EDUCAȚIA SPIRITUALĂ A PĂRINȚILOR

Se spune că atunci când un duh, un spirit, se hotărăşte să vină la trup îşi alege cu multă atenţie viitorii părinţi pe care îi studiază vreme îndelungată şi în funcţie de caracteristicile lor, de legăturile care au existat între el şi duhurile acestora în alte vieţi terestre, îşi programează una sau mai multe din componentele misiunii sale viitoare.
Iată deci, ce face duhul, printre multe alte pregătiri, înainte de întrupare.

Ce fac viitorii părinţi...?

Marea lor majoritate sunt nepregătiţi, din punct de vedere a unei minime educații spirituale, pentru a avea un copil, dar la acest lucru nici măcar nu se gândesc. Ei se concentrează, de regulă, doar asupra nevoilor materiale şi a eforturilor pe care trebuie să le facă ca viitori părinţi în această direcţie.

Asta nu este rău întrucât sunt destul de mulţi cei care nici măcar nu se gândesc la acest aspect şi cred că pot face un copil, sau chiar mai mulţi, fără a avea condiţii minime necesare pentru creşterea lor: un acoperiş deasupra capului, un venit asigurat, condiţii de trai decente. Unii dintre aceştia vor spune legat de acest aspect: lasă că are Dumnezeu grijă de ei. Cred că cei care au spus sau vor spune asta au dreptate dar... numai până la un anumit punct.

Zice o vorbă din bătrâni: „Dumnezeu îţi dă, dar... nu îţi bagă în traistă”.

Asta însemnând că El te ajută (în anumite condiţii bineînţeles) dacă Îi ceri asta, dar nu îţi rezolvă problemele în timp ce tu trândăveşti. Prin urmare, trebuie să te implici activ, benefic în viaţa social-economică, spirituală a comunităţii din care faci parte ca să poţi duce în consecinţă un trai cinstit şi decent necesar creşterii unui copil.

Acestea sunt însă doar unele aspecte de tip material. Însă, neajunsurile, necazurile, suferinţele cele mai mari, sunt legate de faptul că, de cele mai multe ori, viitorii părinţi nu beneficiază de o minimă pregătire spirituală.

Nimic nou sub soare aş spune, din moment ce acest lucru a ajuns să fie o normalitate în lumea în care trăim. Manifestarea carenţelor, la modul general, a ajuns astăzi să fie normalitate, pe când manifestarea virtuţilor divine încet, încet, o anormalitate.
După unii, este paranormal să-L manifeşti pe Dumnezeu.

Prin urmare, normalitatea devine anormalitate şi invers, anormalitatea este privită ca normalitate. Credința în Dumnezeu este privită ca o slăbiciune, iar necredința ca o virtute. Am citit undeva un comentariu ce se dorea înțelept.

El suna cam așa: sunt ateu deci... gândesc. Înseamă oare că noi cei care credem în existența Unicului Creator nu gândim?

Este ridicol. La fel ca și modul în care pune problema persoana respectivă care prin poziția sa dă de fapt dovadă de un rudimentarism extrem.

Depărtarea de Dumnezeu a majorităţii oamenilor a dus la această stare de lucruri, stare care reprezintă de fapt cea mai gravă maladie a timpurilor noastre.

Oameni buni! Haideți să încercăm să nu mai confundăm credința cu religia. Știu că mulți dintre voi au ceva de împărțit cu religiile în general. Nu voi dezvolta subiectul. Vă spun doar că aveți tot dreptul să puneți la îndoială aspectele religioase.

Însă credința în Dumnezeu este altceva.

Nu vă dă nimeni dreptul, din punct de vedere moral, dacă sunteți atei să-i condamnați, săi judecați pe cei credincioși. Nu trebuie să-i urâți pentru asta.

Nu vă dă nimeni dreptul, din punct de vedere moral, dacă sunteți credincioși să-i condamnați, săi judecați pe atei. Nu trebuie să-i urâți pentru asta.

Diferența de esență între un ateu și un credincios este că primul a ales să nu creadă iar cel de al doilea să creadă.

Amândoi însă SUNT OAMENI cu aceleași drepturi și obligații în această lume și în fața lui Dumnezeu.

Disensiunile între credincioși și necredincioși nu fac bine nici unei părți. Și în fața lui Dumnezeu ambele tabere GREȘESC dacă au atitudini de intoleranță.

De la necredinţă, de la rudimentara pregătire spirituală a majorităţii pleacă toate nenorocirile, toate suferinţele în această lume. Şi nu se vor sfârşi decât atunci când lucrurile se vor pune pe făgaşul lor normal şi oamenii vor conştientiza că există Legi superioare tuturor legilor (în marea lor majoritate greşite) după care este guvernată lumea în care trăim, Legile lui Dumnezeu.

Şi în ceea ce priveşte subiectul nostru, cauza multor eşecuri în viaţa de familie este tot nerespectarea Legilor, cu voie sau fără voie, cu știinţă sau fără știinţă.
Ar fi foarte multe de spus în această direcţie, însă în articolul de faţă voi puncta pe scurt doar anumite aspecte esenţiale care ar trebui cunoscute de toate cuplurile, de către toţi taţii şi toate mamele acestei Planete.

Voi începe deci cu începutul drumului pe care ar trebui să-l parcurgem fiecare ca viitori părinți.

Începutul ar trebui să fie cel al rugăciunii intense adresate lui Dumnezeu pentru a ne dărui un copil, pe acela care consideră El că îl merităm. Un copil care să ne ajute în această viaţă să elevăm şi împreună să mai facem un pas pe drumul întoarcerii „Acasă”.

Majoritatea părinţilor credincioşi (că la cei necredincioşi nici nu se pune problema) omit din necunoaştere să facă asta.

Ei se roagă pentru sănătate, pentru realizări materiale, sociale, profesionale dar, pentru un lucru atât de important, nu cer ajutorul lui Dumnezeu.
De-abia după o perioadă de intense rugăciuni ar trebui să vină şi concepţia.

Aici, lucrurile se complică şi mai mult. Cei doi, în majoritatea cazurilor, nu ştiu că actul sexual în sine este sacru şi din acest motiv nici nu îl tratează ca atare, privindu-l de cele mai multe ori doar ca pe o satisfacţie a unor necesităţi fiziologice, ca pe o plăcere carnală.
Este şi aşa ceva, dar mai presus decât asta este, sau ar trebui să fie, o manifestare a Iubirii la cel mai înalt nivel, drept pentru care el ar trebui sacralizat.

