Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.
Se afișează postările cu eticheta sanatate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sanatate. Afișați toate postările

duminică, 3 mai 2015

Ardeiul iute , Usturoiul si Marte

Cu siguranta mai toti cunoastem beneficiile terapeutice naturale ale ardeiului iute sau usturoiului.
Se stie ca ardeiul iute este si aliment și medicament si ca are o istorie veche de mii de ani , in timp ce usturoiul a devenit subiect de cercetare clinica abia în ultimele cateva decenii,chiar daca texte istorice chineze din 2000 î.Hr.ii menționeaza proprietatile vindecatoare, sau medicii greci Hippocrate și Galen l-au recomandat pentru o gamă largă de boli.

Insa ceea ce voi nu stiti ,este legatura dintre aceste 2 plante,privita prin lentilele astrologiei,pentru ca orice si oricine poate fi studiat astfel. In scurtul meu articol,despre asta vreau sa va povestesc acum.
Si usturoiul ,si ardeiul iute le putem asocia cu planeta Marte. Oare de ce? Raspunsul e logic si simplu.
Mitologic,Marte a fost zeul razboiului,simbolizand curajul si puterea; in astrologie, energia planetei este de foc,dand forta de a ne exprima ideile, vointa si dorinta, prin impulsul de a trece la actiune. Iar in astrologia medicala,Marte e asociat cu sistemul circulator,cu muschii.ori cu procesele fiziologice ale iritatiei,inflamatiei sau febrei.
Pot face o analogie a caracteristicilor fizice ale ardeiului iute,cu Marte...poate fi rosu aprins(culoarea planetei),cu aroma puternica si gust picant-cald,dat de componentul "capsaicina:" Numele plantei deriva dintr-un cuvant grecesc,tradus "sa muste",de asemenea o actiune atribuita lui Marte cu un temperament de nestapanit.
Spre exemplu,ardeiul e utilizat,recunoscut si acceptat,sub forma de crema , in ameliorarea durerilor,iar lupta si calitatile razboinice ale lui Marte pot duce la protejarea rezistentei noastre. Crema se aplica direct pe piele,in apropierea zonei afectate..Intamplator sau nu,pielea este asociata zodiei Capricorn,un semn in care Marte e exaltat.
Un alt exemplu este utilizarea componentei "capsaicina" din ardei,in tratarea si atenuarea durerilor articulare, asociate cu osteoartrita si artrita reumatoida.
Iar ambele exemple implică inflamația, un proces fiziologic asociat de asemenea lui Marte.
Tot ardeiul iute este cunoscut ca un regulator de temperatură Dar in acelasi timp, Marte e asociat cu focul si , bine aspectat in astrograma, aduce un echilibru de temperatură. În acest sens, efectele armonizării temperaturii induse de ardeiul iute, poate prezenta calități ale Balanta , care e semnul opus zodiei Berbec(pe care Marte o guverneaza).
S-a constatat ca ardeiul ,cu substantele pe care le contine, raceste corpul atunci când este expus la excesul de căldură, și il încălzește atunci când este expus la excesul de frig. De aceea este un condiment foarte popular in zonele tropicale,ca si in zonele cu climă rece( alpiniști, schiorii sunt printre cei care aplica crema cu ardei pe mâini si picioare, înainte de a iesi în frig).
Referitor la usturoi,planta are destula reputație in a alunga vampirii. De asemenea,ea afecteaza si întinează respiratia proaspata, utilizandu-se insa adesea în diverse experiențe culinare aromatice.
Recent, usturoiul si-a castigat faima benefica si a inceput sa fie utilizat ca supliment in tratarea unor afectiuni si in mentinerea sanatatii. Drept urmare, asa-numitul "trandafir împuțit" a devenit extrem de popular.
Astrologic,usturoiul este tot guvernat sau asociat cu planeta de foc Marte,si nu degeaba simtim "ca ne ia gura foc",sau ca ni se "aprinde stomacul" atunci cand il mancam. Substantele componente din usturoi(alicina spre ex.), contin sulf, un mineral care joaca un rol important in mentinerea sanatatii. Întâmplător sau nu,si de asta data, sulful este guvernat de planeta Saturn , care guverneaza Capricornul , semnul în care Marte este cel mai bine exprimat,asa cum spuneam si mai sus,in articol,cu referinta la ardei.
Utilizat si in afectiunile de inima(iar Marte e conducatorul secundar al organului),mai ales prin calitatile lui de a regla nivelul de colesterol si trigliceride, usturoiul creste nivelul HDL,sau e utilizat in alte afectiuni cardiovasculare.
Daca ma refer la efectele potențial-benefice ale usturoiului asupra tensiunii arteriale ,ni se oferă o perspectivă astrologica suplimentară . Tensiunea arteriala poate fi agravată de stres, o condiție psihologică și fiziologica familiara pentru cei ale căror astrograme reflecta un Marte puternic plasat sau o concentrare puternica de energii in zodia Berbecului. În plus, unul dintre modurile în care organismul raspunde la stres este prin producerea de hormoni secretati de glandele suprarenale, care sunt, de asemenea, guvernate de Marte.
Ca zeul razboiului, Marte a fost un adversar formidabil pentru orice inamic ce i-a aparut in cale. Si usturoiul pare să întruchipeze unele dintre aceste calități ale razboinicului Marte, luptând impotriva "invadatorilor străini" cu fortele sale antibacteriene remarcate, cu activitatea antivirală și antifungică pe care o poate declansa.
Studiile medicale au constatat de asemenea ca, persoanele cu diete bogate in usturoi, au un risc redus de cancer de colon sau esofagian (este interesant de observat că Pluto guverneaza Scorpionul,alaturi de Marte co-guvernator,si e asociat cu cancerul )

Prea mari coincidentele, ca sa fie doar intamplatoare asemanari,iar tot ce ne inconjoara este atat de plin de mister,incat e pacat sa nu intindem mana,sa nu descoperim si sa nu utilizam intregul potential al naturii ce ne inconjoara ,pentru vindecarea fizicului si spiritului !!

sursa
http://devorbacuastrele.blogspot.ro/2014/01/au-pe-marte-punct-comun.html

 

miercuri, 29 aprilie 2015

"Univer­sul e o oglindă. Dacă zâmbeşti, îţi zâm­beşte şi el!” - OVIDIU BOJOR

“N-am confundat niciodată iubirea cu dragostea”

- Domnule Bojor, numele dvs. e nedespărţit de cel al plantelor medicinale, ale căror secrete le stu­diaţi de o viaţă. Cum s-a născut pasiunea asta răsco­litoare pentru lumea verde?

– Primele lucruri despre plante şi etno­bo­tanică le ştiu de la tatăl meu, profesor de ştiinţe naturale la Reghin şi la Târgu-Mureş. Făcea, în fiecare duminică, expediţii în Munţii Căli­man, în care mă lua şi pe mine şi-mi arăta cu răb­dare florile, ierburile, micile vieţui­toare. Le însoţea de fiecare dată cu denumiri latineşti şi cu interminabile poveşti care aveau darul să mi le fi­xeze în memorie. Cu ajutorul lui, îmi pu­sesem la punct acasă un mic laborator de biologie. Aveam tot fe­lul de sticluţe cu soluţii chimice, cu preparate, dar şi borcane cu şerpi şi şopârliţe, insecte pe care le hră­neam şi le observam, acvarii cu peşti şi colivii cu pă­sări. Şi foarte multe cărţi, pe care le citeam pe rupte, ca să înţeleg mai bine ce e cu lumea din jur. Eram foarte curios, mereu mă întrebam “de ce”?

