Epoca leului

Se împlinesc, în această primăvară, 145 de ani de la apariţia leului românesc. „Adevărul“ deschide seria de articole dedicată banului autohton cu o lecţie de istorie sentimentală.

Leul există ca monedă din 1867. La 19 ianuarie 1881 începea să circule din mână-n mână prima bancnotă românească, cea de 20 de lei. După toate estimările, leul îşi trăieşte acum anii dinaintea morţii, căci la 1 ianuarie 2015 România şi-a propus să treacă la moneda euro.
E suficient să te uiţi la colecţia leilor de la prima apariţie şi până azi pentru a înţelege cum s-a scris istoria în spaţiul românesc. Leii au fost la început precum francii francezilor. Aceeaşi valoare, acelaşi gramaj de aur. Războaiele mondiale i-au transformat, i-au schimonosit, ajungând la un moment dat cea mai mică bancnotă care a existat vreodată în lume (cât un timbru poştal).
Comunismul, care între altele îşi propunea ca ţel suprem o societate fără bani, a avut parte de bancnota cu cea mai mare valoare scriptică din istoria României: cinci milioane de lei. Era inflaţia de după al Doilea Război Mondial. Au urmat „bălceştii" şi „vladimireştii", celebrele bancnote de 100 şi de 25 de lei. Apoi, liberalizarea pieţei a adus o avalanşă de emisiuni monetare. Între 1990 şi 2003, aproape în fiecare an au apărut noi monede şi bancnote. Şi totuşi, mai mult decât oricând, lumea a continuat să se plângă că n-are bani. Mai jos este istoria banilor pe care i-am avut.
De ce-i zice leu?
La mijlocul secolului al XVII-lea, în plin declin politic al Ţării Româneşti şi Moldovei, piaţa monetară e invadată de mai multe monede străine. Cea mai cunoscută a devenit însă talerul olandez (leeuvendaalder), care avea gravat pe una dintre feţe un leu.
„Leii olandezi" au fost folosiţi mai bine de un secol. Popularitatea lor a fost atât de ridicată încât, chiar şi după retragerea din circulaţie, au fost identificaţi în popor cu noţiunea de monedă. Asta a durat cam două veacuri, până când leul primeşte certificat de naştere. La 22 aprilie - 4 mai 1867 apare legea care înfiinţează sistemul monetar românesc. Şi tot atunci apare leul cu subdiviziunile sale în bani, şi nu în parale, ca până atunci. Un leu echivala cu un franc francez. Monedele de 5, 10 şi 20 de lei erau din aur, iar cele de 1 şi 2 lei, precum şi cele de 50 de bani erau din argint. Până la înfiinţarea Monetăriei statului (1870), primele monede au fost bătute la Birmingham şi la Bruxelles.
Carada, el e „tata banilor"!
Eugeniu Carada a fost capul limpede care s-a ocupat de tot ce înseamnă începuturile Băncii Naţionale a României: de la legea de funcţionare (17 - 29 aprilie 1880), până la construcţia clădirii şi fabricarea primelor bancnote. În iulie 1880, de la Paris, el trimitea o epistolă către ţară: „Am proces la demersele necesarii spre a asigura fabricarea hârtiei pentru biletele Băncii Naţionale a României. Cea dintâi şi cea mai importantă lucrare este fabricarea pânzelor, filigranul fiind astăzi aproape singura garantă reală a hârtiei fiduciare (n.r. - cu valoare convenţională)".
De la Paris, Carada s-a întors cu un maldăr de bani. Banii României: 900.000 de bilete de 20 de lei, 300.000 de bilete de 100 de lei şi 25.000 de bilete de 1.000 de lei. Tot Carada a ales culoarea albastră a banilor, efigia împăratului Traian şi personificarea României ca mamă în mijlocul fiilor ei. Toate acestea au fost desenate de pictorul francez Georges Duval, tocmit tot de Carada, acolo, în Franţa.
Eugeniu Carada (1836 - 1910) a fost un scriitor, om politic şi economist român. Pe lângă eforturile de întemeiere a Băncii Naţionale Române, a redactat prima Constituţie românească, în 1866. Carada a fost mason şi membru al Partidului Naţional Liberal. Vreme de 30 de ani a fost slujbaş al BNR, dar nu a acceptat niciodată funcţia supremă, de guvernator.
La începutul secolului al XX-lea, România avea 6,5 milioane de locuitori. O societate polarizată în care banii se învârteau aproape exclusiv în marile oraşe. Ziarele epocii dezvăluie un mediu citadin consumerist şi mercantil. Săpunuri, pudre, soluţii-minune împotriva căderii părului inundau paginile ziarelor.
Primul Război Mondial va curma avântul capitalist. Leul cade în mâinile armatelor germane, odată cu Bucureştiul, la 6 decembrie 1916. Între 1917 şi 1918, nemţii tipăresc lei printr-o bancă cu capital german: Banca Generală Română. Refugiat la Iaşi cu întreg Guvernul, Ministerul de Finanţe emite la 1917 cea mai mică bancnotă din lume, recunoscută ca atare şi de Cartea Recordurilor: bancnota de 10 bani, cu efigia Regelui Ferdinand. Are dimensiunile de 27,5 X 38 de milimetri, ceea ce înseamnă că este cât un timbru poştal.
După Marea Unire au fost unificate monedele româneşti şi cele străine, care circulaseră în noile teritorii româneşti (corona austro-ungară în Transilvania, rubla Romanov în Basarabia şi Lvovul în Bucovina). S-a făcut şi paritatea cu leul german care a circulat în perioada ocupaţiei germane.
Toate astea, dar mai ales pierderile din timpul Primului Război Mondial au făcut ca leul să scadă mult comparativ cu francul francez: în 1920, francul şi leul nu mai erau la paritate. Moneda franceză echivala cu 2,5 lei. În 1922, preţurile crescuseră de 22 de ori faţă de nivelul la care erau în 1916.
Anii '30 au fost ani negri pentru leu, totul culminând cu marea criză financiară. Crahul bursier de la New York (29 octombrie 1929) s-a repercutat şi asupra leului. Am avut falimente răsunătoare: Banca Generală a Ţării Româneşti, Banca Marmorosch Blank & Co, sau Banca Berkovitz. Populaţia activă a României a fost afectată direct prin reduceri salariale succesive: 10-23% în 1930, 15% în 1932, 10% în 1933.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost retrase de pe piaţă monedele de nichel pentru a fi utilizate în industria de armament. Au fost înlocuite cu monede de zinc. Iar pe parcursul războiului leul a intrat într-un nou proces de devalorizare. Sfârşitul anilor '40 sunt cei mai grei din istoria leului. Inflaţia galopează ca pe Hipodromul de la Ploieşti.
La 1947 este emisă bancnota cu cea mai mare valoare scriptică din istoria Băncii Naţionale a României: cinci milioane de lei. Pe acest fond, în 1952 apare o nouă lege monetară şi banii îşi schimbă din nou înfăţişarea, iar un 1 leu nou este calculat la 20 de lei vechi. Apar pe bancnote muncitorii, ţăranii şi personajele istorice care conveneau doctrinei comuniste: revoluţionarii avant la lettre Tudor Vladimirescu (25 de lei) şi Nicolae Bălcescu (100 de lei). Pe revers: triumful industrializării şi mecanizarea agriculturii.
Sistemul economiei de piaţă este aspru criticat în tratate de economie şi ironizat în „opere" literare. Până în 1989, banii stagnează. În 1966 BNR umblă la designul banilor şi îl introduce pe Alexandru Ioan Cuza pe „hârtia" de 50 de lei.
Între 1990 şi 2003 se emit aproape an de an noi monede şi bancnote. „Hârtiile" pornesc de la 200 de lei (emisie 1992, cu chipul lui Grigore Antipa) şi ajung la 1.000.000 de lei (emisie 2003, cu chipul lui Ioan Luca Caragiale).
În 1999, România devine prima ţară din Europa care emite bani pe suport de plastic (polimer). Au fost acele bancnote speciale de 2.000 de lei, emise cu ocazia eclipsei totale de soare. Până azi, România e singura ţară de pe Bătrânul Continent care foloseşte bani din plastic. Asemenea bancnote se mai pot întâlni în Asia şi Australia.
"Bancnota de plastic are multe avantaje: este mult mai greu de falsificat decât bancnota de hârtie şi se deteriorează mai greu. După introducerea bancnotelor de plastic, România nu a înregistrat falsuri profesioniste.''
Mugur Şteţ purtătorul de cuvânt al BNR
sursa
http://www.adevarul.ro/actualitate/Povesti_vesele_si_triste_din_epoca_leului_0_628137475.html#.TxNsYP81zQ4.blogger

