Buddha discipolilor săi despre omul interior, un „om interior“ care este cauza existenţei în lumea omului, a durerii, a răului, a mizeriei şi a grijilor. Aceasta era o teorie înaltă, o teorie subtilă, dar o teorie care ţâşnea nemijlocit din viaţă, căci un „Iluminat“ o resimtise ca fiind cel mai profund adevăr privitor la omenirea contemporană. Cel care, fiind Bodhisattva, condusese omenirea timp de
mii şi mii de ani după învăţătura Milei şi
Iubirii, o dată devenit Buddha înţelegea adevărata natură şi
originea suferinţelor omenirii epocii sale. El a putut astfel vedea de
ce suferă oamenii, şi a putut explica aceasta elevilor săi.Şi atunci când a fost suficient de avansat pentru a vieţui ceea ce era esenţialul existenţei umane din epoca sa, el l-a rezumat în celebra sa Predică, prin care a inaugurat activitatea sa de Buddha, Predica de la Benares.
El a redat acolo într-un limbaj popular ceea ce comunicase mai înainte într-un mod mai subtil discipolilor săi: „Cel care cunoaşte cauzele iniţiale ale existenţei umane ştie că viaţa, aşa cum este ea, trebuie să cuprindă suferinţe şi dureri. Prima învăţătură pe care am să v-o dau este cea a durerii din lume. A doua se referă la cauzele durerii. Care sunt aceste cauze? Ele constau în faptul că dorinţa, setea de a trăi s-au strecurat în om prin ceea ce i-a rămas din incarnările sale anterioare. Setea de a exista, iată izvorul suferinţei. A treia învăţătură este aceasta: Cum poate fi eliminată suferinţa din lume? Evident, prin eliminarea cauzei ei, prin aceea că setea de a trăi, aşa cum este născută din ignoranţă, este adusă la potolire, la stingere. Căci oamenii au trecut de la vechea lor stare de clarvedere la ignoranţă, ignoranţă care le ascunde lumea spirituală. De la ignoranţă vine setea de a trăi şi setea de a trăi este pe Pământ izvorul suferinţei, a durerii, a grijilor, a supărării. Setea existenţei trebuie să dispară din lume dacă suferinţa, durerea, grijile şi mizeria trebuie să fie eliminate. Vechea cunoaştere a dispărut din lume: oamenii nu se mai pot servi de organele corpului lor eteric.
Dar
va deveni posibilă o nouă cunoaştere pentru om, dacă acesta se va
adânci cu totul în ceea ce îi poate da corpul său
astral prin forţele sale cele mai profunde, cu ajutorul a ceea ce
organele sale de simţ îi permit omului să observe în lumea
fizică exterioară. Ceea ce se trezeşte prin această observaţie în
profunzimile corpului astral, ceea ce se dezvoltă deci cu ajutorul
corpului fizic dar nu vine din el, numai aceasta îl poate ajuta,
mai întâi, pe om, dându-i o cunoaştere; căci această
cunoaştere îi este dată omului în primul rând. Iată
cam ce-a spus Buddha în marea sa Predică de la Benares.El a vrut, aşadar, să spună: Trebuie să mijlocesc omenirii acea cunoaştere care poate fi dobândită prin desfăşurarea maximă a forţelor corpului astral. Din această cauză Buddha trebuia să-i înveţe ce poate obţine omul prin aprofundarea şi afundarea intensă în forţele corpului astral. Prin aceasta el obţine o cunoaştere care îi este de acum înainte accesibilă şi care, în acelaşi timp, nu are nimic comun cu influenţele provenind de la incarnările sale trecute. O astfel de cunoaştere care nu are nimic comun cu ceea ce dormitează în mod obscur şi în neştiinţă în adâncul sulletului sub formă de Samskara, o cunoaştere care se poate dobândi atunci când trezeşti, în cursul unei singure incarnări, toate forţele corpului astral voia Buddha să dea oamenilor.
Cauza suferinţei în lume, spunea Buddha, este faptul că în om a supravieţuit ceva care îi vine din vechile sale incarnări şi de care el nu ştie nimic. Acest rezidiu al vieţilor sale anterioare are ca rezultat atât ignoranţa sa în legătură cu lumea, cât şi suferinţa, durerea, grijile şi mizeria oamenilor. Dar dacă omul devine conştient de forţele care sunt cuprinse în corpul său astral şi în care el poate pătrunde, este posibil să dobândească dacă vrea o ştiinţă care a rămas independentă de trecut, o ştiinţă care-i este proprie.
