Iubirea este libertate

 "Când are ceva de oferit, iubirea oferă din toată inima și nu se mai uită înapoi pentru a face măsurători.
Ce a fost a fost. Iubirea nu întoarce capul pentru a face socoteli.
Nu are studii de contabilitate, nici de istorie, nici de arheologie.
Ea există şi se manifestă acum.
Mâine s-ar putea să nu mai fie aici.
Bucuria de acum este unicǎ și irepetabilă.
Mâine va dispărea sau va fi mai mare sau va fi altfel.
Acest lucru nu este important.
Important este să fii conectat la bucuria de acum, să o exprimi fără teamă, fără condiţii, complet. Experimentată astfel, iubirea este o forţă colosală."

Adrian Nuţă "Infinitul mic iubindu-l pe cel Mare"

Fiind singura energie care există cu adevărat, iubirea este foarte dorită.
Arată-mi o singură persoană care nu doreşte să fie iubită!
Nu există aşa ceva!!
Toţi oamenii aspiră, visează, tânjesc după iubire şi când, în sfârşit, par a o avea, depun eforturi ca să o controleze.

Doar că aici este o mică problemă.
Următoarea: iubirea nu suportă să fie controlată; începe să se retragă, se teleportează, se evaporă, dispare, pleacă.
Şi chiar dacă încerci să o controlezi nu vei reuşi. E ca şi cum ai încerca să controlezi o tornadă de gradul IV. Înţeleg prin control manipulările conştiente şi inconştiente la care oamenii recurg pentru a se asigura că primesc sau vor continua sa primeascǎ iubirea de care au nevoie. Totul începe, evident, în copilărie, când iubirea parentalǎ nu existǎ din abundenţă. Copilul dezvoltă spontan strategii de marketing şi PR pentru a se asigura cǎ primeşte bunul cel mai de preţ. Unul dintre aspectele cele mai interesante ale iubirii este acesta: nu este inclusǎ în dovezile, gesturile sau acţiunile materiale. Le poate însoţi, e devărat, însă nu e întotdeauna acolo. Un copil poate primi jucăriile cele mai scumpe şi niciun fel de iubire Cheltuind sume exorbitante pe jucarii, părinţii nu fac decât să-şi reducă propria culpabilitate. Un alt copil se poate simţi, extrem de iubit, deși primește jucǎrii modeste. Ceva mai târziu o femeie primește bijuterii, vacanțe, maşini, rochii costisitoare. Cu toate acestea nu se simte iubită. Ea suferă în tăcere, dincolo de privirile presei (deci este o vedetă sau partenera unei figuri publice). Cea mai bună prietenǎ, uneori un terapeut îi cunoaște drama.

Iubirea este periculoasă, în sensul că pune în pericol societatea, o tulbură, o zgâlţâie din temelii. Societatea a inventat reguli pentru a menţine iubirea sub control. Dacă nu respecţi interdictia, ştii ce face societatea? Bineînţeles că ştii! Te condamnă indirect. Cine sunt aceşti oameni?
Mintea de psiholog îmi spune aşa: “Aceste persoane sunt oameni nefericiţi”. Iar eu întreb: “De ce sunt nefericiţi?” Iar ea răspunde: “Pentru că nu se simt iubiţi. Din acest motiv nu pot suporta fericirea aproapelui lor”. Altfel spus, capra vecinului trebuie sǎ moarǎ, nicidecum să trăiască şi să dea mai mult lapte. Dacǎ ai deja o parteneră nu ai voie să îmbrăţişezi o altă femeie, să o mângâi sau să o săruţi. Se pare eă iubirea trebuie oprită, limitată, închisă în perimetre speciale. E criminal periculos, care trebuie păzit 24 de ore din 24. Pentru aceasta, societatea şi-a dezvoltat numeroşi “ochi”, camere video ingenios amplasate pentru a te surprinde când faci un pas greşit. Este clar cǎ Iubirea este ceva primejdios pentru societate, altfel nu ar fi elaborat acest păienjeniş de instituţii, proceduri, coduri de comportament.

Și dacă ar fi invers? Dacă, de fapt, aceste reguli şi noime ar fi criminale, în sensul de nesănatoase dezechilibranle, toxice? Dacă cel mai înţelept lucru cu putinţă ar fi să-ţi exprimi afecțiunea pe care o simţi pentru soţul tău, pentru copilul tau şi pentru … colegul tău de serviciu, un bărbat inteligent şi amuzant, cu care te simţi foarte relaxată! Dacǎ ar sănătos să fii tandru şl cald cu prietena… prietenei tale fǎră ca asta să însemne că înşeli pe cineva?

Corpurile noastre sunt vii şi pentru că totul circulǎ prin ele pentru cǎ se produc schimburi, deplasări, transformǎri. Când ceva stagnează, nu se mişcă, apare imediat boala. Trebuie chemat doctorul. Cum ar fi dacă sângele ar spune: “Voi circula prin ficat, însă sub nicio formǎ nu voi iriga pancreasul”. E absurd? Şi interdicţiile sociale în materie de iubiți nu sunt la fel de absurde? De ce nu ar valabil pentru suflet ceea ce e valabil pentru corp? Când energia iubirii nu mai radiazǎ, cand e oprita circulaţia, ce se întâmplă cu sufletul? O să-ţi spun: sufletul se îmbolnăveşte, se ofileşte, devine anemic, subnutrit, slab, vulnerabil. Societatea, însă, a inventat un mecanism uluitor pentru aceste cazuri. Ea numeşte un fenomen experimentat de majoritate ca normal.

Cum crezi că au ajuns alții (partenerii, familia, prietenii, grupul social) să aibă control pe sentimentele tale şi libera exprimare? Ți se pare că eşti un om liber dacă trăieşti astfel? Mie îmi pari doar o marionetă manevrată de pulsiuni şi de fricile inconştiente ale semenilor tăi. Cineva mi-a spus, referindu-se la o altă carte (Despre iubirea neposesivă şi exuberantă) cǎ ideile de acolo sunt foarte frumoase, dar nu pot aplica în lumea reală (adică sunt utopice!). Totuşi, ce numim lume reală? O lume mustind de frică, invidie, posesivitate, gelozie, dominație, narcisism, dependentă? Tu ai numi aşa ceva viaţǎ? Dacă ai fi pe undeva în Cer, ai face cerere pentru a te naşte pe Pământ şi a trăi aşa ceva?

