Visele - perspective creştin-ortodoxe

Cuvant al Pr. Cleopa:
Daca vei crede intr-o vedenie falsa, apoi diavolul in vis te va invata "proorocii". Diavolii spun lucruri care o sa se intample peste o luna, peste doua, sau peste trei luni. Sunt draci care ghicesc viitorul si tu spui: "Mai, sunt adevarate! Pai, ce-am visat eu saptamana trecuta, s-a adeverit acum!" Acestia sunt draci vrajitoresti, care stiu viitorul.
Dar, ai sa-mi spui : "Parinte, dar in Scriptura spune ca a visat Iosif, a visat Daniil, a visat cutare ...". Da. Sunt si vise de la Dumnezeu. Dar acestea sunt foarte rare in viata omului si nu le poate intelege omul, daca nu vine langa el unul care are darul deslusirii duhurilor.
Duhul este unul, cum spune la Corinteni 1,12, marele Apostol Pavel, insa darurile sunt impartite.
Ati auzit ca este : "Duhul intelepciunii, duhul cunostintei, duhul temerii de Dumnezeu, duhul intelegerii ...". Auzi ce spune darul deslusirii duhurilor. Si Sfantul Ioan Evanghelistul spune: "Fiule, ispititi duhurile, ca nu toate sunt de la Dumnezeu".
Daca marele prooroc Daniil, barbatul doririlor, nu intelegea vedeniile, auzi ce spune Scriptura: A dat ordin Dumnezeu Arhanghelului Gavriil, zicand: "Gavriile, fa in somnul lui Daniil sa inteleaga vedenia". Le vedea si nu le intelegea. Deci, de aici sa tinem minte, ca nu tot ce vede o vedenie sau un vis il intelege, pana nu are darul deslusirii.
Sunt si vise de la draci numiti arhiconi. Acestia stiu pe de rost toata Sfanta Scriptura. Iti spun proorocii pe care le gasesti in Biblie. Pe urma sunt draci care se cheama vrajitori. Acestia ajuta la vrajitori, la fermecatori, la descantatori si amagesc pe om, sa i se para ca s-a facut sanatos de acolo. De aceea Sfantul Ioan Scararul zice: "Cela ce tuturor vedeniilor si tuturor viselor nu crede, filosof duhovnicesc este."
Sa nu credeti in vise! Sa nu credeti in vedenii! Daca crezi in vise si ai venit la mine sa te spovaduiesc, eu te opresc direct trei ani de la Sfanta Impartasanie. Cine ti-a spus sa crezi in vise? Nu auzi ce spune Sfanta Scriptura? Ia cauta in Cartea Intelepciunii lui Isus fiul lui Sirah, la capitolul 34:
"Precum este cel ce alearga dupa vant si vrea sa prinda umbra sa, asa este omul care crede in vise. Ca pe multi visele i-au inselat si au cazut cei care au nadajduit in vise."
Eu am o carte scrisa despre vise si vedenii. Sa vedeti acolo cum te inseala diavolul prin vise.
Sufletul nostru are trei parti:
- partea rationala, este deasupra sanului stang pana la furca pieptului;
- partea manioasa, este in mijlocul inimii, si
- partea poftitoare, care este din mijlocul inimii pana la buric.
Toate aceste trei parti ale sufletului nostru au virtutile lor, patimile si visele lor. Trebuie sa le cunosti care sunt din partea rationala, care din partea manioasa sau din partae poftitoare.
Apoi sunt vise de la natura, de la tunete, de la fulgere, de la huietul apelor, de la vanturi. Voi daca nu stiti, te poate insela in tot chipul. Usor te insala. De aceea este oprit sa nu creada nimeni in vise, ca pe cei slabi - cum zice Scriptura - pe multi visele i-a dus la pierzare. Sunt vedenii si de la diavoli.
Si diavolul este putere nalucitoare. El se face in chipul lui Hristos, de straluceste ca soarele; in chipul Maicii Domnului, in chip de ingeri, in chip de sfinti, in tot chipul. Numai te-a prapadit, daca ai crezut. N-ati auzit ce spune Apostolul Pavel? Nu-i de mirare ca si satana se face in chip de inger de lumina; si slujitorii nedreptatii se fac in chip de slujitori ai dreptatii. Deci, baga de seama! Nu primi nici un fel de aratare, nici un fel de vedenie.
Sfintii Parinti ai Patericului, marii sihastri care traiau numai cu radacini in pustie, aveau adesea lupta cu diavolii. La unul a venit diavolul in chipul lui Hristos si el isi cauta de lucru, ca lucra la cosnite. Acela stralucea ca soarele iar batranul inchidea ochii. Si-a strigat:
- Batranule, da uita-te la mine!
- Dar cine esti tu?
- Dar nu vezi ca eu sunt "Hristos"?
Si acela inchidea ochii mai tare;
- Eu sunt pacatos, a zis el, si nu sunt vrednic sa vad pe Hristos.
- Ei, batranule blestemat, m-ai cunoscut! Si a si fugit, ca a vazut ca l-a cunoscut.
 
Despre vedenii
Pr. Arsenie Boca
Predania Bisericii Răsăritene se fereşte de vedenii şi îşi fereşte şi fiii, întrucât acestea nu sunt neapărat trebuitoare mântuirii şi, desăvârşirea, la care suntem chemaţi, lasă în urmă orice vedenie. Revelaţia e deplină, iar cele ce mai lipsesc le aşteptăm la a doua venire.
Riscurile imaginaţiei sunt ocolite în duhovnicia Răsăritului (nălucirile false).
De aceea Răsăritul meditează fără imagini chiar contra imaginilor, chiar vedeniile reale le refuză - nu din rea credinţă sau din împotrivire, ci din grija de a nu greşi, primind orice. Şi se ştie că Dumnezeu nu Se supără când se stă pe acest punct de vedere. Singura pomenire ortodoxă este aceea care nu pune nici un tipar pe minte, care nu statorniceşte nici o imaginaţie sau imagine. Exemplu: ,Adevăr", ,Duh", Numele lui Iisus din rugăciunea călugărilor: ,Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul".

