lăuntrică şi
fericire.Atunci când este privită în lumina legii oculte a rezonanţei, amabilitatea ni se dezvăluie ca fiind o stare ce evidenţiază procesele subtile tainice de rezonanţă cu focarele energiei binelui şi a armoniei ce există în Macrocosmos. Dincolo de toate acestea, în zilele noastre, amabilitatea este privită ca o slăbiciune, mai ales de către cei materialişti, egoişti, sceptici sau meschini. Totuşi, a fi mai mereu amabil este şi rămâne una dintre cele mai puternice şi eficiente modalităţi de interacţiune binefăcătoare dintre oameni. Cu toate că amabilitatea face parte din educaţia elementară a celor „şapte ani de acasă” şi este o cerinţă de bază a societăţii şi chiar a culturii religioase, mulţi dintre noi tratăm ideea amabilităţii cu indiferenţă. Acest aspect este ciudat dacă luăm în consideraţie faptul că amabilitatea este totuşi o virtute pe care merită să o trezim, să o amplificăm, manifestând-o după aceea în permanenţă. Chiar dacă ideea amabilităţii ne apare în teorie ca fiind frumoasă, în practică se poate constata cu uşurinţă că manifestarea constantă a unei stări de amabilitate se loveşte adesea de ironie, de răutate şi chiar de ipocrizie.
Atunci când vin în contact direct cu violenţa din lumea în care trăim, cu răutatea şi egoismul care au tendinţa să se amplifice pe zi ce trece, ideile sublime nobile şi bunele sentimente lasă adeseori loc
durităţii, indiferenţei şi unei răceli devastatoare.
Este oare cu putinţă să ne păstrăm magia inefabilă ce a fost deprinsă în
zilele copilăriei, fără a ne lăsa să fim striviţi de dura realitate
înconjurătoare? Răspunsul este un DA hotărât, dar pentru aceasta este
necesar să înţelegem în prealabil şi să controlăm energiile tainice care
intră în joc de fiecare dată, în cadrul procesului interacţiunii
noastre cu lumea. Încă de la început, este necesar să reţinem că atunci
când manifestăm mai mereu o stare de amabilitate, beneficiem totodată
noi înşine, într-un mod nebănuit, de pe urma proceselor benefice de
rezonanţă ocultă pe care ni le dăruim totodată nouă înşine. Marii
înţelepţi şi marii yoghini ai acestei planete au afirmat adeseori că tot
ceea ce dăruim celorlalţi bun şi frumos, totodată ne dăruim în
simultaneitate nouă înşine. Acest aspect este însă valabil şi atunci
când dăm celorlalţi răul, otrava şi zgura pe care le atragem prin
declanşarea unor procese de rezonanţă negative în propriul nostru
univers lăuntric.Să fii cel mai bogat, să fii cel mai frumos, să fii primul în tot şi în toate… gândind că întotdeauna scopul scuză mijloacele… şi să arăţi o totală lipsă de consideraţie şi bun simţ faţă de ceilalţi – iată ţelurile şi modalitatea mizerabilă pe care o promovează societatea, pentru a duce toate acestea la îndeplinire. În zilele noastre, mulţi oameni au tendinţa să considere că este „puternic”
mai
ales acela care îşi striveşte într-un mod cinic şi cu multă cruzime
oponenţii. Aşa se comportă mai ales aceia care afirmă pentru ei înşişi,
în taină, că de fapt scopul scuză mijloacele, oricât ar fi acestea de
josnice. Totuşi, cei înţelepţi afirmă că puterea benefică, divină – cea
adevărată – nu are nevoie să fie exercitată într-un mod silnic, în mod
forţat, asupra celorlalţi pentru a-şi face simţit efectul. Dacă privim
cu atenţie şi luciditate dincolo de aparenţe, ne putem da seama cu
uşurinţă că a te folosi de puterea despotică, silnică pentru a smulge
unele servicii sau avantaje de la anumite fiinţe umane nu reflectă în
fond decât incapacitatea de a obţine toate acestea prin forţe proprii. O
astfel de putere tiranică, silnică, ce este exercitată asupra
celorlalţi, este de fapt vectorul mascat al tiraniei. Toţi despoţii ştiu
sau măcar şi-au putut da seama la un moment dat că vine un moment
inevitabil, în care victimele întorc scârbite spatele opresorului şi,
până la urmă, tirania, oricât ar fi ea de îngrozitoare, conduce în mod
inevitabil la însingurare.În fond, dacă analizăm cu atenţie şi luciditate, ne putem da seama că nimănui nu-i place să fie
manipulat sau dominat. Dat fiind cinismul şi
îndârjirea manipulatorului, mai devreme sau mai târziu, fiinţele umane
îşi dau seama de realitatea insidioasă a procesului de manipulare. La
scurt timp după aceea, fiinţele umane se depărtează scârbite de tiran,
de despot, iar însingurarea în care acesta se cufundă pe zi ce trece
duce la vulnerabilitate. Dată fiind ipostaza în care se complac, tiranii
nu-şi dau seama că întotdeauna suntem mai puternici atunci când suntem
buni, atunci când facem bine, iar această putere devine şi mai mare
atunci când suntem fraterni şi uniţi. Cei tiranici, despoţii, care îşi
folosesc fără încetare puterea efemeră pe care o au la dispoziţie în rău
pentru a-i domina pe ceilalţi sau pentru a-i teroriza, sfârşesc
întotdeauna singuri, chinuiţi şi vulnerabili. Puterea cea rea, puterea
cea silnică, ce este exercitată acum pentru a-i forţa pe ceilalţi
adeseori prin intimidare, iar alteori chiar prin frică să ne sprijine în
îndeplinirea dorinţelor noastre egoiste, se dovedeşte a fi, pe termen
lung, o slăbiciune care ne face să ne cufundăm într-un abis infernal,
înfricoşător.
