AMABILITATEA

Forţa benefică nesfârşită a AMABILITĂŢII

Pe nedrept subestimată sau pur şi simplu uitată, amabilitatea este şi rămâne acea tainică lumină a sufletului, care îi uneşte pe oameni prin intermediul bunăvoinţei şi îi călăuzeşte către armonie lăuntrică şi fericire.

Atunci când este privită în lumina legii oculte a rezonanţei, amabilitatea ni se dezvăluie ca fiind o stare ce evidenţiază procesele subtile tainice de rezonanţă cu focarele energiei binelui şi a armoniei ce există în Macrocosmos. Dincolo de toate acestea, în zilele noastre, amabilitatea este privită ca o slăbiciune, mai ales de către cei materialişti, egoişti, sceptici sau meschini. Totuşi, a fi mai mereu amabil este şi rămâne una dintre cele mai puternice şi eficiente modalităţi de interacţiune binefăcătoare dintre oameni. Cu toate că amabilitatea face parte din educaţia elementară a celor „şapte ani de acasă” şi este o cerinţă de bază a societăţii şi chiar a culturii religioase, mulţi dintre noi tratăm ideea amabilităţii cu indiferenţă. Acest aspect este ciudat dacă luăm în consideraţie faptul că amabilitatea este totuşi o virtute pe care merită să o trezim, să o amplificăm, manifestând-o după aceea în permanenţă. Chiar dacă ideea amabilităţii ne apare în teorie ca fiind frumoasă, în practică se poate constata cu uşurinţă că manifestarea constantă a unei stări de amabilitate se loveşte adesea de ironie, de răutate şi chiar de ipocrizie.

Atunci când vin în contact direct cu violenţa din lumea în care trăim, cu răutatea şi egoismul care au tendinţa să se amplifice pe zi ce trece, ideile sublime nobile şi bunele sentimente lasă adeseori loc durităţii, indiferenţei şi unei răceli devastatoare. Este oare cu putinţă să ne păstrăm magia inefabilă ce a fost deprinsă în zilele copilăriei, fără a ne lăsa să fim striviţi de dura realitate înconjurătoare? Răspunsul este un DA hotărât, dar pentru aceasta este necesar să înţelegem în prealabil şi să controlăm energiile tainice care intră în joc de fiecare dată, în cadrul procesului interacţiunii noastre cu lumea. Încă de la început, este necesar să reţinem că atunci când manifestăm mai mereu o stare de amabilitate, beneficiem totodată noi înşine, într-un mod nebănuit, de pe urma proceselor benefice de rezonanţă ocultă pe care ni le dăruim totodată nouă înşine. Marii înţelepţi şi marii yoghini ai acestei planete au afirmat adeseori că tot ceea ce dăruim celorlalţi bun şi frumos, totodată ne dăruim în simultaneitate nouă înşine. Acest aspect este însă valabil şi atunci când dăm celorlalţi răul, otrava şi zgura pe care le atragem prin declanşarea unor procese de rezonanţă negative în propriul nostru univers lăuntric.

Să fii cel mai bogat, să fii cel mai frumos, să fii primul în tot şi în toate… gândind că întotdeauna scopul scuză mijloacele… şi să arăţi o totală lipsă de consideraţie şi bun simţ faţă de ceilalţi – iată ţelurile şi modalitatea mizerabilă pe care o promovează societatea, pentru a duce toate acestea la îndeplinire. În zilele noastre, mulţi oameni au tendinţa să considere că este „puternic” mai ales acela care îşi striveşte într-un mod cinic şi cu multă cruzime oponenţii. Aşa se comportă mai ales aceia care afirmă pentru ei înşişi, în taină, că de fapt scopul scuză mijloacele, oricât ar fi acestea de josnice. Totuşi, cei înţelepţi afirmă că puterea benefică, divină – cea adevărată – nu are nevoie să fie exercitată într-un mod silnic, în mod forţat, asupra celorlalţi pentru a-şi face simţit efectul. Dacă privim cu atenţie şi luciditate dincolo de aparenţe, ne putem da seama cu uşurinţă că a te folosi de puterea despotică, silnică pentru a smulge unele servicii sau avantaje de la anumite fiinţe umane nu reflectă în fond decât incapacitatea de a obţine toate acestea prin forţe proprii. O astfel de putere tiranică, silnică, ce este exercitată asupra celorlalţi, este de fapt vectorul mascat al tiraniei. Toţi despoţii ştiu sau măcar şi-au putut da seama la un moment dat că vine un moment inevitabil, în care victimele întorc scârbite spatele opresorului şi, până la urmă, tirania, oricât ar fi ea de îngrozitoare, conduce în mod inevitabil la însingurare.

În fond, dacă analizăm cu atenţie şi luciditate, ne putem da seama că nimănui nu-i place să fie manipulat sau dominat. Dat fiind cinismul şi îndârjirea manipulatorului, mai devreme sau mai târziu, fiinţele umane  îşi dau seama de realitatea insidioasă a procesului de manipulare. La scurt timp după aceea, fiinţele umane se depărtează scârbite de tiran, de despot, iar însingurarea în care acesta se cufundă pe zi ce trece duce la vulnerabilitate. Dată fiind ipostaza în care se complac, tiranii nu-şi dau seama că întotdeauna suntem mai puternici atunci când suntem buni, atunci când facem bine, iar această putere devine şi mai mare atunci când suntem fraterni şi uniţi. Cei tiranici, despoţii, care îşi folosesc fără încetare puterea efemeră pe care o au la dispoziţie în rău pentru a-i domina pe ceilalţi sau pentru a-i teroriza, sfârşesc întotdeauna singuri, chinuiţi şi vulnerabili. Puterea cea rea, puterea cea silnică, ce este exercitată acum pentru a-i forţa pe ceilalţi adeseori prin intimidare, iar alteori chiar prin frică să ne sprijine în îndeplinirea dorinţelor noastre egoiste, se dovedeşte a fi, pe termen lung, o slăbiciune care ne face să ne cufundăm într-un abis infernal, înfricoşător. Tocmai de aceea, un gânditor a spus: „Ştiinţa fără conştiinţă este ruina sufletului.”

Este necesară, pentru cel care îşi vrea binele, renunţarea la poziţia de forţă dominatoare, despotică
Adeseori, ignoranţa în care ne complacem nu ne permite să ne dăm seama că ipostaza de forţă dominatoare, despotică, pe care o exercităm asupra celorlalţi, este de multe ori invers proporţională cu forţa pe care o exercităm asupra  noastră înşine.
 Aşadar, cu cât o fiinţă umană doreşte din toate puterile să-i conducă pe ceilalţi, cu atât va fi mai neputincioasă în ceea ce priveşte modul în care se conduce pe sine însuşi. Cei înţelepţi şi-au dat seama cu mii de ani în urmă de un adevăr fundamental. În fond, ce interes ai mai putea avea să urmăreşti să-i domini în diferite moduri pe ceilalţi, atunci când tu însuţi eşti cufundat într-o stare de pace profundă şi pe deplin împăcat cu tine însuţi? O fiinţă umană care a atins această stare armonioasă profundă nu simte niciun fel de interes să-i domine, în nu contează ce mod, pe ceilalţi, pentru că ea ştie că atunci când multiplicăm numărul de fiinţe umane pe care le dominăm, multiplicăm totodată şi problemele care ne apar inevitabil.

