la lume
sau la noi înşine, lucruri pe care le considerăm a fi anormale, poate
chiar patologice, şi aceasta în mod justificat dintr-un anumit punct de
vedere; dar nu înseamnă că am înţeles lumea.Noi ne închidem adeseori calea spre înțelegerea lumii când ne cramponăm de aprecieri ale existenței cum sunt: sănătos, bolnav, corect, incorect, adevărat, greşit, bun, rău etc. Dintr-un anumit punct de vedere, ceea ce se comportă patologic, anormal, îşi are justificarea deplină în contextul general al lumii.
Aşa cum, în lumea pe care o simțim în orice abur al aerului etc., în lumea pe care ne-o reprezentăm ca fiind vieţuită de noi între naştere şi moarte, suntem înconjurați de universul culorilor, tot astfel propria noastră fiinţă spiritual-
sufletească dintre moarte şi o nouă naştere
trăieşte într-un element întru totul identic cu ceea ce apare în noi ca
halucinaţie. Noi ne naştem, potrivit corporalităţii noastre, din
elementul halucinaţie. Ceea ce apare în halucinaţie pluteşte prin lumea
care se află la baza lumii noastre, şi noi ieşim la suprafață, prin
naştere, din acest element care ne poate apărea în faţa sufletului ca
fiind anormal în lumea halucinatorie.Imaginaţi-vă că, aşa cum am arătat de curând, corpul fizic uman nu are contururi rigide; el este apă, este şi aer etc. Corpul fizic uman are o anumită consistenţă, o anumită densitate naturală. Dacă această densitate devine nenaturală – imaginaţi-vă că ar putea interveni o
contracţie în elasticitatea sa –, elementul halucinatoriu primordial din
care a luat naştere ar fi vlăguit, aşa cum se stoarce apa dintr-un
burete. Producerea esenţei halucinatorii decurge din stoarcerea din
corpul fizic a propriului element, din care el a luat naştere, din care
s-a format. Iar îmbolnăvirea vieţii halucinatorii a conştienţei indică
întotdeauna lipsa de sănătate a corpului fizic, care se extrage în mod
spiritual din sine.
Prin acest fapt, ne este indicat că gândirea noastră într-un anumit sens este întru totul ceea ce spune materialismul. Corpul nostru fizic este în adevăr o copie a ceea ce este prezent, în mod preexistent, în lumi spirituale, înainte de naştere sau înainte de concepţie. El este o copie. Iar gândirea care apare în conştienţa obişnuită, acea gândire de care prezentul este în general mândru, materialiştii o explică, nu în mod nejust, ca fiind ceva întru totul legat de corpul fizic.
Lucrurile stau pur și simplu așa: Această gândire de care se servește omul actual, anume de la apariţia gândirii ştiinţelor naturii, din secolul al XV-lea, această gândire piere odată cu trupul fizic, se isprăvește odată cu corpul fizic. Ceea ce se găsește adeseori în filosofia catolică actuală, dar numai în cea actuală, nu şi în filosofia catolică din secolele anterioare, că activitatea abstractă, intelectuală a sufletului supravieţuieşte morţii, este eronat, nu este corect. Această gândire, care reprezintă viaţa sufletească a prezentului, este întru totul legată de corpul fizic. Ceea ce supravieţuieşte corpului fizic apare abia pe treapta superioară următoare a cunoaşterii, în imaginare, în reprezentarea imagistică și așa mai departe.
În timpul vieţii conştiente are loc o activitate
subconştientă care,
atunci când ajunge la conştienţă, devine halucinaţie. – Halucinarea
este, în existenţă, o activitate elementară normală. Numai că ea nu
trebuie să apară în conştienţa noastră la timpul nepotrivit.
Halucinaţiile, aşa cum apar ele în mod obişnuit, trebuie să constituie
subconştientul existenţei noastre. Când corpul îşi extrage din corpul
fizic substanţa sa originară se ajunge la încorporarea acestei substanţe
originare în conştienţa obşnuită, şi atunci apar halucinaţiile. A
halucina nu înseamnă nimic altceva decât trimiterea de către corp în
conştienţă a ceea ce el ar trebui să folosească la digestie, la creştere
sau la altă activitate.Dacă aveţi în vedere forţa care acţionează în dumneavoatră aici, în lumea spirituală, de la ultima moarte până la naşterea actuală, vedeţi cum forţele corpului fizic, ale celui eteric etc. acţionează în continuare. Aceasta ar fi o nouă moarte (vezi desenul, haşurat).
