Iubirea, eterna poveste

Unde există iubire, miracolele apar întotdeauna.

Aceasta este cu putinţă pentru că, înainte de toate, DUMNEZEU este iubire.

Iubirea ne permite să ne transformăm ca prin farmec, într-un mod plăcut şi uşor. Datorită câmpului său magic care apare în jurul nostru, iubirea ne permite să construim o lume mai bună. 

Iubirea face să apară în mod spontan în fiinţa noastră dăruirea de sine, bunătatea, altruismul, bunăvoinţa, fericirea, încântarea, compasiunea...

Iubirea este cel mai puternic elixir magic, pe care fiecare dintre noi îl avem oricând la dispoziţie. Tocmai de aceea, este minunat să-l savurăm fără încetare.

Pentru că iubirea vine de la DUMNEZEU şi pentru că DUMNEZEU este înainte de toate iubire, prin intermediul energiei tainice a iubirii intrăm într-o comuniune profundă, amplă şi instantanee cu DUMNEZEU Tatăl. 

Aceasta explică, printre altele, starea de fericire, extazul, entuziasmul, bucuria, încântarea şi exaltarea care apar în fiecare dintre noi atunci când iubim.

Scufundându-ne plini de extaz în inimă,
descoperim totul cel vast şi nebănuit.

Acolo Îl găsim pe DUMNEZEU
care ne aşteaptă misterios şi veşnic răbdător.

Noi înşine existăm acolo şi suntem revelaţi
în profunzimile sufletului ca o divină capodoperă.

Din preaplinul de iubire care ne apare atunci,
dăruim mereu iubire celor care vin către noi
şi sunt pregătiţi să o primească.

Astfel devenim un stâlp uriaş de lumină
în jurul căruia creşte şi înfloreşte viaţa spirituală.

Rând pe rând abandonăm astfel toate vălurile
care ne acoperă şi ajungând la esenţă ne revelăm
veşnicul Sine, care este o scânteie din DUMNEZEU Tatăl.

Descoperindu-L pe DUMNEZEU, descoperim astfel totul,
şi apoi încântaţi avem revelaţia că, în realitate,
totul se oglindeşte în inima noastră.

Iubirea ne inundă ca un fluviu tumultuos fiinţa
şi devine hrana cea magică a sufletului
atât pentru noi, cât şi pentru ceilalţi.

Prezenţa lui DUMNEZEU în noi este
un Soare de lumină divină, fericire şi inspiraţie.

Atunci când iubim frenetic şi fără măsură,
urmăm cu uşurinţă şi îmbătaţi de extaz
calea regală a inimii extaziate de prezenţa lui DUMNEZEU.

Descoperim apoi mereu că inima are raţiuni
pe care raţiunea nu le cunoaşte.
Iubind totul Creaţiei Sale,
DUMNEZEU se oglindeşte fără încetare în noi
şi atunci Îl savurăm pe DUMNEZEU
sub forma iubirii nesfârşite.

Atunci inima îmbrăţişează totul
şi iubirea devine sângele pe care îl simţim
pulsând fără încetare în întregul univers.
Descoperim astfel, mintea cea plină de înţelepciune
a lui DUMNEZEU care se află dincolo de tot şi de toate.

Ea este în veşnicie prezentă în întregul univers.
Gândurile lui DUMNEZEU s-au materializat
într-un anume mod şi au manifestat în final
cele trei universuri.
Iubirea Sa învăluie în veşnicie totul.

Întregul MACROCOSMOS se oglindeşte în noi
şi fiecare dintre noi este una cu el.
Chiar dacă nu bănuim deocamdată aceasta,
DUMNEZEU este în noi şi noi suntem fără încetare în El.

Devenind o picătură ce se reintegrează
în marele ocean al manifestării,
viaţa divină se revarsă în noi şi astfel extazul ne topeşte.

Atunci când iubeşti fără măsură
eşti îmbrăţişat de tot şi cuprinzi cu inima
totul ce ţi se revelează în oceanul cel misterios al manifestării.

Abia atunci descoperim că tot ceea ce s-a trezit în noi
există în afara noastră în veşnicie
şi DUMNEZEU contemplă totul de dincolo de toate.

Atunci realizăm că suntem nemuritori
şi nu vom muri niciodată.

Pentru noi atunci iubirea este totul
şi bucuria iubirii ne expansionează în nemărginire.

Articol preluat de pe www.yogamagazin.ro

http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7711

Ardeiul iute , Usturoiul si Marte

Cu siguranta mai toti cunoastem beneficiile terapeutice naturale ale ardeiului iute sau usturoiului.

Se stie ca ardeiul iute este si aliment și medicament si ca are o istorie veche de mii de ani , in timp ce usturoiul a devenit subiect de cercetare clinica abia în ultimele cateva decenii,chiar daca texte istorice chineze din 2000 î.Hr.ii menționeaza proprietatile vindecatoare, sau medicii greci Hippocrate și Galen l-au recomandat pentru o gamă largă de boli.

