului, coastelor si cresterea pieptului.
Imaginati-va cum un ulcior se umple cu apa pentru a putea controla respiratia atunci cand ea va va umple plamanii. Apa incepe sa se colecteze in partea de jos (abdomenul se relaxeaza si se deschide), apoi ulciorul se umple (extinderea coastelor si cresterea pieptului). La expirare ulciorul se goleste in partea de sus (relaxarea pieptului) apoi se goleste restul.

Continuati sa faceti acest lucru timp de 3-5 minute si veti observa ceea ce se va intampla.

Incercati sa aveti cateva minute din timpul vostru pentru a incerca acest lucru acum - intreaga ta fiinta va spune “multumesc”.

Respiratie fericita! 

http://www.secretele.com/2014/08/respiratia-un-medicament-pentru-o-viata.html