Cine are de pierdut într-o lume mai iubitoare mai liberă, mai lipsită de prejudecăţi, mai spontană, mai conectată la senzaţii şi emoţii tandre? Toţi cei care sunt focalizați, pe profit, care muncesc nu pentru bucuria de a face un anumit lucru, ci pentru beneficiile materiale pe care acel lucru le generează. Marele adversar al profitului este iubirea, deoarece iubirea nu pare a fi profitabilă. Când iubirea creşte, vânzările scad! Oamenii cumpără mai puţin deoarece nevoia de înlocuitori scade. E firesc când încep să iubească şi să se simtă iubiţi nu mai există goluri pe care să le umple cu haine de firmă, maşini, telefoane mobile, case, dulciuri, excursii exotice.

Iubirea are adversari puternici, bine echipaţi. Ei folosesc instrumente de ultimă generaţie pentru a ispiti şi cuvinte simandicoase pentru a convinge. Astfel, companiile pun accent pe valori, misiune nivel de performanţă, leadership, randament, rezultate, atingerea obiectivelor. Ce se găseşte dincolo de aceste cuvinte mari, respectabile? Dincolo sau în spatele lor sunt oameni. Oamenii au temeri, nelinişti, îngrijorări, complexe, frustrări, vise reprimate. Oameni prinşi într-o competiţie și o goană bizară, numind agitaţia lor “dinamsm” şi incapacitatea de a simţi pacea interioară “dorinţǎ de dezvoltare”.
Am senzaţia acută cǎ oamenii au uitat (unu, poate, n-au ştiut niciodată) că a iubi este o mare, o uriaşă plăcere.

 Iubeşti nu pentru a obţine ceva în schimb, ci pentru a experimenta bucuria. Când iubeşti, tu eşti primul care câştigi, iubirea e binefăcătoare în primul rând pentru tine. Este o energie care circulă prin tine, te curăţă, te purifică, te înalţă, te armonizează, te limpezeşte.

Iubirea este cea mai profitabilă afacere. Când iubeşti, câştigi întotdeauna. 
Mă refer la iubirea autentică, adică atunci când iubeşti din toată inima. Când iubeşti cu inima îndoită, când iubirea este amestecată cu gelozie, dominaţie, teamă de singurătate sau anxietate de abandon, nu câştigi nici tu, nici celălalt. Când iubeşti cu adevărat nu ai cum să fii divizat, este o contradicţie în termeni.

Iubirea autentică te face frumos, atrăgător, apt pentru a fi iubit. N-ai observat? Oamenii care iubesc sunt foarte frumoşi. Ceva radiază din fiinţa lor, iubirea pe care o emană îi face atrăgători. Cum ai putea să fii atras de un om neiubitor, din care nu emană nimic? Nu ai cum! EI este gol, o fântână fără apă, la care nu vine nimeni să bea, pentru că nu are ce. Iubirea înseamnă abundenţă, dăruire, împărtăşire, generozitate. Iubirea nu este meschină! Iubirea nu face calcule contabile, adunări şi scăderi. În iubire nu există datorii, reeşalonări, compensări de plăţi.

Iubirea oferă şi uită că a oferit! Iubirea nu are memorie. Dacă o întrebi, te întreabă la rândul ei: “Am făcut eu asta? Când oare?” Iubirii îi lipseşte această conştiinţă de sine. Un om care iubeşte nu stǎ să evalueze: “Acum sunt iubitor”. 

Iubirea este acţiune spontană, cu o minte nedivizată. 

Este curgerea minunată a unui fluviu pe marginea căruia nu stă nimeni care să facă ordine.

În Iubirea adevărată nu mai există EU! De aceea nici nu cred că un om poate iubi un alt om (sau altă fiinţă). Un om, cel mult, poate ridica barierele din calea iubirii, dându-i voie să se manifeste prin el. Când tragi jaluzelele şi în camera ta intră lumină, nu tu creezi lumina. Lumină vine de la Soare şi tu doar îi dai voie să intre în casa ta.
Tot aşa cum lumina vine de la Soare, cred că Iubirea vine de la Dumnezeu. 
Asta înseamnă că atunci când iubeşti cu adevărat, Dumnezeu se exprimă prin tine! 
Nu tu iubeşti, ci Dumnezeu iubeşte prin tine.

Cine câştigă aici?
Câştigi tu pentru că ai imensul privilegiu de a fi străbătut de iubirea de Dumnezeu. Câştigă celălalt, la care ajunge iubirea lui Dumnezeu. 
Şi, de ce nu, câştigă şi Dumnezeu, care are şansa să se exprime în lumea materiei pentru a o înnobila.
De aceea cred că doi oameni care se iubesc sau un om care iubeşte un alt om sau altă vietate sunt temporar în contact cu Conştiinţa lui Dumnezeu, pe care nu mi-o închipui altfel decât infinit de iubitoare. De aceea i-aş încuraja la nesfârşit pe oameni să-şi permită să iubească şi să-şi exprime iubirea, să identifice toate obstacolele şi prostiile sociale (prejudecăţi, norme, false valori morale sau religioase) care stau în calea iubirii şi să le înlăture pentru a se bucura de singurul medicament care îi face cu adevărat sănătoşi, elaborat după o reţetă secretă din farmacia divină.

Când are ceva de oferit, iubirea oferă din toată inima și nu se mai uită înapoi pentru a face măsurători. Ce a fost a fost. Iubirea nu întoarce capul pentru a face socoteli. Nu are studii de contabilitate, nici de istorie, nici de arheologie. Ea există şi se manifestă acum. 
 Important este să fii conectat la bucuria de acum, să o exprimi fără teamă, fără condiţii, complet. Experimentată astfel, iubirea este o forţă colosală.



http://drumuricatretine.wordpress.com/2014/05/06/cand-iubesti-cu-adevarat-dumnezeu-se-exprima-prin-tine-nu-tu-iubesti-ci-dumnezeu-iubeste-prin-tine/#

Suflete pereche care si-au incheiat misiunea.

Dependenta in relatii. 

Suflete pereche care si-au incheiat misiunea.

Dac-am fi intr-o sala de seminar (si nu in mediul on line) as putea intreba cati dintre cei care ma asculta s-au gasit vreodata captivi intr-o relatie care nu le facea bine. Si stiu ca as vedea foarte multe maini ridicate.
Ma intreb acum cati dintre cei care ma citesc se afla intr-o forma sau alta intr-o relatie din care parca nu pot scapa. Si ma refer in principal la relatiile romantice, dar nu numai.