Insa ceea ce voi nu stiti ,este legatura dintre aceste 2 plante,privita prin lentilele astrologiei,pentru ca orice si oricine poate fi studiat astfel. In scurtul meu articol,despre asta vreau sa va povestesc acum.
Si usturoiul ,si ardeiul iute le putem asocia cu planeta Marte. Oare de ce? Raspunsul e logic si simplu.
Mitologic,Marte a fost zeul razboiului,simbolizand curajul si puterea; in astrologie, energia planetei este de foc,dand forta de a ne exprima ideile, vointa si dorinta, prin impulsul de a trece la actiune. Iar in astrologia medicala,Marte e asociat cu sistemul circulator,cu muschii.ori cu procesele fiziologice ale iritatiei,inflamatiei sau febrei.
Pot face o analogie a caracteristicilor fizice ale ardeiului iute,cu Marte...poate fi rosu aprins(culoarea planetei),cu aroma puternica si gust picant-cald,dat de componentul "capsaicina:" Numele plantei deriva dintr-un cuvant grecesc,tradus "sa muste",de asemenea o actiune atribuita lui Marte cu un temperament de nestapanit.
Spre exemplu,ardeiul e utilizat,recunoscut si acceptat,sub forma de crema , in ameliorarea durerilor,iar lupta si calitatile razboinice ale lui Marte pot duce la protejarea rezistentei noastre. Crema se aplica direct pe piele,in apropierea zonei afectate..Intamplator sau nu,pielea este asociata zodiei Capricorn,un semn in care Marte e exaltat.
Un alt exemplu este utilizarea componentei "capsaicina" din ardei,in tratarea si atenuarea durerilor articulare, asociate cu osteoartrita si artrita reumatoida.
Iar ambele exemple implică inflamația, un proces fiziologic asociat de asemenea lui Marte.
Tot ardeiul iute este cunoscut ca un regulator de temperatură Dar in acelasi timp, Marte e asociat cu focul si , bine aspectat in astrograma, aduce un echilibru de temperatură. În acest sens, efectele armonizării temperaturii induse de ardeiul iute, poate prezenta calități ale Balanta , care e semnul opus zodiei Berbec(pe care Marte o guverneaza).
S-a constatat ca ardeiul ,cu substantele pe care le contine, raceste corpul atunci când este expus la excesul de căldură, și il încălzește atunci când este expus la excesul de frig. De aceea este un condiment foarte popular in zonele tropicale,ca si in zonele cu climă rece( alpiniști, schiorii sunt printre cei care aplica crema cu ardei pe mâini si picioare, înainte de a iesi în frig).

Referitor la usturoi,planta are destula reputație in a alunga vampirii. De asemenea,ea afecteaza si întinează respiratia proaspata, utilizandu-se insa adesea în diverse experiențe culinare aromatice.
Recent, usturoiul si-a castigat faima benefica si a inceput sa fie utilizat ca supliment in tratarea unor afectiuni si in mentinerea sanatatii. Drept urmare, asa-numitul "trandafir împuțit" a devenit extrem de popular.
Astrologic,usturoiul este tot guvernat sau asociat cu planeta de foc Marte,si nu degeaba simtim "ca ne ia gura foc",sau ca ni se "aprinde stomacul" atunci cand il mancam. Substantele componente din usturoi(alicina spre ex.), contin sulf, un mineral care joaca un rol important in mentinerea sanatatii. Întâmplător sau nu,si de asta data, sulful este guvernat de planeta Saturn , care guverneaza Capricornul , semnul în care Marte este cel mai bine exprimat,asa cum spuneam si mai sus,in articol,cu referinta la ardei.
Utilizat si in afectiunile de inima(iar Marte e conducatorul secundar al organului),mai ales prin calitatile lui de a regla nivelul de colesterol si trigliceride, usturoiul creste nivelul HDL,sau e utilizat in alte afectiuni cardiovasculare.
Daca ma refer la efectele potențial-benefice ale usturoiului asupra tensiunii arteriale ,ni se oferă o perspectivă astrologica suplimentară . Tensiunea arteriala poate fi agravată de stres, o condiție psihologică și fiziologica familiara pentru cei ale căror astrograme reflecta un Marte puternic plasat sau o concentrare puternica de energii in zodia Berbecului. În plus, unul dintre modurile în care organismul raspunde la stres este prin producerea de hormoni secretati de glandele suprarenale, care sunt, de asemenea, guvernate de Marte.
Ca zeul razboiului, Marte a fost un adversar formidabil pentru orice inamic ce i-a aparut in cale. Si usturoiul pare să întruchipeze unele dintre aceste calități ale razboinicului Marte, luptând impotriva "invadatorilor străini" cu fortele sale antibacteriene remarcate, cu activitatea antivirală și antifungică pe care o poate declansa.
Studiile medicale au constatat de asemenea ca, persoanele cu diete bogate in usturoi, au un risc redus de cancer de colon sau esofagian (este interesant de observat că Pluto guverneaza Scorpionul,alaturi de Marte co-guvernator,si e asociat cu cancerul )

Prea mari coincidentele, ca sa fie doar intamplatoare asemanari,iar tot ce ne inconjoara este atat de plin de mister,incat e pacat sa nu intindem mana,sa nu descoperim si sa nu utilizam intregul potential al naturii ce ne inconjoara ,pentru vindecarea fizicului si spiritului !!

sursa

http://devorbacuastrele.blogspot.ro/2014/01/au-pe-marte-punct-comun.html

 

1 mai muncitoresc - În chiloţi şi maiou - De 1 mai sărbătorim ziua Iluminaţilor şi nu ziua muncii

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.
Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piața Heymarket din Chicago. Numărul greviștilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, 4 protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți.
În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore.
Dar, în anul 1889, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor.

