Cum și de ce să renunți la atașament

Pacea nu există atunci când ești atașat.

"Ceea ce m-a ajutat cel mai mult a fost să mă gândesc la cum ar fi viața mea dacă dintr-o dată aș deveni un om al străzii. Aș putea trăi pe plajă și aș dormi sub stele în fiecare noapte. Aș putea lucra să îmi îmbunătățesc abilitățile sociale. Aș putea învăța să devin mai bun la pictură. Aș avea foarte multă libertate. Aș putea învăța limbi noi de la alți oameni ai străzii. Aș putea merge în biblioteci să citesc. Aș putea medita și alerga în fiecare zi. Aș putea scrie o carte despre experiență. M-aș putea oferi voluntar pentru a lucra să ajut oamenii. Imediat am realizat că, dacă nu aș avea nici un ban, eu tot aș putea trăi o viață destul de frumoasă. Ar fi în puterea mea să fac acest lucru.” – Steve Pavlina

Dacă te uiți la copii o să observi că ei trăiesc starea de non-atașare în mod natural. Ei lasă evenimentele să curgă. Se ceartă cu copilul vecinului. În 5 minute însă, se joacă din nou ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu te poți întoarce în trecut. Învață dacă exisă ceva de învățat și renunță la a mai fi atașa de evenimentele trecute.
Iar de aici non-atașamentul poate fi extins înspre oricare altă arie a vieții tale. Oamenii sunt în general atașați de casa lor, de mașina lor, de telefonul lor etc. Dar amintește-ți de reacția străbunicului meu în momentul în care putea să îi ia foc casa. În realitate toate posesiunile tale sunt un bonus al existenței. Și mai mult decât atât, este doar o convenție că telefonul, casa, mașina etc. îți aparțin. În realitate tu deții nimic și totul. Eu nu sunt mai puțin scriitor dacă nu mai am laptop. Scriu cu pixul pe hârtie.
Tot ceea ce trebuie să faci este să conștientizezi că în absența oricărui bun al tău, tu nu ești cu nimic mai puțin. Continui să fii aceeași ființă din univers capabilă de noi și noi experiențe.

Non-atașamentul nu înseamnă nepăsare

Să nu fii atașat de hainele tale, nu înseamnă să umbli murdar, neîngrijit sau chiar cu hainele rupte. Să nu fii atașat de mașina ta, nu înseamnă să nu o duci la spălătorie, să nu o păstrezi curată pe interior etc. Non-atașamentul nu înseamnă nepăsare față de lucrurile tale.

Spală-ți mașina cu rigurozitate, fă-o să fie cea mai frumoasă mașină din oraș, bucură-te de experiență. Dacă însă mâine un hoț îți fură mașina și nu o vei mai găsi niciodată conștientizează că nu ești mai puțin tu. Bucură-te cât de mult poți de posesiuni, dar nu fi atașat de ele. Trăiește în lux, dar dacă mâine tot luxul ar dispărea și ar trebui să dormi pe stradă, bucură-te de minunăția cerului. Aceasta este adevărata lipsă de atașare.

Foarte puțini au înțeles în miile de ani care au trecut, ce înseamnă non-atașamentul. Au crezut că dacă renunță la toate posesiunile materiale și pleacă în pustiu vor scăpa de atașament. De ce să mai fii atașat dacă nu ai nimic? Aceasta poate fi o cale. Adevăratul non-atașament însă, înseamnă să te bucuri cu tot sufletul de toate bogățiile pământului. Să fii însă la fel de fericit și armonios dacă de mâine cineva te-ar priva pentru totdeauna de toate aceste bogății. Asta înseamnă non-atașament. Bucură-te de lucruri, dar nu fi atașat de ele. Iar la final te las cu o poveste din cartea despre ego a lui Osho:

„Un rege a fost foarte impresionat de viața simplă și inocentă a unui călugăr budist. Treptat, el l-a acceptat ca maestru. L-a urmărit cu multă atenție – era un om foarte calculat. Și-a pus spionii să îl urmărească, pentru a vedea dacă are vreun defect de caracter. Aceștia nu au găsit nici unul. Omul trăia o viață absolut pură, simplă.

<>. Atunci, regele s-a dus la călugăr, a îngenuncheat în fața lui și i-a spus: <>

În adâncul inimii sale, regele și-ar fi dorit ca sfântul să îl refuze, să-i spună: <>. Vedeți cât de complexă este mintea umană: deși îl invita personal, bucurându-se anticipat la gândul că sfântul i-ar fi putut accepta invitația, în adâncul sufletului el spera să fie refuzat, pentru a-și demonstra astfel că a avut dreptate când l-a considerat un om detașat.