Prin urmare, renunţarea la poziţia de forţă dominatoare, tiranică, ce este exercitată asupra celorlalţi ne este benefică. Dincolo de această ipostază, o atitudine de forţă benefică, ce contează chiar foarte mult, este aceea pe care o exercităm asupra noastră înşine atunci când urmărim să ne transformăm sau să dobândim un control excelent asupra noastră. Datorită ei şi unei atenţii stăruitoare, fiecare dintre noi îşi poate transforma defectele în calităţi şi, prin declanşarea unor procese benefice de rezonanţă în propriul univers lăuntric, poate triumfa asupra propriilor temeri. Ulterior, aceasta ne permite să deschidem larg porţile liniştii interioare.

Cu extrem de rare excepţii, marea majoritate a filosofiilor nu se aplică într-o manieră absolută, tocmai de aceea niciuna nu neagă paradoxurile. Având în vedere acest aspect, amabilitatea trăită intens şi profund nu poate şi nu trebuie să fie decât o manifestare sinceră a voinţei noastre stenice. Căci dacă ne vom forţa să o manifestăm ca pe un mecanism de protecţie sistematică în faţa opresiunii, nu  vom reuşi, cel mai adesea, decât să ne umplem de suferinţă şi de frustrări. Starea de amabilitate despre care vorbim trebuie însă să fie dublată de o sui-generis atitudine de forţă benefică şi fermă interioară, cu ajutorul căreia pot să fie ţinuţi la o anumită distanţă profitorii şi eventualii exploratori. Forţa benefică ce se manifestă asupra ta însuţi sau altfel spus curajul de a triumfa mai mereu asupra propriilor defecte şi asupra propriilor temeri reprezintă un mijloc privilegiat de a ne sustrage complet, atunci când ne confruntăm cu sfera nefastă de influenţă subtilă a persoanelor rău intenţionate. Cu toate acestea, nu trebuie să pierdem din vedere că uneori în viaţă apar şi situaţii ce ne zdruncină din temelii principiile şi ne obligă să reacţionăm într-un mod neprevăzut. Aceasta implică, aşadar, să fim pregătiţi să oferim lecţia de viaţă corespunzătoare acelora care ne deranjează, dar trebuie să veghem să facem aceasta, de fiecare dată, cu o stare de detaşare implicată. Înţelegând în profunzime aceste mecanisme tainice, trebuie tocmai de aceea să ştim să facem totdeauna din energia subtilă a stării de amabilitate, cu care intrăm în rezonanţă, atunci când o manifestăm cu putere, o adevărată forţă, care ne permite să devenim invulnerabili şi chiar să triumfăm, atunci când toate celelalte mijloace au fost epuizate.

Într-o societate care este atât de competitivă cum este societatea în care trăim, renunţarea completă la poziţia de forţă dominatoare, preponderent egotică poate apărea, pentru unii, ca fiind o formă deabandon. Nu-i nimic. Mai târziu vă veţi convinge că, în realitate, nu este deloc aşa. Pe măsură ce vom experimenta de un anumit număr de ori această stare, ne vom putea da seama că, într-un mediu în care marea majoritate a fiinţelor umane caută să se protejeze, atacând cu anticipaţie, o modalitate extraordinară şi cel mai adesea nebănuită de a ne manifesta fără a avea concurenţi este aceea de a  fi noi înşine amabili. Experimentând intens şi profund starea de rezonanţă ocultă, pe care o declanşează în universul nostru lăuntric, vom descoperi apoi că adevărata amabilitate spontană şi chiar jucăuşă nu reprezintă de fapt o slăbiciune, ci este o opţiune net armonioasă, care totodată ne permite să oferim altora ceva bun şi minunat, care se manifestă atunci prin noi, datorită proceselor de rezonanţă ce se declanşează mai ales atunci când ceilalţi nu ne răspund cu aceeaşi monedă. Dacă vom privi cu multă atenţie anumite atitudini, vom descoperi că atât răutăţile, cât şi atitudinile dizarmonioase pe care unele fiinţe umane le exprimă la un moment dat faţă de noi nu sunt în fond decât reacţia penibilă a feluritelor lor suferinţe interioare. Prin urmare, a răspunde la prostia pe care ele o manifestă, tot prin prostie, o astfel de reacţie din partea noastră nu numai că ne coboară şi, prin repetare, ne face să devenim chiar şi noi nişte proşti, dar totodată nu face decât să prelungească şi chiar să amplifice situaţiile neplăcute pentru noi înşine.

În lucrarea sa „Dialoguri inspiratoare cu îngerii”, îngerul îi spune la un moment dat Gitei Malasz: „Fiţi foarte atenţi, căci trebuie să vă daţi seama că fiecare gest acţionează. Chiar şi un gest călduţ, chiar şi un gest serios, chiar şi un gest neglijent, orice gest acţionează. Chiar şi atunci când vi se pare că el nu acţionează. Totul acţionează, atunci când omul acţionează.” Ştiind aceasta, trebuie să avem în vedere că fiecare gest spontan şi plin de amabilitate acţionează. Binele pe care îl facem şi pe care totodată ni-l facem, atunci când manifestăm o stare de amabilitate, ne întăreşte, ne consolidează fiinţa, în timp ce orice atitudine rea este nefastă şi ne distruge. Mai presus de aceste principii morale, noţiunea de bine şi de rău îşi găseşte de fiecare dată ecoul în universul nostru lăuntric prin intermediul proceselor de rezonanţă ocultă, pe care le declanşează în mod inevitabil în noi. De fapt, mulţi dintre noi cunoaştem chiar foarte bine dinainte ceea ce este just sau ceea ce este nejust şi simţim, fie atunci când facem ceva rău, fie atunci când facem ceva bun prin acţiunile noastre. Atunci când facem ceva rău, aceasta se cristalizează apoi în noi, atât sub forma unor energii chinuitoare, cât şi sub forma unei vinovăţii din ce în ce mai mari, care în timp începe să ne apese inima, ne înăbuşă sufletul şi apoi ne îndepărtează de natura noastră reală, împiedicându-ne să mai fim fericiţi. 

Cei care i-au înţeles secretele şi o savurează prin experienţă directă, au putut să-şi dea seama că amabilitatea nu a fost şi nu este niciodată o slăbiciune. Atunci când manifestăm stări profunde de amabilitate, ne transformăm totodată pe noi înşine. Transformările care apar în fiinţa noastră prin manifestarea stărilor de amabilitate sunt inevitabile. Reuşind să fim amabili, învăţăm în acelaşi timp să fim generoşi, răbdători şi toleranţi, iar în timp această atitudine ne ajută să ne dezvoltăm curajul de a fi noi înşine, împotriva  tuturor obstacolelor. Prin manifestarea unei stări profunde de amabilitate, refuzăm atitudinea de culpabilitate ce este produsă de faptele sau gesturile noastre injuste şi ne deschidem astfel porţile fericirii şi ale speranţei.

Întocmai ca şi toate celelalte adevăruri tainice, o stare de amabilitate puternică şi copleşitoare îşi produce, cu timpul, efectele pe care nimic nu le poate opri, deoarece mulţi dintre noi aspirăm mereu să fim fericiţi. O astfel de minune se petrece doar dacă oferim mereu ceva bun şi minunat, care este atras în noi înşine prin intermediul proceselor de rezonanţă ocultă, pe care le declanşează în fiinţa noastră amabilitatea. Manifestarea unei stări profunde de amabilitate reprezintă pentru fiecare dintre noi o garanţie absolută a acestei realizări. Cu ajutorul amabilităţii este posibil să transformăm cu uşurinţă inima fiinţelor umane şi chiar lumea întreagă.

profesor yoga Gregorian Bivolaru
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5904

DINCOLO DE TRUPUL MATERIAL SUNTEM FIINŢE DE LUMINĂ

Conexiunea la Lumina lăuntrică ne înlesneşte Cunoaşterea, 

dincolo de ceea ce evocă lumea vizibilă.

