Sfantul Ioan Botezătorul

Cultul său s-a dezvoltat iar Biserica, atît în Răsărit, cît şi în Apus, i-a consacrat cîteva sărbători importante: Soborul Sf. Ioan Botezătorul (7 ianuarie), Naşterea lui Ioan Botezătorul (24 iunie) şi Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august).

Considerat Înaintemergătorul Domnului, el este ultimul mare profet al Vechiului Testament, dar şi cel care a făcut trecerea spre perioada Noului Testament. Iisus şi-a început activitatea publică numai după moartea lui Ioan Botezătorul.

Scripturile ni-l înfăţişează drept un mare ascet, îmbrăcat în haină de păr de cămilă, cu cingătoare de piele, mîncînd lăcuste şi miere sălbatică. El anunţa venirea lui Iisus, spunînd: “Vine în urma mea Cel ce este mai tare decît mine, Căruia nu sunt vrednic, plecîndu-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfînt”.

Ioan Botezătorul s-a născut în satul Ein-Kerem lîngă Ierusalim şi este fiul Elisabetei (verişoara Mariei, mama lui Iisus) şi al rabinului rural Zaharia. A venit pe lume cu aproximativ şase luni înaintea lui Iisus. Nu au copilărit împreună, dar (după părerea unor autori) s-ar fi cunoscut în tinereţe, petrecînd probabil o anumită perioadă împreună la Qumran, unde ar fi primit o educaţie eseniană comună.

Predicator ascet, a activat numai în preajma rîului Iordan. Predicile sale poartă amprenta radicalismului esenian, anunţînd iminenţa Apocalipsei şi a Judecăţii de Apoi, îndemnînd la pocăinţă, botez şi ispăşirea păcatelor.

L-a criticat public în mod repetat pe împăratul Irod Antipa pentru culpa de a se fi căsătorit cu Irodiada, fosta soţie a fratelui său vitreg, Philippus, fapt care a atras întemniţarea sa în cetatea Machaerus, din Pereia (azi în Iordania).

La o petrecere cu mulţi oaspeţi, Salomeea, fiica Irodiadei, ar fi dansat în faţa tatălui său vitreg, Irod Antipa, cerîndu-i capul lui Ioan Botezătorul în schimbul favorului de a-i deveni amantă.

Potrivit scripturilor, Ioan Botezătorul a fost ucis în aceeaşi seară, prin decapitare, iar capul său i-a fost dus Salomeei pe o tavă. Trupul lui Ioan Botezătorul a fost dus de susţinătorii săi în oraşul Samaria (azi în Israel), unde a fost îngropat.

Se spune că împăratul roman anticreştin Julianus Apostata (360-363) ar fi ars rămăşiţele lui Ioan Botezătorul, împrăştiindu-i cenuşa. Capul ar fi fost salvat şi dus la Alexandria (Egipt), apoi la Constantinopol (Turcia), de unde a fost dus în provincia Poitou (Franţa). Din trup ar mai fi rămas nearse numai un braţ şi un deget.

În amintirea tăierii capului Sfîntului Ioan Botezătorul, Biserica Ortodoxă a rînduit ca ziua de 29 august să fie zi de post aspru.

Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul este ultima mare sărbătoare din anul bisericesc care se încheie pe data de 31 august, pe 1 septembrie începînd un nou an bisericesc. Potrivit tradiţiei, ziua de 29 august este una de post, în care este bine să nu se mănînce pepeni, pentru că forma lor aminteşte de cea a capului. În satul tradiţional, în această zi nu se foloseşte cuţitul, totul se rupe cu mîna.

 În popor se vorbeşte şi de un post care ţine “de la cruce pînă la cruce”, un post de două săptămîni, neconsemnat în calendarul creştin, care avea rolul de a-i curăţi pe cei care au săvîrşit omoruri sau alte păcate grave. Postitorii mîncau în această zi numai o turtă de grîu sau de mălai.

 sursa

http://www.ziarulfaclia.ro/29-august-taierea-capului-sf-ioan-botezatorul/

Evanghelia după Ioan - scena Botezului în Iordan - „botezul prin spirit şi foc”

Ce semnifică de fapt acest Botez?