1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și Statele Unite, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială.
În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă.
În țările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiție a mișcării muncitorești internaționale. De asemenea, și naziștii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiții. Ziua de 1 mai, fusese transformată într-o sărbătoare a comunității naționale germane, promițându-se construirea unui socialism național, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc. Un discurs rostit de Hitler la 1 mai 1933 este edificator în acest sens: Certurile și neînțelegerile simbolizate de lupta de clasă se transformă acum într-un simbol al unității și înălțării națiunii.
Ziua de 1 mai a fost transformată de către naziști într-o sărbătoare propagandistică. Se suținea că "ziua de 1 mai trebuie să devină o sărbătoare a întregii națiuni și nu poate fi transformată într-un simbol al luptei proletare și a decadenței." Serbările câmpenești, chioșcurile cu bere și spectacolele nu lipseau, dar sindicatele fuseseră interzise. Organizațiile muncitorești au fost înlocuite cu directive de la partidul unic. Peste timp, grupări radicale folosesc retorica nazistă, participând la proteste violente având ca pretext ziua de 1 mai (de exemplu, în Germania).


În România, după evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulți ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivități decât la inițiativa unor reprezentanți ai unor partide precum PSM și PRM.
Parfumul defilărilor roboţilor umani, discursurile patriotice sau inocularea ideilor comuniste le-au rămas însă vii în minte actorilor de-atunci. Dar pe lângă furnicuţele din fabrici şi uzine, un rol special îl interpretau şi sportivii. De fapt, îşi interpretau propriul rol! Şi ei, ca şi ceilalţi, erau tot un soi de marionete dirijate de "păpuşarii" din partid cocoţaţi în înaltul tribunelor plasate, spre exemplu, în Bucureşti, în actuala Piaţă intitulată Charles de Gaulle. "Prin anii 50-60 se numea Piaţa Stalin şi făceam multe repetiţii. O dată, de două ori, de câte ori trebuia! Pierdeam şi antrenamentele, dar eram aduşi cu autobuzul din Ghencea până spre Piaţa Victoriei. Eram îmbrăcaţi în roşu, galben şi albastru şi partea veselă venea când eram urcaţi pe carele alegorice. Noi, atleţii, mimam alergarea, halterofilii ridicau greutăţi uşoare din lemn, iar lumea ne întâmpina cu steaguri, cu lozinci! În tot acest timp, orchestra militară ţinea ritmul", povesteşte dubla campioană olimpică la înălţime, Iolanda Balaş, pe atunci component a CCA Steaua.

Operaţiile artistice, savant sau infantil găsite, îi prindeau pe unii sportivi pe picior greşit, iar mulţi dintre ei se simţeau puţin stânjeniţi de postura în care se aflau. "Defilarea propriu-zisă începea la orele 9:00-10:00! Toţi erau chemaţi la apel! Şi steliştii, şi dinamoviştii, şi cei de la Rapid, şi cei de la Progresul. Steliştii şi dinamoviştii erau ca fraţii. Toţi campionii vremii erau, şi Ivan Patzaichin, toată lumea! Încolonaţi şi îmbrăcaţi în chiloţi şi maiou, ei formau mai mereu grupul din faţă! Pugiliştii, când erau urcaţi pe carele alegorice, mimau boxul, iar gimnaştii făceau diferite acrobaţii! Toţi eram în câmpul muncii şi un profesor de sport juca rolul dirijorului. Ne organiza pe toţi, dar când nu-i plăcea unei persoane importante cum ieşea ceva, o luam de la capăt. Traseul se termina jos, la Lacul Herăstrău! Ce făceam pe urmă? Mergeam la mici, bere şi hore prin parcurile adiacente. Bineînţeles că nici nu ne mai schimbam, că n-aveam unde!", dă timpul înapoi şi Nicolae Mărăşescu.