Suntem, cu toţii, Fiinţe de Lumină. Pentru a ne exprima in alt fel, suntem fiinţe spirituale care trăiesc o experienţă omenească. Copii fiind, cei mai mulţi dintre noi cunoşteam acest adevăr; însă, alte fiinţe umane care au uitat ceea ce sunt cu adevărat şi, aşadar, nu ne pot ajuta să ne cunoaştem pe noi înşine, ne îndrumă pe căile uitării. Prin urmare, ni se induce convingerea că magia, feeria, miraculosul nu sunt reale; că prietenii noştri diafani, nevăzuţi privirii lor, nu există cu adevărat; şi că suntem fiinţe limitate, cu o singură viaţă pământească. Se exercită o presiune enormă, pentru a ne conforma acestui concept despre noi înşine şi, în consecinţă, pierdem contactul cu potenţialul nostru deplin, uitând că suntem Fiinţe de Lumină.




La ora actuală, mulţi dintre noi ne trezim la adevărul a ceea ce suntem, deoarece trăim în toiul unor prefaceri la scară vastă, în întreaga lume. Trebuie să accesăm această Lumină, nu numai cu scopul de a supravieţui, dar şi de a ne dezvolta, a ne extinde, pe când facem saltul pe un nou nivel de conştiinţă, de ordin superior. Pe măsură ce schimbările dimprejur se desfăşoară în ritm accelerat, vom dori, cu siguranţă, să ne putem încrede în propria abilitate de a simţi ceea ce se petrece şi care este reacţia optimă. Nu mai trăim într-o lume previzibilă, în care să ne putem bizui pe persoanele cu autoritate, din exterior, şi să putem da crezare ideilor anacronice despre realitate. Trebuie să accesăm informaţiile ce ne vor înlesni navigarea pe aceste ape tulburi, iar autoritatea supremă rezidă în atingerea conştienţei de sine ca Fiinţe de Lumină.




Conexiunea la această Lumină este cea care ne facilitează Cunoaşterea, dincolo de ceea ce poate evoca lumea vizibilă; precum şi cea care ne rafinează şi extinde Vederea, dincolo de ceea ce dezvăluie lumea fizică, materială. Pentru a accesa această înţelepciune, ne putem da voie, pur şi simplu, să ne reamintim că nu suntem limitaţi, aşa cum ni s-a spus.

De fapt, suntem binecuvântaţi cu Putere şi Graţie Divină, din abundenţă, în virtutea unei simple cereri.

Practica zilnică a acordării la frecvenţa acestui potenţial colosal, a comunicării cu el şi a dăruirii de sine, deschide poarta prin care ne putem revendica adevărata noastră identitate; dând, astfel, curs chemării, întrucât a venit timpul de a transforma Pământul într-un Tărâm al Beatitudinii.

de Madisyn Taylor

https://astrodeva.wordpress.com/2014/11/15/dincolo-de-trupul-material-suntem-fiinte-de-lumina/

LEGEA DHARMEI SAU A MENIRII ÎN VIAŢĂ

Orice om are o menire în viaţă… un har unic sau un talent special pe care îl poate dărui celorlalţi. Atunci când acest talent unic fuzionează cu serviciul adus celorlalţi, noi experimentăm o stare de extaz spiritual, care este scopul suprem, mai presus de orice.

Când lucrezi, Tu eşti un flaut prin care trece şoapta orelor, transformându-se în muzică. … Şi ce înseamnă să lucrezi prin iubire? Înseamnă să ţeşi haina cu firele extrase din propria ta inimă, conştient că cea care va purta haina va fi iubita ta…

Cea de-a şaptea lege spirituală a succesului este Legea dharma-ei.

Dharma este un cuvânt sanscrit care înseamnă „menirea în viaţă”. Legea dharma-ei afirmă că noi ne-am asumat manifestarea în această formă fizică cu unicul scop de a împlini această menire. Câmpul potenţialităţii pure este în esenţa lui însăşi divinitatea, iar divinul îşi asumă o formă umană numai cu scopul de a împlini un anumit ţel. Potrivit acestei legi, orice om are un talent unic şi o manieră unică de a-l exprima. Există ceva ce putem face mai bine decât oricine altcineva din întreaga lume. Oricărui talent unic (şi expresiei sale manifestate) îi corespund o serie de nevoi unice. Atunci când aceste nevoi se suprapun peste expresia creativă a talentului nostru, scânteia produsă dă naştere la abundenţă şi belşug.

Exprimarea talentelor noastre pentru a răspunde acestor nevoi creează prosperitate.

Dacă i-am învăţa pe copii acest principiu încă de la începutul vieţii lor, am vedea ce efecte remarcabile poate să producă el. Personal, am făcut acest lucru cu copiii mei. Le-am spus întotdeauna că există un motiv pentru care se află în această lume şi că ei trebuie să descopere singuri care este acest motiv. Copiii mei au auzit aceste lucruri de la vârsta de patru ani. În plus, i-am învăţat cum să mediteze, după care le-am spus: „Aş dori să nu vă temeţi niciodată, dar absolut niciodată, în legătură cu felul în care vă veţi câştiga existenţa. Dacă nu veţi reuşi singuri acest lucru, eu voi avea grijă de voi, aşa că nu trebuie să vă faceţi griji. Aş dori de asemenea să nu vă concentraţi excesiv asupra notelor pe care le obţineţi la şcoală. Nu ţin să deveniţi cei mai buni. Ceea ce mi-aş dori în schimb foarte mult din partea voastră ar fi să vă puneţi întrebarea în ce fel puteţi servi umanitatea, şi care sunt talentele voastre speciale. Fiecare om are un talent special pe care nu-l mai are nimeni altcineva, şi fiecare o mare o manieră specială de a exprima acel talent, pe care nimeni altcineva nu o mai are”. Şi astfel, toţi copiii mei au ajuns la cele mai bune şcoli, au avut cele mai mari note, şi fiecare încearcă să îşi exprime unicitatea, concentrându-se asupra lucrurilor pe care le au de dăruit. Aceasta este

Legea dharma-ei.


Legea dharma-ei are trei elemente.

Primul afirmă că orice om se află pe acest pământ pentru a-şi descoperi Sinele real, pentru a realiza că adevărata sa identitate este una spirituală, că în esenţă este o fiinţă spirituală care şi-a asumat o manifestare în formă fizică. Nu este corect să spunem că noi suntem fiinţe umane care au din când în când experienţe spirituale. Realitatea este inversă: noi suntem fiinţe spirituale care şi-au asumat o formă umană ocazională.Orice om se află pe această planetă pentru a-şi descoperi sinele superior sau sinele spiritual. Acesta este primul înţeles al Legii dharma-ei. Noi trebuie să descoperim singuri că în interiorul nostru se află un zeu sau o zeiţă într-o stare embrionară, care doreşte să se nască pentru ca noi să ne manifestăm divinitatea.

Cel de-al doilea element al Legii dharma-ei se referă la exprimarea talentului nostru unic.Legea dharma-ei afirmă că orice fiinţă umană se naşte cu un talent unic. Fiecare dintre noi are un talent unic prin expresia lui, atât de unic încât nu mai există nimeni pe această planetă care să dispună de acest talent, sau de expresia lui. Altfel spus, există în noi posibilitatea de a face ceva mai presus decât oricine altcineva pe această planetă. Atunci când ne descoperim această menire şi când o exersăm, noi pierdem noţiunea timpului. Atunci când ne exprimăm talentul unic de care dispunem (în unele cazuri avem chiar mai multe asemenea talente unice), expresia acestui talent ne conduce într-o lume a conştiinţei care transcende hotarele timpului.