Dar sfântul nostru era într-adevăr un om sfânt – era un buddha autentic. El i-a răspuns regelui: <
Nu poți merge pe jos.>>

Regele a rămas șocat: <>. Dar acum era prea târziu; îl invitase și nu-și mai putea lua înapoi cuvântul. Fiind un om de onoare, regele s-a gândit: <>

A dispus să fie adusă trăsura, dar și-a pierdut complet bucuria. În schimb, sfântul se bucura fățiș! Stătea în trăsură de parcă ar fi fost regele… Iar adevăratul rege era trist, arăta chiar puțin penibil. Oamenii s-au strâns să vadă minunea, strigând: <> Acesta stătea ca un împărat, în timp ce regele arăta ca un cerșetor prin comparație cu acest om. Sfântul de afla într-un extaz vizibil, dar regele era din ce în ce mai trist: <să-și dea seama că acest om plănuiește ceva.>>

Ca și cum sfântul ar fi stat atâția ani sub acel copac în speranța că-l va impresiona pe rege! Ce idei pot avea și regii câteodată!

În palat, regele îi pregătise sfântului cel mai bun dormitor, deși nu credea că acesta va veni vreodată. Vedeți cât de divizată este mintea umană: faci ceva, dar te aștepți la cu totul altceva. Dacă acel om ar fi fost într-adevăr un om viclean, el ar fi putut refuza cu ușurință.

Așadar, regele îi pregătise cel mai bun dormitor din palat. Sfântul a examinat camera – trăise atâta vreme sub un copac – și-a început pe loc să dea dispoziții: <>

Regele era din în ce mai neplăcut surprins, dar îl invitase personal, așa că a fost nevoit să-i accepte toate pretențiile. Inima sa era însă împovărată, și cu fiecare zi care trecea devenea din ce în ce mai chinuit, căci sfântul trăia cu adevărat ca un rege. De fapt, trăia chiar mai bine decât regele, căci acesta avea pe cap grijile domniei, în timp ce sfântul nu avea nici o grijă. Dormea pe rupte. Se plimba prin grădină, făcea baie în bazin. Dar cel mai mult se odinea. Iar regele se gândea: <>

Într-o zi, situația i-a devenit insuportabilă. El i-a vorbit sfântului… Acesta își făcea plimbarea de dimineață, când regele a venit la el și i-a spus: <>. Sfântul i-a răspuns: <<Știu. Ai vrut să-mi spui acest lucru încă de când am acceptat pentru prima oară invitația ta, sub copac. De ce ți-a luat atât de mult timp? Ai suferit în mod inutil. Am văzut cum te-ai întristat. Nu ai mai venit la mine, nu mi-ai mai pus marile întrebări metafizice, așa cum făceai pe vremea când trăiam sub copac. Știu ce vrei să-mi spui, dar nu înțeleg de ce ți-a luat șase luni ca să o faci. Ar fi trebuit să întrebi imediat, și lucrurile s-ar fi lămurit pe loc. Știu ce vrei să mă întrebi, dar poți să o faci>>.

Regele i-a spus: <mare chiar decât al meu. În fiecare zi îmi ceri: Adu trăsura aurie! Vreau să fac o plimbare prin țară. Dă-mi cutare sau cutare lucru! Mănânci cele mai delicioase mâncăruri. Nu mai stai gol, ci te îmbraci cu cele mai rafinate haine cu putință. Atunci, care mai este diferența între mine și tine?>>

Sfântul a râs și i-a răspuns: <>. Regele l-a urmat. Cei doi au traversat un râu, apoi au continuat drumul. Regele insista mereu: <>

Sfântul îi răspundea: <>.

Când au ajuns la hotarul regatului, regele i-a spus: <>.

Sfântul i-a răspuns: <>.

<>

Sfântul: <>.

După care s-a dezbrăcat, i-a dat hainele regelui și i-a spus ultimele cuvinte: <>

Abia acum a înțeles regele ce greșeală făcuse. Omul din fața lui era o nestemată rară. I-a căzut din nou la picioare și i-a spus: <>.

Cu cât insista sfântul mai mult să plece, cu atât mai tare trăgea regele de el. Dar sfântul i-a spus: <>.

Aceasta este diferența: ea nu se referă la posesiuni, ci la posesivitate. Un om simplu nu este cel care nu posedă nimic, ci cel care nu este atașat de nimic, care nu privește niciodată înapoi.” 

sursa

http://fiimplinit.ro/atasament/