Păreri despre 1 Mai
Om de afaceri- "Înainte de Revoluţie, în primul rând eram tineri. Aproape de fiecare dată plecam cu grupul de prieteni la munte, cu trenul. Mergeam în Parâng, Bucegi, la Piatra Craiului etc. Erau zile de vacanţă sărbătorile de 1 şi 2 Mai, de care profitam la maximum. Era distracţie în adevăratul sens al cuvântului, nu dezmăţ aşa cum fac tineri din ziua de azi în discoteci. Schimbam peisajul din 15 în 15 minute, găteam singuri pe munte, aveam în rucsac tot ce ne trebuia şi găteam cu apă din râu. Mâncam în fugă şi călătoream, iar de 1 Mai făceam baie într-un râu de munte indiferent cât de rece ar fi fost apa. Acum, în ultimii ani de 1 Mai nu ne-am mai permis să plecăm în mijlocul naturii, şi din cauza banilor, dar mai ales a timpului liber. Cu greu îţi laşi, bisnisul să pleci la distracţie! Atunci aşteptam cu mai multă nerăbdare 1 Mai muncitoresc, decât aştept acum 1 Mai şi… atât."
Fost preşedinte de sindicat - "1Mai era o zi festivă, care crea o ambianţă deosebită pentru salariaţi. Au fost momente când s-a defilat, când eram cu toate formaţiunile şantierului. Defilarea se încheia cu o întâlnire la un restaurant, cu plimbări la pădure sau prin parcuri. Era relaxant, 1şi 2 Mai erau zile libere de sărbătoare, aspect pe care îl îmbrăca şi şantierul. Lumea se relaxa. Toţi salariaţii erau excepţionali, erau fanionul judeţului. Aici s-au pregătit cadre pentru celelalte fabrici din oraş. Exista o mare disciplină faţă de colegi şi eram apropiaţi de conducere. SNG a avut secţii şi întreceri sportive la fotbal, rugby, volei, atletism, se făceau competiţii pe secţii şi la nivel judeţean. După întreceri se organiza un bufet, se dansa şi se cânta, astfel se legau prietenii între oameni. O spun ca fost şef de secţie şi preşedinte de sindicat – 1 Mai era zi de sărbătoare. După Revoluţie, această zi  a devenit o chestiune monotonă. Nu mai vezi angrenat tineretul, dar nici vârstnicii într-o manifestare de sărbătoare. Probabil fiind şi actuala situaţie precară şi nivelul de trai tot mai scăzut.Este nevoie să se stimuleze tineretul şi să fie mobilizat să ia cea fost frumos şi bun din trecut."
Pensionar- "era o sărbătoare frumoasă Ziua de 1 Mai pe care o pregăteam cu 1-2 săptămâni înainte. Când eram elev făceam antrenamentele pe stadion. Ca salariat al Fabricii de zahăr, peste 20 de ani, la fel ne antrenam pe stadion. Făceam lozinci muncitoreşti şi se simţea că este o sărbătoare. Din punctul de vedere al muncitorilor, care erau plătiţi cu ora, acestora nu prea le convenea să meargă la defilare şi antrenamente, nu le conveneau sărbătorile. Dar după defilare mergeam cu toţii la Pădurea Bălănoaia, era multă muzică, erau spectacole cu formaţii din fabrici şi artişti din Capitală. Era comerţ stradal la preţuri accesibile oricui, iar în oraş era o curăţenie exemplară. Era tare plăcut atunci. Acum este o mare diferenţă, oamenii nu mai sunt fericiţi, atunci aveau siguranţa zilei de mâine, acum nu o mai au! Acum, oamenii parcă au uitat să îl mai sărbătorească pe 1 Mai, aşa am uitat şi eu, dar trebuie să ţin cont şi de vârstă mea. Tac şi mă întreb: De ce nu mai zâmbesc oamenii când te întâlneşti cu ei pe stradă?! "

Azi un Blogăr - "1 Mai e pentru mine o alta patratica in calendar, dar este o zi in care romanii dau iamma in paduri si pe litoral pentru ca pe calendar scrie 1 Mai. De ce? Ce e cu aceasta zi? Hai sa o analizam in analele ei, oricum ar suna asta… E o sarbatoare comunista, nu am nimic cu acest lucru, si spune ca e sarbatorita Ziua Muncii, prin liber la toata lumea chiar daca nu mai lucram cu totii in fabrici si uzine. Pe vremea Prea Impuscatului cand mai toti depuneau eforturi fizice pentru a trai, o zi libera in plus nu strica, dar acum nu prea mai vad rostul.

1 Mai e bun pentru brokeri, gameri, game-testeri, in general pentru oameni care lucreaza peste 6 ore in fata monitorului pentru ca asa ii mai scoate din casa si le mai ofera o firmitura de viata sociala.

Eu as redenumi ziua in “1 Mai Industrial”. Toti cei care muncesc in ramura din titlu, importanta a economiei aflate in colaps, pot merge la mare sau la gratar pentru a se relaxa. Desigur, toti fanii genului muzical “industrial” ii vor astepta acolo cu boxele date la maximum, dar cine ii poate opri? A reusit cineva asta cu manelele? Atunci de ce sa ne mai gandim la asta?
Tot primesc intrebari pe messenger:
“Ce faci de 1 Mai?” Pai…ma f…lutur pe la work si am activitati inrudite cu cele de ieri si alaltaieri.

1 Mai fericit va doresc plin de ploaie."



   ZIUA INFIINTARII ORDINULUI ILUMINATILOR

 La 1 mai 1776, sub conducerea evreului Mayer Amschel Rothschild (in traducere SCUTUL ROSU – inainte chemandu-l Mayer Amschel Bauer, dar si-a schimbat numele in mod special pentru ce avea in plan sa faca), cu sprijinul altor familii de evrei germani bogati – Wessely, Moses, Mendelsson – si a unor bancheri (Itzig, Friedlander) -, Weishaupt fondeaza in secret societatea “Vechii cautatori de lumina din Bavaria”, care va deveni mai cunoscuta sub denumirea “Ordinul Iluminatilor”. Weishaupt a sustinut ca numele provenea din vechi scrieri si insemna “cei care detin lumina”.
   Primul profet al “Ordinului”, cel care intocmise o doctrina de la care mai tarziu s-au inspirat alte societati secrete influente – “Carbonarii” lui Giuseppe Mazzini, “Liga Dreptilor” lui Karl Marx  sau “Decembristii” lui Cernisevski – a fost Adam Weishaupt, din acest punct de vedere poate cel mai influent om al secolului XIX. Doctrina lui, Novus Ordo Seclorum, a supravietuit veacului si a schimbat lumea in secolul XX.

   1) Abolirea monarhiei si a oricarei puteri ordonate;
    2) Abolirea proprietatii private;
   3) Abolirea mostenitorilor;
   4) Abolirea patriotismului;
   5) Abolirea familiei (a casniciei si instruirea in comun a copiilor);
   6) Abolirea tuturor religiilor teite


  Intre 16 iulie si 29 august 1782, la Wilhelmsbaden a avut loc al doilea Congres Masonic, sub presedintia baronului de Braunswick. Congresul de la Wilhelmsbaden a incercat sa faca o conciliere intre diverse secte francmasonice: rosicrucieni, necromanti, cabalisti si umanitaristi. La Congres a fost prezent si Adam Weishaupt, care a reusit sa fuzioneze Ordinul Iluminatilor cu masonii din lojile engleze si franceze.
Congresul mai este important si pentru ca a coincis cu emanciparea evreilor din Imperiul Habsburgic. Totodata, a fost pus la punct in mare secret planul Revolutiei franceze care se va declansa sapte ani mai tarziu .