Cel de-al treilea element al Legii dharma-ei se referă la serviciul adus umanităţii, semenilor noştri,la anumite întrebări pe care orice om ar trebui să şi le pună, căutând răspunsul la ele: „Ce pot face pentru a fi de folos? Cum îi pot ajuta pe cei cu care intru în contact?” Atunci când combinăm capacitatea de a ne exprima talentul unic cu serviciul adus umanităţii, se poate spune că respectăm plenar Legea dharma-ei. Dacă mai adăugăm şi experienţa directă a propriei noastre spiritualităţi, a câmpului potenţialităţii pure, este de-a dreptul imposibil să nu avem acces la o prosperitate infinită, căci aceasta este singura cale prin care poate fi atinsă prosperitatea.

Această prosperitate nu este temporară, ci permanentă, căci talentul nostru este unic şi nu poate fi depăşit de nimeni, la care se adaugă serviciile aduse semenilor noştri, pe care le putem descoperi răspunzând la întrebări de tipul: „Ce pot să fac ca să-i ajut pe alţii?”, în locul unora de tipul: „Ce pot să fac pentru a-mi fi mie bine?” Întrebarea „Cu ce mă aleg eu?” ţine de dialogul interior al egoului. Întrebarea „Ce pot să fac pentru a le fi de folos altora?” ţine de dialogul interior al spiritului. Spiritul se referă la acel domeniu al conştiinţei noastre în care experimentăm universalitatea. Simpla trecere de la un dialog interior bazat pe întrebarea „Eu cu ce mă aleg?” la întrebarea „Ce pot face pentru alţii” este suficientă pentru a transcende egoul şi pentru a pătrunde în lumea spiritului. Calea cea mai sigură pentru a pătrunde în lumea spiritului este meditaţia, dar simpla trecere de la o întrebare la alta, aşa cum am arătat mai sus, este suficientă pentru a căpăta acces la lumea spirituală, adică la acea lume în care ne putem experimenta propria universalitate.

Dacă doriţi să folosiţi la maximum Legea dharma-ei, este necesar să faceţi mai multe angajamente.
Primul angajament este acesta: îmi propun să caut până când îmi voi descoperi sinele superior, care îmi transcende egoul, prin intermediul practicii spirituale.
Cel de-al doilea angajament este următorul: voi urmări să îmi descopăr talentele unice, pentru a mă bucura de ele, căci ştiu că pătrunderea în lumea spiritului, care transcende timpul, aduce după sine fericirea. Voi cunoaşte astfel beatitudinea.
Cel de-al treilea angajament este acesta: mă voi întreba în permanenţă ce pot face pentru a fi de folos umanităţii. Voi răspunde la această întrebare şi apoi voi aplica în practică acest răspuns. Îmi voi folosi talentele unice pentru a le fi de folos semenilor mei, îmbinând împlinirea nevoilor lor cu dorinţa mea de a-i ajuta pe alţii.

Vă propunem să faceţi o listă în scris cu răspunsurile posibile la următoarele două întrebări:dacă nu aţi avea nici o grijă financiară şi aţi dispune de toţi banii din lume, ce aţi face? Dacă răspunsul afirmă că aţi continua să faceţi exact ceea ce faceţi acum, înseamnă că vă aflaţi deja în plină dharma, că sunteţi pasionat de ceea ce faceţi, deci vă manifestaţi deja talentul unic. Apoi vă puteţi întreba: ce aş putea face pentru a fi de folos umanităţii? Răspundeţi la această întrebare şi apoi aplicaţi practic răspunsul. Descoperiţi-vă divinitatea, talentul unic, serviţi umanitatea, şi veţi avea astfel parte de întreaga prosperitate pe care o doriţi. Atunci când nevoile noastre interioare creatoare se suprapun cu nevoile semenilor noştri, prosperitatea curge spontan din lumea nemanifestată în cea manifestată, din împărăţia spiritului în lumea formelor. Începem să experimentăm astfel viaţa noastră ca pe o expresie miraculoasă a divinităţii – nu doar din când în când, ci în permanenţă. Numai astfel putem cunoaşte adevărata fericire şi adevărata semnificaţie a succesului, extazul şi fericirea propriului spirit.

Aplicarea Legii dharma-ei, sau a menirii în viaţă

Voi pune în aplicare Legea dharma-ei, angajându-mă să respect următoarele etape:
1. Astăzi voi cultiva plin de iubire zeul sau zeiţa care există în interiorul meu, într-o stare embrionară. Îmi voi acorda întreaga atenţie spiritului care îmi animă trupul şi sufletul. Îmi propun să mă trezesc faţă de liniştea profundă din interiorul inimii mele. Oricât de implicat aş fi într-o experienţă temporală, îmi propun să nu uit nici o clipă de conştiinţa eternităţii.
2. Voi face o listă cu talentele mele unice. Voi adăuga apoi toate acele lucruri pe care îmi place să le fac atunci când îmi manifest talentul unic. Ori de câte ori îmi folosesc talentul unic în serviciul semenilor mei, pierd noţiunea timpului şi aduc prosperitate, deopotrivă în viaţa mea şi în vieţile celor din jur.
3. Îmi voi pune zilnic întrebarea: „Ce pot face pentru a fi de folos altora?” Răspunsul la această întrebare îmi va permite să-i ajut pe alţii, plin de iubire.

autor-Deepak Chopra

sursa-tuneldelumina.wordpress.com

https://astrodeva.wordpress.com/2014/07/20/legea-dharmei-sau-a-menirii-in-viata/

De ce ziua soarele este galben si cerul albastru? De ce la apus sau rasarit Soarele este rosu?

In spatiu, cerul este negru si Soarele alb

Vedeti dumneavoastra, daca nu am fi pe Pamant, ci in spatiul cosmic, undeva pe orbita in jurul Pamantului, cerul ar parea negru (presarat cu puncte luminoase – stelele), iar Soarele ar parea alb. Aceste fapte simple spun totusi multe despre Univers si legile sale.

De exemplu, faptul ca cerul este negru in spatiu (si tot negru pe Pamant in timpul noptii) este explicat de faptul ca Universul este finit in spatiu si timp, adica a avut un moment cand a inceput sa existe, moment pe care fizicienii il numesc Big Bang sau Marea Explozie. Este raspunsul la un paradox celebru, vechi de cateva secole, denumit Paradoxul lui Olbers.

Lumina vizibila, de multe culori
Pe de alta parte, Soarele ar aparea alb din spatiu pentru ca lumina ce o trimite Soarele nu are doar o singura culoare, ci toate culorile la care ne-am putea gandi. Unele din ele sunt vizibile, iar lumina din spectrul vizibil poate fi rosie, portocalie, galbena, verde, albastru, violet si indigo (ordinea lor conteaza, asa ca este bine sa retineti “ROGVAIV”). Cand ochiul uman percepe toate aceste culori in cantitati aproape egale, amestecate, precum este cazul luminii de la Soare, ochiul uman percepe alb. Albul nu este asadar lipsa culorii, cum ar parea la prima vedere, ci totalitatea culorilor. in schimb, negrul este lipsa culorilor. Iar cerul arata negru tocmai pentru ca, in afara de punctele luminoase formate de stele, lumina nu mai vine si din alta parte.
Din spatiu, Soarele se vede alb, iar cerul se vede negru.