Această cunoaştere a vrut Buddha s-o mijlocească oamenilor şi a realizat această mijlocire prin aşa-numita Cărare octuplă. Acolo el vorbeşte despre forţele pe care omul trebuie să le dezvolte pentru a ajunge în cursul ciclului actual de dezvoltare a umanităţii la o cunoaştere care să nu sufere influenţa reincarnărilor succesive. Buddha însuşi, prin forţa pe care o dezvoltase, şi-a ridicat sufletul său până la punctul care poate fi atins cu ajutorul forţelor celor mai intense ale corpului astral; prin Cărarea octuplă, el a trasat pentru omenire calea unei cunoaşteri care nu este influenţată de Samskara. Iată cum a definit-o el:
1. Omul ajunge la o asemenea cunoaştere despre lume atunci când îşi face asupra
lucrurilor o părere
care nu are nici o legătură nici eu simpatia, nici cu antipatia, nici
cu faptul că ar fi stăpânit de ea, ci prin strădania de a obţine
o părere justă despre orice lucru numai după ceea ce i se prezintă
în mod exterior. Acesta este primul punct: să-şi facă o opinie justă despre un anumit lucru.2.În al doilea rând, este necesar să ne eliberăm de ceea ce a rămas din incarnările anterioare, să ne străduim să judecăm după propria noastră părere nu după influenţe străine, ci numai după părerea justă pe care ne-am făcut-o despre un lucru. Aşadar, a doua cerinţă este această judecată dreaptă.
3. Al treilea imperativ constă în faptul că, atunci când avem de comunicat ceva, acel lucru
trebuie exprimat în mod just, fără
a pune în cuvintele noastre ceva străin, ci numai părerea noastră
corectă şi ceea ce am judecat corect. Acest lucru se aplică nu numai
cuvintelor, ci şi tuturor manifestărilor fiinţei umane. Iată, după
Buddha, în ce constă cuvântul
just.4. Cea de a patra strădanie trebuie să fie ca acţiunile noastre să nu se desfăşoare potrivit simpatiilor şi antipatiilor, a ceea ce se frământă în mod întunecat în Samskara noastră, ci ca noi să lăsăm să se traducă în acte numai ceea ce am conceput ca fiind părerea noastră justă, judecata noastră justă şi cuvântul nostru just. Aceasta este, aşadar, acţiunea justă, modul just de a acţiona.
5. Al cincilea lucru de care are omul nevoie pentru a se elibera de ceea ce trăieşte în el constă în adoptarea unei atitudini juste, a poziţiei juste faţă de lume. Ceea ce înţelegea Buddha prin aceasta s-ar putea lămuri prin următorul raţionament: În lume există atâţia oameni care sunt nemulţumiţi de sarcina lor în lume, care cred că le-ar fi mai bine în cutare sau cutare altă situatie. Dar omul ar trebui să găsească mijlocul de a scoate cea mai bună parte din pozitia pe care o ocupă în virtutea naşterii sau destinului. Cel care nu este satisfăcut de situaţia sa nu va putea scoate din ea forţa care îi va permite să acţioneze cum trebuie în lume. Iată ce numeşte Buddha poziţia justă.
6. În al şaselea rând, noi trebuie să veghem din ce în ce mai mult la faptul ca opinia justă,
judecata justă pe care
le-am dobândit să devină în noi obişnuinţă. Abia născuţi,
noi avem anumite obişnuinţe. Copilul manifestă cutare sau cutare
înclinare sau obişnuinţă. Dar omul trebuie să se străduiască să
nu păstreze obişnuinţele care-i vin din Samskara şi să
dobândească, încetul cu încetul, pe cele care rezultă
din opinia justă, din cuvântul just ete. Astfel sunt obişnuinţele juste pe care noi
trebuie să le dobândim.7. Prin aceasta – şi acesta este al şaptelea punct – noi punem ordine în viaţa noastră,
nu vom uita ceea ce s-a întâmplat
ieri în momentul când trebuie să acţionăm azi. Dacă ar
trebui să învăţăm din nou în fiecare zi tot ce ştim, noi nu
am ajunge niciodată la nimic. Omul trebuie să se străduiască să-şi
dezvolte o memorie cu privire la toate problemele existenţei sale. El
trebuie să valorifice mereu ceea ce a învăţat, să lege prezentul
de trecut. Aşadar, Memoria justă – în
sensul budist – trebuie să fie dobândită prin Cărarea octuplă.8. În sfârşit, al optulea punct va fi atins de cel care se dăruieşte pur şi simplu lucrurilor, se afundă în ele şi le lasă să-i vorbească, fără preferinţă pentru cutare sau cutare părere, fără să lase să vorbească în el ceea ce i-a rămas din incarnările sale trecute. Aceasta este contemplarea justă.
