Vin Floriile cu soare Şi soarele cu Florii

„Primăvara-ncântătoare
Scoală iarba pe câmpii.
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii“

Praznic împărătesc, sărbătorit cu o săptămână înaintea Sfintelor Paşti în toată Biserica Creştină, Floriile nu înseamnă numai ramuri de salcie şi măslin. Mulţimile l-au întâmpinat pe Iisus cu ramuri de finic şi măslin la intrarea triumfală în Ierusalim dintr-un prinos de bucurie, ca un semn al biruinţei împotriva morţii înfăptuite prin învierea lui Lazăr. An de an, acest semn al prea-plinului biruinţei prevesteşte Paştele, înnoieşte sufletul, netezeşte cărările dintre oameni, dezvăluie bunătatea şi dărnicia din noi.

Sâmbăta, în toate bisericile ortodoxe, credincioşii poartă în mâini ramuri de salcie sau mâţişori care au fost sfinţite la slujba de dimineaţă, simbolizându-i pe locuitorii Ierusalimului care l-au primit cu bucurie pe Mântuitor. Începând din seara Duminicii de Florii, intrăm în săptămâna Sfânta a Patimilor care va culmina cu Sfânta zi de Joi, când a avut loc Cina cea de taină, şi cu Vinerea Mare, când a fost răstignit Iisus.

„Floriile“ reprezintă termenul popular al sărbătorii, amintind de o veche serbare romană de la începutul primăverii – „Floralia“. După slujba de dimineaţă de la biserică, ramurile sfinţite şi binecuvântate de salcie sunt aduse acasă şi se ating cu ele copiii, ca să crească mari şi frumoşi. Sunt păstrate la icoane, la porţi, la grinda casei, pe morminte sau puse într-un loc curat, fiind folosite în decursul anului în gospodărie. Alteori, crenguţele de salcie sfinţite se plantează undeva în grădină. Se spune că ele vindecă animalele bolnave sau aduc o recoltă mai bogată. Cele puse la icoană se păstrează tot anul şi se folosesc ca leac împotriva relelor care ar putea lovi casa şi familia.

În plus, de Florii işi sărbătoresc ziua onomastică toti cei care la botez, au primit nume de flori.

Sâmbăta dinaintea Floriilor este dedicată comemorării morţilor. Ziua aceasta este numită şi Moşii de Florii sau Lazărul, obişnuindu-se ca femeile să facă „plăcinte lui Lazăr“ şi să le dea de pomană. La sate, femeile nu torc deloc, pentru ca nu cumva morţii, care aşteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ, să se îmbăieze. Despre Lazăr circulă mai multe legende, fiecare regiune având specificul ei. În una dintre acestea, Lazăr moare după ce a poftit la nişte plăcinte pe care mama lui nu a putut să le facă, pentru că torcea.

La sate, pe vremuri, se practicau de Florii câteva obiceiuri păgâne. La miezul nopţii dinspre Florii, fetele fierbeau apa cu busuioc şi cu fire de la ciucurii unei năframe furate de la înmormântarea unei fete mari. În Duminica de Florii, ele se spălau cu această apă pe cap, aruncând-o apoi la rădăcina unui pom fructifer, sperând că în acest fel să le crească părul frumos şi bogat. În alte locuri, oamenii nu se spală pe cap în această zi tocmai ca să nu încărunţească la fel ca pomii în floare. Se crede că cel care înghite trei mâţişori întregi in ziua de Florii nu va suferi tot anul de dureri de gât. Tot la sate exista credinţa potrivit căreia dacă aprinzi mâţişori şi afumi casa cu ei când este furtună, căminul va fi ferit de fulgere. În ziua de Florii nu se lucrează, iar în toate casele de la sate se coc pâini din făină de grâu împletite şi ornate cu cruci, care se dau de pomană la săraci.

Se spune că aşa cum va fi vremea de Florii, aşa va fi şi de Pasti.

În unele sate din Ialomiţa se mai păstrează încă obiceiul de a colinda de Florii. În Sâmbăta Floriilor copiii colindă cu crenguţe de salcie sfinţite la biserică de preotul satului, apoi merg la fiecare casă, cântă şi urează de bine şi sănătate. Glasuri curate de copii povestesc peste vremuri despre Iisus. Cel primit cu slavă şi ramuri de măslin şi finic în Ierusalim de aceleaşi mulţimi care peste o săptămână aveau să-l răstignească. Ca de fiecare dată când vin colindătorii gazdele primesc copii cu drag. Îi ascultă şi îşi împodobesc împreună casa cu salcie sfinţită, se bucură şi speră. 

Speră şi spun cu credinţă: „Vă aşteptăm şi la anul!“. 

Aşa cum îşi amintesc bătrânii satului, plata pentru colindători erau ouăle albe, nefierte. Tocmai bune pentru pregătitul Sfintelor Paşti.

 sursa

http://www.traditieialomita.ro/obiceiuri/cu-data-mobila/floriile/

Corpul fizic, corpul eteric, corpul astral, eul şi Ierarhiile spirituale

Luaţi în considerare natura înconjurătoare şi tot ceea ce spun despre ea fizica, chimia, fiziologia, biologia etc., actualizaţi-vă ce se spune despre natură şi gândiţi-vă apoi cum trăieşte omul între naştere şi moarte. Atunci veţi spune:
Întreaga viaţă este o luptă împotriva domeniului dominat de legile naturale.
Numai prin faptul că organismul uman nu vrea să ştie nimic despre aceste legi naturale el le combate; prin aceasta omul este om între naştere şi moarte.

Astfel puteţi înţelege că dacă devenirea umană trebuie introdusă în Univers, în Cosmos, este necesar să se accepte alte legităţi, un alt mod de devenire a Universului. Aşadar, cu legile naturale actuale noi reprezentăm o lume în care nu se află omul, nici planta şi nici animalul. Azi însă vrem să observăm numai omul în relaţia sa cu restul naturii. Omul nu se regăseşte în acea natură pe care o stăpâneşte ştiinţa actuală. Da, omul se răzvrăteşte cu fiecare respiraţie împotriva naturii despre care vorbeşte ştiinţa actuală.
Cu toate acestea, se poate vorbi despre Cosmos, despre Univers, căci din sânul acestuia apare omul, aşa cum îl avem în faţa noastră, mai întâi ca om fizic.
Însă trebuie să gândim Cosmosul ca fiind de o altă fiinţialitate decât ceea ce avem noi drept conţinut sufletesc, dacă vorbim în sensul ştiinţei actuale. Ne vom putea face o idee despre ceea ce înţelegem din cele menţionate aici dacă vom aduce în faţa sufletului următorul fapt constatat prin ştiinţa spiritului.
Să revedem momentul în care omul moare, tânăr sau după atingerea unei anumite vârste. Rămâne în urma sa cadavrul. Putem compara acest fenomen, şi aceasta este mai mult decât o comparaţie, cu năpârlirea şarpelui sau şi cu respingerea cojii de către puiul de pasăre. Se leapădă cadavrul şi ceea ce este îndepărtat este preluat de legile naturii pe care le cunoaştem cu ajutorul ştiinţei actuale; de exemplu, pielea şarpelui, când este lepădată, este preluată de legile naturale exterioare şi nu se mai orientează după legile naturale de creştere a şarpelui. Aşadar, ceea ce devine cadavru al omului este preluat de legile naturale.