VIAŢĂ DUPĂ MOARTE? - SAU KARMA CA PLĂSMUIRE A DESTINULUI VIEŢII UMANE

Înţelepciunea antroposofică intervine cel mai profund în viaţa omului prin faptul că ea orientează privirea spre tainele cele mai vaste, spre tainele întregului univers, care se află concentrate, la rândul lor, sub forma unui microcosmos, în entitatea umană. Dar în tot ceea ce poate să ne devină clar pe această cale, şi să se lumineze pentru noi cu privire la Cosmos, în toate acestea trăieşte ceva care îşi proiectează lumina nu numai în viaţa de zi cu zi, ci şi în viaţa de fiecare ceas, ceva care, prin faptul că antroposofia studiază această viaţă umană în ceea ce priveşte destinul său, karma sa, proiectează o lumină asupra a ceea ce atinge cel mai îndeaproape inima omului, asupra a ceea ce îi este aproape, după cum spuneam, ceas de ceas.
Noi ştim, fireşte, că în această viaţă umană dintre naştere şi moarte există, ca să spunem aşa, două momente care joacă un rol important, momente care se deosebesc în mod esenţial de toate celelalte momente ale vieţii. Primul – fireşte, în sensul literal al cuvântului, nu este un moment, dar dumneavoastră veţi înţelege ce vreau să spun –, primul este momentul în care omul, ca fiinţă spiritual-sufletească, coboară în existenţa pământească, îmbracă un trup fizic, ca instrument al activităţii sale în domeniul pământesc, şi nu numai că îmbracă acest trup fizic, ci se şi transformă oarecum în acest trup fizic, pentru a putea acţiona pe Pământ; acesta este începutul existenţei pământeşti, naşterea şi concepţia. Celălalt moment este acela în care omul părăseşte viaţa pământească şi, trecând prin poarta morţii, se întoarce în lumea spirituală.
Dacă ne referim mai întâi la acest din urmă moment, vedem că în primele zile de după moarte forma umană fizică nu se păstrează decât până la un anumit punct. Şi ne întrebăm: Care este raportul dintre ceea ce se menţine ca formă umană fizică şi natură, deci faţă de acea existenţă care ne înconjoară în timpul vieţii pe Pământ?