Despre vise
Sf.Ignatie Briancianinov
Demonii se folosesc de vise pentru a tulbura si vatama sufletele omenesti; chiar si monahii neincercati, luand aminte la vise, isi aduc vatamare si din aceasta pricina trebuie neaparat sa aratam aici ce insemnatate au visele in ceea ce priveste omul a carui fire nu este inca innoita prin Duhul Sfant.
In vremea somnului omenesc, starea celui ce doarme este astfel randuita de Dumnezeu, ca orice om se afla intr-o deplina odihna. Aceasta odihna este atat de deplina, incat omul, pe durata ei, pierde constiinta existentei proprii si intra intr-o stare de uitare de sine. Pe timpul somnului, orice activitate care se face cu efort, in mod deliberat, sub imperiul ratiunii si al vointei, conteneste: ramane doar acea activitate care este indispensabila existentei si nu poate fi despartita de aceasta. In corp, sangele isi continua miscarea, stoma|cul mistuie hrana, plamanii respira, pielea asuda; in suflete continua sa se nasca ganduri, inchipuiri si simtiri, insa nu dependent de ratiune si liberul-arbitru, ci prin lucrarea inconstienta a firii. Din asemenea inchipuiri, insotite de o gandire si simtiri caracteristice, se alcatuieste visul. El este adesea straniu, dat fiind ca nu apartine sistemului de inchipuiri si cugetari voluntare si deliberate, ci apare spontan si de sine statator, potrivit legii si necesitatii firii. Uneori visul poarta amprenta incoerenta a cugetarilor si inchipuirilor voluntare, iar uneori constituie o urmare a dispozitiei sufletesti. In acest fel, visul in sine insusi, nu poate si nu trebuie sa aiba nici o insemnatate. Asadar, este ridicola si cu totul ilogica dorinta unora de a vedea in himerele viselor pe care le au, prevestiri asupra viitorului propriu sau asupra viitorului altora sau vreun oarecare alt talc.
Cum poate exista un lucru care nu are nici o pricina ca sa existe ? 
Demonii, care au cale libera spre sufletele noastre in vremea cat suntem treji, au cale libera spre ele si atunci cand dormim. Si in vremea somnului, ei ne ispitesc cu pacatul, amestecand cu inchipuirea noastra si inchipuirea faurita de ei. De asemenea, vazandu-ne ca luam aminte la vise, se silesc sa ne faca visele cat mai interesante, iar in noi sa starneasca o mai mare atentie fata de aceste naluciri, sa ne faca, incetul cu incetul, sa ne incredem in ele. Aceasta incredere este intotdeauna impreunata cu parerea de sine, iar parerea de sine, falsifica modul in care ne vedem cu mintea pe noi insine, iar drept urmare, intreaga noastra activitate se lipseste de dreapta socoteala - exact ce le trebuie demonilor. Celor ce au sporit in parerea de sine, demonii incep sa li se arate in chip de ingeri de lumina, in chip de mucenici si preacuviosi, chiar si in chipul Maicii lui Dumnezeu si al lui Hristos Insusi, fericesc petrecerea lor, le fagaduiesc cununile ceresti, ridicandu-i prin aceasta la inaltimea parerii de sine si a trufiei. Aceasta inaltime este, totodata, si prapastia pierzarii. Trebuie sa stim si iarasi sa stim ca in starea noastra, neinnoita inca prin har, nu suntem in stare sa vedem alte vise in afara de cele alcatuite de aiurarea sufletului si de barfirea demonilor. Asa cum, in stare de veghe, din firea cazuta, rasar in noi, sau sunt aduse de demoni in chip statornic si neincetat, cugete si inchipuiri, si in vremea somnului vedem vise doar prin lucrarea firii cazute si prin lucrarea demonilor. Asa cum mangaierea noastra in vreme de trezie sta in strapungerea inimii, care se naste din constiinta pacatelor noastre, din aducerea-aminte de moarte si de judecata lui Dumnezeu (numai ca aceste ganduri apar in noi din harul lui Dumnezeu, care traieste in noi, sadit prin Sfantul Botez, si sunt aduse de ingerii lui Dumnezeu, potrivit starii noastre de oameni aflati sub pocainta) - tot asa si in somn, foarte rar, la mare nevoie, ingerii lui Dumnezeu ne infatiseaza fie sfarsitul nostru, fie muncile din iad, fie infricosata judecata care incepe odata cu apropierea mortii si continua dupa moarte. Aceste vise ne aduc frica de Dumnezeu, strapungerea inimii, plansul pentru noi insine. Asemenea vise se dau, insa, foarte rar unui nevoitor, sau chiar si unui pacatos vadit si inrait, prin osebita si nestiuta iconomie a lui Dumnezeu; sunt date rar nu din zgarcenia Dumnezeiescului har, fata de noi - nu ! Ci din acea pricina, ca tot ce se intampla cu noi in afara randuielii obisnuite ne duce la parere de sine si clatina in noi smerenia, care este neaparat trebuincioasa pentru mantuirea noastra.