 După cum se ştie, botezul era destinat de către vestitorul, de înainte-mergătorul lui Christos, Ioan Botezătorul, celor pe care el i-a pregătit să îl primească într-un mod corespunzător pe Christos. Putem înţelege ce se spune în Evanghelia după Ioan despre Botezul în Iordan doar dacă avem în vedere că Ioan boteza pentru a-i pregăti într-un mod corespunzător pe oameni pentru Christos. Dacă vă reprezentaţi un botez din ziua de azi, care este doar o imitaţie a celui originar, nu veţi ajunge la această înţelegere. Botezul nu era o simplă stropire cu apă. La botez, neofitul era cufundat cu totul în apă, unde trebuia să rămână un timp mai lung sau mai scurt. Pentru a înţelege ce înseamnă asta, să lămurim mai întâi ceva din misterul fiinţei omeneşti.
Să ne aducem aminte că omul este alcătuit dintr-un corp fizic, un corp eteric, un corp astral şi un Eu. În starea de veghe, acestea sunt strâns legate între ele. În timpul somnului corpul fizic şi corpul eteric rămân lungite în pat, iar corpul astral şi Eul sunt afară. La moarte corpul fizic rămâne pe Pământ sub formă de cadavru, corpul eteric se desprinde şi, pentru un timp destul de scurt, continuă să fie unit cu corpul astral şi Eul. Pentru cei care au ascultat măcar câteva din conferinţele mele este clar că în acest moment are loc o trăire interioară cu totul aparte: omul are în faţă întreaga sa viaţă trecută ca într-un vast tablou; evenimentele vieţii stau unul lângă altul, ca într-o panoramă, în jurul omului. Corpul eteric este şi putătorul memoriei, iar în viaţa de pe Pământ numai corpul fizic îl împiedică să le aibă pe toate în faţa sa. După moarte, corpul fizic este depus; acum, în conştienţă poate să apară tot ceea ce omul a vieţuit în ultima sa viaţă. Aşa cum am mai spus deja, faptul poate surveni şi în cazurile de pericol de moarte, sau când omul trece printr-o spaimă mare sau un şoc. Este ceea ce ştim din povestirile celor care au fost gata să se înece sau să cadă într-o prăpastie şi care, dacă nu şi-au piedut conştienţa, au retrăit într-un mare tablou toată viaţa lor trecută. Ceea ce vieţuieşte omul în cazul unui astfel de pericol, când, de pildă, este pe punctul de a se îneca, vieţuiau toţi cei care erau botezaţi de Ioan Botezătorul. Botezul consta în aceea că omul rămânea sub apă destul timp pentru ca să-şi retrăiască viaţa sa de până atunci. Ceea ce retrăia astfel era vieţuit ca un tablou spiritual. În această stare excepţională li se arăta faptul că ceea ce vieţuise spiritul se lega oarecum de restul lumii spirituale; cel ce primise botezul de la Ioan Botezătorul ştia: Există o lume spirituală! Cu adevărat, ceea ce trăieşte în mine poate exista şi fără trup. – După botez, omul era convins că există o lume căreia îi aparţine prin spirit. Ce făcea deci Ioan Botezătorul prin acest botez?
Până la acel moment oamenii ajunseseră să capete o atracţie tot mai puternică spre lumea fizică, o tendinţă tot mai mare în a crede că această lume fizică este adevărata realitate. Cei care veneau spre Ioan Botezătorul vieţuiseră însă propria lor viaţă ca ceva spiritual. În timp ce erau botezaţi, ei ştiau că sunt şi altceva decât sunt prin corpul lor fizic. Mintea oamenilor s-a metamorfozat treptat, în aşa fel încât a fost orientată către lumea fizică. Ioan provocase în cei pe care îi boteza conştienţa: Există o lume spirituală, şi eu aparţin cu o parte superioară din mine însumi acestei lumi spirituale. De aceea, nu trebuie decât să îmbrăcaţi în cuvinte foarte puţin schimbate discursurile lui Ioan şi veţi avea: Schimbaţi-vă felul de a gândi, care este îndreptat spre lumea fizică! Ei îşi schimbau felul de gândire dacă primeau botezul într-o dispoziţie cu adevărat justă. Ei ştiau atunci: În mine trăieşte ceva spiritual; Eul meu aparţine lumii spirituale. Omul dobândise această convingere în corpul fizic. Ceea ce avusese loc nu era o procedură specială, ca în iniţiere. El vieţuise aceasta în corpul fizic. De asemenea, prin modul de a fi receptată vechea revelaţie ce data încă de pe vrmea lu Moise şi prin felul în care ea se unea cu sufletele experienţa botezului lui Ioan căpăta şi un sens deosebit.