Tocmai de aceea, un gânditor a spus: „Ştiinţa fără
conştiinţă este ruina sufletului.”Este necesară, pentru cel care îşi vrea binele, renunţarea la poziţia de forţă dominatoare, despotică
Adeseori, ignoranţa în care ne complacem nu ne permite să ne dăm seama că ipostaza de forţă dominatoare, despotică, pe care o exercităm asupra celorlalţi, este de multe ori invers proporţională cu forţa pe care o exercităm asupra noastră înşine.
Aşadar, cu cât o fiinţă umană doreşte din toate puterile să-i conducă pe ceilalţi, cu atât va fi mai neputincioasă în ceea ce priveşte modul în care se conduce pe sine însuşi. Cei înţelepţi şi-au dat seama cu mii de ani în urmă de un adevăr fundamental. În fond, ce interes ai mai putea avea să urmăreşti să-i domini în diferite moduri pe ceilalţi, atunci când tu însuţi eşti cufundat într-o stare de pace profundă şi pe deplin împăcat cu tine însuţi? O fiinţă umană care a atins această stare armonioasă profundă nu simte niciun fel de interes să-i domine, în nu contează ce mod, pe ceilalţi, pentru că ea ştie că atunci când multiplicăm numărul de fiinţe umane pe care le dominăm, multiplicăm totodată şi problemele care ne apar inevitabil.
Prin urmare, renunţarea la poziţia de forţă
dominatoare, tiranică, ce este exercitată asupra celorlalţi ne este
benefică. Dincolo de această ipostază, o atitudine de forţă benefică, ce
contează chiar foarte mult, este aceea pe care o exercităm asupra
noastră înşine atunci când urmărim să ne transformăm sau să dobândim un
control excelent asupra noastră. Datorită ei şi unei atenţii
stăruitoare, fiecare dintre noi îşi poate transforma defectele în
calităţi şi, prin declanşarea unor procese benefice de rezonanţă în
propriul univers lăuntric, poate triumfa asupra propriilor temeri.
Ulterior, aceasta ne permite să deschidem larg porţile liniştii
interioare.Cu extrem de rare excepţii, marea majoritate a filosofiilor nu se aplică într-o manieră absolută, tocmai de aceea niciuna nu neagă paradoxurile. Având în vedere acest aspect, amabilitatea trăită intens şi profund nu poate şi nu trebuie să fie decât o manifestare sinceră a voinţei noastre stenice. Căci dacă
ne vom
forţa să o manifestăm ca pe un mecanism de protecţie sistematică în faţa
opresiunii, nu vom reuşi, cel mai adesea, decât să ne umplem de
suferinţă şi de frustrări. Starea de amabilitate despre care vorbim
trebuie însă să fie dublată de o sui-generis atitudine de forţă benefică
şi fermă interioară, cu ajutorul căreia pot să fie ţinuţi la o anumită
distanţă profitorii şi eventualii exploratori. Forţa benefică ce se
manifestă asupra ta însuţi sau altfel spus curajul de a triumfa mai
mereu asupra propriilor defecte şi asupra propriilor temeri reprezintă
un mijloc privilegiat de a ne sustrage complet, atunci când ne
confruntăm cu sfera nefastă de influenţă subtilă a persoanelor rău
intenţionate. Cu toate acestea, nu trebuie să pierdem din vedere că
uneori în viaţă apar şi situaţii ce ne zdruncină din temelii principiile
şi ne obligă să reacţionăm într-un mod neprevăzut. Aceasta implică,
aşadar, să fim pregătiţi să oferim lecţia de viaţă corespunzătoare
acelora care ne deranjează, dar trebuie să veghem să facem aceasta, de
fiecare dată, cu o stare de detaşare implicată. Înţelegând în profunzime
aceste mecanisme tainice, trebuie tocmai de aceea să ştim să facem
totdeauna din energia subtilă a stării de amabilitate, cu care intrăm în
rezonanţă, atunci când o manifestăm cu putere, o adevărată forţă, care
ne permite să devenim invulnerabili şi chiar să triumfăm, atunci când
toate celelalte mijloace au fost epuizate.Într-o societate care este atât de competitivă cum este societatea în care trăim, renunţarea completă la poziţia de forţă dominatoare, preponderent egotică poate apărea, pentru unii, ca fiind o formă de
abandon. Nu-i nimic. Mai târziu vă veţi convinge că, în realitate, nu
este deloc aşa. Pe măsură ce vom experimenta de un anumit număr de ori
această stare, ne vom putea da seama că, într-un mediu în care marea
majoritate a fiinţelor umane caută să se protejeze, atacând cu