Ti s-a intamplat vreodata sa constientizezi ca o relatie iti face rau, sa ii pui punct si apoi sa te intorci inapoi? Ti s-a intamplat ca oridecateori un fost iubit/fost iubita iti da un semn sa tresari si emotiile sa te napadeasca, parca sa uiti tot ce a fost si sa fii dispus sa o iei de la capat?
Nu pot auzi raspunsul tau, dar stiu ca eu am trecut prin asta. Si daca continui sa citesi, probabil si tu ai experimentat acest tip de relatie. Poate inca te aflii in valtoarea ei.

Cred ca sufletele acestea care apar in viata noastra si ne fac sa ajungem captivii unor relatii toxice, fac parte (de cele mai multe ori) din grupul sufletelor noastre pereche.
Si stiu ca adesea cand spun sintagma “suflet pereche”oamenii se gandesc la acel suflet care va fi alaturi de ei toata viata, ii va iubi si ingriji cu iubire imensa, neconditionata. Doar ca scopul sufletelor pereche nu este mereu acela de a ramene alaturi de noi pana la adanci batranete.
Uneori ele apar pentru o perioada limitata de timp cu scopul de a ne sprijini sa evoluam. Vin, raman o vreme, apoi atunci cand misiunea le este incheiata, pleaca. Si nu mereu relatia cu aceste suflete este una perfect armonioasa.

Amintiti-va ca inainte de a veni aici face diverse intelegeri cu alte suflete foarte apropiate noua prin care le cerem sa ne ajute sa evoluam, sa vindecam rani vechi si sa transcedem tipare.
Atunci cand aparitia acestor suflete pereche genereaza o relatie care denota o oarecare dependenta emotionala sau energetica este pentru ca a ramas ceva nerezolvat din punct de vedere karmic; exista inca niste cordoane energetice care ne tin legati, in ciuda rationamentelor logice.
Pentru a te elibera de atasamentele energetice este foarte important sa accepti in primul rand sfarsitul acestei etape si sa iti doresti ca aceasta legatura sa fie taiata; sa vrei si sa fii dispus sa iti asumi lectia pe care acest suflet a venit sa ti-o predea si sa mergi mai departe.
Observ in sedintele de terapie cu clientii ca frecvent aceste relatii apar pentru a ne invata iubirea si respectul de sine; vin sa ne ajute sa ne dezvoltam pretuirea de sine.
Pentru cei care sunt pregatiti sa se iubeasca si sa se respecte neconditionat (cu adevarat, din inima, nu doar la nivel verbal) .

Pace, lumina si iubire,

Ruxandra
http://www.vietianterioare.ro/dependenta-relatii-suflete-pereche-care-si-au-incheiat-misiunea/

Adevăratul Eu al omului aparţine lumii supraspirituale

Sufletul omului este o fiinţă foarte complicată şi de aceea are în sine multe lucruri contradictorii pe care nu le stăpâneşte, care se ascund în profunzimile sufletului fără să aibă despre ele, în conştienţa superioară, înţelegerea exactă. Am arătat deja că atunci când intri în lumea elementară este ca şi cum ţi-ai băga capul într-un furnicar – ca să folosesc o imagine grotescă –, adică îţi adânceşti conştienţa în lumea elementară încât gândurile devin fiinţe vii care încep să manifeste o viaţă independentă iar conştienţa pătrunde în această viaţă. Iată, de fapt, ce se petrece cu sufletul clarvăzător: omul are totdeauna în sufletul său anumite părţi pe care, ca să spunem aşa, nu le stăpâneşte deplin şi pentru care are simţăminte speciale. Faţă de aceste lucruri de care este ataşat într-un mod foarte personal, Ahriman exercită o activitate cu totul deosebită. Există în sufletul omenesc părţi care, într-o anumită măsură, se pot izola de ansamblul acestui suflet. Şi pentru că omul nu este deloc stăpân pe aceste incluziuni, Ahriman se năpusteşte asupra lor. Şi prin activitatea lui Ahriman, care este nelegitimă prin faptul că îşi depăşeşte limitele ce i-au fost stabilite, apare tendinţa ca părţi din entitatea umană eterică, chiar şi din cea astrală, care au tendinţa de a se separa de restul vieţii sufleteşti să devină independente, să se lase modelate de Ahriman, care le dă atunci o formă umană. În fond, toate gândurile care sunt în noi au posibilitatea de a lua forma umană. Dacă omul se află în faţa acestor gânduri ca fiinţe-gând, dacă apoi Ahriman are prilejul să facă independentă o astfel de parte a sufletului omenesc, să-i dea formă umană, şi te trăieşti pe tine în lumea elementară, stai atunci în faţa acestei părţi devenită independentă a entităţii tale ca în faţa Dublului tău. Acesta este o parte a sufletului omenesc căruia Ahriman îi dă forma umană. Trebuie doar să îţi dai seama că atunci când păşeşti în lumea elementară, când eşti în afara corpului tău fizic, în toate raporturile se modifică ceva. Când eşti în corpul tău fizic nu poţi sta în faţa ta însăţi; când însă, cu corpul tău eteric pătrunzi în lumea elementară, poţi fi în acest corp eteric şi totuşi să îl vezi din afară, aşa cum vezi Dublul. Asta se înţelege prin Dublu. În fond, dacă vrem să ne exprimăm direct, el este o parte a însuşi corpului eteric. În timp ce reţii în tine o parte a acestuia, o altă parte se separă, devine obiectivă. Poţi să o vezi, este o parte a propriei noastre entităţi, căreia Ahriman i-a dat forma pe care o are el însusi. Căci Ahriman caută să includă totul în legile lumii fizice. În lumea fizică domnesc Spiritele formei şi ele împart această suveranitate cu Ahriman, încât el poate foarte bine să realizeze cu o parte a entităţii omeneşti ceea ce poate fi desemnat drept modelare a unei părţi a entităţii omeneşti ca Dublu.
Această întâlnire cu Dublul este un fenomen relativ elementar şi el poate apărea sub efectul unor impresii şi impulsuri subconştiente deosebite ale sufletului uman, poate apărea chiar dacă omul nu este clarvăzător. Se poate întâmpla ca un om oarecare să fie un intrigant şi să fi provocat necazuri multor oameni prin intrigile sale.

