Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

duminică, 10 august 2014

Fiecare idee care devine un ideal, creează în tine forţe de viaţă

În fiecare om dormitează facultăţi prin care el poate dobândi, cu eforturi proprii, cunoştinţe despre lumile superioare. Misticul, gnosticul, teosoful au vorbit întotdeauna despre o lume a sufletelor şi o lume a spiritelor, care sunt pentru ei tot atât de prezente ca aceea pe care o vedem cu ochii fizici şi o putem pipăi cu mâinile fizice. Cel care aude acestea îşi poate spune în fiecare clipă: lucrurile despre care vorbesc aceştia le pot afla şi eu, dacă îmi dezvolt anumite forţe care, azi, se găsesc în mine în stare latentă. Nu poate fi vorba decât de a şti cum trebuie început pentru a dezvolta în sine asemenea facultăţi. Îndrumări în această privinţă pot da numai aceia care au în sine asemenea forţe. De când există neamul omenesc a existat întotdeauna şi o instrucţie prin care cei ce aveau astfel de facultăţi superioare dădeau îndrumări celor ce căutau asemenea facultăţi. O astfel de instrucţie se numeşte instrucţie ocultă, iar învăţătura care se primeşte prin ea se numeşte învăţământ de ştiinţă secretă sau ocultă. Fireşte că o asemenea denumire trezeşte înţelegeri greşite. Cine o aude poate fi uşor ispitit să creadă că aceia care sunt activi într-o asemenea disciplină vor să reprezinte o clasă privilegiată, care tăinuieşte în mod arbitrar ştiinţa ei faţă de semeni. Se mai poate crede că dincolo de o asemenea ştiinţă nu s-ar ascunde, probabil, absolut nimic important. Căci dacă ar fi o adevărată ştiinţă – sunt unii ispitiţi să creadă – atunci n-ar trebui să facem un secret din ea; am putea-o da publicităţii, iar avantajele ei le-am putea face accesibile tuturor oamenilor.

Cei iniţiaţi în natura ştiinţei secrete nu se miră câtuşi de puţin că cei neiniţiaţi gândesc astfel. Numai acela care a trăit el însuşi, până la un anumit grad, iniţierea în tainele superioare ale existenţei, poate înţelege în ce constă secretul iniţierii. Ne putem atunci întreba: cum să dobândească neiniţiatul vreun interes pentru aşa-numita ştiinţă secretă? Cum şi pentru ce să caute un lucru despre a cărui natură nu-şi poate face nici o reprezentare? Dar chiar la temelia unei asemenea întrebări stă o reprezentare cu totul greşită despre natura ştiinţei oculte. În realitate, în ştiinţa ocultă lucrurile se petrec la fel ca şi în celelalte domenii ale ştiinţelor şi cunoştinţelor omeneşti. Această ştiinţă este secretă, pentru omul obişnuit, numai în înţelesul în care scrisul este un secret pentru acela care nu l-a învăţat. Şi după cum fiecare om poate învăţa să scrie, dacă alege calea justă, tot astfel fiecare om poate deveni discipol ocult, chiar învăţător ocult, dacă va căuta în acest scop căile corespunzătoare. Numai într-o singură privinţă raporturile se prezintă aici altfel decât la cunoştinţele şi facultăţile exterioare. Datorită sărăciei, datorită mediului cultural în care s-a născut, cuiva i-ar putea lipsi posibilitatea de a-şi însuşi arta scrisului; pentru dobândirea cunoştinţelor şi a capacităţii de acţiune în lumile superioare, nu există nici o piedică pentru acela care le caută cu seriozitate.

Mulţi cred că maeştrii cunoaşterii superioare trebuie căutaţi într-un loc sau altul, pentru a primi de la ei lămuriri. În această privinţă sunt adevărate două lucruri. În primul rând, acela care aspiră cu seriozitate către ştiinţa superioară nu se va teme de nici un obstacol şi nu va evita nici un efort pentru a căuta iniţiatul care să îl poată introduce în tainele superioare ale lumii. Pe de altă parte însă, fiecare să fie convins că iniţierea îl va găsi în orice împrejurări, dacă poartă în sine o strădanie serioasă şi demnă pentru cunoaştere. Căci există o lege naturală pentru toţi iniţiaţii, care îi determină să nu refuze nici unui om care caută cunoaşterea cuvenită lui. Dar există o lege, tot atât de naturală, care spune că nimănui nu i se poate comunica din ştiinţa ocultă ceva pentru care nu este încă apt. Iar un iniţiat este cu atât mai desăvârşit cu cât respectă mai riguros aceste două legi. Legătura spirituală care-i uneşte pe toţi iniţiaţii nu este una exterioară, dar cele două legi amintite formează copci puternice, care menţin laolaltă elementele componente ale acestei legături. Poţi trăi într-o prietenie intimă cu un iniţiat; totuşi, vei rămâne despărţit de fiinţa lui până când vei fi devenit tu însuţi un iniţiat. Te poţi bucura în cel mai deplin înţeles al cuvântului de inima, de iubirea unui iniţiat; taina sa ţi-o va încredinţa însă numai când vei fi devenit matur pentru aceasta. Poţi să-l măguleşti, poţi să-l torturezi: nimic nu-l poate determina să trădeze ceva din ceea ce ştie că nu-i este îngăduit să-ţi trădeze, fiindcă, pe treapta ta de evoluţie, nu ştii încă să pregăteşti tainei primirea corectă în sufletul tău.