Forma umană, silueta umană pe care o avem ca om între naştere şi moarte se distruge, încetează de a mai exista. Cadavrul mai are aceeaşi formă, dar o are oarecum prin imitaţie; el mai imită încă această siluetă. Forma pe care o are cadavrul nu mai este aceeaşi cu cea pe care o are omul între naştere şi moarte. Acestei forme îi este propriu faptul că omul se simte în ea om, se poate mişca cu ea; acestei forme îi este proprie o sumă de forţe care se desfăşoară când omul se mişcă. Toate acestea dispar când nu rămâne decât cadavrul. Forma pe care o avea omul dispare când acesta moare. Omul nu ia această formă cu sine. El ia cu sine pentru un timp corpul eteric – de acesta vom face abstracţie –, dar oricum el nu ia cu sine ceea ce-i dă forma fizică. El pierde într-o oarecare măsură această formă fizică. Putem exprima mai exact aceasta spunînd: Dacă s-ar urmări mişcările, mobilitatea omului după ce şi-a părăsit corpul, după ce a trecut prin poarta morţii, am afla alte mişcări şi mobilităţi decât cele care i-au zămislit forma fizică.
Această formă, care este forma sub care umblăm, încetează în momentul în care omul trece prin poarta morţii. Avem această formă pentru că ea poate lua naştere din legile Universului, la fel ca un cristal care se formează prin legile Universului. Astfel încât putem să ne punem întrebarea: Ce se întâmplă cu forma aceasta? Şi prin cercetarea ştiinţei spiritului primim răspunsul: Din această formă se hrăneşte spiritul, se menţine ceea ce numim spiritul ierarhiei, pe care îl numim Arhai, fundamentele (la ortodocşi, Începătoriile, n. tr. ). Astfel încât putem spune că ceva din forma umană trece în ierarhia spirituală a Arhailor.
 În fapt, forma fizică pe care o obţinem prin naştere şi pe care o depunem prin moarte provine din regnul Arhailor, a Începătoriilor, a forţelor primordiale, aşadar, avem forma noastră fizică datorită faptului că suntem învăluiţi de un spirit din ierarhia Arhailor. Noi ne aflăm într-un spirit care a fost în interiorul ierarhiei Arhailor, care acum reia ceea ce ne-a împrumutat în timpul vieţii noastre.

Dacă studiem cel de al doilea mădular al entităţii umane, corpul eteric uman, nu-l putem aborda ca şi cum el ar fi proprietatea noastră absolută, ci ca forma fizică care aparţine, de fapt, regnului Arhailor. Aşa cum suntem înveşmântați într-o excrescenţă a regnului Arhailor, tot astfel în ceea ce priveşte corpul nostru eteric suntem înveşmântaţi într-o excrescenţă a regnului Arhanghelilor. Aşa încât putem spune: Când trecem prin poarta morţii noi mai păstrăm scurt timp acest corp eteric. El se dizolvă apoi, dar aceasta nu înseamnă că dispare, ci se reîntoarce în regnul Arhanghelilor, care îl solicită din nou; ei coboară parcă o parte a fiinţei lor peste regnul uman terestru şi prin aceasta constituie corpul eteric uman pe timpul vieţii sale. Putem spune, aşadar: Din corpul eteric uman ceva trece în regnul Arhanghelilor.
În ceea ce priveşte corpul astral, putem spune că există o relaţie a acestuia cu regnul Îngerilor, asemănătoare cu cea care există între corpul fizic şi regnul Arhailor şi cu cea existentă între corpul eteric şi regnul Arhanghelilor. Nici corpul nostru astral nu este întru totul al nostru. El este o excrescenţă a fiinţei Îngerilor. Astfel încât putem spune: Din corpul astral uman, prin moarte, ceva trece în regnul Îngerilor. Noi avem corpul astral tot ca pe o înveşmântare a fiinţei noastre din regnul Îngerilor. Deci prin faptul că avem o formă umană fizică suntem, de fapt, inseraţi în regnul Ierarhiilor imediat superioare, iar prin faptul că participăm la legile Pământului, că umblăm ca oameni pe Pământ, putem dezvolta o voinţă, putem avea activităţi pe Pământ, pe scurt, participăm la legile Pământului; prin acestea participăm şi la regnul Puterilor, al Spiritelor formei, al Elohimilor.

Dar aici survine un moment important. Forma fizică pe care o aveţi când dormiţi, când corpul dumneavoastră este culcat în pat, o regăsiţi dimineaţa. Această formă nu este distrusă, aici nu se poate spune că corpul fizic este cadavru, că este doar o copie a formei, ci aceasta este adevărata formă. Arhaii sunt continuu legaţi de ceea este prezent din om pe Pământ ca fiinţă fizică. La fel, Arhanghelii sunt legaţi de corpul eteric uman. Corpul astral nu este însă legat de forma fizică umană; de la adormire până la trezire el se află într-o cu totul altă ambianţă decât cea existentă de la trezire până la adormire. Este vorba de faptul că, în timp ce principiul arhaic de la naştere până la moarte este legat în mod necondiţionat de forma fizică, iar principiul arhanghelic de corpul eteric, principiul îngeresc trebuie să însoţească omul în trecerea de la o stare la alta şi înapoi. Acest principiu al Îngerilor, fiinţialitatea Îngerilor, trebuie să străbată drumul până în starea de somn şi din nou înapoi.

Vedeţi, aici apare un element nou. Este vorba de faptul că depinde de om – de mentalitatea sa, de modul orientării întregii sale lumi afective faţă de lumea spirituală – dacă Îngerul îl însoţeşte când trece dincolo, ieşind din corpul fizic şi din corpul eteric, în starea de somn.
Pe copii el îi însoţeşte, dar în cazul omului care a atins un anumit nivel de maturitate aceasta depinde de mentalitatea omului, de faptul dacă omul are interior, în sufletul său, o înrudire cu Îngerul.
Or, dacă această înrudire nu este prezentă, dacă omul nu crede decât în ceea ce este material, dacă nutreşte gânduri numai pentru ce este material, Îngerul nu-l însoţeşte.