Lumina (radiatia electromagnetica) poate fi vizibila sau invizibila
In paranteza fie spus, in afara de lumina vizibila sub forma de culori, exista si alte forme de lumina, pe care nu le putem vedea, dar pe care le putem simti ori detecta folosind anumite instrumente. Radiatiile infrarosii sunt percepute de organismul uman sub forma de caldura si sunt emise, de pilda, de un foc sau de Soare. Radiatiile ultraviolete duc la bronzarea pielii organismului nostru atunci cand suntem la plaja. Radiatiile X permit fotografierea interiorului organismului pentru a identifica boli. Undele radio transporta informatia telefoanelor celulare, programelor radio, tv ori a internetului fara fir, iar microundele ne incalzesc laptele dimineata la cuptorul cu acelasi nume.


Toate acestea sunt tot forme de radiatie electromagnetica, asemenea luminii vizibile, desi noi nu le putem vedea. Soarele le emite pe toate acestea, dar nu pe toate in aceeasi cantitate. Soarele emite in cea mai mare parte lumina vizibila, de care formele de viata se folosesc pentru a putea vedea.

Pe Pamant, ziua, cerul este albastru si Soarele galben
Cand suntem pe Pamant, primim aceasta lumina alba, amestec de toate culorile din ROGVAIV, direct de la Soare. Dar in loc sa vedem Soarele ca un cerc alb si restul cerului sa ramana intunecat, percepem soarele galben, iar restul cerului albastru. De ce oare e asa?

Ei bine, pentru a ajunge la noi, care suntem la suprafata Pamantului, lumina de la Soare trece prin mai bine de 30 de km de atmosfera. Or, aerul are o consistenta, fiind format din molecule. Molecule de oxigen, de azot, etc., dar aceasta nu conteaza prea mult pentru discutia noastra. Orice molecule ar fi, fenomenul ar fi asemanator. Asadar, el are loc si pe alte planete, precum Venus sau Marte, care au o alta compozitie a atmosferei.

Ati deschis vreodata o lanterna noaptea? Ati vazut atunci ca lumina nu mergea doar inainte, ci o lua si in alte directii, luminand din ce in ce mai putin in lateral, odata cu deschiderea unghiului. Se imprastia pe margini, ar spune oamenii de stiinta. Ca si cum nu ar merge in linie dreapta. Dar noi am invatat ca lumina merge in linie dreapta. Cum se poate aceasta? Ei bine, lumina merge intr-adevar in linie dreapta, dar numai in vid, adica in spatiul gol. Cand intalneste insa o molecula, in anumite conditii, se intampla ceva fascinant. Lumina este absorbita de molecula. Dar nu pentru totdeauna, caci dupa un timp foarte scurt pentru ochiul uman, molecula “emite” lumina absorbita, cu aceeasi culoare, dar in alta directie. In cazul moleculelor din aer, acestea receptioneaza lumina din directia Soarelui, dar o emit in toate directiile. Lumina este absorbita iarasi si emisa apoi aleator intr-o directie. Fenomenul se repeta de multe ori, fiind vorba de foarte multe molecule in compozitia atmosferei, astfel ca pana la urma intreg cerul capata culoare, si asta nu numai in regiunea in care se gaseste la un moment dat Soarele, insa, cu cat suntem mai aproape de orizont, cu atat culoarea este mai palida, caci este nevoie de mai multe imprastieri pentru ca lumina sa ajunga si acolo, iar fiecare imprastiere succesiva dilueaza cumva din intensitatea luminii.

Am inteles acum de ce intregul cer are culoare si de ce aceasta este mai intensa in centru si mai putin intensa spre orizont. Dar care este aceasta culoare? Ei bine, lumina de toate culorile ce formeaza ROGVAIV este deviata si imprastiata asa cum am descris mai sus. Dar nu orice culoare este tratata la fel! Lumina rosie (R), cea mai de la stanga spectrului vizibil, este deviata cel mai putin. Lumina portocalie (O), urmatoarea in suita de culori ale curcubeului – am precizat mai devreme ca ordinea chiar conteaza – este deviata ceva mai mult, adica ea va aparea si in dreapta si in stanga zonei ocupate pe cer de Soare, in acelasi timp penetrand ceva mai putin in straturile inferioare ale atmosferei. Galben, verde si albastru, indigo si violet urmeaza si ele acelasi principiu. Albastru, indigo si violet sunt deviate cel mai mult, caci sunt cel mai la dreapta in spectru, ajungand astfel sa se imprastie pe intreg cerul. Dintre ele, albastrul este cel mai abundent in lumina provenind de la Soare, tocmai de aceea cerul intreg aparand de culoarea albastru!

Dar de ce Soarele apare galben? Ei bine, daca lumina albastra, violeta si indigou este deviata mult in lateral, ea nu mai apare ca venind din directia Soarelui, ci mai degraba ca provenind din toate directiile. Astfel, din directia Soarelui mai vine doar lumina rosie, portocalie si galbena. Noi vedem combinatia lor, iar cum dintre aceste trei culori galbenul are intensitatea cea mai mare, Soarele ni se infatiseaza ca avand culoarea galbena in timpul zilei in timpul zilei, Soarele apare galben si cerul albastru. Acum suntem capabili sa intelegem si de ce este asa.

Pe Pamant, la apus sau rasarit, Soarele si cerul apar rosii
Dar de ce Soarele apare rosu la rasarit si apus? Ei bine, in timpul zilei, Soarele este sus pe cer si parcurge o distanta de aproximativ 30 de km de atmosfera. Dar la apus si rasarit, Soarele nu mai este deasupra, ci oblic, mai aproape de linia orizontului, ceea ce face ca razele sale sa vina piezis si sa strabata o distanta mai mare in atmosfera. Poate 40, poate 50 de km, in orice caz, mai mult. Strabatand un drum mai lung, lumina galbena, care este cel mai la dreapta din grupul ramas ROG este deviata cel mai mult, astfel ca din directia Soarelui noi nu vedem decat culorile R (rosu) si O (portocaliu), drept pentru care la inceput Soarele va aparea portocaliu, iar pe masura ce va cobori si mai aproape de orizont, distanta strabatuta de lumina in atmosfera va creste si mai mult, pana cand si culoarea O (oranj) dispare si mai ramane doar R (rosu), singur si zgribulit, dar victorios, dand atat culoarea Soarelui, cat si pe cea a cerului.

Rosu si albastru, cele doua extreme

 Rosul este asadar culoarea apusului si rasaritului, pentru ca rosul este cel mai la stanga spectrului vizibil. Albastrul este culoarea cerului, pentru ca este culoarea dominanta din partea dreapta a spectrului. Dar ce inseamna stanga si dreapta spectrului? Cine sau ce ordoneaza culorile astfel? Dupa ce criteriu sunt ele ordonate? Aceasta este o alta poveste frumoasa, ce va fi ori a fost studiata la scoala, la orele de fizica. Sper doar ca v-am (re)trezit interesul.