Aş vrea să vă descriu cum se formează karma, încetul cu încetul, şi cum omul îşi modelează o nouă viaţă când reapare după ce a parcurs timpul dintre moarte şi o nouă naştere. Prima perioadă pe care o parcurgem este trăită în aşa fel încât în noi ia naştere intenţia de a ne elabora karma în colaborare cu entităţile lunare. Aş vrea să vă descriu în mod concret etapele prin care omul îşi stabileşte compensarea karmei între moarte şi o nouă naştere.
Omul îşi trăieşte existenţa dintre moarte şi o nouă naştere pregătindu-şi mai întâi puterile karmei sale în ceea ce se poate numi sfera Lunii; în această sferă a Lunii omul întâlneşte entităţile care au fost odinioară împreună cu el locuitorii Pământului: marii Învăţătorii originari ai omenirii. Aceasta este categoria de entităţi pe care omul le întâlneşte, am putea spune, imediat după moartea sa. Împreună cu aceste entităţi se află apoi acelea pe care le găsiţi menţionate în cartea mea Ştiinţa ocultă sub numele de Îngeri. Sunt entităţi care nu au locuit niciodată în mod direct pe Pământ, aşadar, care nu au avut niciodată un trup pământesc, nici un trup eteric cum este cel al omului.
Îngerii sunt entităţile care ne conduc de la o viaţă pământească la alta. În actuala perioadă a evoluţiei cosmice a entităţii umane, ei sunt cei care ne conduc de la o viaţă pământească la alta. Şi ei încep să ne conducă deja din sfera Lunii. Omul ajunge, într-un fel, să-şi pregătească în această sferă a Lunii predispoziţiile karmice, şi să preia în sine impulsurile interioare care îl conduc după aceea la împlinirea karmei sale. Dar ceea ce a luat omul cu sine dincolo de moarte ca fapte rele, ca fapte care nu pot fi acceptate de lumile spirituale, toate acestea omul trebuie să le abandoneze în sfera Lunii, astfel încât, karma rea este lăsată în urmă în sfera Lunii. Căci, în momentul în care omul îşi continuă drumul său în timpul vieţii dintre moarte şi o nouă naştere, ar fi absolut imposibil ca el să rămână încărcat cu efectele, cu consecinţele faptelor sale rele.
După ce omul a depăşit această sferă a Lunii, el îşi extinde din nou viaţa lăuntrică la un alt domeniu al Cosmosului. El pătrunde în acea sferă care poate fi numită sfera lui Mercur. Aici, el nu mai trăieşte la început cu entităţi care au locuit împreună cu el pe Pământ, el trăieşte împreună cu entităţile Ierarhiei Arhanghelilor. El învaţă să-i cunoască pe aceştia. Fireşte, în toate aceste domenii, el trăieşte în compania sufletelor umane care au trecut şi ele prin poarta morţii. În sfera Lunii, ele sunt a treia categorie de entităţi cu care trăieşte omul: sufletele umane excarnate care, ca şi el, au trecut prin poarta morţii.
Prin faptul că omul pătrunde în sfera lui Mercur, el continuă procesul de curăţire, de purificare, şi anume, după ce, în sfera Lunii, el a abandonat, ca să spunem aşa, ceea ce era neutilizabil pentru Cosmos din fiinţa sa morală, el mai are în sine reflexele spirituale ale deficienţelor sale fizice, ale slăbiciunilor sale fizice. El poartă în sine acele predispoziţii patologice şi rezultate ale bolilor pe care le-a avut aici, pe Pământ. Astfel, omul este curăţit şi purificat în sufletul său de tot ce a suferit el în timpul vieţii pe Pământ ca diferite procese maladive. În sfera lui Mercur, omul este complet restabilit sufleteşte în ceea ce priveşte sănătatea. Căci dumneavoastră trebuie să vă gândiţi că omul este întru totul o unitate. Din punct de vedere ocult, ne exprimăm cu totul incorect când spunem că omul este alcătuit din spirit, suflet şi trup. El nu este alcătuit din aceste trei părţi componente, ci numai atunci când îl studiem noi îl considerăm pe de o parte, ca trup, pe de altă parte, ca spirit, şi între cele două, ca suflet; dar, în realitate, toate acestea formează o unitate. Când omul este bolnav, atunci şi sufletul face experienţa bolii; spiritul, de asemenea, trăieşte boala. Iar după ce, murind, omul şi-a depus trupul fizic, el poartă încă în sufletul său, la început, şi efectele acelor trăiri pe care le-a avut prin procesele de boală. Dar în sfera lui Mercur el este debarasat complet de aceste efecte, datorită activităţii acelor entităţi pe care noi le numim Arhangheli.
Aşadar, parcurgând sfera Lunii şi sfera lui Mercur, omul, încetul cu încetul, nu mai are nici o stare de slăbiciune morală sau fizică. În această stare, el pătrunde atunci – între timp s-au scurs numeroase decenii – în sfera lui Venus. Şi, în această sferă a lui Venus, ceea ce a trecut, din om, de sfera Lunii şi de sfera lui Mercur, este prelucrat în aşa fel încât, după ce a traversat sfera lui Venus, poate intra în sfera Soarelui. Şi, de fapt, noi ne petrecem o mare parte din viaţa dintre moarte şi o nouă naştere în această sferă a Soarelui.
Apoi, în sfera lui Venus este vorba de faptul că în realitate, ceea ce a mai rămas din om după ce s-a debarasat de răul făcut şi de stările sale patologice, este condus spre sfera Soarelui. Dar în această sferă a lui Venus domneşte cu adevărat iubirea pură, în sensul cel mai spiritual al cuvântului. Venus este elementul iubirii pure şi, datorită iubirii cosmice, ceea ce a rămas din om este transportat din sfera lui Venus în existenţa Soarelui.
În sfera Soarelui, omul trebuie să lucreze în mod real la realizarea karmei sale.
În această regiune a Soarelui, lucrurile se prezintă altfel decât pe Pământ. De ce inteligenţii noştri cercetători – ei sunt cu adevărat inteligenţi – îşi imaginează Soarele sub forma unui glob de gaz incandescent? Fiindcă, dintr-un anumit instinct de iluzionare materialist, ei vor să-şi poată reprezenta în Soare un loc unde se desfăşoară un proces fizic. Dar în Soare nu are loc nici un proces fizic. Ceva fizic se întâmplă cel mult în corona Soarelui, dar nu în spaţiul Soarelui. Acesta este cea mai pură lume spirituală. Acolo nu este valabilă nici o lege a naturii. Materialiştii ar vrea ca şi în Soare să domnească legile naturii; dar acolo nu există legi ale naturii, ele sunt excluse. Singurele legi care domnesc acolo sunt cele care dau naştere consecinţelor karmice ca rezultat al binelui şi care, atunci când omul ajunge pe Soare ca fiinţă mutilată, acţionează prin iubirea fiinţelor de pe Venus pentru a repara mutilarea care este rezultatul karmei sale rele. Omul poate simţi, fireşte, respect şi stimă faţă de multe lucruri care se întâmplă aici, pe Pământ, şi atunci când le descriem viaţa dintre moarte şi o nouă naştere, oamenii au adesea această impresie: Noi rămânem acolo atât de mult timp, şi ce facem noi, de fapt, acolo? – Ei bine, faţă de ceea se realizează acolo, pentru ca să dispunem în următoarea existenţă pământească de efectele karmei, faţă de toate aceste puteri care sunt în jurul nostru şi care ne străbat în timpul existenţei solare, tot ceea ce se întâmplă la un înalt nivel al culturii pe Pământ este un lucru mărunt. Acolo totul are loc într-un mod pur spiritual.
Vedeţi dumneavoastră, o parte a karmei este deja pregătită în sfera lui Venus, şi chiar în sfera lui Mercur, unde ea este întru câtva deja elaborată.
Când îmbrăţişăm cu privirea un destin uman, atunci vedem în el mai întâi activitatea entităţilor superioare din cadrul existenţei care precede existenţa solară, Îngeri, Arhangheli, Arhai; urzirea entităţilor superioare din existenţa solară, Exusiai, Dynamis, Kyriotetes; activitatea entităţilor care elaborează întreaga karmă care este în special karma din sfera lui Marte, Tronurile; activitatea entităţilor care elaborează karma din sfera lui Jupiter, Heruvimii; activitatea entităţilor care elaborează o karmă din sfera lui Saturn, Serafimii.
Karma care plăsmuieşte destinul vieţii umane, este atât de extraordinară, atât de sublimă, atât de maiestuoasă pentru cel care o pătrunde, încât, pur şi simplu, prin faptul că înţelege cum se raportează karma la univers, la Cosmosul spiritual, el îşi va dezvolta un cu totul alt tip de senzaţii şi sentimente, care nu este numai o cunoaştere teoretică. Şi tot ceea ce ne însuşim prin antroposofie ar trebui să nu devină numai o tendinţă spre cunoaşterea teoretică, ci ar trebui întotdeauna să acţioneze treptat asupra modului nostru de a gândi şi de a simţi, conducându-ne din ce în ce mai profund, cu inima noastră, de la simţirea râmei care se târăşte pe solul pământesc la simţirea pe care o putem avea în sânul ţării spiritelor. În ceea ce apare pe Pământ închis între limitele pielii noastre trebuie să contemplăm activitatea comună desfăşurată în intervalul de timp pe care noi îl petrecem între moarte şi o nouă naştere. În cadrul limitelor formate de pielea omului sunt conţinute întotdeauna, sub o formă precis determinată, misterele Cosmosului. Pentru om, cunoaşterea de sine nu este deloc această expresie banală despre care se vorbeşte atât de des, şi nici ceva sentimental.
Pentru om, cunoaşterea de sine este cunoaşterea Cosmosului.
Dacă vrei să-ţi cunoşti Sinea,
îndreaptă-ţi privirea spre întinderile cosmice.
Dacă vrei să pătrunzi cu privirea întinderile cosmice,
priveşte în propria Sine.
Sursa ,
Rudolf Steiner,
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA239/GA239_CF08.html
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA239/GA239_CF09.html

Cine are dreptate?