După botez, omul nu numai că avea conştienţa de a fi una cu lumea spirituală, ci el recunoaşte ce fel de lume spirituală cobora pe Pământ. Un astfel de om ştia că ceea ce i se revelase lui Moise drept „ehjeh asher ehjeh” în rugul aprins şi în focul de pe Sinai străbate întreg Pământul şi că prin cuvântul Iahve sau Iehova sau „ehjeh asher ehjeh” sau „Eu sunt eu sunt-ul” se denumeşte în mod corect această lume spirituală. – Astfel, prin botezul lui Ioan, omul nu numai că ştia că este una cu lumea spirituală, ci şi că în această lume spirituală trăieşte Eu sunt-ul, din care el s-a născut după spirit. – Aşa îi pregătea Ioan pe discipolii săi prin botez. Acesta era sentimentul pe care el îl trezea în ei. Fireşte, nu puteau fi decât foarte puţini cei care erau în stare să trăiască această experienţă la scufundarea în apă. Cei mai mulţi nu erau maturi pentru aşa ceva. Dar unii recunoşteau că Spiritul, care mai târziu a fost numit Christos, se apropia de Pământ.

Un gânditor modern din Est, executor testamentar al marelui filosof rus Soloviov [ Nota 10 ], a făcut afirmaţia: „Creştinismul este cel care trebuie să facă din noi un singur popor [ Nota 11 ]; altfel ne vom pierde Eul nostru şi, odată cu el, orice posibilitate de a deveni vreodată un popor!” Avem aici un cuvânt plin de forţă care pare să fie născut din interesul puternic nutrit faţă de creştinism. De aici mai vedem şi cât este de necesar ca creştinismul să pătrundă până în adâncurile sufletelor.

Ce le lipseşte deci, chiar în zilele noastre, tututor celor care invocă creştinismul şi proclamă necesitatea sa, dar care nu reuşesc totuşi să-l facă prezent. Le trebuie antroposofia, ştiinţa spiritului – calea actuală de a-L înţelege pe Christos! Căci Christos este atât de mare încât fiecare epocă trebuie să găsească mijloace noi pentru a-L recunoaşte. Odinioară s-au folosit alte forme şi modalităţi ale tezaurului de înţelepciune.

Şi antroposofia va rămâne încă mult timp metoda prin care putem să Îl înţelegem pe Christos, căci ea se va dovedi ceva ce vivifică şi stimulează toate facultăţile de cunoaştere omeneşti. Omul se va întări şi va creşte treptat în ce priveşte înţelegerea lui Christos.

Ioan boteza cu apă, efectul fiind acela că corpul eteric se despărţea pentru câteva momente de corpul fizic. Dar Ioan Botezătorul voia să fie înainte-mergătorul „Celui care botează cu foc şi spirit”. Botezul cu foc şi spirit a coborât pe Pământ prin Christos. Care este deci diferenţa între botezul cu apă al lui Ioan. şi botezul cu foc şi spirit al lui Christos? Acest lucru îl poate pricepe doar cel care învaţă să înţeleagă aşa ceva pornind de la cele dintâi principii elementare. Căci în ceea ce priveşte înţelegerea lui Christos noi nu suntem astăzi decât la primele începuturi. Această înţelegere va deveni din ce în ce mai mare, dar în epoca noastră omul nu poate face decât primii paşi.

Aici trebuie mai întâi să fim atenţi la faptul că efectiv îndărătul oricărui fenomen fizic se află un fenomen spiritual, chiar şi îndărătul proceselor fizice omeneşti. Omului modern îi vine foarte greu să creadă asta. Încet, încet lumea va învăţa acest lucru şi abia atunci va ajunge la deplina înţelegere a lui Christos. Astăzi chiar cei care vorbesc despre spirit nu cred cu adevărat că tot ceea ce se petrece fizic în om este, în cele din urmă, dirijat de către spiritual. Inconştient, chiar şi când se vor idealişti, ca să spunem aşa, ei refuză să creadă acest lucru.

