Ştiinţă ce devine vie!
Artă ce devine vie!
Religie ce devine vie!
este în fond educaţia, este în fond învăţământul.
“Această şcoală nouă”, spunea Rudolf Steiner în alocuţiunea de la serbarea de inaugurare,
“trebuie cu adevărat aşezată în ceea ce, tocmai în prezentul nostru şi pentru viitorul apropiat, este cerut de la dezvoltarea omenirii. Şi într-adevăr, tot ceea ce din aceste premize intră în final în sistemul de educare şi de învăţământ, se înfăţişează ca o sarcină triplă, sfântă.”
Iar el continuă: “Ce s-ar alege în fine de toată simţirea de sine, cunoaşterea şi acţionarea în comunitatea umană, dacă n-ar putea să se unească în sfânta sarcină pe care şi-o asumă tocmai dascălul, educatorul, prin aceea că aduce, în comunitatea socială deosebită, împreună cu omul în devenire, în creştere, cu omul copil, un aşa numit serviciu comunitar în cel mai înalt sens.
Tot ceea ce putem şti în fond despre om şi despre lume, devine cu adevărat purtător de roade abia atunci când putem trece acestea în mod viu în cei ce vor forma lumea socială atunci când noi nu vom mai putea fi alături de ei cu munca noastră fizică.
Tot ce putem realiza artistic devine de abia atunci ceva suprem, când îl putem lăsa să pătrundă în cea mai înaltă artă, în care nu ne este oferit material artistic mort, precum lutul sau culoarea, în care ne este dat omul viu nedesăvârşit, pe care trebuie să-l aducem până la un anumit grad de desăvârşire în mod artistic, educativ.
Şi nu este oare o sarcină supremă, sfântă, religioasă, de a cultiva în educaţie divin-spiritualul, care apare şi se manifestă din nou, cu fiecare om ce se naşte? Oare acest serviciu de educare nu este cult religios în cel mai înalt sens al cuvântului? Oare nu trebuie ca toate trăirile noastre omeneşti cele mai sfinte, dedicate tocmai simţirii religioase, să se unească în serviciul la altar pe care îl realizăm atunci când încercăm să formăm, în copilul în devenire, divin-spiritualul omului ce ni se arată ca preexistent!
http://adevarul2012.blogspot.ro/2013/05/educatie-pentru-libertate.html
În epoca preromantică J.J. Rousseau pleda pentru întoarcerea la natură în educaţie.
Dacă
facem abstracţie de felul cum a fost înţeleasă şi aplicată această
întoarcere la natură, nu putem să nu-i recunoaştem perfecţiunea
inspiraţiei. Întoarcerea la natură a omului, copilului, la natura
înconjurătoare, cu tot ce are ea binefăcător este salutară. Epoca capitalistă înscăunează propriul ideal educaţional: meseriaşul. Industria şi tehnologia dau buzna în viaţa omului modern. Fabricile aveau nevoie de mână de lucru calificată şi învăţământul se grăbeşte să o furnizeze. Aşa apare specializarea prematură şi unilaterală. Se renunţă la educaţie şi se trece la specializarea prin ucenicie la locul de muncă şi şcoli de meserii.
Educaţia şi învăţământul socialist coordonează predarea după relaţiile omeneşti curente (ponderea politicului). Educaţia şi învăţământul socialist aplică în procesul
de
predare relaţiile dintre adulţi, adică punerea copiilor în situaţia de
învăţare a adultului, adică să se educe prin ei înşişi. Urmarea este
înlocuirea educaţiei cu instrucţia (achiziţia de informaţie) şi moartea
culturii. Sistemul totalitar trebuia să-şi demonstreze validitatea prin producţii gigant şi atunci idealul educaţional devine specialistul, inginerul de masă. În 12 ani de şcoală se studiază tot ceea ce trebuie să aibe la bază un specialist, în anul întâi de facultate.
Nu toţi devin specialişti, iar rezultatul acestui tip de educare şi învăţământ îl vedem în jurul nostru: oameni având cultură
generală,
dar apatici, centraţi pe critică, „vigilenţi”, formali, superficiali,
cu prejudecăţi, mortificarea culturii, devalidarea valorilor general
umane şi tradiţionale. Epoca contemporană are ca ideal educaţional expertul. Nu vrem să afirmăm aici, că expertul nu este necesar lumii moderne, ci să atragem atenţia că educaţia şi şcoala sunt gândite astfel încât finalitatea să fie expertul. Oare toţi avem nevoie să parcurgem etapele formării unui expert, începând cu clasa I ? Ştiaţi desigur că stabilirea competenţelor ce trebuie dobândite de elev, sunt stabilite în funcţie de idealul educaţional propus şi chiar din clasa I !
Sistemul de educaţie al cărui produs suntem, are faţa spre trecut şi spatele spre viitor, iar adevărata lui măsură este omul de pe stradă.
Soluţia reală este educarea şi instruirea unui individ liber şi deschis, moral, cu gândire vie, motivat, activ, creativ, care să poată face faţă oricărei schimbări, găsind soluţii morale adecvate.
Educaţia având ca ideal un astfel de om, este educaţia sănătoasă.
surse
Ileana Vasilescu
http://waldorf-educatie.ro/