Voia lui Dumnezeu, in a carei implinire sta mantuirea omului, este infatisata in Sfanta Scriptura atat de viu, atat de puternic, atat de amanuntit, ca a lucra pentru mantuirea oamenilor prin incalcarea obisnuitei randuieli a lucrurilor apare ca o fapta de prisos si nefolositoare. Celui ce a cerut invierea celui mort si' trimiterea lui catre fratii sai spre a-i vesti sa treaca de pe calea cea larga pe cea stramta, i s-a zis: "Au pe Moise si pe prooroci: sa asculte de ei". Iar cand cel ce ceruse aceasta s-a impotrivit: "Nu !..., ci daca cineva dintre morti se va duce la ei, se vor pocai", a primit raspunsul: "Daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva din morti" (Lc. 16, 27-31 ). Experienta a aratat ca multi dintre cei care s-au invrednicit in vis de vedenia vamilor, a Infricosatei Judecati si a altor lucruri cumplite de dincolo de mormant, au fost cutremurati de vedenie pentru scurt timp, iar apoi au cazut in imprastiere, au uitat de cele vazute si au trait in negrija; dimpotriva, unii care nu au avut nici un fel de vedenii, ci s-au invatat cu osardie in legea lui Dumnezeu, au venit treptat la frica lui Dumnezeu, au atins sporirea duhovniceasca si au trecut din pamanteasca vale a plangerii in fericita vesnicie cu bucuria nascuta din incredintarea mantuirii. Sfantul Ioan Scararul cugeta despre partea pe care o au demonii in visele monahilor, folosind cuvintele de mai jos: "Atunci cand parasim, pentru Domnul, casa si rudeniile noastre, dandu-ne pe noi insine strainatatii pentru dragostea lui Hristos, demonii, din razbunare, incearca sa ne tulbure prin visuri, aratandu-ne rudeniile noastre plangand, fie murind, fie inchise, fie stramtorate pentru noi. Deci, cel ce crede viselor e asemenea celui ce alearga dupa umbra sa si incearca sa o prinda. Dracii slavei desarte se fac, in visuri, prooroci. Ei ghicesc ca niste vicleni, cele viitoare si ni le vestesc mai dinainte, ca implinindu-se vedeniile sa ne minunam si sa ne inaltam cu gandul ca unii ce ne-am afla deja aproape de darul proorociei. In cei care cred dracului acestuia, el se face adeseori prooroc. Iar pentru cei ce-l defaima, el este pururea mincinos. Duh fiind, el vede cele ce se savarsesc in cuprinsul vazduhului si cunoscand pe cineva ca moare, vesteste despre aceasta, in vis, celor usurei la minte. Dracii nu stiu nimic din cele viitoare, dintr-o cunostinta de mai inainte, altminteri si vrajitorii ar fi in stare sa ne prezica ceasul mortii.
Demonii se prefac deseori in ingeri de lumina si in chipuri de mucenici si ne arata pe aceia venind la noi in visuri. Iar cand ne desteptam, ne afunda in bucurie si inaltare. Dar aceasta sa-ti fie semnul inselarii (amagirii dracesti). Caci ingerii ne arata muncile, judecata si moartea, iar odata treziti, ne umplem de cutremur si tanguire. Cand incepem sa ne plecam in vis dracilor, ei vor incepe sa-si bata joc de noi si cand suntem treji. Cel ce crede visurilor e cu totul necercat. Iar cel ce nu crede nici unora, e cu adevarat filosof. Crede numai celor care-ti vestesc tie chinuri si judecata. Dar daca acestea iti pricinuiesc deznadejde, si ele sunt de la draci" (Sf. Ioan Scararul, Adaos la cuvantul al 3-lea). 
Preacuviosul Casian Romanul povesteste despre un monah oarecare, de loc din Mesopotamia, cum ca ducea o viata cat se poate de anahoretica si postniceasca, dar a pierit, amagit fiind de demoni prin vise. Demonii, vazand ca monahul nu prea lua seama la cresterea lui duhovniceasca, ci isi indrepta toata luarea-aminte spre nevointa trupeasca, au inceput sa-i infatiseze vise care, prin reaua viclenie a dracilor, se implineau in fapta. Atunci cand monahul s-a intarit in increderea in visele sale si in sine, diavolul i-a infatisat intr-un vis maret pe iudei desfatandu-se de bunatatile cele ceresti, iar pe crestini chinuindu-se in muncile iadului. Facand aceasta, demonul - bineinteles, in chip de lumina sau de oarecare drept al Vechiului Testament - l-a sfatuit pe monah sa primeasca iudaismul spre a avea putinta de a se impartasi de fericirea iudeilor, ceea ce monahul a si facut fara sa mai intarzie catusi de putin. (Cuvant despre dreapta socotinta, Filoc. slav. V, VI).
Cele spuse sunt de ajuns pentru a lamuri iubitilor nostri frati (.) cat de nesocotit lucru este a lua aminte si, cu atat mai mult, a te increde in vise, precum si cumplita vatamare care poate sa se nasca dintr-o asemenea incredere. Din luarea-aminte la vise totdeauna se furiseaza in suflet increderea fata de ele: de aceea este oprita cu asprime chiar si aceasta simpla luare-aminte.
Firea innoita prin Duhul Sfant se carmuieste dupa cu totul alte legi decat faptura cazuta si impietrita in caderea ei. Carmuitorul omului innoit este Duhul Sfant. "Caci peste acestia a stralucit harul Dumnezeiescului Duh," a spus Preacuviosul Macarie cel Mare, "si S-a salasuit in adancul mintilor: pentru acestia, Domnul este ca sufletul lor" (Omilia 7, cap.l2). Si in trezie, si in somn, ei petrec in Domnul, afara de pacat, afara de gandurile si inchipuirile pamantesti si trupesti. Gandurile si inchipuirile lor, care se afla in timpul somnului in afara de carmuirea ratiunii si vointei omenesti si lucreaza in ceilalti oameni in mod inconstient, sub impulsul firii, in acestia lucreaza sub indreptarea Duhului, iar visele lor au o insemnatate duhovniceasca. Astfel, dreptul Iosif in vis a fost invatat despre taina inomenirii lui Dumnezeu-Cuvantul; in vis i s-a poruncit sa fuga in Egipt, precum si sa se intoarca de acolo (Mat. cap.I si II). Visele trimise de Dumnezeu poarta in ele insele o nebiruita putere de convingere. Aceasta putere de convingere este de inteles in ceea ce-i priveste pe sfintii lui Dumnezeu, insa de neatins pentru cei aflati in lupta cu patimile.

