Toata literatura de self help sopteste duios ca cerul este limita, ca poti deveni tot ceea ce iti propui, ca
excelenta e la distanta de 10 respiratii profunde si 15 incantatii
pozitive. Dezavrajirea vine repede insa, la primul suflu sistolic
indragostit de frica si de “nu pot”.
Nu cerul este limita, ci orizontul tau este dat de ignoranta
inocenta si apoi autocultivata. Pe moment te entuziasmezi la viziunea
demiurgica a sinelui tau inaripat propovaduit de apostolii new age,
pentru ca apoi sa revii la mecanismele automate ale gandirii si
comportamentului tau. Care este.
Pentru a te intelege pe tine, trebuie mai intai sa intelegi mecanica
proceselor tale, sa stii cum de ai ajuns asa cum esti, ca apoi sa te
dez-inveti de tine insuti si sa pui caramizile la loc, dupa un feng shui
ales de tine, si nu de cei ce te-au influentat fara ca tu sa ai de
ales.
Pentru ca daca nu stii ca exista optiuni, nu exista alegere reala.
Psihologia inseamna in prima faza mecanica. Input si output. Fara
poezie, fara ratiuni ale inimii pe care mintea nu le cunoaste, fara
fatalisme religioase care te invata sa accepti fara sa intelegi.
Unul din miturile fiintei umane este ca atunci cand individul
e confruntat cu o durere, el va incerca pe toate caile sa o rezolve.
Nu, daca ai fost confruntat prea mult timp cu dureri, vei invata sa le
accepti.
Indemnul prometeic catre razvratirea omului impotriva durerii nu
functioneaza atat de simplu pentru ca omul trebuie sa se simta mai
intai in control asupra destinului sau, sa stie concret ca daca face
ceva, are sanse sa faca durerea sa dispara.
Daca el nu are precedentul incercarii si reusitei, se resemneaza in neputinta.
Experimentele dubioase facute de cercetatori de-a lungul vremii, desi
ironizate azi sub sintagma “cercetatorilor britanici”, arata multe
paradoxuri reale ale comportamentului nostru.
Cum ar fi, ca daca conditionezi un subiect sa experimenteze o durere
careia nu are cum sa ii scape, atunci cand i se ofera sansa ca totusi sa
scape, nu o mai face. Pentru ca a invatat ca nu exista scapare si
atunci nu mai CREDE in schimbare tocmai pentru ca experienta ii spune
ca nu exista.
Comportamentele noastre sunt urmarea invatarii conditionate, bazele credintelor ce conduc automat actiunile noastre fiind puse in vremuri inaccesibile memoriei noastre constiente.
Astfel ca cel mai adesea, tu ai invatat ca NU POTI sa scapi de
durere, ca nu ai control asupra a ceea ce ti se intampla, si ai invatat
sa fii un invins, un fatalist care crede ca “asa i-a fost scris”, un
nihilist care valorizeaza mai mult cinismul versus optimismul.
Sub armura fiecarui cinic se afla insa un copil dezamagit, un
idealist care odata a urmat calea inimii si a invatat ca incalzirea
globala e un mit si ca multi oameni sunt inca in epoca de gheata.
Fenomenul neputintei invatate se observa cel mai
bine la victimele indelungate ale unor opresori, cum ar fi femeile care
sunt agresate de catre soti, copiii abuzati sau prizonierii care au stat
prea mult timp ostatici – acestia refuza de multe ori sa evadeze din
cercul abuzului, pentru ca au invatat ca totul e in zadar, ca nu exista
iesire.
Fenomenul se observa si la scara sociala – exista un jemenfichism (miserupism)
social, care blocheaza omul in cinism, neducandu-se la vot,
neimplicandu-se in miscari sociale pentru ca oricum nu conteaza
actiunile lor. Este un soi de profetie autoimplinita, pentru ca nu
exista sau au fost uitate modelele inspiratoare.
Cine isi mai aminteste de un Mihail Kogalniceanu care in discursul
sau de investire a lui Alexandru Ioan Cuza il indemna astfel: „Fa ca
legea sa inlocuiasca arbitrariul; fii bland, fii bun mai ales pentru
acei pentru care mai toti domnii trecuti au fost nepasatori sau rai. Fii
simplu, maria-ta, fii bun, fii domn cetatean; urechea ta sa fie pururi
deschisa la adevar si inchisa la minciuna si lingusire.”…
Aceasta noblete a stapanirii e un indemn cu atat mai valabil astazi si pentru omul care mai intai trebuie sa invete cum sa fie propriul sau stapan.