Dumnezeu nu trebuie să lipsească în timpul desfăşurării lui, din contră ar trebui conştientizată prezenţa Sa şi asta pentru că, în realitate, actul în sine nu este altceva decât reprezentarea în plan material, terestru, a contopirii celor două principii primordiale: masculin şi feminin.

Toţi bărbaţii din această lume reprezintă principiul masculin, fiind reprezentanţii Tatălui Ceresc, iar toate femeile reprezintă principiul feminin şi prin urmare, sunt reprezentantele Mamei Cereşti.

Actul concepţiei, în mod normal, ar trebui să hrănească nu numai natura inferioară. El ar trebuie să alimenteze cu energii benefice şi natura superioară. Şi toate acestea să se întâmple sub coordonarea normală şi firească a naturii divine.

Dacă energiile emanate în timpul concepţiei, în timpul contopirii celor două principii, hrănesc îngerii, atunci actul respectiv este unul benefic (act sacralizat prin manifestare Iubirii la nivelul naturii superioare şi divine) şi va atrage cu siguranţă la întrupare un duh mai elevat. Dacă însă energiile degajate în timpul desfăşurării acesteia hrănesc lumea întunecată, ele sunt malefice (act nesacralizat - manifestarea Iubirii numai la nivelul naturii inferioare) vor îngreuna venirea la trup a unui duh elevat şi drept urmare şansele venirii unui duh mai puţin elevat vor creşte corespunzător.
Să considerăm că actul concepţiei a avut loc. Ce urmează?

Ei bine, urmează o perioadă decisivă aş putea spune pentru viitorul pruncului şi al părinţilor lui. Perioadă care este tratată de cele mai multe ori, de asemenea, extrem de superficial.

Duhul, după nouă zile de la concepţie, vine şi împreună cu duhurile celor doi părinţi, începe să-şi construiască viitorul trup. Puţini oameni ştiu că în acest timp sunt implementate caracteristicile de bază ale viitorului copil şi că de comportamentul celor doi părinţi depind foarte multe aspecte viitoare legate de sănătatea sa, de relaţiile lui cu tatăl şi mama sa terestră.

În mod normal, pe toată perioada gravidităţii, atât mama cât şi tatăl copilului ar trebui să trăiască în armonie, să se ferească în a intra în vibraţii scăzute, în a rezona cu tot felul de răutăţi ale acestei lumi.

Duhul venit la trup va fi afectat de orice emanaţie malefică venită din partea celor doi. Este unul din motivele aşa-ziselor avorturi spontane.

Duhul nu mai suportă un anumit comportament al viitorilor săi părinţi, al mamei, al tatălui sau al ambilor şi... pleacă pur şi simplu.

În toată această perioadă mama ar trebui să se hrănească corect, adică să folosească alimente naturale, să reducă la minim alcoolul, să se odihnească dormind minim şapte ore pe noapte iar somnul ei să nu înceapă mai târziu de ora 23,00. Fumatul ar trebui oprit în totalitate, la fel şi actul sexual începând cu luna a treia de sarcină (precis îmi voi primi „răsplata” pentru afirmaţiile astea de la multe femei şi mulţi bărbaţi).

În toată perioada gravidităţii femeia şi bărbatul ar trebui să îşi păstreze vibraţiile înalte, între ei să existe pace şi armonie deplină.

În ceea ce priveşte naşterea, mă voi opri puţin asupra ei pentru a încerca să explic unele lucruri extrem de importante, cărora din nefericire nu li se dă de cele mai multe ori niciun fel de importanţă.

Un duh venit la trup trebuie să se nască într-un anumit loc, într-o anumită zi, la o anumită oră, conform planului lui Dumnezeu pentru el, plan care şi l-a asumat cu liberul său arbitru când a hotărât să se întrupeze.

Ei bine, ce fac unele mame mai nou şi chiar îngrijorător de frecvent?
Ştiu că trebuie să nască aproximativ la o anumită dată însă, dintr-o dată, nu mai au răbdare şi grăbesc nașterea. Mai mult, solicită fără niciun motiv serios, întemeiat (cu toate că şi atunci, motivele sunt discutabile) naşterea prin cezariană.

Duhul asistă neputincios la toate astea şi încearcă să facă faţă situaţiei. Destinul finței în cărui trup se află este în pericol, poate fi chiar schimbat.

Uite aşa, dintr-o toană a unei mame care şi-a pierdut răbdarea sau îi este teamă de durerile naşterii, duhul este nevoit să reevalueze situaţia şi să încerce să o compatibilizeze cu propria sa misiune mai mult sau mai puţin schimbată de acum.
Puţine mame ştiu că durerile naşterii ard energiile malefice ale multor greşeli din trecut şi că uneori, prin acest act sacru, scapă de afecţiuni prezente sau viitoare, ce pot duce la îmbolnăviri grave şi foarte grave.

În altă ordine de idei, după naştere există o perioadă de circa un an de zile deosebit de importantă pentru prunc. El trebuie să simtă din plin iubirea celor doi părinţi ai săi, iubire de care are mare nevoie. Simte orice suferinţă a lor, orice gând rău, vorbă rea sau faptă rea prin care ei se manifestă la un moment dat. Toate acestea îl agresează şi uneori, lasă urme adânci din punct de vedere al comportamentului său imediat dar şi viitor.

Un al aspect important este hrănirea pruncului. Un nou născut, în mod normal, ar trebui alăptat cât mai mult timp de sânul mamei sale şi nu „trecut” pe lapte de vacă sau, mai rău, lapte „praf” numai după o lună de viaţă (câteodată chiar mai repede).

Unele mame, carieriste de profesie, nasc și nici nu trece o lună de la naştere că se și prezintă la locul de muncă lăsând copilul în grija bunicilor sau a unei doici.
Altele constată că nu au lapte suficient şi atunci apelează la „variante”. Ultimele au o scuză, dar ar trebui să ştie că dacă nu au lapte suficient sau deloc, undeva au greşit în timpul sarcinii sau înainte de asta.

Primul caz, al mamei care pune cariera sa profesională pe primul loc, constituie o gravă eroare şi urmările nu vor întârzia să apară. Ele se vor materializa, de multe ori, prin îmbolnăviri precoce ale pruncului apoi, neînţelegeri majore care vor apărea în viitor între mamă şi propriul său copil, în special la vârsta adolescenţei.

Copilul, până la maturitate şi chiar şi după aceea, are nevoie de iubirea celor doi părinţi, dar o iubire venită din zona naturii lor superiore şi nu din cea a naturii inferioare. Iar posesivitatea părinților se știe că este foarte des întâlnită.
Oamenii ar trebui să înveţe de la păsări atunci când este vorba de creşterea şi educaţia propriilor copii.