Sursa
http://www.interpretareaviselor.com/

,,Totul se află în spirit şi ceea ce uneşte ce este sus cu ce este jos pentru a da miracolul unui singur lucru” - ONIROMANŢIA

GLORIA LUI DUMNEZEU CONSTÃ ÎN A-ŞI ASCUNDE MISTERELE ŞI CEA A OMULUI ÎN A LE DESCOPERI...

 
În limba greacă oneiros înseamnă vis, şi manteia se traduce ca fiind profeţie.

     Toate popoarele, în toate epocile, au fost surprinse de extravaganţa viselor, şi de coincidenţele pe care le-au observat între subiectul viselor şi evenimentele ulterioare. De asemenea, de la început s-a acordat o valoare premonitorie viselor, profeţii au început să le comenteze şi o ştiinţă specială s-a născut pentru a le interpreta.

     Ştiinţa s-a numit atunci mantică sau oniromanţie.

     Încrederea în relevarea viitorului prin imaginile din timpul somnului provenea din credinţa în divinităţile care trimiteau în acest mod avertismente şi sfaturi oamenilor întrupaţi pe pământ.

     Ca urmare, se vede clar că oniromanţia se leagă de divinaţia intuitivă. Aici este vorba de comuniunea intimă a spiritului întrupat cu entităţile angelice, de o pronosticare subiectivă şi care se face prin sosirea spiritului luminilor celeste, pe timpul somnului, pentru a face o comunicare în numele Divinităţii. 

Ciceron, în discursul său din lucrarea ,,Despre divinaţie” menţionează: ,,Este o credinţă veche al cărei început urcă până în timpurile eroice şi care este confirmată de acceptarea ei de către poporul roman şi de toate popoarele: anume că există oameni dăruiţi cu o anumită capacitate de divinaţie. Grecii o numesc mantiche ceea ce înseamnă ,,presentiment”.

      Mai înseamnă ,,divinaţie inductivă, artificială, mediată, metagnomie inductivă.

spiritul omului întrupat este un imens computer divin viu şi dispune de trei nivele ale memoriei:

   - memoria planetară, care este raţiunea şi conştiinţa acestei întrupări, car econţine datele despre actele şi faptele sale, despre cunoaşterea acestei lumi, cumulând experienţa sa.

   - memoria solară, care setează datele şi informaţiile cumulate în experienţele anterioare, întrupări şi destrupări, periplurile pe alte planete şi în alte lumi.

     - memoria divină, în care Divinitatea a setat apartenenţa spiritului respectiv la Lumină, recunoaşterea prin arhetip a Dumnezeului Luminii, şi a înscris Codul etic al spiritului omului în Lume.

     Vă aduceţi aminte tâlcul întrebării Sfinxului din Egipt, care-i întreba pe trecători cine este entitatea care :  

,, umblă dimineaţa în patru, la prânz în două şi seara în trei picioare?”

Spiritul omului învaţă de fiecare dată, ca un copil, care este adus mereu şi mereu la reîntrupare, spre a cunoaşte Creaţia, mersul omului prin lume, să trăiască iubirea, să distingă contrariile binelui şi răului, să afle înţelepciunea, să probeze credinţa-încredere în Dumnezeu, în aproapele său şi în sine.

Egiptul din vechime acorda viselor o semificaţie mai degrabă premonitorie: Zeul a creat visele pentru a arăta oamenilor calea atunci când ei nu pot să-şi întrevadă viitorul, afirmă o carte de înţelepciune.     

     Preoţi-cititori, scribi sacri şi onirocriţi interpretau, în temple, simbolurile viselor, după chei transmise din generaţie în generaţie. Oniromanţia sau ghicitul în vise se practica pretutindeni.

 Pentru populaţiile negrito din tribul Andaman visele sunt produse ale sufletului care este considerat drept partea malefică a fiinţei.

     Se crede că sufletul iese prin nas şi înfăptuieşte, în afara corpului, o serie de isprăvi de care omul ia cunoştinţă în vis (de unde rezultă că nu sunt proşti deloc, pentru că sufletul lor era benefic).

     Pentru indienii din America de Nord, visul este semnul ultim şi decisiv al experienţei.Visele sunt la originea liturghiilor, ele determină alegerea preoţilor şi conferă calitatea de şaman; din ele rezultă ştiinţa medicală, numele ce va fi dat copiilor şi tabuurilor; ele rânduiesc războaiele, vânătorile, condamnările la moarte şi sprijinul cuvenit în anumite situaţii, doar ele pătrund în întunecimea eschatologică. În fine, visul confirmă tradiţia: el este pecetea legalităţii şi a autorităţii.

     Pentru triburile Bantu din Kasai (depresiunea congoleză), anumite vise sunt povestite de către sufletele care se despart de trup în timpul somnului şi merg să dialogheze cu sufletele morţilor. Aceste vise au un caracter premonitoriu privitor la persoana respectivă sau pot să constituie adevărate mesaje ale morţilor către cei vii, interesând ansamblul colectivităţii.

     Problema ilară cu morţii-vii este aceea că spiritele destrupate în urma ,,morţii” trupeşti de pe pământ nu sunt moarte deloc, pentru că ele se duc de fapt la cerul lor, unde au o viaţă extraordinară şi fericită, şi sunt mai vii chiar decât ,,morţii” rămaşi aici pe pământ, şi care se mândresc cu ,,mormintele” lor. Noi, cei întrupaţi suntem de fapt ,,morţii din morminte”, care vom învia la sfârşit de veacuri, adică vom fi activaţi şi se va reface legătura cu cerul nostru, al fiecăruia.