Doctorul Arafat are dreptate?
Sistemul sanitar a rămas neschimbat, exact ca pe vremea lui Ceaușescu: statul are monopol 100%, îmi ia banii cu forța, ii împarte cum crede el, cui vrea el, si in ce cantitate vrea el. Statul este si va fi mereu un manager impotent: nu e bun decât la furat. De aia își baga toata lumea picioarele! De aia au ajuns copiii sa moara arși de vii in maternități.
Sunt destule firme private mari de management, nu vad de ce trebuie sa lăsăm România pe mâna unor politicieni imbecili, care n-au condus in viața lor nici măcar 2 măgari. Iar dacă privatizăm Guvernul, ar fi stupid să nu privatizăm sistemul sanitar. Mai ales ca in sistemul sanitar au apărut deja unități private: si știm cu toții din experiența ca sunt incomparabil mai bune decât mârșăviile de spitale de stat.
Amintiți-va când Romtelecom era de stat si avea monopol pe telefonie: dura 3-4 ani sa-ti pui telefon, daca nu vroiai sa dai spaga la vreun șmecheraș de-acolo. (La sate, nici cu spaga nu se putea: exista doar cate un telefon, la primărie, la miliție si la dispensar). Iar spăgile erau ajungeau si la 1500 de dolari. Pentru un telefon nenorocit! Mulți angajați ai statului s-au umplut de bani atunci. Așa ca, înainte de privatizare, toți sindicaliștii au urlat: ca o sa fie dezastru, ca dispariția monopolului de stat o sa lase lumea fără telefoane, ca o sa scadă calitatea si o sa crească preturile etc. A scăzut pe mă-sa! Acum orice puștan idiot umblă cu telefonul in buzunar. Daca rămânea piața de telefonie, monopol de stat, credeți ca ar mai umbla? Nici vorbă!
La fel si acum. E ridicol sa lauzi performantele Salvărilor românești: sunt un dezastru! si toți românii care au sunat la ambulanta de stat, știu asta. Atunci de ce se zbate doctorul Arafat sa păstreze monopolul statului in sănătate? Pentru ca este un stângist. Un etatist. Un om cu idei comuniste. Sigur, e un om foarte simpatic: dar si Obama e simpatic, si a băgat in faliment Statele Unite cu ideea lui idioata, sa dea asistență medicală săracilor. Programele Medicare si Medicaid costa mai mult decât toate războaiele si cheltuielile militare americane la un loc!
Si nici măcar socialistul de Obama nu da medicamente compensate in prostie, fără număr, la toata lumea, cum da statul român: atunci cum vreți sa mai ieșiți din criza? Cum vreți sa-si revină economia? Sau aveți impresia ca România e mai bogată decât SUA?
Doctorul Raed Arafat nu are nici o șansa sa-si salveze sistemul de sănătate. Chiar daca îl susțin toți medicii, chiar daca îl susține tot “boborul”: degeaba! A pierdut războiul! Si nu Băsescu l-a învins: ci firmele private românești. Banii. Evaziunea fiscală. Eu si cei ca mine, care de trei ani de zile, refuzăm sa mai dăm impozite și taxe statului. Credeați ca n-o sa se simtă? Credeați ca statul se poate descurca fără cele 10 miliarde de euro pe an ale micilor firme private?
Atunci, are dreptate Băsescu?
Nici gând! Pentru mine, și Băsescu e tot prea de stânga. El vrea sa modifice sistemul: dar numai…puțintel. Esențialul vrea sa-l păstreze. Care e esențialul? In primul rând, nu vrea sa dea din mână controlul statului asupra Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Pai ce, e prost? In al doilea rând, sistemul de contribuții rămâne neschimbat si după noua lege: in continuare, românii bogați plătesc mai mult, ca sa aibă parte de sănătate și românii săraci. Adică, comunism 100%!
De ce trebuie privatizata urgent sănătatea? Simplu: e nerentabila!
Dintre toate masurile de protecție sociala a sărăntocilor, sănătatea gratuita si pensiile de stat sunt cele mai scumpe: de aceea, sunt primele care trebuie distruse. Ele apasă cel mai greu asupra firmelor private. Iar România trebuie de urgenta sa creeze un climat favorabil afacerilor: altfel e terminata! Si nu terminata pentru doi-trei ani: ci pentru un secol. Sau visați ca o sa ieșiți din criza înaintea Germaniei? Hehehe….
Luați exemplu de la chinezi: si Uniunea Europeana, si SUA, si FMI au ajuns acum sa cerșească bani de la ei. Dar imensa majoritate a poporului chinez trăiește cu 150 de dolari…pe an! Nu beneficiază de nici o pensie! De nici o asistenta medicala! Își vând sângele de foame, cu 25 de dolari punga! Firmele chinezești nu plătesc nici CAS, nici CASS, nici concediu, nici nimic, decât un salariu mizerabil: păi in condițiile astea cum sa nu producă ieftin? Cum sa nu fie cele mai competitive din lume? Asta e soluția!
Nivelul de trai al românilor trebuie sa se prăbușească!
De ce? Pentru ca au trăit prea bine pana acum, fata de cat meritau. Poporul român merita o viața mult mai proasta (pentru ca e leneș si prost), dar s-a împrumutat 100 de miliarde de euro, ca sa facă ditamai bairamul. Si a crezut ca s-a urcat scroafa-n copac: dar acum a venit vremea sa-si plătească datoriile. Pai ce credeați, ca plata a 100 de miliarde de euro n-o sa se simtă? Se simte, micuților: pana-n oase se simte!
Plata datoriilor înseamnă frig, foame, șomaj si, desigur…lipsa de medicamente. Boli si moarte. Era inevitabil ca sistemul sanitar sa fie si el lovit. Ce credeați, ca apocalipsul economic o să rămână doar niște cuvinte, fără legătură cu viața voastră? Ce credeați, ca economia o sa se prăbușească, dar ca Ambulanța o să vă vină totuși la timp si elegantă, la poartă?
Hehehehe…păi, dragi cititori, începeți sa aveți un mare șoc: șocul viitorului.

sursa
http://capitalismpepaine.wordpress.com/2012/01/12/viata-saracilor-nu-trebuie-salvata/

Scrisoarea unei tinere din Rosia Montana: Cum cumperi un om

O tanara de 24 de ani, originara din Rosia Montana, dar care studiaza la Bucuresti, a dat publicitatii o scrisoare emotionanta in care descrie cum a cumparat RMGC o localitate bucata cu bucata. Alexandra descrie cum rosienii s-au transformat din oameni liberi in cersetori la poarta Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), firma care i-a umplut de bani peste noapte si i-a facut sa isi piarda mintile. Citeste mai jos intreaga scrisoare publicata de totb.ro.
"Buna ziua,
Numele meu este Bianca Alexandra Cobori, am studiat Antropologia Economica si in prezent ma ocup de Management Cultural. Am 24 de ani, locuiesc in Bucuresti si pentru mine Rosia Montana reprezinta, dincolo de o chestiune amplu controversata, acasa.

Am plecat in urma cu cinci ani dintr-un loc saracit fortat, cu o comunitate despicata, cu oameni independenti si mandri transformati peste noapte in cersetori la usile unei companii aparute din senin si de niciunde; dintr-un loc controversat in care planurile de viitor, principiile, valorile sau prioritatile fusesera sterse ca prin minune si inlocuite de un parvenism si pierdere a verticalitatii ce pareau sa convina ambelor parti. Oamenii deveneau bogati peste noapte si plecau dintr-un loc in care parca nu fusesera niciodata, in timp ce o companie straina fara vreo istorie sau responsabilitate, inghitea incetul cu incetul, o localitate intreaga si facea presiuni fantastice asupra oamenilor ce-si pastrau inca scepticismul.

Mesajul devenise clar, sau sunteti cu noi sau impotriva noastra, iar in lupta dintre o companie cu un capital puternic si o comunitate de oameni simpli, tabara era aleasa fara a sta prea mult pe ganduri; localitatea devenise astfel, un loc din care un tanar pleca fara prea mult regret. Strategia tacita de marketing functionase perfect – oamenii se simteau martorii neputinciosi ai propriului esec, banul fara munca in schimbul unei case, al unui pom sau … mormant din cimitir, primea semnificatia majora, iar parintii renuntau sa mai investeasca in vreun fel in studiile copiilor lor, in conditiile in care compania ii transforma, pe loc si fara pretentii, in falnici angajati ai unei structuri multinationale, la care ei – oameni simpli, nici nu ar fi visat. Mai mult, laptele si mierea urmau sa curga feeric in noua localitate pe care compania urma sa o construiasca in varful unui munte (ca acel teren era probabil instabil, ca nu era nici o posibilitate reala a unei vieti normale intr-o zona ce nu fusese locuita niciodata din motive mult prea lesne de inteles, sau ca in jurul localitatii viitoare, pamantul urma sa fie dinamitat si ciuruit de acesti falnici salvatori-cautatori moderni de aur, nu prea mai interesa pe nimeni). Pentru ceilalti oameni, constituiti de ceva vreme in minoritate, lucrurile erau ambigue, simteau teama pentru ceea ce urma sa se intample si intuiau ca, povestea minunata povestita de cei mari si cei mici deopotriva, era o catastrofa camuflata de minciuni, reclame, sponsorizari ieftine si autoritati devenite impasibile. “Hopul” initial fusese depasit – dupa vreo 10 ani de stiri neoficiale si zvonuri raspandite pe la colturi, unii oameni implorau un loc de munca in cadrul companiei (cei cu reale capacitati de uitare a propriei verticalitati, ajunsesera chiar directorasi cu un job description pe care nu-l puteau nici traduce in limba romana), ceilalti asteptau cu ardoare vanzarea proprietatilor si stateau cu actele de proprietate la coada, la usile birourilor lor, in timp ce restul minoritar prefera sa-si traiasca in continuare viata, sa mearga la serviciu si sa-si trimita copiii la scoala.