anticipaţie, o modalitate extraordinară şi cel mai adesea nebănuită de a
ne manifesta fără a avea concurenţi este aceea de a fi noi înşine
amabili. Experimentând intens şi profund starea de rezonanţă ocultă, pe
care o declanşează în universul nostru lăuntric, vom descoperi apoi că
adevărata amabilitate spontană şi chiar jucăuşă nu reprezintă de fapt o
slăbiciune, ci este o opţiune net armonioasă, care totodată ne permite
să oferim altora ceva bun şi minunat, care se manifestă atunci prin noi,
datorită proceselor de rezonanţă ce se declanşează mai ales atunci când
ceilalţi nu ne răspund cu aceeaşi monedă. Dacă vom privi cu multă
atenţie anumite atitudini, vom descoperi că atât răutăţile, cât şi
atitudinile dizarmonioase pe care unele fiinţe umane le exprimă la un
moment dat faţă de noi nu sunt în fond decât reacţia penibilă a
feluritelor lor suferinţe interioare. Prin urmare, a răspunde la prostia
pe care ele o manifestă, tot prin prostie, o astfel de reacţie din
partea noastră nu numai că ne coboară şi, prin repetare, ne face să
devenim chiar şi noi nişte proşti, dar totodată nu face decât să
prelungească şi chiar să amplifice situaţiile neplăcute pentru noi
înşine. În lucrarea sa „Dialoguri inspiratoare cu îngerii”, îngerul îi spune la un moment dat Gitei Malasz: „Fiţi foarte atenţi, căci trebuie să vă daţi seama că fiecare gest acţionează. Chiar şi un gest călduţ,
chiar şi
un gest serios, chiar şi un gest neglijent, orice gest acţionează.
Chiar şi atunci când vi se pare că el nu acţionează. Totul acţionează,
atunci când omul acţionează.” Ştiind aceasta, trebuie să avem în vedere
că fiecare gest spontan şi plin de amabilitate acţionează. Binele pe
care îl facem şi pe care totodată ni-l facem, atunci când manifestăm o
stare de amabilitate, ne întăreşte, ne consolidează fiinţa, în timp ce
orice atitudine rea este nefastă şi ne distruge. Mai presus de aceste
principii morale, noţiunea de bine şi de rău îşi găseşte de fiecare dată
ecoul în universul nostru lăuntric prin intermediul proceselor de
rezonanţă ocultă, pe care le declanşează în mod inevitabil în noi. De
fapt, mulţi dintre noi cunoaştem chiar foarte bine dinainte ceea ce este
just sau ceea ce este nejust şi simţim, fie atunci când facem ceva rău,
fie atunci când facem ceva bun prin acţiunile noastre. Atunci când
facem ceva rău, aceasta se cristalizează apoi în noi, atât sub forma
unor energii chinuitoare, cât şi sub forma unei vinovăţii din ce în ce
mai mari, care în timp începe să ne apese inima, ne înăbuşă sufletul şi
apoi ne îndepărtează de natura noastră reală, împiedicându-ne să mai fim
fericiţi. 
Cei care i-au înţeles secretele şi o savurează prin experienţă directă, au putut să-şi dea seama că amabilitatea nu a fost şi nu este niciodată o slăbiciune. Atunci când manifestăm stări profunde de amabilitate, ne transformăm totodată pe noi înşine. Transformările care apar în fiinţa noastră prin manifestarea stărilor de amabilitate sunt inevitabile. Reuşind să fim amabili, învăţăm în acelaşi timp să fim generoşi, răbdători şi toleranţi, iar în timp această atitudine ne ajută să ne dezvoltăm curajul de a fi noi înşine, împotriva tuturor obstacolelor. Prin manifestarea unei stări profunde de amabilitate, refuzăm atitudinea de culpabilitate ce este produsă de faptele sau gesturile noastre injuste şi ne deschidem astfel porţile fericirii şi ale speranţei.
Întocmai ca şi toate celelalte adevăruri tainice, o stare de amabilitate puternică şi copleşitoare îşi produce, cu timpul, efectele pe care nimic nu le poate opri, deoarece mulţi dintre noi aspirăm mereu să fim fericiţi. O astfel de minune se petrece doar dacă oferim mereu ceva bun şi minunat, care este atras în noi înşine prin intermediul proceselor de rezonanţă ocultă, pe care le declanşează în fiinţa noastră amabilitatea. Manifestarea unei stări profunde de amabilitate reprezintă pentru fiecare dintre noi o garanţie absolută a acestei realizări. Cu ajutorul amabilităţii este posibil să transformăm cu uşurinţă inima fiinţelor umane şi chiar lumea întreagă.
profesor yoga Gregorian Bivolaru
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5904
