Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

marți, 24 martie 2015

Căsătoria spirituală




O relaţie cu sufletul pereche este o explorare a dinamicii egalităţii, a respectului şi încrederii reciproce. Este o relaţie matură şi iubitoare pe plan conştient. Ea cere o comunicare perfectă, care se învaţă în general prin procesul de iertare din cadrul relaţiilor anterioare, mai puţin conştiente.
Într-un anumit sens, toate relaţiile anterioare vă prepară pentru participarea deplină în relaţia cu sufletul pereche. Sufletul pereche nu se poate manifesta, până când nu există cinste şi limpezime în toate relaţiile voastre. Dacă v-aţi părăsit un partener dintr-o căsătorie anterioară sau copiii, pentru a fi cu un nou iubit/iubită, trebuie să suportaţi consecinţele. Nu vă puteţi găsi sufletul pereche, părăsind o altă fiinţă omenească. Trebuie să fiţi corect în toate relaţiile voastre. Trebuie să spuneţi adevărul fără frică, dar cu mare blândeţe şi compasiune. Ceilalţi trebuie să ştie în ce poziţie se află. Trebuie să ştie în ce mod s-a schimbat legământul vostru faţă de ei şi în ce măsură a rămas acelaşi. Vă dovediţi dragostea faţă de ei, prin faptul că nu aveţi secrete, prin dezvăluirea completă a gândurilor şi sentimentelor voastre. Trataţi-i aşa cum aţi vrea să vă trateze ei pe voi, dacă situaţia ar fi invers. Şi, în felul acesta, puteţi merge mai departe, fără să părăsiţi pe nimeni, fără să acţionaţi într-un mod impulsiv şi nepăsător.

Dragostea adevărată pentru o anumită persoană nu rezultă niciodată dintr-un comportament urât faţă de alta. Aceasta nu înseamnă că nu puteţi să vă schimbaţi legămintele. Înseamnă doar să păşiţi în acest proces de revizuire, cu respect şi grijă faţă de celălalt şi, în acelaşi timp, ştiind foarte clar ce vreţi.

Atunci când în viaţa voastră apare partenerul de viaţă, legământul se creează ca ceva de la sine înţeles. Dorinţa reciprocă de a fi unul în prezenţa celuilalt devine demonstrarea continuă şi spontană a legământului unuia faţă de celălalt. Dacă luarea deciziilor – atunci când eraţi cu celălalt partener – era dificilă şi caracterizată printr-o luptă continuă a ego-ului, împreună cu sufletul pereche deciziile se iau fără nici un fel de efort. Fiecare partener respectă şi apreciază pe deplin gândurile şi sentimentele celuilalt, fără să-şi minimalizeze propria experienţă. Există o dorinţă totală de a fi pe deplin prezenţi, de a asculta părerea celuilalt şi de a lua decizii, numai atunci când amândoi simt că totul este clar.

Până când nu vei fi învăţat să-ţi asculţi intuiţiile, nu îţi vei întâlni sufletul pereche. Descoperirea sufletului tău pereche se întâmplă deoarece, lăuntric, eşti direcţionat înspre el/ea. Când vă întâlniţi, recunoaşteţi acest lucru în interiorul vostru. Îl “ştiţi” în fiecare celulă a fiinţei voastre. În momentul recunoaşterii reciproce a partenerului de viaţă, se produce o modificare în esenţa fiinţei. Nu mai trăieşti doar pentru propria ta pace şi fericire. Propria ta pace şi fericire se extind, pentru a include pacea şi fericirea partenerului. Principiile individuale devin mai puţin importante decât cele reciproce. Nu vă mai concentraţi pe cât sunteţi de diferiţi, ci pe ceea ce aveţi în comun. Intraţi într-un nou stadiu al călătoriei vieţii. Unul se manifestă în exterior ca fiind doi şi doi devin unul pe dinăuntru.

„Tu” eşti acum o entitate diferită. E adevărat, încă ai un corp separat, dar până şi separarea trupească începe să se estompeze, pe măsură ce amândoi deveniţi unul şi vă împletiţi în actul dragostei fizice şi emoţionale. Minţile voastre renunţă la nevoile lor separate şi se unesc în dansul ţelului comun şi al înţelegerii fără cuvinte. Prin voi se naşte o nouă fiinţă. Este fructul dragostei voastre şi cel care vă împlineşte cerinţele reciproce. Din unirea voastră apare ceva ce nu a putut fi realizat până acum. Legătura voastră face ca acest lucru să fie posibil. Împreună, acceptaţi scopul vostru spiritual şi îl împliniţi cu graţie, pe măsură ce relaţia voastră se cristalizează şi radiază dragoste asupra tuturor oamenilor din jurul vostru.

O dată ce ai întâlnit persoana iubită în formă fizică, viaţa ta nu mai poate continua ca înainte. Trebuie să renunţi la tot ceea ce înseamnă separare. Nu mai poţi păstra decât ceea ce merge împreună, în cinstire şi îmbrăţişare reciprocă. Sinele izolat trebuie să moară. Se naşte Sinele ca partener, ca pereche de viaţă. Aceasta este căsătoria spirituală. Pe măsură ce intri pe calea autovindecării şi autodescoperirii, există din ce în ce mai mult potenţial pentru o unire sacră. Şi tu şi ceilalţi ca tine vă adunaţi ca parteneri egali şi începeţi să modelaţi ceea ce înseamnă relaţia unei noi paradigme. Tu şi partenerul tău radiaţi încredere şi respect reciproc. Radiaţi ţeluri şi legăminte comune, făcute fără nici un fel de sacrificiu. Demonstraţi ce înseamnă să creaţi unul pentru celălalt un spaţiu iubitor, sigur şi în care nimeni nu judecă pe nimeni.


Paul Ferrini – Liniştea Inimii

https://drumuricatretine.wordpress.com/2015/01/17/pe-masura-ce-intri-pe-calea-autovindecarii-si-autodescoperirii-exista-din-ce-in-ce-mai-mult-potential-pentru-o-unire-sacra/#more-14614



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com