Ca părinţi, avem obligaţia în a-i creşte şi instrui pentru o viaţă decentă, dar mai ales suntem datori faţă de ei cu un lucru deosebit de important: la un moment dat, în jurul vârstei de 20 de ani, trebuie lăsaţi să... zboare.

Ştiu că majoritatea celor în cauză nu vor fi de acord cu asta dar, chiar dacă se vor supăra, le spun că fac o mare greşeală procedând altfel.
Prin atitudinea lor posesivă dovedesc că de fapt nu-şi iubesc copiii la nivelul naturii superioare şi le provoacă astfel dependenţe care vor constitui pentru ei, la un moment dat, un handicap greu de depăşit.

Mai mult, există riscul ca cei care au o personalitate mai puternică să se răzvrătească şi astfel să apară conflicte grave între ei şi părinţii lor. Am întâlnit deseori astfel de cazuri.
Am întâlnit de asemenea destui bărbaţi necăsătoriţi sau femei necăsătorite pentru că nu se pot despărţi de mama, de tata sau de amândoi.

Aici nu este vorba de o Iubire superioară între părinte şi copil, ci de ataşamente păguboase care, în timp, au creat o dependenţă ce va aduce multe deservicii atât părinţilor cât şi copiilor respectivi.
Consider asta o situaţie patologică, nefirească şi ca orice lucru nefiresc, în neconcordanţă cu Legile lui Dumnezeu.

Un alt aspect grav ce intervine des în relaţia părinte-copil este amestecul primului în viaţa fiului sau a fiicei sale, fără să i se ceară ajutorul în această direcţie.
Implicarea unui părinte în noua familie a copilului său, în desfăşurarea vieţii de zi cu zi a acesteia, constituie de asemenea o mare greşeală, multe familii fiind distruse datorită acestei „iubiri” părinteşti.

Ar trebui să ştim cu toţii un lucru esenţial în ceea ce priveşte calitatea noastră de părinţi: copilul pe care îl avem este un dar de la Dumnezeu şi Lui îi aparţine în totalitate.
Nu este un bun al nostru. Nu putem dispune de el după bunul nostru plac. Nu putem să-i îngrădim libertatea de a alege, bineînţeles atunci când el ajunge după cum am mai spus, undeva în jurul vârstei de 20 de ani.

De la această vârstă, dacă îl iubim, atunci trebuie să-i oferim libertate totală. Nu este o simplă teorie. Am aplicat asta cu proprii mei copii şi a funcţionat foarte bine.
Şi asta pentru că, dacă până la acest moment al vieţii copilului nostru nu am reuşit să desăvârşim educaţia lui, nu am reuşit să-l ajutăm să-şi formeze un caracter sănătos, de acum înainte şansele de a mai face asta sunt aproape nule.

El trebuie lăsat să se descurce singur, să se responsabilizeze, altfel îl handicapăm. Va fi o corvoadă pentru noi toată viaţa, iar când vom părăsi această lume, va fi o victimă sigură a capcanelor ei.

Priviţi la aşa-zişii „copii de bani gata”. În aparenţă sunt puternici, sănătoşi „nevoie mare”. În marea lor majoritate (mă refer aici la cei care nu ştiu să facă nimic, nu-şi pot câştiga singuri în mod cinstit existenţa) însă, vor fi mai târziu, când suportul material al părinţilor va dispărea, nişte epave plutind în derivă pe această mare a vieţii.

Aşa că, dragi părinţi, educaţi-vă şi din punct de vedere spiritual înainte de a avea copii şi procedaţi în consecinţă, după ce Dumnezeu vi i-a dăruit. Conştientizaţi că ei aparţin de fapt în totalitate Creatorului, că sunt un dar pentru voi şi în acelaşi timp o mare responsabilitate, atât din punct de vedere material cât şi spiritual. Şi nu uitaţi, iubiţi-i cu toată fiinţa voastră şi când vine timpul, lăsaţi-i să zboare liberi.

Lăsaţi-vă copiii în grija Sa, 

pentru că adevărata protecţie vine întotdeauna de la El.

Ioan
Fundaţia Focul Sacru

http://foculsacru.ro/educatia-spirituala-a-parintilor/

CUM SĂ ECHILIBREZI LUMEA MATERIALĂ CU LUMEA SPIRITUALĂ

„Este evident că omul este mai bine pregătit pentru viaţa în materie decât pentru Viaţa spirituală, deoarece instrumentele pe care le posedă pentru a trăi şi a munci în planul fizic, cele cinci simţuri, sunt mult mai dezvoltate decât instrumentele care îi permit să muncească în Lumea spiritului.

Dacă decideţi să vă construiţi o casă, sunt suficiente câteva săptămâni, pe când dacă vreţi să creaţi în domeniul spiritual, nimeni nu vede nimic, nici voi, nici ceilalţi. Deci, nici un fel de certitudine, nici o claritate şi sunteţi indecis, nefericit, asaltat de îndoieli până la punctul în care aveţi dorinţa de a lăsa totul şi de a vă lansa ca toată lumea într-o activitate a cărui rezultat este vizibil pentru toţi.

Faceţi cum vreţi, dar într-o zi, chiar în mijlocul celor mai mari succese, veţi simţi că în interior vă lipseşte ceva. Şi este normal, pentru că n-aţi atins esenţialul, nu aţi plantat încă, orice ar fi, în domeniul Luminii, al înţelepciunii, al iubirii, al puterii, al eternităţii. Să ştiţi că doar realizările voastre interioare vă aparţin într-adevăr, deoarece ele singure au rădăcini în voi; iar când plecaţi dincolo, veţi avea în sufletul vostru, în inima voastră, în Spiritul vostru pietre preţioase - calităţi, virtuţi - de dus cu voi, iar numele vostru va fi înscris în Cartea Vieţii veşnice.

Principalul avantaj al drumului spre interior, al drumului spiritual, este valoarea elementelor pe care le acumulaţi: ele sunt făcute din materia cea mai pură, cea mai luminoasă, dintr-o materie care vine de la Dumnezeu.
Apoi, ele vă aparţin, într-adevăr, deci voi sunteţi bogaţi. În fine, al treilea a avantaj, este că, fiind bogaţi, deveniţi liberi şi trăiţi în pace şi plenitudine.
Bogăţia unui spiritualist este ceva extrem de subtil, insesizabil chiar; dacă este conştient de aceasta el este bogat având bogăţia Domnului, posedă Cerul şi Pământul, pe când alţii nu au decât o mică bucată de teren pe undeva.