     Doar nu crede cineva că se vor ,,ridica scheletele din morminte” ca să umble dizgraţioase prin lume !

     De fapt, fenomenul parapsihologic actual demonstrează această ,,trezire” a spiritelor întrupate în era Vărsător.

     Exemplele de vise celebre sunt nenumărate, şi s-a încercat în repetate rânduri  să se facă clasificarea lor. Pentru înlesnirea studiului, cercetările analitice, etnologice şi parapsihologice au împărţit visele nocturne într-un anumit număr de categorii:

     1. Visul profetic sau didactic care este un avertisment mai mult sau mai puţin deghizat privitor la un eveniment critic din trecut, prezent sau viitor; originea acestor vise este adesea atribuită unei puteri cereşti.

     2. Visul iniţiatic al şamanului sau budistului tibetan din Bardo-Todol, încărcat de eficienţă magică, menit să ne poarte într-o altă lume printr-o cunoaştere şi o călătorie imaginare.

     3. Visul telepatic,care stabileşte legătura cu gândirea şi sentimentele unor persoane şi grupuri aflate la depărtare.

     4. Visul vizionar  care ne transportă în ceea ce H.Corbin numeşte lumea imaginară şi care presupune existenţa în fiinţa umană, la un anume nivel de conştiinţă, a unor puteri pe care civilizaţia noastră poate că le-a atrofiat sau paralizat, puteri despre care H.Corbin descoperă mărturii la misticii iranieni; este vorba aici nu de presimţire, nici de călătorie, ci de viziune.

     5. Visul-presentiment, care te face să intuieşti şi să alegi o posibilitate dintr-o mie...

     6. Visul mitologic, care reproduce un anume arhetip important şi care reflectă o angoasă fundamentală şi universală.

    Păstrând proporţiile, trebuie să arătăm că visul poate să fie în stare de veghe, şi poate fi asimilat visului nocturn, atât în privinţa simbolurilor pe care le articulează, cât şi pentru funcţiile psihice, pe care este în stare să le îndeplinească. Pe această temă se fac antrenamnte şi experimente reale.      

INTERPRETAREA VISELOR 

Primul aspect care interesează în interpretarea viselor este atunci când cel care visează se află în centrul visului său.

     Nu trebuiesă vă aşteptaţi să vă oferim o cheie a viselor ,,la cheie”, deşi vom încerca să o propunem pe cea mai renumită.

     Chiar dacă am avea toate culegerile bantu, chineze, aztece de interpretări onirice, şi oricât de utilă ar fi o asemenea culegere, ea nu ar fi suficientă să elucideze complet orice interpretare.

     Visul animă şi combină imagini pline de afectivitate. Limbajul visului este cel al simbolurilor. Arta de a le interpreta nu ţine însă numai de reguli, de procedee sau semnificaţii codificate şi aplicate în mod mecanic. Mai este nevoie de o largă şi apropiată înţelegere.

     Cel ce visează, şi se află în posesia acestei posibilităţi va putea să citească, ca să capete o imagine clară şi să-şi satisfacă nevoia de interpretare primară a unor vise. Va fi nevoie însă de mai mult, şi atunci veţi fi nevoiţi să vedeţi ce anume vă recomandăm ca să aprofundaţi simbolurile legate de imaginile din visele voastre. În vise, valorile simbolice sânt în mod fundamental asemănătoare cu cele din artele plastice, din literatură sau din mituri, dar ca pretutindeni, ele se află în simbioză cu altele şi în special cu un remediu psihic personal, şi în special purtător, la rându-i de simboluri. Adevărata cheie a viselor se află în adâncul simbolurile percepute  sau nu, dar întotdeauna fiind vii în spirit.

     Nu trebuie să uităm că ,,se visează despre sine şi în sine, aproape în primul rând şi aproape în exlusivitate” arată celebrul analist C.G.Jung. El stabileşte o opoziţie justă între interpretarea viselor la nivelul obiectului, care ar fi cauzală şi mecanică, şi interpretarea la nivelul subiectului. Ultima pune în relaţie însăşi psihologia celui ce visează, cu fiecare element al visului, de exemplu cu fiecare dintre persoanele care acţionează şi funcţionează în vis. Fiecare persoană este asemenea unui simbol al subiectului.

     Primul tip de interpretare, la nivelul obiectului, este analitic, descompune conţinutul visului în drama lui complexă de remniscenţe şi de amintiri care sunt ecoul condiţiilor exterioare.

     Cel de-al doilea tip de interpetare, la nivelul subiectului, este sintetic prin aceea că desprinde din cauzele contingente complexele de reminiscenţe şi le propune pentru a fi înţelese ca tendinţe sau componente ale subiectului în care le reintegrează astfel. În acest caz, toate conţinuturile visului sunt considerate drept simboluri ale conţinuturilor subiective.

     Jung sintetizează magistral acest aspect: ,,Întreagă această geneză este esenţialmente subiectivă, iar visul este teatrul unde cel ce visează este simultan  actor, scenă, sufleur, regizor, autor, public şi critic”.

     Cel de-al doilea aspect care ne interesează în interpretarea viselor este atunci când cel care visează este centrul poveştii.

     Interpretarea simbolurilor onirice impune ca fiecare din cele trei elemente ale analizei să fie repus într-un context, să fie iluminat prin asocieri spontane şi, dacă este posibil, să fie amplificat, aşa cum se măreşte o fotografie.

     Prima regulă, cea care este a contextului ne fereşte de interpretarea unui vis izolat.