Când vă imaginaţi omul deplin (vezi desenul de mai jos), Pământul ca rezultat al Puterilor (vezi desenul, roşu, în afară), corpul fizic al omului ca rezultat al Arhailor (vezi desenul, roşu, interior), corpul eteric uman ca rezultat al Arhanghelilor (vezi desenul, galben), corpul astral uman ca rezultat al acţiunii Îngerilor (vezi desenul, albastru), dacă vă reprezentaţi toate acestea puteţi spune: Atât timp cât omul veghează Îngerul este în sânul Arhanghelilor, al Arhailor, al Puterilor, pe scurt, al Entităţilor spirituale superioare. Când omul iese din corpul său fizic şi din corpul său eteric cu o mentalitate materialistă, Îngerul şi-ar contesta apartenenţa sa la Arhangheli, la Arhai şi la Puteri, dacă l-ar însoţi pe om. Aici intrăm într-un domeniu în care mentalitatea umană este hotărâtoare pentru un eveniment important, pentru un fapt important al vieţii omului, pentru faptul dacă în timpul somnului omul are parte de prezenţa Îngerului sau nu.

În prezent nu poţi să spui: Dacă există Îngeri nu este necesar ca în stare de veghe să credem în ei, căci atunci când dormim ei se vor ocupa oricum de noi. Nu, ei nu ne însoţesc când dormim, dacă sunt contestaţi ziua! Asta conduce foarte adânc în taine ale existenţei umane şi vă arată totodată cum mentalitatea oamenilor se instalează şi ea în întreaga legitate cosmică, aşa cum circulaţia sângelui se instalează în ceea ce ştiinţa naturii exterioară cuprinde cu privirea sau, de fapt, nu cuprinde cu privirea..
Omul însuşi este atunci inclus, cu eul său şi cu candidatura sa pentru o fiinţă independentă, în întreg. Dar la această conştienţă de eu el a ajuns abia în cursul existenţei pământeşti. Şi a ajuns treptat la aceasta. Dacă ne întoarcem la timpurile vechi, când exista aşa-numitul dar al clarvederii instinctive a umanităţii, putem spune că atunci oamenii încă nu aveau această conştienţă deplină de eu. Când vechii locuitori ai Pământului îşi aveau viziunile lor speciale, aceste viziuni instinctive nu erau vederile lor proprii, căci eul nu le era încă treaz. Acesta se închina către ceea ce Îngerul gândea, către ceea ce Arhanghelul simţea, către ceea ce Arhaiul voia. Noi privim acum spre minunata înţelepciune originară veche. Ea nu este o înţelepciune umană, ci o înţelepciune care a venit pe Pământ prin faptul că Arhaii, Arhanghelii, Îngerii au înveşmântat oamenii şi au intrat în sufletele lor prin acea înţelepciune originară pe care, de fapt, au posedat-o şi şi-au însuşit-o entităţi mult mai înalte înainte ca Pământul să fi devenit Pământ. Omul trebuie să-şi obţină propria înţelepciune cu ajutorul Îngerului său, de care trebuie să fie legat în mentalitatea sa. Noi ne îndreptăm spre acest timp. În intervalul de timp în care omul şi-a trezit tot mai mult eul, dacă el nu a făcut prin hotărâre proprie efort în acest sens, a fost părăsit de ceea ce Îngerul, Arhanghelul au gândit în el.
Prin faptul că a fost părăsit de Înger, el a intrat în legătură cu existenţa terestră. Această intrare-în-legătură cu existenţa terestră este ceea ce, pe de o parte, îl face pe om liber, însă este, pe de altă parte, şi ceea ce atrage necesitatea de a se strădui să se înalţe prin propria sa forţă, ceea ce face posibil ca Ierarhiile superioare să trăiască cu omul în conştienţa sa. Noi trebuie să ne străduim să obţinem gânduri de aşa natură încât Îngerii să poată trăi cu noi. Aceste gânduri le putem obţine numai din imaginaţiunea ştiinţei spiritului. Şi dacă prin faptul că obţinem astfel de gânduri ne orientăm din nou întreaga simţire spre lume, putem să ne ridicăm în regnul Îngerilor. Omul se află acum în pericolul ca, trezindu-se, să se înapoieze în corpul său fizic şi să nu bănuiască nimic în legătură cu faptul că are un corp eteric şi că în acest corp acţionează substanţa Arhanghelilor. Acest lucru el trebuie să-l reînvețe. Şi trebuie să învețe că Începătoriile, Arhaii acţionează în forma sa fizică. El trebuie să înveţe să înţeleagă momentul adormirii şi momentul trezirii.
Căci omul a ieşit din regnul Ierarhiilor superioare, în timp ce înainta spre eul său, în timp ce acest eu era vieţuit. El a devenit o fiinţă independentă. Prin aceasta însă a ajuns în alt regn, în regnul forţelor ahrimanice. Omul intră şi acum, chiar în stare de veghe, în regnul lui Ahriman.

Forma terestră se află în regnul Exusiailor Din forma umană ceva trece în regnul Arhailor Din corpul eteric uman ceva trece în regnul Arhanghelilor Din corpul astral uman ceva trece în regnul Îngerilor Eul pătrunde în regnul lui Ahriman (maya lui Ahriman).

Pericolul de a cădea pradă regnului lui Ahriman a fost cel mai mare aproximativ în anul 333, înainte de Misteriul de pe Golgota. Acesta a fost timpul în care s-a trecut la intelectul pur, la logica pură. Apoi a survenit Misteriul de pe Golgota, şi acesta a pătruns imediat în viaţa umanităţii. Începând din anul 333 după Misteriul de pe Golgota omul a trebuit să se străduie să pătrundă conştient în domeniul Ierahiilor superioare.
Până acum el încă nu s-a reînălţat din domeniul ahrimanic. Din secolul al XV-lea s-a instaurat intelectualismul. Dar pentru că el trăieşte în intelect, aşadar nu într-un adevăr, el trăieşte, de fapt, în imagine, trăieşte în maya. Acesta este norocul său. El nu trăieşte în adevăratul domeniu al lui Ahriman, ci în maya lui Ahriman, în simpla aparenţă, în sensul pe care vi l-am prezentat în aceste zile. Prin aceasta el poate ieşi din nou din starea aceasta şi poate face calea-ntoarsă. Dar nu o poate face decât în libertate. Căci este maya, sunt imagini în care noi trăim; întreaga cultură intelectualistă este numai imagine. Din acel timp, din anul 333, străduinţa spre înălţare a fost introdusă în libertatea omului. Biserica catolică şi-a dat toată osteneala să împidice aceasta; ea trebuie să fie, în sfârşit, depăşită în acest sens. Omul trebuie să se străduie spre înățimi, spre lumile superioare

 Prin faptul că am intrat cu pânzele sus în domeniul lui Ahriman, până la maya acestuia, noi am devenit oameni liberi. Acest lucru nu l-ar fi putut împiedica nicio providență, nicio înţelepciune cosmică; altfel nu am fi fost liberi.
Ahriman face eforturi de a îndepărta omul de Îngerul său, iar aceste stări se acumulează din ce în ce mai mult.