Contele de Virieu, un mason care a participat la congresul secret de la Wilhelmsbaden , i-a dezvaluit ulterior unui prieten: 
“Nu pot sa-ti spun ce s-a hotarat acolo. Pot doar sa-ti spun ca este mult mai grav decat iti inchipui tu. Conspiratia care s-a pus in miscare la Wilhelmsbaden este atat de perfect organizata, incat nu au scapare nici monarhia, nici biserica“.




1 mai este a 121-a zi a calendarului gregorian.

surse
http://www.jurnalgiurgiuvean.ro/2012/04/27/1-mai-muncitoresc-sau-de-ce-nu-mai-zambesc-azi-oamenii-pe-strada/
http://www.prosport.ro/sport-life/special/remember-1-mai-muncitoresc-povesti-inedite-cu-sportivii-ce-au-participat-la-parada-8201714
http://saccsiv.wordpress.com/2009/05/02/1-mai-ziua-celebrarii-walpurgis-a-infiintarii-ordinului-iluminatilor-a-stangii-si-internationala-a-muncii/

Fă dragoste pentru a ilumina această lume

Atunci când o îmbrăţişez pe iubita mea, 

parcă îmbrăţişez întreaga lume.

 

      Atunci când îi simt sânii lipiţi de pieptul meu, parca simt sânii tuturor femeilor din lume. Respiraţia ei pe gâtul meu nu diferă cu nimic de respiraţia unui om suedez pe moarte, sau decât cea a unui polinezian care înoată. Pielea iubitei mele este alcatuită din atomi reciclaţi, proveniţi din animale, pietre sau flori. Iubirea ei este aceeaşi iubire care a trăit în inimile copiilor din Egiptul antic sau care trăieşte astăzi în inimile bătrânilor din Tokyo. Atunci când o strâng în braţele mele, simt toate fiinţele din această lume. Prin intermediul ei, iubesc întreaga lume.

       Atunci cînd pătrund în ea, pătrund practic în întreaga lume. daruiesc iubirea mea întregii lumi. Trupul iubitei mele devine una cu toate trupurile din lume, cu pământul însuşi. Simt solul, apa, simt toţi oamenii din lume prin intermediul ei. Atunci când o penetrez pe iubita mea, îi patrund pe toţi cu suflul iubirii mele. 

       Cu fiecare sărutare a mea, cu fiecare gest pe care îl fac, ofer întregii existenţe tot ce am, dăruiesc tot ce am de dăruit şi iubesc cu fiecare celulă a fiinţei mele. 

       Şi totul prin intermediul iubitei mele.

       
       Atunci când creşti din punct de vedere spiritual, sexualitatea ţi se transformă, devenind un serviciu adus celorlalţi. Atunci nu mai faci dragoste doar de dragul propriei tale plăceri, ci din dorinţa de a-ţi dărui iubirea tuturor fiinţelor din lume. Atunci, trupul şi mintea ţi se abandonează  în totalitate de dragul tuturor fiinţelor din lume, dăruindu-le iubire. 

  

       Trăind numai pentru tine, generezi aproape mereu tot felul de temeri şi tensiuni. În schimb, viaţa trăită în lumina dăruirii totale devine fericire şi beatitudine. Într-o astfel de viaţă nu faci decât să te dizolvi, să mori în fiecare clipă faţă de tot ce a fost. Ai nevoie de mult curaj si de practică pentru a ajunge să iubeşti atît de plenar, pentru a-i primi pe ceilalţi la pieptul tău ţi pentru a te dărui în întregime lor, mai ales în timpul unui act amoros sau al suferinţei-

       Nici o fricţiune a pielii nu va putea egala vreodată plăcerea fuziunii cu scopul suprem al vieţii, care este iubirea. Nici un act sexual nu poate depăşi vreodată iubirea pură manifestată trupeşte, prin care îmbrăţişezi, în forma fiinţei iubite, toate fiinţele din lume. 

(fragment din cartea "A face dragoste cu Dumnezeu" de David Deida)

http://beauty-love-wisdom.blogspot.ro/2011/03/fa-dragoste-pentru-ilumina-aceasta-lume.html

"Univer­sul e o oglindă. Dacă zâmbeşti, îţi zâm­beşte şi el!” - OVIDIU BOJOR

“N-am confundat niciodată iubirea cu dragostea”

- Domnule Bojor, numele dvs. e nedespărţit de cel al plantelor medicinale, ale căror secrete le stu­diaţi de o viaţă. Cum s-a născut pasiunea asta răsco­litoare pentru lumea verde?