Deci, iată două căi: una care în aparenţă nu aduce nimic, doar decepţii, dar care vă va da totul, atât de bine că într-o zi veţi putea spune: "Eu nu am nimic, şi totuşi Universul îmi aparţine"; şi cealaltă cale, care vă aducetot ceea ce doriţi, dar care vă va lăsa întotdeauna nesatisfăcut, deoarece veţi simţi, chiar dacă deţineţi ceva, că esenţialul v-a scăpat.
Toţi cei care cunosc bine natura activităţii lor spun, în legătură cu anumite obstacole: "Ei da, sunt inconvenientele meseriei", dar aceasta nu-i împiedică să continue.

Toată lumea ştie că fiecare meserie are inconvenientele ei. Şi de ce spiritualiştii nu cunosc inconvenientele meseriei lor? Din moment ce ei se descurajează, din moment ce ei doresc să abandoneze, aceasta dovedeşte că ei nu le cunosc; dacă le-ar fi cunoscut dinainte, ar fi continuat cu încă mai multă ardoare.

Secretul este de-a vrea să vă instruiţi, de-a vrea să vă lărgiţi câmpul de viziune. Din nefericire, mulţi, când văd amploarea, imensitatea unui Învăţământ spiritual, în loc de a se bucura sunt îngroziţi şi intră în cochilia lor. Ei bine, iată oameni care nu vor merge prea departe. Dacă rămâneţi cramponaţi vechilor voastre idei, crezând că veţi fi mai bine astfel, vă înşelaţi: tot felul de necazuri vor veni să vă pişte, să vă muşte, să vă hărţuiască, pentru a vă împinge, în fine, să evoluaţi.

Am întâlnit mulţi oameni care mi-au spus: "Ah, este formidabil, Maestre, Învăţământul vostru! Aş vrea să mă consacru lui, dar mai înainte de toate trebuie să mă achit de anumite sarcini faţă de soţul meu - sau de soţia mea, faţă de copiii mei etc."
Bine, de acord. Dar după 10 ani, 20 de ani îi priveam: nu reuşiseră încă să se elibereze de aceste sarcini. Şi chiar unii muriseră deja, fără să fi reuşit să consacre un minut Vieţii spirituale. De ce? Pentru că ei aveau un raţionament eronat. Pentru a se consacra Luminii, unui Învăţământ divin, nu trebuie să aşteptaţi să vă aranjaţi asta sau cealaltă, deoarece nimic nu este niciodată definitiv aranjat: întotdeauna există ceva care undeva nu merge.
Nu aşteptaţi:
 chiar dacă nimic nu este aranjat, consacraţi-vă încă de acum Vieţii spirituale şi veţi vedea că totul se va aranja, chiar fără ca voi să ştiţi cum.

Orice aţi face în domeniul material, nimic nu este niciodată definitiv la locul lui. Este exact ca şi cum aţi încerca să redaţi forma sferică unei mingi de cauciuc sparte. Când veţi ajunge să suprimaţi scobitura dintr-o parte, ea se formează în cealaltă parte. Credeţi că sunteţi liniştit pentru că v-aţi măritat fata, dar iată că ea nu se mai înţelege cu soţul ei, divorţează şi, atunci, ce mai istorie! Sau sunt nepoţii voştri care încep să vină, şi aşa mai departe, casa este acum prea mică şi trebuie să vă mutaţi... Şi apoi este un copil care se îmbolnăveşte... Vă spun, este interminabil. Deci nu aşteptaţi pentru a vă consacra Vieţii spirituale;
dar să ştiţi că datorită Vieţii spirituale veţi găsi soluţii mai bune problemelor care vi se vor ivi.

Acum, bineînţeles, trebuie să ştiţi să păstraţi măsura. Un frate îmi spunea ieri: "Maestre, am decis să-mi organizez de acum încolo viaţa, în asemenea mod încât să nu îmi mai cheltuiesc timpul şi energiile în lume". L-am felicitat, dar sfătuindu-l totuşi să nu exagereze în celălalt sens, deoarece nu se poate trăi ca şi când lumea, societatea nu ar exista. Altfel, trăiţi ca un parazit şi nu este recomandabil. Trebuie să ştiţi să acordaţi cele două aspecte ale existenţei: viaţa în lume şi Viaţa interioară. Este o problemă în faţa căreia m-am găsit pus încă de la o vârstă fragedă şi este o problemă pe care şi voi, la fel, trebuie să o rezolvaţi: cum să trăiţi în lume, să aveţi relaţii cu ea, acordând, totuşi, primul loc esenţialului: sufletului vostru, Spiritului vostru.

După modul său de a acorda cele două aspecte, material şi spiritual, fiecare revelează inteligenţa sa, iubirea sa, voinţa sa, şi nimic nu este mai dificil. Pentru unii, tentaţia este de a se arunca în viaţa materială uitând de Viaţa Spiritului, iar pentru ceilalţi de a nu se ocupa decât de Viaţa Spiritului, uitând de viaţa materială. Există o a treia soluţie, şi ea este cea pe care fiecare trebuie să o găsească pentru el însuşi, deoarece fiecare caz este particular. La bază, bineînţeles, toate fiinţele umane posedă aceeaşi natură, aceeaşi chintesenţă, aceleaşi nevoi: ei au ieşit din mâinile Creatorului, din aceleaşi "ateliere", dacă voi vreţi, dar gradul lor de evoluţie nu este acelaşi, temperamentul lor nu este acelaşi, nici vocaţia lor în această existenţă, iar fiecare trebuie să-şi rezolve individual problema sa fără a vrea să-şi imite vecinul.

Cel care se simte împins să fondeze o familie nu poate să rezolve problema ca şi cel care preferă să rămână celibatar. Cel care are nevoie de multă activitate fizică nu poate să ducă aceeaşi viaţă ca şi cel care are un temperament meditativ, contemplativ. Fiecare are calea sa, misiunea sa şi, chiar dacă vă luaţi Maestrul vostru ca model, voi trebuie, întotdeauna, să vă dezvoltaţi în funcţie de propria voastră natură.

Este vorba doar ca voi să puteţi să cântaţi "partitura" dată, respectând notele, măsura, ritmul; sunteţi obligaţi s-o cântaţi cu vocea voastră care nu seamănă, în mod sigur, cu cea a Maestrului vostru, dar aceasta nu are nici un fel de importanţă. Singurul lucru important este să executaţi perfect "partitura", adică să vă conformaţi doar Filozofiei veridice, Filozofiei eterne a Iniţiaţilor.”