- Şi aţi găsit răspunsul?
- A venit treptat, de-a lun­gul anilor. Întâi a fost o simplă in­tuiţie, dar o intuiţie care m-a dus în conflict cu tata, care era materialist, darwinist. La 14 ani, am scris un articol pentru o revistă de ştiinţe naturale, în care argumentam că nu putem include omul în regnul animal, deoarece e singura fiinţă vie înzestrată cu o scân­teie divină. Omul e singurul căruia Crea­torul i-a lăsat puterea de a iubi necondiţionat. Eram, bineîn­ţeles, influenţat şi de mama, care era foarte credin­cioasă. Dacă tata mi-a dat ştiinţă, creier, de la mama am învăţat ce înseamnă credinţa şi iubirea.

“O singură am­biţie este legitimă, aceea de a fi mai buni!”.
“Universul e o oglindă. Dacă zâmbeşti, zâmbeşte şi el!”
- Domnule Bojor, aveţi o dragoste infinită pentru lumea plantelor. Am putea noi, oamenii, învăţa ceva de la ele?
- Edward Bach a avut o intuiţie fantastică atunci când a instituit terapia lui cu flori. Florile au o sen­sibilitate extraordinară, care a fost deja dovedită de nenumărate experimente. Se ştie azi că gândurile noas­tre le influenţează direct. N-aţi observat cum oamenii depresivi uscă florile din jurul lor cu gându­rile pe care le au? Am avea multe de învăţat de la ele, dar în primul rând despre ce înseamnă dăruirea şi jert­fa. Îmi amintesc vorbele Monseniorului Ghika: “Flo­rile parfumează mâinile ca­re le strivesc”.
- Superb!
- Trebuie să învăţăm să dăruim şi să ne jertfim mai mult. Tot Monseniorul Ghika spunea foarte frumos “Dieu donne a ceux qui se donnent”, Dumne­zeu dăruieşte celor care se dăruiesc. Să dă­ruieşti ce poţi: dacă ai o haină, o hai­nă, dacă poţi da un sfat, un sfat, o îm­bră­ţişare, un ajutor, un zâmbet măcar. Şi ce vei dărui se va întoarce înzecit. Univer­sul e o oglindă. Dacă zâmbeşti, îţi zâm­beşte şi el!
- Pe Dumnezeu când l-aţi desco­pe­rit?
- Când eram mic, într-o anumită for­mă. Dar, pe măsură ce am crescut, mi-am dat seama că Dumnezeu e altceva. Eu nu sunt religios, sunt credincios. Sunt anumite lucruri din religie cu care nu sunt de acord. De pildă, felul în care se spune în liturghie “Cu frică faţă de Dumnezeu să vă apropiaţi!” Cum adică? Spre Dumnezeu trebuie să te duci cu dragoste. Sau alta “şi nu ne duce pe noi în is­pită”. Păi, nu Dum­nezeu ne duce în ispită, noi singuri ne ducem. Corect ar fi “şi fereşte-ne pe noi de ispită”. Eu nu cred nici în iad, iadul e pentru proşti. Dumnezeu nu te arde cu smoală şi nici nu te fierbe-n ca­zane! Dar pe unii oameni nu-i poţi convinge să facă binele decât de frică! Cu timpul, m-am îndepărtat de lucru­rile astea, am învăţat să comunic în­tr-un anumit fel cu natura şi am înţeles că natura e Dumnezeu. Am mers foarte mult pe munţi, am făcut zeci de mii de kilometri pe jos, să cartez flora României. Eram zile întregi sin­gur, doar eu cu iarba, cu cerul, cu animalele sălbatice, dar nu mi-era teamă, ştiau că nu le fac niciun rău. În 1983, am ajuns în Himalaya. Condu­ceam ultima din cele patru expediţii ştiinţifice, în care colaboram cu colegi nepalezi pentru cartografiere, evaluare şi creare a unei mici industrii de prelucrare a plantelor. Acolo sus m-am simţit cel mai aproape de Dumnezeu. Ţin minte o zi când m-am trezit şi am ieşit din cort. Era trecut de miezul nopţii, sus bolta era înstelată şi luna plină. Niciodată nu m-am simţit mai aproape de Dumnezeu. Era peste tot, printre stele. Dumnezeu care le-a făcut pe toate, cele văzute şi ne­văzute.
- Spuneaţi că aţi re­nunţat la multe lucruri nefolositoare. E şi ăsta un secret al longevităţii?
- Întâi m-am debara­sat de mărunţiş, de lu­cru­rile care nu-mi serveau decât, cel mult, orgoliului per­so­nal. Am renunţat la tot ce e negativ. Dacă simţi că te chinuie un sâm­bure de invidie, de ciudă, de enervare, arun­că-l imediat la pubelă, nu-l lăsa să stea, se poate amplifica. Nici nu ştiţi cât de mult ne îmbolnăveşte şi ne îmbătrâneşte răul. Dar dincolo de asta, n-am trăit ca un sfânt. Puteam să mă izolez de oameni şi să mă călugăresc. Dar eu am gustat din toate plă­cerile vieţii, să ştiţi. Atâta doar, că am simţit de mic că e nevoie de cumpătare. Făceam în fiecare zi gim­nastică, mer­geam regulat la schi, la patinaj, la înot. Mă opream din mâncat înainte să mă satur. Niciodată n-am avut prea multe haine sau prea multe bunuri şi nici n-am alergat după bani. Simplitatea e cel mai de preţ dar. Sfânta simplitate! Să te arăţi oamenilor exact aşa cum eşti. Să nu încerci să fii alt­cineva. Câtă uşurare îţi adu­ce! Cu timpul, sigur că am renunţat şi la lucrurile care nu se mai potriveau vârstei. Omul a fost clădit în­tr-un echilibru perfect, de trei etaje. Sus e mentalul (creierul), la mijloc e sentimen­talul (inima) şi jos de tot e biologicul (vis­cerele). A înainta frumos în vârstă înseamnă să urcăm de jos, de la viscere, spre raţiune. Exact ca pe munte, pe măsură ce urci în toate, şi-n iu­bire, şi-n dăruire, se deschide orizontul. Şi sus de tot e infinitul.
Îndreptar de viaţă lungă
- Azi, toţi specialiştii s-au pus de acord că ali­men­taţia greşită e principalul factor de boală. Aş vrea să ne daţi nişte sfaturi. Ce ar trebui să mân­căm, ca să ne păstrăm tinereţea?
- Studiile au arătat că o celulă umană moare şi renaşte la o distanţă de un an şi jumătate, doi. Însă pe măsură ce înaintăm în vârstă, capacităţile noilor ce­lule se dete­riorează trep­tat. Cei care le pot în­tări sunt acizii nu­cle­ici. Îi putem găsi în ger­meni de grâu, pâine in­te­grală, al­ge marine, fulgi de ovăz, ciuperci, leguminoase (so­ia, fa­so­le, linte, ma­ză­re, spa­nac, andive), în mie­re şi sucuri de fructe. Carnea trebuie evitată. Carnea conţine în ea moartea ani­malului ucis. Consu­ma­­torii de carne, s-a do­vedit, sunt mult mai a­gre­sivi. Celebrul medic ja­ponez George Osha­wa susţine, de altfel, că hrana ideală pentru per­soanele în vârstă ar tre­bui să constea – 60%, în cereale nede­cor­ticate, 30% în legume, fructe şi seminţe, şi doar 10% în ouă, lapte şi carne. Eu mănânc câte puţin, de cinci ori pe zi. Cred că deja s-au săturat oame­nii de câte ori le-am spus as­ta.
“Suntem infiniţi. Nu ne terminăm niciodată”
- Care sunt bucuriile unui om de 90 de ani?
- La 90 de ani te bucură totul. Tinerii nu ştiu să se bucure de întâmplările şi oamenii de lângă ei, nu ştiu să le vadă, pentru că aşteaptă mereu fapte şi gesturi mari. Eu mă bucur de ce este, nu de ce ar putea fi. Azi dimineaţă am ieşit la plimbare cu Fetiţa, mai­da­neza noastră. M-am plimbat 20 de minute, era foarte senin şi frumos. Apoi am venit pe jos, la birou. Mi-a plăcut, era un aer tare, de munte, afară. Şi aici m-am întâlnit cu tine. Te-am îmbrăţişat, aşa cum îm­brăţişezi un copac.
- Gândul la moarte vă mai aduce vreo tulbu­rare?
- Nu. Nu cred în moarte. Moartea de mult nu mă mai sperie. Ştiu că pare utopic, dar cred în tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Suntem infiniţi, nu ne terminăm niciodată. Dacă suntem gata să ac­ceptăm legea lui Lavoisier care spune că “nimic nu se pierde, totul se transformă”, de ce să nu credem şi că sufletul nostru va exista pentru totdeauna? Avem de partea noastră un bagaj ancestral: religia dacilor, pri­ma religie monoteistă, cu 5000 de ani înaintea iudais­mu­lui. Ce însemna ea? Un singur Dumnezeu şi viaţă veş­nică! Dacii se bucurau la înmormântări şi plân­geau când un nou născut era condamnat la viaţă. Ei ştiau ceva ce noi am uitat, că viaţa adevărată e din­colo. Când ştii că ai trăit frumos, că n-ai făcut rău şi ai dăruit, moartea e doar o trecere cu zâmbetul pe buze.