Când ţii seama de karma umană, de ansamblul legilor destinului uman, trebuie să îţi spui că în sufletul omenesc sunt multe lucruri din karmă achitate şi multe neachitate. În viaţa pământească deja scursă, el a comis multe greşeli care trebuie să fie compensate. Multe lucruri care nu sunt încă achitate, aflate în adâncul sufletului, rămân karmă necompensată. Toate sufletele au o astfel de karmă necompensată.
 Johannes Thomasius trebuie în mod deosebit să conştientizeze karma necompensată acolo unde entitatea sa interioară se împarte în sinea obişnuită şi cealaltă Sine. Şi tocmai aici se evidenţiază foarte mult din partea de karmă necompensată, ceea ce de fapt poate constata cu uşurinţă fiecare suflet când, puţin câte puţin, înaintează spre clarvedere. Sufletul care o face se naşte – adică intră în existenţa fizică prin naştere – în aşa fel încât se vieţuieşte iniţial pe sine cu dispoziţii proprii tinereţii. Nu găseşti totdeauna suflete înclinate să fie un Krishnamurti [38]. Trăieşti în această lume aşa cum fac firesc copiii, pentru avantajele lor, chiar dacă mai târziu devin clarvăzători. La un anumit moment – asta depinde de karmă – poate izbucni viziunea lumilor spirituale. Dar de fapt tocmai sufletul clarvăzător – şi este important să fie aşa –, dacă el este deosebit de elegiac ca dispoziţie, are ceva tragic, ajunge să vadă apărând această viziune a propriei sale tinereţi ca pe o entitate obiectivă [39]. Apare o viziune a tinereţii din care ai crescut, despre care spui: Ce-ar fi devenit această tinereţe, acum aproape străină, dacă n-ar fi fost adusă la clarvederea spirituală? În om are loc atunci realmente o sciziune. El vieţuieşte un fel de nouă naştere şi îşi vede retrospectiv propria tinereţe ca o entitate străină. Dar în această tinereţe sunt multe lucruri despre care se spune că nu le va putea achita în această încarnare. O grea karmă rămâne înmormântată aici, care va trebui să fie compensată mai târziu, sau te strădui să o compensezi încă de acum. În sufletul lui Johannes sunt multe din această karmă necompensată.
Astfel de karmă necompensată, o vieţuire precum aceea de a-ţi privi tinereţea ca pe o altă fiinţă, este ceva ce se trăieşte interior, Lucifer nu are acces la o astfel de experienţă. El poate izola, poate lua o parte din substanţa corpului eteric şi să o însufleţească oarecum cu karma care nu a fost compensată.

Omul, în timp ce se familiarizează cu lumea elementară – şi anumite semne ale acestei familiarizări se păstrează şi când el se ridică în lumea spirituală –, trebuie să-şi însuşească capacitatea de metamorfozare, fiindcă în lumea spirituală totul este în transformare, fiindcă acolo nu există o formă rigidă, definitivă. Formă este numai în lumea fizică. În lumea elementară există mobilitate, capacitate de metamorfozare. Dar de acest lucru se leagă şi faptul că, totul fiind în continuă transformare, pot apărea confuzii atunci când îţi iese în cale ceva de natura fiinţei. Totul este într-o transformare continuă. Dacă, să spunem aşa, nu te adaptezi imediat, ajungi să confunzi lucrurile. Este ceea ce i se întâmplă lui Johannes Thomasius când are la început în faţa sa pe cealaltă Philia, iar apoi el ia Dublul drept cealaltă Philia. Astfel de confuzii pot să apară foarte uşor. E necesar să înţelegem bine că mai întâi trebuie să răzbatem la contemplarea adevărată a lumilor superioare şi că tocmai acolo pot apărea confuziile datorate acestei continue metemorfozări. Iar felul cum apar aceste confuzii este foarte important pentru mersul evoluţiei unui suflet.

Am subliniat că pătrunzi în lumea spirituală cu amintirea, că la început nu ai nici o impresie nouă, ci trebuie să laşi să vorbească ceea ce ai fost, că trebuie să asculţi, ca entitate redusă la un punct, dialogul care are loc între ceea ce ai fost tu însuţi şi mediul spiritual. Păstrezi această amintire. O păstrezi şi între moarte şi o nouă naştere. Ceea ce ai fost este prezent iniţial chiar în lumea spirituală. Amintirea existenţei sensibile reale dintre naştere şi moarte este clar prezentă înăuntrul sufletului şi dăinuie între moarte şi o nouă naştere. Dar dacă vrei, ca suflet clarvăzător, să înaintezi spre adevăratul Eu, atunci înveţi să recunoşti că este necesară o hotărâre, o faptă spirituală. Şi despre aceasta putem spune: Ea trebuie să fie hotărârea fermă a voinţei de a stinge în tine, de a uita ceea ce ai adus în lumea spirituală ca amintire a ta; printr-o hotărâre de voinţă trebuie să ştergi în tine amintirea a ceea ce ai fost, cu toate detaliile ei. Ajungi atunci la acel ceva ce poate lumina palid deja şi pentru trepte clarvăzătoare şi de cunoaştere anterioare.

Toate aceste lucruri există în fond şi ca realitate în fiinţa omenească, dar omul nu ştie nimic despre asta. În fiecare noapte omul trebuie să se stingă în acest mod inconştient. Dar este cu totul altceva ca în deplină conştienţă să îţi supui Eul-amintire uitării, nimicirii, abisului, să stai realmente o clipă în lumea spirituală la marginea abisului existenţei ca neant în faţa neantului.
Este experienţa cea mai cutremurătoare ce o poţi avea şi trebuie să te îndrepţi spre ea cu o mare încredere. Pentru a merge ca neant în faţa abisului trebuie să ai încredere că atunci eşti întâmpinat din Cosmos de adevăratul Eu. Şi aşa se întâmplă. Când, la marginea abisului existenţei, ai înfăptuit această stare de uitare, atunci ştii: tot ce ai vieţuit până acum este şters; tu însuţi ai şters; dar dintr-o lume pe care tu însuţi nu ai cunoscut-o până acum, dintr-o lume aş spune supraspirituală, îţi vine în întâmpinare adevăratul tău Eu, care era încă învăluit în cealaltă Sine. Abia acum, după ce te-ai stins complet, te întâlneşti cu adevăratul tău Eu, faţă de care eul din lumea fizică nu este decât imaginea-umbră, maya. Căci adevăratul Eu al omului aparţine lumii supraspirituale, iar omul trăieşte cu adevăratul său Eu – faţă de care eul din lumea fizică nu este decât o palidă imagine-umbră – în lumea supraspirituală. Astfel, drumul de înălţare în lumea supraspirituală este o vieţuire interioară, vieţuirea unei lumi cu totul noi la marginea abisului existenţei şi primirea adevăratului Eu din această lume supraspirituală, la marginea abisului existenţei. Această descriere am făcut-o ca o punte între consideraţiile de azi şi cele de mâine. Ea ar trebui într-un fel să ne preocupe în răstimpul dintre azi şi mâine dimineaţă, ca un element de legătură între consideraţiile de azi şi cele de mâine, care vor avea legătură cu cele spuse azi despre întâlnirea din faţa abisului existenţei.

sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA147/GA147_CF7.html

Codexul Rohonczi - CARTE VECHE DE 1.000 DE ANI, PĂSTRATĂ LA BUDAPESTA, RĂSTOARNĂ TOATE TEORIILE ISTORICE DESPRE CULTURA STRĂMOŞILOR NOŞTRI

Dacii scriau de la dreapta la stânga, iar citirea se făcea de jos în sus

   De la daci nu au rămas izvoare scrise.

   Prea puţine se ştiau despre locuitorii zonei carpato-dunărene, după retragerea romanilor. O carte veche de aproape 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă teoriile istoricilor.

   Manuscrisul cuprinde primele documente scrise în această perioadă istorică.

   A fost scrisă cu caractere dacice, de la dreapta la stânga, şi se citeşte de jos în sus. Vorbeşte despre despre vlahi şi regatul lor.

   Mulţi au încercat să descifreze Codexul Rohonczi, dar nu au putut.

  Arheologul Viorica Enachiuc a tradus, în premieră, filele misteriosului manuscris.

    Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria de existenţa în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi. Se spunea că e redactat într-o limbă necunoscută.   A facut rost de o copie. Timp de 20 de ani, a muncit ca să-i descifreze tainele.

   Manuscrisul a fost păstrat la Rohonc în Burgenland până în 1838, când contele Gusztáv Batthyány și-a donat biblioteca, inclusiv codicele, Academiei de Științe a Ungariei.

E o carte legată în piele.

Nu se ştie prin câte mâini a trecut de-a lungul secolelor Scriere Secretă.

  După Al Doilea Razboi Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi scria cercetătorului Otto Gyurk, în legatura cu Codexul:

“Se găseşte în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Ungariei o carte rară, Codexul Rohonczi.

Acest Codex este scris cu o scriere secretă, pe care nimeni n-a reusit s-o descifreze până acum. Şi eu am încercat. Literele sunt asemănătoare scrierii greceşti. M-am gândit că seamănă şi cu literele feniciene, apoi am încercat pe baza vechii scrieri ungureşti, dar n-a mers. Toate încercările le-am aruncat în foc.”

  După ce a studiat Codexul, cercetătorul Otto Gyurk a publicat, în 1970, o parte din observaţiile sale într-un articol, în care a încercat să identifice acele semne din manuscris care ar putea semnifica cifre.

        Alfabet dacic cu 150 de caractere

  Viorica Enachiuc a descoperit că textele Codexului au fost redactate în secolele XI si XII, într-o limbă latină vulgară (daco-romana), cu caractere moştenite de la daci.

    Sunt semne care au aparţinut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective.

  Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului, spune aceasta.

     Solii şi cântece ale vlahilor.

   Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 şiruri.    În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice şi religioase.

   E scris cu cerneală violet.   Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece şi rugăciuni, care include 86 de miniaturi.

Consemnează înfiinţarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 si 1101.

Sunt informaţii despre organizarea administrativă şi militară a ţării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru şi mare, de la Dunăre spre nord până la izvoarele Nistrului.

Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina – cetatea din insula Pacuiul lui Soare, a descoperit Viorica Enachiuc.

Jurământul tinerilor blaki Codexul conţine şi versurile unui cântec de luptă, numit Jurământul tinerilor blaki, care a fost tradus în felul următor:

O viaţă, tăciunele Şarpelui, puternic veghetor,/

Înşelator, să nu primeşti a te uni/

Cu prorocirile Şarpelui, anuale, pentru că lovit/

Vei fi/ Cântecul cetăţii aud îndelung/

Mergeţi vioi, juraţi pe caciulă, pe puternica caciulă!/

Să juri cu maturitate şi cu convingere!/

Să fiu ţie putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!/

Alesul jurământ preţuieşte şoimul tău, mergi cu jurământ puternic!

NOTĂ:

    Codexul Rohonczi (grafii alternative: Codicele şi Rohonczy sau Rohonc, în toate combinaţiile) este un document controversat al cărui sistem de scriere este inedit şi încă nedescifrat în mod convingător.

   Este numit după orăşelul Rohonc (Rohoncz e grafia maghiară veche; pe germană Rechnitz, pe croată Rohunac), aflat astăzi în provincia Burgenland din estul Austriei.

   Membra UNESCO Viorica Enachiuc e absolventă a Facultăţii de Filologie, secţia Română-Istorie, din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, promoţia 1963.

Lucrarea de licenţă şi-a luat-o în arheologie.   E membră UNESCO din 1983.

    Mulţi ani a condus şantiere arheologice în Oltenia, Muntenia şi Moldova.

   A cercetat scrierile vechi din neoliticul mijlociu şi epoca dacică.

    Şi-a prezentat lucrările la conferinţe în ţară şi în străinătate: Austria, Franţa, Germania, Italia, Israel.

   Burse de studiu a primit în Italia, pe probleme de arheologie, şi in Danemarca, unde a studiat scrierea runică. Aceste fapte nu sunt secrete.

    Dar mă întreb şi vă întreb: de ce tac autorităţile politice şi ştiinţifice de la noi?  Sau mass media.

   Pentru că sunt mai importante furturile, violurile sau accidentele auto sau se vând mai bine? Incompetenţi nu sunt. Sau au primit ordin să tacă?

sursa

http://ichircu.blogspot.ro/2014/08/carte-veche-de-1000-de-ani-pastrata-la.html 

http://inforor.com/carte-veche-de-1-000-de-ani-pastrata-la-budapesta-rastoarna-toate-teoriile-istorice-despre-cultura-stramosilor-nostri/

Yoga iti amplifica senzualitatea si increderea in puterea voastra sexuala.