Omraam Mikhael Aivanhov

http://foculsacru.ro/a-sti-sa-echilibrezi-lumea-materiala-cu-lumea-spirituala/

Vedea-te-as fericit/a! :)

Nu de lucruri avem nevoie ca sa fim fericiti, ci de curaj. Fericirea nu e la indemana si mintea oricui. Fericirea e curajoasa, stralucitoare, luminoasa si voluptoasa. Si deseori nu e comoda... pentru altii.

Fericirea nu e o pastila, un obiect sau o varsta. E alegerea de a FI una cu tine, de a te gusta in fiecare zi, si de a manca cu pofta viata, nu cu gura ci cu inima.

Fericirea nu e o spaga pe care ti-o da cineva ca sa stai langa el sau sa-i faci pe plac. E cadoul pe care ti-l faci tu lasandu-te sa curgi prin tine, in viata.

Fericirea nu se capata, nu se da, nu se cumpara. Nu ea te alege, ci tu o alegi pe ea. Nu tine de infatisare, de statut sau de vreme. E la liber, e infinita si peste tot in inimi, cand ochii sunt pregatiti sa vada si mintea s-o primeasca.

Dar... ai nevoie de curaj sa fii fericit, cand majoritatea in jurul tau alege calea mai comoda a nefericirii. Ai nevoie de curaj, pentru ca fericirea inseamna sa fii altfel, iar a fi altfel nu e comod mereu.

Ai nevoie de curaj sa te urmezi pe tine, sa faci alegeri pentru bucuria ta, chiar si atunci cand ceilalti se impotrivesc, coboara coltul gurii a indoiala sau te judeca. Uneori e nevoie de curajul de a fi urat si judecat de ceilalti.

Ai nevoie de curaj ca sa vezi frumusetea, uneori de unul singur, acolo unde majoritatea vede uratenia.
Ai nevoie de curaj pentru a trai cu gratie, in momentele in care majoritatea alege zbuciumul si lupta.
Ai nevoie de curaj sa-ti mentii bucuria, intr-un grup in care ceilalti nu fac decat sa se planga.
Ai nevoie de curaj, sa crezi in visele tale, dincolo de ceea ce ai auzit de la ceilalti ca ar trebui sa crezi si sa faci.
Ai nevoie de curaj sa iubesti cu toata inima, in forma pe care o alegi tu si nu in cea predefinita care ti se serveste intr-un glas colectiv.
Ai nevoie de curaj sa mergi pe drumul inimii tale, mai ales cand acesta este divergent in raport cu cel pe care merg toti ceilalti.
Si da, ai nevoie de curaj pentru a te iubi in asa masura incat sa fii fericit indiferent ce. 
Ai nevoie de curaj pentru a crede in tine, mai ales cand tu-ti spui exact opusul retetelor, definitiilor si regulilor lumii.
Ai nevoie de curaj sa alegi Fericirea. Pentru ca da, o poti alege.


http://www.astrocafe.ro/blog/revelatii/ca-sa-fii-fericit-ai-nevoie-de-curaj/

„Mitul copilului perfect“

„În cultura românească am fost şi suntem învăţaţi să ne ascundem cât mai bine defectele“

Societatea românească încurajează foarte mult „modelele perfecte” şi zona de creştere şi educare a copilului nu a ratat această tendinţă nocivă, în care este la modă să te lauzi cu copilul perfect care există doar în mintea părintelui, consideră psihologul Gaspar Gyorgy.

Însă întrebarea la care părinţii trebuie să-şi răspundă este dacă îşi doresc un copil perfect sau un copil fericit.

„Copilul meu nu a avut nevoie de suzetă, nu plânge, nu face mofturi la masă, a învăţat să vorbească engleza înainte să vorbească româneşte, merge la cea mai bună grădiniţă din oraş şi face la oliţă de la 7 luni“,
sunt numai câteva exemple auzite frecvent de părinţii cu copii „problemă“ de la părinţii dornici să arate că micuţii lor se situează întotdeauna deasupra celorlalţi.

Dorinţa permanentă de a arăta că eşti un părinte mai bun decât restul şi de a evidenţia numai aspectele pozitive ale copilului conturează ceea ce scriitoarea americană Meredith Hale numeşte „mitul copilului perfect“.

„Acest copil pare să existe mai mult în mintea părintelui decât în realitate. Observ adesea că aceşti părinţi ori sunt cufundaţi într-un soi de nostalgie, ori sunt mult prea epuizaţi ca să observe că micuţii lor sunt departe de imaginea pe care şi-au format-o. Copilul perfect este o creatură mitică, la fel ca unicornul“, este de părere autoarea cărţii „ Mommy A to Z: An Encyclopedia of the Joys, Wonders and Absurdities of Motherhood /Mămică de la A la Z: O enciclopedie a bucuriilor, minunăţiilor şi absurdităţilor maternităţii“. Mai mult, aceasta se întreabă dacă nu cumva în spatele acestor inepuizabile exemple de tipul „copilul meu niciodată nu a făcut asta“ sau „copilul meu ştie“ se ascund frustrări personale ale părinţilor sau nemulţumiri legate de alte probleme pe care le întâmpină cu propriii copii.

„Normalitatea“ care ascunde frica de respingere
Psihologul Gaspar Gyorgy observă că şi „în cultura românească am fost şi încă suntem învăţaţi să părem invulnerabili, să ne ascundem cât mai bine cu putinţă defectele şi să nu vorbim despre lucrurile care ne pot activa emoţiile de ruşine sau vină“.

„«Este o mare greşeală să arăţi că-ţi este frică şi că nu te descurci» îmi spuneau adesea adulţii din jur, încercând astfel să-mi cultive o imagine a «omului perfect», o trăsătură pe care dacă o dobândesc, voi beneficia de iubire şi acceptare necondiţionată din partea societăţii. Sunt convins că mulţi din părinţii de azi au crescut cu «încurajări» şi «mantre» asemănătoare, care ajung la un moment dat să devină parte din vocea noastră interioară şi încetul cu încetul se instalează convingerea ca asta este realitatea şi normalitatea. Fără să fim conştienţi de faptul că la baza acestei «normalităţi» se află multă frică şi o anxietate uriaşă de respingere sau abandon“, spune acesta.

Din păcate, societatea încurajează excesiv modelele „perfecte”, subliniază psihologul, şi domeniul parentingului nu a ratat acest trend nociv, în care este „cool” să te lauzi cu copilul perfect, extrem de diferit de copilul din realitate, care ca orice fiinţă umană este imperfect.

