Conform formei sale, el este alcătuit pe de o parte din Cosmos, și
acest aspect iese la iveală în forma sferică a capului său; pe de
altă parte, el este format din întregul curent ereditar, și acest
aspect iese la iveală în întreg restul organismului, care
este atașat de cap. Întreaga formă exterioară a omului ni-l arată
ca pe o fiinţă hibridă, ne arată că el are o origine dublă.Omul stă dinaintea noastră ca fiinţă dublă, ca fiinţă hibridă. Asta are o semnificaţie şi mai adâncă. Şi astăzi aş dori doar să dau tonul celor care ar trebui să ne preocupe, pentru a trezi în sufletele dumneavoastră un sentiment despre importanţa celor pe care le considerăm.
Să rămânem acum la faptul că în desfășurarea ulterioară a vieţii noastre, capul – capul care ne întâmpină ca imagine a întregului Univers – este esenţialmente mijlocitorul pentru cunoaşterea noastră – nu vreau să spun „instrumentul”, pentru că atunci nu aş rosti ceva întru totul corect. Dar nu numai capul singur este intermediar pentru cunoaşterea noastră – să rămânem la cunoaştere, la perceperea lumii –, capul ne-o intermediază, dar şi restul omului. Şi pentru că restul omului chiar şi conform provenienţei sale este
total diferit de cap, este altceva, omul constă, şi în
măsura în care este cognitiv, din omul-cap şi omul-inimă,
pentru că în inimă se concentrează tot restul.
Suntem realmente doi oameni: duali, alcătuiţi dintr-un om-cap perceptiv în relaţie cu lumea, şi un om-inimă. Deosebirea este aceea că deşi omul ocărăște uneori așa de mult lumea, el îşi foloseşte exclusiv capul pentru a o cunoaşte.
Ce anume stă la baza acestui fapt? Dacă am face o paralelă între cunoaşterea prin cap şi cunoaşterea prin inimă, nu ar rezulta mare lucru. Cel care poate cuprinde cu inima ceea ce cunoaşte capul, ar fi mai cald în cunoaşterea sa decât celălalt. Ar exista o diferenţiere între oameni, dar deosebirea nu ar fi prea mare. Dar dacă ne apropiem de lucruri cu experienţa spiritual-ştiinţifică, atunci iese la lumină cu totul altceva. Omul îşi însuşeşte cunoştinţe, percepţii. Treptat, de noi se apropie percepţiile, cunoaşterea.
Atunci avem cazul următor. Modul
în care ne raportăm cu capul la lume, modul în care
percepem şi cunoaştem, se petrece într-o anumită privinţă repede;
iar modul în care ne raportăm cognitiv la lume cu restul
organismului la lume se petrece lent. La toate celelalte diferenţe pe
care le-am expus deja în privinţa
evoluției lumii și a omului, se mai adaugă faptul că acest cap al
nostru se grăbeşte cu cunoaşterea sa, pe când restul organismului
nu se grăbeşte. Aceasta are o însemnătate extrem de adâncă.Atunci când suntem educaţi conform şcolii, se urmăreşte, de fapt, numai educarea capului. Oamenii sunt educaţi în ziua de azi numai pentru cap; acest lucru se poate face conform școlii. Căci în cazul extrem în care capul participă mult timp la dezvoltarea cunoaşterii – dar la majoritatea oamenilor nu se merge atât de departe –, el se închide la vârsta de douăzeci și ceva de ani.
Atunci capul a terminat cu cunoaşterea sa, cu faptul de a-şi însuşi lumea. Restul organismului are nevoie pentru aceasta de întreg timpul de până la moarte. Şi putem spune deja:
În această privinţă, capul merge aproximativ de trei ori mai repede decât restul organismului; restul organismului are timp; el merge de trei ori mai încet, el are un alt tempo.
De aceea, pentru acela care are darul să observe prin cunoaştere asemenea lucruri, este limpede
că atunci când a cuprins ceva prin
intermediul capului, trebuie să aştepte până când îl
va fi unit cu întreg omul. Pentru a asimila ceva plin de viaţă,
trebuie, într-adevăr, dacă asimilarea prin cap a durat circa o
zi, să aşteptăm trei-patru zile, până când le vom fi
asimilat pe deplin. Cercetătorul spiritual conştiincios nu va povesti
niciodată ceea ce a asimilat doar cu capul, ci numai ceea ce a
înţeles cu întreaga sa fiinţă. Acest lucru are o importanţă
extraordinar de vastă și profundă. În ziua de azi noi putem da, de fapt, copiilor noştri în conformitate cu instituţiile existente, doar un fel de cunoaştere prin cap; noi nu le dăm o cunoaştere pe care să o suporte restul organismului. Se rămâne la cunoaşterea prin cap, la o cunoaştere care este deja pregătită în aşa fel încât trebuie asimilată rapid prin intermediul capului şi pe care omul şi-o poate aminti mai târziu. Este drept că la materiile despre care este vorba în învăţământ, oamenii nu-şi amintesc de ele mai târziu şi sunt bucuroşi dacă uită lucrurile la scurt timp după ultimul examen.