Dacă vrem să înţelegem timpul nostru trebuie să intuim intervenţia lumii spirituale în acest timp al nostru. Această necesitate este întru totul actuală.

Din timp în timp noi trebuie să repetăm faptul că trebuie să recunoaştem minciuna ca minciună; căci minciună este, în care se ascunde Ahriman, şi minciună este de cele mai multe ori, atunci când s-a mințit din bună-credință, invocând cea mai bună ştiinţă şi conştiinţă.

sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA205/GA205_CF13.html

Horoscopul sufletelor pereche

Care este viziunea zodiilor asupra sufletelor pereche si ce cred acestea despre persoana menita sa le completeze viata, inima si dragostea? Descopera prin intermediul citatelor! Fiecare zodie dispune de un citat reprezentativ care ii dezvaluie perceptia asupra sufletului pereche:

Berbec - “Sufletul pereche este cineva care iti impartaseste cele mai adanci doruri, cineva cu care te misti in aceeasi directie. Cand suntem doua baloane si directia noastra este in sus, exista o mare probabilitate sa fi gasit persoana potrivita. Sufletul nostru pereche este cel care face ca viata sa prinda viata.” (Richard Bach)

Taur - “Sufletul pereche nu este o persoana care vine in viata ta si te iubeste asa cum vrei tu sa fii iubit, ci o persoana care te iubeste asa cum ai nevoie sa fii iubit. (Terra Wolfe)

 Gemeni - “Pentru noi doi, acasa nu este un loc. Este o persoana. Si suntem in sfarsit acasa.” (Stephanie Perkins)


Rac - “Un suflet pereche este… acea persoana a carei modalitate de a privi viata nu este in mod necesar aceeasi cu a ta, insa o completeaza pe a ta… nu exista neaparat un compromis, exista o completare” (Paul Robear)

Leu - “Un suflet-pereche este cineva care are incuietori care se potrivesc cheilor tale si chei care se potrivesc incuietorilor tale. Cand ne simtim destul de in siguranta pentru a deschide aceste incuietori, eurile noastre reale ies la iveala si putem fi in totalitate si sinceritate cine suntem cu adevarat, putem fi iubiti pentru cine suntem si nu pentru cine pretindem ca suntem. Fiecare dezvaluie partea cea mai buna a celuilalt. Si indiferent de ceea ce ar merge rau in jurul nostru, cu acea singura persoana suntem in siguranta in paradisul nostru”. (Richard Bach)

Fecioara - “Dar cum voi sti cine este sufletul meu pereche ? “ “Prin infruntarea riscurilor, prin riscarea esecului, dezamagirilor, prin a nu-ti inceta vreodata cautarea Dragostei. Atata timp cat cauti , triumful te asteapta la final.” (Paulo Coehlo – “Brida”)

Balanta - “Dumnezeu ne-a dat doua brate, doua picioare, doua urechi, dar de ce ne-a dat doar o inima? Pentru ca cealalta inima a fost data sufletului tau pereche si este misiunea ta sa o gasesti.” (Brandon Hofe)

Scorpion - Sufletul pereche este, daca ar fi sa-l definim, persoana in preajma careia poti sa fii cu adevarat tu insuti si, cand te uiti in ochii ei, sa te simti «acasa», sa te simti in siguranta. (Arielle Ford)

Sagetator - “Ceea ce gasim intr-un suflet pereche nu este ceva salbatic ce trebuie imblanzit, ci ceva salbatic alaturi de care sa alergi”. (Robert Brault)

Capricorn – “Intalnesti pe cineva si esti convins ca v-ati iubit intr-o viata anterioara. Dupa doua saptamani cu acea persoana, intelegi de ce nu ati pastrat legatura in ultimii doua mii de ani.” (Al Cleathen)

Varsator - “O relatie de dragoste este una in care cel iubit este liber sa fie el insusi – sa rada cu mine, insa niciodata de mine; sa planga cu mine, insa niciodata din cauza mea; sa iubeasca viata, sa se iubeasca pe el insusi, sa iubeasca a fi iubit. O astfel de relatie se bazeaza pe libertate si nu se poate dezvolta niciodata intr-o inima geloasa.” (Leo Buscaglia)

Pesti - “Probabil ca un suflet pereche adevarat e cea mai importanta persoana pe care ti-a fost dat sa o intalnesti in viata pentru ca-ti darama toate prejudecatile si te obliga sa te trezesti.” (Elizabeth Gilbert)

sursa
http://horoscop.garbo.ro/articole/16171/horoscopul-sufletelor-pereche.html

Calugari romani care deveneau invizibili prin rugaciune!

Aptitudinile de a te face invizibil si de te deplasa in mod inexplicabil ar constitui unele din efectele rugaciunii isihaste,o rugaciune repetata in minte fara incetare.

Iata ce spunea Ioan din Moldova,un sihastru din secolul al XVIII-ea:

”Rugaciunea incepuse sa prinda radacini, sa actioneze ,nu mai puteam dormi,abia o ora pe noapte,si asta stand pe un scaun.“ 

Rezultatul acestei rugaciuni neintrerupte este o iubire netarmuita fata de toti oamenii.

Ioan din Moldova afirma:”Ma scol deseori seara ca sa spun rugaciunea catre Iisus si devin prizonier,atras in afara mea.Nu stiu unde.In corp sau in afara lui? NU stiu,Dumnezeu stie.” 

Corpul lui a disparut intr-o zi ,fara ca nimeni sa stie unde si cum. Si astazi se mai pot auzi astfel de relatari.

De exemplu,cea a staretului Agapia Teodul,mort in 1981.El a istorisit intalnirile ciudate avute de episcopul Ioan,un sihastru foarte avansat spiritual si cu multe capacitati miraculoase.Era un pustnic vestit,care traia in Muntii Carpati.

Cand se plimba pe carari,ucenicul care il insotea intotdeauna mergea in spatele lui,ca sa se poata ruga netulburat. Avea plete albe,barba alba,chipul luminos,purta haine vechi si se sprijinea intr-un baston. Stia sa citeasca in suflete si viitor. 