"Cred în tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte"

OVIDIU BOJOR 

sursa
http://www.formula-as.ro/2015/1155/stil-de-viata-100/ovidiu-bojor-cred-in-tinerete-fara-batranete-si-viata-fara-de-moarte-18846

luni, 6 aprilie 2015

DEZECHILIBRELE CHAKRELOR



Chakra este un cuvânt sanscrit care înseamnă “vortex” sau “roată”. Chakrele din corpul uman sunt centrii energetici subtili. Misticii hinduşi au numărat sute de mii de chakre în corpul omenesc. Aceasta este foarte asemănător cu sistemul de meridiane folosit în acupunctură şi în terapiile shiatsu. Cu toate acestea,exista 7 centri energetici principali.

Cele 7 chakre majore sunt emiţătoare şi transmiţătoare de energii subtile. Fiecare chakră funcţionează la nivel fizic, emoţional şi spiritual. Echilibrarea lor este cheia sănătăţii şi a stării de bine. Dezechilibrul se poate manifesta în diverse moduri, cu un sentiment general de “ceva nu este în regulă”. Când chakrele sunt curăţate, ele îşi pot îndeplini complet funcţiile, procesează energiile, aduc energie organelor fizice şi corpurilor subtile şi îndepărtează energiile învechite sau stagnante din corp.

Dacă o situaţie stresantă continuă foarte mult timp, chakrele se pot închide. Atunci când corpul fizic trebuie să funcţioneze sub o presiune continuă sau o depresie, chakrele nu se pot roti şi nu pot funcţiona corect, şi devin dezechilibrate sau blocate cu energie veche şi stagnantă,sau in cel mai rau caz se pot invarti in sens invers sensuslui lor natural formand efectul de antichakra, care poate avea efecte dezastruoase.

Curăţarea chakrelor ajută la transformarea emoţiilor negative (şi dăunătoare) precum furia, mâhnirea sau vinovăţia, în energii pozitive. Chakrele sănătoase pot îmbunătăţi “starea de bine” la nivel fizic şi emoţional prin curgerea continuă, împrospătarea şi vitalizarea energiei.

Imaginaţi-vă chakrele ca pe un “sistem de filtrare” care purifică energiile din planul dens, fizic (asociat cu instinctele noastre primare, de natură animală) şi le transformă în energii pozitive ale planului spiritual, conectându-ne cu însăşi Sursa vieţii. Lucrul cu chakrele poate deschide calea spre vindecare, dezvoltare psihică (intelectuală) şi creştere spirituală.

Curăţate, echilibrate şi aliniate, chakrele sunt folositoare tuturor oamenilor care doresc să fie “în lumina reflectoarelor”, cum ar fi agenţii de vânzări, actorii, personalul media, etc. Oamenii foarte charismatici, precum celebrităţile, au chakrele foarte echilibrate şi dezvoltate.

1.Chakra RĂDĂCINĂ (Muladhara)

Este poziţionată foarte aproape de coccis. Este colorată în roşu şi este asociată cu pasiunea, vitalitatea, dorinţa şi energia. Această chakra se învârte, conferindu-ne puterea de a înfăptui (a realiza). Dezechilibrul ei se poate manifesta printr-o stare de boală fizică şi emoţională, anorexie sau lăcomie (aviditate). O persoană cu o Chakra Rădăcină sănătoasă este flexibilă şi capabilă să se adapteze schimbărilor, este echilibrată şi rămâne ancorată în timpul schimbării.

Poţi vindeca Chakra Rădăcină preluând controlul asupra destinului tău şi luând singur deciziile. O Chakra Rădăcină contractată (rigidă) se poate manifesta printr-o atitudine conservatoare, idei (credinţe) rigide, ură, prejudecăţi şi atitudini meschine care ne conduc viaţa.

De fiecare dată când ne cerem dreptul la viaţa pe care o dorim, vom vindeca Chakra Rădăcină. Conştientizează că ai dreptul la bucurie, fericire, sănătate, şi la o existenţă creativă! Nu ai nevoie de aprobarea altcuiva pentru a lua hotărâri (decizii) care te vor conduce la fericire, securitate şi la bucurie!

Din punct de vedere fizic, dezechilibrul la nivelul acestei chakre conduce la probleme ale picioarelor, rectului, coccisului, ale sistemului imunitar, ale organelor reproducatoare masculine si ale prostatei. De semenea persoanele cu dezechilibre la nivelul chakrei radacinii pot dezvolta in timp artrita degenerativa, dureri ale genunchilor, sciatica, tulburari de alimentatie si constipatie.

Din punct de vedere emotional dezechilibrul de la nivelul acestei chakre conduce la griji privitoare la nevoile de baza pentru supravietuire: bani, adapost, mancare, posibilitatea de a asigura “traiul de zi cu zi”.

Atunci cand aceasta chakra este echilibrata, ne simtim sustinuti, in siguranta, impamantati.