Multa lume inca ia in ras disciplina numita yoga; dincolo de usa de sticla care desparte parcticantii de privitori, sunt multe pareri gresite cum ca yoga inseamna numai stat in pozitia lotus cu ochii inchisi, sau ceva dubios din grupurile Misa, sau pur si simplu niste exercitii fara sens.

Dupa ce am convins cateva persoane sa incerce macar o data o clasa de yoga parerile acestora s-au schimbat complet. Pana si sotul meu era foarte sceptic, insa a facut o febra musculara mai intensa ca doua ore de tras de fiare si mi-a recunoscut linistea de dupa.

Probabil ati auzit ca yoga creste flexibilitatea, puterea de concentrare, imbunatateste tonusul muscular, va scapa de stress, va da incredere… dar de intensificarea placerilor sexuale ati auzit :) ?

Yoga iti amplifica senzualitatea si increderea in puterea voastra sexuala. La o privire mai atenta in oglinda va veti indragosti din nou de corpul vostru, formele parca sunt mai ferme si mai apetisante desi poate inca nu sunt perfecte, trupul prinde voce, iar privirea ochilor va fi una de genul : “stiu eu cevaaaa …”. :)

Daca v-am captat atentia, intindeti salteluta de yoga si practicati urmatoarele asane:

Cat & Cow pose – lucreaza si muschii Kegel, cei care sunt stimulati in timpul orgasmului;



Butterfly sau Baddha Konosana – Aceasta asana deschide foarte larg coapsele, imbunatateste fluxul de sange in zona pelviana, creste energia si vitalitatea.


Bridge pose- activeaza muschii Kegel si fesierii.



Shoulder stand- Sarvangasana- Lumanarea. Aceasta inversie activeaza glandele sexuale atat la femei cat si la barbati crescand apetitul sexual; lasa sa se scurga in pamant neincrederile in puterea voastra sexuala;

Nu in ultimul rand aceste asane va deschid inima sa va puteti iubi mai mult, mai sincer si mai intens. Sa va predati iubirii cu corpul si cu sufletul vostru.

Sa va topiti unul in altul. Sa va bucurati de un orgasm al sufletelor.

Fiti recunoscatori pentru corpurile voastre.
Puteti face lucruri magice cu ele.

Namaste!

http://suntuncopac.com/2014/08/06/yoga-pentru-un-orgasm-mai-intens-al-sufletului-si-al-corpului/

Dovezi stiintifice incontestabile ale reincarnarii.

In cadrul Universitatii din Virginia cercetatorii studiaza de peste 45 de ani cazuri ale copiilor care isi amintesc si vorbesc despre vietile anterioare pe care le-au trait. Ian Stevenson a inceput aceste cercetari pe vremea cand era presedinte al Departamentului de Psihiatrie. Punctul de plecare al acestor cercetari a fost in anul 1961 cand dr. Steveson a aflat despre existenta in India a 5 cazuri de copii mici care pretindeau ca isi amintesc vietile anterioare si a decis sa mearga acolo sa investigheze aceste povesti. A ramas acolo timp de 4 saptamani in cursul carora a descoperit 25 de cazuri similare. Putin mai tarziu a descoperit acest “fenomen” al copiilor capabili sa-si aminteasca existente anterioare si Sri Lanka. A descoperit ca acest fenomen este mult mai comun decat se stia si/sau se credea.
Dr Ian Stevenson a investigat cazuri similare din diverse parti ale lumii. In anul 1966 Societatea Americana de Cercetari Psihice (American Society for Psychical Research) a publicat prima sa carte pe acest subiecte “Douazeci de cazuri sugestive de reincarnare” (Twenty Cases Suggestive of Reincarnation).
Modul in care a abordat el toate aceste cazuri a fost acela de a nu lua automat drept adevar toate acele istorisiri, ci in schimb a cautat sa cerceteze si sa documenteze exhaustiv detaliile fiecaruia.
In anul 1967, el a renuntat la pozitia de presedinte al Departamentului de Psihiatrie pentru a-si dedica timpul acestei cercetarii. A creeat atunci Divizia de Studii Perceptuale in cadrul Universitatii din Virginia (the Division of Perceptual Studies at the University of Virginia) al carei scop este continuarea crecetarilor in domeniul reincarnarii. In ultimii peste 40 de ani cercetatori asociati acestei divizii au investigat si documentat sub conducerea lui peste 2500 de cazuri de copii care povestesc amintirile spontane ale vietilor trecute.
Caracteristici comune ale acestor cazuri
Cercetatorii au observat ca aceste amintiri spontane ale vietilor trecute apar mai frecvent in culturile care cred in existenta reincarnarii. India, Sri Lanka, Turcia, Liban, Tailanda si Myanmar au fost zonele unde au fost “descoperite” cele mai multe dintre cazurile studiate. Totusi cazuri similar au fost descoperite peste tot. Stevenson a publicat o carte doar cu cazuri descoperite in Europa si a afacut referire in diverse alte lucrari la multe cazuri descoperite pe teritoriul statelor Unite.
Din perspectiva mea personala inclin sa cred ca in aceste zone in care subiectul reincarnarilor este acceptat relatarile copiilor au fost primite total diferit de catre parinti, fata de adultii care au auzit istorisiri poate similare de la copii lor dar in a caror credinte acest subiect era necunoscut sau ignorant. Adesea aceste cazuri prezinta caracteristici similare:

