german din Sibiu, un personaj ciudat. Avea grad de colonel al
Wermachtului, cu toate că se vedea de la o poştă că n-are nici în
clin, nici în mânecă, vorba românului, cu armata. Numele sau,
mai degrabă pseudonimul său era Schuller, adică “profesorul”.Puterea sa era foarte mare, nici măcar ofiţerii SS cu acelaşi grad sau chiar superior, nu-i ieşeau din vorbă. Avea documente semnate de însusi Hitler şi o misiune secretă, care-l făcea să străbată adesea munţii în anumite zone, însoţit de călăuze din zonă, bine plătite şi apărat de plutoane întregi de vânători.
Căuta insistent ceva, în special prin zonele cu ruine dacice: la Salgo, la Tilişca, dar şi prin zona de graniţă a fostului imperiu, adică Turnu–Roşu – Boiţa (Sibiu), dar şi prin zona Văratica-Turnu (Vâlcea). Era adesea văzut studiind ore în şir documente din arhivele Brukenthal, dar şi stând de vorbă cu ciobani, vânători sau preoţi din zonă. Vorbea o română impecabilă, fără accent, ceea ce, pe cei mai mulţi interlocutori, îi făcea să-l creadă român.
După
trei-patru luni de căutări în zona menţionată, la începutul
iernii, Schuller şi oamenii săi s-au mutat în zona Sebeş (Alba) -
Frumoasa, acordând o atenţie deosebită ruinelor dacice de la
Căpâlna.
Nimeni
nu ştie dacă a descoperit ceva, dar în primăvara anului 1944
(luna mai) a dispărut din zonă definitiv.
Sau
cel puţin, aşa se părea.
El
a reapărut prin anii Ꞌ70, în Sebeş-Alba (Mullbach), fiind
implicat în nişte acţiuni cel puţin ciudate, în urma cărora o
serie de persoane, unele chiar foarte tinere, au fost arestate de
către regimul comunist sub acuzaţia de spionaj, cu toate că din
procesul public al unora dintre aceste persoane nu reieşea decât
c-ar fi fost membre ale unui grup (nachtigall) pe seama căruia erau
puse delicte ca: ascultare de muzica decadentă (occidentală),
consum de droguri (?), sex în grup… Singurul care a fost condamnat
definitiv 
a fost un profesor, Degau Erik. În momentul pronunţării
sentinţei, el a izbucnit în plâns, strigând:
a fost un profesor, Degau Erik. În momentul pronunţării
sentinţei, el a izbucnit în plâns, strigând:
”toate astea se
întâmplă numai datorită nemernicului de Schuller şi a
blestematei acelea de săbii de diamant!”.
Cunoscând
legenda, un coleg al lui Erik Degau, profesorul Taborsky Roland, a
stat câteva minute de vorbă cu acesta, până ce autorităţile
l-au luat din Casa de Cultură, unde se ţinuse procesul (public).
Asta se întâmpla în vara anului 1973. Doi ani mai târziu,
Taborsky Roland, profesor de istorie foarte apreciat nu numai în
judeţ, ci şi în ţară (doctor în istorie), a format un grup din
câţiva 
elevi pasionaţi de istoria antică, în special de cea a
dacilor, intitulat (mai bine zis autointitulat “grupul Kesarion”),
cu care a început o serie de cercetări în zona dacică de la
Căpâlna.
elevi pasionaţi de istoria antică, în special de cea a
dacilor, intitulat (mai bine zis autointitulat “grupul Kesarion”),
cu care a început o serie de cercetări în zona dacică de la
Căpâlna.
Sabia de diamant fusese găsită de nişte copii, cu
cîţiva ani înainte (Ꞌ69-Ꞌ70) prin ruinele cetăţii dacice de
la Tilişca (Sibiu), a stat o perioadă la “Muzeul etnografic
Galeş-Sălişte”, condus în acea perioadă de către
profesoara
Costăchescu Maria, fiind luată apoi “pentru cercetări şi
autentificare” de către o comisie şi dusă la Muzeul Brukenthal,
unde i s-a pierdut urma.
profesoara
Costăchescu Maria, fiind luată apoi “pentru cercetări şi
autentificare” de către o comisie şi dusă la Muzeul Brukenthal,
unde i s-a pierdut urma.
Totusi, multe persoane au văzut-o şi s-au
minunat de lama ei, deosebit de dură, cu trei muchii, fiecare foarte
tăioasă. Lama era o piramidă, cu înălţimea de aprox. 20 cm şi
cu latura bazei de 2 cm. Mânerul era format din trei şerpi
încolăciţi, care se uneau la capătul acestuia într-un cap de
lup. Apărătoarea de mână era ovală, cu lungimea de 8 cm şi era
dintr-un smarald aplatizat. Repet faptul că lama era dintr-un
diamant (învăţătoarea Popa Rafila, din Sălişte, a tăiat cu ea
mai multe bucăţi de 
sticlă (geam) – ea, de fapt, şi-a dat seama
de valoarea sabiei şi a hotărât s-o dea ăn custodia muzeului
Galeş). Este de înţeles că sabia, doar prin materialele din care
era făcută (mânerul era din aur, inclusiv şerpii, iar capul de
lup din argint), constituia o valoare imensă, dar chiar de la
început, toate persoanele care au văzut-o (mai puţin copiii),
şi-au dat seama de faptul ca ea n-avea utilitate decât ca obiect de
cult, deci valoarea ei materială era cu mult întrecută de valoarea
istorică şi cea spirituală.
sticlă (geam) – ea, de fapt, şi-a dat seama
de valoarea sabiei şi a hotărât s-o dea ăn custodia muzeului
Galeş). Este de înţeles că sabia, doar prin materialele din care
era făcută (mânerul era din aur, inclusiv şerpii, iar capul de
lup din argint), constituia o valoare imensă, dar chiar de la
început, toate persoanele care au văzut-o (mai puţin copiii),
şi-au dat seama de faptul ca ea n-avea utilitate decât ca obiect de
cult, deci valoarea ei materială era cu mult întrecută de valoarea
istorică şi cea spirituală.
Unul
dintre tinerii care formau “grupul kesarion” avusese în mână
sabia, aşa că, după amiezile până noaptea târziu, discutau
despre ea. La un moment dat, cineva a lansat o ipoteză care, în
scurt timp, a devenit o certitudine. Sabia de diamant stă la baza
legendei despre “Excalibur”!
sursa