Peisajul social era discordant, ambiguu si demn de a fi studiat la cursurile de sociologie. Se produsese o ruptura in toate aspectele vietii, atat in cadrul localitatii, cat si in jur; viata nu mai era demult normala si transformarile creasera un cadru sufocant in care simteai nevoia de a evada. Eroii salvatori ajunsesera deja, golisera scolile, bisericile si casele de orice urma de viata, si mesajul care se prefigura era acela ca, viata va deveni intr-adevar insuportabila. Timpul a trecut, lucrurile s-au schimbat prea putin, credinta sociala potrivit careia singura sansa de salvare e reprezentata de depopulare si stergere de pe fata pamantului, este adancita, iar speranta ca autoritatile isi vor face treaba si vor avea grija de cetatenii sai contribuabili, a fost deja ingropata.

Povestea de ansamblu a localitatii e cunoscuta de toata lumea, insa povestile marunte ale oamenilor sai sunt trecute fortat in anonimitate de cate o strategie de marketing scumpa, si totodata ridicola, ce scoate in fata robotei fabricati, cu povesti false si vieti vandute. in ceea ce ma priveste, localitatea devenise un loc dezolant, in care viitorul si alegerile lui nu mai apartineau oamenilor si in care disparuse orice urma a unei comunitati sau a unei existente libere, neconditionate sau asumate responsabil si constient de fiecare in parte. Nu m-a incercat nici un regret in momentul in care am plecat la Bucuresti sau la scurt timp, cand am parasit tara cu o bursa de studii pentru SUA. Ironia a fost si in acest caz, de o promptitudine fulgeratoare si la nu foarte mult timp de cand parasisem tara, jurandu-mi sa las in urma toata controversa legata de acest proiect care se transformase deja in banalitate, un subiect rasuflat ce nu implica decat o opinie semi-analfabeta de tipul pro sau contra, imi dadusem seama ca dincolo de imagini ale caselor parasite, oameni saraci si ingrijorati, era singurul loc pe care il puteam numi acasa si pe care il iubeam. Lucrul care trebuie totusi subliniat, este ca, presiunea exercitata asupra localnicilor si asupra familiilor lor este enorma, sentimentele sunt de constientizare a implicarii si afectarii directe, dar si de neputinta absoluta, de teama ca nimic nu va mai fi la fel si ca, orice posibilitate de alegere a viitorului va fi stearsa. Este incredibil de simplu sa cumperi un om; in schimbul a catorva sute de euro si a unui loc de munca pentru un membru al familiei, omul apare la televizor si spune tot ce vrei tu sa spuna, nu gandeste, nu reflecteaza la continutul acelor cuvinte sau la posibilele lor implicatii, proiectarea existentei lor in viitor sau construirea unor obiective pe termen lung, devenind inaccesibile. Detasarea este aproape imposibila si stabilirea obiectivelor si a prioritatilor devine invariabil conditionata de acest factor extern ce-ti impune inclusiv limitele gandirii critice si a capacitatii de a imagina un viitor pentru propria familie. Nu am fost deloc surprinsa cand, dupa terminarea facultatii aflandu-ma in vacanta la parintii mei, descoperisem ca aproape toti tinerii din localitate devenisera dependenti de aceasta companie. Nu eram surprinsa, si nimeni nu ar fi fost, in conditiile unei minime reflectii asupra manierii lor de a actiona.

Noi facem parte dintr-o generatie care a crescut sub umbra somajului, a posibilitatilor limitate sau a oportunitatilor muribunde. Un copil care creste si se dezvolta cu teama poate inconstienta asupra unui pericol de sfidare a propriei libertati, a alegerilor viitoare si, implicit, a vietii in sine, ajunge un om cu prea putina incredere in propriile forte, in propria capacitate de a reusi pe cont propriu, in libertatea de a gandi, de a alege si de a visa. Privind in urma, imi dau seama ca, manipularea exercitata a fost de dimensiuni inspaimantatoare si a cuprins toate aspectele vietii. Credinta in propria libertate si putinta de a realiza lucruri de durata, de a aduce o mica contributie sau, de ce nu, o schimbare in lumea in care traim, a fost sfaramata. Sunt asadar usor de inteles alegerile acestor oameni, alegeri ce cred ca, nici nu le-au apartinut vreodata. in aceste conditii, luand in considerare influenta si puterea unei manipulari imbracate in straie de bunavointa, nu este greu de inteles pesimismul adoptat de oameni, si conul de umbra in care au ales sa se refugieze, frustrati, indurerati de simtul unei neputinte insuflate fortat, luptandu-se cu o dezbinare a propriilor alegeri si decizii.

E atat de simplu sa convingi un om ca viata lui e lipsita de valoare si ca e lipsit de putinta de-a schimba ceva. Nu stiu daca oamenii in general, au capacitatea de a schimba lumea, stiu insa ca, oamenii ambitiosi si increzatori in propria valoare si propriile vise, pot face orice. E un lucru pe care nu l-am invatat la Rosia Montana, ci departe, colorand banalitatea pesimismului si inconsistenta temerilor, cu oameni, vise, idei, posibilitati, incredere. Sprijinita continuu de parintii mei, carora le voi fi recunoscatoare mereu pentru faptul ca, pe de-o parte au considerat educatia ca fiind pionul principal si m-au sprijinit pe toata durata studiilor, iar pe de alta parte au avut suficienta incredere in a ma lasa sa iau propriile decizii, am avut prilejul de a avea ca mentori oameni remarcabili, de a calatori, de a cunoaste oameni de pe toate continentele, de a participa la proiecte importante in mai multe tari si de a incerca sa creionez un viitor neconditionat de cineva. Probabil am avut alte sanse, decat fostul meu coleg de clasa care vrea sa ajunga miner la RMGC in binecunoscutele clipuri publicitare, dar asta doar datorita faptului ca, parintii mei care au muncit mereu din greu, si-au pastrat incapatanarea de a nu cere ajutorul nimanui si m-au invatat importanta asumarii responsabilitatii in rezolvarea propriilor probleme.

M-am intors in tara cu un altfel de sentiment si mod de a privi lucrurile; merg la Rosia Montana de fiecare data cand am cateva zile libere, observ aceeasi incertitudine si chiar teama in ochii oamenilor, si imi dau seama ca miza e mult mai mare decat credem. Cand un om ia decizia de a pleca oriunde in lume, este o decizie personala, cand oameni care nu vor sa plece sunt stramutati abuziv, fiindu-le smulse radacinile si orice legatura cu trecutul, este o crima. Iar daca, aceasta crima e posibila si mai mult, ramane nepedepsita datorita banilor, mesajul transmis celor de-acum si celor ce vor fi, e de un tragism istoric.

Rosia Montana e mai mult decat un loc cu bogatii istorice si monumente ale naturii, e mai mult decat patrimoniu si vestigii, e pentru unii oameni, acasa. E locul in care tinzi mereu sa te intorci si sa ceri ajutor, e locul familiar si prietenos in care stii ca il vei primi. De aceea, rosienii nu scriu de obicei scrisori catreRomania, nu implora ajutor, nu cred in locuri de munca ce nu vor exista niciodata, nu isi deplang latelevizor soarta ce ei si-au creat-o. Ei nu cer nimic, vor doar sa fie lasati in pace, sa-si creasca copiii si sa imbatraneasca in unicul loc in care concep ca ar putea sa o faca. Pentru ei, Rosia Montana nu e subiect de controversa, ci acasa, iar sentimentul ca acasa ar putea sa nu mai existe, devine coplesitor. De aceea, anonimitatea si refuzul de a aparea in public cu propria lor poveste, e drept, fara ciorapei crosetati, ci cu fapte reale pe care le traiesc in fiecare zi, devin mai prietenoase si astfel, nu risca sa transforme intr-o simpla bagatela unul dintre cele mai importante aspecte ale vietii lor. Ei participa activ la o altfel de Campanie Salvati Rosia Montana, isi propun sa ramana incapatanati in hotararea lor de a-si continua viata in casele lor, de a merge la biserica in care s-au casatorit sau si-au botezat copiii, de a colinda dealurile mereu aceleasi si de a povesti misterul fiecarui colt de stanca, deal sau mina turistilor doritori; de a pretinde ca, prin consecventa si credinta interioara, lucrurile nu se vor schimba. Iar aceste lucruri marunte dealtfel, cred ca salveaza Rosia Montana in fiecare zi. Rosia Montana e salvata prin fiecare banner, prin fiecare articol, studiu sau eseu, prin fiecare conferinta sau prelegere universitara, prin fiecare Fan Fest, cladire de patrimoniu restaurata, turist sau simplu gand bun. Astfel, e mentinuta in viata si continua sa supravietuiasca demonstrand ca, oportunitatile de dezvoltare sunt nenumarate.