Un exemplu este oferit de Sorana M. din Bucureşti, mama unei fetiţe de 4 ani, care mărturiseşte că nu se simţea un părinte suficient de bun pentru că fetiţa ei nu merge la o grădinţă cu predare în limba germană, nu face ore de pictură, dezvoltare personală sau pentru că nu are o bonă filipineză care vobeşte cu copilul numai în limba engleză.

"Fiind şi la primul copil mi-a luat ceva timp să-mi dau seama că nu astea sunt lucrurile care contează cel mai mult pentru Irina mea. Ştiu că toţi avem impresia că avem copii perfecţi sau ne dorim asta, dar e bine când perfect înseamnă aşa cum este el. Sunt fericită că la vârsta asta i se pare extraordinar totul, mai ales dacă mami şi tati sunt lângă ea. Încerc să mă bucur cât mai mult de perioada asta şi să-i acord cât mai multă atenţie, dincolo de greşelile pe care sunt sigură că le voi face oricât aş încerca să fac bine", spune Sorana.

Psihologul Gaspar Gyorgy spune că la baza perfecţiunii se află anxietatea că ceilalţi ar putea să descopere cât suntem de imperfecţi şi, ca urmare, astfel vom fi izolaţi de comunitate. „La nivel mondial se fac foarte multe studii în acest sens, iar doctorul Brene Brown este unul din cei mai apreciaţi experţi pe domeniul vulnerabilităţii, ruşinii şi sentimentului de vină. În seminariile sale, Brown îi ajută pe oameni să accepte imperfecţiunea ca pe un dar care ne poate ajuta să fim fericiţi şi împăcaţi cu noi înşine“, mai arată acesta.

Perfecţionismul, „boala“ secolului

Vorbind despre „mitul copilului perfect“ avansat de autoarea Meredith Hale, psihologul Gaspar Gyorgy atrage atenţia că vânarea acestei himere, încercarea de a fi altceva decât eşti în realitate, este o povară imensă atât pentru copil, cât şi pentru părinte.

"Nevoia de autenticitate este extrem de importantă pentru cultivarea unui sine sănătos şi echilibrat. O familie în care copilul trebuie să renunţe la sine pentru a le face pe plac părinţilor este un context toxic de viaţă. Un astfel de copil ajunge: fie să devină cameleonic şi să se modeleze în funcţie de părerile şi aşteptările celorlalţi, fie să devină extrem de regid, ca adult, deoarece are convingerea că dacă dă dovadă de flexibilitate, graniţele îi vor fi încălcate cu multă intruziune. Toate acestea sunt strategii de supravieţuire în copilărie şi la vârsta adultă devin tipare de relaţionare", subliniază psihologul.

Perfecţionismul este „boala secolului”, spune specialistul, iar pentru părintele care cade în această capcană experienţa poate fi foarte dureroasă. Suferinţa este însă mult mai mare pentru copilul care ajunge să se compare sistematic cu toţi semenii lui. „Am întâlnit mulţi copii, în special şcolari, care nu pot tolera un răspuns negativ sau care înainte de o evaluare nu pot să doarmă întreaga noapte. Iar asta se întâmplă deoarece anxietatea este foarte mare, ei considerând că dacă «prestaţia» nu a fost perfectă «viaţa nu mai are sens». Iar o astfel de atitudine de viaţă nu duce la nimic sănatos, doar la suferinţă“, exemplifică Gyorgy.

Pentru a creşte sănătos şi a-şi atinge adevăratul potenţial, copilul are nevoie să fie acceptat cu plusurile şi minusurile sale. Ca psihoterapeut de familie, Gyorgy Gaspar a observat că cel mai greu le este părinţilor să facă diferenţa între ei şi copiii lor, să accepte aceste diferenţe, să fie curioşi faţă de persoana copilului şi să nu-i pedepsească dacă văd, simt şi gândesc în felul său. „Foarte mulţi dintre adolescenţii cu care lucrez nu se simt «acasă» în propriul corp, şi asta nu doar schimbărilor specifice vârstei, ci pentru că au învăţat că dacă nu sunt «perfecţi» nu sunt demni de iubire“, spune psihoterapeutul.

Părinţii trebuie să înveţe că nu cresc copiii pentru ei

Ca părinţi avem nevoie să învăţăm că nu creştem copiii pentru noi, ci că îi ajutăm să se dezvolte pentru că-i iubim si pentru că aceasta este responsabilitatea noastră. Parentajul înseamnă şi „creşterea“ părintelui, vindecarea rănilor din copilarie şi efortul de a nu transmite moştenirea suferinţei generaţiilor viitoare.

Copiii au dreptul să fie ei înşişi nu ca să ne facă pe plac nouă, adulţilor, iar aceasta este o atitudine care nu va duce la comportamente extreme, aşa cum probabil că o minte anxioasă ar crede, ci la o generaţie echilibrată şi funcţională, consideră psihoterapeutul Gyorgy Gaspar.

De aceea, părinţii ar trebui să se autoeduce în relaţia cu copilul şi să renunţe modelarea copilului în funcţie de aşteptările lor. Un prim pas spre această înţelegere a nevoilor reale ale unui copil se referă, în opinia psihologului, la „starea de prezenţă conştientă“ din partea părintelui. Iar asta înseamnă, conform psihoterapeutului, capacitatea părintelui de a rămâne în momentul prezent, de a conştientiza ceea ce simte şi gândeşte şi de a fi deschis faţă de trăirile copilului, fără a judeca sau a respinge. Cu alte cuvinte, conectarea la sine şi la copil. O abordare care poate să pară simplă în teorie, dar deloc uşor de pus în practică. Aceasta este însă este una dintre cele mai bune abordări pentru a evita capcanele „pilotului automat”, care generează perfecţionismul, negativitatea, critica sau judecata de valoare.

Nu putem da dovadă de respingere şi de acceptare în acelaşi timp.

Părintele este un model pentru copil şi este foarte important ca acţiunile şi comportamentele acestuia să fie umane şi demne de respect. Acceptarea faptului că părintele şi copilul sunt două persoane diferite este primul pas, apoi urmează respectarea acestor diferenţe şi renunţarea la perfecţionism şi critică în favoarea compasiunii, aprecierii şi respectului faţă de sine şi de celălalt“,
punctează psihologul.

http://adevarul.ro/life-style/parinti/mitul-copilului-perfect-In-cultura-romaneasca-fost-invatati-ascundem-mai-defectele-1_5570200ccfbe376e35e96b02/index.html#

Sistemul de chakre în corpul uman

Fiecare chakră servește ca și portal de experimentare și comunicare cu diferite dimensiuni pentru a se alinia cu SINELE nostru Multidimensional. 