Prin impulsul christic a intrat în lume ceva care îi permite omului să acţioneze asupra a ceea ce, lăuntric, face să pulseze sângele său. Ceea ce acţionează aici nu mai este o stare anormală, o scufundare în apă, ci pur şi simplu influenţa puternică a individualităţii lui Christos. Nu se botează cu materie sensibilă, ci prin influenţă spirituală, fără ca prin aceasta conştienţa obişnuită să sufere vreo modificare. Prin spiritul revărsat ca impuls al lui Christos coboară în corp ceva care în mod obişnuit nu poate fi provocat decât printr-o acţiune fizic-fiziologică: focul, focul interior, care se exprimă în circulaţia sângelui. Ioan Botezătorul încă îi scufunda pe discipoli în apă; atunci corpul eteric se desprindea şi omul putea privi în lumea spirituală. Când însă acţionează impulsul lui Christos, atunci vieţuirile corpului astral se revarsă în corpul eteric şi omul devine clarvăzător. Aveţi aici explicaţia expresiei: „botezul prin spirit şi foc”. Observaţi totodată şi diferenţa dintre botezul lui Ioan şi Botezul lui Christos şi corespondenţa cu ceea ce se întâmplă în realitate. Astfel, datorită impulsului lui Christos, apare o clasă nouă de iniţiaţi. Odinioară existau doar câţiva oameni care deveneau discipoli ai marilor instructori şi găseau accesul la Misterii. Lor li se detaşa corpul eteric pentru a putea deveni martori ai spiritului şi pentru a putea ieşi în faţa celorlalţi oameni şi a le spune: Există o lume spirituală, noi înşine am văzut-o. Aşa cum voi vedeţi pietre şi plante, aşa am văzut noi lumea spirituală! – Aceştia erau „martorii oculari”. 

Pentru a deveni un iniţiat şi a propovădui Evanghelia despre lumea spirituală în sensul nou, în sensul christic, a trebuit ca forţa existentă în Christos să se reverse asupra celor care urmau să fie discipolii şi mesagerii acestei forţe. Când s-a întâmplat să apară pentru prima dată un astfel de iniţiat creştin?

Întotdeauna în cursul evoluţiei vechiul trebuie unit cu noul. Tot astfel şi Christos a trebuit să facă în mod lent trecerea de la vechea iniţiere la cea nouă. El a trebuit să creeze o tranziţie, ca să spunem aşa. El trebuia să se bazeze încă pe anumite procedee ale vechii iniţieri, dar să facă în aşa fel încât tot ceea ce venea de la vechii zei să se reverse prin entitatea christică. Christos a săvârşit o iniţiere cu unul dintre discipolii săi, care avea după aceea să vestească lumii Evanghelia despre Christos sub forma cea mai profundă. O astfel de iniţiere se ascunde în spatele povestirii depre învierea lui Lazăr (capitolul II).
S-au scris multe lucruri, incredibil de multe lucruri cu privire la această poveste a lui Lazăr. Ceea ce ascunde această povestire nu a fost însă înţeles decât de cei care ştiau ceva din şcolile esoterice şi din propria lor observaţie. Am să citez mai întâi un citat caracteristic din istorisirea privitoare la Lazăr. Când i se spune lui Christos că Lazăr este bolnav, El răspunde: „Această boală nu este spre moarte, ci pentru ca Dumnezeu să se reveleze în el!” Boala este spre revelarea lui Dumnezeu în el. Numai dintr-o neînţelegere cuvântul doxa din textul grecesc a fost tradus prin „slava lui Dumnezeu”. Nu spre slava lui Dumnezeu a venit această boală, ci pentru ca Dumnezeu să iasă din întunecime şi să se manifeste în mod palpabil în el! Iată adevăratul sens al acestui pasaj. El vrea să spună că divinul care se află în Christos trebuie să se transfere individualităţii lui Lazăr, divinul, divinitatea christică trebuie să devină vizibilă în Lazăr şi prin Lazăr.
Vedem astfel înfăptuindu-se cu Lazăr un botez, un botez în sensul cel mai înalt, prin impulsul lui Christos: Lazăr a devenit un iniţiat în sensul nou al cuvântului, păstrându-se totuşi într-un anume fel formele vechi, letargia, prin aceasta făcându-se o trecere de la vechea la noua iniţiere.
De aici puteţi vedea cu ce profunzime redau Evangheliile adevărurile spirituale care pot fi cercetate independent de documente. Cercetătorul spiritual trebuie să ştie că tot ceea ce se află în Evanghelii poate fi găsit de el mai înainte, independent de vreun document scris. Când el regăseşte însă în Evanghelia după Ioan ceea ce a descoperit mai înainte pe cale spirituală, atunci această Evanghelie devine pentru el un document, lăsat de cel pe care Christos Iisus însuşi l-a iniţiat. De aceea şi este atât de profundă această scriere.
Modul aparte de descriere a impulsului lui Christos adoptat de autorul Evangheliei după Ioan se explică prin faptul că autorul Evangheliei după Ioan a fost iniţiat de către Christos Iisus Însuşi.

