Conştienţa Eului

Viaţa se prezintă un mozaic alcătuit din pietre mici. Cel care adaugă o mică pietricică nu este mai puţin important decât cel care a conceput planul mozaicului.  Trebuie să ne dăm seama că, dintr-un anumit punct de vedere, lucrul cel mai mic şi lucrul cel mai mare pe care îl putem înfăptui sunt la fel de importante pentru întreg.
În raport cu ceea ce putem numi “ordinea divin-spirituală a lumii”, elementul cel mai mic este la fel de important ca elementul cel mai mare. Dacă ne dăm seama de acest lucru vom fi feriţi de multe nemulţumiri care, altfel, ar putea să apară uşor în viaţă.

 Întreaga esenţă a evoluţiei lumii nu şi-ar putea urma cursul dacă noi nu am putea să îndeplinim ceea ce este - aparent - lucrul de cea mai mică însemnătate în viaţă. Atunci vom putea avea şi sentimentele corecte faţă de marile evenimente ale existenţei. Abia atunci ne va apărea măreţia şi importanţa care se află în următoarea frază: “Fiecare din noi trebuie să facă din sine însuşi, în sensul înţelepciunii lumii, cât de mult poate, în afară de ceea ce prezintă el pe planul fizic.” Însăşi dezvoltarea antroposofică trebuie să o vedem ca ceva necesar. Unii spun: la ce foloseşte evoluţia antroposofică dacă eu nu mă pot face util prin aceasta în viaţă?
– Să observăm însă: karma vieţii ne va arăta ceea ce trebuie să facem în viaţă, când vom învăţa să înţelegem mai întâi semnele pe care ni le face karma vieţii. Nu avem numai sarcina de a face un lucru sau altul, ci avem cu adevărat sarcina de a face din noi înşine atât de mult cât putem. Trebuie să ne ridicăm la gândul: în noi există nenumărate forţe şi capacităţi; nu trebuie să le lăsăm să piară în sufletul nostru. Ceea ce face ordinea divin-spirituală cu ceea ce am făcut noi din sufletul nostru, trebuie să o lăsăm pe seama ordinii divin-spirituale a lumii. Când lucrăm la sufletele noastre şi luăm seama la semnele karmei, vom vedea ce vom avea de făcut într-un loc sau altul.

Uneori se consideră că orice dezvoltare nu se petrece decât pas cu pas. Însă viaţa întregului nu se desfăşoară în aşa fel încât să se poată spune că natura nu face salturi. Nu e adevărat. Natura face încontinuu salturi.
Să observăm o plantă. În dezvoltarea ei face mereu salturi: la trecerea de la rădăcină la frunză, de la frunză la caliciu, de la caliciu la floare, de la floare la fruct. Tot aşa există treceri rapide atât în viaţa omului individual cât şi în viaţa generală a omenirii. Vom găsi pretutindeni că omenirea trăieşte etapele unei perioade în mod succesiv şi se dezvoltă ca planta, de la frunză la frunză. Vine apoi timpul în care omenirea face un salt important înainte, aşa cum face planta de la frunză la caliciu, de la caliciu la petală, de la petală la fruct. Astfel, pretutindeni se petrec treceri rapide, salturi în cursul evoluţiei omenirii. Cel mai important salt la omenirea de pe pământ este saltul care s-a produs prin evenimentul din Palestina. Atunci s-a întâmplat un salt înainte impresionant.

Putem înţelege Evanghelia lui Ioan numai atunci când înţelegem că impulsul lui Christos este, în cadrul evoluţiei omenirii, cea mai importantă lucrare asupra conştienţei eului.

Omul trebuia să fie sustras influenţelor care se revărsau în el fără ca el să aibă conştienţa de sine. Prin aceasta el a putut să dobândească conştienţa de eu şi să se pregătească pentru o redobândire a clarvederii din timpurile vechi. Dar el trebuia să se elibereze de influenţele demonice. Cu cât are mai multă forţă în eul său, cu atât mai mult se poate ţine departe de influenţele demonice. Aşa se poate înţelege vindecarea de demoni. Un număr de bolnavi au fost aduşi în apropierea lui Christos tocmai în timpul când Christosul spiritual putea să acţioneze cel mai intens. Nu lumina solară fizică – îmbrăcămintea luminii spirituale – trebuia să acţioneze, ci lumina spirituală. După ce soarele apunea, bolnavii erau aduşi la Christos. Procesul real de vindecare trebuie să ni-l reprezentăm în felul următor: oamenii care veneau acolo aveau credinţa fermă, convingerea fermă că prin Christos acţionează impulsul care poate alunga demonii. Dacă aceasta s-ar fi întâmplat printr-un mijloc exterior, Christos nu ar fi acţionat prin eu.
Abia atunci îl recunoşti pe Christos când El îşi desfăşoară întreaga forţă în propriul tău interior.
Abia atunci poate El acţiona când această forţă se exteriorizează în eul uman, se exprimă în eul uman.
De aici vedem că în acel timp important omenirea se afla în faţa unui decisiv punct de cotitură. Era ultimul acord al unui timp vechi şi oarecum intervenţia unui impuls enorm care îi conducea pe oameni într-un timp nou. Omul putea privi înapoi şi vedea: în trecut omul era mult mai puternic unit cu lumea spirituală. El putea găsi drumul spre lumea spirituală prin extaz. Acum însă trebuie să găsim punctul de legătură în eu pentru a ajunge în lumea spirituală. Acest impuls a fost dat prin impunătoarea strigare a Botezătorului şi prin Christos însuşi: “Schimbaţi-vă dispoziţia voastră sufletească căci împărăţia cerurilor s-a apropiat”. În voi înşivă trebuie căutată legătura care vă uneşte cu împărăţia cerurilor.