Fiecare chakră prezintă o culoare specifică în spectru, ele fiind aliniate de jos în sus începând cu prima chakră și urcând până la cea de-a șaptea chakră din partea de sus.  

Culorile chakrelor după cum urmează:

-          Prima Chakră: Roșu

-          A Doua Ckhakră: Portocaliu

-          A Treia Chakră: Galben

-          A Patra Chakră: Verde

-          A Cincea Chakră: Albastru

-          A Șasea Chakră: Indigo

-          A Șaptea Chakră: Violet

Pornind de la partea de jos, prima chakră sau chakra rădăcină este punctul nostru de împământare la planeta noastră finită, în timp ce chakra a șaptea sau chakra coroană este punctul nostru de împământare la SINELE nostru infinit.

Cea de-a patra chakră sau chakra inimii servește drept punct de întâlnire pentru cele două polarități ale infinitului și finitului.

Chakra a doua (a ombilicului) este octava mai joasă a celei de-a cincea chakre (a gâtului), așa cum cea de-a treia chakră (a plexului solar) este octava mai joasă a celei de-a șasea chakre (a frunții).

Chakrele, care guvernează anumite zone ale corpului nostru, pot fi divizate în trei nivele de conștiință. Chakrele inconștientului nostru guvernează corpul mai jos și acea zonă a vieții noastre de care nu suntem în normal conștienți cum ar fi împământarea la planetă, digestia și eliminarea.

·         Prima chakră guvernează scheletul, picioarele, genunchii și tălpile.

·        A doua chakră guvernează organele genitale, pântecele și partea de jos a spatelui.

·       A treia chakră guvernează ficatul, vezica biliară, stomacul, splina și pancreasul.

Chakrele conștientului nostru guvernează partea de mijloc a corpului nostru și zonele din viața noastră de care suntem în general conștienți, cum ar fi relațiile, sănătatea și comunicarea.

·        A patra chakră guvernează inima, plămânii, sistemul imunitar, brațele și mâinile.

·        A cincea chakră guvernează gâtul, gura, vorbirea și auzul.

Chakrele supraconștientului nostru guvernează partea superioară a corpului nostru și zonele din viața noastră care care sunt mai deschise în tărâmul supraconștientului, cum ar fi idealurile înalte și conștiința expansionată.

·         A șasea chakră guvernează vederea, fața, capul, somnul și visele.

·         A șaptea chakră guvernează creierul și sistemul nervos.

Chakrele nu reprezintă numai o anumită parte a corpului nostru, ci și o parte a conștiinței noastre. Conștiința este experiența de ”a fi” și reprezintă tot ceea ce este posibil pentru noi să experimentăm. Aceste simțuri, percepții și posibile stări de conștientizare pot fi divizate în șapte categorii care sunt asociate fiecare cu câte o chakră din cele șapte.

·         Corpul Eteric/Fizic

-                Prima chakră este supraviețuirea, vitalitatea și împământarea în viața fizică.

·         Corpul Emoțional

-                Chakra a doua sunt emoțiile, hrănirea și adăpostirea.

·         Corpul Mental

-                Chakra a treia sunt gândurile și sistemele de putere.

·         Copilul Divin/Îngerul Păzitor

-                Chakra a patra este iubire, sănătate și relații.

·         Corpul Cauzal

-                Chakra a cincea este comunicare și creativitate înaltă

·         Prezența EU SUNT

-                Chakra a șasea este inspirație, imaginație și putere spirituală

·         SINELE Multidimensional

-                Chakra a șaptea este unitatea cu conștiința multidimensională

Tensiunea care este simțită în conștiința noastră este simțită și în corpul nostru prin intermediul sistemului de chakre. Și invers, tensiunile care sunt simțite în corpul nostru sunt simțite și în conștiința noastră.

·         O problemă cu prima noastră chakră se va manifesta prin:

-        Conștiința noastră ca dificultăți în ceea ce privește supraviețuirea de zi cu zi, energia vitală sau dedicarea față de viața fizică.

-         Corpul nostru ca probleme cu scheletul, picioarele, genunchii sau tălpile.

·         O problemă cu cea de-a doua chakra se va manifesta prin:

-         Conștiința noastră ca dificultăți cu emoțiile noastre, cu abilitatea de a da sau primi hrănire sau cu casa noastră

-    Corpul nostru ca probleme cu organele de reproducere, intestinele sau cu partea de jos a spatelui

·         O problemă cu cea de-a treia chakră se va manifesta prin:

-          Conștiința noastră ca dificultăți de gândire și luptă pentru putere cu alții sau în noi înșine

-          Corpul nostru ca probleme cu ficatul nostru, vezica biliară stomacul, splina sau pancreasul

·         O problemă cu cea de-a patra chakră se va manifesta prin:

-       Conștiința noastră ca dificultăți în a da sau exprima iubirea în relațiile noastre și în sănătatea noastră în general

-          Corpul nostru ca probleme de inimă, cu plămânii, sistemul imunitar, brațele sau mâinile

·         O problemă cu cea de-a cincea chakră se va manifesta prin:

-          Conștiința noastră ca dificultăți în ceea ce privește comunicarea și creativitatea

-          Corpul nostru ca probleme cu gâtul, gura, vorbirea sau auzul

·         O problemă cu cea de-a șasea chakră se va manifesta prin:

-          Conștiința noastră ca dificultăți în ceea ce privește inspirația, imaginația și puterea spirituală

-          Corpul nostru ca și coșmaruri sau probleme de vedere, la față, cap sau de somn

·         O problemă cu cea de-a șaptea chakră se va manifesta prin:

-          Conștiința noastră ca dificultăți în expansiunea minții

-          Corpul nostru ca și probleme la creier sau sistemul nervos

link catre articolul original

Traducere Monica Poka

http://dincolo-de-mine-sunt-eu.blogspot.ro/2015/06/devenind-una-oameni-si-planeta-gaia-si.html

Iubirea nu este posesie, ci Dor…

Omul nu este o mașinărie, dar adeseori se comportă ca și cum ar fi. Mintea, pe cât este de sigură, pe atât este de șireată, înșelătoare, violentă. Ea este ca o fabrică și ne ține ocupați. Și balastru, și treburi productive. Uneori devine liniștită, sacră. Conflict sau pace.