     Dacă se cade să ascultăm povestea unui vis, făcută cu toată precizia de dorit, nu este mai puţin necesar să cunoaştem mai multe vise ale celuiaşi subiect, vise avute într-un interval apropiat, şi apoi la anumite date şi în locuri diferite; un vis face parte dintr-un întreg ansamblu imaginativ şi este doar o scenă dintr-o mare dramă cu o sută de acte diferite. Este necesar totodată să cunoaştem pe acel care visează, propria sa istorie şi conştiinţă, ideea pe care şi-o face despre sine şi despre situaţia sa. Căci viaţa lui imaginară face parte ea însăşi dintr-un ansamblu, care este acela al vieţii totale a persoanei în societate.

     Această exigenţă ne îndeamnă să cercetăm şi mediile în care acţionează subiectul şi care reacţionează faţă de el.

   În ciuda aparenţei lui dezlânate, visul se înscrie într-o continuitate. Interpretarea simbolurilor nocturne sau diurne visul  este un lanţ infinit de relaţii.

    Înţelegerea imaginarului nu este o simplă chestiune de imaginaţie.

REGULI GENERALE  PENTRU INTERPRETAREA VISELOR

      1. Gravitatea, importanţa evenimentului anunţat este în raport direct cu profunzimea impresiei produse în vis de semnul său precursor.

       2. Termenul faptului anunţat este proporţional cu:

- Pentru un animal, cu timpul lui de gestaţie sau de incubatie, sau de ieşire din ou.

- Pentru un lucru, cu distanta la care se află în vis.

- Pentru un eveniment periodic, cu periodicitatea lui etc.

      3. În afara excepţiilor, destul de numeroase, semnificatia este în general contrară visului; astfel, a visa moarte înseamnă căsătorie sau fericire; crimă, siguranţă; oglindă, trădare.

      4. Monstruozităţile, diformităţile, urâciunile sunt totuşi nefaste.

      5. Dreapta este bună (la fel ca şi cifrele impare); stânga e nefastă.

      6. Toate animalele domestice, îndeosebi de culoare deschisă, sunt semn bun.

      7. Reptilele sunt un semn foarte rău (calomnie, perfidie, trădare).

      8. Toate felinele sălbatice, toţi monştrii animali sunt nefaşti;

     9. Peştii indică abundenţă şi noroc, dacă sunt frumoşi şi apar la suprafaţa apei; dar, dacă se află pe fundul apei, sunt semn rău.

     10. Interpretarea pentru păsările văzute în vis:

           - partea dreaptă sau orient: semn benefic

           - partea stângă sau occident: semn malefic

           - zburând sus: fericire. Zburând jos: nefericire. Cântând: succes.

          - ascunzându-şi capul: semn rău, întorcându-şi capul: difficultăţi. Capul sub aripă: boală a unei fiinţe dragi. Venind spre dvs.: aveţi grijă. Rănită: trădare.

     11. Fructele semnifică abundenţă, în afară de cazul în care anotimpul nu este cel potrivit când înseamnă eşec.

   12. Legumele sunt un indiciu deplorabil, cu două excepţii (ciupercă şi mazăre).

    13. Variatele părti ale corpului indică persoanele la care se pot raporta visele.

           - visul unui cap, în zilele noastre: dvs.; la grecii antici: tatăl.

           - vis despre dinţi, în zilele noastre: o rudă apropiată.

          - vis despre mâna dreaptă, în zilele noastre: fraţii şi surorile; la grecii antici: mama,                fiii, un prieten sau un frate.

           - vis despre mâna stângă, în zilele noastre: copiii dvs.; la grecii antici: amanta, fata

           sau sora.

           - vis despre piciorul drept, în zilele noastre: părinţii şi bunicii dvs.; la grecii antici:         

           sclavii.

   14. În cazul în care visaţi boli, dureri, consultaţi întotdeauna medicul.

   15. Armele sunt întotdeauna semn rău: trădare sau ruptură.

  16. Nu este niciodată favorabil să visezi un animal de acelaşi sex cu dvs.; contrariul este semn bun.

   17. Un obiect luminos, strălucitor, nou sau plin este un semn fericit.

   18. Toate visele despre eforturi semnifică dificultăţi de depăşit. Dacă, totuşi, aceste eforturi sunt slabe sau încununate de succes, se poate prevedea o rezolvare fericită. Dacă, din contră, sarcina visată este dificilă, este semn de obstacole serioase.

   19. Un obiect întunecat, tern, vechi, uzat sau gol este un semn nefast.

   20. Urcarea este întotdeauna bună, îndeosebi pe o scară, scara lui Iacob.

   21. Coborârea, întotdeauna funestă, indică cel putin o slăbire.

   22. Este preferabil să nu visaţi insecte (necazuri, griji).

   23. A visa rude şi prieteni în viaţă, cu care aveţi raporturi bune, este un semn favorabil.

  24. Pentru o tânără fată, dacă se visează mireasă, înseamnă ruptură, accident, moarte posibilă.

  25. Toate nuanţele negre sau întunecate exprimă lucruri rele; nuanţele luminoase au o semnificaţie veselă; toate culorile puternice exprimă pasiuni excesive; toate culorile amestecate cu negru au o semnificaţie contrară celei pe care o aveau când erau singure.

CULORILE CA SIMBOLURI

                       - roşu viu: iubire ardentă; violet cald: putere.

                       - roşu şi negru: ură furioasă; violet şi negru: intrigă, trădat.

                       - roşu întunecat: pasiune violentă; violet sumbru: tristeţe.

                       - roşu deschis: afecţiune; violet deschis: blândeţe, înţelepciune.

                       - galben închis: pofte josnice; portocaliu: iubire fericită.

                       - galben deschis: linişte materială; indigo: semn benefic.

                       - verde închis: nefast, ameninţare; alb: bucurii familiale.

                       - verde deschis: seninătate, voioşie; negru: doliu, moarte.

                       - albastru închis: autoritarism; maro: melancolie, pericol.