Faţă de o cunoaştere care poate fi prelucrată întru totul de restul organismului, s-ar dezvolta în orice caz, atunci când omul şi-ar reaminti-o, iubire, bucurie, căldură. Cu cele mai adânci taine ale misteriilor omenirii este corelat modul în care trebuie configurată predarea, pentru ca ulterior când omul priveşte de-a lungul întregii sale vieţi, când privește înapoi la anii săi de școală, să le poată duce dorul cu căldură, cu bucurie, cu o anumită fericire.
Cel care este familiarizat cu lucrurile respective, acela ştie că tot ceea ce le oferim în ziua de azi în special copiilor, este pregătit din capul locului în aşa fel încât restul organismului nu îl primește, în aşa fel încât nu produce bucurie ulterior. De aceasta este legat faptul că în prezent oamenii îmbătrânesc relativ repede din punct de vedere sufletesc.
Căci aceasta este taina omului: Atunci când capul are, de exemplu, vârsta de 28 de ani, restul organismului, care vine în urma lui în dezvoltare, are abia o treime sau o pătrime din această vârstă. Restul organismului menţine un tempo care este de trei-patru ori mai lent.
Omul ar putea, dacă s-ar veni pedagogic în întâmpinarea acestor misterii, să preia ceva care este atât de rodnic, atât de priincios încât i-ar ajunge până în clipa când moare. Căci dacă el a preluat astfel de lucruri până la vârsta de 25 de ani şi are nevoie de ele de un timp de trei ori mai lung pentru prelucrarea lor, restul organismului le-ar putea prelucra până la vârsta de 75 de ani. Dar pentru om, în întreaga sa entitate, cunoaşterea pe care şi-o însuşeşte capul nu are o însemnătate cuprinzătoare, ci numai acea trăire de cunoaştere interioară pe care şi-o însuşeşte omul în întreaga sa entitate. Dar în privinţa acesteia, viaţa publică de azi are chiar aversiune; ea vrea să primească doar ceea ce este înţelepciune a capului. Căci gândiţi-vă numai – puteţi socoti ușor întreaga importanţă a ceea ce am aici în vedere: cineva ar putea asimila
până la vârsta de 15 ani
atât de mult cu capul, încât, dacă va prelucra aceste
concepte şi aceste concepte s-ar referi, de exemplu, la administrarea
problemelor publice, la vârsta de 45 de ani el ar fi matur pentru
a fi ales într-un post de administraţie a oraşului, într-un
parlament; căci acolo el trebuie să se încadreze ca om
întreg. Căci trebuie să spunem: Dacă putem să-i aducem omului
până la vârsta de 15 ani asemenea forţe ale conceptelor,
care ar putea fi prelucrate cu întreaga fiinţă a vieţii sale,
atunci la vârsta de 45 de ani el va fi matur să fie ales
într-un consiliu orăşenesc sau într-un parlament. Iar la
baza concepţiilor celor din vechime, care mai aveau încă o
cunoaştere a acestor lucruri din misterii, se aflau astfel de lucruri.