Rosul se vede de la cea mai mare distanta
Iata o foarte frumoasa poveste drept tema pentru acasa. Se facea ca de un Craciun plin de nameti, pe un ger naprasnic, undeva la tara, unde era un aer limpede de puteai vedea luminitele de toate culorile dintr-un brad de Craciun de la o posta, Mos Craciun venea pe sania sa trasa de reni. La inceput, mosul vedea doar luminile satului, dar apoi a vazut si lumina ferestrei copilului, fara a distinge inca si culorile. Apoi, deodata, vede o prima culoare: rosu. Apoi, pe masura ce se mai apropie, rosului i se mai adauga o alta culoare: portocaliul. Se apropie si mai mult si distinge o alta culoare: galbenul. Ehe, ati ghicit? Culorile vor aparea rand pe rand, continuand cu verde, apoi albastru si asa mai departe si asta deoarece rosul este cel mai putin deviat in atmosfera, penetrand astfel aerul pe cea mai mare distanta.

Daca ati inteles asta, va e clar si de ce culoarea de oprire la semafor este rosul, iar la pornire se foloseste verdele. Tocmai pentru ca rosul se vede de la distanta cea mai mare, dar ca sa distingi verdele trebuie sa fii la o distanta ceva mai mica de becurile semaforului.

Rosul se vede cel mai bine in fum sau ceata

Din acelasi motiv si iesirile de urgenta sunt marcate cu rosu. Caci daca ar fi fum, precum in cazul unui incendiu, moleculele de aer ar fi mai mari, ceea ce ar fi echivalent cu un drum mai lung de parcurs pentru lumina intr-o atmosfera obisnuita. In acest caz, toate culorile ar fi deviate, dar rosul ar fi deviat cel mai putin si atunci ar putea fi zarit de o distanta cat mai mare… Tot de aceea farurile de ceata ale autoturismelor au o culoare cu lungime de unda mare, precum galbenul. Pentru ca pe ceata lumina farurilor ar fi deviata mai mult si nu ar fi vizibile la fel de mult pe directia inainte precum lumina rosie sau portocalie.

Iata cum un singur principiu fizic, imprastierea luminii de diferite culori in mod diferit, de catre moleculele din aer, explica o serie de fenomene care tin de existenta cotidiana si pe care le consideram, poate, de la sine intelese.

Scris de Adrian Buzatu la data de 11-12-2013

http://www.smartnation.ro/de-ce-ziua-soarele-este-galben-si-cerul-albastru-de-ce-la-apus-sau-rasarit-soarele-este-rosu/

Cercurile din lanuri - Artă sacră sau mesaje OZN?

Deşi au trecut mai bine de 30 de ani de la apariţia primelor cercuri în lanuri din epoca noastră, aceste formaţiuni geometrice continuă să fascineze mulţi cercetători şi dau naştere unor întrebări rămase încă fără răspuns. După declaraţia celor doi pensionari englezi, Doug şi Dave, din 1991, care au afirmat că ei făcuseră toate cercurile din lanuri apărute până atunci în Anglia, mulţi au preferat să dea uitării straniul fenomen. Cercetătorii pasionaţi şi-au continuat însă studiile, organizând experimente de reconstruire a cercurilor „originale”. Recent, trei studenţi americani de la MIT au încercat să creeze cu metode ştiinţifice un cerc, pe un câmp din Ohio (SUA), care să reproducă fidel toate caracteristicile cercurilor autentice.

 

 

Experimentul MIT

Una dintre primele întrebări pe care şi le-au pus oamenii de ştiinţă relativ la cercurile din lanuri este dacă aceste forme geometrice complicate pot fi construite de mâna omului. La ora actuală se ştie clar că răspunsul la această întrebare este DA. Cu ajutorul unei scânduri legate cu o sfoară, orice om poate culca la pământ o recoltă, după un anumit model pe care îl alege. Mai greu e însă să facă să apară toate detaliile vizibile numai la microscop şi care atestă existenţa unor energii mai puternice, de natură electromagnetică, în zona cercurilor din lanuri de provenienţă non-umană (cele autentice).

O echipă formată din trei studenţi de la MIT, Institutul de Tehnologie din Massachusetts (Cambridge, SUA), au încercat anul trecut să creeze, cu metode ştiinţifice, un cerc pe un câmp din Ohio, care să reproducă fidel toate caracteristicile unui cerc original. Ei au fost monitorizaţi şi întreaga lor muncă a fost filmată de o echipă de la Discovery Chanell.

 

În final s-au stabilit trei detalii importante pe care studenţii trebuiau să le reproducă:
• Golurile de rupere, adică spaţiile apărute la nodurile plantelor. Se pare că acestea puteau fi produse prin expunere la radiaţii electromagnetice intense din domeniul microundelor.
• Particulele de fier magnetizat care au fost găsite în solul din interiorul cercurilor autentice.
• Forma geometrică trebuia să fie perfectă; cei trei au ales forma unei săli din cadrul MIT:
• Un alt grup de doi studenţi din ani mai mari urmau să efectueze testele pentru a vedea dacă cei trei au reuşit construirea unui cerc autentic.

 

Ipoteze şi teorii

De ce se formează acele goluri în tulpinile cerealelor strivite? Există mai multe explicaţii. Unele dintre ele folosesc teoria vârtejurilor de plasmă. Vârtejul de plasmă e un câmp turbionar de aer electrizat, luminos (poate fi văzut noaptea) şi ar putea explica unele presupuse apariţii OZN.

O altă ipoteză cel puţin interesantă este cea a Grupului Midwest Research, care susţine că cercurile sunt făcute de mâna omului, ca o formă de artă sacră. Ron Russel, reprezentantul acestui grup, consideră că aceşti artişti anonimi au creat, fără să vrea, adevărate locuri sacre, meditând şi invocând spiritele benefice ale locului înainte de a construi cercurile.

Fluctuaţiile monore de energie electrostatică nu explică însă vătămarea tulpinilor şi golurilor de noduri, ce apar doar dacă tulpinile sunt expuse la radiaţii electromagnetice puternice. Pentru a obţine efecte similare, studenţii au utilizat un aparat generator de microunde portabil, care încălzeşte puternic grâul, provocând acele cavităţi la noduri. E posibil ca cei care fac cercuri în lanuri să aibă acces la magnetroane, ghiduri de undă sau laboratoare care folosesc microunde, dar aceasta este totuşi greu de crezut.

 

Când şi unde apar cercuri în lanuri?

Puţinii martori oculari au relatat că acestea se formează în timpul nopţii, concomitent cu apariţia unor globuri de lumină colorată, obiecte neidentificate pentru care nu există nici o explicaţie.

Peste 90% din  cercurile din lanuri apar în Marea Britanie, într-o anume zonă din comitatul Wiltshire, numită Milk Hill. Unii cercetători explică această intensitate a fenomenului în Wiltshire prin faptul că solul de aici este impregnat cu cel mai mare volum de apă subterană din sudul Angliei. Această apă acţionează ca un generator de câmp electrostatic, care face plantele să se culce la pământ.

Întregul proces poate dura câteva ore sau doar câteva secunde. În cazul cercurilor construite de oameni, un cerc de 22,5 m diametru, care este relativ mic, poate fi făcut în aproximativ 40 de minute. Însă la Milk Hill există formaţiuni uriaşe, cu câte 200 de cercuri. Aşa-numita „galaxie” de la Milk Hill are peste 600 de cercuri, unele de 22 m diametru, şi a apărut în numai 4 ore. Cerealele sunt atât de rău vătămate în procesul de strivire, încât urmele cercurilor rămân vizibile pănă la vremea recoltei.

 

Câmpul energetic al cercurilor din lanuri calmează şi vindecă

Adeseori împătimiţii cercurilor stau de veghe toată noaptea pentru a surprinde momentele formării lor. Deny Clarke, o cercetătoare din Anglia, a fost martoră la o astfel de apariţie: „Două globuri de lumină au apărut deasupra câmpului şi lanurile s-au culcat la pământ în câteva secunde, ca şi cum ar fi fost apăsate de o energie uriaşă şi misterioasă. Apoi au apărut şi au dispărut alte două globuri de lumină.”