Acelora cărora li se puteau spune lucruri profunde, li se spunea: A existat un timp în care sufletele oamenilor, atunci când ieşeau din eul lor, ajungeau în împărăţia spiritului. Atunci li se dăruia spiritul pentru vindecare. Ei erau bogaţi, ceea ce înseamnă că ei deveniseră posesori ai spiritului. Apoi s-a ajuns la un punct de cotitură. Acum sunt chemaţi să vină în împărăţia cerurilor cei care sunt, - care au devenit - cerşetori întru spirit. Uniţi cu Dumnezeu în interior, fericiţi pot deveni cei care sunt cerşetori întru spirit. Cei săraci în spirit vor prelua în ei împărăţia cerurilor.
Fericiţi sau uniţi cu Dumnezeu în interior vor deveni şi aceia care se află în suferinţă când preiau impulsul lui Christos. Prin faptul că ei caută legătura cu lumea spirituală în eul lor, ei vor fi vindecaţi. Cei care se manifestau din pasiunile lor, puteau mai înainte să fie temperaţi atunci când se spiritualizau în extaz. Prin faptul că acum găsesc în sine, în eu, legătura cu Christos, trebuie ca pasiunile dezlănţuite, impulsurile sălbatice să fie domolite.
Răsplata misiunii pământului o vor primi aceia care îşi vor înăbuşi pasiunile lor prin eu. Cei care suportă suferinţe, vor scăpa de ele prin faptul că vor prelua în eul lor pe Christos. Cei care îl vor prelua pe Christos în eu vor putea dobândi calmul şi vor stăpâni pământul.

Prima frază din Predica de pe munte [ Nota 10 ] se referă la trupul fizic, a doua la trupul eteric, a treia la trupul astral; a patra frază, în care se spune că omul nu trebuie să-şi dezvolte doar o conştienţă care se îndreaptă numai spre planul fizic, se referă la sufletul senzaţiei. Cei care, în sufletul senzaţiei simt sete şi foame după dreptate, Îl vor putea avea în interior pe Dumnezeu, vor deveni fericiţi.
Ceea ce omul poate găsi în sufletul raţiunii sau al sentimentului este exprimat prin fraza: Cei care vor fi milostivi vor putea avea în ei pe Dumnezeu. Ce apare când ne ridicăm de la sufletul senzaţiei la sufletul raţiunii sau al sentimentului?
Eul este cel care apare, în primă instanţă. Omul trebuie să dezvolte eul prin aceea că el însuşi se simte drept eu şi îl resimte drept eu pe oricare alt om, prin aceea că ceea ce trăieşte în suflet este dus de la eu la eu. Ceea ce trece de la om la om, subiectul şi predicatul trebuie să fie acelaşi. În primele propoziţii ale Predicii de pe munte predicatul este diferit de subiect. Găsim acum, în propoziţia care se referă la sufletul raţiunii sau al sentimentului, că subiectul şi predicatul sunt identice. “Fericiţi sunt cei milostivi, căci ei vor primi milostenie sau iubire.” 