Astăzi, dimpotrivă, strădaniile merg în sensul de a scădea pe
cât de mult este posibil limita vârstei, căci în ziua
de azi orice om este la vârsta de 20 de ani la fel de matur pe
cât era înainte cineva de 80 de ani. Dar în această
privinţă nu pot decide cerinţele pretențiile avide, ci numai o
adevărată 
cunoaştere. Capul nostru este aşadar configurat din Cosmos. Dacă considerăm lucrurile spiritual-ştiinţific, trebuie să spunem: În întregul timp ce se desfăşoară între moarte şi o nouă naştere, noi lucrăm – da, noi lucrăm acolo în Cosmos –, pentru a ne alcătui capul. Lucrăm la organismul nostru, lucrând cu predilecție între moarte şi o nouă naştere la capul nostru. Acest cap este într-o anumită privinţă mormântul sufletului în privinţa a ceea ce era sufletul înainte de naştere sau, dacă vrem să spunem, înainte de concepere. Aici ajung în repaus acele activităţi pe care le executăm între moarte şi o nouă naştere într-o viaţă spirituală. Şi la ceea ce este într-o anumită privinţă este format din lumea spirituală se adaugă apoi ceea ce este atașat de el, provenind din curentul ereditar. Dar ce este ceea ce atârnă de cap, provenind din curentul
evolutiv ereditar? Este ceva care, totuşi, este în corelație cu
capul.Ceea ce este la om în afara capului său, este predispoziţia pentru capul din încarnarea viitoare. Întreg restul organismului este ceva care poate trece prin metamorfoză în capul din încarnarea viitoare. Forţele pe care le perfecționăm de-a lungul întregii vieţi se smulg, atunci cântaine d trecem prin poarta morţii, din restul organismului; dar ele rămân în acea configurare pe care a avut-o restul organismului în timpul vieţii; pe acestea le purtăm în răstimpul dintre moarte şi următoarea naştere și le transformăm în cap. În capul nostru avem deci întotdeauna și ceea ce este moștenire din încarnările anterioare. Iar în restul organismului nostru avem totodată ceva care acţionează determinant pentru configurarea capului
nostru din
încarnarea viitoare. În această privinţă, noi suntem de
asemenea o natură duală.Dacă privim lucrurile astfel încât omul este într-adevăr cu totul așezat în corelaţiile cosmice, ajungem la ideea că într-adevăr el nu se naşte şi nu se formează pur şi simplu în fragmentul de timp şi spaţiu pe care îl avem în fața noastră când privim lucrurile în vederea fizică exterioară, ci că el este încadrat într-un context imens. Şi este deosebit de stimulator să priveşti lucrurile, nu numai aşa cum a făcut-o deja Goethe [Nota 5], să te uiți la unul dintre oasele coloanei vertebrale şi apoi la oasele capului, şi să-ţi spui că oasele capului nu sunt decât vertebre transformate, ci este extrem de stimulator să vezi cum tot ceea ce este în cap, este şi în restul organismului. Numai că cere o considerare extrem de lipsită de prejudecăți ca să recunoşti, de exemplu, nu numai nasul, şi tot ceea ce este la cap, drept o astfel de transformare, ci şi că tot ceea ce este în restul organismului este doar într-o metamorfoză mai recentă; că totul este transformat printr-o metamorfoză anterioară în ceea ce ne întâmpină apoi la cap.
Din punct de vedere pedagogic, consecinţele unei astfel de concepţii sunt extraordinar de importante, şi dacă gândirea oamenilor se va îndrepta cândva înspre această cunoaştere spiritual-ştiinţifică, atunci de aici vor reieși cerințe infinit de importante pentru ceva cum este, de exemplu, pedagogia practică.
Înainte de toate este important un lucru: În viaţă, îmbătrânim. Dar, de fapt, putem spune doar că trupul nostru fizic îmbătrâneşte. Căci oricât de ciudat ar fi trupul nostru eteric, următoarea parte spirituală a fiinţei noastre, devine tot mai tânăr.
Cu cât devenim noi mai bătrâni, cu atât mai tânăr devine trupul nostru eteric.
Şi în timp ce devenim ridați şi devenim cheli în ceea ce priveşte trupul fizic, devenim, sau măcar putem deveni tot mai bucălaţi şi mai înfloritori în ceea ce priveşte trupul nostru eteric.
Dar, în orice caz – aşa cum natura exterioară se îngrijeşte ca trupul fizic să îmbătrânească –, noi trebuie să ne îngrijim ca trupului nostru eteric să rămână aprovizionat cu forţe tinereşti. Însă putem face aceasta numai dacă introducem prin cap o asemenea hrană spirituală de reprezentări încât să ajungă spre a fi prelucrată în întreaga viaţă.
Un observator spiritual-ştiinţific poate vedea în minte – cum să fie învăţaţi copiii din cea mai fragedă tinereţe –, cum este omul este o copie a întregului Univers, o imagine a înţeleptei ordini divine a Universului, dar al unei astfel de ordini divine a Universului încât ea să fie cuprinsă nemijlocit, în mod elementar, şi nu prin aceea că li se spun oamenilor versete din Biblie care nu sunt înțelese. Dar toate acestea trebuie să fie create din spiritul ştiinţei spirituale, şi atunci va exista o cunoaştere cu capul mult mai plină de sevă decât în ziua de azi. Însă aceasta va fi un izvor de întinerire pentru om pe toată perioada vieţii sale, în timp ce învăţământul nostru actual nu este o asemenea sursă de întinerire, ci contrariul ei.
Şi dacă noi în ziua de azi suntem în fericita situaţie de a nu fi nişte acrituri îngrozitoare din cauza
instruirii noastre din tinerețe, aceasta
este așa numai pentru că modul actual de a ne îngriji de cap –
care s-a răspândit de aproximativ patru secole şi a ajuns astăzi
la punctul său culminant –, încă nu a putut ruina atât de
multe din cele care există totuşi drept cultură moştenită din vechile
timpuri.Dar dacă vom proceda tot aşa încât să predăm doar pentru cap, atunci suntem pe cea mai bună cale de a educa nişte înăcriţi.