Tot ea relatează despre forţa tămăduitoare miraculoasă a cercurilor: „Am auzit despe oameni bolnavi de cancer care au mers prin cercurile din lanuri şi la care a apărut o remisiune a cancerului. Cred că cercurile au un efect notabil asupra psihicului, pentru că dau un sentiment de pace interioară care a continuat şi după întoarcerea acasă.”

În etapa actuală, se pare că întrebarea-cheie nu mai este: „Cine le construieşte?” ci „Ce semnifică aceste cercuri şi ce efecte au câmpurile lor energetice asupra mediului înconjurător şi asupra oamenilor?”

 

de Ioana Plăviţu 

 sursa

yogaesoteric

iunie 2007

Terapia iertării - Cea mai mare putere pe care fiinţele umane o posedă este iertarea.

Suntem într-o perioadă cosmică în care Ierarhiile Spirituale au nevoie de oameni mai buni. Fiecare dintre noi poate fi mai bun dacă învaţă şi exersează iertarea.

„Linia de bază: a ierta ajută mai mult pe cel ce iartă decât persoanei care a făcut rău. Aşadar, începeţi să puneţi bunăstarea voastră sufletească şi spirituală pe primul plan, trăiţi-vă viaţa din plin şi iubiţi cât puteţi.” - Jeanann Pannasch

Printre oameni circulă diverse mituri despre iertare. Adesea iertarea este văzută ca semn al slăbiciunii şi i se alătură imaginea unui individ înfricoşat care se apropie de unul puternic cu implorări de milă şi iertare. Unii nu-şi pot pune măcar problema iertării dintr-un nemăsurat orgoliu care a preluat controlul vieţii lor. Adesea vedem oameni care iartă formal fără ca în suflet să se mişte ceva cu adevărat. Spun cu voce tare că au iertat, pentru că prin educaţie li s-a spus că dă bine, dar tot din educaţie nu ştiu de fapt ce este iertarea. Ei continuă să încălzească la piept şerpii ranchiunei, vendetei, furiei, mâniei, geloziei, ambiţiei, creaturi ce se hrănesc în primul rând cu neiertare.

Cea mai mare putere pe care fiinţele umane o posedă este iertarea.

Oamenii ar trebui să înveţe de la şcoală iertarea pentru a rezolva conflictul din vieţile lor, ca să aducă pacea interioară, pace indivizilor, pace comunităţilor întregi.
Când iertăm eliberăm din interiorul nostru o multitudine de forme de frustrare, de frică, ură, mânie şi vinovăţie. Facem loc astfel ptr. mai multă iubire. Iertarea este în egală măsură benefică, atât pentru cel care o dă, cât şi pentru cel care o primeşte. Dar cel care o dă beneficiază cel mult mai mult de pe urma iertării pentru că el îşi aşează existenţa, viaţa interioară şi viitorul pe cea mai solidă temelie: iubirea de aproape.
Nu există limite ale iertării. Iertarea poate fi dată în mod deschis unei persoane sau persoanelor care se afla de faţă. Totuşi, cea mai eficientă iertare este cea data unei persoane, unui grup, unei situaţii sau unei întregi perioade din viaţa noastră din interior, doar în prezenţa îngerilor şi a lui Cristos, fără a se menţiona vreodată acest fapt unei alte persoane. De ce? Deoarece cea mai efectivă folosire a iertarii este de a curăţa propriile cărări ale minţii şi inimii de noroi şi molozuri. Aceste cărări s-au umplut cu frustrări, frică, ură, mânie şi vină, neputinţe de tot felul. De aceea capacitatea noastră de a da şi primi iubire este diminuată. Potenţialităţile noastre de a comunica cu Sinele nostru Superior sunt blocate şi fiinţa noastră se piperniceşte interior, se zgârceşte, se usucă.
Când avem un gând, orice gând, un sentiment, orice sentiment, obişnuim să-l comunicăm într-un fel sau altul. Dacă nu este comunicat, deschis, prin viu grai sau prin scris, nu înseamnă ca el nu are influenţă. Fiecare gând ori sentiment are impotanţă. Gândurile ori trăirile de frica, ura, mânie şi vinovăţie au un mare impact interior. S-ar putea să nu fim conştienţi de acest impact. Dar, totusi, el există şi are urmări devastatoare. Gândurile şi sentimentul de iertare ne eliberează interior, în special la persoana care acorda iertarea. Gândul şi sentimentul iertării devin parte din energia universală şi atinge minţile şi sufletele tuturor acelor care accepta iertarea. Iertarea curăţă fiinţa noastra în aşa fel încât să putem vedea adevărul mult mai clar.

Pasul 1. Mai întâi luaţi un creion şi o coală de hârtie sau pur şi simplu agenda. Faceţi o listă cât mai lungă cu cei (rude, prieteni, colegi, vecini, colaboratori, companioni de călătorie, pacienţi, elevi, clienţi) care v-au supărat, v-au dezavantajat, v-au lovit fizic ori psihic, v-au denigrat, v-au lucrat pe la spate etc., cu cei pe care îi urâţi, cu cei care vă stârnesc furia…Lăsaţi şi un spaţiu liber…lista va creşte în timp!
Aşezaţi-vă într-un loc liniştit. Lăsaţi-vă gândurile să vină şi să plece fără efort prin mintea voastră, apoi faceţi pace deplină în mintea şi sufletul dumneavoastră. Apoi într-o stare sufletească de sinceritate absolută iertaţi acele persoane pentru răul (cu vorba, fapta, gândul, cu voie şi fără voie) pe care vi l-au făcut şi la final iertaţi-vă şi pe dvs. înşivă pentru că nu i-aţi iertat atâta vreme.
Continuaţi acest proces timp de 10-15 minute în fiecare zi, până când, în timp, aţi iertat toate persoanele de pe listă. Le-aţi iertat cu adevărat când puteţi uita cu totul ce v-au făcut.

Pasul 2. Alegeţi câteva persoane, cele care v-au supărat cel mai tare şi încercaţi să le găsiţi cel puţin trei calităţi. Când întâlniţi acele persoane gândiţi-vă la calităţile lor şi verificaţi dacă le-aţi iertat cu adevărat. Antipatia este semn că nu le-aţi iertat cu adevărat.

Pasul 3. Dacă este posibil, încercaţi să vă mişcaţi cronologic din cele mai îndepărtate momente din trecut până în prezent sau din prezent până la cel mai îndepărtat trecut ce-l puteţi readuce din amintire. Pe măsură ce experienţele/circumstanţele voastre de viaţă se prezintă singure, examinaţi-o pe fiecare, şi faceţi o listă cu persoanele implicate. Cereţi iertare persoanelor implicate pentru orice fel de rău (cu vorba, fapta, gândul, cu voie şi fără voie) ştiut ori neştiut pe care l-aţi făcut persoanelor respective. Apoi, lăsaţi să plece experienţa/circumstanţa şi mutaţi-vă la următoarea. Se întâmplă ca astfel să realizăm că fără să vrem am jignit, rănit, bruscat fără să ne dăm seama… Şi iertaţi-vă pentru ce aţi greşit. Continuaţi acest proces timp de 15-20 minute în fiecare zi, până când, în timp,v- aţi iertat toate amintirile negative care se prezintă singure. Pe măsura ce faceţi aceasta amintirea unor circumstanţe suplimentare pot apărea. CONTINUAŢI ÎN ACELAŞI MOD.


