Tradițiile poporului tibetan ascund cele mai bune reguli de educație din cele mai vechi timpuri.
Dacă sunt respectate, învățăturile care se transmit de la o generație la alta, pot face minuni în dezvoltarea armonioasă a unui copil.
Una dintre cele mai importante reguli ale educației tibetane este lipsa pedeapsei fizice şi cea a umilinţei psihice. Tibetanii consideră că singurul motiv pentru care unii părinţi își bat copiii este faptul că micuții nu pot riposta.
Iată cele patru reguli esențiale ale educației tibetane, așa cum sunt prezentate pe unica.md:
Prima perioadă până la 5 ani. Copilul ar trebui să fie tratat “ca un prinţ”.
Nu trebuie să-i interzici nimic, doar să încerci să-i distragi atenţia. Dacă el face un lucru periculos, foloseşte tactica mimicii supărate şi speriate. Copilul va înţelege perfect acest limbaj. În această perioadă de dezvoltare, micuţul este curios, interesat de lumea înconjurătoare. El nu este capabil să aibă un lanţ logic al faptelor sale. De exemplu, dacă copilul a spart un vas scump, el nu ştie câţi bani ai cheltuit tu pentru al procura şi nici cât ai muncit pentru a avea aceşti bani. Astfel, pedeapsa pentru obiectul spart o va percepe ca pe o demonstraţie de forţă. În acest fel nu îl vei învăţa să nu mai spargă farfuriile, ci să se supună celui care este mai puternic. Crezi că asta îţi doreşti?
A doua perioadă de la 5 până la 10 ani. Copilul trebuie tratat „ca un sclav”.
Pune-i în faţă sarcini şi cere-i să fie executate. Poţi să-l pedepseşti pentru neascultare (dar nu fizic). În această perioadă se dezvoltă intelectul la copil.
El trebuie să anticipeze reacţiile oamenilor la acţiunile sale, să manifeste o atitudine pozitivă faţă de propria persoană şi să evite manifestările negative. Nu-ţi fie frică să-i dezvolţi cunoştinţele, pentru că e momentul oportun să înveţe cât mai mult.
A treia perioadă de la 10 ani la 15 ani. Cum să te comporţi cu el? De la egal la egal.
Nu pe picior de egalitate, pentru că oricum părinţii au o experienţă de viaţă mai mare şi cunoştinţe mai multe.
Consultă-te cu el de fiecare dată când apar probleme importante şi dezvoltă-i simţul independenţei. Impune-i tactic punctul tău de vedere prin discuţii, sfaturi şi consiliere. Dacă nu îţi place ceva, atunci avertizează-l de consecinţele negative care pot apărea, evitând interdicţia fără explicaţii. Pentru că în această perioadă se dezvoltă gândirea independentă faţă de lucruri şi fapte.
Ultima etapă de la 15 ani. Tratează-l cu respect.
Să educi copilul la această vârstă este prea târziu, nu-ţi rămâne decât să culegi roadele muncii tale.
Care sunt consecinţele nerespectării acestor reguli?
Atunci când copilul este inhibat până la cinci ani, îi poţi suprima interesul de viaţă, vitalitatea şi inteligenţa. Îl vei învăţa să se supună manifestărilor brutale. Astfel, va deveni o jertfă pentru mulţi alţi ticăloşi.
Dacă vei continua cu drăgălăşeniile şi după cinci ani, va creşte un infantil, inapt să înţeleagă rostul muncii şi să cunoască trăirile sufleteşti.
Dacă îl vei trata ca pe un micuţ şi după 10 ani, atunci el va creşte nesigur pe sine. Va deveni dependent de oamenii din jur, de prietenii mai independenţi, care pot avea şi influenţe negative asupra sa.
Dacă nu respecţi copilul după 15 ani, atunci el nu te va ierta şi va pleca cu prima ocazie de lângă tine, pentru totdeauna.
http://unica.md/mama-si-copilul/dezvoltarea-copilului/reguli-de-baza-in-educatia-tibetana-valabile-pentru-oricare-copil/
Singura hrană spirituală este cunoaşterea.
Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!
Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:
FRÃŢIA INIMII.
Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple.
Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine.
Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat.
Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.