Rugăciunea lui Iisus

„Această cale şi metodă este rugăciunea de totdeauna şi mulţumirea faţă de Dumnezeu, deoarece cel ce se obişnuieşte să vorbească cu Dumnezeu prin rugăciune şi să-i mulţumească pururea, acela este dovedit că vrea să aibă bucuria cea de totdeauna şi neîncetată în inima sa”;
scrie Sfântul Nicodim Aghioritul.

„Privegheati dar în toată vremea,
rugându-vă” (Luca XXI, 36).

Deci, dacă şi tu, frate, vrei să fii auzit mai uşor de Dumnezeu şi să primeşti ceea ce ceri, osteneşte-te cât poţi cu această rugăciune a minţii, rugând pe Dumnezeu cu toată mintea şi inima ta să te miluiască şi să-ţi dea cele care sunt potrivite pentru mântuirea ta,învaţă şi asta: rugăciunea minţii cere mai multe osteneli, dar aceasta şi ajunge mai repede şi mai eficace la urechile Domnului decât graiurile gurii.
Din această pricină şi Domnul spunea lui Moise, care-l ruga numai gânditor cu inima pentru iudei: „De ce strigi către Mine?”
Rugăciunea este la fel de necesară ca harul dumnezeiesc.Şi dacă nu merge mai înainte prima, nu vine al doilea. Nu există păcătos care să cadă la Dumnezeu cu smerenie, curaj şi stăruinţă şi să nu fie auzit şi rânduit într-o stare bună, deoarece Dumnezeu a legiuit ca rugăciunea să fie un mijloc la îndemâna tuturor pentru tămăduirea bolilor şi a patimilor noastre şi, în cele din urmă, pentru dobândirea împărăţiei cerurilor.
Sfântul loan Carpatiul spune în Filocalie: „Când în timpul rugăciunii lui lisus chemăm numele cel sfânt al Lui şi zicem: Miluieşte-mă pe mine, păcătosul, atunci la fiecare chemare glasul lui Dumnezeu,răspunde tainic: «Fiul Meu, iertate-ţi sunt păcatele tale»”.
Şi continuă, zicând: „Atunci când spunem rugăciunea aceasta, în clipa aceea nu ne deosebim cu nimic de sfinţi, de mărturisitori, şi de mucenici”.Şi în altă parte spune: „Multe nevoinţe si osteneli trebuie să depunem la rugăciune, ca să aflăm starea lipsită de zgomot şi liniştită a cugetării, care este un alt cer în inima noastră, înlăuntrul căreia sălăşluieşte Stăpânul Hristos”.
La fel spune şi Apostolul:„Nu ştiţi că Hristos sălăşluieşte în voi ? Fără numai dacă sunteţi nevrednici de harul dumnezeiesc şi nu cunoaşteţi asta”.
Isihie scrie următoarele despre rugăciune: „Precum nu este cu putinţă să trăiască cineva fără pâine şi apă, tot asa este cu nepuţintă ca fără rugăciunea minţii şi curăţia inimii să inţeleagă sufletul ceva duhovnicesc si să lucreze ceva care să-i placă lui Dumnezeu sau să se elibereze de păcatul ce se lucrează în cugetare, chiar dacă se sileşte cineva să nu păcătuiască de teama chinurilor”.
Şi Isihie prezbiterul completează: „Precum este cu neputinţă omului care merge pe pământ să nu niştit şi închipuieşte-ţi că vezi în adâncul tău inima. Şi în ritmul respiraţiei tale spune: Doamne, lisuse Hristoase, miluieşte-mă. Rosteşte chemarea aceasta uşor cu buzele, sau mai bine cu mintea, încearcă să alungi orice alt gând şi cu răbdare şi linişte stăruie, repetând-o continuu”.
Sfântul Grigorie al Tesalonicului (Palama), stabilind învăţătura rugăciunii minţii tuturor semenilor noştri, scrie: „Nu suntem datori numai să ne rugăm neîncetat cu numele Domnului lisus, potrivit cu voia lui Dumnezeu, ci avem datoria să o arătăm şi să învăţăm şi pe semenii noştri, pe fiecare, fie că este purtător de rasă, fie mirean, învăţat sau analfabet,bărbat sau femeie. Chiar şi pe copii trebuie să-i învăţăm şi să insuflam tuturor râvnă pentru felul acesta de rugăciune a minţii.
Astfel, punem în practică cuvintele Scripturii: «Frate pe frate ajutându-se, sunt ca o cetate întărită»”.învăţături din Vieţile Sfinţilor, istoria vieţilor sfinţilor Bisericii noastre, mai ales a acelora care şi-au petrecut viaţa în rugăciune – care şi ei înşişi s-au rugat, dar şi pe alţii i-au învăţat cum să se roage- constituie pentru noi îndrumătorul cel mai luminos al datoriei de a ne ruga.
Dumnezeiescul Sava, când vedea pe cineva că a părăsit lumea şi s-a făcut monah învăţând bine toate canoanele petrecerii monahale şi fiind destoinic să-şi păzească mintea şi să se lupte uşori împotriva gândurilor sale, numai atunci îl separa într-o chilie în lavră. Vezi că sfântul cerea păzirea minţii de la ucenicii lui şi numai atunci îngăduia să rămână într-o chilie separată.
Minunatul Arsenic dorea atât de mult liniştea şi ura atât ele mult întâlnirile cu alţii, încât rar vorbea chiar şi despre probleme duhovniceşti. Se ascundea în sine şi îşi aduna mintea înlăuntrul său,înălţându-se astfel uşor către Dumnezeu,însufleţindu-şi cugetarea.