 sursa

http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA112/GA112_CF06.html

Sfaturile înţelepte ale unui tată către fiica sa

"Să trăieşti Mimilică dragă, să fii bună, să fii bună pentru ca să poţi fi fericită! Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar,

dar fericire nu. Nu, pentru că mai întâi nu pot fi iubiţi şi al doilea… al doilea, de! Norocul şi celelalte pere mălăieţe, care se aseamănă cu el, vin de afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora, n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire, în tine răsare şi în tine înfloreşte şi leagă rod când ţi-ai pregătit sufletul pentru el. Şi pregătirea aceasta e operă de fiecare clipă. Când pierzi răbdarea împrăştii tot ce ai înşirat şi iar trebuie să o iei de la capăt. De aceea vezi atât de puţini oameni fericiţi… atâţia cât merită.

A, dacă nu ne-am iubi pe noi fără măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastra şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit, sau ne-am surprins asupra unei răutăţi, ori asupra unei fapte urâte, dacă în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi, partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură.

Se ştie că durerea este un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învăţătură şi din durerile altora.

Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce vrei. Şi văd că ai început să ştii şi asta. Doamne, ce bine-mi pare că ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări şi să-ţi cauţi vina.

Aşa, Mimilică dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei şi al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg, cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată, de câte ori deşertăciunea te îndeamnă să strigi: ”Uitaţi-vă la mine!”, dar mai ales aş vrea să scriu, de-a dreptul în sufletul tău aceasta: “Să nu faci o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşesti”. Nu e triumf pe lume, nici mulţumire mai deplină, ca o conştiinţă curată.

Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi trăit cincizeci de ani ai să o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu să o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi! 

 

Te îmbrăţisez cu drag,
Alexandru Vlahuţă"

Un testament remarcabil din care toti avem de tras invataminte, indiferent de varsta.

Alte citate : 
 "E o fericire să fii iubit. 
E una şi mai mare: să iubeşti. 

Cine le are pe amândouă e mai presus de lumea timpului, 

mai tare decât soarta, 
mai tare decât moartea. "

"Adevărul aşteaptă. Numai minciuna e grăbită. "

Intr-o tara asa de frumoasa, cu un trecut asa de glorios,

 in mijlocul unui popor atat de destept, cum sa nu fie o adevarata religie iubirea de patrie si cum sa nu-ti ridici fruntea, ca falnicii stramosi de odinioara, mandru ca poti spune:

"Sunt roman!"

Alexandru Vlahuţă

http://beauty-love-wisdom.blogspot.ro/2012/12/sfaturile-intelepte-ale-unui-tata-catre.html
http://www.catchy.ro/sa-traiesti-mimilica-draga/25675
http://crizati.blogspot.ro/2009/09/scrisoarea-lui-alexandru-vlahuta-catre.html 
http://cpg25.wordpress.com/2009/08/27/casa-memoriala-alexandru-vlahuta/