Vedem aici un document care este atât de impunător încât abia dacă mai găsim alt document care să fie atât de profund. El este impunător în sensul acelei grandioase tranziţii care se petrece prin Christos. Epoca despre care am vorbit, Kali Yuga, durase deja 3000 de ani. Kali Yuga a început, în sens restrâns, în anul 3101 î.e.n. Din acest an a început închiderea porţilor spre lumea spirituală. Înainte de anul 3101 găsim încă o conştienţă nemijlocită pentru lumea spirituală. Apoi lumea spirituală s-a întunecat din ce în ce mai mult. După ce Kali Yuga a dominat 3101 ani, s-a produs acel impuls prin care omul este condus din nou în lumea spirituală. Dar prin ce a putut interveni acel impuls? Numai prin aceea că un zeu s-a coborât în lumea fizică. Atunci a început reîntoarcerea în lumea spirituală. Un imens salt s-a făcut în evoluţia omenirii prin faptul că omenirea a dobândit posibilitatea de a se ridica din nou în lumea spirituală. Omenirea avea nevoie aşa-zicând de Christos deoarece ea se coborâse până la eul ei. Coborârea lui Christos a fost necesară pentru ca eul uman să nu se usuce, pentru ca el să nu fie scos din evoluţie.
Am văzut că un mare număr de oameni nu a ştiut nimic, multă vreme, despre faptul că în mica ţărişoară Palestina a trăit Christos. De exemplu, Tacitus nu ştie decât foarte puţine despre acest fapt. La aproximativ 100 de ani d. Chr. el povestea că pe o străduţă din Roma trăieşte o sectă care propovăduieşte învăţăturile lui Iisus. Impulsul lui Christos a trecut pe lângă mulţi oameni fără ca ei să-l observe. El ar fi putut să treacă neobservat pe lângă toţi oamenii. Dar nu s-a întâmplat aşa. Omenirea a preluat atunci impulsul lui Christos. Când se manifestă din nou un impuls asemănător în omenire, omenirea trebuie să fie în stare să nu lase să treacă neobservat un astfel de salt în evoluţia ei.
În anul 1899 s-a încheiat epoca întunecată, Kali Yuga. Omenirea merge acum pe un drum ascendent. Epoca întunecată a durat 5000 de ani.
Astăzi trăim la începutul unei epoci în care se dezvoltă în omenire forţe şi capacităţi cu totul noi. Înainte de a se încheia prima jumătate a secolului al XX-lea, un număr de oameni vor avea, prin dezvoltare naturală, capacităţi deosebite. După încheierea epocii Kali Yuga, începând din 1899, se dezvoltă în omenire o anumită vedere eterică. Între anii 1930 – 1940 la un număr de oameni această vedere eterică va fi deja dezvoltată.
Se pot întâmpla atunci două lucruri.
Omenirea poate să trăiască mai departe în mlaştina materialistă. Materialismul poate inunda totul.
Omenirea ar putea să rateze acest eveniment, să treacă pe lângă acest eveniment aşa cum ar fi putut să treacă pe lângă evenimentul christic.
Dacă oamenii nu vor vieţui acest eveniment eteric, rezultatul va fi că se vor cufunda în mlaştina materialistă. Sau va exista un număr suficient de oameni care se vor dezvolta pe parcursul a 2500 de ani în aşa fel încât vor vedea în eteric. Acesta este începutul clarvederii pe care oamenii o vor cuceri din nou, alături de conştienţa de eu.

Dacă un număr de oameni îşi vor dezvolta prin ştiinţa spirituală un sentiment şi o înţelegere pentru aceasta, atunci aceşti oameni se vor convinge la fel de bine despre adevărul evenimentului lui Christos precum s-a putut convinge Pavel prin evenimentul pe care l-a trăit în faţa Damascului. Între anii 1930 – 1940 va exista un număr mic de oameni care vor dezvolta această facultate dar, în timpul celor 2500 de ani care vor urma, vor exista din ce în ce mai mulţi oameni care îl vor vedea pe Christos în trupul eteric.
Oamenii Îl vor vedea pe Christos în trup eteric atunci când îşi vor fi dezvoltat vederea eterică, la care însă nu vor putea ajunge decât prin înţelegere spiritual-ştiinţifică şi prin sentiment. Aceasta este noua coborâre a lui Christos la oamenii de pe pământ. În realitate este mai degrabă o înălţare a inimii, pentru că nu se va mai întâmpla ca Christos să se întrupeze în trup fizic. Dar oamenii care se vor putea dezvolta, vor fi în stare să-L perceapă în trupul eteric. Ei vor şti din experienţă nemijlocită că Christos trăieşte. Pentru cei care vor să Îl cunoască pe Christos, El va apărea în trupul Său eteric. Ei vor şti despre Christos prin vedere directă.

Omenirea se dezvoltă pentru a-L percepe cu capacităţi superioare pe Mesia. Aceasta va deveni piatra de încercare pentru a afla dacă teozofia i-a condus într-adevăr pe oameni la înţelegerea corectă a acestui eveniment, aşa încât omul să se fi ridicat suficient spre spiritual pentru a înţelege revenirea lui Christos în adevărata formă. Pentru un număr de oameni care vor fi premergători, El va reveni în acest secol, aşa cum a venit odinioară în evenimentul din faţa Damascului pentru Pavel.
Necredinţa va deveni din ce în ce mai răspândită prin critica documentelor istorice. Cu cât documentele istorice vor pierde din puterea de convingere asupra oamenilor, cu atât mai mult vor creşte în oameni posibilităţile prin care ei Îl vor putea vedea pe Christos. Christos se va arăta în adevăr oamenilor care se vor putea ridica prin ştiinţa spirituală la înţelegerea, la vederea adevăratei reveniri a lui Christos.

sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA118/GA118_CF04.html