Iar “arbitrariul” contextelor devenirii sale trebuie inlocuit cu
legislatia cunoasterii reale a mecanicii starilor sale sufletesti.
Istoria personala a multora e lipsita de modele de reusita destinica,
de relatii de iubire armonioase, de mentori de intelepciune. Ea nu
poate fi stearsa cu buretele dar daca omul reinvesteste cu credinta
soarta sa, poate rasturna scenarii fataliste, autoprezise sau cu invidie
sugerate de alti fatalisti care nu vor sa-i vada nici pe altii reusind.
Daca povestea vietii tale implica o perioada lunga de emotii negative, vei invata sa fii un disperat constiincios,
vei accepta singuratatea ca si carapace impotriva predatorilor sociali,
vei invata ca vulnerabilitatea doare si ca viata este in esenta
suferinta. Depresia va fi ridicata la rang de lege divina si i te vei
supune destoinic, chiar enervat de toate soaptele psihologiei pozitive
care face ca lucrurile sa para atat de simplu de schimbat.
Durerea dezamagirii si a regretului poate fi schimbata insa cu durerea disciplinei mentale
care iti da speranta ca la sfarsitul antrenamentului pentru o altfel de
viata, sa inveti ca SE POATE si altfel, ca implinirea, bucuria si
armonia nu sunt niste inventii sadice ale unor entuziasti hipioti. Ci
sunt doar marturii din lumea de dincolo, a celor care au invatat sa se
dezvete de neputinta, de placerea esecului, de acceptarea fatalista a
negativitatii.
Microrevoltele la care te dedai in fata lipsei de control real asupra
aspectelor esentiale ale vietii tale (relatii, economie, emotii, statut
social) pot depasi cu mult sfera infantila a setarilor de privacy a
contului de facebook sau in micile victorii asupra vecinilor,
functionarilor publici sau a colegilor incepatori. Si nici shoppingul
compulsiv, hedonismul culinar sau bahic nu vor suplini nevoile tale
reale.
Controlul real incepe atunci cand inveti sa folosesti durerea si placerea si nu te vei lasa tu condus de ele.
Controlul real incepe cand nu vei mai trai in frica anticiparii
viitorului si intelegi ca esecul nu este o optiune, si ca atunci cand
dorinta ta este reala, vei gasi o cale. Si nu o scuza, sau un vinovat.
Controlul real incepe cu micile victorii asupra propriei biologii –
astfel ca neuronii vor invinge hormonii, gandirea constienta va invinge
credintele subconstiente, disciplina va invinge delasarea si vei invata
sa fii fericit in loc sa te desfeti lenes in nefericire.
Nefericirea si cinismul sunt chiar mediocritati cognitive accesibile
oricui, scuzabile si tolerate, chiar rasplatite subversiv de toti cei
din jur care s-au baricadat in ei insisi, in critica si negativism.
Controlul asupra vietii tale il inveti cu pasi mici, construind
muschi cognitivi nu intr-o saptamana, ci in luni de dieta si antrenament
mental, in care defrisezi real estate cortical lasat in
paragina buruienilor semidoctismului. Vei invata sa cazi cu demnitate si
tot de atatea ori te veri ridica, pentru ca esecul nu este o optiune.
Practic ai sansa sa devii cu adevarat un om religios, sa devii un
dumnezeu care se creeaza pe sine din cunoastere reala si nu din
imprumuturi cu camata de la diversi impostori sociali. O religie a
propriului eu, cand inveti sa crezi mai intai in tine, pentru ca nu stii
ce poti si ce nu poti cu adevarat pana cand nu incerci.
Limitele tale nu ti le spune nimeni, ci le descoperi provocandu-ti fricile si prejudecatile.
Schimbarea este posibila!
sursa
http://www.artdevivre.ro/cum-sa-te-dezinveti-de-nu-pot/
Singura hrană spirituală este cunoaşterea.
Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!
Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:
FRÃŢIA INIMII.
Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple.
Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine.
Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat.
Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.