– Primele lucruri despre plante şi etno­bo­tanică le ştiu de la tatăl meu, profesor de ştiinţe naturale la Reghin şi la Târgu-Mureş. Făcea, în fiecare duminică, expediţii în Munţii Căli­man, în care mă lua şi pe mine şi-mi arăta cu răb­dare florile, ierburile, micile vieţui­toare. Le însoţea de fiecare dată cu denumiri latineşti şi cu interminabile poveşti care aveau darul să mi le fi­xeze în memorie. Cu ajutorul lui, îmi pu­sesem la punct acasă un mic laborator de biologie. Aveam tot fe­lul de sticluţe cu soluţii chimice, cu preparate, dar şi borcane cu şerpi şi şopârliţe, insecte pe care le hră­neam şi le observam, acvarii cu peşti şi colivii cu pă­sări. Şi foarte multe cărţi, pe care le citeam pe rupte, ca să înţeleg mai bine ce e cu lumea din jur. Eram foarte curios, mereu mă întrebam “de ce”?

- Şi aţi găsit răspunsul?

- A venit treptat, de-a lun­gul anilor. Întâi a fost o simplă in­tuiţie, dar o intuiţie care m-a dus în conflict cu tata, care era materialist, darwinist. La 14 ani, am scris un articol pentru o revistă de ştiinţe naturale, în care argumentam că nu putem include omul în regnul animal, deoarece e singura fiinţă vie înzestrată cu o scân­teie divină. Omul e singurul căruia Crea­torul i-a lăsat puterea de a iubi necondiţionat. Eram, bineîn­ţeles, influenţat şi de mama, care era foarte credin­cioasă. Dacă tata mi-a dat ştiinţă, creier, de la mama am învăţat ce înseamnă credinţa şi iubirea.

“O singură am­biţie este legitimă, aceea de a fi mai buni!”.

“Universul e o oglindă. Dacă zâmbeşti, zâmbeşte şi el!”

- Domnule Bojor, aveţi o dragoste infinită pentru lumea plantelor. Am putea noi, oamenii, învăţa ceva de la ele?

- Edward Bach a avut o intuiţie fantastică atunci când a instituit terapia lui cu flori. Florile au o sen­sibilitate extraordinară, care a fost deja dovedită de nenumărate experimente. Se ştie azi că gândurile noas­tre le influenţează direct. N-aţi observat cum oamenii depresivi uscă florile din jurul lor cu gându­rile pe care le au? Am avea multe de învăţat de la ele, dar în primul rând despre ce înseamnă dăruirea şi jert­fa. Îmi amintesc vorbele Monseniorului Ghika: “Flo­rile parfumează mâinile ca­re le strivesc”.

- Superb!

- Trebuie să învăţăm să dăruim şi să ne jertfim mai mult. Tot Monseniorul Ghika spunea foarte frumos “Dieu donne a ceux qui se donnent”, Dumne­zeu dăruieşte celor care se dăruiesc. Să dă­ruieşti ce poţi: dacă ai o haină, o hai­nă, dacă poţi da un sfat, un sfat, o îm­bră­ţişare, un ajutor, un zâmbet măcar. Şi ce vei dărui se va întoarce înzecit. Univer­sul e o oglindă. Dacă zâmbeşti, îţi zâm­beşte şi el!

- Pe Dumnezeu când l-aţi desco­pe­rit?

- Când eram mic, într-o anumită for­mă. Dar, pe măsură ce am crescut, mi-am dat seama că Dumnezeu e altceva. Eu nu sunt religios, sunt credincios. Sunt anumite lucruri din religie cu care nu sunt de acord. De pildă, felul în care se spune în liturghie “Cu frică faţă de Dumnezeu să vă apropiaţi!” Cum adică? Spre Dumnezeu trebuie să te duci cu dragoste. Sau alta “şi nu ne duce pe noi în is­pită”. Păi, nu Dum­nezeu ne duce în ispită, noi singuri ne ducem. Corect ar fi “şi fereşte-ne pe noi de ispită”. Eu nu cred nici în iad, iadul e pentru proşti. Dumnezeu nu te arde cu smoală şi nici nu te fierbe-n ca­zane! Dar pe unii oameni nu-i poţi convinge să facă binele decât de frică! Cu timpul, m-am îndepărtat de lucru­rile astea, am învăţat să comunic în­tr-un anumit fel cu natura şi am înţeles că natura e Dumnezeu. Am mers foarte mult pe munţi, am făcut zeci de mii de kilometri pe jos, să cartez flora României. Eram zile întregi sin­gur, doar eu cu iarba, cu cerul, cu animalele sălbatice, dar nu mi-era teamă, ştiau că nu le fac niciun rău. În 1983, am ajuns în Himalaya. Condu­ceam ultima din cele patru expediţii ştiinţifice, în care colaboram cu colegi nepalezi pentru cartografiere, evaluare şi creare a unei mici industrii de prelucrare a plantelor. Acolo sus m-am simţit cel mai aproape de Dumnezeu. Ţin minte o zi când m-am trezit şi am ieşit din cort. Era trecut de miezul nopţii, sus bolta era înstelată şi luna plină. Niciodată nu m-am simţit mai aproape de Dumnezeu. Era peste tot, printre stele. Dumnezeu care le-a făcut pe toate, cele văzute şi ne­văzute.

- Spuneaţi că aţi re­nunţat la multe lucruri nefolositoare. E şi ăsta un secret al longevităţii?