Aceasta este Cărarea octuplă despre care Buddha spunea discipolilor săi că respectarea ei conduce încetul cu încetul la potolirea acelei sete de viaţă care este aducătoare de suferinţă şi la eliberarea sufletului de tot ceea ce-i vine din incarnările sale anterioare, făcând din el un sclav. O dată cu acestea am putut afla ceva despre spiritul şi originile budismului. Ştim, de asemenea, ce importanţă a avut faptul că Bodhisattva a devenit Buddha. Ştim că vechiul Bodhisattva a introdus mereu în omenire ceea ce avea ca misiune să-i dea acesteia. În timpuri străvechi, înaintea apariţiei lui Buddha, omenirea nu era în stare să aplice în vreun fel forţele sale interioare, astfel încât să obţină de la sine alegerea unui cuvânt just sau a unei judecăţi juste. Pentru aceasta trebuiau să se reverse asupra omului anumite influenţe din lumile spirituale. Acestea erau mijlocite de vechiul Bodhisattva, din înaltul
lumii spirituale. Din această cauză, atunci
când Bodhisattva a devenit Buddha care acum propovăduia ceea ce
mai înainte revărsase în omenire din înaltul lumii
spirituale a avut loc un eveniment unic prin aceea că a fost introdus
în lume un corp care putea să dezvolte în sine forţe care
mai înainte nu puteau să se reverse decât de sus. Gautama
Buddha a fost primul corp de acest fel apărut în lume. Or, faptul
că ceea ce, din epocă în epocă, coborâse astfel din cer se
afla acum într-un corp de om pe Pământ a avut o importanţă
capitală pentru toată evoluţia pământească. Căci acum ia naştere
o forţă care poate fi transmisă tuturor oamenilor. În corpul lui
Gautama Buddha se află punctul de plecare a ceea ce permite de acum
încolo oamenilor să dezvolte în ei Cărarea octuplă, astfel
încât aceasta să poată deveni un bun al oricărui om.
Datorită existenţei lui Buddha omenirea a avut posibilitatea să
gândească just. Şi ceea ce se va realiza în acest sens,
până ce întreaga omenire va fi asimilat învăţătura
Cărării octuple, se va datora lui Buddha. Buddha a dat oamenilor, ca
hrană spirituală, ceea ce el purta în el.Ceea ce a dat Buddha lumii este ceea ce, cu timpul, oamenii trebuie să dezvolte prin propria lor reflecţie şi prin forţa lor morală în Milă şi în Iubire. V-am spus, de asemenea, că momentul în care ființa numită Bodhisattva a apărut în Buddha a fost un moment unic. Dacă aceasta nu s-ar fi
întâmplat, dacă Bodhisattva nu s-ar fi
incarnat complet în corpul lui Gautama Buddha, niciodată ceea ce
noi numim legea, „Dharma“, nu ar fi putut trece în sufletele
tuturor oamenilor, ceea ce noi numim legitatea, „Dharma“, pe care omul
o poate dezvolta prin sine însuşi când el îşi
eliberează astralitatea pentru a se îndepărta efectele funeste
ale karmei. La aceasta se face aluzie într-un mod grandios
în frumoasa legendă atunci când se spune că Buddha ajunge
să „învârtă roata legii“, ceea ce înseamnă că,
în adevăr, de la iluminarea lui Bodhisattva în Buddha a
pornit asupra întregii omeniri un val mare, având drept
consecinţă faptul că oamenii au putut dezvolta ulterior „Dharma“ prin
propriul lor suflet şi să se ridice încetul cu încetul
până pe culmile Cărării octuple. În învăţătura
dezvoltată de Buddha, se află originea simţului moral care a fost pus
în fiinţa omenească terestră.
Aceasta a fost sarcina acestui Bodhisattva. Putem sesiza modul cum sunt repartizate diferitele sarcini marilor individualităţi atunci când găsim în budism, de la început, în mod grandios şi plin de forţă, tot ceea ce omul poate vieţui ca fiind marele său ideal.
sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA114/GA114_CF03.html
pentru subtitrare apasati tasta CC si cautati la "Translate Captions" limba Romana