INIŢIERE DACICĂ - Mariana Gavrilă

OSIRIS S-A NĂSCUT ÎN CARPAŢI

"Poate ca lucrurile nu sunt intotdeauna perfecte in lucrarea de fata, dar sensibilitatea, sinceritatea si mai ales, devotamentul autoarei fata de subiect ii dau cartii valori ce o recomanda autorilor de gen si nu numai. Imbinarea prozei cu poezia este o experienta interesanta pentru astfel de lucrari si cred ca este un teren propice de experimentari, cat si de afirmare a inovatiilor literare. Daca autoarea va continua documentarea si abordarea acestui tip de subiecte, mai mult ca sigur ca, peste timp, vom auzi de un nume important si de opere de interes national iesite din penita unei valoroase scriitoare, care vor da mari batai de cap criticilor din lumea istorico-literara a prezentului si, poate, a viitorului. Pentru prezent, apreciez in mod deosebit curajul si atasamentul autoarei pentru teme si subiecte de valoare ce scot in evidenta un tip inalt de constiinta literara.
Cartea prezenta o recomand ca un exercitiu intelectual al regasirii obarsiilor si a rezonantei sufletesti a fiecaruia cu spiritul ancestral al poporului roman.
Lucrarea ne duce spre nivele de vibratie inalte prin idealurile si ideile ce le promoveaza sub forme legendare si mitologice, facand legatura intre corpul nostru spiritual si campul spiritual noesic omniprezent si universal.
Poate ca, citind aceasta carte, constatam ca putin din cuvantul divin a trecut in limbajul nostru uman, cautand o noua cale de desavarsire pentru fiecare dintre noi...
Mergând pe o linie ascendentă ezoterică, a cunoaşterii iniţiatice,autoarea explorează zone nu tocmai bătătorite ale antropogenezei umane şiale zonei mitogenetice din spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic. Dorind să demonstreze că totul este un întreg şi întreg este totul, apelează la căi de cunoaştere ce au legătură cu diferitele forme ale stărilor modificate deconştiinţă.Cunoaşterea iniţiatică cere sacrificii, ce altceva fiind acestea decâtactivarea uneori chiar forţată a limitelor celor mai subtile ale propriului suflet şi conştiinţe.
Călătoria în zonele mitice alese cu grijă se vrea deopotrivădescoperitoare, dar şi subtil educativ-civică chiar şi pentru cititorul secoluluiXXI. Simbolurile folosite au înţelesuri precise şi cred sincer că nu toţi vor înţelege această călătorie iniţiatică în forma pe care autoarea a dorit să ne-otransmită nouă celor absorbiţi de televizor, video şi calculatorul personal. Am avut impresia că autoarea face un gen de dublă introspecţie, în esenţa fiinţei umane şi în propriul sine, căutând un acordaj al Universului cucele două entităţi majore pentru propria-i existenţă, fiind, în final, un fin translator pentru noi cei încă aflaţi în stadiul de profani în ale “înaltei iniţieri.”Este multă speranţă în această scriere, deşi nu întotdeauna atinge cotemaxime, ceea ce o aduce pe autoare mai aproape de noi şi o putem înţelege mai uşor.
Este de remarcat ataşamentul autoarei pentru spaţiul mitogeneticromânesc, cât şi faţă de Ardeal, leagănul civilizaţiei noastre, într-un moment în care se pare că atacurile la adresa fiinţei naţionale a poporului român s-au înteţit. Asistăm la o acţiune concertată de destructurare a realităţii etnice româneşti, fap t realizat pe multiple planuri şi, în astfel de momente, gruparea şi întoarcerea noastră, a tuturor, în sânul tradiţiilor noastre etnogenetice sunt mai necesare ca oricând. Este un merit al autoarei de a ne ţine trează originea conştiinţeinoastre naţionale, izvorul puterii fiecăruia dintre noi şi a tuturor laolaltă. Această carte s-ar putea să fie lucrarea de consacrare a autoarei într-un domeniu nou şi feeric intelectual.

Dr. Emil Strainu
Directorul Centrului de Studii si Cercetari Psihotronice si Ufologice"

Osiris Din Carpati

http://books.corect.com/ro/carti/initiere-dacica-osiris-s-nascut-carpati

"Frumuseţea este în ochii celui care priveşte"

Răul pe care nu-l ataci se autodistruge!

Lumea se vede frumoasă când ai o minte şi un suflet pline de frumuseţe. Mizeria, suferinţa şi durerea dispar din calea îndragostitilor şi a copiilor doar pentru că dragostea din interiorul lor nu le poate percepe.

Fără a fi fericit în tine, de unul singur sau însotit, între cei patru pereţi pustii ai camerei tale ori în mulţime, fericirea nu poate exista. Starea de bine, starea de mulţumire şi de fericire sunt în interiorul tău. Altfel, nici o experienţă, cât de fantastică ar fi, nu ţi le poate clădi.

Nici femeia “zână”, nici bărbatul “soare”, nici aurul, nici diamantele sau banii nu au puterea să ţeasă fericire în sufletul sufocat de durere. Pur şi simplu, nefericirea nu poate vedea fericirea şi invers. Suferinţa nu poate vedea dragostea şi invers. Lumina nu poate vedea întunericul. Mintea înfricoşată nu poate observa pacea, iar mintea plină de ură nu are puterea de a percepe dra­gostea.