2. Chakra SACRALĂ (Swadishtana)

Este poziţionată în jurul osului pubian. Este colorată în portocaliu şi este asociată cu bucuria şi sociabilitatea. Acesta este centrul intimităţii, al sexului, al reproducerii creative. Funcţia acestei chakre depinde de cât de bine avem grijă de noi înşine. Trebuie să ne cunoaştem limitările, pentru a putea folosi această energie atât pentru activităţile zilnice, cât şi pentru a ne proteja în timpul perioadelor stresante. Corpul are nevoie să fie reîncărcat continuu, pentru a ne putea baza pe el la nevoie. Dacă această chakra nu este reîncărcată, ea va apela la toate celelalte chakre pentru a se umple şi în final va seca (va goli) întreg corpul de energie. Află-ţi limitele de energie! Poţi să-ţi risipeşti energia intrând în contact cu oameni sau situaţii neplăcute. Aflând cum îţi consumi energia, poţi face alegeri mai bune în legătură cu modul în care-ţi consumi timpul.

Dezechilibrul acestei chakre se poate manifesta prin inhibiţie sexuală sau inabilitatea în intimitate. Chakra Sacrală controlează apetitul pentru mâncare, sex şi plăcere. Dacă vom risipi prea multă energie, vom “arde” energii necesare altor sisteme din organism. Dacă păstrăm prea multă energie, vom deveni obsesivi în legătură cu ceea ce nu putem să avem. Echilibrul între controlul şi consumul acestei energii este cheia care va menţine această chakră puternică şi sănătoasă.

Din punct de vedere fizic dezechilibrul acestei chakre conduce la probleme sexuale, ce implica infertilitatea, probleme urinare, disfunctii renale, probleme al soldurilor, ale zonei pelviene si durere in zona lombara.

Din punct de vedere emotional dezechilibrul acestei chakre conduce la aparitia temerilor legate de implicarea in relatii sentimentale, de exprimarea emotiilor, lipsa capacitatii de a ne distra, de a fi creativi. Apar de asemenea frici legate de impotenta, tradare si dependente de orice fel.

Atunci cand aceasta chakra este echilibrata, avem curajul de a ne asuma riscuri, devenim creativi, suntem capabili sa ne implicam in relatii noi, suntem pasionali si avem o sexualitate puternica.

3. Chakra PLEXULUI SOLAR (Manipura)

Este poziţionată chiar mai sus de ombilic. Este colorată în galben şi este asociată cu inteligenţa, claritatea, fericirea şi creativitatea. Este chakra puterii personale. Dezechilibrul acestei chakre se poate manifesta prin sentimentul de descurajare, incertitudine, neputinţă, sau prin nevoia de a-i controla pe ceilalţi sau de a controla toate evenimentele. Această chakra este centrul identităţii personale.

Chakra Plexului Solar guvernează toate aspectele ego-ului şi personalităţii, inclusiv simţul nostru de auto-apreciere şi de identitate personală. Ea influenţează puterea personală şi libertatea de decizie. Această chakră reglează puterea voinţei în legătură cu diversele situaţii şi oameni.

Dezvoltarea puterii personale vine din sentimentul a “cine suntem cu adevărat”. Această putere se poate ivi din orice situaţie şi ne ghidează prin complicaţiile vieţii, complicaţii care ne ajută să evoluăm şi să ne maturizăm. Ea înfloreşte (se dezvoltă) atunci când suntem “cu picioarele pe pământ”. Fără provocările vieţii, fără opoziţia şi rezistenţa din partea celorlalţi, determinarea noastră interioară nu se poate dezvolta. Numai astfel ne putem dezvolta puterea personală.

Sinele nostru adevărat este o parte din noi care este mereu completă şi nedivizată. Nu este afectat de durere, pierderi sau traume dacă ne cunoaştem cu adevărat. Această conştientizare a meritelor noastre, stima, auto-aprecierea şi cunoaşterea adevăratelor noastre puteri, ne fac să radiem lumina şi să strălucim în viaţă.

Din punct de vedere fizic dezechilibrul acestei chakre conduce la aparitia problemelor digestive, disfunctii ale ficatului, oboseala cronica, hipertensiune arteriala, diabet, ulcer, afectiuni ale pancreasului si ale vezicii biliare, boli ale colonului.

Din punct de vedere emotional dezechilibrul acestei chakre se manifesta prin scaderea stimei de sine, autocritica, frica de respingere, nemultumire legata de aspectul fizic.

Atunci cand aceasta chakra este echilibrata experimentam respectul de sine si auto-compasiunea.

4. Chakra INIMII (Anahata)

Este poziţionată în mijlocul pieptului, lângă inimă. Este colorată în verde şi este asociată cu vindecarea, echilibrul, armonia, grija şi blândeţea. Este punctul central al sistemului chakrelor şi este crucial în păstrarea echilibrului.

Dezechilibrul Chakrei Inimii se poate manifesta prin neputinţa de a oferi/primi iubire, dependenţa de alte persoane, depresie şi altfel de relaţii disfucţionale. Chakra Inimii înfloreşte prin bucurie, încântare, deschidere, împărtăşire, atingere şi conexiune. Se contractează prin durere, pierderi şi traume.

Mesajul Chakrei Inimii este acela de a-i accepta pe ceilalţi aşa cum sunt şi de a-i iubi necondiţionat, pentru că suntem cu toţii uniţi cu Viaţa.

Ne vom proteja inimile dezvoltându-ne dragostea pentru noi înşine, dragoste care se reflectă în stabilirea unor legături “de inimă” sănătoase şi prin cunoaşterea a cine şi ce suntem cu adevărat, spre binele nostru cel mai înalt. Odată ce ne-am creat o astfel de protecţie pentru inimile noastre, dezvoltăm inocenţa şi puritatea Inimii însăşi. Vom putea apoi vedea puritatea şi frumuseţea fiecărei fiinţe binecuvântate prin Viaţă.

Din punct de vedere fizic dezechilibrul aceste chakre provoaca aparitia astmului, problemelor cardiace, pulmonare, ale sanilor, ale sistemului limfatic, dureri in zona cervicala, ale umerilor si ale bratelor.

Din punct de vedere emotional dezechilibrul acestei chakre se manifesta prin probleme sentimentale: manifestarea unei atitudini sufocante in cadrul relatiei, gelozie, abandon, furie, frica de singuratate.

Atunci cand aceasta chakra este echilibrata experimentan veselie, multumire, iubire si compasiune, iertare si incredere.

5. Chakra GATULUI (Vishuda)

Este poziţionată în locul unde gâtul se uneşte cu pieptul. Este colorată în albastru sau turcoaz şi este asociată cu prietenia, loialitatea, deschiderea şi comunicarea sinceră.

Chakra Gatului ne dă putere să ne exprimăm pe noi înşine la orice nivel. Pentru a onora acest dar, trebuie să ne exprimăm, în mod conştient, cu claritate şi integritate. Chakra Gatului este poarta către sferele spirituale înalte. În cunoaşterea ezoterică ea este cunoscută sub numele de “Gura/Vocea/Cuvântul Lui Dumnezeu” (“Mouth of God”) şi este locul unde energia spirituală înaltă este canalizată în corp. Această infuzie de energie se concretizează atunci când mintea este liberă şi spiritul este deschis.

Chakra Gatului se poate închide în urma sentimentelor de durere sufletească, sentimente neaşteptate de frică şi furie, abuz emoţional şi fizic, necinste, bârfă, clevetire şi a oricăror forme de abuz cu substanţe care trec prin gât, provocându-i daune, inclusiv alcool, tutun, droguri, medicamente (chimice) sau insaţiabilitate alimentară. Toate acestea împiedică energiile care curg de la chakrele situate inferior către Chakra Frunţii şi Chakra Coroanei.