Teodul l-a intalnit intr-o zi si pe carare si sihastrul i-a istorisit traseul lui spiritual. Fiind episcop,in 1915,a dorit sa intre intr-o manastire ca simplu calugar,avand sarcina sa aiba grija de vite. Staretul i-a spus ca a hotarat sa hirotoneasca,dar el era deja hirotonit,asa ca a fugit si s-a retras in padure. Pustnicul i-a cerut lui Teodul hartie si cerneala,apoi a disparut atat de brusc,incat calugarul nu a putut sa-si dea seama in ce directie a luat-o. Teodul s-a intors la manastire sa faca rost de cele cerute de sihastru. Dupa un timp,a revenit pe aceeasi carare. Cand a ajuns in poiana,pustnicul si-a facut aparitia ca din senin,fara sa-si dea seama de unde vinese. Avea chipul radios. Si,dovedindu-si din nou puterea clarviziunii,l-a sfatuit pe Teodul sa nu se duca intr-o anumita manastire, deoarece nu se afla acolo persoana pe care dorea s-o vada. Cinci ani mai tarziu,Teodul a auzit o poveste stranie. 

Un frate de la manastire isi vazuse turma de oi si cainii adunandu-se intr-un chip bizar,in mijlocul lor aflandu-se un calugar batran care se tanguia:

”Cu ce am pacatuit, Doamne,ca sa ma arati oamenilor?“. 

Era in mod normal vizibil? 

Oricum,i-a cerut celuilalt calugar sa nu pomeneasca nimic despre aparitia lui. Dar,dupa o saptamana,calugarul a spus totul la spovedanie. Preotul a cerut sa fie cautat pustnicul,dar nu l-au gasit nicaieri:devenise din nou invizibil. 

Astfel de ralatari gasim si la ortodocsii greci si rusi.

surse

http://ortodoxianeamului.wordpress.com/2014/04/07/calugari-romani-care-deveneau-invizibili-prin-rugaciune/

http://secretele--sistemului.blogspot.ro/2011/11/calugari-romani-care-deveneau.html

”Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi”

Doi îngeri- călători s-au oprit pentru o noapte în casa unei familii bogate.
Acea familie s-a dovedit a fi ostilă și nu i-a învitat pe îngeri să înnopteze în odaia de zi, în schimb, i-au plasat într-o pivniță rece.
Atunci cînd li se înșirau așternuturile, îngerul superior a observat o gaură în perete și a astupat-o. Iar îngerul mai mic l-a întrebat, pentru ce a făcut-o.
– ”Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi”, – era răspunsul.

În noaptea următoare, ei au s-au cerut să înnopteze în casa unei familii sărace, dar primitoare.
Soții au împărțit în comun cu îngerii puține alimente care s-au găsit în casă, și i-au poftit să doarmă în patul lor comod, iar sie înșirînd un țol pe podea.
În dimineață de după trezire, îngerii i-au găsit pe proprietarul și soția lui plîngînd. Unica lor vacă, laptele căreia era singurul venit în familie, zăcea moartă în ambar.
Îngerul întrebă pe cel superior:
– ”Cum de s-a întîmplat așa ceva? Primul om, cel bogat avea de toate, și tu l-ai ajutat. Această familie cu lipsuri, foarte săracă, dar dispusă să împartă cu noi totul, și tu ai permis să moară unica lor vacă? De ce?”
– ”Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi”, – a spus din nou îngerul cel mai mare.
– ”Cînd am fost în subsol, am realizat că gaura din perete conține o comoară cu aur, iar stăpînul acesteia a fost nepoliticos cu noi și n-a vrut să facă un bine. Am reparat peretele, astupînd gaura, special ca să nu fie descoperită comoara. Iar cînd în ziua următoare, noi am dormit în așternut, a venit îngerul morții după soția proprietarului sărac. Eu i-am dat în schimb vaca. Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi…

Noi nu vom ști niciodată totul! – și chiar dacă ai Credință, tu trebuie să înspiri și Încredere, că tot ceea ce vine este în favoarea ta!
Și vei înțelege, vei realiza asta în cele din urmă cu timpul.
Unii oameni întră în viețile noastre și pleacă repede, iar unii devin prietenii noștri, și rămîn pe o minută…

Ieri – deja e o istorie.
Mîine – un mister.
Prezentul – e un cadou!

Viața e o magie, și gustul fiecărui moment este unic!


http://fileviatasicarti.wordpress.com/2014/02/08/lucrurile-nu-sunt-ceea-ce-par-a-fi/

„Sfântul din Colentina” - Ilie Cioară

"Odată cu tăcerea smerită a minții se înfăptuiește de la sine unitatea întregii ființe. [...] Ca să putem privi și asculta fără nici o interferență avem nevoie de Atenția lucidă, spontană și dezinteresată. Simplitatea întâlnirii risipește instantaneu hoinăreala fără rost a minții."

”Eram precum în situaţia unui orb din naştere care tocmai şi-a dobândit vederea în urma unei operaţii chirugicale. Totul în jur era ca şi nou. Aveam o perspectivă globală asupra lucrurilor. Mintea devenise în întregime, prin tăcere, o imensă oglindă în care lumea exterioară se reflecta. Fiinţele apropiate, prieteni sau străini erau priviţi fără deosebire, cu un sentiment de iubire pe care nu îl mai simţisem vreodată. Dacă vreo reacţie a minţii ieşea la suprafaţă, ea dispărea imediat în contact cu lumina ATENŢIEI impersonale. O stare de linişte şi bucurie atotcuprinzătoare mă caracteriza în orice împrejurare, fie ea plăcută sau dureroasă. Mă comportam precum un simplu martor, perfect conştient de ce se întâmpla, fără a-mi afecta starea de pace care îmbrăţişa totul. După ce am experimentat ILUMINAREA, au început să-mi dispară: interesul pentru călătoriile astrale, credinţele mele religioase, egoismul, dorinţele, frica, invidia, mândria…

ATENŢIA totală fără scop este însuşi Sacrul în acţiune. Mai există, de fapt, un alt tip de atenţie direcţionată de voinţă, care se limitează la un singur obiect, fiind subiectivă. Aceasta se defineşte ca lipsă de atenţie.

Viaţa nu poate fi înţeleasă obiectiv decât dacă suntem într-o stare de completă libertate şi seninătate a minţii. Viaţa e mereu nouă, de la un moment la altul şi ne cere, chiar ne forţează să o întâlnim cu o minte nouă, FĂRĂ BAGAJUL MEMORIEI.