Noi, oamenii, observăm diferite aspecte ale existenţei, care descriu, de fapt, cum ne simţim. Ceea ce ne atrage atenţia ne captează energia şi aici începe un proces subtil de atracţie. Ceea ce observăm devine prezent din ce în ce mai mult în vieţile noastre. Fie că ne place sau nu, simplul fapt că “observăm” ceva, atrage mai mult din acel ceva către noi. 

De îndata ce putem “observa” mai multă dragoste, mai multă frumuseţe, mai multă iertare, mai multă fericire, mai multă căldură şi armonie, vom atrage aceste aspecte în vieţile noastre. Ele vin pentru că “este cineva” care le poate observa. Este un om, un suflet, o minte care poate vedea frumuseţea şi de aceea frumuseţea se înfăţişează în faţa sa, prin diferite evenimente.

Un om cârcotaş, obişnuit să descrie numai ce nu-i bun, ce nu-i frumos, ce nu-i mulţumitor şi fascinant, ce-i plin de mizerie şi de suferinţă, va atrage evenimente cu acest conţinut. Nu pentru că “se află” o forţă misterioasă în spatele dramei şi a mizeriei umane, cât pentru că cineva observă drama şi mizeria, fără a face din observaţia sa ceva constructiv. Observaţia de dragul observaţiei, de dragul criticii şi al propriei inteligenţe, de dragul propriului nostru ego, devine un fel de drum către iad, pavat cu aparente bune intenţii.

În lumea noastră, critica poate fi un instrument salvator şi important de schimbare, atâta vreme cât o folosim în acest scop. Altfel, nu facem decât să atragem către noi ceea ce criticăm, ceea ce nu ne place la alţii, ceea ce ne enervează la lumea înconjuratoare şi aceasta pentru că Universul nu ne vede diferiţi.

În ochii divinităţii suntem “una”, iar demonstraţia ne prinde nepregătiţi aproape întotdeauna. Insistenţa de a critica, a agresa, a violenta sau a distruge pe cineva, fie în numele moralităţii, al idealurilor nobile ori chiar al dragostei, generează un subtil proces de atracţie a evenimentelor pe care le dezavuăm. 
 
Ele ne dezvăluie gândurile, aşa cum sunt în realitate. Ne dezvăluie trăirile, acţiunile şi atitudinile. Evenimentele vieţii ne dezbrăcă de minciună şi de sentimentul că putem ascunde ceva anume, căci ele ne pun în relaţie directă cu sentimentele îngropate în trecut, cu ura nerecunoscută, cu dragostea neştiută, cu frica sau cu bucuria din noi.

Dacă am putea observa mai mult ce-i bun şi frumos, ce e în armonie cu binele, ne-am apropia de acestea toate şi n-am avea nevoie de agresivitate sau de ură pentru a ne împotrivi lor, căci aşa cum se spune: “răul pe care nu-l ataci se autodistruge”.

Mulţumiri autorului necunoscut (sursa e-mail)

http://energiepozitiva.wordpress.com/2012/05/22/raul-neatacat-se-autodistruge/

Treziți-vă, criza abia a început! România trebuie să devină rentabilă.

Obama le-a spus americanilor: vom trece peste asta si vom fi mai puternici ca înainte. Dar in 2011, SUA va împrumuta 2 trilioane de dolari, doar ca sa-si acopere cheltuielile si datoriile. Agențiile de rating avertizează guvernul american ca in 2011 si 2012, sute de mii de companii vor continua sa dea faliment. In 2017, datoria publica a SUA va fi egala cu PIB-ul. Asta înseamnă faliment. In noiembrie, am văzut in New York oameni care mureau efectiv de foame pe strada. Oameni care cu 2 ani înainte aveau job, casa si mașina. Care ieșire din criza?
Angela Merkel si Sarkozy au anunțat încă de anul trecut ieșirea din criza. Dar in Franța, 10 firme dau faliment in fiecare zi (de 100 de ori mai mult ca înainte de criza). Șomajul creste. In Germania, industria auto (coloana vertebrala a economiei germane) are vânzările blocate si e învinsa de micul si ieftinul Logan. Care ieșire din criza?