Din punct de vedere fizic dezechilibrul la nivelul acestei chakre conduce la probleme ale glandei tiroide, inflamarea gatului, laringita, disfunctionalitati ale articulatiei temporo-mandibulare, infectii ale urechii, probleme faciale (incluzand barbia, obrajii, buzele si limba), dureri ale gatului si ale umerilor.

Din punct de vedere emotional dezechilibrul chakrei gatului produce anxietati legate de comunicare, atat scrisa cat si vorbita. Apare frica de a fi lipsit de putere si optiuni.

Stim ca aceasta chakra este echilibrata atunci cand ne putem exprima liber, suntem sinceri si totusi fermi si suntem de asemenea buni ascultatori.

6. Chakra FRUNŢII sau Al III-lea Ochi (Ajna)

Este poziţionată în mijlocul frunţii, în punctul celui de-al treilea Ochi. Este colorată înindigo şi este asociată cu meditaţia, un nivel înalt de intuiţie şi auto-conştientizarea.

Această chakră ne furnizează energie pentru a experimenta gânduri/idei concise şi clare. Este centrul pentru maturitatea psihologică şi pentru principiile etice şi filosofice. Când este activată complet, această chakră stimulează ambele emisfere ale creierului. Emisfera dreaptă controlează intuiţia şi activitatea creativă. Emisfera stângă controlează gândirea raţională şi analitică. Atunci când cele două emisfere lucrează împreună, se formează o imagine armonioasă asupra realităţii, care constă în gândire logică, imaginaţie şi intuiţie. Chakra Frunţii este puterea minţii de a crea realitatea noastră la nivel fizic, emoţional şi mental. Este acea parte a minţii unde ne transformăm vieţile, unde ne încărcăm cu vitalitate şi de unde ne conducem visele.

Chakra Frunţii ne ajută să ne trezim mintea şi să ne întrebăm dacă ceea ce gândim este adevărat sau fals. Pentru a activa complet această chakră este necesar să ne examinăm cu adevărat ideile auto-limitatoare, care ne mărginesc valoarea (devenirea). Scopul ei spiritual ne poate conferi înţelepciune, imaginaţie, intuiţie şi cunoaştere. Pe măsură ce extragem adevărul din experienţele vieţii noastre, vom dezvolta această chakră şi ne vom dezvolta (întări) spiritul.

Este important să nu ignoraţi celelalte chakre şi să nu vă concentraţi numai pe dezvoltarea Chakrei Frunţii. Dacă veţi face astfel, vă veţi simţi în dezechilibru, dezancoraţi şi chiar deziluzionaţi.

Din punct de vedere fizic dezechilibrul acestei chakre conduce la aparitia durerilor de cap, problemelor oftalmice (precum vederea incetosata sau oboseala la nivelul ochilor), probleme ale sinusurilor, convulsii, pierderea auzului, disfunctii hormonale.

Din punct de vedere emotional dezechilibrul chakrei ochilor se manifesta prin probleme legate de reflectia interioara, prin incapacitatea de a ne infrunta temerile, prin refuzul de a invata din experientele altora. Persoanele cu dezechilibre la nivelul acestei chakre traiesc de multe ori intr-o lume a lor, plina de iluzii.

Atunci cand aceasta chakra este echilibrata putem face o distinctie clara intre adevar si iluzie, suntem deschisi catre intelepciune si intelegere.

Lectia acestei chakre este sa vedem imaginea de ansamblu.


7. Chakra COROANEI (Sahashrara)

Este poziţionată pe coroana craniului, aproximativ în acelaşi loc unde copiii au acel “punct moale”. Culoarea cea mai adesea asociată cu acest centru energetic este violet.Această chakră este asociată cu realizarea (cunoaşterea) spirituală, contemplarea în tăcere, adevărul etern şi aspectul cel mai înalt al Sinelui superior.

Chakra Coroanei ne aduce perspicacitate, minte pătrunzătoare, o cunoaştere mai exactă a ceea ce suntem capabili să îndeplinim şi cunoaşterea scopului nostru cel mai înalt. Pentru unii, aceasta poate părea ca o “criză a vârstei a doua”, deoarece iluminarea ne poate conduce la respingerea a ceea ce am fost şi la căutarea a ceea ce dorim să devenim.

Pentru a activa complet Chakra Coroanei, nu este necesar să renunţăm la lume şi la aspectele ei materiale. Scopul nostru trebuie să fie acela de a vedea Spiritul în toate formele vieţii şi de a înţelege că suntem aici, pe Pământ, pentru a fi fericiţi şi pentru a îndeplini năzuinţa sufletului nostru către iubire, pace şi bucurie.

Când ne activăm complet Chakra Coroanei, trebuie să fim odihniţi, liniştiţi şi împăcaţi, pentru a contempla minunile şi misterele Divinului. Prin echilibrarea activităţilor noastre cu căutarea spirituală, vom putea rămâne ancoraţi în viaţa zilnică, aducând adesea vindecarea şi transformarea în moduri subtile lumii noastre înconjurătoare.

Din punct de vedere fizic, dezechilibrul ei conducea la incapacitatea de a invata, sensibilitate la lumina, sunet si mediul ambient.

Din punct de vedere emotional dezechilibrul acestei chakre se manifesta prin aparitia problemelor legate de cunoasterea personala si de nevoia unei puteri mai mari. Dezechilibrul apare datorita gandurilor rigide legate de religie si spiritualitate, experimentam o stare constanta de confuzie, datorita prejudecatilor si a fricii de instrainare.

Atunci cand aceasta chakra este echilibrata, traim in prezent si avem o mare incredere in ghidarea noastra interioara.

Lectia pe care aceasta chakra ne-o ofera este sa traim constient

Probabil dupa citirea acestui articol simti ca nu doar o chakra este dezechilibrata sau blocata. Acest lucru se intampla deoarece atunci cand una dintre chakre este blocata, celelalte incearca sa compenseze devenind astfel fie hiperactive fie hipoactive.

Sa va fie de folos,Doamne ajuta!

surse
http://www.reikicenter.ro/bine-de-stiut-despre-chakre/
https://vindecaviata.wordpress.com/2015/02/19/semne-care-arata-dezechilibre-ale-chakrelor/

sâmbătă, 4 aprilie 2015

Privitul la Soare


Aceasta metota practicata de civilizatile stravechi ne poate restabili echilibrul si armonia mintii, corpului si sufletului nostru. Exista mai multe civilizatii stravechi care au sustinut practicarea acestei metode, cum ar fi civilizatia maiasa, egipteana, azteca, tibetana si indiana.

Aceste civilizati au considerat Soarele a fi o adevarat sursa de energie divina care ne poate vindeca de diferite afectiuni.

In cazul in care nu ati auzit de “Privitul la Soare” pana acum, aceasta practica presupune privitul soarelui in timpul orelor de siguranta, adica in prima ora dupa rasarit si in timpul ultimei ore inainte de apus, atunci cand razele soarelui sunt foarte blande, cand nivelul razelor ultraviolete este zero, perioada in care soarele nu ne poate afecta vederea. Aceasta practica presupune si conectarea cu energiile Pamantului, de aceea, aceasta metoda se practica in picioarele goale.

Am putea sa presupunem ca aceasta practica poate provoca daune la nivelul retinei. Cu toate acestea, in cazul in care sunt respectate toate regulile principale ale acestei metode, rezultatele pot fi incredibile.