                       - albastru deschis: puritate, fericire; pietre albe: semne fericite.

Toţi cunoaştem coincidenţe între unele comuicări din vis cu unele întâmplări din viaţă, cel puţin tulburătoare, şi care au uimit spiritul. Să adăugăm că unii savanţi au crezut şi cred încă în caracterul profetic al viselor, cel puţin într-o oarecare masură.  Să remarcăm că, dacă în anumite condiţii psiho-fizice fiinţa umană se arată aptă pentru precunoaşterea evenimentelor viitoare, nu este extraordinar, într-un mod asemănător, că somnul se întovărăşeşte uneori cu perceptivitatea premonitorie, că imaginile se traduc sub o formă mai mult sau mai puţin simbolică?

Viziunile nocturne sunt deseori determinate şi de starea organică, de o senzaţie fizică percepută în timpul somnului.

     Deci, înainte de a folosi o cheie a viselor, ar fi bine încercaţi să ştiţi mai întâi, printr-o analiză minuţioasă, ce ar fi putut da naştere visului care v-a tulburat. Numai în cazul în care vi se pare inexplicabil, şi se petrece într-un mod special, printr-o comunicare astrală, el poate să aibă un caracter profetic.

Pentru ocultişti, dedublarea Eu-lui în „Eu-l” fizic şi „Eu-l” psihic sau astral, se realizează foarte rar în stare de veghe, şi mai des în timpul somnului. Iar dacă ei văd în vise o formă a presentimentului sau a telepatiei este pentru că, spun ei, spiritul în timpul somnului, mai mult ca în stare de veghe, este eliberat de învelişul său material, şi poate să comunice mai uşor cu lumea astrală.

     Savanţii, cel puţin materialiştii dispreţuitori ai oricărei ipoteze care nu ia în consideraţie scalpelul, explică visele prin afluxul sanguin, şi le văd doar ca urmare a manifestării unor cauze fiziologice, ele fiind opera sistemului nervos când acţionează asupra lui însuşi, fără a comunica cu lumea exterioară, somnul suspendând, cel puţin parţial, anumite facultăţi (atenţia, voinţa, judecata) permiţând controlul asupra ansamblului de imagini şi idei pe care imaginaţia le prezintă, fără coordonarea spiritului.

     Desigur că ei nu recunosc că :

,,totul se află în spirit şi ceea ce uneşte ce este sus cu ce este jos pentru a da miracolul unui singur lucru” 

este hermetic şi închis pentru neavizaţi .

     O asemenea latură a ocultismului stă la îndemâna unor paradiagnoşti cu o mare putere, intuiţie, cultură şi cunoaştere.

Ocultiştii au mai văzut în vise o formă de presentiment sau telepatie, adică facultatea de a percepe de la distanţă şi fără ajutorul simţurilor.

     Evenimentele care ne privesc pe fiecare dintre noi sunt pregătite întotdeauna, fără îndoială, prin Legea cauzalităţii, în imensul imperiu al Lumii invizibile, iar unele sunt înscrise în spiritul nostru întrupat; până şi drumul din viitor; totul este înscris şi setat în spirit de Divinitate şi nimeni nu poate schimba.

     Si în lumea spirituală, ca şi în cea fizică, nu se realizează toate presentimentele, la fel cum nu încolţesc nici toate seminţele puse în pământ.

     Cauze, care uneori ne scapă, alteori doar fapte ale voinţei noastre, avertizate prin vis, opresc sau precipită evenimente în curs.

 

 sursa

http://www.biomagikstar.ro/onirom2.htm

Crezul ortodox al lui Nicolae Steinhardt

"Cred în Sfânta Treime
...Cred într-Unul Domn Iisus Hristos Care neschimbat, din milă şi iubire pentru noi, S-a întrupat spre a ne mângâia, a ne veni în ajutor şi a ne da simţul demnităţii şi nobleţei. Care pentru noi oamenii S-a urcat vitejeşte pe cruce deoarece n-a fost numai bun, blând şi smerit cu inima ci şi mai presus de orice, curajos. Care a mers către moarte nu numai ca un miel dus la junghiere, ci şi ca un leu hotărât să înfrunte chinul. Care n-a vrut să pătimească măreţ şi solemn, ci să fie batjocorit şi ocarât şi să rabde până la capăt agonia cea mai cumplită şi mai înjositoare din câte pot fi. Pentru ca astfel să asume cel mai caracteristic dintre elementele condiţiei omeneşti: suferinţa.

Care pe cei drepţi îi iubeşte şi de cei păcătoşi se îndură, însă celor netemători le poartă o trainică şi nedezminţită afecţiune, fie ei încărcaţi cu grele trecute poveri. Care nu uită că a fost şi El om pe pământ, unde Şi-a primit stigmatele şi a dobândit o silă anume faţă de turnători, funcţionari straşnici şi birocraţie.

Cred în Duhul Sfânt, care suflă unde şi când vrea, spre scandalul şi zăpăceala fariseilor, angeliştilor şi habotnicilor, care, ca şi Tatăl şi Fiul, vrea altceva decât numai forme, filosofic, dovezi istorice şi scripturale. Căruia îi este lehamite de ţapi şi viţei sub orice chip, pricepându-se a-i desluşi şi identifica în formele lor cele mai moderne şi mai neaşteptate. Carele nu grăieşte pilduitor, serafic şi preţios, Carele ne călăuzeşte modest şi sigur, după dreapta socotinţă şi nu apreciază în mod deosebit stilul voit onctuos, mâinile cucernic împreunate şi morala ostentativă.