Pe tabla inimii noastre stau scrise o mulțime de cuvinte cărora le schimbăm ordinea, le ștergem sau adăugăm altele. Stările sufletești ne desenează drumuri accidentate sau sigure, monotone sau spectaculoase. Sentimente mici, sentimente mari. Rațiunea creează mașinării, inima modelează umanitatea. Veșnicia nu este a rațiunii, ci a inimii. Avem nevoie să mai punem suflet în ceea ce facem fiecare.

Mintea și inima se ajută una pe alta în mod subtil. Unii cred că mintea e inteligentă și inima e mai bleagă, mai credulă. Alții inversează deșteptăciunea. Există inteligență emoțională. Inima se deschide clipă de clipă și își găsește în cele din urmă Calea. 

Inima nu are nevoie de cuvinte, ci de fapte. Inima nu aude, nu vede ce zici, ci simte. Comunicăm și în tăcere. Puține cuvinte, multă iubire.

Vorbim mult, dar înfăptuim prea puțin. Pierzând simplitatea firească, ontologică, ne-am pierdut curățenia interioară. Căutăm vitalitatea, împlinirea. Viața este valoroasă datorită râsului și plânsului din ea. Și nu e valoroasă pentru că te lovește, ci pentru că tu știi să o mângâi. O lacrimă poate spune totul. La fel și un zâmbet poate spune totul. Bucuria este o stare de har, de nădejde, de sfințenie. Emoțiile ne fac oameni sănătoși sau oameni bolnavi.

Să fii tensionat nu este în firescul ființei. Ai nevoie de liniște interioară. Viața vine și bate la ușa inimii tale. Permite să se întâmple lucruri frumoase. Dumnezeu nu te vrea în poziția ghiocelului. Dumnezeu te dorește fericit, plin de compasiune și har. Suferința nu este darul lui Dumnezeu, ci al omului. Caută Învierea. Nu te ascunde în frustrări și ratări. De gustul oțetului nu ai să mai știi gustul vinului. Este vorba despre cord, nu despre card. Iubirea nu este posesie, ci Dor…

Amintiri care umezesc privirea. Iubește adevărul și nu pozele. Adevărul este mai mare și mai puternic decât toate. El nu are nevoie de argumentație, de logică. Adevărul sfințește și nu se găsește de cumpărat în piețe sau în supermarket. 

Adevărul este în fiecare din noi. Nu ai nevoie de măști. 

Fii tu însuți! Nu te teme, suflete! 

Dumnezeu este cu tine: în gol, în plin, în lacrimi, în zâmbete, în singurătate, în comuniune, în toți și în toate. 

Relaxează-te! Bucură-te! Și astăzi, și mâine.

ieromonah Hrisostom Filipescu

https://hrisostomfilipescu.wordpress.com/2014/03/29/ratiune-si-simtire/

Iubind vei învăța să iubești

Iubind vei învăța să iubești

Dacă oamenii şi-ar umple sufletele cu iubire, 

nu ar mai avea vreme să se plângă pentru nimicurile vieţii.

Fiecare om are relația sa personală cu Dumnezeu și cu cei din jur. Nu există un șablon de iubire sau de sfințenie prin care toți oamenii să treacă și să bifeze altruismul, iertarea, mântuirea și altele asemenea. Oricine are emoția sa, povestea sa, balada sa, căderea și ridicarea sa. Fiece suflet este un diamant neprețuit. Iubirea cheamă iubire. Orice om poate fi iubit dacă vedem chipul lui Hristos în celălalt. 

Iubește și iubirea te va învăța să iubești curat.

Iubirea ne face să ieșim din „eul” nostru şi să trăim plenar. Iubirea ne urcă la Dumnezeu și tot iubirea este criteriul Judecății de Apoi. Nu ne va întreba Doamne dacă avem multe „cartoane” și certificări, nici ce funcții am avut, nici prin ce cercuri de oameni ne-am învârtit, nici ce mașină am condus, nici în ce casă am locuit, nici ce vacanțe ne-au odihnit, ci ne va întreba cât am iubit și cât am iertat. Iubirea și iertarea curată transformă într-o liturghie lăuntrică chipul din om. Dragostea are raze puternice care prăjește prin flacăra interioară orice umbră de răutate din exterior, este lumina care alungă întunericul. Iubirea te transformă în ceea ce iubești și trece de orice barieră, de orice graniță. Cine iubește nu are ziduri sau temnițe interioare, ci trăiește bucuria Împărăției Veșnice în starea de grație divină. 

Iubirea naşte îngeri. 

Iubirea ne face frumoşi. 

Iubirea ne face sănătoşi.

Adeseori ne pierdem prin târgul vieții căutând preț la lucruri ce nu au preț.
Purtăm lumea în inimă și în minte. Cine nu a găsit ceva bun acolo nu va găsi în exterior. Oamenii sunt ceea ce știm noi să găsim în ei, lumină sau întuneric, slăbiciune sau virtute, bucurie sau durere. Dacă fericirea altora este fericirea noastră atunci ştim că suntem pe drumul iubirii. 

Iubirea e o artă a inimii, este viaţă, este răbdare şi veşnicie.

Nu pot cuprinde iubirea în aceste smerite rânduri şi nici nu-mi doresc asta, căci i-aş ştirbi din valoare. Iubirea nu se filosofează, nu se poate cuprinde în tratate, ci se simte, se gustă, se trăieşte clipă de clipă. Iubirea îţi taie respiraţia, nu are logică şi este foarte puternică, străbătând munţi, mări, ani, istorie… 

Iubirea este un curcubeu deasupra sufletului tău.

În bucuria iubirii nu avem nevoie de măşti.

Este singurul loc curat şi pur care nu are nevoie de interpretări, de roluri, de scenarii. Cred din toată inima în puterea iubirii. Suntem pe pământ să ne iubim într-o continuă lecţie a iubirii. Uneori luăm notă de trecere, alteori picăm examenele. Până la buza mormântului se dau restanţe la iubire. Dacă oamenii şi-ar umple sufletele cu iubire nu ar mai avea vreme să se plângă pentru nimicurile vieţii. Dacă iubeşti ierţi şi ierţi totul boiereşte, nu doar din vârful buzelor! 

Iubirea te iubeşte aşa cum eşti, căci în iubire eu sunt tu şi tu eşti eu.

Vocaţia fiinţelor vii este iubirea. 

Fiecare dintre noi are dreptul să fie iubit. 

A fi în iubire înseamnă a fi şi a locui în Dumnezeu. 

Iubesc Iubirea! 

Tu ce iubeşti?

Mă semnez cu un strop de iubire.
ieromonah Hrisostom Filipescu