1. Relatarile despre viata trecuta

Adesea in jurul varstei de 2-3 ani copii care au facut subiectul acestei cercetari au inceput sa descrie o viata trecuta si de cele mai multe ori aceste istorisiri s-au incheiat in jurul varstei de 6 ani. Ei vorbesc despre aceste amintiri in mod spontan. Unii dintre ei pot sa isi aminteasca aceste informatii cand li se cere sa faca asta, dar altii au nevoie sa fie intr-o anumita stare, dispozitie pentru a aputea accesa acele amintiri. Ei descriu vieti recente, de cele mai multe ori vieti banale acre au avut loc In aceeasi tara. S-a observant ca intervalul mediu dintre moartea personalitatii trecute si nasterea in corpul nou, in relatarile acestor copii, este de 16 luni. Este interesanta observatia ca acea parte care este mai putin obisnuita in viata pe care si-o amintesc este adesea momentul mortii. 70 % dinte acesti copii isi vorbesc despre incheierea vietii trecute din cauze ne-naturale (altele decat moartea datorata batranetii).
Unii copii au povestit ca au fost membrii decedati ai aceleasi familii in timp ce altii au relatat vieti in care erau colpet straini. Cercetatorii care s-au ocupat de aceste cazuri au mers in acel loc in care copilul spunea ca a trait, au identificat persoana decedata si au observat similitudinile remarcabile dintre viata acelui personaj si relatarile copilului.
Unii dintre copii vorbesc despre aceste amintiri cu detasare, in timp ce altii sunt inca afectati emotional de ele. Au fost cazuri in care acesti copii plangeau si cereau sa fie dusi la familia anterioara.
2. Semnele si defectele din nastere
S-a constat ca multi dintre acesti copii au diferite semen si defecte din nastere. Cercetarile au dovedit ca aceste se potirvesc perfect ranilor, adesea fatale, suferite de personalitatea anterioara. Ian Stevenson a publicat o lucrare in 2 volume prezentand peste 200 de asemena cazuri.
Unul dintre exemple se refera la o fetita care s-a nascut cu degetele deformate. Viata anterioare pe care si-o amintea era cea a nunui barbat ale carui degete fusesera taiate. Un alt caz similar este cel al unui baietel care s-a nascur cu un semn de nastere pe ceafa relative mic si rotund si un altul putin mai mare si cu o froma neregulata in frunte. El si-a amintit viata unui professor a carui viata s-a finalizat atunci cand a fost impuscat din spate.

3. Finalul vietilor trecute. Atunci cand povestesc despre a viata trecuta tendinta lor este sa vorbeasca despre sfarsitul acelei vieti. Conform studiilor aproape 75% dintre ei dau detaliii cu privire la moartea acelui corp fizic. De asemena mult mai frecvent vorbesc despre oameni I prezenti la sfarsitul acelei vieti, decat despre cei din prima parte. 20% dintre acesti copii dau detalii inclusive despre perioada dintre vieti. Unii spun ca au mai stat o vreme observand planul fizic si pot sa-si aminteasca ritualurile de inmormantare ale acelui corp au evenimentele imediat ulterioare in familia din care au facut parte. O parte dintre acesti copii povestesc despre taramuri precum “raiul” in care au intalnit diverse finite (aceste povesti sunt asemanatoare cu povestirile celor care au trait diverse experiente de moaret clinica)

4.Comportamente din vietile trecute. Multi dintre acesti copii se comporta in anumite feluri care par a fi conectate cu vietile pe care le descriu. Unii dintre ei manifesta emotii fata de membrii familiei personalitatii anterioare in condordanta cu realtia avuta cu acestia in acea viata. Aceste emotii de regula se disipeaza pe masura ce copii cresc, desi exista si exceptii.
Multii dintre acesti copii care au facut parte a cercetarii manifesta fobii associate cu moartea personalitatii anterioare. O pondere speciala o are teama de inec – fobia de apa fiind existent in cazul a 31 de copii dintr-un numar total de 53 care au povestit sfarsitul vietii anterioare prin inec.
In unele cazuri pasiunile si dezinteresele sunt foarte asemanatoare vietii anterioare. Un exemplu in acest sens in constituie un grup de 24 de copii birmanezi care sustineau ca anterior au fost soldati japonezi ucisi in Birmania in timpul celui de-al doilea razboi mondial. O parte dintre ei refuzau mancarea picanta birmaneza si preferau pestele crud.

Cercetarile recente
In ultimii ani cercetarile au depasit etapa cazurilor individuale si au inclus frecvent examinarea unor grupuri de cazuri. In cadrul Universitatii din Virginia fiecare caz este evaluat pe baza a 200 de variabile si informatiile sunt introduce intr-o baza de date.
Exista o scala care masoara cat de solid este un caz si care se bazeaza pe 4 caracteristici:
-          Declaratiile copiilor despre viata anterioara
-          Prezenta semnelor sau defectelor din nastere
-          Comportamente care apar ca similar cu viata anterioara
-          Distant dintre familia copilului si familia personalitatii precedente.
Aceasta scara a fost aplicata la un numar de 799 de cazuri si a reliefat aspect precum acela ca soliditatea cazului nu a fost afectata de atitudinea initiala a parintilor cu privire la declaratiile copiilor. Practic entuziasmul parintilor nu a facut ca un caz sa para mai solid decat era el cu adevarat. A demonstrate, de asemenea, ca in cazurile solide copii au inceput sa vorbeasca mai devreme despre existent anterioara, traiau emotii mai puternice in timp ce vorbeau despre amintirile lor si s-a o descoperit mai multe asemanari ale conformatiei faciale intre copil si personalitatea anterioara.
O alta latura a cercetarilor recente a implicat testarea psihologica a acestor copii. Erlendur Haraldsson a publicat studii facute pe doua grupe de copii din Sri Lanka si una din Liban. Testele au aratat ca acesti copii nu avea un grad de sugestibilitate mai ridicat decat colegii lor.
Psihologul Don Nidiffer a evaluat 15 copii americani care au povestit amintirile vietilor lor trecute si concluziile sale au fost ca acestia au un grad ridicat de inteligenta si sunt perfect sanatosi din punct de vedere psihologic.
Studiile asupra acestui fenomen continua pe mai multe directii. Erlendur Haraldsson (profesor emerit in psihologie al Facultatatii de Stiințe Sociale din cadrul Universitatii din Islanda) conduce un studiu longitudinal de urmarire a adultilor care au fost studiati in vremea copilariei ca urmare a povestirii vietilor trecute. Acest studio va conduce la o evaluare sistemica a modului in care acesti subiecti s-au dezvoltat dupa copilarie.
La Universitatea din Virginia continua proiectul construirii bazei de date ce va permite analize ulterioare a aspectelor particulare ale diferitelor cazuri. De asemenea, cercetatorii acestui centru isi focalizeaza mai mult atentia asupra cazurilor similar de pe continentul American.
Doi dintre oamenii remarcabili care continua in prezent munca dr. Ian Stevenson sunt Jim B. Tucker si Carol Bowman.
Carol Bowman a profesat timp de peste 25 de ani in domeniul terapiei prin regresie in vieti anterioare apoi s-a focalizat pe studiul cazurilor de reincarnare raportate de copii. Primele ei carti „Children’s Past Lives” („Vietile anterioare ale copiilor”) si „Return from Heaven” („Intoarcerea din rai”) au fost traduse si publicate in peste 23 de limbi.
Jim Tucker este directorul Clinicii de Psihiatrie dedicate copilului si familiei si profesor asociat de Psihiatrie si Stiinte neurocomportamentale de la Universitatea din Virginia. El este autorul cartii „Life Before Life: A Scientific Investigation of Children’s Memories of Previous Lives” („Viata inainte de viata:. o investigatie stiintifică a amintirilor viețile anterioare ale copiilor”). Aceasta carte prezintă o imagine de ansamblu a celor peste peste patru decenii de cercetare a reîncarnare in cadrul Diviziei de Studii perceptuale (Universitatea din Virginia).
Tucker, psiholog specializat in domeniul psihologiei copilului, a lucrat timp de mai mulți ani alaturi de Ian Stevenson, iar incepand cu anul 2002 a preluat conducerea acestor studii.
Acestea sunt doar cateva dintre incontestabilele dovezi stiintifice care sustin reincarnarea.
http://www.vietianterioare.ro/dovezi-stiintifice-incontestabile-ale-reincarnarii-ian-stevenson/
http://www.vietianterioare.ro/dovezi-stiintifice-incontestabile-ale-reincarnarii-partea-2a/