Intre 2007-2009, SUA si UE au cheltuit 7 trilioane de dolari pe programe anticriză si investiții de stat. Rezultatul: zero! Economia nu si-a revenit. Bolnavul s-a simțit mai bine câteva luni, dar boala nu a fost învinsa. Investițiile statului nu sunt o soluție.
Pentru că orice criza are si o componenta psihologica. Iar guvernele sunt disperate si nu știu ce sa mai facă. Când nimic nu are efect, tratezi bolnavul cu placebo si te rogi la Dumnezeu. (In România am avut parte doar de rugăciuni. De făcut, nu prea s-a făcut mare lucru).
Lumea occidentala, cu cel mai înalt nivel de trai din istorie, se prăbușește. De ce? simplu: a cheltuit prea mult. Nivelul de trai costă. Protecția socială, solidaritatea socială, grija pentru bătrâni, sistemul de sănătate publica, sistemul de pensii – toate astea s-au făcut pe banii firmelor, care au fost obligate sa mărească prețurile. Iar acum nu mai au vânzări. Sunt învinse de firmele chinezești, care vând la preturi de 10 ori mai mici. Pentru ca dau si salarii de 10 ori mai mici. Pentru ca nu plătesc contribuții sociale. Si pentru ca muncitorii chinezi lucrează 10 ore pe zi.
Si așa va fi peste tot.
România e (evident!) intr-o situație mult mai gravă ca SUA sau Germania. Noi nu avem ce economie sa își revină. In plina criza, noi suntem obligați sa construim o economie, aproape de la zero.
Sincer, șansele noastre sunt mici.
Salariile vor scădea. Nu cu 50%, ci cu 90%. Oamenii vor fi mulțumiți măcar sa le aibă. Pensiile de stat vor scădea mai mult, sau chiar nu se vor mai plăti deloc. Contractele de munca si angajările “legale” vor deveni o raritate – pentru ca firmele nu vor putea sa supraviețuiască, daca plătesc actualele contribuții. Si chiar daca o sa luam toate masurile care trebuie, chiar daca o sa muncim cu toții 12 ore pe zi, si tot ne va fi îngrozitor de greu in anii următori.
Mulți români or sa moara – de munca prea multa, de stres, de mizerie.
Campaniile electorale din ultimii doi ani au distrus tot ce se mai putea distruge. Si e uluitor: alegerile s-au terminat, dar campania electorala continua. In loc sa schimbe rapid legile care blochează firmele private, partidele se sfâșie mai departe intre ele. E evident ca oamenii ăștia nu vad ce se întâmpla in jurul lor.
Peste 100 de ani, toata lumea va ști de Marea Criză de la începutul secolului 21.
Dar nimeni nu va mai ști de Băsescu, Antonescu, Ponta sau Geoană. Preocuparea pentru politica trebuie sa se oprească. Alegerile s-au terminat, au fost pierdute de unii si câștigate de alții. Gata! Acum trebuie sa înceapă reforma statului – imediat.

 România trebuie sa devina rentabila. Toate cheltuielile care au dus la falimentul statului trebuie oprite. Numărul de angajați ai statului trebuie redus la jumătate. Protecția sociala trebuie sa dispară. Subvențiile trebuie sa dispară. Companiile de stat, falimentare de 20 de ani, trebuie sa dispară. Pensiile de stat trebuie sa dispară. Contractele de stat trebuie sa dispară. Corupția trebuie oprita cu brutalitate. Investițiile de stat, s-a văzut, nu rezolva criza. Statul trebuie sa plece din economie. El trebuie doar sa ofere firmelor un cadru favorabil. Firmele private au nevoie de o legislație a muncii flexibila. Trebuie sa poată da afara pe cine vor, când vor si pentru ce motiv vor ele. România i-a protejat pe angajații slabi timp de 70 de ani. Salariații trebuie sa își plătească singuri contribuțiile sociale – si numai daca doresc. Trebuie creata o alternativa legală la contractul de munca. Nu ne convine? Poate ne convine sa murim de foame.
In schimb, impozitele trebuie plătite de absolut toata lumea. Nu trebuie sa mai existe firme “protejate” de ANAF si firme “persecutate”. Legea e aceeași pentru toți.
Fără asta, nu vedem revenire economica. Nici peste 6 luni, nici peste 10 ani. Niciodată.

sursa

http://capitalismpepaine.wordpress.com/2012/12/27/treziti-va-criza-abia-a-inceput-vine-un-apocalips-economic-2/

Sfânta Evanghelie după Ioan (Ioan.14:6)

(Ioan.14:6)
Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. 
Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.








Music: Hans Zimmer - Chevaliers de Sangreal

Fii binecuvântat! Harul lui Dumnezeu să-ţi lumineze calea !

sursa
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?cap=14&id=35