Căile prin care oamenii se maturizează pentru primirea unei taine sunt bine determinate. Direcţia lor este trasată cu litere veşnice, de neşters, în lumile spiritului, în care iniţiaţii păzesc misterele superioare. În vremurile vechi, care au precedat „istoria“ noastră, templele spiritului erau vizibile şi în mod exterior; azi, când viaţa noastră a devenit atât de nespirituală, ele nu sunt prezente în lumea vizibilă ochilor exteriori. Spiritual însă, templele se găsesc pretutindeni, şi oricine le caută, le poate găsi.

Omul poate afla numai în propriul său suflet mijloacele prin care le deschide gura iniţiaţilor. El trebuie să dezvolte în sine anumite însuşiri până la un anumit grad înalt, şi abia atunci îi pot fi împărtăşite cele mai înalte comori ale spiritului.

Dacă nu ne dezvoltăm sentimentul profund că există ceva superior nouă, nu vom afla în noi forţa de a ne dezvolta spre ceva mai înalt. Iniţiatul şi-a cucerit puterea de a-şi ridica fruntea spre înălţimile cunoaşterii numai fiindcă şi-a purtat inima prin adâncurile veneraţiei, ale devoţiunii. Înălţimile spiritului pot fi atinse numai trecând prin poarta smereniei. Poţi dobândi o adevărată cunoaştere numai când ai învăţat să stimezi această cunoaştere. Desigur, omul are dreptul să privească lumina, însă el trebuie să cucerească acest drept. În viaţa spirituală există legi, la fel ca în cea materială. Freacă un bastonaş de sticlă cu un material corespunzător şi el se electrizează, adică el capătă puterea de a atrage corpuri mici. Faptul corespunde unei legi naturale. Dacă am învăţat puţină fizică, ştim acest lucru. Şi tot aşa, când cunoaştem principiile elementare ale ştiinţei secrete, ştim că fiecare sentiment de adevărată devoţiune, cultivat în suflet, dezvoltă o forţă care, mai curând sau mai târziu, ne poate conduce mai departe în cunoaştere.

Un singur fapt, fireşte, trebuie să fie clar fiecăruia, anume că aceluia care e absorbit cu totul de civilizaţia exterioară a zilelor noastre îi va fi foarte greu să răzbească spre cunoaşterea lumilor superioare. O va putea face numai dacă va lucra energic asupra lui însuşi. Într-o vreme în care împrejurările vieţii materiale erau simple, se putea ajunge mai uşor şi la avânt spiritual. Ceea ce era demn de venerat, ceea ce putea fi considerat sfânt, toate se evidenţiau de celelalte realităţi ale vieţii. Într-o epocă a criticii idealurile sunt detronate. Alte sentimente iau locul respectului, al veneraţiei, al adoraţiei şi al admiraţiei. Epoca noastră înăbuşe din ce în ce mai mult aceste sentimente, aşa încât ele nu mai sunt prilejuite oamenilor decât într-un grad foarte redus prin viaţa cotidiană. Cel ce caută cunoaşterea superioară, trebuie să le dezvolte pe acestea în sine însuşi. El trebuie să le insufle sufletului său.

În ştiinţa ocultă există un principiu pe care nu avem voie să-l încălcăm, dacă vrem să ajungem la ţintă. Orice disciplină spirituală trebuie să imprime acest principiu discipolilor săi. El este:
"fiecare cunoştinţă pe care o cauţi numai pentru a-ţi îmbogăţi ştiinţa, numai pentru a îngrămădi în tine comori, te îndepărtează de la calea ta; însă fiecare cunoştinţă pe care o cauţi pentru a deveni mai matur pe calea înnobilării omului şi a evoluţiei lumii, te duce cu un pas înainte. "
Această lege cere să fie neapărat respectată. Şi nu devenim discipoli spirituali înainte de a fi făcut din ea firul călăuzitor al vieţii noastre. Acest adevăr al disciplinei spirituale poate fi rezumat într-o frază scurtă:
"fiecare idee care nu devine pentru tine un ideal, ucide în sufletul tău o forţă; fiecare idee care devine însă un ideal, creează în tine forţe de viaţă."

 sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA010/GA10_02Conditii.html
 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com