De ce România are o imagine proastă

Începând cu evul mediu românii au fost priviţi dacă nu cu simpatie, atunci măcar de pe o poziţie neutră. La un moment s-a produs o ruptură şi imaginea românilor s-a degradat masiv, au apărut o mulţime de legende, mituri şi clişee (unele cu un sâmbure de adevăr) care ne vopsesc în culori sumbre. Prin 2000 şi ceva un studiu privind imaginea României a stabilit că aceasta este legată de următoarele cuvinte cheie: Ceauşescu, Dracula, câini vagabonzi, orfelinate. Între timp orfelinatele au fost înlocuite cu ţigani, restul a rămas neschimbat. Nu prea poţi face foarte multe cu o astfel de imagine.

În evul mediu principalele teme de discuţie în scrierile occidentalilor despre români se refereau la originea latină şi religia ortodoxă (situaţie inexplicabilă!), luptele împotriva turcilor şi diversele alianţe regionale. În secolul al XVIII-lea occidentalii observau sărăcia atotcuprinzătoare generată de exploatarea fanariotă şi corupţia generalizată.

În secolul al XIX-lea se cristalizează o imagine pozitivă a românilor: popor european de origine latină, exotic prin confesiunea ortodoxă, îmbrăcăminte şi obiceiuri, însă hotărât să se occidentalizeze, pornit pe reforme şi modernizare. După 1918 se produce prima ciobire masivă a imaginii românilor în lumea occidentală. Unirea cu Transilvania şi unirea cu Basarabia au declanşat o serie de campanii de presă anti-româneşti avându-şi originile la Budapesta şi Moscova. Imaginea României a început să sufere din ce în ce mai mult. Au existat şi accidente, precum cazul lui Leon Cotnăreanu, căsătorit cu văduva parfumierului francez Coty, care s-a implicat în afacerile familiei şi a stârnit furia fiilor milionarului francez care au declanşat o virulentă campanie de presă anti-românească în cotidianul Le Figaro (episod povestit cu mult umor de Constantin Argetoianu).

Însă prima jumătate a secolului XX a adus alături de creşterea influenţei mass-media şi o industrializare şi structurare a campaniilor de imagine. România încă a mai avut prieteni la Paris şi Londra, însă Budapestei şi Moscovei i s-a alăturat Berlinul care a instrumentat mai multe campanii de presă anti-româneşti. După cel de-al Doilea Război Mondial România a intrat într-un con de umbră – din care a ieşit la mijlocul anilor ’60 când în urma ieşirilor anti-sovietice ale lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu a început să aibă parte de o imagine din ce în ce mai bună în presa occidentală. Ca de exemplu în clipul turistic britanic de mai jos.

În a doua parte a anilor ’70 şi la începutul anilor ’80 s-au produs două fenomene conjugate. Ceauşescu a intrat în conflict cu occidentalii din motive economice, iar sovieticii au declanşat o operaţiune de imagine anti-românească la care au participat toţi „aliaţii” din blocul comunist (operaţiune descrisă pe larg de Larry Watts în cartea „Fereşte-mă Doamne de prieteni…”). Campaniile de presă anti-româneşti au continuat violent la începutul anilor ’90 şi s-au mai potolit oarecum după aderarea la NATO şi UE. Au fost reluate cu intensitate din ce în ce mai mare pe tema migraţiei economice şi cea a problemei ţiganilor. Ziarul Gândul a demontat câteva astfel de campanii – însă este un demers inutil, britanicii nu citesc ziarul Gândul, iar cauzele noilor campanii anti-româneşti le-am explicat aici.

Nu m-am referit aici la campaniile de presă care aveau ca temă probleme reale, mă refer la intensitatea cu care au fost duse şi la sublinierea permanentă a aspectelor negative. Este o situaţie asemănătoare cu celebra replică sovietică „… da, dar voi omorâţi negri” la orice ar spune un american. Orice ar spune un român primeşte automat replici de genul: sunteţi corupţi, sunteţi ţigani, aveţi câini vagabonzi, l-aţi avut pe Ceauşescu etc. Dacă pricepeţi mecanismul vă puteţi distra şi voi cu occidentalii: când întâlniţi un german insistaţi cât mai mult asupra Holocaustului, dacă aveţi de-a faceţi cu un francez discutaţi pe larg chestiunea colaboraţionismului cu naziştii etc. Toţi au schelete în dulap.

Revenind la imaginea României. Chestiunea nu prea are rezolvare. Intervenţiile punctuale ale unor ambasadori şi cumpărarea de articole publicitare sunt ineficiente. Partea cea mai tristă este că o mare parte dintre români au început să creadă în temele propagandei anti-româneşti şi au început şi ei să le promoveze. Îi spui unui om ani de-a rândul că e tâmpit şi până la urmă va începe s-o creadă şi să se comporte ca atare.

sursa

http://www.george-damian.ro/cum-a-ajuns-romania-sa-aiba-o-imagine-proasta-5854.html