În pacea sufletului, în pasivitatea minţii, în golul sau liniştea psihologică – cine mai există? Când mintea obişnuită tace, iar liniştea preia comanda, ai observat că o minte nouă apare, care se extinde în Infinit şi se defineşte ca Pură Conştiinţă? Astfel descoperim că suntem o simplă “fiinţă”, “aici şi acum”, fără limite – una cu infinitatea. În această simplitate nu există aşteptări sau scopuri, pentru că ego-ul a dispărut complet. Acesta este Adevărul Absolut ce există în interiorul nostru şi oriunde în jur, care ni se revelează în tăcerea smerită a minţii. Astfel de realizări operează transformări radicale, care în cele din urmă vor zgudui fortăreaţa ego-ului, ai cărui prizonieri suntem atâta timp cât mintea ne domină şi îi oferim importanţă psihologică. Când această ficţiune dispare, topindu-ne în Sublim, experimentăm Inteligenţă creativă, Iubirea, Frumuseţea şi Fericirea, care ne dirijează prin impulsuri intuitive.

DESPRE NEVOIA DE ILUMINARE

Cum ar putea această micuţă cochilie, care e mintea omenească, să îmbrăţişeze şi să înţeleagă imensitatea oceanului de Energie Cosmică?! Totuşi, acest ego obraznic afirmă mereu că el ştie ce este Dumnezeu, ce este Iubirea creatoare, nemurirea etc. Mai mult, el oferă soluţii pentru marile probleme cu care se confruntă omenirea. Dar acest ego nu este conştient de un lucru, acela că însăşi prezenţa sa crează întreaga tragedie şi suferinţă de pe suprafaţa Pământului. El este duşmanul principal al fiinţei umane. Activitatea sa închipuită, haotică, înşelătoare generează şi întreţine nefericirea şi suferinţele umane. Dar, când o rază de lumină emanată de Pura Conştiinţă străpunge micuţa carapace a minţii şi îi dezvăluie ficţiunea în care trăieşte, mintea devine smerită şi tăcută.

Iluminarea este un fenomen surprinzător, care deschide calea spre măreţia divină pentru omul obişnuit. Fenomenul este însoţit de două schimbări profunde, şi anume: spulberarea ego-ului şi trecerea fiinţei din lumea finită în cea infinită. Acest eveniment norocos nu e produsul intelectului, nici al imaginaţiei, nici al efortului sau voinţei utilizate pentru a îndeplini un scop sau ideal. Nimeni nu ne poate oferi iluminarea. Nici un sfânt, maestru sau profesor nu ne-o poate dărui în vreun fel. Iluminarea este preţul muncii asupra ta insuţi. Odată ce ai descoperit viaţa adevărată, aceasta te transformă şi, prin tine, transformă întreaga umanitate. În Marele Întreg, transformarea unei părţi influenţează în mod natural întregul. Dacă omul ar descoperi realitatea propriei sale fiinţe, orice problemă s-ar rezolva în cel mai fericit mod posibil. Iar relaţiile umane ar crea un adevărat paradis pe această planetă.

Perfect conştient, văd lipsa de consistenţă a acestei lumi, iar mintea tace. În această linişte, misterul se revelează de la sine. Fiinţa se extinde în infinit. O lumină necunoscută înainte ne cuprinde şi ne vindecă. În afara timpului şi spaţiului, suntem pură conştiinţă – în perfectă uniune cu Fiinţa Supremă. Toate acestea demonstrează că viaţa din noi, în esenţa sa, este nemuritoare. Nu are început, nici sfârşit, nu doarme niciodată, fiind mereu trează. Acesta este rezultatul final al practicii corecte a “Cunoaşterii de Sine”.

Prin acest contact minunat dintre noi şi curgerea vieţii, direct şi spontan, mintea cunoscătoare – ca trecut şi viitor – este complet exclusă. Gândirea devine complet mută. Întreaga minte este într-o stare de totală pasivitate, când nu aşteptăm nimic. Definim această întâlnire: stare de meditaţie. Ea poate fi realizată în orice împrejurare – când suntem singuri sau când ne aflăm în mijlocul unei mulţimi gălăgioase. Punctul de început al meditaţiei este liniştea. Ea transferă fiinţa într-o stare atemporală.”

„La începuturile călătoriilor mele în afara corpului, întâlneam entităţi care mă atacau cu pistoale şi cuţite, continuă Ilie Cioară. Simţeam o durere, dar suportabilă. Apoi am citit într-o carte că pentru a te feri de entităţile ce te necăjesc în călătoriile astrale, trebuie să faci semnul crucii. Abia aşteptam să pun în practică metoda. Odată am întâlnit un gladiator, care mi-a dat cu o ghioagă în cap. Trosc! Am făcut semnul crucii imediat, şi a dispărut. Cu timpul, mi-am dat seama că sunt şi entităţi pe care nici acest semn al evlaviei creştine nu le sperie. Altădată, mi-am făcut drum pe lumea cealaltă şi l-am întâlnit pe fratele meu, mort la 25 de ani, în urma unei comoţii cerebrale. Lângă el se afla un tip care îi bătea de zor un cui în cap. Bum, bum, bum! Ce faci dom’le? Ce-ai cu el, i-am zis eu, de ce-l chinui aşa? Ceea ce faci, aia ţi se face, mi-a răspuns. Am priceput imediat. Când trăia, fratele meu avea un temperament agresiv, răzbunător, lovea pe toată lumea, chinuia animalele, pe părinții noștri. Mi-am dat seama atunci că şi-a primit pedeapsa.”