Marele Antonie lua aminte ca totdeauna să aibă inima trează şi de aceea s-a învrednicit de harisma mai-înainte-vederii. Pentru că în inima trează Dumnezeu se arată „ca foc care curăţă, apoi ca lumină care luminează mintea şi se lucrează acest chip dumnezeiesc”, după loan Scărarul.
„Rugaţi-vă neîncetat fără mânie şi gânduri straine de rugăciune. Orice gând care desparte de Dumnezeu este al diavolului, care, ca să înşele mintea şi să o depărteze de Dumnezeu, spune multe în inimă. Şi porunci insuflă înlăuntrul nostru şi închipuiri logice şi ilogice creează, care, când nu luăm aminte, ne cuceresc. Pentru că toată lupta diavolului ţinteşte la aceasta: să izoleze, ca o oaie de turmă,mintea noastră, depărtând-o de Dumnezeu şi să netârască la plăceri lumeşti.
De aceea toată nevoinţa sufletului trebuie să constea în a nu despărţi nici o clipă mintea de Dumnezeu. Să nu se justifice şi să nu fie de acord cu gândurile necurate, nici să ia aminte la acelea pe care diavolul cel ce imită toate şi zugravul cel dibaci le reprezintă înăuntrul inimii noastre uneori în imagini, alteori în chipuri şi figuri. Si făcând acestea diavolul, ticălosul om se pierde si, aflându-se în acelaşi loc, trăieşte în iluzii, crezând că se află înalte locuri.
Mai are şi iluzia că vede lucruri noi, că vorbeşte cu diferite persoane, că stăpâneşte locuri,dar care toate sunt consecinţele amăgirii satanice.
Se cere aşadar să vă păziţi pe voi înşivă, să vă conduceţi şi să vă înfrânaţi mintea, dar şi orice gând şi lucrare diavolească, să le pedepsiţi cu numele Domnului nostru lisus Hristos, care mântuicşte lumea de păcate. Acolo unde stă trupul, trebuie să se afle şi mintea, care atunci când este aţintită la Dumnezeu, nu lasă ca nimic altceva să intre în inimă.
Iar când simţi ceva ca un zid despărţitor sau stăvilar în inima ta, vorbeşte numai cu Domnul. Şi dacă vreodată diavolul îţi va răpi mintea, nu începe să te gândeşti la asta, pentru că astfel de învoiri cu gândurile tale ţi se vor socoti spre învinuirea ta în ziua judecăţii, atunci când Dumnezeu va judeca toate cele ascunse ale oamenilor. Uşile împărăţiei sunt închise celui care reuşeşte să îmblânzească patimile sale în această viaţă şi nu săvârşeşte fără să se plângă şi cu frică de Dumnezeu cele pe care le porunceşte părintele lui duhovnicesc.
Şi asta o spune şi Domnul: «N-am venit în lume să fac voia Mea, ci voia Tatălui care pentru asta M-a trimis aici».
Orice lepădare a noastră de lucrurile lumeşti,când suferim şi răbdăm pentru Dumnezeu, se socoteşte spre folosul nostru în ziua judecăţii şi ne facem fii ai învierii şi ai vieţii veşnice. Fericit este omul care rabdă şi biruieşte în încercările ispitelor. Unul ca acesta se va face biserică a Marelui împărat Hristos, înlăuntrul lui se va sălăşlui Domnul şi va merge făcându-l locaşul său.
Aşadar, având cunoştinţa acestor meşteşuguri, lepădaţi-vă pentru totdeauna de desfătările pământeşti şi dăruiţi-vă Domnului şi Dumnezeului nostru, pentru că numai astfel vă va fi îndurător, şi nu cereţi nimic altceva de la Domnul, fără numai milă în ziua slavei Sale.
 
extras din Părintele Sergbie Cetferikov 
Învăţătura Cuviosului Paisie Velicikovski, stareţul Mănăstirii Neamţ din Moldova, despre Rugăciunea lui lisus
Sfântul Paisie de la Neamț. 
Despre rugăciunea lui Iisus

http://apologeticum.wordpress.com
http://treziredivina.wordpress.com/2012/11/18/despre-rugaciunea-lui-iisus/