Nu stiu exact motivul pentru care am exprimat in scris un alt punct de vedere, o alta fata a acestei cunoscute si totodata, obscure povesti…La insistentele prietenilor si ale colegilor mei, care erau stupefiati de povestea sosetelor crosetate si de imposibilitatea ca un copil sa faca o scoala fara ajutorul companiei, eram nevoita sa explic de ce parintii mei au avut o viata linistita, de ce muncind au reusit sa acorde copilului lor toate sansele, sau de ce nimeni din familia mea nu este dependent de sforile trase de aceasta companie. Din momentul in care m-am intors in tara, am dorit sa conving pe cat posibil, ca fortele proprii devanseaza capitalul si fondurile oricarei multinationale; ca devenind constient de propriul potential, devii liber si independent, iar acest sentiment e tot ce poate fi mai frumos.

si totusi, dincolo de provocari, riscuri sau inevitabile frustrari, ramane formidabila mobilizare a societatii civile, intr-o perioada in care multi o consideram imposibila. imi amintesc uimirea pe care am avut-o inSUA cand, stand de vorba cu un grup de prieteni arheologi de la o universitate franceza, observam fascinatia pe care o aveau fata de istoria si patrimoniul arheologic al Rosiei Montane, in timp ce isi exprimau ingrijorarea cu privire la viitorul acesteia. Pe de-o parte, era surprinzator interesul unor oameni ce nu aveau nicio legatura directa cu localitatea, iar pe de alta parte, era prima data cand, intr-un context legat de Rosia Montana, auzeam de patrimoniu, conservare, management al patrimoniului cultural, turism, dezvoltare…Ceea ce auzisem pana atunci, era doar exploatare (a aurului, a oamenilor), somaj, zona defavorizata, vieti si sanse irosite… Iar din acel moment, am fost martorul unei agregari unice in Romania, intre oameni si organizatii, in care obiectivul comun era transmiterea unuia dintre cele mai importante mesaje si totodata, semnale de alarma din perioada contemporana. Cred astfel ca, lucrul acesta reprezinta un succes in sine si un pas important in salvarea uneia dintre ultimele dovezi ale autenticitatii, valorii spirituale si ale pasilor nostri in istorie, ale unei mosteniri unice ce nu-si merita acest viitor incert. Sper ca aportul fiecaruia sa aiba efectul pe care il dorim cu totii si sa devina o poveste frumoasa a increderii, a valorilor comune si a solidaritatii.

Multumesc pentru rabdarea de a citi pana la capat si un an bun sa avem cu totii!

Bianca Alexandra Cobori”

sursa
http://www.stiridecluj.ro/national/scrisoarea-unei-tinere-din-rosia-montana-cum-cumperi-un-om

vezi si
http://www.ecomagazin.ro/pozitia-academiei-romane-privind-proiectul-de-exploatare-miniera-de-la-rosia-montana/

P R O G R A M de prevenire a genocidului din România-Pavel Corut

Profunda criză economică din România a fost provocată de corupția și incompetența liderilor politico-administrativi, economici și religioși din perioada dictaturii ceaușiste[1980-1989] și ai perioadei de tranziție [1989-2010]. Națiunea română a avut posibilitatea unui trai prosper, pe baza activității creatoare, într-o economie organizată modern și eficientă. In perioada socialistă, produceam și exportam de la ac la avion de luptă, aveam un sistem de învățământ performant, o protecție socială satisfăcătoare,o populație morală, educată în cultul muncii și al cinstei, un sistem rentabil de relații economice externe cu mai mult de 100 de state. Momentul decembrie 1989 a găsit România fără nici o datorie externă și cu o rezervă bănească de 4,5 miliarde dolari SUA, 1,6 miliarde ruble transferabile, sute de miliarde de lei puternici, adunați în fonduri speciale [PCR, UTC, ODUS, asociațiile femeilor, pionerilor, șoimilor patriei, Armată, Ministerul de Interne și alte ministere etc.].

Totodată, a găsit economia românească în plină funcțiune, cu mai mult de 70% din obiective modernizate, cu mai mult de un milion de specialiști cu studii superioare și postliceale, cu un sistem eficient de achiziții și export, cu un număr ridicat de persoane implicate direct în sfera productivă și un număr redus de pensionari.

Liderii politico-economici,administrativi și religioși de după decembrie 1989 au distrus economia românească, au înstrăinat cele mai rentabile ramuri și obiective economice, au proletarizat în masă populația românească proprietară a avuției naționale furate, au redus drastic proprietatea națională în favoarea unor firme străine, au scăzut cumplit sfera creatorilor direcți, concomitent cu creșterea volumului de populație inactivă, au dus statul român în poziția de semicolonie falimentară.

In prezent, vinovații de această situație disperată vor să iasă din criză prin sacrificarea maselor largi de copii, studenți, personal bugetar, pensionari și mici întreprinzători români. In compensație, clientela lor politico-economică și religioasă se va îmbuiba în continuare din munca și sacrificiile noastre.

Reducerea veniturilor populației cu 25%, respectiv 15% va afecta milioane de cetățeni români aflați deja la limita inferioară a suportabilității, provocând un genocid de amploare, prin subnutriție, malnutriție, lipsă de asistență medicală, lipsa facilităților necesare unui trai modern [gaze, apă caldă și rece, energie electrică, servicii telefonice etc.

Noi, Frăția Creatorilor, ne opunem ferm programului de genocid dictat de FMI și propunem ieșirea din criză prin folosirea altor surse aflate la îndemâna guvernaților. Ca regulă generală, fiecărui cetățean activ ori fost activ [pensionar] îi sunt necesari cel puțin o mie de lei noi pe lună pentru a supraviețui. Nimeni nu are dreptul să scadă veniturile cetățenilor sub această limită, decât în cazuri bine justificate, cum ar fi alcoolicii, leneșii, cei care au refuzat ori refuză să muncească etc. Liderii politico-administrativi pot colecta fondurile bugetare necesare ieșirii din criză din următoarele direcții:

1] Anularea subvențiilor anuale și de campanie acordate partidelor politice.

2] Anularea subvențiilor acordate asociațiilor cu orice profil, cu excepția celor strict necesare supraviețuirii națiunii române.

3] Anularea salarizării mascate a clerului de toate confesiunile, deoarece propagandiștii religioși [preoți, rabini, muftii etc.]

4] Anularea tuturor subvențiilor, donațiilor și retrocedărilor făcute către cultele religioase în ultimii 19 ani și restituirea sumelor către bugetul de stat.

5] Desființarea tuturor posturilor de profesori de religie și dirijarea banilor astfel obținuți către Ministerul Educației și Invățământului

6] Secularizarea averilor cultelor și sectelor religioase care nu folosesc practicării ritualurilor ori sunt contrare dogmei lor de baza [Nu adunați averi pe Pământ, ci în Cer !], după modelul aplicat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

7] Impozitatea veniturilor și averilor cultelor religioase la fel ca la orice altă societate economică.