De ce ar trebui sa practici “Privitul la Soare”?

•Pentru a absorbi energia soarelui prin intermediul ochilor;

•Stimuleaza glanda pineala – energia soarelui trece prin globul ocular si incarca cu energie hipotalamsul, calea catre glanda pineala;

•Stimuleaza activiatea cerebrala, productia de melatonina si de serotonina;

•Te elibereaza de stres si de tensiunea interioara;

•Activarea celui de-al treilea ochi;

•Creste nivelurile de energie;

•Mareste dimensiunea glandei pineale – pe masura ce imbatranim glanda pineala scade in dimensiune. Cu toate acestea, testele efectuate asupra lui Hira Ratan Manek, un medic ce a practicat aceasta metoda o viata intreaga, au demonstrat ca acest barbat in varsta de 70 de ani are o glanda pineala de trei ori mai mare in comparatie cu cea a unui om normal;

•Reduce apetitul, deoarece corpul este hranit de energia soarelui;

•Imbunatateste vederea;

•Deschide canalele energetice Nadis;

Hira Ratan Manek, cunoscut sub apelativul de HRM, traieste hranit doar de energia solara si de apa. Veridicitatea acestui fapt a fost validata stiintifica de catre echipa medicala formata din cercetatori ai Universitatii Tomas Jefferson si ai Universitatii Pennsylvania din Philadephia, acolo unde, in anul 2002, HRM a fost supus unei perioade de observatie de 130 de zile. Rezultatele au uimit lumea medicala. Acestia au descoperit ca celulele gri ale creierului sau se regenereaza, un fenoment inexplicabil pentru o persoana de varsta sa.

Cei care au urmat aceasta practica vreme de mai multi ani, au fost supusi unor examene oftalmologice si nu a fost constata o degradare a globului ocular. Cu toate acestea, este recomandat ca in primele saptamani de practica sa urmati un control oftalmologic, astfel incat sa stiti cat de sigura este aceasta metoda in cazul dumneavoastra. In plus, este important sa fiti impamanteniti in timpul acestei practici, cu scopul de a nu va fi afectata vederea.

Cum se practica aceasta metoda?

Aceasta metoda o poti urma o singura data in viata ta, de obicei, pentru o perioada de 9 luni.

Puteti clipi din ochi, nu este necesar sa aveti o atentie fixa, dar nu aveti voie sa purtati ochelari sau lentile de contact.

0-3 luni – priveste soarele la primele ore ale diminetii, o singura data pe zi, vreme de 10 secunde. Este important sa stati in picioarele goale si sa va aflati intr-o conexiune cu Pamantul. Adauga 10 secunde in plus practicii cu fiecare zi care trece, astfel incat la 10 zile de la inceperea practicii sa privesti soarele vreme de 100 de secunde. La sfarsitul celor trei luni de zile, atingi 15 minute.

3-6 luni – In timpul acestei perioade atingi durata de 30 de minute, iar studiile demonstreaza ca toate bolile fizice incep sa dispara, deoarece razele soarelui au atins deja creierul. Organele vitale sunt dependente de o anumita culoare a soarelui, rosu – rinichii, galben – inima, verde – ficat, etc. Fiecare culoare atinge organele specifice si remediaza eventualele probleme. De aceea, este recomandat sa consumati o dieta bogata in toate culorile.

6-9 luni – de indata ce ai atins 7.5 luni – 35 de minute – foamea scade considerabil. In aceasta etapa organismul tau se hraneste cu energia solara si nevoia de alimente scade.

De indata ce ai atins durata de 44 de minute, este momentul sa te opresti deoarece practica poate deveni periculoasa pentru tine. Cu toate acestea, in aceasta perioada, vreme de sase zile este necesar sa mergi descult, in fiecare zi, vreme de 45 de miunte, pentru a te impamanteni.

In cazul in care alegi aceasta practica, este important sa acorzi o atentie regulilor acesteia, sa dai dovada de precautie si in cazul in care exista aceasta posibilitate, sa ceri sfatul unui expert sausfatul unei persoane care a mai urmat aceasta practica.

Ramai conectat cu natura si nu vei mai avea nevoie de medicamente in viata ta.



http://www.e-dimineata.ro/medota-straveche-a-privitului-la-soare/

marți, 17 martie 2015

PRIN ACTIVAREA ENERGIILOR PARANORMALE, VOM RENUNȚA LA OCHELARI DE VEDERE?


Tema pusă în discuție este delicată prin implicațiile sale, în special în ce privește industria producătoare de ochelari de vedere, cu o cifră de afaceri de miliarde de dolari. Din acest motiv am ezitat ani de zile, să scriu despre fenomenul revenirii acuității vizuale umane, prin activarea energiilor extrasenzoriale subconștiente. Îmi ajunge că am stârnit industria medicamentelor, prin articole publicate în JP despre “eficiența” unor medicamente de sinteză și efectele secundare negative pe le provoacă în planul sănătății omului.

În ce privește publicitatea făcută în mass-media, cu scopul vânzării produselor farmaceutice, cititorii în mai amintesc desigur, ce am scris în articolul intitulat 
Chimistul Shane Ellison: “Se pare că toate medicamentele sunt fabricate pentru a reduce populația”
“Mai nou, de câțiva ani asistăm la o publicitate deșănțată în mass-media, pentru produse farmaceutice. Bolnavii sunt îndemnați, prin reclame subliminale, să cumpere medicamente pentru maladiile pe care le au sau cred că le au. Nu mai contează prescripția medicului curant. Contează ca bolnavii să cumpere cât mai multe medicamente, ca industria farmaceutică să prospere. Medicamente, care produc efecte secundare dezastruoase în plan organic. Ar fi suficient să citim prospectul atașat la un medicament, pentru a ne da seamă de efectele negative pe care le produce asupra organismului uman. Printre efectele secundare provocate de medicația actuală, se numără și decesul bolnavului! „Cel puțin 125.000 de persoane mor în fiecare an din cauza medicamentelor prescrise de medici” - spune chimistul Shane Ellison.

De curând au fost depuse proiecte ale unor legi la Parlamentul European și la Parlamentul României, care interzic publicitatea în mass-media pentru medicamente. Prin urmare, se pot contracara - măcar parțial - acțiuni nefaste ale industriei producătoare de produse farmaceutice.

Revenind la articolului de fond, am postat - din prudență - un semn de întrebare la sfârșitul titlului. De ce am făcut acest lucru? Pentru a nu stârni împotriva mea și industria producătoare de ochelari de vedere. Ochelari ce corectează parțial efectele slăbirii acuității vizuale, nu și cauzele care o provoacă.

Omul poate renunța la ochelari de vedere? Categoric, da! - exceptând doar cazurile în care apar defecte oculare pe fond genetic. Ființa umană poate șă-și restructureze acuitatea vizuală, prin activarea energiilor paranormale latente existente în subconștient. Mai mult, omul poate dobândi o acuitate vizuală de excepție până la vârste târzii, care să-i permită să citească texte scrise cu cele mai mici litere. Totodată, să discearnă cu acuratețe vizuală optimă, obiecte amplasate la distante de kilometri depărtare. Nu credeți ce spun eu? Eu însumi sunt exemplul concret al restructurării vederii, prin activarea energiilor extrasenzoriale. La vârsta de 80 de ani, pot citi fără ochelari și texte scrise cu cele mai mici litere. Pot vedea cu acuratețe, la distanțe de zeci de kilometri. Îmi permit plăcerea de a vedea lumea în care trăim, cu o acuitate vizuală „paranormală”.