A mai trecut ceva timp şi lui Ilie Cioară i-a venit o idee: să iasă din propriul trup „la comandă”.
După câteva antrenamente a și reușit. „Mă simţeam uşor ca un fulg şi-mi vedeam trupul material stând pe spate. A fost o eliberare. Deţinuţii stăteau în celulă, iar eu cutreieram lumea. Puteam să mă duc oriunde doream. Spiritul meu era ca un şarpe. Prima dată ieşeam printr-o mână, apoi prin cealaltă. Apoi prin picioare şi mă refăceam la loc, deasupra. O altă experienţă de acest gen am avut la scurt timp după prima decorporalizare din pod, când am vrut cu tot dinadinsul să „intru” în camera părinţilor mei care stăteau alături. Doream să văd ce fac şi totodată să mă verific pe mine. La început mi-a fost teamă, de ce să mint? Mi-am dat seama apoi, că n-are de ce să-mi fie. Am ieşit din corp gândindu-mă foarte intens la soba din camera părinţilor mei. Mai întâi mi s-a format capul, după aceea nişte firicele luminoase care au construit corpul. Mama spăla rufe într-o copaie. Era atât de autentică, încât m-am trezit că vorbesc cu ea. Nu mă auzea. Atunci, mi-a trecut prin cap o trăsnaie: ce-ar fi s-o sperii un pic? Şi am încercat să dărâm o sticlă care era pe masă. Mâna însă, mi-a trecut prin ea, ca şi când n-ar fi fost. M-am uitat după tata. El era întins pe pat şi moţăia. L-am întrebat ce face şi mi-a răspuns mormăind ceva de neînţeles. Adormise. M-am întors în corp şi am bătut puternic în zidul care ne despărţea. Acesta era semnul convenit, în caz că aveam ceva de spus sau de cerut. Când au venit ai mei, le-am povestit exact ce văzusem. Nu le-a venit să creadă. Chiar așa a fost, cum am zis eu. Da’ să ştiţi că reuşeam să mă deplasez şi pe distanţe mari. O vizitam foarte des pe soţie, la Braşov, apoi pe fratele meu şi pe cumnată-mea. Vedeam tot ce făceau. De fiecare dată, mă uitam atent în jur, luam câte un punct de reper, un amănunt şi le povesteam apoi. Se cruceau!”
Spre sfârșitul vieții, Ilie Cioară a fost contactat de mulți specialiști în paranormal și ziariști, dornici să afle câte ceva din tainele acestui om fenomenal care izbutise să-i sperie chiar și pe securiști. Era un fel de om care trece prin zid, ca în celebra nuvelă scrisă de Marcel Aime. Una dintre cele mai stranii revelaţii pe care „Sfântul din Colentina” le-a avut de-a lungul timpului, a fost pe data de 15 noiembrie 1987, în timpul revoltei de la Braşov. Omul s-a întins frumuşel pe pat, fără să se gândească la nimic anume. S-a trezit într-o policlinică. Aştepta să intre în cabinet, la doctor. La un moment dat, au apărut mai mulţi cetăţeni, care îl cărau pe Nicolae Ceauşescu într-o roabă. Era şi Elena cu el, foarte agitată și plânsă. Pe ochi, Ceauşescu avea o albeaţă, iar capul îl atârna într-o parte. Ilie Cioară l-a întrebat pe marele Ctitor dacă mai vede. Trufaş, acesta i-a răspuns că vede, şi încă foarte bine. A urmat apoi, cum se ştie, tragedia de la Braşov. În octombrie 1989, înainte de revoluţie, Ilie Cioară iar a avut încă o revelație: „Stăteam într-o seară şi mă gândeam, aşa, la necazurile vieţii. Când, ce să vezi?! Cine credeţi că-mi intră, uite colea, prin uşa de la sufragerie? Ceauşescu în persoană, dom’le! L-am întrebat de ce nu pleacă din ţară, să ne lase dracului în pace. El s-a uitat urât la mine şi mi-a spus doar atât:
„Iliescu o să fie preşedinte după mine. Și așa a și fost!”



surse
http://naturadivina.com/2012/08/13/despre-iluminare-cu-un-mistic-roman-ilie-cioara/
http://edituramateescu.ro/2011/12/povestea-%E2%80%9Esfantului-din-colentina%E2%80%9D/

Moartea Mortii Si Desavarsirea Ilie Cioara by mohiro

Rabdarea si perseverenta in a fi fericit

Intr-un mod aparent paradoxal, natura umana este astfel alcatuita incat isi indreapta atentia spre Sine, spre universul interior in mod special atunci cand trece prin suferinta, de orice natura ar fi ea - fizica, mentala sau emotionala. Abia atunci incepe sa-si puna intrebari, sa caute raspunsuri, pe care le gaseste mai devreme sau mai tarziu, dupa cum ii este dat fiecaruia.

Asa cum ne sfatuieste de ani buni si Maestrul Cezar Culda, primul pas pe care trebuie sa-l facem spre sanatate sau spre fericire e sa decidem, din adancul fiintei noastre, ca vrem sa fim sanatosi, ca vrem sa fim fericiti. Sa ne deschidem spre starea de sanatate, spre fericire, spre iubire, spre abundenta, spre relatii frumoase si armonioase, avand incredere ca le meritam cu totii!
Pentru ca nu putem nici macar visa sa fim sanatosi daca, de exemplu, ne tot repetam, noua si Universului intreg, ca "suntem bolnavi" sau "suferim de boala cutare" sau ca "avem nu stiu ce afectiune".
Sau, daca ne confruntam cu probleme financiare sau relationale, nu ne ajuta cu nimic repetarea la infinit a problemelor pe care le avem, spunand mereu ca "nu am bani" sau "sunt singur" sau "sunt nefericit".

Primul si cel mai important pas spre ceea ce ne dorim in viata este sa ne deschidem spre aspectul respectiv, fie ca este vorba despre sanatate, fericire, iubire, abundenta, realizare, implinire sau succes!
Ei, si tot el ne invata, pas cu pas, cum sa ne schimbam felul de a fi dinspre cel al experimentarii starii de nefericire inspre cel dorit, si anume fericirea. Sa nu mai traim starea de nefericire pentru ca "nu avem..." sau ca "nu suntem...." ceea ce ne dorim, sa nu mai incercam sa cerem, sa luam din exterior, din clipa de fata, sursa fericirii noastre, ci sa oferim clipei de fata, sa ne intrebam mereu ce putem face pentru a darui celorlalti si lumii intregi!

Intelepciunea lumii spune ca aceasta este singura cale spre a fi fericit! Cu totii stim ca, daca ne conditionam starea de fericire de orice este exterior noua - material sau emotional - Universul are grija sa ne joace o festa teribila si sa ne lipseasca de acel lucru sau, uneori, din pacate, chiar de fiinta de care ne-am atasat tot inspre binele nostru, pentru a ne ajuta sa intelegem ca nu suntem pe drumul cel bun, ca nu cautam fericirea reala, autentica acolo unde trebuie, acolo unde se afla ea de fapt. Tocmai pentru ca fericirea reala, autentica, pe care nu ne-o mai poate lua nimeni niciodata se afla in interiorul nostru, nu depinde si nu este conditionata de nimic din exterior!
Ea apare in noi atunci cand decidem sa fim fericiti, indiferent de ce se intampla in afara noastra!

Toti ne spun ca trebuie sa avem rabdare pentru ca vom mai trai episoade in care vom fi afectati de intamplari exterioare pentru simplul motiv ca mai avem karma de implinit.
Adica sa nu ne asteptam cumva ca astazi sa luam decizia de a fi fericiti, iar maine deja sa plutim falfaind din aripi ingeresti, eventual si cu halou in jurul capului :).