 [mărește imaginea] |
Tabla 6 |
care
merge în aceeaşi direcţie, este o existenţă imagistică. Astfel, între
naştere şi moarte avem vie în noi imaginea a ceea ce am avut în
intervalul dintre moarte şi o nouă naştere. Şi această imagine este
forţa intelectului nostru. Intelectul nostru nu este o realitate dintre
naştere şi moarte, ci este imaginea existenţei noastre între moarte şi o
nouă naştere.Această cunoaştere nu rezolvă numai enigme ale cunoaşterii, ci şi enigme ale culturii. Întreaga configuraţie a culturii noastre mai noi, care depinde de intelect, devine intuitivă când ştii că este o cultură imagistică, care nu este creată de nicio realitate, ci de o imagine a realităţii spirituale. Materialismul este o cultură spirituală abstractă; se gândeşte cu gândurile cele mai fine când se contestă gândurile. Gândurile materialiste erau foarte ingenioase, însă ajungeau la rătăcire. Este întru totul imaginea unei lumi care acţionează producând cultură, nu o lume în sine.
Când corpul se prezintă în calitate de corp, el are halucinaţii, respectiv aduce halucinaţii în conştienţă. Când spiritul se prezintă în calitate de spirit, el are imaginaţiuni. Când sufletul se prezintă în calitate de suflet, nu iau naştere nici halucinaţii extrase în mod nejustificat din corp, nici nu se înaintează spre realităţi spirituale, ci
are în faţa sa domeniul neconturat al fanteziei. Astfel se poate
spune: Corpul nu se află în viaţa dintre naştere şi moarte pentru a
reprezenta corpul, dar dacă totuşi o face în mod nejustificat, adică
anormal, iau naştere halucinaţii. Dacă spiritul reprezintă spiritul, în
timp ce se ridică din corp şi ajunge la realităţi, el are imaginaţiuni.
Sufletul constituie mijlocitorul dintre halucinaţii şi imaginaţiuni în
fanteziile nu prea net conturate.| Când corpul reprezintă corpul: Când sufletul reprezintă sufletul: Când spiritul reprezintă spiritul: |
halucinaţii fantezii imaginaţiuni |
Tabla 6 |
Noi descriem aici procese reale. În gândirea intelectualistă avem doar
imaginea vieții sufleteşti preexistente, aşadar, imaginea unei
vieţi sufleteşti întru totul imaginate, care izvorăşte din domeniul
halucinatoriu.Viața noastră intelectuală nu este reală. Noi înşine nu suntem reali în timp ce gândim, ci ne înălţăm spre imagine. Altfel nu am putea fi liberi.
Libertatea omului se bazează pe faptul că gândirea noastră nu este reală când ajunge la gândire pură. O imagine în oglindă nu poate fi o cauză. Când aveți în față o imagine în oglindă, ceva ce nu este decât imagine, şi vă orientați după ea, atunci aceasta nu o determină. Când gândirea dumneavoastră este o realitate, nu există libertate. Când gândirea dumneavoastră este imagine, viața dintre naştere şi moarte este şcoala libertăţii, întrucât în gândire nu se află nicio cauză. Iar viaţa trebuie să fie liberă de cauză, pentru a fi o viaţă în libertate.
Viața în fantezie, dimpotrivă, nu este deplin liberă; în schimb este
reală ca viaţă de reprezentare.Viața liberă care se află în noi nu este, din punct de vedere al gândirii, o viaţă reală, ci prin faptul că avem gândirea pură şi că plecând de la aceasta dezvoltăm voinţa pentru fapta liberă noi cuprindem realitatea în gândirea pură.
Dar acolo unde noi înşine împrumutăm imaginii realitate din substanța noastră este posibilă acționarea liberă.
Sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA205/GA205_CF05.html