Încă nu cutez să prezint în detaliu metoda de restructurare a vederii, prin activarea energiilor extrasenzoriale subconștiente ale omului. Din cauza repercusiunilor de care pot “beneficia” din partea industriei producătoare de ochelari; și nu numai din partea fabricanților de ochelari. Metoda descoperită de autor are și aplicații militare. În așteptarea unor vremuri favorabile omului, nu îmi rămâne decât să ofer probe cursanților despre acuitatea mea vizuală, dobândită în urma activării energiilor paranormale umane.



Ce facem cu generația tânără? Îi vom activa energiile extrasenzoriale subconștiente, ca nu mai repete greșelile noastre, sau o vom lăsa pradă dezinteresului nostru ancestral?

sursa
http://jurnalparanormal.ro/content/prin-activarea-energiilor-paranormale-vom-renun%C8%9B-la-ochelari-de-vedere


luni, 16 martie 2015

Vara Vietii Voastre

Daca va doare inima, n-ar trebui sa fie asa. Inimile indurerate sunt inimi tulburate. Nu este ceva maret sa ai o inima indurerata. Nu este un tratament preventiv, si nici nu e un leac. Orice durere ar purta inima, este revarsata asupra lumii. Durerea voastra de inima este ca o ploaie ce cade din cer si ii atinge pe multi altii.

Inima voastra nu trebuie sa sufere. Nu este o conditie obligatorie a vietii ca inima voastra sa sufere, dupa care sa fie alinata. Inima voastra nu trebuie sa fie atat de afectata de catre orice patrunde sau exista in lumea voastra. Durerea nu trebuie sa va domine inima. Nu este nevoie sa gazduiti durerea in inima voastra. Ea nu este menita sa sufere. Inima voastra este creata pentru lucruri mai marete decat durerea obisnuita

Nu v-a durut inima? Inima este usor de ranit. Daca a fost ranita, nu e nevoie sa va tot uitati la rana, si nici sa o tot atingeti. Aceasta delicatete a inimii exista tocmai pentru a o face sa fie rezistenta. Lasati ca frumoasa voastra inima sa se elibereze de durere. Nu fiti indurerati. Ingaduiti-i inimii sa fie delicata si sa nu fie ranita de catre orice vant ce sufla. Iubitilor, nu produceti durere de inima! Nu fiti receptivi la ea. Nu o incurajati. Sa nu credeti ca trebuie sa o aveti

Inima indurerata nu trebuie sa fie un erou sau o eroina. Atunci cand motorul masinii voastre se strica, nu credeti ca este un scenariu minunat. Masina, pur si simplu, nu mai merge. O duceti la reparat cat se poate de repede

Considerati ca durerea de inima este rugina si inlaturati-o cat se poate de repede. Nu e nimic maret in a fi ruginit

O inima franta? Spuneti ca inima va este franta? Ei bine atunci, iubitilor, nu mai stati pe ganduri si lipiti-o la loc

Se poate ca inima voastra sa fie delicata, insa este si puternica. Lasati ca inima sa fie moale, lasati-o sa fie flexibila si sa nu se raneasca. Ingaduiti-i sa se scalde in bucurie, nu in durere .

Sa nu fiti o inima insangerata ce ia asupra sa toate grijile lumii. Asta nu e o virtute. Inimile nu sunt facute sa se smiorcaie. Ele nu sunt menite sa fie slabe. Ele sunt facute sa fie curajoase. Inima voastra nu trebuie tarata in auto-compatimire. Atunci cand va este mila de voi sau de altcineva, nu sunteti drepti fata de inima voastra. Viata nu este creata pentru suferinta si nici inima voastra, sau a altcuiva. Fie ca toate inimile sa se ridice de pe canapeaua auto-compatimirii si sa inceapa sa mearga peste campuri inverzite

Inima voastra este menita sa fie un incarcator ce sare peste obstacole. Este menita sa fie vioara intai. Este menita sa fie un purtator de stindard. Este menita sa fie prova unei mari corabii. Ea nu a fost niciodata menita sa fie slaba. Se poate ca voi sa fi tras pe dreapta ca sa va alimentati inima cu tristete. Iubitilor, alimentati-va inima si umpleti-o din plin cu bucurie .

Inima este legatura voastra cu Dumnezeu. Atunci, legati-va inima de a Mea si nu mai suferiti
Voi sunteti sortiti sa va ridicati la inaltimea vietii. Sa duceti o viata sincera, nu o tragedie, si nici o melodrama. La fel cum cainele se scutura de apa, scuturati-va inima de orice tristate

Intrati intr-un taram superior acum deci intrati! Lasati durerea de inima in urma.
Nu va foloseste la nimic.

"A venit vara vietii voastre"

Lasati totul in urma. Nu luati cu voi nimic in afara de BUCURIE.
Ce aveti altceva de facut?

Iubirea este Strop de Lumină.
Iubirea este forța din Univers care poate mișca munții.
Fii tu însuți!
Trăiește în armonie cu Creația!
Trăiește în armonie cu tine însuți!
Păstrează-ți inima deschisă, mereu deschisă!
Zâmbește atunci când inima iți zâmbește!
Simte când inima iși mărește bătăile...
Repiră conștient și simte-ți respirația!
Iubește când inima ta iubește!
Fii fericit atunci când în ființa ta inundă fericirea!
Revarsă-ți compasiunea asupra ființelor umane!
Dăruiește iubire, fericire, zâmbete fără să te aștepți să primești înapoi!

Fii TU! 



sursa
http://www.iubiresilumina.com/2011/09/vara-vietii-voastre.html

sâmbătă, 14 martie 2015

Puterea Spirituală Vindecătoare a Emoțiilor

În zilele de astăzi ale științei și tehnologiei ni se spune că emoțiile nu au ce căuta în viața noastră de zi cu zi. Infatuarea noastră dată de știință și tehnologie ne face să gândim precum mașinile. Mintea noastră nu ne înțelege emoțiile și crede că mai degrabă trebuie să le controleze decât să le stăpânească. Este o mare diferență între a ne controla emoțiile prin intermediul minții noastre și a ne stăpâni emoțiile cu o inimă deschisă. Emoțiile apar din inima noastră și ne arată puterea noastră. Atunci când le anulăm, ne anulăm și Forța noastră de Viață.

De unde vin emoțiile noastre? La suprafață pare că emoțiile noastre cum ar fi furia, tristețea, frica și vina vin din karma noastră. Dar dacă ne uităm sub aceste emoții și dincolo de karma corpului nostru suflet și a corpului nostru fizic, vedem o energie foarte pură și foarte puternică pe care o numim Forța Vieții. Forța Vieții se mișcă și dă la o parte orice obstacol către Maestrul nostru Interior. Când într-un iaz apa începe să se miște, ia naștere un val care răscolește mizeria de pe fundul iazului. Maestrul Interior este înconjurat de murdăria karmică. Când Energia Maestrului se mișcă, ea agită murdăria karmică slăbită și murdăria curge afară din ascunzătoarea sa ridicându-se la suprafață unde o putem vedea. Forța de Viață a Maestrului curăță mizeria și ne curăță karma în așa fel încât Maestrul real să poată să-și facă apariția. În spatele fiecărei emoții se află un val de Forță de Viață care împinge mizeria care este în interiorul nostru afară din corpul nostru și din conștiința noastră.