9] Desfiiințarea CNSAS și dirijarea sumelor astfel obținute pentru salarizarea serviciilor secrete.

10] Desființarea Institutului pentru studierea crimelor comunismului, deoarece fostele crime și abuzuri ale regimului de ocupație sovietic nu pot fi puse în sarcina socialismului românesc

11] Desființarea Institutului Cultural Român și transferarea bugetului acestuia la Ministerul Afacerilor Externe

12] Reînființarea Ministerului Comerțului Exterior și a oficiilor județene de comerț exterior, prin care micii întreprinzători români să-și poată derula toate activitățile de export

13] Adoptarea legii pentru confiscarea averilor dobândite ilicit, în regim de urgență și aplicarea ei imediată

14] Anularea tuturor scutirilor de impozite și alte taxe acordate de guvernanții corupți, în ultimii 19 ani și recuperarea sumelor datorate, de la debitori și de la guvernanții corupți.

15] Anularea tuturor reeșalonărilor de plată a taxelor datorate bugetului de stat și colectarea de urgență a sumelor datorate de marii debitori.

16] Serviciile secrete, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Justiției să întreprindă toate măsurile specifice pentru identificarea și recuperarea imenselor sume scoase din țară de infractorii de tranziție.

17] Declanșarea urmăririi penale, concomitent cu sechestrarea tuturor bunurilor, asupra liderilor politico-economici și administrativi care au privatizat fraudulos obiective economice rentabile, cum ar fi ROMTELECOM, Petrotub, IMGB, Sampanie-Simleul Silvaniei, CCCF [pendinte de CFR], combinatele siderurgice, rețelele de distribuire a gazelor naturale și a energiei electrice etc.

18] Sistarea importurilor de armament și tehnică de luptă pe termen de 5 ani, deoarece produsele din această categorie sunt vechi, nu ne trebuie neapărat și nu servesc la apărarea țării.

19] Retragerea trupelor române din Irak și Afganistan, cum au procedat națiuni europene mai evoluate și încetarea cheltuielilor în valută cu întreținerea lor.

20] Reducerea cheltuielelor Parlamentului cu 70%, prin aplicarea următoarelor măsuri de bun simţ:

a] Reducerea numărului de parlamentari la 180, câte unul la 100.000 de electori.

b] Reducerea personalului auxiliar al unui parlamentar la un consilier, o secretară Şi un şofer [care poate şi lipsi,d acă parlamentarul îşi conduce singur autoturismul].

c] Mutarea Parlamentului într-o clădire mai mică şi închirierea Palatului Poporului unor mari firme şi ambasade străine.

d] Desfiinţarea posturilor de deputaţi ai minorităţilor, deoarece aceştia sunt aleşi prin abuz şi discriminare, în numele unui mic număr de electori.

e] Reducerea cheltuielilor adminstrative şi de reprezentare a fiecărui parlamentar la strictul necesar îndeplinirii funcţiei, mobilier, aparatură electronică, autoturisme, diurne, birouri teritoriale etc.].

21] Legalizarea transformării pedepsei cu închisoarea, pentru anumite infracţiuni,cu plata unor mari sume de bani.

vezi mai departe......

50] Putem ieşi din criza economică în circa 5 ani, dacă ne mobilizăm ca la război şi mărim numărul creatorilor direcţi de 4-5 ori. In acest scop, trebuie să educăm în cultul muncii şi al cinstei întreaga populaţie, de la copiii de grădiniţă şi până la pensionari. Nu mai putem aştepta pomeni de la nimeni, căci nimeni nu ni le va da. Dacă nu ne mobilizăm decişi la activităţi creatoare de valori consumabile şi exportabile, vom ajunge în poziţia ruşilor din timpul guvernării Elţân, când nu s-au plătit pensii şi salarii mai mult de un an. Noi, Frăţia Creatorilor, am tras de mult timp semnalul de alarmă, arătând că guvernanţii corupţi şi iresponsabili ne conduceau către pieire. Personal, scriu şi instruiesc creatori din 1992, deoarece ştiam exact ce va urma, ca fost ofiţer de informaţii şi contrainformaţii.

Să ne orientăm copiii către profesii creatoare directe, cum ar fi horticultori, zootehnişti, artizani, meseriaşi etc.

In al doilea rând, să ne reprofilăm noi, la orice vârstă, pe creaţie şi export de bunuri şi valori.

In al treilea rând, să impunem guvernanţilor cultul muncii şi al cinstei în relaţiile cu noi, naţiunea – patron. Guvernanţii nu sunt stăpânii noştri, să facă ce doresc din noi. Ei sunt angajaţii noştri, ai naţiunii-patron, să ne conducă către un nivel de trai din ce în ce mai ridicat.

Cum şi-au făcut datoria guvernanţii care au scăzut continuu nivelul de trai al populaţiei şi vor să-l scadă până la limita genocidului ? Prost ! De ce ? Deoarece cetăţenii români nu au luat atitudine, nu s-au opus jafului economiei naţionale, nu s-au solidarizat pentru a-şi apăra drepturile. E timpul să renunţaţi la frica de guvernanţi, la laşitate, la indiferenţă, la iresponsabilitate, la lipsa de solidaritate. E timpul să vă uniţi şi să impuneţi guvernanţilor propriul program de ieşire din criză.

Pavel Coruţ

scriitor şi patron de editură

sursa

http://daniilgaucan.wordpress.com/2012/01/11/p-r-o-g-r-a-m-de-prevenire-a-genocidului-din-romania-pavel-corut/

NOTA

România este o ţară creştin ortodoxă. Pavel Coruţ se referă în acest manifest la “conducători”

…aceştia sunt putrezi până în măduva oaselor.

Vaticanul propune o Nouă Ordine Mondială

Iezuiţii Romei, Masoneria şi celelalte grupări oculte, au perfecţionat Dialectica Hegeliană în privinţa impunerii planului lor malefic asupra lumii libere. Pentru ca oamenii sa voteze ei înşisi planul oculţilor, intâi au creat o problema, cum ar fi cea a terorismului, a crizei financiare sau a cenzurii internetului… iar apoi au venit cu soluţia, care este de fapt ceea ce ei doreau de la început să impună lumii, dar în felul acesta pervers, au reuşit să prostească popoarele, în a vota de bunăvoie nişte legi, 100% în defavoarea lor – aşa… ca nişte oi ce îşi votează singure execuţia !!!

Multi nu sunt familiarizati cu ierarhia bisericii catolice. Trebuie sa stim ca imperiul Vatican este format din doua (2) feluri de preoti :

- preotii cu robe albe

- preotii cu robe negre (Man in Black)

(*exceptie fac preotii de la biserica Sf. Petru, care sunt imbracati in robe stacojii)

- Preotii in robe albe, inclusive Papa de la Roma, sunt antrenati in relatii cu publicul, vorbind de pace, libertate, democratie si unitate, purtand relatii diplomatice cu toate guvernele lumii (na. bla, bla, bla).

- Preotii in negru sunt inapoia scenei. Din ei fac parte liderii superiori al Ordinului Iezuit care conduc vastele institutii catolice de pe tot globul. (inclusiv observatoarele astronomice si controlul inaltelor tehnologii)

Acestia, cand participa la slujbele religioase, se imbraca in robe negre, iar cand au misiuni diplomatice, sunt imbracati in civil.

Prin ei Vaticanul (tot ei conduc si Vaticanul din 1814) controleaza toate aspectele educationale din lumea intreaga.

Ei sunt inteligenta secreta de: spionaj, sabotaj, terorism si asasinate.

Masoneria internationala si Islamul sunt “arme” ale spionajului iezuit. - http://ordinulnegru.blogspot.com/2009/10/islamul-masoneria-arme-ale-spionajului.html

Toate acestea sunt departamente ale marelui corp Iezuit prin care se mentine colosul Vatican !