Credinţa noastră, sunt convins, nu se confundă cu „înalta spiritualitate”, nu urmăreşte o cunoaştere ocultă, o igienă mintală ori constituirea unei prime de asigurare la Judeţul de Apoi şi este străină de unele intransigenţe naive ca de pildă: orice ar fi, eu nu mint (pe când monahul îmbunătăţit din Pateric minte pentru a salva, la nevoie, viaţa unui om). Şi nu se potriveşte cu o concepţie pur organizatorică a Bisericii – organizare juridică şi rece şi, până la urmă, inchizitorială: frunţi încruntate şi grumaji ţepeni; după cum nici cu hlizeala prostesc serafică ori neorânduiala şi neastâmpărul. Nu se lasă înfrântă şi convinsă de toate silniciile, durerile, nedreptăţile şi cruzimile lumii; crede în Dumnezeu adversativ: împotriva, în ciuda, în pofida lor, deşi ele, vai, există cu prisosinţă.

Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor şi dezrobirea de sub jugul prejudecăţilor, micimilor şi meschinăriei, spre adoptarea unor reacţii creştineşti în iureşul vieţii de toate zilele, faptelor şi evenimentelor ei.

Nu aştept ca Dumnezeu să ne rezolve treburile noastre lumeşti, a căror înţeleaptă chivernisire ne revine nouă ca fiinţe înzestrate de El cu minte raţională şi o inimă fierbinte. Nu dau treburilor acestora lumeşti mai multă însemnătate decât se cuvine, dar nici nu le dispreţuiesc deoarece ţin de creaţia divină. Iar viaţa, defaimându-i deşărtăciunile, o iau în serios, pentru că într-însa şi printr-însa ni se joacă soarta de veci.

Cred în Biserică şi în Sfintele Taine, mă aştept ca Biserica să nu se amestece unde nu-i șade bine a interveni şi să păstreze cu sfinţenie cele duhovniceşti spre întărirea noastră. Totodată, contradictoriu şi paradoxal, n-o vreau nici oarbă şi nepăsătoare la păsurile credincioşilor şi la complicaţiile existenţei.

Dau puţină importanţă filosofiei, argumentelor istorice, moralismului, estetismului şi erudiţiei, care toate nu-s de o fiinţă cu dreapta credinţă liberă, nemotivată, pascaliană. Nu-mi fac iluzii, i-am citit pe existenţialişti, dar nici nu văd totul numai în negru, ştiu că lumea e neunitară şi surprinzătoare, că totul – în bine ca şi în rău – se poate petrece în cuprinsul ei.

Mă rog fierbinte să fiu cucerit de Domnul Hristos şi slobozit din mrejele părelniciilor şi de frică, să mă port bine cu semenii, să mă învrednicesc de o ţinută nimerită unuia ce poate fi oricând numit prieten al Domnului şi să-mi fie nu numai faptele ci şi gândurile curate şi onorabile.

Cred în minuni (ca şi eroul lui Mircea Eliade în O fotografie veche de 14 ani) şi că Iisus Hristos cu instinct de vânător, se va milui de mine, deşi mă las atât de greu răpus de nesfârşita Lui iubire.

Aştept, mort de spaimă şi plin de nădejde, Judecata de Apoi, ştiu că nu ştiu nimic, n-am nici o dovadă, nici un argument şi nici o îndreptăţire şi singurul lucru pe care-l ştiu este că Domnul e Calea, Adevărul şi Viaţa. Aflat pe Golgota în vremea răstignirii sunt sigur că nu l-aş fi cerut Domnului să coboare de pe cruce spre a crede că e împărat. Ci, odată cu Dostoievski, cred că măcar de-ar fi adevărul altceva decât Hristos, eu tot voi rămâne, orice s-ar întâmpla, cu Hristos."

Muţumesc puterilor cereşti că m-am învrednicit a crede, că mi s-a făcut această neasemuită onoare şi din tot sufletul rostesc, strigând cu lacrimi ca la Marcu 9, 24:
„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele”.


sursa
http://www.iubiresilumina.com/


EU CRED – aceasta este cheia pentru înţelegerea Crezului: convingerea, credinţa, vero.
Meditaţii ce trezesc în inimile credincioşilor o credinţă înfocată. Ele picură credinţă curată în sufletele însetate. Ele luminează cugetele căutătoare ale credincioşilor cu razele strălucitoare ale credinţei adevărate.
De fiecare dată când rostim Crezul din inimă, noi de fapt confirmăm realitatea acestei iubiri.

EU CRED că acest adevăr divin, etern şi nemuritor este realitate.

EU CRED că acest Simbol al Credinţei divin, etern şi nemuritor a fost lăsat lumii de Însuşi Dumnezeu – Izvorul a toată iubirea – pentru ca oamenii să poată cunoaşte iubirea lui Dumnezeu şi să-L iubească şi ei.

EU CRED că aceasta este credinţa poporului ales, a celor ce poartă în sine icoana lui Dumnezeu.

EU CRED că acesta este adevăratul înţeles al credinţei părinţilor noştri – Credinţa Ortodoxă.

Crezul – Simbolul credinţei noastre ortodoxe

Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute.
Şi într-Unul Domn lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii. 
Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. 
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om. 
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit şi S-a îngropat. 
Şi a înviat a treia zi după Scripturi. Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vie cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care de la Tatăl purcede; Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor, aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie. Amin.
• Cred într-Unul Dumnezeu •

Cine seamănă seminţe bune pe un câmp ce nu a fost curăţat ? Un om raţional nu va face aşa ceva. Un om raţional va acţiona în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu. El va curăţa mai întâi câmpul de neghină şi apoi va semăna seminţe bune.

Câmpul este sufletul uman, neghina este politeismul, iar sămânţa cea bună este credinţa într-un Dumnezeu.

sursa
http://hristosesteortodox.wordpress.com/2008/09/11/explicarea-crezului-simbolul-credintei-noastre-ortodoxe/

Nicolae Steinhardt - Crez ortodox

Asculta mai multe audio podcast