Astăzi este cunoaşterea prin cap. Datorită acestui fapt, ea este pe de o parte abstractă, uscată şi nu îl umple pe om de-a lungul întregii sale vieţi; iar pe de altă parte ea este totuşi foarte spirituală. Stăm în faţa acestei naturi duale, în sensul că noi producem de fapt spiritualul în ziua de azi; aceste concepte abstracte sunt spiritualul cel mai spiritual care poate exista, dar ele sunt incapabile să înţeleagă spiritul. Este extrem de uşor de vedem la ce dihotomie ajunge omul prin acele concepte spirituale pe care şi le-a alcătuit. Tocmai în privinţa acestor concepte spirituale el a
devenit, în mod ciudat, materialist. Dar dacă conceptele ar fi
corecte, din ele nu s-ar naşte niciodată materialismul. Pur și simplu
existența conceptelor abstracte este deja prima refutare a
materialismului. În această dihotomie trăim noi. Ne-am
spiritualizat extrem de mult de patru secole încoace, şi trebuie
ca în acest spiritual, pe care îl avem doar abstract, să
găsim din nou spiritualul viu. Noi ne-am înălţat la a avea numai
concepte obiective, dar trebuie să ajungem din nou la Imaginaţie,
Inspiraţie, Intuiţie. Noi am lepădat ceea ce ne-a parvenit din
înţelepciunea ereditară anterioară străveche în
Imaginaţiuni, Inspiraţii şi Intuiţii. Trebuie să le recâștigăm,
după ce am renunțat atât de mult la această suculenţă a
cunoaşterii întregului om. Aceasta este ceva care îl poate
umple deja pe om cu întreaga seriozitate faţă de
spiritual-ştiinţific. Şi dacă în aceste două conferinţe pe care
mi-a fost din nou îngăduit acum să le ţin în faţa
dumneavoastră am vorbit mai mult introductiv, intenţia mea a fost de a
arăta cum din cea mai exterioară considerare a omului poate proveni
impulsul de a ne 
preocupa cu ceea ce stă spiritual la baza lumii.
Urmând aceste impulsuri şi idei omenirea va ajunge la ceva care
îi lipseşte astăzi enorm de mult: veracitatea interioară. Nu
putem aspira cu adevărat rodnic spre spirit dacă nu aspirăm în
veracitate lăuntrică, şi nu vom greşi drumul niciodată dacă prin
experienţa de viaţă ne dobândim cunoaşterea că o armonie corectă
între cunoaşterea prin cap şi cunoaşterea prin inimă este
posibilă numai atunci când într-adevăr ne poziționăm
înăuntrul vieţii. Căci de aceea tocmai oamenii prezentului nu vor
să transpună cunoaşterea prin cap în cunoaştere cu inima,
deoarece cunoaşterea prin inimă nu numai că are nevoie de mai mult
timp, ci pentru că ea şi reacţionează față de cunoaşterea prin cap, o
respinge, dacă aceasta este neadevărată. Restul omului se face remarcat
atunci ca un fel de conştiinţă. Or de aceasta se teme omenirea
prezentului, înclinată doar spre cap.Ştiinţa spirituală nu poate reuși decât dacă oamenii o iau în serios conform cu adevărul, căci ea
trebuie să se apropie de
cea mai profundă nevoie a omului acum în prezent. Ea trebuie să
se expună acelor chinuri ale conştiinţei care pot lua naştere cu
uşurinţă atunci când inima îi spune „Nu” capului. Căci
inima îi spune mereu „Nu” capului atunci când omul nu caută
spiritualul, sau dacă tinde spre cunoaştere din pur egoism, din poftă,
ambiţie ş.a.m.d. Din acest motiv a fost deja necesar ca în
domeniul ştiinţei spirituale să nu lăsăm să apară de nicăieri nici cel
mai mic compromis. Ştiinţa spirituală trebuie practicată pozitiv din
sine însăşi; nu se pot face compromisuri cu jumătăţi de măsură,
sferturi sau optimi; aceasta este în ziua de azi o chestiune prea
serioasă.O mare parte a adversităţii faţă de ştiinţa spirituală nu poate fi înţeleasă decât dacă o avem în vedere conform genezei şi devenirii sale. Ici sau colo apare de exemplu cineva care se îndreaptă în modul cel mai vehement împotriva ştiinţei spirituale.
sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA181-1/GA181-1_CF02.html