- Întâi m-am debara­sat de mărunţiş, de lu­cru­rile care nu-mi serveau decât, cel mult, orgoliului per­so­nal. Am renunţat la tot ce e negativ. Dacă simţi că te chinuie un sâm­bure de invidie, de ciudă, de enervare, arun­că-l imediat la pubelă, nu-l lăsa să stea, se poate amplifica. Nici nu ştiţi cât de mult ne îmbolnăveşte şi ne îmbătrâneşte răul. Dar dincolo de asta, n-am trăit ca un sfânt. Puteam să mă izolez de oameni şi să mă călugăresc. Dar eu am gustat din toate plă­cerile vieţii, să ştiţi. Atâta doar, că am simţit de mic că e nevoie de cumpătare. Făceam în fiecare zi gim­nastică, mer­geam regulat la schi, la patinaj, la înot. Mă opream din mâncat înainte să mă satur. Niciodată n-am avut prea multe haine sau prea multe bunuri şi nici n-am alergat după bani. Simplitatea e cel mai de preţ dar. Sfânta simplitate! Să te arăţi oamenilor exact aşa cum eşti. Să nu încerci să fii alt­cineva. Câtă uşurare îţi adu­ce! Cu timpul, sigur că am renunţat şi la lucrurile care nu se mai potriveau vârstei. Omul a fost clădit în­tr-un echilibru perfect, de trei etaje. Sus e mentalul (creierul), la mijloc e sentimen­talul (inima) şi jos de tot e biologicul (vis­cerele). A înainta frumos în vârstă înseamnă să urcăm de jos, de la viscere, spre raţiune. Exact ca pe munte, pe măsură ce urci în toate, şi-n iu­bire, şi-n dăruire, se deschide orizontul. Şi sus de tot e infinitul.

Îndreptar de viaţă lungă

- Azi, toţi specialiştii s-au pus de acord că ali­men­taţia greşită e principalul factor de boală. Aş vrea să ne daţi nişte sfaturi. Ce ar trebui să mân­căm, ca să ne păstrăm tinereţea?

- Studiile au arătat că o celulă umană moare şi renaşte la o distanţă de un an şi jumătate, doi. Însă pe măsură ce înaintăm în vârstă, capacităţile noilor ce­lule se dete­riorează trep­tat. Cei care le pot în­tări sunt acizii nu­cle­ici. Îi putem găsi în ger­meni de grâu, pâine in­te­grală, al­ge marine, fulgi de ovăz, ciuperci, leguminoase (so­ia, fa­so­le, linte, ma­ză­re, spa­nac, andive), în mie­re şi sucuri de fructe. Carnea trebuie evitată. Carnea conţine în ea moartea ani­malului ucis. Consu­ma­­torii de carne, s-a do­vedit, sunt mult mai a­gre­sivi. Celebrul medic ja­ponez George Osha­wa susţine, de altfel, că hrana ideală pentru per­soanele în vârstă ar tre­bui să constea – 60%, în cereale nede­cor­ticate, 30% în legume, fructe şi seminţe, şi doar 10% în ouă, lapte şi carne. Eu mănânc câte puţin, de cinci ori pe zi. Cred că deja s-au săturat oame­nii de câte ori le-am spus as­ta.

“Suntem infiniţi. Nu ne terminăm niciodată”

- Care sunt bucuriile unui om de 90 de ani?

- La 90 de ani te bucură totul. Tinerii nu ştiu să se bucure de întâmplările şi oamenii de lângă ei, nu ştiu să le vadă, pentru că aşteaptă mereu fapte şi gesturi mari. Eu mă bucur de ce este, nu de ce ar putea fi. Azi dimineaţă am ieşit la plimbare cu Fetiţa, mai­da­neza noastră. M-am plimbat 20 de minute, era foarte senin şi frumos. Apoi am venit pe jos, la birou. Mi-a plăcut, era un aer tare, de munte, afară. Şi aici m-am întâlnit cu tine. Te-am îmbrăţişat, aşa cum îm­brăţişezi un copac.

- Gândul la moarte vă mai aduce vreo tulbu­rare?

- Nu. Nu cred în moarte. Moartea de mult nu mă mai sperie. Ştiu că pare utopic, dar cred în tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Suntem infiniţi, nu ne terminăm niciodată. Dacă suntem gata să ac­ceptăm legea lui Lavoisier care spune că “nimic nu se pierde, totul se transformă”, de ce să nu credem şi că sufletul nostru va exista pentru totdeauna? Avem de partea noastră un bagaj ancestral: religia dacilor, pri­ma religie monoteistă, cu 5000 de ani înaintea iudais­mu­lui. Ce însemna ea? Un singur Dumnezeu şi viaţă veş­nică! Dacii se bucurau la înmormântări şi plân­geau când un nou născut era condamnat la viaţă. Ei ştiau ceva ce noi am uitat, că viaţa adevărată e din­colo. Când ştii că ai trăit frumos, că n-ai făcut rău şi ai dăruit, moartea e doar o trecere cu zâmbetul pe buze.

"Cred în tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte"

OVIDIU BOJOR 

sursa

http://www.formula-as.ro/2015/1155/stil-de-viata-100/ovidiu-bojor-cred-in-tinerete-fara-batranete-si-viata-fara-de-moarte-18846

În viața fiecăruia dintre noi va fi un om care te va învăța cel mai frumos lucru: să uiți tot ce a fost până la el

Sunt oameni care vin în viața noastră să ne ofere motive să trăim. Sunt oameni care ne fac să suferim mult. Sunt oameni răi pentru unii și care înseamnă totul pentru noi. Și fiecare om rămâne ca o rană, ca o nemulțumire sau pur și simplu ca o amintire plăcută. Ei ne provoacă, ne fac să ne schimbă, să trăim mai intens, să cedăm, să luptăm. Și după ei nimic nu mai e la fel.Dar sunt și oameni care vin în viața ta și te fac să uiți tot ce a fost înainte de ei. Ei nu îți vor cere nimic, nu te vor provoca să te schimbi, nu te vor face să suferi. Ei pur și simplu vor fi și prezența lor va fi un motiv de schimbare. Ei îți vor aduce liniște și asta va face diferența. Vei uita cum e să trăiești de pe azi pe mâine, cum e să te zbați pe uscat, cum e să iubești pentru doi. Vei fi fericită și nu că vrei sau că te impui să fii așa, ci pentru că vei simți asta. Vei înțelege cum e să ții cu adevărat la cineva fără să trăiești cu trecutul. Vei învăța să iubești din nou, cum e să-ți fie dor după câteva minute, cum e să vrei să păstrezi omul de alături pentru toată viața. Vei ști cum e să fii împlinită.