Pasul 4. Suplimentar, căutaţi în mintea voastră acele momente când v-aţi simţit vinovat. Examinaţi sentimentul de vinovăţie. Acceptaţi-le iertarea celor faţă de care vă simţiţi vinovaţi, şi daţi iertare tuturor acelora care v-au asistat în crearea vinovaţiei, iertaţi-vă pe dvs. înşivă pentru tot ce aţi greşit faţă de dvs. înşivă şi faţă de ceilalţi. Continuaţi acest proces timp de 15-20 minute în fiecare zi. Când simţiţi că sentimentul de vinovăţie a trecut cu adevărat căutaţi o oportunitate de a face un dar persoanei. Darurile cele mai preţioase sunt cele de suflet. Ele pot fi obiecte dar şi cuvintele potrivite în momente de rascruce, rugăciuni, muncă, etc.


Pasul 5. Evocaţi pe rând persoanele ori situaţiile în care dvs aţi greşit. Încercaţi să evocaţi durerea pe care dvs aţi pricinuit-o celorlalţi. Dacă este suficient de intens veţi simţi pur şi simplu ce a simţit celălalt. Şi iertaţi-vă! În scut timp persoanele cu care v-aţi certat şi n-aţi mai vorbit de mult vor reapărea în viaţa dvs. sau îşi vor schimba radical atitudinea faţă de dvs.

Pe măsură ce trec zilele de exersare a iertări în acest mod, simţământul vostru de pace va creşte încetul cu încetul şi conflictele din viaţa voastră vor fi în mare măsură reduse. Există şi conflicte karmice care se rezolvă prin disciplină interioară şi o activitate comună cu persoana respectivă, activitate în care să descoperim ce are cristic.
Veţi simţi cum existenţa dvs. va căpăta un sens mai profund, sufletul se va umple de pace şi armonie şi veţi prelua controlul asupra propriei vieţii.

Iertarea adevărată, izvorâtă din înţelegere şi iubire, mută munţii din loc, schimbă faţa lumii. Iertare adevărată, fără iubire, nu poate exista.

"Dragostea este îndelung răbdătoare,
este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte,
dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său,
nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire,
ci se bucură de adevăr, acoperă totul, rabdă totul…"
(Corinteni)

Ileana Vasilescu
http://waldorf-educatie.ro/iertarea-partea-i/
http://waldorf-educatie.ro/terapia-iertarii/

 

Cum sa avem acces la aceasta “Cronica akashica” a vietilor noastre?

Termenul de inregistrare akashica este folosit pentru inregistrarea fiecarui lucru care a avut loc in trecut, are loc acum si va avea loc in viitorul Creatiei. Inregistrarea este formata din modele de lumina energetica, care sunt reglate la o anumita frecventa de vibratie unica. Abilitatea de a avea acces la o inregistrare akashica personala poate dezvalui raspunsurile la cine esti cu adevarat.

Ce este o inregistrare Akashica?
Exista diferite niveluri si tipuri de inregistrari akashice create; de exemplu, inregistrarea vietii unei persoane poate fi sub forma unui film cu imagini holografice, ce contine toate sentimentele si energiile dintr-un anumit moment. Inregistrarea unei planete ar putea include experientele fiecarei fiinte de pe ea si calatoriile sale prin sistemul solar.
“Akash” este semnatura reala de energie ce are loc in eter. “Aka” inseamna spatiu, loc de depozitare sau eter, iar “sh” inseamna cer sau secret. Inregistrarea akashica a unui om este un model de energie holografica, stocat in ADN-ul nostru. ADN-ul este prezent in nucleul celulelor noastre. Modelul ADN-ului se repeta pentru fiecare celula a corpului, astfel incat inregistrarile akashice pot fi accesate printr-o singura celula din organism. Din cauza naturii lor holografice, straturile de cronica akasha pot fi imaginate ca un set de papusi rusesti imbracate una in alta.
Pentru un individ, inregistrarea akashica a incarnarii unei vieti de om ar putea avea urmatoarele informatii stocate in ea:
- o inregistrare a unei celule individuale din corpul uman;
- o inregistrare din grupul de celule care alcatuiesc corpul uman si experientele care sunt imprimate in ele:
O inregistrare a unui suflet ar putea avea experientele enumerate mai sus pentru o incarnare, plus:
- o inregistrare a tuturor incarnarilor care le-a experimentat.
Mai mult decat atat, o monada ar putea avea un nivel mai ridicat de experiente conglomerate, inclusiv inregistrarile ale sufletului si ale individului, plus:
- o inregistrare a unei monade si toate sufletele care le-a experimentat;
- acces la inregistrarea Creatorului si ale Creatiei.

O persoana ar putea avea, de asemenea, acces la inregistrarile universale, cum ar fi inregistrarea unei planete, dintr-o perspectiva a planete:
- o inregistrare a unei anumite celule de pe planeta;
- o inregistrare a tuturor celulelor care alcatuiesc o planeta;
- o inregistrare a tuturor fiintelor care au fost pe acea planeta, inclusiv oameni, plante, animale etc.;
- o inregistrare a planetei ca o fiinta constienta (ganduri, sentimente, etc.)
- o inregistrare a unei conexiuni a fiintei constiente a planetei cu sistemul solar;
- o inregistrare a planetei ca parte a unei galaxii;
- o inregistrare a planetei ca parte a unui Univers.
Cronica Akasha a unei planete se tine pe suprafata miezului cristalin al planetei, iar copiile sunt facute pentru galaxie, Univers si Cosmos. O copie a fiecarei incarnari umane este, de asemenea, tinuta in miezul planetei. Toate inregistrarile sunt interconectate, iar copiile sunt trimise inapoi la “Inregistrarile generale ale Creatorului”.

Ingerii heruvimi, pastratorii inregistrarilor
Ingerii heruvimi au fost creati pentru a fi martorii, mesagerii si pastratorii Cronicei Akashe. Ingerii heruvimi au fost de-al doilea grup de suflete create dupa ingerii Serafim, iar fiecarui grup de heruvimi i s-a dat o anumita sarcina.

O descriere a “Salii inregistrarilor akashice”
Sala inregistrarilor akashice a fost descrisa de catre cei care au putut comunica cu fiintele din planul astral ca o cladire uriasa, cu coloane in stil grecesc si trepte de marmura. In interior biblioteca pare a fi infinita. Unii oameni au vizitat Sala inregistrarilor in stare meditativa; altii au facut cunostinta cu ea in timpul unei experiente din apropierea mortii. Odata ajunsi in Sala inregistrarilor, fiintele sunt intampinate de un ghid care le va duce in sectiunea de care au nevoie. Se da acces doar la inregistrarile sufletului propriu si ale sufletului celor care au avut vreo influenta asupra vietii cuiva.
In Cronica Akasha, putem dobandi cunostinte din experientele sufletului nostru din vietile trecute si putem invata sa accesam inregistrarile akashice prin diferite tehnici, ca meditatiile, tehnicile de respiratie si rugaciunile sacre cu privire la intentia de a deschide “seiful vietii” care ne conecteaza la originea sufletului nostru. Multi dintre noi experimentam deja franturi din Cronica Akasha in fiecare zi, dar nu ne dam seama.

sursa
http://www.almeea.ro/incredibilele-inregistrari-akashice-calea-de-a-afla-secretul-sufletelor-noastre-cum-sa-avem-acces-la-aceasta-cronica-akashica-a-vietilor-noastre/