Mulți oameni văd murdăria karmei ieșind la suprafață și nu o plac. Adeseori se gândesc că este mai bine să nu mediteze dacă această murdărie emoțională incomodă iese la suprafață. Dar acest raționament este pe termen scurt. Dacă nu-i permitem murdăriei să iasă la suprafață, aceasta va rămâne în interiorul nostru până când ceva o va răscoli, sau, și mai rău, ceva ce altcineva face pentru a o răscoli. Am vrea ca mai bine să fim murdari în interior și curați în exterior!
Cât de superficial!

În spatele fiecărei emoții se află un val al Forței de Viață de la Maestrul nostru Interior. Emoțiile sunt pline cu Energie Spirituală cunoscută și ca Shakti. Această Energie Spirituală pare impură la început, dar odată ce murdăria a fost spălată devine cea mai puternică Forță din viața noastră. Shakti este Iubire Pură. Aceasta este Iubirea Maestrului Interior care dorește doar să apară în viața noastră de zi cu zi și să ne arate uimitoarea Putere de Vindecare pe care Maestrul o posedă.

Când Shakti se mișcă, adeseori acest lucru pare înfricoșător. Ne e frică să ne afișăm emoțiile și încercăm să le stopăm. Dar stoparea emoțiilor nu face decât să prelungească agonia. Dacă putem permite emoțiilor noastre să se curețe în siguranță și departe de ceilalți, în cele din urmă vom reuși să curățăm din conștiința noastră toată murdăria karmei și să devenim un Maestru Viu și Iubitor. Shakti pare înfricoșătoare la început și Infinit Iubitoare la sfârșit. Shakti în totalitatea Ei este marea putere vindecătoare a Maestrului nostru Interior. Emoțiile sunt doar aparența de suprafață a ceea ce mai târziu se dezvăluie pe sine a fi Maestrul nostru Interior Pur și Neîntinat.

Învățătorul meu obișnuia să ne spună, ”Treaba bine începută este pe jumătate făcută”. Chiar atunci când emoțiile încep să-și facă apariția, voi sunteți deja la jumătatea drumului în a deveni mai pașnici, mai fericiți și mai Iluminați. Nu vă opriți niciodată din procesul de a face curat în casă! Continuați să simțiți orice ați simți și relaxați-vă. Lăsați energia să iasă. Lăsați emoțiile să iasă. La sfârșit vă veți simți renăscut precum o omidă care s-a târăt cândva prin murdărie și acum se transformă într-un fluture care zboară spre cer. Emoțiile sunt energia vindecătoare care vă curăță și vă dezvăluie adevărata voastră natură spirituală.


Prin Bob Fickes
link catre articolul original
http://dincolo-de-mine-sunt-eu.blogspot.ro/2015/03/shakti-puterea-spirituala-vindecatoare.html

miercuri, 11 martie 2015

Un Medicament pentru o Viata Sanatoasa - Respiratia -

Tu, prietene, stai pe o mina de aur.
Ai o super-putere care se afla in stare latenta, dar care te implora sa o accesezi: respiratia. 
Ea nu poate suna sexy, insa respiratia ta este instrumentul cel mai fundamental pe care il avem pentru a putea trai.

Cand am aflat prima data despre exercitiul de respiratie ce va fi relatat mai jos, am fost destul de ironic pentru ca a trebuit sa invat cum sa fac ceva cu corpul meu, lucru pe care-l faceam inca de cand m-am nascut, in mod natural. Respiratia este ceva normal, insa pentru a reusi sa iti umpli cu adevarat plamanii, este nevoie de un exercitiu, in urma caruia iti vei incarca mintea de fericire.

Cand te culci sau nu esti atent la nimic, respiratia ta are grija de ea, ceea ce este destul de pacat. Dar conducerea constienta a respiratiei deschide o lume de magie. O lume in care devi puternic, prezent, treaz si constient.



Aici sunt patru motive pentru care trebuie sa-ti cunosti plamanii:

1 Vor fi deschisi aici si acum.

Respiratia se intampla doar in prezent, astfel incat ori de cate ori atingeti punctul de varf al respiratiei, asta trebuie sa se intample "aici si acum." Respiratia este o modalitate foarte buna de a opri gandurile negative. In loc de ingrijorarile despre trecut sau viitor, respiratia ajuta mintea sa devina interesata de senzatiile corpului si de noutatea a ceea ce "este".

2 Va veti conecta spiritual.

In yoga, respiratia reglementeaza si canalele de fluxul de prana, sau forta vietii, in corpul subtil. Pentru ca respiratia este intangibila, ea ne conecteaza la ceea ce este intangibil si de necunoscut in univers. Noi ne putem simti mai bine interconectati si "parte a unui intreg", atunci cand suntem atenti la respiratia noastra.

3 Veti calma corpul.

Fiind macinati de stresul de zi cu zi, avem tendinta de a restrange in mod inconstient respiratia noastra. Asta este o mare problema. Respiratie superficiala ne transpune in modul de supravietuire, stimuland sistemului nervos simpatic (de exemplu, lupta / zbor / agitatie), care invoca eliberarea hormonilor de stres in organism. Respiratia completa abdominala, stimuleaza sistemul nervos parasimpatic (de exemplu, odihna / relaxare / digerare) si putem deveni rapid calm si relaxat.

4 Vei fi mai rezistent in perioadele dificile.

Daca va confruntati cu o emotie puternica, respiratia dumneavoastra va poate ajuta sa treceti de sentimentul respectiv fara a deveni coplesit. Respiratia face tolerabil intolerabilul;insuportabilul, suportabil. Ea ne sustine pentru a merge mai departe, atunci cand suntem siguri nu putem.

Respiratia ta este epica, nu-i asa? Face mult mai mult decat doar sa te tina in viata – doar daca o lasi…...

Cu cat respiri mai adanc cu atat mai mult vei trai.

Exercitiul Dirgha Breath:

Exercitiul Dirgha, sau cele trei parti de respiratie, este imprumutat de la yoga si este un exercitiu minunat pentru o respiratie de baza. Cele trei "parti" sunt abdomenul, coastele si pieptul. Acesta este conceput pentru a crea un schimb complet de oxigen in organism si pentru a calma mintea.

Stati intr-o pozitie confortabila si cu coloana dreapta.
Inchide usor ochii, relaxeaza-ti fruntea, gura si ochii.
Inspira usor si expira urmand miscarea coastelor si cresterea pieptului.
Cand expiri, pieptul va cobora, coastele se vor relaxa si abdomenul se va aplatiza tragand buricul spre interior.
Repetati exercitiul prin extinderea abdomenului, coastelor si cresterea pieptului.
Imaginati-va cum un ulcior se umple cu apa pentru a putea controla respiratia atunci cand ea va va umple plamanii. Apa incepe sa se colecteze in partea de jos (abdomenul se relaxeaza si se deschide), apoi ulciorul se umple (extinderea coastelor si cresterea pieptului). La expirare ulciorul se goleste in partea de sus (relaxarea pieptului) apoi se goleste restul.

Continuati sa faceti acest lucru timp de 3-5 minute si veti observa ceea ce se va intampla.

Incercati sa aveti cateva minute din timpul vostru pentru a incerca acest lucru acum - intreaga ta fiinta va spune “multumesc”.

Respiratie fericita! 

http://www.secretele.com/2014/08/respiratia-un-medicament-pentru-o-viata.html

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com