El va veni simplu. El e genul de bărbat care nu se lasă neobservat, dar căruia nu-i pasă de atenția lumii. El va veni sincer, nu-ți va promite nimic, dar îți va oferi totul. Va ști că doi luptă, doi construiesc, doi sunt fericiți. Nu îi va păsa cine a fost înaintea lui, dar îi va păsa de trecutul tău. Va ști că amintirile tot sunt o parte din tine. Așa că te va înțelege, te va susține și va reuși astfel pas cu pas să te cucerească. La început va fi o aventură, apoi un om de suflet, apoi fără el nu îți vei imagina viața. Și toată emoție asta nu va fi un truc. Nici o tresărire de moment. Așa el va lua locul trecutului. Așa va veni o zi în care pur și simplu vei uita. Fără eforturi, fără să mergi la psiholog sau să te consoleze prietena cea mai bună. Vei uita pentru că vei trăi cu prezentul, cu el.

http://devorbacutine.eu/in-viata-fiecaruia-dintre-noi-va-fi-un-om-care-te-va-invata-cel-mai-frumos-lucru-sa-uiti-tot-ce-a-fost-pana-la-el/

Dragostea nu poate exista cu jumătate de inimă

În dragoste nu ești pământean. Nu umbli pe pământ. Când ești alături de ființa iubită, te dezbraci de hainele pământene și îți iei aripile…

Nu știu alții cum sunt, dar eu nu am știut niciodată să fiu falsă, să mint, să mă eschivez, să îmi calculez șansele la sufletul cuiva. Și, cu siguranță, nu am calculat șansele cuiva la sufletul meu. Dacă a fost să fie, s-a întâmplat. Simplu, deschis și firesc!

Pentru mine, iubirea a fost mereu adrenalină în stare pură. Un fel de bungee jumping pe care cineva l-a făcut în sufletul și viața mea. Un act pe care l-am primit mereu cu viața și sufletul pline de încredere. Unii numesc asta naivitate. Eu numesc asta dragoste.

Aceeași dragoste despre care uneori spunem că ne rănește și fără să știm în acel moment că, de fapt, vorbim de două trăiri total diferite. Spun asta, deoarece dragostea… dragostea adevărată nu rănește niciodată! În viață, nu de dragoste suntem răniți, ci de oamenii pe care noi i-am ales nepotrivit la un moment dat. Oameni care atunci, însă, au fost exact ce am simțit că am avea nevoie.

În viață, suntem răniți de orgolii, de răutate, de lașitate, de lipsa de respect pe care o acceptăm din partea celor cărora ne dăruim. În viață suntem răniți de propriile alegeri și decizii. Sau de ale altora…

Dragostea nu poate exista cu jumătăți de măsură. În dragoste nu te poți juca iresponsabil și egoist. În dragoste nu poate exista cruzimea și răutatea. Nu ai cum să tai în carnea crudă a inimii celui iubit din orgoliu, nehotărâre sau lașitate! Nu poți să jonglezi mereu între stări instabile de poate, nu știu, vom vedea.

Dragostea nu poate exista cu jumătate de inimă. Îți dau jumătate din inima mea și o păstrez pe cealaltă pentru ceea “ce s-ar putea întâmpla dacă”… Dragostea e lipsită de prejudecăți și se dăruiește total! Sau deloc. “Nu cercetează… Dragostea crede!”.

În dragoste nu ești pământean. Nu umbli pe pământ. Nu cu persoana iubită. Pământul este pentru zilele când mergi la serviciu, când ești cu prietenii sau ai lucruri lumești de rezolvat.
Când ești alături de ființa iubită, te dezbraci de hainele pământene și îți iei aripile.

Aripile voastre cu care zburați împreună în acea lume în care ați plantat, cu răbdare, semințele prieteniei, ale încrederii, iubirii și respectului. 

O lume care, astfel construită, niciodată nu va putea fi dărâmată deoarece, dacă dragostea se clatină, ne rămâne mereu prietenia care are mâna întinsă și spune: 

“Sunt aici să te susțin când dragostea ne tremură!”. 

O lume unde doi îndrăgostiți își sunt și cei mai buni prieteni e asemeni unui castel indestructibil! 

Cu două rânduri de cărămizi. Și milioane de ferestre către suflet!

Și, înainte de a vă saluta până la următoarea citire, vă îmbrățișez cu drag și vă las un semn de suflet:

Până și cele mai mari iubiri se confruntă cu demonii lor. Important este să știm să ne rugăm sub același clopot de suflet și în aceeași direcție, ținând împreună, nestinsă, lumânarea iubirii noastre. Numai așa, Dumnezeu poate să ne audă cu adevărat și să ne împlinească sufletele și iubirea!