Vom mai trai episoade in care viata va mai da cu noi de pamant in varii domenii. Prima data, ne putem trezi nauciti trantiti pe caldaramul drumului vietii, nestiind ce ne-a lovit: trenul sau vreun OZN aparut dintr-odata in fata ochilor nostri. Si a doua oara ne putem trezi la fel de buimaciti, intrebandu-ne mirati: "si asta ce-a mai fost?" Si jocul vietii mai poate da cu noi de toti peretii pana cand, daca perseveram in dorinta noastra, ne trezim privind detasati catre un tsunami care tocmai ce ne-a ravasit putin bretonul, zambind in interiorul nostru si avand acel sentiment de deja-vu. Cu rabdare, incet-incet, vor scadea atat intensitatea cutremurelor, cat si frecventa lor... aceasta direct proportional cu starea noastra de atentie, de constienta de Sine si de forta spirituala!


Un proverb chinezesc spunea:
"Daca vrei sa fii fericit o ora, trage un pui de somn,
Daca vrei sa fii fericit o zi, mergi la pescuit,
Daca vrei sa fii fericit o luna, casatoreste-te,
Daca vrei sa fii fericit un an, mosteneste o avere,
Daca vrei sa fii fericit o viata, ajuta-i pe altii".

Ei bine, hadeti sa fim fericiti mereu!!

sursa
http://bucuriadeafi.blogspot.ro/2014/01/rabdarea-si-perseverenta-in-fi-fericit.html

40 de citate despre fericire

1. Trebuie să râzi înainte de a fi fericit, de teama că vei muri fără să fi râs vreodată.  Jean de la Bruyere
2. Fericirea cuprinde cinci parti. O parte este a lua hotarari bune; a doua este a avea simturi bune si sanatate trupeasca; a treia este reusita in ceea ce intreprinzi; a patra-i reputatia buna printre oameni si a cincea abundenta de bani si a bunurilor folositoare pentru viata. Platon
3. Noi căutăm cu toții fericirea, insa fara sa stim unde este, ca si acei betivi care isi cauta casa stiind confuz ca au una pe undeva. Voltaire
4. Nefericirea este pretutindenea, dar si fericirea de asemenea. Voltaire
5. Ferice de noi ca nu suntem prea fericiți. Voltaire
6. Secretul de a fi nefericit consta in a avea ragazul necesar pentru a-ti bate capul sa vezi daca esti fericit sau nu. Leacul consta in ocupatie, caci ocupatia inseamna preocupare; iar omul preocupat nu este nici fericit nici nefericit, ci pur si simplu viu si activ, ceea ce este mai placut decat orice fericire pana ce te-ai saturat de ea. George Bernard Shaw
7. Daca s-ar sadi casa fericirii, cea mai mare incapere ar fi sala de asteptare. Jules Renard
8. E un lucru atat de obisnuit pentru un om sa nu fie fericit si atat de important faptul ca tot ce e un bine e cumparat cu mii de necazuri, incat o treaba care se face usor devine suspecta. Jean de la Bruyere
9. Fiecare are in mâinile sale propria fericire, precum artistul are materia bruta, careia vrea sa-i dea o forma. Goethe
10. Fericirea a inghitit mai multe poezii decat a facut sa tasneasca nefericirea. Balzac
11. Rar se întâmplă ca oamenii răi să fie fericiți. Se otrăvesc cu propria lor răutate. Maurice Chevalier
12. Suma totala a nenorocirilor care inca nu ni s-au intamplat, se numeste fericire. Romulus Dianu
13. Daca vrei sa intelegi viata, asta sa-ti fie invatatura dintru inceput si temelia tuturor rationamentelor si dorintelor tale: Nu ai drept la nimic si nimeni nu-ti este dator cu nimic, nici societatea, nici natura. Daca le ceri fericirea, esti un prost; iar daca te crezi nedreptatit pentru ca nu ti-o dau, esti inca si mai prost. Hippolyte Adolphe Taine
14. Nu-ti cauta fericirea in curtea altuia, pentru ca ea se ascunde întotdeauna in casa ta. Douglas William Jerrold
15. Cea mai mare parte a fericirii sau mizeriei noastre depinde de dispoziția noastra si nu de circumstante. Martha Washington
16. Fericit este acela care poate sa renunte la sine. Naguib Mahfouz
17. Este foarte simplu sa fi fericit, dar este foarte greu sa fi simplu. Tagore
18. Fericirea rezida in cautarea ei. Jules Renard
19. Adevarata fericire ar fi sa ne amintim de prezent. Jules Renard
20. Fericirea se naste din iubire, iar iubirea se naste chiar din inima omului. Don Miguel Ruiz
21. Secretul fericirii este sa ii faci pe ceilalti sa creada ca ei sunt cauza fericirii. Al batt
22. Nu există nici fericire, nici nenorocire pe lume; există doar compararea unei stări cu cealaltă si atata tot. Doar cel care a simtit nefericirea cea mai cumplită e in stare sa simta cea mai mare fericire. Alexandre Dumas
23. Alergăm după fericire pana departe, fie pe mare, fie pe uscat; dar fericirea e aici, aproape. Quintus Horatius Flaccus
24. Fiintele umane cele mai fericite nu poseda mare lucru, ele doar există. Gitta Mallasz
25. Secretul fericirii nu este sa faci ceea ce îți place, ci să-ți placă ceea ce trebuie să faci. James Barrie
26. Fericirea e ceva ce nu se atinge niciodată… dar pentru cautarea ei merita sa alergi toata viata.
27. Cand altii te cred fericit si tu crezi ca nu esti, ia-te după ei! Raymond Ruyer
28. Fericirea nu este nimic decat sanatate buna si o memorie proasta. Albert Schweitzer
29. Constitutia doar da oamenilor dreptul la fericire. Trebuie insa sa o gasesti singur. Benjamin Franklin
30. Cand o usa a fericirii se închide, o alta se deschide; dar deseori ne uitam atat de mult la usa inchisa ca nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi. Hellen Keller
31. Nu exista fericire de care sa-ti amintesti fara tristete. Octavian Paler
32. Fericirea este acea stare a conștiinței generata de realizarea propriilor valori. Ayn Rand
33. Omul fericit este acela care stapaneste si munca, si dragostea. Sigmund Freud
34. De cele mai multe ori ceea ce numim noi fericire e ceea ce nu cunoastem. Anatole France
35. Pentru noi fericirea e o eroare. Marcel Proust
36. Daca fericirea ar consta in plăcerile trupesti, am spune că boii sunt fericiți cand găsesc de mâncat năut. Heraclit din Efes
37. Fericirea este viata active. George Călinescu
38. Cand suntem fericiți suntem buni, dar nu suntem întotdeauna buni cand suntem fericiți. Oscar Wilde
39. Fericirea e un ideal al imaginatiei, iar nu al ratiunii. Immanuel Kant
40. Fericirea este cea mai mare biruință, aceea pe care o dobândim împotriva destinului ce ne este impus. Albert Camus