Tehnica spalarii creierului

Preotii care se alaturau acestui grup (ordinul iezuit) erau supusi unei initieri riguroase.

Din cand in cand ei pastrau o tacere absoluta timp de mai multe saptamani. Sub supravegherea abila a unui indrumator (iezuit rang inalt), ei practicau o forma mistica de meditatie, supunand treptat vointele lor, acestui indrumator, pana ce fiecare dintre ei iesea din acest regim, de mai multe saptamani, ca un luptator spiritual pe deplin invingator in batalie – un slujitor devotat papei in mod complet.

Malachi Martin, “The Jesuits” 1987

Istoria Secreta a Iezuitilor

SURSA
http://oasteadigitala.com/2012/01/10/vaticanul-propune-o-noua-ordine-mondiala/

http://ordinulnegru.blogspot.com/2009/02/ordinul-in-istoria-secreta-iezuitilor.html


Secretele din spatele societatilor secrete - Walter Veith
http://www.youtube.com/watch?v=rrY4hX2FB1A
http://www.youtube.com/watch?v=y89VPL5g0CQ
http://www.youtube.com/watch?v=YQ4n0kJXPII

Secretul Din Spatele Societatilor Secrete - Seminar de Apocalipsa

Prinţesa Japoniei despre 2012, OZN-uri, Pământul interior şi Ascensiune

În 2 ianuarie 2012, în deschiderea Conferinţei Pythagoras, Prinţesa Japoniei a ţinut un scurt discurs despre starea umanităţii, despre OZN-uri, despre guvernul mondial secret, despre reîncarnare, despre anul 2012, şi despre civilizaţia din Pământul Interior.

[Aici incepe discursul Prinţesei]

Sunt Prinţesa Kaoru Nakamaru din Japonia.

În 1976 am avut o experienţă spirituală fantastică; de atunci s-a deschis cel de-al treilea ochi [centrul de forţă ajna chakra - nota AIM], aşa încât am putut comunica cu oamenii din OZN-uri, şi de asemenea cu cei din interiorul Pământului unde există o foarte înaltă civilizaţie, mai ales am comunicat cu conducătorul Bibliotecii din Pământul Interior.

Din toate aceste informaţii [pe care le-am aflat astfel], sunt convinsă că începând cu 22 decembrie 2012 vor fi 3 zile de ascensiune a acestui Pământ în cea de-a cincea dimensiune. Există un loc [o zonă] cu numele de Nuru, prin care noi vom trece atunci... 3 zile şi 3 nopţi, nu vom putea folosi electricitatea, va fi întuneric complet atât ziua cât şi noaptea, fără Soare, fără stele, fără nicun fel de lumină, vom fi în întuneric complet timp de 3 zile. Nu se va anunţa nimic în mass-media, această informaţie nu va ajunge la oamenii de pe această planetă; cei din guvernul [mondial] secret ştiu foarte bine toate acestea.

Ei se gandesc numai la ei înşişi gândind că se pot salva, încercând să scape fugind de pe acestă planetă, sau construind oraşe subterane în zone din Atlanta [SUA], Norvegia, Olanda, Elveţia, Australia, şi care au capacitatea [fiecare] de 10.000 de oameni din [aşa-zisa] "elită". Eu cred că NU se vor salva deloc.

Noi trebuie să ne purificăm condiţia spirituală, fizic şi spiritual. Vă voi spune cum să o faceţi. Este foarte important. Bunul Dumnezeu, Creatorul însuşi, este Lumina, Iubirea şi Energia. O parte din această energie a Iubirii se află în inima noastră. Putem sa îi minţim pe ceilalţi, dar nu ne putem minţi pe noi înşine. Aceasta este conştiinţa. Fiecare fiinţă umană are această parte frumoasă din Creator, aflată în sufletul nostru; aceasta este supusă reîncarnării. Aceasta este viaţa eternă pe care o avem în lăuntrul nostru.

Asta înseamnă că pentru a ne purifica sufletul, la fiecare 5 ani de când ne naştem, ne putem privi cu conştiinţa noastră, în ce fel ne-am purtat, ce gânduri am întreţinut, cum am vorbit, şi toate acestea ne clarifică situaţia privind [retrospectiv] la viaţa noastră, la fiecare 5 ani, până acum; în acest fel putem descoperi dacă şi când am făcut ceva rău altor fiinţe umane, putem clarifica şi purifica asta.

Şi de fiecare dată când găsim astfel de situaţii, inima noastră expansionează, putem respira [această stare expansionată], foarte adânc, şi de fiecare dată când avem astfel de experienţe, întregul întuneric va ieşi afară din inima noastră şi [va face loc să] intre această lumină aurie în inima noastră. În acest fel putem vedea din ce în ce mai bine.

Încă mai avem ceva timp [să facem asta] până în data de 22 decembrie 2012. Fizic, putem să ne purificam trupul: mai întâi, ar trebui să NU consumăm niciodată sucuri sau bere îmbuteliate în cutii (doze) de aluminiu, pentru că aluminiul este foarte dăunator corpului nostru, şi fără să ştim consumăm toate aceste alimente şi bauturi otrăvitoare.

Şi astfel putem fiecare să avem grijă de corpul nostru. De asemenea este necesar să facem anumite exerciţii fizice pentru a reflecta cu spiritul nostru în ce condiţie ne aflăm.

În esenţă, noi, fiinţele umane, suntem Lumină şi Iubire, pentru că în inima noastră se află o parte din Creator, şi aceasta se reîncarnează... părăsind trupul fizic aici pe Pământ, spiritul merge mai departe, îşi continuă existenţă.

Pe acest Pământ, mi-am putut reaminti de ghidul meu [spiritual], care timp de câteva mii de ani [m-a asistat] pe această planetă, în aceste locuri şi în multe altele. Toate aceste amintiri au revenit [în conştiinţa mea] şi astfel am putut să vorbesc în limbi pe care nu le-am învăţat niciodată [în această viaţă]. Astfel că fizic am putut să experimentez faptul că teoria reîncarnării este corectă.

Ei bine, oricine ascultă această conferinţă, eu cred că se va putea salva.

Noi suntem cu toţii atât de divizaţi, încă din anul 1930. Există aceşti oameni care cred în astfel de concepte, şi pe de altă parte există alţi oameni care NU cred. Există această despărţire foarte încrâncenată, foarte adâncă; şi această parte a oamenilor care nu înţeleg şi nu cred astfel de realităţi se află întro condiţie spirituală foarte întunecată... ei vor fi duşi pe o altă planetă, asemănătoare Pământului, plină de violenţă, de războaie, ei vor trebui să se ducă pe acea planetă, nu au încotro.

Acum suntem pregătiţi să avem această minunată conferinţă care va începe în scurt timp.

Vă mulţumesc foarte mult.

[Aici se încheie discursul Prinţesei]



Dacă ceea ce spune ea este adevărat sau nu, în orice caz, ce poţi face tu? Dacă este adevărat, atunci nu poţi ocoli asta. Aşa că de ce să nu încerci să IUBEŞTI din nou, chiar dacă e adevărat sau nu?

Oamenii au spus că vor fi 30 de ore de întuneric. Chiar şi întro clipită, mulţi vor dormi în tot acest timp. Cele 3 zile şi 3 nopţi te-au înfricoşat? Dacă este aşa, atunci ştii ce ai de făcut.

Fii încrezător în tine însuţi şi în Creaţie. Iubeşte-te pe tine însuţi şi iubeşte-i pe ceilalţi. Aminteşte-ţi că eşti un spirit care s-a îmbrăcat cu un trup, nu un trup care are un spirit.

Trezeşte-te, pentru ca umanitatea întreagă să sa unească.

Şi începe cu tine.

Cu toţii trăim pe această planetă împreună.